In cautarea raspunsului la intrebarile fundamentale ale existentei

„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.

Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”

„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”.  A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.

Iosif Ton si scrierile sale

Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.

Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.

„Alege viata” – o carte apel

Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.

„Cine esti tu…?”

„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”

Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.

„Sa avem certitudinea ca El exista”

„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”

Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.

Lumea si teoriile ei

Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.

„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”

„Acum este clipa de har”

Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.

„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

La rascruce de drumuri muzicale

Interviu cu domnul Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA

de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Recent, Kennesaw State University a fost gazda unui foarte frumos si energizant eveniment cultural-artistic, concertul formatiei Mahala Rai Banda. Acest concert a deschis oficial sirul de evenimente culturale si academice dedicate in exclusivitate Romaniei, la KSU: „Anul Romaniei 2010-2011”. Dincolo de ritmul si energia electrizanta de pe scena transmise celor din sala, formatia Mahala Rai a fost, pentru noi, romanii prezenti la acest spectacol, o punte de legatura cu trecutul nostru din Romania… Cine nu-si aminteste cu drag de sunetul viorii la o nunta, intr-un sat ascuns de lume, de un scripcar oaches care canta parca din suflet? Prin amabilitatea domnului Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA, avem posibilitatea sa aflam mai multe despre aceasta formatie, foarte cunoscuta in special in Romania si Europa.

Cum s-a format Mahala Rai si cine sunt membrii acestei formatii?

Formatia MAHALA RAI BANDA a luat fiinta in anul 2001, dupa o experienta nereusita cu primul meu grup, Rrom Bengale, si mai multe colaborari personale cu diverse trupe recunoscute pe plan international, cum ar fi Taraf de Haidouks, Fanfara Ciocarlia, Kocani orkestar. Am hotarat sa-mi fac propriul band care cuprinde muzicanti din cele mai cunoscute sate romanesti pe plan muzical international, respectiv Clejani, judetul Giurgiu si Zece Prajini, judetul Iasi. In anul 2004, am realizat primul album, „Mahala Rai Banda”, prin colaborarea oferita de Casa de productie belgiana Crammed Disc, album prezentat la Festivalul Womex. In 2009, am realizat cel de-al doilea album, Ghetto Blasters, in colaborare cu Casa de Productie din Germania, Asphalt Tango, acestia fiind in prezent si managerii nostri. Formatia cuprinde 11 persoane: Aurel Bosnea – bariton, Cristinel Cantea – trompeta, Georgel Cantea – tuba bas, Marian Dinu – percutie, Florinel Ionita – acordeon, Aurel Ionita – vioara/vocal, Cristinel Mihai – saxofon, Nicusor Manole – vocal, Viorel Oprica – trompeta, Andrei Trifan – bariton si Marian Zahanagiu – trombon.

Cum ati defini genul vostru de muzica?

Dupa parerea noastra si a specialistilor in domeniu, genul muzical pe care-l abordeaza trupa este Gypsy Pop Balkanic, cu influente de jazz, funky, rock si, bineinteles, folclor lautaresc din Romania.

Cine va compune piesele?

Fiecare dintre noi are un aport la crearea unei piese muzicale, insa majoritatea ideilor vin de la mine si de la directorul nostru artistic, Henry Ernst, care cunoaste foarte bine pulsul pietei muzicale din Occident.

Ati studiat instrumentele muzicale in institutii specializate in acest domeniu sau le-ati invatat pe cont propriu?

Lautaria este o meserie care se transmite din tata in fiu, este aproape ceva ereditar, iar noi facem asta de sute de ani; este modul in care noi ne castigam existenta – pentru noi si familiile noastre.

Sunteti inruditi, atat fizic, cat si artistic, cu „Taraful Haiducilor” din Clejani. Ce sfaturi v-au dat si cum v-au ajutat ei la inceput de cariera?

Cum am specificat la inceputul interviului, trupa este compusa din muzicanti din cele doua sate: Clejani – Taraf de Haidouks si Zece Prajini – Fanfara Ciocarlia; ei au fost deschizatori de drumuri pentru noi si pentru alte formatii din Est; pentru noi au fost si sunt inca modele pe care speram sa le si depasim, ca faima internationala.

Viata tiganilor a devenit un subiect la moda. In televiziunea din Romania, „Inima de tigan”, „Regina” sunt telenovele cu audienta foarte larga. Cum va explicati fascinatia existenta fata de subiect?

Mie, ca tigan, mi se pare a fi un lucru normal. Orice tara din lume are o minoritate pe care o scoate in evidenta, cu bune si rele. Oamenii vor sa afle si sa inteleaga o cultura despre care nu s-a vorbit foarte mult; in Romania, dupa cum stiti, nu s-a vorbit despre existenta unei minoritati tiganesti decat dupa ‘89. Muzica, obiceiurile si cultura tiganeasca sunt foarte apreciate in Occident, de ce nu ar fi si in Romania?? Aceasta este realitatea; nu putem fugi de ea la nesfarsit… Existam si traim in Romania, impreuna, de foarte mult timp. Pot spune ca Mahala Rai Banda este un brand foarte bine perceput si apreciat in Romania. Muzica noastra a inceput sa fie cantata prin cluburi, discoteci si suntem mai tot timpul invitati la diverse emisiuni de divertisment, chiar am facut muzica pentru prima telenovela despre tigani, Clanul Spranceana, in 2007, iar recent am lansat un album cu muzica de petrecere cu renumita artista Monica Anghel.

Spectacolul vostru de la Kennnesaw State University a fost primit cu foarte mult entuziasm de catre studentii americani, desi intrau in contact, poate, pentru prima data cu un gen muzical mai putin cunoscut. Ce ne puteti spune despre acest concert?

Pentru noi, a fost un spectacol normal – nu conteaza tara, orasul sau sala in care cantam: tot timpul incercam sa ne facem meseria cat se poate de bine si sa fim apreciati la adevarata noastra valoare.

Ati concertat, pana in prezent, pe foarte multe scene din intreaga lume. Care au fost impresiile voastre legate de publicul american?

Si pentru noi America este o experienta noua. Daca am reusit sa ne facem cunoscuti in Europa, de ce sa nu incercam si altceva, mai nou?! Cred ca energia pe care o dam pe scena, piesele noastre foarte ritmate si chiar umorul pe care il abordam electrizeaza publicul, il fac sa nu stea pe scaun, chiar daca cei prezenti nu inteleg nimic din textele pe care le cantam. Pentru noi a fost o mare placere si speram sa mai avem ocazia sa ne facem cat mai multi fani in intreaga lume.

Concertati in lumea intreaga, cantati la diverse evenimente sociale, aveti deja cateva CD-uri lansate, ati aparut si in filmul „Borat”. Care este imaginea sub care doriti sa fiti cunoscuti?

Ca o trupa lipsita de inhibitii, libera sa spuna si sa cante ce vrea, unde vrea si cand vrea, indiferent unde s-ar afla!

Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Daca ma adresez numai romanilor, le doresc sa incerce, prin felul lor de a fi, sa creeze o imagine cat mai buna Romaniei, curaj si multa bafta! Americanilor, le doresc sa asculte cat mai mult Mahala Rai Banda si Noroc bun!

Sfaturi biblice privind viata de cuplu si relatiile parinti-copii, in „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” de Cristian Barbosu

S-au scris multe carti despre viata de familie si ne-am putea intreba daca ar mai fi ceva de spus sau de adaugat in aceasta privinta. Multe carti care trateaza acest subiect merg pe o abordare foarte specializata, ce restrictioneaza numarul potentialului auditoriu. Nu acesta este cazul cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie. Sot, sotie, parinti, copii. Intrebari si discutii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Imbinand in mod armonios o abordare dinamica cu un continut plin de valoare, autorul reuseste sa ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalina, a gandurilor pe care ni le impataseste.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). S-a nascut la Arad, dar a copilarit la Curtici. Dupa o perioada in care a muncit ca vames in vama Nadlac, Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea sa studieze intr-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat aceasta chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat sa urmeze trei scoli teologice in acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani) care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de carti si de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

„Nicio casnicie nu se zideste usor”

In mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” este o carte ce are la baza un studiu intens pe tema vietii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistenta a acestei carti. Dar dincolo de studiu, cartea exprima o experienta de valoare acumulata in propria viata de familie a autorului. Acest al doilea aspect ofera o valoare deosebita sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o maniera directa, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexa a vietii de familie.

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care tii la casnicia ta sau la copiii tai, dar care cauti implinire intr-un mod realist si sincer, recunoscand dificultatile si problemele existente, fiind insa constient ca Dumnezeu are un plan si solutii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte usoara, fiindca nicio casnicie nu se zideste usor si nicio cale parentala nu are un sablon anume, dar in randurile ei vei gasi principii biblice, practice si simple, aplicabile universal, indiferent de anii tai de casnicie sau de experienta ta de parinte.”

„Legamantul face diferenta”

Structura cartii contureaza doua arii mari ale vietii de familie: relatia dintre sot si sotie, respectiv relatia dintre parinti si copii. In ce priveste relatia dintre soti, autorul ne expune intr-o maniera didactica si usor de inteles, principiile bibice cu privire la actul casatoriei, scopul ei si nevoile ce se cer implinite. Nu este ocolita nici problema spinoasa a conflictelor din familie si a modului in care ele trebuie sa fie solutionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realista a complexitatiii problemelor cu care se confrunta orice familie, insa prezentandu-se metode si cai practice de rezolvare, pornindu-se de la invataturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

„Casatoria este un legamant incheiat intre sot si sotie inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna mult si este baza de la care pornim in orice discutie sau studiu pe tema casatoriei crestine, fiindca legamantul face diferenta. Cand Scriptura vorbeste despre legamant, ea face referinta la ceva unic, un concept de o importanta si o valoare sacra inaintea lui Dumnezeu. De aceea, casatoria a fost vazuta de biserica crestina de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legamant incheiat nu numai o data in viata, ci si pe viata.”

„Idealul lui Dumnezeu”

Intr-o lume supusa relativismului in privinta valorilor si schimbarilor de abordare privind casatoria, cu greu am putea sa credem ca sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotriva ratiunea si experienta demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat in perioada moderna. Cartea „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” se constituie ca o chemare de intoarcere la ceea ce este autentic si adevarat, adica la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp si circumstante. Ideea familiei nu i-a apartinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes in aceasta directie, trebuie sa urmam sfaturile Creatorului.

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. De aceea, eu nu voi incuraja niciodata divortul, ci voi cauta, atat cat tine de mine, sa ii ajut pe soti sa-si reabiliteze casnicia, pentru ca regula Scripturii este impacarea, pocainta, mentinerea unitatii, si nu despartirea.”

„Combustibilul necesar casatoriei”

Un aspect inedit pe care-l subliniaza autorul este cel legat de „combustibilul necesar casatoriei”. „Exista oare vreun combustibil necesar relatiilor, fie ele conjugale, parentale, prietenesti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special in relatiile noastre? Avem. Care este acela? Raspunsul este dragostea. „Daca dragoste nu e, nimic nu e.” Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viata. Dragostea ne tine vii amintirile, ea face parte din fiinta noastra. Ea este pusa acolo de Creatorul nostru si de aceea, dragostea este combustibilul relatiilor.”

Conflictele in familie si solutionarea lor

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se refera la explorarea cauzelor conflictelor din viata de familie. „Dumnezeu cauta pacea, intelegerea, atat in societate cat si in familie. Oare de ce? Fiindca El stie, asa cum stim si noi, ca in general, conflictele sunt inevitabile, ca pacea vine de la sine, ca trebuie sa ne luptam pentru ea.”

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reactie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturandu-se de fiecare data metode specifice de abordare si contracarare a problemelor aparute. „Comunicarea dintre soti este extrem de importanta. Aveti grija, cei care urmeaza sa va casatoriti, sa discutati deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci si despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul ca el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia dupa ce s-au casatorit, si durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar cand nici nu te astepti, in locuri si in legatura cu lucruri la care nici nu te gandeai ca ar putea sa creeze astfel de complicatii.”

Ce trebuie sa schimbi

Am putea afirma ca aceasta carte este mai mult decat un manual ce trateaza relatiile de familie. Mai precis, la finalul fiecarui capitol, autorul ne ofera ocazia de a exersa „teoria” prezentata. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al intrebarilor suntem provocati sa aplicam ceea ce am studiat, sa exersam principiile biblice ce privesc viata de familie. Acest gen de structurare si alcatuire a unei carti mareste valoarea invataturilor prezentate si ne provocaca sa experimentam si sa ne imbunatatim propria viata de familie. De fapt, aceasta carte se constituie ca o provocare adresata fiecaruia, avand ca principal obiectiv implinirea planului lui Dumnezeu in viata noastra.

„Daca citesti aceasta carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tau, in mod sigur iti vei irosi timpul. Aceasta carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citesti aici, tie si nu altuia i se adreseaza. De aceea, nu arata cu degetul spre altcineva, ci cauta sa vezi ce trebuie sa schimbi ca Dumnezeu sa poata lucra si in familia ta.”

Parinti si copii

Dar viata de familie nu se rezuma la relatiile dintre soti, ci se refera si la relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii. „Un studiu pe tema relatiilor de familie este incomplet fara o abordare a relatiilor dintre parinti si copii. Acesta este si modelul biblic, pe care-l gasim in multe dintre cartile Noului Testament.”

Prin urmare, este esential sa intelegem modul in care armonia dintre sot si sotie se transfera asupra relatiilor dintre ei si copii. „Un ingredient vital al cresterii sanatoase a copiilor nostri este linistea din familie. Am intalnit zeci de persoane adulte care inca mai sufera si astazi din cauza tulburarii care a existat in casa in perioada cand erau copii.”

Despre disciplina si disciplinare

Educarea copiilor presupune exercitarea cu intelepciune a autoritatii de parinte. Nu este simplu si nici nu se poate da o reteta generala, insa Biblia  ne ajuta si in aceasta privinta, oferindu-ne invataturi de valoare si solutii de urmat. „Regulile, limitele si consecintele incalcarii acelor reguli sau limite aduc siguranta in viata unui copil. Familiile care sunt disciplinate, in care viata este ordonata, ii ofera acea speranta copilului, acel mediu ce este propice atat dezvoltarii emotionale cat si celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu in care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina si disciplinarea ofera acele granite intre care copilul isi gaseste siguranta.”

„Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, o carte sintetica

Aceasta scurta trecere in revista a cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” contureaza fara a epuiza in vreun fel, bogatia si valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat si le-a prezentat intr-o maniera sintetica, usor de inteles si aplicabila fiecaruia. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca nu in ultimul rand, a pastori oameni inseamna a-i calauzi la principiile dreptatii si adevarului, asa cum au fost ele prevazute de catre Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” i se adreseaza oricarui cititor, indiferent de varsta. „Dragul meu, ajunsi la finalul acesti carti, nu te intreb ce te-a impresionat, dar sper insa, ca ceva s-a schimbat sau macar s-a miscat in tine, nu datorita autorului acestei carti, ci datorita cuvintelor Autorului Cartii Sfinte, cuvinte care au fost presarate indeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

OMAGIUL MAESTRILOR: INTRE ADMIRATIE SI PARODIE

Vedem adesea tablouri intitulate „Omagiu lui”. De regula, urmeaza numele unui maestru, in orice caz a unui artist de mare notorietate. Presupunem imediat ca este vorba de o marturie speciala de stima si respect, expresia publica a admiratiei pentru creatia acestuia.

De cele mai multe ori, tabloul in cauza este o lucrare creativa care imita o alta lucrare,
bine cunoscuta de marele public. Cel care picteaza „omagiul” repeta o compozitie sau foloseste elemente de stil in maniera modelului. Uneori, rezultatul este o parodie pentru ca exagereaza  anumite caracteristici tipice. Este loc, deci, de unele aluzii umoristice sau ironice, putem vorbi de asa numitele sarje amicale, chiar daca distanta in timp si notorietate se pastreaza.

Probabil ca cea mai parodiata opera picturala este Gioconda, Mona Lisa lui da Vinci. Am vazut-o cu mustati, cu ochelari, strambindu-se, plingind, cu burka sau mancand…

Nu intotdeauna de bun gust… E indoielnic ca maestrul din Renastere ar fi fost incintat de acest gen de omagii. Mi-a placut insa replica lui Botero care, in stilul sau binecunoscut, ne ofera o Mona Lisa supraponderala, dar cumsecade si simpatica. Picasso a fost  „omagiat” foarte frecvent, dar chiar el insusi a pictat o serie de replici la operele unor impresionisti, pastrind esenta compozitiei, dar contorsionind figurile pina dincolo de granitele grotescului.

Artistul care semneaza un omagiu va cauta, in linii mari, sa sugereze propria lume, propriile legi creative, respectind un sistem nealterat al narativului pe care il va reduce la esenta. Rezultatul trebuie sa angajeze imaginatia privitorului in actul de receptare. Aceasta in intentia fireasca de a confirma si specificitatea artei sale. El se va stradui sa transfigureze in spirit novator arta „modelului” (maestrului), rezultatul urmind sa fie o simbioza.

In fapt, este dificil sa reproduci lucrarile altui pictor pentru ca la baza lor sta ideia,  trairea si pasiunea acestuia. Chiar daca tehnic e posibil. De acea, ar trebui sa ne aflam in fata unor formule reluate, a unor idei usor prelucrate, a spiritualitatii respectate. Aceste lucrari demonstreaza admiratie, exprima entuziasm sau, poate, nostalgie.

Incerc sa ilustrez subiectul cu o lucrare a lui Picasso dupa „Dejunul in iarba” a lui Manet, cu un omagiu al lui Eduard Grossman lui Picasso, cu cel al lui Miriam Cojocaru la „Bar in Follies-Bergere”, cu o replica a lui Vladimir Strihan la „Pasarile” lui Braque si cu tabloul lui Fernando Botero de care am pomenit.

Dr. Dorel SCHOR
septembrie 2010

MARIN VOICAN-GHIOROIU NE INVITA IN GRADINA RAIULUI FOLCLORIC

„In gradina raiului folcloric“ este titlul uneia dintre cartile folcloristului, scriitorului si compozitorului de marca Marin Voican-Ghioroiu, dar i se potriveste intregii activitati, sunand ca un ecou al unei invitatii sa pasim in acest rai.

Eu am pasit si am vazut ca Marin Voican-Ghioroiu are mai multe glasuri pentru cantare. Glasul condeiului care asterne frumoase poezii si randuri de proza sau dramaturgie este sustinut si de glasul plin de armonii al cantecelor culese sau prelucrate de el, dar si altele pe care le-a creat ca si cand ar fi izvorate din vatra satului. La toate astea mai este de adaugat valoarea unor activitati de organizare de spectacole si concursuri pe tara de prima importanta. Si pentru ca bunul Dumnezeu i-a dat atatea daruri, ca sa le poata bine valorifica, i-a harazit si o frumusete de sotie, pe Rodica Anghelescu, inzestrata cu glas de ciocarlie, argument temeinic pentru a fi angajata ca prim-solista a Ansambului “Ciocarlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cantecele si poeziile lui isi iau zborul spre sufletele oamenilor si au ajuns sa fie rasplatite cu premii valoroase.

Asa dar, „jos palaria” mi-am zis si am incercat sa astern macar ceva din frumusetea “gradinii raiului folcloric” pe care ei au creat-o pentru desfatarea noastra. Nu stiu cum am sa ma descurc cu cate-mi stau pe dinainte si isi cer dreptul la lumina, stiind din capul locului, spre regretul meu, ca multe vor ramane pe dinafara.

Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile valcene cu nume parca din basm – Ghioroiu – de la care a imprumutat zestrea sufleteasca, dar si numele, Marin Voican-Ghioroiu ne spune: „am cules cu migala flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semanat in Gradina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei romani cu melodii izvorate din patima si dor, din fosnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, haulitul fetelor, chiuitul flacailor la nunti si horele satului, sa ofer iubitorilor de muzica populara cateva clipe de fericire pentru a nu uita niciodata limba, portul, traditiile si plaiul nostru stramosesc”.

„Dragoste-am cules din flori,
Din soare aprins in zori…
Din „Crucea voinicului”
Si ai mandrei ochisori…
Din Dealu Ghioroiului”.

O buna parte din realizari sunt cuprinse in volumele semnate de Marin Voican-Ghioroiu:
“Cununi de flori” (Crowns of flowers) bilingva

“Amintiri din carciumioara”
“Fiii satului” impreuna cu prof. Ion Pasol
“Inima de mama” (trei volume)
“In gradina raiului folcloric”
“Flower crowns for the heroes”

(Cununi de flori pentru eroi) bilingva, editia aII-a, revizuita si a adaugat de data aceasta noi poeme pe care le-a pus in partitura, iar Rodica Anghelescu le-a innobilat cu frumusetea glasului si gingasia sufletului de gorjeanca indragostita de frumusetea melosului nemuritor al celei mai prolifice zone in pastrarea ai perpetuarea traditiilor noastre, zestre de aur cu care ne mandrim.

“Din cuvinte-am sadit flori”
“Dragoste-am cules din flori si Timpului i-as plati bani” – o vasta culegere de 612 pagini de folclor autentic, slefuit si personalizat.

In zilele noastre, in timp ce in tara parca este o intrecere pentru a demola autenticul si frumosul lasand loc kitsch-lui si manelizarii sa se instapaneasca peste tot, Marin Voican-Ghioroiu are instinctul si puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezisul acestor stari.

In creatiile sale impresioneaza in primul rand prinosul de frumos si registrul liric care isi au izvorul in ruralul autentic carora le da forma versificatiei populare imbracate in metafore maestrite, iar unora le da vesmantul muzical.

“In fereastra ochilor…
La umbra sprancenelor –
Ce noroc avui…
Floare de gutui!
In casa sufletului
Imi sta soarta omului.”

Venind in contact cu activitatea sa creatoare, te simti miscat de  profundele sale convingeri in valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l inzestreaza cu trasaturi umane, canta cerul, apele, soarele si luna, pasarile: ”Turturica toarce fir / Pe-o creanga de trandafir”, canta fantana ca elixir al vietii, framantarile omului simplu, tumultul vietii de la tara impletit cu clipele de ragaz pentru meditatie profunda, sperante si regrete, dansul popular care elimina forta negativa si il incarca pe om cu pofta de viata, intamplari cu dimensiuni baladesti, momente de rascruce, cumpenele vietii. Autorul sta de vorba cu oamenii satului, descrie obiceiurile si traditiile ca in adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, mediteaza asupra scurgerii ireversibile si implacabile a timpului. Vibranta este delicatetea revigoratoare si bucuria retrairii copilariei, chipul mamei ca izvor datator de viata, dorul, iubirile, frumusetea sufleteasca intruchipata in fiinta iubita. O tema frecventa este cea a florilor, un adevarat decor ce te trimite cu gandul la Rai. Colindele au si ele un loc insemnat  stralucind prin frumusete si autenticitate: “Brad frumos verde si-nalt”, ”Langa ieslea Domnului”, “Hristos fie laudat”.

Creatiile sale de o inestimabila frumusete te duc imediat cu gandul ca sunt un bun prilej de educatie a tineretului, prin care poate sa cunoasca mai bine radacinile si valorile poporului nostru si sa primeasca mesaje profunde: omul poate fi fericit si fara bani, sau indemnul de a fi buni si cu credinta in Dumnezeu.

Deoarece culegerile sale de folclor si prelucrarea lor ating adancimi de suflet, ne creeaza o mare desfatare si o deplina admiratie,  aprecierile comentatorilor sunt elogioase si numeroase.

Profesorul Univ. Dr. Dumitru Miron, Prorectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, in revelatoare prefata a volumului “Dragoste-am cules din flori” si “Timpului i-as plati bani”, printre altele spune:

“Intr-o vreme in care epigonii se cred mari maestri ai lirei, in care obiceiurile traditionale par a nu mai atrage pe nimeni, iar devenirea nu mai are timp sa se raporteze la peren, cineva si-a gasit timp sa culeaga parti de identitate culturala autentic romaneasca, sa le slefuiasca personalizat si sa ni le ofere intr-o carte pentru a ne reaminti ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam catre niciunde. Dorind sa provoace sintagma, tot mai dezumanizanta, “timpul inseamna bani”, care ne face frivoli daca ii dedicam nedigerat toate energiile noastre, autorul acestor versuri repozitioneaza echilibrul dintre timp si bani, confera elementelor acestui binom o alta incarcatura, mai aproape de sufletele noastre, si ne invita sa reflectam la ceea ce este bine si ceea ce este rau, la valorile trainice ale identitatii culturale autentic nationale si sa redescoperim ceea ce vibreaza cald atunci cand vrem sa ramanem noi insine.”

La fel si Profesorul universitar Dr. Aurel Mustatea, remarca cu deosebita satisfactie: „Despre omul si creatorul Marin Voican-Ghioroiu ar trebui sa scriu multe pagini ca sa pot scoate in evidenta realizarile sale muzical-poetice. Orice cititor care parcurge paginile lucrarilor scriitorului-compozitor Marin Voican-Ghioroiu isi va da seama de munca neobosita (incununata de-o reala valoare artistica) pe care a depus-o timp de peste cinci decenii si jumatate, spre a da la iveala adevarte dantelarii de exceptie in domeniul melosului popular, in care un rol predominant il detine dorul netarmurit pentru cantecul frumos, autentic al omului de la tara, cat si pentru plaiurile Olteniei iubite, de unde-si trage seva creatoare. Am parcurs fara intrerupere cartile pe care le-a publicat, si sunt coplesit (in primul rand) de vasta tematica cuprinzatoare a traditiilor si spiritualitatii poporului roman, caci de la cantecul de leagan pana la doina si balada, autorul a imbratisat in creatia sa toate genurile poetico-muzicale ale folclorului nostru. Subliniez, in mod special, cantecul de dragoste exprimat de domnia sa cu acea lumina si curatenie sufleteasca nascuta in vatra satului care, numai la noi la romanii mai dainuie spre cinstea celor care au adaugat din veac in veac si pastreaza cu sfintenie in lada de zestre bijuterii cu valoare inestimabila.”

Ca scriitor Marin Voican-Ghioroiu semneaza pagini vibrante despre muzicieni. Ascultandu-l pe Gheorghe Zamfir el ne  transmite emotii nemaiintalnite publicului la fiecare spectacol. “Nu pot sa nu ma opresc la Doina Oltului, melodie de referinta in repertoriul mondial pentru nai. Aici l-am vazut pe cel pe care l-a harazit Demiurgul sa fie cu adevarat magnific. Vedeam cum lacrimile i se scurgeau pe fata, cum degetele mainilor devenisera nai, ele insele, cum acel trup de om este cutremurat de trairi indescriptibile. Pe fata i se citea ca vorbeste cu o lume fantastica, ii raspund codrii seculari, il asculta pietrele Oltului, il mangaie undele racoroase si tamaduitoare ale dorului si iubirii de pamantul patriei “

Pe Maria Lataretu si-o aminteste astfel: “Eram copil, aveam cinci ani cand am cunoscut-o pe tanti Marita in restaurant, la Gara de Nord, unde tatal meu era ospatar. M-a tinut pe genunchi si-mi spunea ca daca da Dumnezeu voi ajunge si eu cantaret, dar Dumnezeu a vrut sa ajung poet si compozitor. In amintirea minunatei Maria Lataretu am compus melodia “Marie, floare de dor”, muzica si versurile interpretate de Rodica Anghelescu (laureata a festivalului Maria Lataretu-locul II)”

Marin Voican-Ghioroiu semneaza si teatru scurt “Speranta”, “Focul”, “Deznadejde si credinta”, “Poetul si Regina”,”Experiment diabolic”, dar si scenete umoristice de-o mare savoare: ”Nu e bine, calc pe mine”. A compus muzica si versuri pentru albumele “In poiana la Oltet”, “De-ar fi dorul fan cosit”, “Din cuvinte-am sadit flori”, “Soarta cine crede-n tine”, “In gradina raiului folcloric”.

A scris nenumarate poezii pe cele mai diverse teme. Volumul “Flower crowns for the heroes” (Cununi de flori pentru eroi) bilingv, engleza si romana, a fost publicat recent si in revista “Romanian VIP” din Dallas de catre renumitul publicist George Roca, la care a adaugat si o nota la subsol:  “Am considerat sa-l fac public  deoarece este un exemplu plin de durere, sensibilitate, compasiune si asociere cu victimele actului terorist care a avut loc in 11 septembrie 2001 la New York. Am ramas impresionat atat de frumusetea exprimarii in versuri cat si de taletul de a pune pe note poemele sale”.

In ziua in care l-am cunoscut personal, inaintea mea s-a infatisat un domn cu un brat de flori pe care mi le-a oferit cu gesturi de curtoazie aleasa – nici nu mi-l inchipuiam altfel- Zambind, cu fata luminoasa, cu o privire calda si o voce melodioasa, mi s-a adresat ca si cand am fi fost prieteni de o viata intreaga.

Cand intalnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni daruiti cu har de la Pronia Cereasca, oameni tesuti din lumina, cu convingeri profunde in valorile neamului nostru carora sa le inchine intreaga viata, cu initiativa creatoare, cu masura in tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism si curat crestinism, oameni incarcati de emotie si delicatete in fata puritatii simple, trebuie sa ne plecam fruntile.

Elena BUICA
29 septembrie 2010
Pickering, Canada

INTERVIU CU LIGYA DIACONESCU

1 Ce este educatia literara?

O definitie standard ar suna cam asa :”Educatia literara este o constanta de-a lungul întregii pregatiri a viitorului orator care nu îl va parasi toata viata”. Parerea mea este ca educatia literara reprezinta o dorinta, o sete de a sti, a cunoaste cat mai mult si a-ti inmulti talantii atunci cand ai talent, cand Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu dragoste de frumos, de expunere a minunatelor trairi, sentimente ascunse, simtiri necontrolate si o scormonire a ceva… pentru-a gasi intotdeauna… mai mult, spre a ajunge la…  „desavarsire”.

2 Cum este privita litera azi?

De catre manuitorii penelului, „scormonitorii” trairilor adanci, de catre iubitorii si insetatii de profund… care adesea se regasesc in poezie sau proza, litera este privita ca o necesitate, ca si aerul pe care il respiram, o sete permanenta  pe care oricat de mult am dori sa o potolim , sa o stingem, reinvie, renaste din propria cenusa. Pentru responsabilii sectorului „Cultura” ai frumoasei, nepretuitei Romanii, de mult… litera nu mai reprezinta, mai nimic, nici chiar slujitorii acesteia (dar… mai bine nu mai continui, ma intristez!)

3 Ce este arta?

„Arta, spune Herder, sta in firea omului. Toate dispozitiile lui, pot si trebuie sa creeze cu timpul forma desavarsirii artistice.”

4 De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

Traiesc intens bucuria si tristetea, fericirea si durerea, nelinistea, speranta, iubirea de tot si de toate… Deseori ma ascund in adancuri… adancul inimii, al sufletului, al mintii. Nu pot „rasufla usurata” decat dupa ce „astern”, pun literele in camaruta lor, fiecare ungher fiind atat de drag sufletului meu. Este ca atunci cand te apasa o mare greutate si si trebuie sa te „eliberezi”, neputand decat astfel!

5 Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

E mult de atunci dar parca a fost ieri. Prima intalnire cu un scriitor in… carne si oase a fost la Gradinita, aveam vreo 4 anisori. Marele George Tarnea, prieten cu „tovarasa educatoare” a fost invitat la una din serbari. Ne-a vorbit pe intelesul nostru despre poezie, despre iubire, despre suflet si despre Marele Eminescu. Ne-a recitat cateva versuri, intrebandu-ne daca ne plac si urandu-ne sa devenim… scriitori. I-am recitat atunci, cu mare bucurie si profund emotionata… stiu ca imi tremurau piciorusele, prima mea poezie: “Baiatul sta la geamul mic/ Priveste-n departare/ El vede un broscoi pitic/ Si un cocos… mai mare!” A fost prima mea calauza in ale scrisului, si acum ii multumesc, aprinzand cate o luminare sufletului sau care acum scrie …pentru ingeri!

6 Sustin institutiile de cultura scriitorii?

Institutiile statului, cele care ar trebui sa sustina scriitorii, percep cultura prin prisma politicii… si asta este foarte gav. Incetul cu incetul, ne vom pierde identitatea ca neam… daca vom continua astfel. Nu exista fonduri alocate culturii, proiectelor nationale si internationale, promovarii talentului romanesc, cei ascunsi in spatele cate unui partid politic – uneori lipsiti de talent – merg adesea sa reprezinte cultura romana in lume. Ma opresc aici!

7 Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

Frumos si greu. Mi-am dorit ca fiecare, mult mai mult. Dintr-un motiv sau altul am ales si alte cai. Nu regret nimic… decat ca timpul trece prea repede. Si… mai am destule proiecte pe tapet, realizabile!

8 Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?

Voi continua, in masura in care Dumnezeu ma va sprijini – fiind singurul ajutor caruia ii pot cere orice, si-i multumesc uneori, nu atat de des pe cat ar fi trebuit, – voi continua organizarea Primului Concurs International De Poezie Pentru Romanii din Intreaga Lume „STARPRESS” care in acest an s-a aflat la editia a ll-a (fiind organizat din 2 in 2 ani de Revista Internationala STARPRESS http://www.valcea-turism.ro, revista care imi apartine si care a reunit ca truditori in sprijinul frumosului, culturii, turismului – prezentarii Romaniei in lume, altfel decat o fac multi, scriitori si jurnalisti din mai toate colturile lumii: George Roca/ Australia, George Filip/ Montreal, Elena Buica/ Toronto, Lia Lungu/ New-York, Octavian Curpas/ Arizona,USA) Albert Gyuris/ Germania, Alexandru Emil Petrescu /Spania, Lucretia Berzintu/ Israel, Mihaela Colin Cernitu/ Italia, John Gardner/ Anglia, Virgil Ciuca/ USA, etc. Am reusit sa oferim castigatorilor sositi de departe, USA, Anglia, Italia, Romania, Canada, etc. premii, la ambele editii, sejururi la munte si la mare, de cate 10 zile, 8, 6, 5. Realizez acum Antologia Scriitorilor Romani Contemporani din intreaga lume.

Intentionez sa organizez un alt concurs de poezie pentru poeti din intreaga lume, japonezi, brazilieni, canadieni, australieni, romani, etc. in limba engleza, prin intermediul unor parteneriate puse deja pe tapet cu Ambasade ale unor tari (fiind deja prieteni cu atasati culturali –care doresc chiar organizarea unor festivaluri  comune ale culturii/ poezie, traditii, pictura, sculptura, etc, asigurandu-ne de intreg sprijinul – cu siguranta, nu la fel ca si sprijinul romanesc de pana acum).

Incepand din vara viitoare vom organiza scoli de vara pentru studenti din intreaga lume,  in Romania – in limba engleza , cu profesori universitari canadieni, in parteneriat cu Asociatia Profesorilor Universitari din Canada – al carei presedinte este distinsul profesor universitar de origine romana, Eugen Roventza. Impreuna cu jurnalistul american Lia Lungu (renumita solista de muzica populara si opereta din New York) vom organiza anual „Intalnirea Romanilor din Diaspora”, altfel decat cea care s-a desfasurat pana acum 2 ani la Mangalia (la care participau, an de an, aceiasi romani din diferite tari, scriitori, solisti, artisti plastici… dorind sa avem ca oaspeti si oameni de afaceri straini, prieteni ai romanilor stabiliti in strainatate – care vor sosi prin intermediul acestora, pentru altfel de intalniri, constructive, avand o finalitate… palpabila!)

Ar mai fi… organizarea unui spectacol festival turistic European – de promovare a turismului, culturii, traditiilor), in parteneriat cu o serie de televiziuni, posturi de radio si ziare din tara si o serie de alte tari, asemenea celor realizate de mine in 2000 si 2003 , in parteneriat cuTVR International – un alt mod de promovare a imaginii Romaniei.

Proiecte mai micute sunt in derulare, apar altele noi, propuneri de parteneriate, carora incercam sa dam curs intotdeauna.

9 Ce ne spuneti de viata dupa 2013?

Fiind un om cu credinta in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, spun doar atat: „Iubindu-l pe Dumnezeu, iubindu-ti aproapele si crezand cu putere in ceea ce faci,  lasandu-ti viata in numele Domnului Iisus Hristos , fiind mai bun, zi de zi, daruind cate putin, iertand pe toti cei care ti-au gresit – si data tu nu poti, cerand: „Iarta-I tu, Tata si ajuta-mi sa-I pot ierta si eu!”, nu trebuie si chiar nu imi fac probleme, gandindu-ma la 2013. Nici pentru fiica mea, sotul meu, familie si prieteni! Bunul Dumnezeu va avea grija de noi. Imi amintesc, bunica imi povestea: „Va ramane maica, o turma si un pastor!”  adaugand: „Domnul Iisus spunea: „Nici eu nu voi sti cand va veni sfarsitul, decat numai Dumnezeu Tatal”. Trebuie, cred eu, sa traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima! Asta referitor la ceea ce circula prin Romania, printre romani. La care se adauga discutiile despre sosirea „luminii permanente” – demonstrate stiintific…, se zice, caderea curentului electric, a internetului – trairea la opait, etc. Si atunci am duce-o bine, Romania fiind inca o tara… virgina! Romanul se poate readapta rapid la vechile conditii in care traiau bunicii, strabunicii, la lumina lampii, in aerul curat, ozonat, nealterat din padurile romanesti… poate atunci cultura ar avea mai mult de catigat, chiar si „versurile imortalizate cu carbune, pe piele”.   Ar dispare stresul… cel mare, cotidian, am deveni  mai buni si poate am scapa de „avaritia” valorilor materiale, adunandu-le pe cele spirituale, in care ar trebui sa ne educam pruncii, zi de zi!

10 Cum ar fi viata fara cultura?

Pentru mine, searbada, seaca, nelinistita, salcie! Alatul din care sunt cladita, bata-l vina!

11Pasiuni…

Scrisul… poezia, proza, inclusiv pentru copii, muzica buna… mai cant inca la chitara si ascult pe Alifantis, ma relaxez cu „Anotompurile” lui Vivaldi, „Balada” lui Ciprian Porumbescu imi curge prin… suflet, altfel de fiecare data… Picturile Victoritei Dutu imi fac diminetile mai frumoase, cand imi striga prin culoare „Buna dimineata”, cele ale Melaniei Cuc ma insenineaza. Calatoriile sunt hrana literelor mele, in mare parte, ma linistesc, ma „aduna”. Mai ales cele facute la Manastiri dragi sufletului meu, acolo unde… in singuratatea mea pot sa ma apropii de Maica Domnului, sa-i mai povestesc… cate ceva despre tara si despre viata romanului „cocarjat” de biruri si griji si sa-i cer ajutor pentru poporul roman si pentru neamul romanesc de aici si de pretutindeni, sa o simt cum imi mangaie crestetul si imi cere rabdare, sa o rog sa-l duca pe taicutul meu, plecat cu greseli omenesti cu tot, la Domnul, si sa-i daruiasca iertare si pace, sa-l calauzeasca spre Paradis, sa asculte muzica celor plecati, sa vada concertele celor satui de lumea aceasta, care compun si acum… dincolo, sa simta versurile lui Tarnea cum ii rasolesc… sufletul si ii dau fiori!

12 Un crez al omului

Ficare om este o veriga de aur in lantul binelui meu. Fii optimist si incurajeaza-i pe toti! Sa crezi tu insuti cu convingere… in ceea ce faci, doar asta va da roade binelui si succesului, vietii!

13 Un crez al sufletului

Pentru mine a daruit Dumnezu lumea, culorile, vorbele, dorurile, mirosul fanului proaspat cosit, al prunelor ce-si scurg sangele in licoarea tuicii, a daruit dorul de tara, dorul de dor, de iubire, de taicutul ce ma astepta cu drag in pridvor cand lacrimile i se innodau sub barbie, asadar, eu sunt datoare sa inmultesc talantul daruit si sa daruiesc lumii… frumosul realizat de semeni.

14 Un crez al scriitorului

Sunt constienta ca, daca nu duc pana la capat recuperarea  unei particele a literaturii nationale de pretutindeni, într-o forma, oricare, munca la care m-am inhamat, cu toata dragostea, aceasta  risca sa se piarda in uitarea unei lumi dezinteresate de radacinile proprii. Daca nu traiesc prin cultura, ma sufoc!

15 Mesajul care poate salva lumea…

„Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima”, iubeste si iarta pe toti cei care ti-au gresit, nu-ti fie teama sa recunosti si sa ceri iertare, fii mai bun, darnic, iubeste tot ce te inconjoara, florile, raul, soarele, ziua si noaptea dar mai ales oamenii, pe toti… in masura in care poti! Tot ceea ce daruiesti se va intoarce la tine, inmiit! Ajuta-ti aproapele!

Menut MAXIMINIAN
Jurnalist, scriitor
Presedinte tineret PROADO BN
menutmaximinian@yahoo.com

Concurs National Literar Cetatea lui Bucur

                                                                                                           Liga Scriitorilor Romani – Filiala Bucuresti anunta
               Concurs National Literar Cetatea lui Bucur
                                 (proza scurta si poezie)
          
                                  Conditii de participare:

 Concurentii vor trimite un numar de cinci poezii sau doua lucrari de proza scurta (a nu se depasi cate doua formate A4).
                  Textele vor fi trimise in Word, arial 10, numai cu diacritice, pana la data de 7 noiembrie, 2010.  Lucrarile care au mai fost prezentate si la alte concursuri nu vor fi admise. Ne  rezervam dreptul de a  retrage premiul acordat.
                   Pot participa concurenti indiferent de varsta, membrii  ai Ligii Scriitorilor Romani de la filialele din Romania sau  de la cele infiintate  peste hotare, colaboratori ai revistei Filialei Bucuresti a L.S.R. si ai altor reviste literare, membrii si colaboratori ai altor asociatii de scriitori,  debutanti sau nu.

                   IMPORTANT!
                   Fiecare concurent isi va alege un motto, pe care il va afisa in coltul dreapta sus al fiecarei pagini.
           Lucrarile vor fi trimise in plic A4, in care se vor introduce cate 3 (trei) exemplare, de fiecare text  pana la data 7 noiembrie, 2010 (inclusiv)  pe adresa: Post Restant, Oficiul Postal 32, Sector 1, Bucuresti, Romania , domnului Cristian Neagu, pentru  Concurs PROZA  si doamnei Cleopatra Lorintiu, pentru Concurs POEZIE .
 La expeditor  se va scrie doar motto-ul ales. In acelasi plic A4, se va introduce un altul de marime normala, inchis (lipit), cu motto-ul inscris pe exterior. In interiorul acestuia se va gasi o nota cu numele si adresa reala a concurentului, un scurt C.V. (o jumatate de pagina), adresa de e-mail si un numar de telefon.
 
Juriul este format din scriitorii:
 
Elisabeta Iosif, presedinte, Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti
Cleopatra Lorintiu, membra a Uniunii  Scriitorilor
Cristian Neagu, prim-vicepresedinte, Filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor Romani
Cristina Stefan, membru al Ligii Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti
Paul Polidor, vicepresedinte, Filiala Bucuresti a Ligii Scriitorilor Romani
Premiile  si participarea la premiere se vor anunta la mijlocul lunii noiembrie.
Sponsori:
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
Fundatia Paul Polidor pentru UNESCO prin Casa de discuri si Editura Fundatiei P. Polidor
Revista Faleze de Piatra, Proiect Cititor de Proza
Revista Starpress – romano-canadiano-americana
Clubul The Stage Bacau
Editura Rawex Coms

                 
                                                    Va asteptam si va dorim succes !

GEORGE ROCA „DE VORBA CU STELELE”

Ziarist cu har si talent, personalitate marcanta a mass-mediei romanesti, a presei si nu numai, de formatie filolog si om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografica, poet si prozator, George Roca mi-a oferit bucuria participarii la lansarea volumului „De vorba cu stelele” in data de 26 mai 2010. Acest eveniment a avut loc la scurta vreme dupa lansarea volumului de poezii „Evadare din spatiul virtual” in 26 septembrie, 2009. Ambele volume au aparut la Editura Anamarol sub ingrijirea poetei si prozatoarei Rodica Elena Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti, fiind organizate de Revista „Romanian VIP”, Editura Anamarol si Liga Scriitorilor din Romania (reprezentata de catre doamna Elisabeta Iosif – presedinta a Filialei Bucuresti) si de Biblioteca Metropolitana Bucuresti, prin doamna Mihaela Sfarlea. Frumoasa sala in care s-au facut prezentarile a fost neincapatoare.
 
„De vorba cu stelele” este un interesant volum de interviuri cu personalitati romanesti din tara si din Europa, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mariana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv si artistul plastic Cornel Durgheu, ori din America, Mircea Badulescu, Ovidiu Creanga sau din Australia, cantareata Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe Dragan, ca sa enumar doar cativa din cei 24 de intervievati.

Volumul „De vorba cu stelele” e o continuare a activitatii sale de publicist, acum  redactor sef la revista „Romanian VIP” din Dallas – Texas, aceea de a descoperi romani pierduti in negura strainatatii, de a se apleaca asupra procesului de emigrare si transformarile psiho-sociale prin care trec acestia, dar si pentru a le inlesni cunoasterea, pentru a le oferi sansa de a se afirma, sau pentru a stabili o punte de legatura intre ei si cei de acasa. Din aceasta stradanie se desprinde bine ideea ca autorul cunoaste gustul strainatatii si dorul de tara, caci vremurile l-au impins sa isi duca traiul in indepartata Australie.
 
Articolele sale sunt raspandite in nenumarate reviste de limba romana on-line sau tiparite pe hartie, aflate prin toate colturile lumii. E o munca uriasa pe care o face fara ragaz, manat doar de dragostea neconditionata pentru romani, din arzatoarea dorinta de a salva si a face cunoscuta cultura si limba noastra, ca o adevarata contrapondere fata de cei care vor sa sfarseasca neamul nostru. El ne spune cu convingerea unui mare roman: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pamant, suntem intr-o oarecare masura raspunzatori de promovarea, conservarea si salvarea limbii romane.”

Rasfoind aceasta carte, te lasi sedus de modul lejer cu care se misca prin viata si personalitatea complexa a persoanelor intervievate, te cucereste prin finetea observatiilor, inteligenta si subtilitatea intrebarilor. Ca si in intreaga sa activitate de jurnalist cultural, te trimite cu gandul la arta cu care stie sa se retraga din fata persoanelor dificile, a celor depasiti de situatie, ingusti la minte, incarcati de rautati, invidii si stapaniti de dorinta razbunarii neinduplecate importiva rivalilor. El stie sa puna in lumina spiritualitatea romaneasca, intamplarile vietii, efortul la adaptare, dorul de tara, problemele vietii de emigrant. „N-as vrea sa mor pana inainte de a vedea Basarabia alipita la patria Mama – Romania” spune la pagina 46, ca un adanc oftat, scriitorul aproape nonagenar, Ovidiu Creanga, roman nascut in Basarabia si traitor in Toronto-Canada.  Si in aceasta carte George Roca ne reuneste visele si principiile noastre fundamentale, iar strainii au inlesnirea de a cunoaste mai multe despre poporul si tara noastra. Cu caldura si pricepere scoate in evidenta multe din valorile perene ale poporului nostru pe care le face cunoscute si peste hotare. A trezit in mine ecouri deosebite descrierea orasului Oradea din anii `50 ai secolului trecut, (pag. 186), oras care mi-a marcat anii tineretii, descriere facuta de promotorul, mentorul si managerul Facultatii de Arte Vizuale din Oradea, Dr. Cornel Durgheu. Cu cateva trasaturi de condei a pus in lumina valori si frumuseti acum apuse si despre care tinerii de astazi abia daca au aflat cate ceva:  „…ne-am intersectat pasii, pe vremea adolescentei, pe strazile acoperite cu sticla ale orasului Oradea – pasajul Vulturul Negru sau soasu cum ii ziceau localnicii – sau pe renumitul si aristocratul Corso, strada principala a urbei, pe acolo pe unde, de cum se lasau umbrele serii, lumea buna, si nu numai, iesea la promenada… Lume relaxata si nobila, pregatindu-se pe la orele 20:00 sa descinda elegant intr-unul din somptuoasele restaurante oradene Transilvania, Szedosz, sau la minunatele gradini de vara Crisul Repede, Pescarus, sau chiar sus pe deal la Ciuperca, locuri unde nu prea aveai acces daca nu erai tras la patru ace, cravata, papion, sau lavaliera. Era vremea cand jocurile de tot felul: billiard, rummy, poker, etc, traditionale perioadei interbelice, faceau noptile orasului Oradea sa aminteasca  de ambientalul parizian, barcelonian sau napolitan.”

Cu discretie si modestie iesite din comun, George Roca inspira incredere, confort sufletesc creatorilor romani de pretutindeni, care traiesc si simt romaneste, indiferent de varsta, studii, numarul de carti publicate. E remarcabila caldura cu care s-a aplecat asupra multor suferinte ale romanilor, a sprijinit scriitori incepatori sau pe cei care nu aveau cum sa-si faca cunoscute scrierile lor. Munca sa se aseamana cu cea a culegatorilor de folclor pentru ca a tezaurizat scrierile multor autori romani din tara si de pretutindeni care ar fi putut ramane total necunoscuti. Sfera preocuparilor lui este mai larga, ii are in obiectiv nu numai pe scriitori, ci si pe creatorii picturii, sculpturii, dansului, chiar si ai jurnalismului.
 
Simpaticul om de cultura, jovial, cald si prietenos, inteligent, George Roca, cu figura sa luminoasa, senina, cu firea pasionala, fara orgolii, cu inclinatii ludice, a reusit sa stabileasca o comunicare amicala cu toti cei care l-au cunoscut, asa cum s-a intamplat si cu mine.

In randul „Stelelor” prezentate in volum, un loc deosebit il are „Steaua” sa proprie, ca o adevarata „Stea intre Stele”. Valoarea sa este frumos si viu conturata in randurile cu care se deschide volumul cu titlul „Profil de personalitate creatoare” semnat de scriitoarea Carmen Catunescu, membra a Uniunii Scriitorilor. George Roca este prezentat ca „un individ vulcanic, intempestiv, jovial, simpatic, superprietenos”… „un artist profund (cu studii aferente), cu calitati actoricesti, dar si de regizor, si de scenarist, proteic, plin de posibilitati, poznas, gata oricand sa interpreteze un rol, sa-si valorifice pasiunile, inclinatia spre ludic…” Despre prodigioasa sa munca ne spune: „Numai daca vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor facand parte din colegiul de redactie: „Arcada” (Bucuresti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Romana” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Romanul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit romanesc” si „Viata Parohiala” (Sydney); “Romanian VIP” (Dallas); “Miorita” (Sacramento), etc, ne vom intreba cand a avut, are, va avea timp sa le cuprinda pe toate… (pag. 5-6).

Asa l-am cunoscut si eu, la inceput prin intermediul internetului, publicandu-mi scrierile fara sa ma cunoasca, iar apoi a venit o neasteptata bucurie pentru mine, ocazia de a-l cunoaste personal la lansarea acestui volum. Il consider un fericit prilej in care mi s-au intarit convingerile despre trasaturile lui de caracter si am descoperit alte valori nobile  care-mi amintesc de oamenii din mijlocul carora s-a inaltat, bihorenii tineretelor mele fragede. Ne-am despartit luand cu mine lumina albastra a ochilor care raspandesc in jur calda intelegere umana. Ma simt onorata si norocoasa ca am avut prilejul sa-l cunosc si mai ales pentru ca ma considera si pe mine o apropiata ca pe toti cei carora le-a dedicat pasionata sa munca.

Elena BUICA
Toronto, Canada
septembrie 2010

La margine de cer deschis

„Semnul Isar”, Theodor Damian, Pitesti, Editura Paralela 45, 2006, 108 p.

 Sa scrii poezie nu este un lucru simplu, chiar daca ai la dispozitie cele mai de seama resurse, cel mai bun timp si cea mai potrivita dispozitie sufleteasca. Nu este simplu sa transmiti in armonia versurilor gandurile pe care le ai, impresiile ce vin asupra ta si simtamintele care te mistuie. Nu este simplu nici in zilele bune, nici in cele obisnuite, dar cu atat mai putin in cele cand viata iti sta in cumpana, cand neantul se deschide inaintea ta, nesatios sa te inghita si cand chiar dorinta de a trai, cu greu isi mai gaseste sensul.

 Theodor Damian, scriitor crestin ortodox

 Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este poet, teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“. Printre cartile sale reprezentative se numara „Liturghia Cuvantului“ – poeme, „Implicatiile spirituale ale teologiei icoanei“, „Dimineata Invierii“ – poeme.

 Un taram crepuscular

Spre deosebire de alte volume de poezie pe care le-a scris de-a lungul timpului, in volumul „Semnul Isar”, Theodor Damian ni se prezinta intr-o ipostaza complet diferita. Este acea stare elementara in care expresia „a fi sau a nu fi” capata un contur dramatic si nespus de dureros, atat fizic, cat si sufletesc. Intrand in acest taram crepuscular, aflat sub semnul Isar, in cazul sau, Theodor Damian incearca sa-si descifreze simtamintele, sa le comunice intr-o maniera cat mai directa si mai plastica, fara sa stie daca vreodata va avea satisfactia de a vedea un volum de versuri aparand din durerile facerii si refacerii la care a fost supus.

 „Jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns”

 Volumul „Semnul Isar” este scris in mare parte pe un pat de spital, undeva in Munchen, orasul aflat pe malurile raului Isar, o apa curgatoare ce vine din Alpi si se revarsa in Dunare. O apa de munte, cu un nume celtic, ce reda ideea torentului, a repeziciunii, un simbol al vietii ce trece foarte repede, al vietii ce se stinge intr-o clipa si care nu lasa timp de ragaz.

 Avem de-a face cu o revizuire a gandurilor in fata unei posibile treceri „dincolo”, in fata necrutatorului sfarsit de existenta terestra, expresia capatand un ton elegiac, o cadenta rara, dincolo de care se simte apropierea granitei dintre viata si moarte, inaintea confluentei simbolice dintre Isar si Dunare.

 Asa suna intrebarile de pe Isar/ stiu ca nu stiu nimic/ pare ca-i adevaratul raspuns/ in jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns.”

„Astazi ploua invers”

Taramul Isar, situat la granita dintre fiinta si nefiinta, percepe zgomotele din ambele parti, semnale care vin dinspre viata sau moarte: „Clopotele suna ca o chemare ce vine/ din vesnicii/ te duci sau nu te duci la Cine/ o sa fii sau n-o sa mai fii.” Si de asemenea: „Cerul e inca deschis/ fiecare clopot face o gaura in cer/ cu sunetul lui/ pe-acolo se poate intra.”

Semnificatia lucrurilor se schimba atunci cand te afli sub semnul Isar. Lucrurile simple capata dimensiuni cosmice, lucrurile obisnuite se dilata, spatiul este perceput diferit, timpul curge altfel, uneori, fenomenele se inverseaza: „Astazi ploua invers/ dinspre pamant inspre cer/ nori grosi umbla manati de dor/ pe trotuare.”

 „Depinde din ce parte vii”

Pe taramul aflat sub semnul Isar, in acest crepuscul, se reintalnesc simboluri dragi poetului, cum ar fi cel al stanjenelului, care asemenea unui talisman sacru, apare personificat sub forma unui prieten caruia autorul ii vorbeste: „Ii spun stanjenelului meu/ liebes/ e ceva in aerul tau care-mi place/ dar nu ma intreba/ ca n-am sa iti pot spune/ de ce schiopatez/ si unde zace boala mea.”

In ce priveste frontierele acestui taram crepuscular, Theodor Damian ne spune: „Iata ca aici am atins/ o mare problema/ ce este sensul/ depinde din ce parte vii.” Semnificatia arhetipala a raului Isar devine pentru poet similara Stixului, ce separa cele doua taramuri, al vietii si al mortii. Ca intotdeauna, nu stii daca esti pregatit sa treci pe celalalt mal si ai dori sa ramai cat mai mult pe partea cunoscuta a vietii, fiind constient ca intr-o zi, va trebui sa te intorci si sa treci de voie sau de nevoie acel rau.

 „Isihia, Isihia”

In fata unei posibile mari treceri, chiar si flacara religiei si a credintei devine mai mica si nu e de condamnat, fiindca pana si Domnul, in astfel de imprejurari a strigat cu durere, ca a fost parasit. Nimeni nu poate fi condamnat cand tremura in fata posibilului final, fiindca aici nu mai exista eroi si nici cununi. Dar exista o diferenta pentru cel care stie ca ambele taramuri, sub o forma sau alta, apartin vesniciei.

Astfel, cuvantul ce se repeta ca o incantatie, ba chiar ca o mantra in poeziile finale ale volumului sunt „Isihia, Isihia”. Un apel facut acelei taceri meditative, acelei experiente de separare interioara si exterioara fata de lume, pentru a lasa loc reculegerii si umplerii cu Dumnezeu. Este un lucru extraordinar ca autorul trecand printr-o experienta a crepusculului, a penumbrei dintre viata si moarte, totusi ajunge la final sa exprime acea credinta care transcede in cuvinte simple, orice experienta a vietii sau a mortii.

„Isihia, Isihia/ din tine se naste cu adevarat poezia/ trebuie sa arzi mult pe rugul tacerii/ sa duci carbune incins/ apoi sa te asezi credincios in cuvant/ si sa stii sa astepti … asa se scrie poemul/ cand fiecare cuvant/ a devenit rugaciune.”

 Inapoi, in experienta vietii

Experienta care a nascut acest volum a fost din punct de vedere poetic, productiva si in acelasi timp, a avut darul de a-l conduce pe autor intr-o noua dimensiune a vietii. Practic, taramul aflat sub semnul Isar i-a permis alegerea unui drum care ducea pe un alt taram, numit Isihia, care in cele din urma, l-a adus inapoi, in experienta vietii. Privind astfel lucrurile, avem de-a face cu un drum initiatic prin intermediul caruia autorul descopera noi valente ale vietii, ale realitatii, fapt ce recomanda din plin lectura acestui volum de versuri.

De fapt, fiecare expresie, fiecare cuvant striga, este plin de viata, sufera, vorbeste, plange, se roaga, crede si in cele din urma, se preda pe sine in actul final, al deplinei dependente de Cel care stapaneste peste viata si moarte, inclusiv peste taramul aflat sub semnul Isar.  

 Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

LUPTA CREDINTEI de Vasile Bel

O prezentare a aparitiei primilor crestini  baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)

PREFATA

Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.

Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.

In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.

by Prep. Drd. Costel Ghioanca,

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:

Citeste aici

Descarca aici:

Despre diversitatea stilurilor in muzica crestina contemporana, intr-un dialog cu solista Oana Seman

by Octavian Curpas, Surprise,  Arizona

“De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solista de muzica crestina Oana Seman se face remarcata, in 1995. Cantecele interpretate de ea se disting si castiga prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, inaltand si sustinand, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.

Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. La umbra inmiresmata a copacilor, aceasta se bucura alaturi de parinti, de clipele de ragaz si partasie ale unor picnicuri de neuitat. Anii trec si aduc cu ei, evenimente noi in viata viitoarei interprete. In 2000, Oana se casatoreste cu Dani Seman. Un alt moment de reper pentru ea este 2002, cand impreuna cu partenerul de viata emigreaza prin Loteria Vizelor, in Statele Unite. Ajunsi aici, Oana si Dani Seman locuiesc timp de cateva luni in California, dupa care se stabilesc in Portland , Oregon. In prezent, cei doi se pregatesc sa devina pentru prima data, parinti.

– Când te-ai îndragostit de muzica?
– Personal, cred ca te nasti cu anumite inclinatii mai puternice decat altele. Cred ca m-am nascut cu o sensibilitate fata de muzica , fiindca mi s-a spus ca am cantat dintotdeauna, de cand am inceput sa vorbesc.

– Ce înseamna pentru tine sa fii artist crestin?
– Datorita pregatirii profesionale, am avut de- a face mult cu termenul de ‘’artist ‘’. Nu astfel mi-as descrie identitatea, in slujirea prin muzica. Sunt un crestin si cant muzica crestina.

– Te-ai întrebat vreodata de ce te-a ales Dumnezeu sa-L vestesti prin muzica ?
– Toti crestinii suntem chemati sa slujim Domnului. Fiecaruia i s-au dat unul sau mai multe daruri. Darul meu e sa pot canta si multumesc Domnului pentru acest dar pe care El a hotarat sa mi-l dea.

– Când ti-ai dat seama ca ai aceasta chemare ?
– Crescand  in biserica, am realizat in timp, ca aveam aceasta chemare, inca din copilarie.

– Cine ti-a fost mentor în slujirea prin muzica?
– Parintii mi-au fost mentori dintotdeauna, dragostea lor pentru muzica mi-a fost inspiratie. Obisnuiau sa cante in biserica si acasa. Mama avea voce buna si amandoi aveau bun -simt muzical, deci am crescut astfel, intr-un mediu optim, invatand de la ei.

– Vorbeste-ne despre perioada începuturilor. Cum a devenit visul tau de a-L sluji pe Dumnezeu prin muzica, realitate?
– Ca evanghelist, tatal meu era, uneori, chemat sa participe la evanghelizari. Astfel, am ajuns sa merg cu el cand era nevoie si cred ca asa a inceput slujirea mea, prin muzica. Un eveniment  important a fost infiintarea statiei de radio Vocea Evangheliei Sibiu, la a carei festivitate de deschidere am fost invitata sa particip. Cu acea ocazie, mi s-a oferit perspectiva de a inregistra un album, in studioul Radio Vocea Evangheliei Oradea. Albumul, inregistrat in anul 1995, si intitulat “ De dorul Tau”, a reprezentat inceputul colaborarii mele cu radioul crestin, colaborare ce continua pana in prezent. Inceputul nu a fost usor, singurul ajutor financiar si “ sponsor” fiind , intotdeauna, doar tata.

– În ce consta în prezent, colaborarea ta cu Radio Vocea Evangheliei?
– In prezent, colaborarea mea cu Rodio Vocea Evangheliei se rezuma la difuzarea muzicii pe care o cant, distanta restrictionand posibilitatea mea de a mai participa la concerte crestine, in Romania.

– Cum se reflecta Dumnezeu în muzica pe care o interpretezi?
– Mesajul cantarilor mele Il prezinta pe Dumnezeu ca Salvator al fiecaruia si al oricui Il alege astfel.

– Dar propria ta personalitate?
– Caut sa reflect nu personalitatea mea, ci relatia mea cu Dumnezeu.

– De unde te inspiri atunci când îti selectezi repertoriul?
– Urmaresc in principal, mesajul cantarii, aleg piese care consider ca mi se potrivesc ca linie melodica si aproape orice sursa de inspiratie poate fi buna.

– Numeste-ne câteva melodii din repertoriul tau.
– “Clipe minunate”, “ De dorul Tau”, “ Sa nu privesti n-apoi”.

– Pe care o simti cel mai aproape de suflet?
– “Sa nu privesti n-apoi” e piesa la al carei mesaj ma reintorc adesea, pentru intarire spirituala.

– În ce limbi îti place sa cânti?
– Am inregistrat in limba romana , desi ascult dintotdeauna, si muzica americana. Ca membra in Worship Team-ul bisericii Agape, din care fac parte, cant mult in engleza si apreciez diversitatea si calitatea repertoriului crestin anglo-american.

– Care este instrumentul tau preferat ?
– Consider pianul ca fiind favorit, suficient de complex  ca unic instrument de acompaniament. Indragesc in egala masura, chitara.

– Dar compozitorul tau preferat?
– Imi sunt dragi atatea compozitii si compozitori crestini, incat mi-e greu sa aleg unul singur, preferat. Cu siguranta, intre cei romani se numara Mircea Ciugudeanu, Dan Damian, Nicolae Moldoveanu si  multi altii.

– Ce urmaresti sa transmiti prin muzica ta?
– In primul rand, aduc laude si multumiri Domnului . Apoi , caut sa raspandesc vestea buna a mantuirii, oricarui om ce intra in contact cu muzica pe care o cant.

– Cum ai descrie stilul tau de interpretare ?
– Mi-e greu sa ma autodescriu ca apartinand unui stil anume. Dupa cum am mentionat anterior, spectrul autorilor de cantare crestina din care ma inspir, este larg. Cu fiecare noua generatie , in bisericile neoprotestante romanesti , muzica s-a diversificat ca stil , mentinand totodata un numitor comun, o identitate general valabila in orice moment si la orice varsta.Cred ca in ce ma priveste, inclin spre acel nucleu comun, spre un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa.

– Ce întelegi prin un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa?
– Cea mai buna sugestie ce o pot aduce este sa va invit sa ascultati si sa constatati. De exeplu, intr-un concert  crestin din ziua de azi, din  Romania, sunt intalnite piese ce deriva ca structura, de la imnul crestin clasic , la influenta moderna rock sau pop sau rap ori uneori folk, pana in latura populara a folk-ului.Este o buna diversitate de stiluri . Cred ca eu nu ma incadrez strict, doar intr-unul din acestea. Piesele mele  au pornit in general, de la constructia clasica a imnului crestin , cu o dezvoltare spre un Gospel modern , poate, uneori, cu tenta de Jazz.

– Cine sunt cei care te asculta ?
– Nu pot raspunde cu precizie la aceasta intrebare. Pot doar sa sper ca orice crestin , de orice varsta poate gasi, la un moment dat , in vreuna din piesele din repertoriul meu, o reincurajare, o remotivare in umblarea zilnica cu Dumnezeu si pot sa sper ca pentru orice om care se afla inca, in cautarea sensului vietii , pot transmite un mesaj al sperantei, al garantiei unei vieti innoite in Dumnezeu.

– Cum se îmbogatesc spiritual, cei care te asculta ?
– Mesajul cantarilor mele indeamna pe oricine la pocainta, singura cale de a-L cunoaste pe Hristos si de a incepe  sa devenim astfel, asemanatori Lui si placuti Tatalui.

– Ce reactii ai primit pana acum, din partea celor care te ascult??
– In marea lor majoritate , reactiile primite au fost incurajatoare. Este un sentiment minunat sa constientizez ca oameni pe care de multe ori, nu-i cunosc, afirma ca muzica pe care o cant are un impact pozitiv, in viata lor.

– Esti doar interpreta de muzica religioasa sau îti place sa si compui ?
– Interpretez muzica crestina. Ocazional, am scris o piesa sau doua , suficient cat sa consider ca darul de a compune nu e neaparat darul care mi s-a dat.

– Ce alte daruri crezi ca mai ai?
– Tot ce am e ceea ce Domnul mi-a dat ca dar. Tot ce intampin in viata e dat sau ingaduit de Dumnezeu . El face toate lucrurile bune si fiecare zi binecuvantata e un dar de la El. Intreaga viata in Hristos este un nemeritat dar.

– Ai participat la concursuri de muzica creatina ?
– Nu am participat direct la vreun concurs . Indirect, imi amintesc ca la unul din concursurile pe care Radio Vocea Evangheliei Bucuresti le-a organizat, albumul meu  ‘’Stele de Craciun ‘’, ar fi fost apreciat ca fiind favoritul ascultatorilor.
Personal, nu consider concursul, competitia, ca adecvate cadrului crestin . Suntem cu totii chemati , in egala masura , sa ne aducem , dupa puteri, aportul. Mi se pare inoportuna evaluarea comparativa a calitatilor unor interpreti a caror menire este sa aduca lauda Domnului. Suprem este numai Harul lui Dumnezeu aratat fata de noi toti, in mod egal, iar o ierarhizare a slujirii noastre in fata Lui, este irelevanta. Concurenta poate alimenta prea multe neajunsuri umane. A lasa un interpret crestin sa inteleaga ca munca lui e apreciata, ramane totusi, un lucru bun si veritabil crestinesc.

– Care au fost provocarile cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului, în calitate de interpret de muzica crestina ?
– Provocarile sunt multe si diverse. Acest gen de slujire aduce cu sine un nivel de expunere  la provocari specifice. De exemplu, poti avea parte de o critica constructiva sau poti deveni tinta unei critici intentionat distructiva. E trist ca, uneori, desi suntem crestini, avem inclinatia accentuata de a critica mult si a intelege putin, noi , cei chemati sa nu judecam.
Dar mai presus de toate aceste provocari, ramane bucuria de a sti ca ai adus o contributie, fie ea si modesta, la raspandirea vestii bune a mantuirii.

– Ce altceva te mai atrage, în afara de muzica ?
– Imi place pictura, ma intereseaza artele vizuale, in general.

– Esti un crestin implicat, activ?
Nu cred ca poti fi crestin inactiv. Mai mult sau mai putin vizibil din exterior, viata autentica de crestin consta intr-o nesfarsita lupta de a trai in lume si a nu fi al lumii.

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
– Viata crestinului este un sir de experiente cu Dumnezeu. Zi dupa zi, bunatatea Lui straluceste pentru noi si nimic din ce face El pentru noi nu e marunt. Raspunsul corect ar fi ca intreaga mea existenta este o experienta personala extraordinara, cu Dumnezeu.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
– Increderea in Dumnezeu , cu tot ce implica ea , cred ca e cheia succesului spiritual. Din El, prin El si pentru El, sunt toate lucrurile. Asumandu-ne acest adevar si traind in ascultare suntem placuti Domnului, si asta inseamna succes spiritual.

– La ce lucrezi în prezent?
– Adaptarea la un nou stil de viata , intr-o noua tara, mi-a ocupat majoritatea timpului, in ultimii ani.Toate albumele mele sunt inregistrate sub numele de Oana Fisca . Noi inregistrari, pe numele de dupa casatorie, nu exista decat in perspectiva.

– Ce planuri de viitor ai?
– Data fiind situatia economica generala , actualmente este greu sa construiesti planuri precise de viitor. Credinta imi da taria de a merge inainte , constienta ca Domnul va purta de grija, in fiecare zi.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor ce intentioneaza sa cânte sau sa compuna muzica religioasa?
– Nu pot decat sa incurajez pe oricine are incredintare ca e chemat la aceasta lucrare. Perseverenta si rabdarea vor aduce roade. Este un privilegiu  sa Ii poti inchina aceste daruri lui Dumnezeu.

– Ce hobby-uri ai? Cum îti petreci timpul liber?
– Putinul timp liber de care dispun, prefer sa il petrec in natura. Impreuna cu sotul meu merg, uneori, la munte, in camping si (depinde de anotimp) pescuim sau innotam in raurile si lacurile frumoase din Oregon.

– Pastrezi legatura cu patria mama? Cand ai vizitat ultima data România?
– Pentru mine, “acasa” a ramas inca, Romania. Avem acolo, familie si prieteni cu care tinem legaturi stranse.Ultima data, am vizitat Romania anul trecut si, daca am avea posibilitatea, am merge acolo saptamanal.

– Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
– Avem un Dumnezeu Viu. Mai presus de tot ce e firesc , El este Atotputernic . El este Calea, Adevarul si Viata. Daca nu-L cunosti, cauta-L si-L vei gasi. E cel mai minunat lucru ce ti se poate intampla.

Intrebarile Toamnei

Ocupati cu alergatura zilnica, observam cu oarecare intarziere ca, peste tot in jurul nostru, natura a inceput sa-si schimbe straiele. Ne surprinde mai intai ba un gagait de gaste salbatice, vaslind pe cer in obisnuita formatie de varf de lance, ba amurgul coborat peste zari inainte de vreme, ba racoarea diminetilor din ce in ce mai intarziate.
Zilele se comprima, obligandu-ne sa ne gandim la finalizarea lucrarilor din gradina si la pregatirile trebuitoare pe langa casa, inainte de a ne retrage in tihna odailor incalzite. Frunze de tot soiul se zgribulesc sub sfichiul palelor de vant, starnit de nu stii unde. Imbujorate de racoarea noptii, in nuante de galben si rosu, valuri de frunze se grabesc sa plece “in bejenie”, dupa vorba poetului nostru, dezgolind in pomi ramuri scheletice si rarele fructe ramase neculese prin vii si prin livezi.
Contrar asteptarilor logice, tocmai pe cand se pregatesc de iarna, pomii ne ofera una din cele mai spectaculoase palete de culori. Spre deosebire de noi, oamenii, pomii se dezbraca de haine in asteptarea ploilor si a zapezii. La primavara, odata cu dezghetul si intoarcerea pasarilor calatoare, isi vor pune haine noi.
In natura lui Dumnezeu, numai florile rivalizeaza cu pomii in splendoarea coloritului, in nesfarsita diversitate a prezentarii si creativitate a formelor. Florile ne aduc frumusete si mireasma, ne impodobesc gradinile, ne incanta ochiul si ne ingaduie cu generozitate a ne oferi unii altora buchete din comoara lor cromatica. Pomii ne ofera si ei flori aninate in ramuri, poate nu la fel de frumoase, si mai efemere, scopul lor fiind mai prozaic – sa ne pregateasca ceva mai consistent la toamna, sa-si implineasca in roade menirea.
Ati observat desigur evolutia coloritului in pomi. Pe fondul verde al frunzelor, apar primavara, pentru scurta vreme, flori viu colorate – un spectacol pentru ochi, o atractie dulce pentru insecte si un interes vital pentru pom. Curand culoarea dispare, odata cu ofilirea florilor si, pentru cateva saptamani, verdele preia din nou controlul. Incetul cu incetul, culoarea iese din nou la iveala, de data asta in fructe, pomii oferindu-ni-se acum “placuti la vedere si buni la mancare”.
Cand roadele au fost culese, culoarea dispare iarasi. Apoi, cu un ultim efort, inainte de a se dezbraca definitiv pentru somnul lung de iarna, culoarea izbucneste pentru ultima data, de data asta in frunze. Se aprind ruguri prin mai toti pomii – combinatii de galben, rosu, portocaliu, ruginiu, bordo, sau argintiu, multe din ele tivite cu nuante mai deschise (ori mai inchise). Acum frunzele confera spatialitate coroanei, evadand din monotonia de verde prafuit al sezonului cald. Pomii par in flacari, straluminati din interiorul coroanei. Cu greu iti iei ochii de la ei. Pacat ca spectacolul nu tine mai multa vreme!…
Soarele, la randul lui, ne ofera cu tot mai multa zgarcenie caldura cu care ne-a rasfatat in vara. Obosit parca, el urca tot mai anevoie spre zenit si scapata tot mai grabit spre asfin?it. Ne mangaie acum cu raze blande, trimise in unghiuri ascutite. Cauta parca sa ne priveasca drept in ochi, cercetandu-ne cu atentie fata. Spre rusinea noastra, ne afla deseori incruntati, preocupati, cu priviri plecate spre pamant. Uitam ca-i vremea roadelor, sezonul culesului, al bucuriei, al satisfactiei pentru lucrul bine facut, al recunostintei pentru un bilant imbelsugat, ori macar pentru strictul necesar, de care nimeni nu duce lipsa.
Soarele ne priveste drept in obraz, asteptand sa citeasca raspunsul dorit, iar vantul ne pune cu insistenta aceeasi intrebare, suierand nerabdator pe la urechi, iar primii stropi de ploaie ai toamnei ne gonesc in casa, oferindu-ne ragazul unui raspuns cantarit cu toata sinceritatea.
Cea mai rara si mai pretuita floare creste si-si deschide petalele la urma, dupa ce toate celelalte flori s-au scuturat de mult, frunzele au cazut, iar roadele au fost adunate in hambare. Este floarea unica, a carei mireasma imbie si bucura chiar si pe Dumnezeu. Floare pe care Duhul o cauta si in inima ta. Numele ei este Recunostinta, parfumul ei se cheama Multumire si vremea ei este pentru tine Acum.
O va gasi oare …
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

REGAL MARIUS BODOCHI LA OPERA NATIONALA BUCURESTI AMADEUS

By Mihaela Dordea
Mozart si Salieri…Inocenta si pacat. Ispasire…
De secole, milenii chiar, crestinismul isi sustine teoria despre pacat, cea cu oaia ratacita si rascumpararea prin penitenta. Cu siguranta, este o metoda evoluata fata de modul pagan de a simti, a practica si mai ales a sanctiona pacatul. Ma intreb daca nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenta crestina gen matanii, rugaciuni, post, nu ofera acestei operatiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de targ , de aranjament formal. Sigur, exista si aici remuscare si parere de rau, altfel ele nu ar avea nici loc si nici rost. 
Totusi, penitenta reala, cea care se naste din constiinta ca ai gresit, ca ai savarsit un pacat fata de lume, fata de tine insuti, este chinul tantalic de a rabda. Astfel de „plati” nu sunt nici catalogate, nici tarifate in coduri. Rascumparam suferind. Noi, in noi, cu noi, pentru noi insine.
Suferinta rascumpararii nu are limite prestabilite. Sorocul ispasirii nu este ca in canoanele crestine, implinirea unui anume stoc de actiuni, catehisme legiferate si tarifate, nu! Termenul este cu totul altul! Durata genului de ispasire launtrica poate fi de o zi, o luna, un an sau o viata. Pentru ca niciodata nu putem sti cand vine acel moment in care cel ce stie care e vina si cata,  iarta.
In lista martiriurilor posibile, acest tip de ispasire este cel mai dramatic si da, cel mai nobil.
Iata cu ce ne intalnim in spectacolul prezentat de Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationala Bucuresti, in colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pe textul lui Peter Schaffer, „ AMADEUS”, in regia unui tanar artist care a impresionat prin viziunea patrunzatoare in sufletul si mintea umana, atat de intortocheate, Marcel Top.
Se vorbeste despre un destin necrutator al lui Mozart. Despre o viata franta prea devreme in conditii pe care nu le vom elucida poate niciodata.
Drama  insa nu se consuma aici si acum, la moartea compozitorului. Drama incepe odata cu primele sale compozitii ascultate de Salieri, compozitor care poate, desi ii este greu, sa recunoasca valoarea tanarului sau confrate, dar se lupta cu tentatia de a-l distruge. Si o face treptat, treptat. Cel putin asa spun gurile rele ale vremii. Drama insa va ajunge la apogeu dupa ce Mozart nu va mai fi. Pura geometrie emotionala, generatoare de sensuri morale.
Moartea e prin natura ei ceva senzational, in comparatie cu cotidianul vietii obisnuite. Salieri reuseste o inversare categorica de situatii. Ceea ce se intampla cu el dupa ce se consuma moartea lui Mozart devine cu adevarat senzational. Efortul de a trece, de a supravietui, macinat de spaime si rataciri , de lupta launtrica, cu tine insuti pentru o ispasire numai de tine stiuta, devine un efort moral de fiecare clipa, un efort dramatic, senzational. Si Marius Bodochi, exprima toate aceste stari, intr-o evolutie de exceptie, facand un Salieri dramatic, ironic, inspaimantat, pierdut uneori in cautarea unui raspuns…Oare il va gasi vreodata?
In Amadeus avem de-aface cu un Salieri hartuit de indoieli, de disperare, in anumite momente, dar dureros de constient de neputinta sa ca individ in fata evidentei, si chiar, gandeste el, ca artist.
Marius ne dezvaluie noua, spectatorii sai, un Salieri care pune in discutie anumite indoieli, anumite spaime, dar si o luciditate speciala, si mai ales, face ca noi sa vedem nu doar o constiinta impovarata cat si, sau mai ales, o anume maretie.
Marius Bodochi este unul dintre putinii, rarii actori care au forta sa exprime cu atata eleganta un astfel de personaj. El reuseste sa evoce plastic si dramatic epoca, eroul si destinul sau in pofida unei opere care incearca sa prinda intr-o frantura de timp vasta structura simfonica a unei vieti, a unui suflet. As spune despre Marius Bodochi ca este un artist, un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic, pana la identificare fizica, prin puterea de expresie, prin nuantele subtile pe care numai un mare artist le sesizeaza la un personaj de factura lui Salieri.
Dincolo de regalul oferit de Marius Bodochi, in Amadeus avem muzica. Muzica de calitate. Mozart si da, Salieri.
Solistii Operei Nationale Simonida Lutescu, Mihaela Ispan, Vasile Chisiu, Marius Bolos acompaniati de un grup de muzicieni din orchestra operei, avand ca dirijor pe Ciprian Teodorascu, unul dintre cei mai distinsi dirijori ai ONB, in regia muzicala a lui Dan Ardelean, creeaza o atmosfera cu efecte lirice de mare calibru in cadrul acestui spectacol complet si complex.
Si, da, Marius Bodochi are veleitati lirice si el, cantand o arie.
Mozart. Un personaj care schimba putin atmosfera, aducand o pata de culoare,  as spune, o anume relaxare tensiunii din scena, in ciuda finalului necrutator, Mozart este interpretat de un tanar actor, care se straduieste sa sustina partitura alaturi de titan, Marius Bodochi, si , lauda lui, reuseste sa ne convinga ca este un actor plin de pasiune, cu talent, si mai ales cu pofta de joc, si da, de ce nu, de joaca, Razvan Oprea.
Atmosfera de epoca, cu usoare aluzii la burlesc, este creata de costumele create de Anca Cernea si realizate de Romanita Iovan.
Decorul simplu, dar cuprinzator, un decor care nu incarca scena si nu incurca povestea, este semnat de Daniel Divrician.
Spectacolul este unul dintre cele pe care le tii minte, cu care pleci acasa, si despre care ai tendinta sa vorbesti multa vreme dupa ce l-ai vazut. Impresionant din punct de vedere regizoral, Amadeus incepe in foaierul Operei , loc cu adanci semnificatii lirice, apoi Salieri ne invita sus, ca sa nu ramana singur , prada temerilor de o viata, epuizat de intrebarea la care nu va afla niciodata raspunsul: oare are vreun amestec in moartea lui Mozart?
Chiar asa: are?….