La margine de cer deschis

„Semnul Isar”, Theodor Damian, Pitesti, Editura Paralela 45, 2006, 108 p.

 Sa scrii poezie nu este un lucru simplu, chiar daca ai la dispozitie cele mai de seama resurse, cel mai bun timp si cea mai potrivita dispozitie sufleteasca. Nu este simplu sa transmiti in armonia versurilor gandurile pe care le ai, impresiile ce vin asupra ta si simtamintele care te mistuie. Nu este simplu nici in zilele bune, nici in cele obisnuite, dar cu atat mai putin in cele cand viata iti sta in cumpana, cand neantul se deschide inaintea ta, nesatios sa te inghita si cand chiar dorinta de a trai, cu greu isi mai gaseste sensul.

 Theodor Damian, scriitor crestin ortodox

 Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este poet, teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“. Printre cartile sale reprezentative se numara „Liturghia Cuvantului“ – poeme, „Implicatiile spirituale ale teologiei icoanei“, „Dimineata Invierii“ – poeme.

 Un taram crepuscular

Spre deosebire de alte volume de poezie pe care le-a scris de-a lungul timpului, in volumul „Semnul Isar”, Theodor Damian ni se prezinta intr-o ipostaza complet diferita. Este acea stare elementara in care expresia „a fi sau a nu fi” capata un contur dramatic si nespus de dureros, atat fizic, cat si sufletesc. Intrand in acest taram crepuscular, aflat sub semnul Isar, in cazul sau, Theodor Damian incearca sa-si descifreze simtamintele, sa le comunice intr-o maniera cat mai directa si mai plastica, fara sa stie daca vreodata va avea satisfactia de a vedea un volum de versuri aparand din durerile facerii si refacerii la care a fost supus.

 „Jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns”

 Volumul „Semnul Isar” este scris in mare parte pe un pat de spital, undeva in Munchen, orasul aflat pe malurile raului Isar, o apa curgatoare ce vine din Alpi si se revarsa in Dunare. O apa de munte, cu un nume celtic, ce reda ideea torentului, a repeziciunii, un simbol al vietii ce trece foarte repede, al vietii ce se stinge intr-o clipa si care nu lasa timp de ragaz.

 Avem de-a face cu o revizuire a gandurilor in fata unei posibile treceri „dincolo”, in fata necrutatorului sfarsit de existenta terestra, expresia capatand un ton elegiac, o cadenta rara, dincolo de care se simte apropierea granitei dintre viata si moarte, inaintea confluentei simbolice dintre Isar si Dunare.

 Asa suna intrebarile de pe Isar/ stiu ca nu stiu nimic/ pare ca-i adevaratul raspuns/ in jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns.”

„Astazi ploua invers”

Taramul Isar, situat la granita dintre fiinta si nefiinta, percepe zgomotele din ambele parti, semnale care vin dinspre viata sau moarte: „Clopotele suna ca o chemare ce vine/ din vesnicii/ te duci sau nu te duci la Cine/ o sa fii sau n-o sa mai fii.” Si de asemenea: „Cerul e inca deschis/ fiecare clopot face o gaura in cer/ cu sunetul lui/ pe-acolo se poate intra.”

Semnificatia lucrurilor se schimba atunci cand te afli sub semnul Isar. Lucrurile simple capata dimensiuni cosmice, lucrurile obisnuite se dilata, spatiul este perceput diferit, timpul curge altfel, uneori, fenomenele se inverseaza: „Astazi ploua invers/ dinspre pamant inspre cer/ nori grosi umbla manati de dor/ pe trotuare.”

 „Depinde din ce parte vii”

Pe taramul aflat sub semnul Isar, in acest crepuscul, se reintalnesc simboluri dragi poetului, cum ar fi cel al stanjenelului, care asemenea unui talisman sacru, apare personificat sub forma unui prieten caruia autorul ii vorbeste: „Ii spun stanjenelului meu/ liebes/ e ceva in aerul tau care-mi place/ dar nu ma intreba/ ca n-am sa iti pot spune/ de ce schiopatez/ si unde zace boala mea.”

In ce priveste frontierele acestui taram crepuscular, Theodor Damian ne spune: „Iata ca aici am atins/ o mare problema/ ce este sensul/ depinde din ce parte vii.” Semnificatia arhetipala a raului Isar devine pentru poet similara Stixului, ce separa cele doua taramuri, al vietii si al mortii. Ca intotdeauna, nu stii daca esti pregatit sa treci pe celalalt mal si ai dori sa ramai cat mai mult pe partea cunoscuta a vietii, fiind constient ca intr-o zi, va trebui sa te intorci si sa treci de voie sau de nevoie acel rau.

 „Isihia, Isihia”

In fata unei posibile mari treceri, chiar si flacara religiei si a credintei devine mai mica si nu e de condamnat, fiindca pana si Domnul, in astfel de imprejurari a strigat cu durere, ca a fost parasit. Nimeni nu poate fi condamnat cand tremura in fata posibilului final, fiindca aici nu mai exista eroi si nici cununi. Dar exista o diferenta pentru cel care stie ca ambele taramuri, sub o forma sau alta, apartin vesniciei.

Astfel, cuvantul ce se repeta ca o incantatie, ba chiar ca o mantra in poeziile finale ale volumului sunt „Isihia, Isihia”. Un apel facut acelei taceri meditative, acelei experiente de separare interioara si exterioara fata de lume, pentru a lasa loc reculegerii si umplerii cu Dumnezeu. Este un lucru extraordinar ca autorul trecand printr-o experienta a crepusculului, a penumbrei dintre viata si moarte, totusi ajunge la final sa exprime acea credinta care transcede in cuvinte simple, orice experienta a vietii sau a mortii.

„Isihia, Isihia/ din tine se naste cu adevarat poezia/ trebuie sa arzi mult pe rugul tacerii/ sa duci carbune incins/ apoi sa te asezi credincios in cuvant/ si sa stii sa astepti … asa se scrie poemul/ cand fiecare cuvant/ a devenit rugaciune.”

 Inapoi, in experienta vietii

Experienta care a nascut acest volum a fost din punct de vedere poetic, productiva si in acelasi timp, a avut darul de a-l conduce pe autor intr-o noua dimensiune a vietii. Practic, taramul aflat sub semnul Isar i-a permis alegerea unui drum care ducea pe un alt taram, numit Isihia, care in cele din urma, l-a adus inapoi, in experienta vietii. Privind astfel lucrurile, avem de-a face cu un drum initiatic prin intermediul caruia autorul descopera noi valente ale vietii, ale realitatii, fapt ce recomanda din plin lectura acestui volum de versuri.

De fapt, fiecare expresie, fiecare cuvant striga, este plin de viata, sufera, vorbeste, plange, se roaga, crede si in cele din urma, se preda pe sine in actul final, al deplinei dependente de Cel care stapaneste peste viata si moarte, inclusiv peste taramul aflat sub semnul Isar.  

 Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.