Category: Incurajare

Promisiunea celui mai mare miracol

On By nelursIn Biblia, Incurajare, Mantuire, MiracoleLeave a comment

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 38)

“Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7: 46)

Aproape întotdeauna Isus si-a surprins ascultatorii prin afirmatiile Sale extraordinare si nemaipomenite. El venea cu o noua învatatura coborâta din Cer de la Dumnezeu- Creatorul universului, o învatatura de dincolo de timp – atemporala – din vesnicie, si care e mai presus de judecata umana.

Se stie, nu numai ca se zice, dar asa si e- Adevarul îl supara pe om, desi normal ar fi sa nu-l supere, deoarece adevarul îl ajuta sa se îndrepte în directia buna.

Intr-o imprejurare, Isus a spus: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi.”

Numai adevarul ne poate elibera de orice superstitie, de orice minciuna si de multe alte lucruri asemanatoare. Când ai acces intelectual la informatiile exacte si complete dintr-un domeniu cum ar fi astronomia, pentru exemplificare, atunci vei li liber de toate dogmele existente care aduc atingere intr-un fel sau altul domeniului de care vorbim, care altfel iti pot incorseta si altera cugetul si gândirea.

In fapt, Isus le spunea intotdeauna adevarul. E drept, adesea le vorbea folosind comparatia si parabola sau alte metode eficiente.
Oamenilor le vorbea despre Dumnezeu Tatal si le marturisea despre El Insusi. Le spunea ca pentru a ajunge cineva in Imparatia Cerurilor, acel om, trebuie sa se nasca din nou, trebuie sa devina o creatie noua. Ce e vechi, e carne, e doar fire veche neputincioasa. Ei trebuie sa renasca din Dumnezeu, trebuie sa moara omul vechi si pacatos si sa fie o creatie noua. In oameni, asadar, trebuie sa lucreze Duhul Sfânt pentru a fi schimbati în oameni duhovnicesti. Trebuie ca Isus sa traiasca în inima lor, ei trebuie sa fie altoiti cu Christos, singurul nascut din Tatal.

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata.

Daca pâna acum am adus roade ale firii pamantesti (preacurvia, curvia, necuratia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, mâniile, neîntelegerile, dezbinarile, pizmele, uciderile, betile, îmbuibarile), de-acum, primindu-L pe Isus in inima noastra, va trebui si putem sa aducem roadele neprihanirii (dragostea, bucuria, rabdarea, bunatatea, pacea, facerea de bine, blândetea, credinciosia, înfrânarea poftelor).

“În ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare si a strigat:

„ Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 37-38)

“Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevarat Prorocul.” Alti ziceau: „Acesta este Christosul.” Si altii ziceau: „Cum, din Galileea are sa vina Christosul? Nu zice Scriptura ca Christosul are sa vina din samânta lui David si din satul Betleem, unde era David?” S-a facut deci dezbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau sa-L prinda; dar nimeni n-a pus mâna pe El. Aprozii s-au întors deci la preotii cei mai de seama si la farisei. Si acestia le-au zis: „De ce nu L-ati adus?” Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7)

Aprozii sunt oamenii care au avut ocazia sa auda pe marii oratori ai vremii lor. Ei puteau sa-si dea cu parerea, ca experti in domeniu si ei au zis, la unison: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”

Intelegem ce au simtit in inima lor preotii si carturarii vremii? Pizma si ura! Multimea mergea dupa Isus, tot mai multi credeau in El, iar monopolul detinut de preotime se clatina de-a binelea! Se simteau in pericolul de-a ajunge sa-si piarda reputatia si câstigul.

Poporului i se facea o oferta de catre Insusi Fiul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte:

“Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”

Iar apostolul Pavel, la randul sau, vorbeste la fel:

“Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti;”

Cu alte cuvinte, Isus le spunea tuturor:

Daca veniti la Mine, daca credeti in Mine, atunci si din inima voastra vor curge aceleasi cuvinte datatoare de viata. Ba mai mult, veti avea viata vesnica.

Intr-una din cartile sale, scriitorul si evanghelistul Ravi Zacharias – care la origine e indian, insa se stabileste cu familia mai intai in Canada, iar apoi in USA -, povesteste ca, mult timp dupa trecerea in vesnicie a bunicii lui, in India, a cautat sa-i vada mormantul. Dupa ce a curatat bine vegetatia care acoperea binisor locul, a iesit la iveala o placa pe care scria “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” – un cuvant adevarat spus de Isus. (Ioan 14.19).

Bunica lui Ravi, pe vremea cand era epidemie de holera, impreuna cu multi altii, din cauza acelei molime, a fost nevoita sa stea izolata intr-o scoala timp de doua saptamani. Printre cei retinuti se afla si un misionar care le-a marturisit vestea buna a evangheliei. Ea a primit Cuvantul, L-a crezut pe Isus Hristos ca spune adevarul, si, ca o marturie postuma, a lasat aceste putine cuvinte pe placa de mormant: “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.”

***

Vino la apa vietii

Vino la apa vietii
Slab, ostenit si-nsetat!
Vino, ca nu în zadar vii,
Si tu poti fi azi iertat!

R: Vino acum, nu amâna,
Viata de veci în Isus vei afla!
El este Apa vietii,
Vino, nu întârzia!

Spre-acest izvor te îndreapta
Plin de credinta, grabind,
Orice pacat ti se iarta,
Mila si harul primind.

Vin’ la izvorul acesta,
Vei fi deplin înnoit.
Vezi, izvoraste viata:
Bea si vei fi fericit.

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)

“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

On By nelursIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

Interviu: Fiorul vibrației creatoare în opera sculptorului Liviu Mocan

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Natura Umana, Sculpture3 Comments

Sculptorul  clujean LIVIU MOCAN își are atelierul de lucru într-o zona linistită a metropolei universitare, parte de suflet a casei în care locuiește impreună cu familia sa.

Casa – asezată mai departe de freamatul grosier si permanent al concitadinilor săi, departe de zgomotul inevitabil al unui oras prosper, fericit situată în liziera unei bucăți de pădure de rășinoase – are în fața ei, la stradă, curtea, împodobită cu “stâlpi împuscati” si “semințe”, fără de număr, lucrări care l-au făcut cunoscut pe sculptor în întreaga lume.

Intrând in atelier – pentru început – am făcut câteva poze cu sculptorul, asezat la birou, meditând, dar si în mijlocul lucrarilor sale dispuse, fie direct pe pardoseala, fie asezate pe rafturi, dupa nevoia lor de spatiu. Multe din ele pareau parca a astepta suflarea care sa le dea “viata” pentru a putea umbla în lume, cum ne va marturisi ulterior sculptorul.

In fata cestii de ceai, maestrul Liviu Mocan, a avut amabilitatea sa  raspunda intrebarilor de sondare a amintirilor si izvoarelor operelor sale.

Reporter: Ce îti amintesti, care au fost primele framântari care te-au dus în directia de a alege sculptura ca mod de abordare artistica si materializare a meditatiilor tale?

Liviu Mocan: Nu eu am ales arta pentru viata mea, ci arta m-a ales pe mine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu mi-a dat acest dar, aceasta chemare. Nu a fost o ecuatie pe care eu am gândit-o : Nu eu am zis „voi face arta pentru Dumnezeu”, ci  nu puteam si nu pot altfel. Lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine in viata, lucrul care ma bucura, e sculptura. Si vad ca ea are o mare eficienta si un bun impact pentru oamenii cu care intra in contact. Cu mesajele lor – care cuprind adevaruri fundamentale si cosmice – prin estetica, oamenii reactioneaza pozitiv si foate intens.
Au fost situatii în care vorbind unora despre o sculptura, oamenii sa plânga chiar, vazând mai departe de ceea ce se vede, stând de vorba cu ei, despre sculptura din fata noastra si mesajul ascuns, astfel, am ajuns sa simt, ca toata povestea asta care caracterizeaza viata mea, ca pe ceva ce nu eu am ales, ci ca pe ceva ce mi s-a dat inca din copilarie.
Imi amintesc foarte bine de vremea când eram copil, probabil prin clasa a II-a, si am facut un desen la scoala, si acum pot sa ti-l redau. Era un tânar schior care parca zbura cu schiurile, in orice caz se afla atârnat intre cer si pamânt. Iar pe la 13 ani când eram în clasa a VI-a, am realizat prima sculptura, o poti vedea aici pe raft. Este din alabastru. Cumva dintotdeauna am facut ceva in domeniul artei, din copilarie, fara sa mai pomenim mai apoi de scoala mica de arta – Liceul de arta, Studiile academice -Universitatea de Arta din Cluj si de cele post academice, din USA. In fapt, sculptura a constituit pentru mine cea mai puternica atractie a vietii, desigur, dupa relatia mea cu Dumnezeu si aceea cu familia.

Reporter: Dezvaluie-ne din munca ta de laborator, creativ, deoarece operele tale tradeaza autorul grav, un profund gânditor care le-a plamadit.

Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine actul de creatie este o reverberare, un ecou al creatiei divine in mine, eu sunt in primul rând o sculptura si abia apoi un sculptor. Pe mine, aceasta sculptura, ma modeleaza Marele Sculptor, zi de zi, clipa de clipa, El face ceva in aceasta creatie care sunt sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrari, pe care le face Sculptorul, cu majuscula – Marele Sculptor – in mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar intr-un poem aceasta realitate care tine de actul meu de creatie:

“Ecouri ale propriei mele daltuiri, imi sunt daltuirile,
Sarmane intruchipari, galbene, albe.
Eu nu sculptez, eu reverberez,
Soaptele iubirii se impiedeca si in mine, sarmanul.
Si daca astfel e dat, ce alta pot face sub soare,
A face mai bun decât marelui flutur si alb,
Cutie de rezonanta, eu sunt.”

Daca actul de creatie ar fi o expresie a lumii mele – asa cum cei mai multi ARTISTI incearca sa-si creeze o lume si ei sunt imparatii acelei lumi- profunzimea lucrarilor mele, ca fiinta umana, ar merge probabil maximum pâna la sexualitate, dar pentru ca eu nu vorbesc – sculptez – mai intâi, despre lumea mea, ci despre lumea Lui, nevazuta, careia eu insumi ii apartin, atunci lucruri extrem de profunde si extrem de grave, intra in reverberatia sufletului meu, lucruri care tin de adevar, de frumos, de bine, lucruri la scara cosmica, lucruri care depasesc cu mult capacitatea mea de percepere, si, astfel, arta pentru mine este acel loc in care eu ma integrez unei lumi superioare mie, pe care incerc s-o inteleg si sa intru in armoniile ei.

Reporter: Creatia divina joaca un rol primordial in opera ta, cum si vorbesti. Ce îti amintesti, care au fost primele tale framantari duhovnicesti în acest sens?

Liviu Mocan : Primele încercari pe care le-am facut în domeniul sculpturii au fost portretele celor dragi. Eram foarte tânar când am facut portretele bunicilor mei, din partea mamei, Oltean Petru si Oltean Ana, lucrare de foarte mari dimensiuni. Apoi, am realizat un portret a lui Viorel, fratele meu. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi-a dat familie, am incercat sa-i portretizez pe ei, pe sotia mea si pe copiii mei.
De ce consider ca aceste lucrari raspund intrebarii tale? Pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, cu cât imbatrânesc, ca relatiile sunt pietrele de temelie ale existentei umane : Relatia cu Dumnezeu si relatia cu semenii. Ca artist, foarte usor te izolezi in propriul tau turn, in turnul de fildes, si acolo intri in dialog cu piatra, cu lemnul, cu bronzul si stai de vorba cu materialele intâlnite si atât de frumoase ! Uiti de semenii tai, te izolezi si mori, intr-un sens. Pentru ca esti viu atât timp cât esti intr-o relatie. Universul nostru este un univers relational. De aceea cele doua porunci fundamentale, in care se aduna absolut tot, tin de conditia umana. Prima, iubeste-L pe Domnul Dumnezeu, si, a doua iubeste-i pe semeni. Si ce sunt acestea? Sunt relatii. Inca tot invat si acum sa ies din turnul meu si sa iubesc. Sa-mi iubesc sotia, sa-mi iubesc copiii, sa-mi iubesc vecinii, sa stau de vorba cu ei, sa am o relatie cu ei. Astfel, faptul ca le-am facut portretele celor din familie, consider ca este un act de spiritualitate, si anume una de esenta, pentru ca, altfel eu, prin natura mea, prin firea mea, nu as cauta aceste lucruri in mod natural.

Reporter: Ce anume iti inspira creatia ? Nichita Stanescu în poemul “Nod 28” spune ca “Daimonul meu vine de departe / in gazda fapturii mele, …” E o inspiratie de moment ce o determina?

Liviu Mocan: Aici, de fapt, prin ]ntrebarea aceasta, reintram ]n turnul de fildes, pentru ca aceasta supa, acest lichid, aceasta apa vie care favorizeaza actul de creatie, este relatia mea intima si personala cu Dumnezeul meu. Stau cu El într-o stare de vorba, intr-o incercare de a-L simti, de a-L intelege, de a-L trai. Si din aceasta stare curg ideile, curg motivele de inspiratie.

Reporter: Cercetând istoria operelor tale, vedem ca mai toate au mai multi ani pâna sunt finalizate. Ce anume face diferenta timpului scurs pâna la finalizarea unei lucrari?

Liviu Mocan: Dumnezeu este sculptor. Când Dumnezeu a creat din lut, din pamânt moale, fiinta umana, i-a dat forma exterioara, a creat sculptura din pamânt, dar nu s-a oprit aici. Pasul urmator a fost sa-i dea duh de viata.
Sculptorul marunt, cum sunt eu insumi si oricare dintre cei ai lumii si istoriei – în comparatie cu marele, totalul sculptor – facem insa la fel, cream obiectul de arta, dar el nu e gata pâna in momentul in care are suflet, pâna in momentul in care reusim creând ceva, o emotie, un reflex, o miscare, o patina, ceva care sa-i dea viata. Ceva, în alte cuvinte, care sa-i creeze emotia artistica. Sa nu privesti la obiectul acela, ca la un obiect utilitar, ca la un pahar, de pilda, pe care il iei, il umpli si-l folosesti, ci la un obiect de arta. Privitorului, când il vede, trebuie sa-i trezeasca o emotie. Atunci e gata o lucrare de arta când are suflet. De aceea, in atelierul meu sunt lucrari gata, unele de ani de zile, dar care nu sunt vii, nu au suflet si probabil vor ramâne nenascute, pentru totdeauna. Vor muri -ramân moarte- in atelierul meu si nu vor ajunge sa aibe viata, adica sa paraseasca atelierul si sa se mute si sa locuiasca intr-un muzeu, in casa cuiva, intr-un oras, pentru ca nu au viata.

Reporter: Care e relatia ta cu Dumnezeu în timpul elaborarii unei opere? Unde e El în acest timp? Cum vezi implicarea Sa?

Liviu Mocan: Eu nu sunt sculptor, eu sunt ucenic. Pe mine ma intereseaza extraordinar sculptura. Toata viata m-a interesat. Si studiez si observ si invat despre sculptura, continuu. Dar sculptura este regina piesei mele de sah, nu regele. Regele este Dumnezeu. Pentru mine arta este doar modalitatea in care ma apropii de rege. Este vehiculul meu, este fereastra mea prin care privesc universul, il privesc pe Dumnezeu. Incerc sa inteleg ceva despre lume, despre viata, despre mine insumi. Arta, este de la Dumnezeu, care mi-a daruit-o ca fereastra, un spatiu prin care El comunica cu mine. Când ajung la Atelier, primul lucru pe care incerc sa-l fac, nu este sa ma apuc de lucru, ci primul lucru este sa ma apuc de rugaciune, sa stau de vorba cu Maestrul meu. Sunt ucenicul in acel atelier, El e maestrul si rugându-ma il intreb: „Maestre, ce planuri ai Tu astazi de lucru, ce vrei sa realizam? Ce vrei sa facem?“ Imi deschid, inima, imi deschid urechea si incerc sa aud soapta Lui si in ziua respectiva ma ocup de lucruri care simt ca vin de la El, ca El vrea sa le realizeze.

Reporter: Cum se face ca operele tale tind mereu în sus, în înalt?

Liviu Mocan: Esenta evangheliei este verticalitatea. Opera de mântuire se realizeaza de Isus Cristos si prin imaginile lucrarii sale, de vizualizare, care sunt verticale, extrem de expresive. La ce ma refer? Mântuitorul Cristos a murit inaltat intre cer si pamânt. A murit vertical. Ar fi putut alege un alt tip de moarte, cum de altfel contemporanii lui au si incercat s-o faca, sa arunce cu pietre in El, astfel ca ar fi murit orizontal, dar Isus a murit vertical, legând pamântul de cer. Apoi, dupa ce a fost ingropat si a inviat din morti, S-a inaltat la cer, S-a inaltat, S-a inaltat pâna ce ucenici l-au pierdut din ochi, când ingerii au acoperit intrarea in celelalte dimnesiuni ale universului. Nu vi se pare interesant ca Mântuitorul, când a parasit lumea aceasta, S-a inaltat, adica a urcat la cer. El ne-a lasat pentru totdeauna o imagine vizuala a plecarii Lui d epe pamânt. Ne-a lasat verticala cosmica, axul lumii, invierea din morti. Aceste lucruri fundamentale cu privire la moartea si invierea Mântuitorului, inspira verticalitatea lucrarilor mele.

Reporter: Dupa cum stii,  am participat impreuna  la Conferinta CRESTEREA IN HAR – 25-28.10.2010, de la sala Romana a hotelului NAPOCA din Cluj, la care invitatul principal a fost scriitorul PHILIP YANCEY. Pentru acea sarbatoare ai pregatit doua lucrari foarte importante. Una ai « ridicat-o » ad-hóc impreuna cu un coleg si fiul tau (cred), in ritmul unei pisese de teatru foarte bine regizate. Sincere felicitari!  E vorba, mai intâi, de Piatra din capul unghiului, apoi, cealalta lucrarare, “Invitation/Decalogue” Vorbeste-ne, te rog, despre aceste lucrari.

Liviu Mocan: “Piatra din capul unghiului” – ca de altfel si “Invitatie/Decalog” – este o lucrare colectiva, este o realizare a vecinului si prietenului meu Daniel Veja, a fiului meu David Mocan si a mea. Am incercat sa exprimam impreuna faptul ca Domnul Isus Cristos este piatra de bolta a universului, piatra de bolta a mântuirii noastre. Pietrarii care construiau templul, au neglijat aceasta piatra fundamentala, neglijând-o adesea si azi. Daniel Veja este constructor. El intelege foarte bine cum pentru o bolta cât de importanta e piatra aceea care aduna si tine bolta, cheia boltii cum se mai cheama. Daca acea cheie nu exista, daca piatra aceea pe care se sprijina de fapt ambele jumatati ale boltii, daca piatra aceea nu exista tot esafodajul se prabuseste. Isus e fundamental. In piesa noastra, David, baiatul meu, copilul cret, frumos, inocent, in alte cuvinte, ingerul, lumea spirituala, care ne oferea aceasta piatra lui Daniel si mie ca si constructori in salopete care ridicam bolta, dar am refuzat-o mereu. Pentru ca nu-i vedeam locul ei, nici nu semana cu nici una dintre celelalte pietre. Deabia când am dat sa terminam bolta si am vazut ca ne lipseste o piatra, CAND a reaparut Ingerul cu ea, ne-am dat seama ca aceea este piatra necesara.

Invitatie/Decalog este o lucrare extrem de importanta pentru viata mea, este foarte importanta pentru conditia umana si este foarte importanta pentru generatia noastra. In contemporaneitate, civilizatia vestica, in mod special, a devenit relativista, considera ca nu mai exista absolutE. Ca absolutul il fixam noi fiecare dupa buna placere a carnii si firii noastre, a idealurilor, a dorintelor noastre. Pe când creatorul nostru, creatorul fiintelor umane ne-a daruit codul moral, ne-a daruit cele zece porunci. Si ni le-a daruit la modul in care ni se cuvine din partea lui, ca Imparat al unei imparatii in care noi suntem cetateni. El ne-a dat poruncile Lui si ne spune ce sa facem si ce sa nu facem, ce e voie si ce nu e voie. Dar toate acestea, desigur, ca sunt de folos pentru noi, nu pentru El. Astfel ca am creat aceasta lucrare, despre Cele 10 porunci, aici in estul Europei si Dumnezeu a destinat-o intr-un mod foarte, foarte interesant sa calatoreasca prin lume. Si, din estul Europei, acum un an, când lumea noastra protestanta sarbatorea 500 de ani de la nasterea lui Calvin, la Geneva (vezi si http://vimeo.com/9614663, vernisajul lucrarii expuse la Geneva), aceasta lucrare despre cele 10 porunci a fost parte a manifestarilor respective, din iulie 2009. Si a stat la Geneva mai multe luni, a iernat acolo, apoi Dumnezeu a dus-o prin alti frati lânga Los Angeles la Bellflower, de acolo a plecat mai departe in Michigan. Acum strajuieste – pentru un an – la Calvin College, National Liberal Arts College, in Grand Rapids, Michigan. Eu nu am planuit sa fac aceasta sculptura. Mie mi-a dat Dumnezeu ideea aceasta, acum 17 ani, si o aveam ca schita in atelier. Atât am putut eu face, atât mi s-a dat. Dar mai pe urma, Domnul a trimes diversi oameni, unul dupa altul, carora le-a dat alte obligatii si alte misiuni (unul a fost Jonathan Tame, misionar evanghelic englez, care a adunat bani s-o realizam la scara mare, cca 5 m inaltime fiecare componenta; apoi Adrian Gocan, Apoiray Verwise si foarte multi altii).
Aceasta sculptura este o metafora. O metafora care exprima mesajul sculpturii Invitatie Decalog, aceea ca cele 10 porunci sunt mâinile lui Dumnezeu care ne protejeaza sau ne pedepsesc, in functie de pozitionare noastra fata de El.

(mai multe informati despre acest grup statuar puteti gasi pe websitul acestuia http://www.liviumocan.com/ pe
www.invitationsculpture.com si pe pagina facebook invitation sculpture decalogue)

George Danciu

Philip Yancey – Cresterea in har (2)

On By nelursIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Nu numai la Conferinta sa din România (Cluj, 25-28 octombrie 2010), ci si in cartile sale, scriitorul Philip Yancey spune ca pentru a scrie, abordeaza subiecte pe care nu le cunoaste prea bine. Dar se documenteaza mai multi ani pentru a scrie despre acele subiecte. Trece la documentare, isi chestioneaza cunoscutii, apropiatii sai, despre modul cum inteleg ei problema respectiva, edificându-se treptat aspura acelui subiect.

Philip Yancey are un unchi Jack. Viata acestuia a ajuns sa-l lamureasca asupra unor intrebari ivite in timp. Jack e atipic sau in orice caz problematic. Acesta e o persoana care nu se simte confortabil in orice biserica. El e mult prea legalist si … corect!
Sa vedem cum e de fapt. Prin 1964, când in USA s-a convenit prin lege ca si cei de culoare (negri) sa poata vietui lânga albi, in autobuze, la spectacole, in scoli sau in biserici, lui Jack nu i-a cazut de loc bine. Si, a plecat cu familia sa in Australia (ori se stie ca acolo poporul avea la origini puscariasi deportati), pentru a-i evita pe negri si a nu imparti acelasi spatiu cu cei considerati paria pâna de curând.
Desi in locul unde s-a stabilit in Australia sunt sute de biserici evanghelice, Jack nu s-a simtit bine nici intr-una, gasindu-le pe toate mult prea libertine. Ce a facut Jack in aceasta situatie? Si-a format ad-hóc una in care se aflau…3 persoane! El, sotia sa si inca o persoana!

Statisticile vorbesc ca ar fi 38.000 de confesiuni in lume. De ce? Deoarece in aceea a 37.999, unul o gasise ca ar avea prea putin adevar! Si nu a tolerat acest lucru! Putini sunt aceea care sa caute insa mai mult har, in biserici. Fiti siguri ca nu vor gasi nici mai mult har nici mai mult adevar in biserica lui Jack! De unde stim? Sa mai aflam si alte aspecte cu privire la viata lui Jack. Când Philip Yancey a avut un accident foarte grav, fiind cu gâtul accidentat urât, unchiul Jack i-a trmis un card. Credeti ca scria « Insanatosire grabnica» sau “Domnul sa te vindece!”? NU ! Scria ceva de genul : « Asa-ti trebuie ! » sau « Asta meriti ! ».

De fapt, prin cele de mai sus, Philip Yancey tragea clopotul bisericilor, spunând ca ar trebui ca acestea si crestinii lor, sa fie in competitie nu in ce priveste adevarul, ci harul !

Isus a venit plin de har si de adevar. El e Adevarul. El e Dumnezeu adevarat, din Dumnezeu adevarat.Nimeni nu merge la Tatal decât prin El. El a putut zice «Eu sunt cel ce sunt». El e adevarul. El e acelasi, ieri si azi si totdeauna, in etrnitate.
Dar harul Lui curge inspre om ca un râu inepuizabil, care coboara in cele mai de jos locuri, sub diverse forme si implinind nevoile oamenilor.

In Ioan 17, Domnul Isus doreste sa vada in ucenicii sai unitate, sa fie una, asa cu e El cu Tatal, una.

Dupa inviere, Toma nu era cu ceilalti ucenici când a venit Isus la ei. Domnul Isus e vizibil acolo unde sunt ucenici care cred in El. Ucenicii puteau sa-l indeparteze, sa-l scoata afara pe Toma din grupul celor credinciosi, deoarece Toma nu credea ca si ei. Dar nu l-au scos. Când Domnul Isus a revenit in mijlocul lor, a ucenicilor credinciosi, l-a gasit acolo si pe Toma. Atunci si Toma l-a vazut si a crezut. Ucenicii il fac vizibil pe Isus. Asta nu numai ca este menirea lor, dar e o realitate obiectiva si necesara.
Putem creste in har, lasând harul sa curga si la altii, sa coboare mai jos, la cei care au mare nevoie de har. Sa-i primim cu caldura si intelegere in bisericile “noastre”, sa nu-i respingem pentru ca ei nu sunt ca noi, sunt mai libertini, la imbracaminte, in vorbire sau gândire. Dar asa cum spune Cuvântul si cântarea : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara !”

Glorie Domnului Isus!

O privire in bisericile din Romania – AZI: Biserica Baptista din CASEIU

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare1 Comment

Comuna Caseiu este situata in partea dreapta a râului Somes si este traversata de soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare, fiind pozitionata la 6 km nord-vest de orasul Dej si la 65 km de Cluj Napoca. Este situata la poalele de sud ale Dealului Chiuiesti (Dealurile Ciceului), in zona de confluenta a râului Salatruc cu râul Somes. Comuna este compusa din centrul de comuna Caseiu si satele Coplean, Custura, Gârbau Dejului, Guga, Leurda, Rugasesti, Salatruc si Urisor. Se intinde pe o suprafata de peste 83 km2, populatia intregii comune fiind de 4.943 de locuitori. Localitatea apare mentionata in documente din 1261 sub numele de Kassal. Pe teritoriul localitatii Caseiu a fost descoperit un castru roman, ridicat in jurul anului 106 odata cu linia de aparare Porolissum – Tihau – Caseiu – Ilisua. Initial a fost construit din pamânt apoi a fost refacut din piatra (in vremea lui Hadrian in secolul al III-lea dupa Cristos).
Caseiu are edificiile clasice de prima importanta: Gradinita, Scoala, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primariasi Politia.

De-a lungul timpului, credinta baptista in Caseiu a existat in inima unor frati si surori care se adunau fie in casele lor fie in adunarile din Dej, Câtcau sau Rugasesti.

Din anul 2005, la intrarea in localitatea Caseiu, pe partea dreapta, s-a ridicat o frumoasa Casa de Rugaciune unde crestinii baptisti si prietenii lor se aduna la rugaciune si ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.

In perioada 24-28 Februarie 2010 au vut loc câteva seri de evanghelizare cu predicatori cunoscuti din Comunitatea Baptista de Cluj, lucrarea fiind organizata de catre pastorul pensionar Ionel MÂNZAT. Acesta a fost insotit de frati si surori din Biserica Speranta din DEJ, dar si de un grup de lauda si inchinare (prin cântare) condus de Paul Costea si Pavel IORGA la orga.

Astfel, in 24.02.2010 la serviciul de predicare a Evangheliei, pastorul Vasile TAMAS din Cluj (originar din Chiuiesti) a rostit cuvântul Domnului din Faptele apostolilor 8.26-40, cunoscut sub numele „Filip si famenul etiopian” sau „Intoarcerea la Dumnezeu a famenului etiopian” (famen= barbat decazut din punct de vedere moral).

“Un inger al Domnului a vorbit lui Filip, si i-a zis: Scoala-te, si du-te spre miazazi, pe drumul care pogoara spre Ierusalim la Gaza, si care este pustiu. Filip s-a sculat si a plecat. Si iata ca un Etiopian, un famen cu mare putere la imparateasa Candace a Etiopienilor, si ingrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca sa se inchine, se intorcea de acolo, si sedea in carul lui, si citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: Du-te, si ajunge carul acesta!”

Pentru un om insetat si flamând de Dumnezeu, Dumnezeu pune in miscare forte insemnate, un inger al Domnului, un apostol al Domnului, Filip, cuvântul Sau s.a..
Etiopianul, desi de o moralitate decazuta a dorit sa i se inchine lui Dumnezeu. Pentru aceasta a facut un drum foarte lung, de câteva zile. Auzise de locurile sfinte de la Ierusalim. (Acum oamenii vorbesc si de alte locuri sfinte de inchinare, multe, dar Domnul Iisus a spus ca adevaratii inchinatori trebuie sa I se inchine Lui Dumnezeu in duh si in adevar, deoarece Dumnezeu este Duh-Evanghelia Ioan 4.24) .
Famenul nu s-a dus sa faca turism de „inchinare”, ci sa se inchine lui Dumnezeu, nu idolilor. Sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu, de apa duhovniceasca. Sufletul nu se astâmpara cu nimic altceva decât cu apa duhovniceasca, cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Domnul Iisus a strigat si a zis „Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.” Si, de asemeni, ca “Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.”
Cine il va cauta pe El, din toata inima, il va gasi!
Famenul acesta nu s-a multumit cu o inchinare oarecare, si, gata! El a cumparat cartea Isaia care ( in cap. 53) vorbeste de ispasirea pacatelor noastre prin suferinta rastignirii Domnului Iisus. Si a inceput sa citeasca, dar nu oricum, ci cu mare atentie. Nu intelegea.
Dumnezeu, dorind sa-l ajute, il trimite pe apostolul sau Filip sa-i desluseasca Scriptura. Daca-L cauti, Dumnezeu intervine. Famenul si-a aratat neputinta de a intelege ce citeste. Azi multi, tot mai multi, zic ca ei inteleg. Si Dumnezeu nu le trimite ajutorul, nerecunoscându-si nevoia de a fi ajutati la nevoie. Si asa multi continua sa rataceasca.
Dar famenul nostru, desi era ca un ministru de finante, l-a primit lânga el pe un om simplu, in car, pentru ca Dumnezeu se descopera celor smeriti, acestora El le da mult har. Famenului nu i-a fost rusine sa-si arate neputinta si nevoia de a fi umil in car lânga Filip. A ascultat cu credinta cele spuse, ca din partea Domnului, adevarul: ca Iisus Cristos si-a dat viata ca rascumparare pentru vina mea si a altora. L-a crezut pe Filip. A crezut cuvântul Scripturii. S-a coborât in duhul sau si a zis “Cred!”

“Uite apa; ce ma impiedica sa fiu botezat? Filip a zis: Daca crezi din toata inima, se poate. Famenul a raspuns: Cred ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. A poruncit sa stea carul, s-au pogorat amandoi in apa, si Filip a botezat pe famen. Cand au iesit afara din apa, Duhul Domnului a rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut. In timp ce famenul isi vedea de drum, plin de bucurie,…”

Scriptura e foarte importanta dupa cum zice si Pavel in Romani 1.16-17

„Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece in ea este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: Cel neprihanit va trai prin credinta.”

si in Romani 10.17
„ Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos”.

Dumnezeu sa ne ajute sa avem o inima deschisa, smerita, dornica de inchinarea in duh si in adevar. Amin!
Fii binecuvantat:

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Inviere1 Comment

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba, de o adevarata si veritabila credinta,  de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

O privire in bisericile din Romania – AZI: Biserica Baptista din GOSTILA

On By nelursIn Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

GOSTILA (sat atestat in 1553) este o localitate transilvana apartinand de comuna Poiana Blenchii din judetul Salaj. Comuna Poiana Blenchii este asezata la extremitatea rasariteana a judetului Salaj, la o distanta de 100 km de resedinta judetului, municipiul Zalau si la 25 km departare de municipiul Dej (ramificatia la dreapta din localitatea Gilgau) si tot la 25 km de orasul Târgu Lapus, fiind dispus intr-o poiana la confluenta mai multor vai, un loc pitoresc inconjurat de paduri de fag si stejar.
Satul Gostila se afla la cca 5 km de resedinta comuna, Poiana Blenchii, pe directia Est-Nord, in care traiesc oameni harnici si destoinici in cultivarea pamantului (cartoful), dar mai ales in cresterea animalelor (oi, vite, porci etc) si in cresterea pomilor fructiferi. De fapt in sat exista si o microferma moderna pentru cresterea vacilor.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice , cum sunt: gradinita, scoala clase primare, biserici evanghelice (Baptista, Penticostala, Oastea Domnului) si desigur biserica Ortodoxa.

Primii crestini in satul Gostila se pare ca au fost in primele decenii ale sec. XX. Unii dintre primii crestini au fost Victor COSTE (n.1900) si fiul sau Octavian Coste (presbiter), ambii trecuti in vesnicia pregatita de Domnul lor. Un alt crestin a fost  Gavris Danciu, in casa caruia se tinea si adunarea crestinilor in perioada 1930-1941 (cand s-a ridicat cladirea bisericii baptiste) si, nu ultimul, SANDU COSTE responsabilul bisericii de azi.

Duminica, 27 decembrie 2009, crestinii baptisti din Gostila s-au adunat la Biserica ridicata in anul 1941 si renovata in 2009 pentru inchinare, rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic. Totodata a avut loc si oficierea Cinei Domnului de catre pastorul Agustin MECEA (74 ani), pastor pensionar. Dumnealui a fost insotit de un grup de crestini din Dej.

Daca Lucian Blaga, plin de emfaza si spirit poetic creator, a zis retoric: „Dati-mi un trup, voi muntilor”, Creatorul lumii si al luminii zisese in sulul Cartii sfinte: „Iata-ma ca vin, vrau sa fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalm 40).
„De aceea, cand intra in lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos; ci Mi-ai pregatit un trup” (Evrei 10.5).

Isus a venit in lume bland si umil, s-a nascut intr-o iesle saracacioasa, nu intr-un palat, chiar daca era Fiu de Dumnezeu! El S-a supus voii lui Dumnezeu, a fost bland si smerit cu inima, plin de dragoste si compasiune pentru oameni. El spune cu afectiunea celui care doreste sa dea vindecare si viata celor care-L primesc si-L doresc: „Iata, Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20). El vrea sa fie DARUL supranatural pentru fiecare. Ingerul le spusese pastorilor de pe camp: „ Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.” Vestea buna este pentru toti oamenii, pentru toti cei care vor sa-L primeasca intr-un mod supranatural. Un Dumnezeu supranatural, care a facut Cerul si Pamantul, care a zis „Sa fie lumina”! si a fost lumina, El care l-a creat pe om, in mod supranatural, iti va da DARUL vietii vesnice in mod supranatural, prin intruparea lui Isus in inima. In in ima celor care-si deschid inima, in inima celor care se tem, celor care asculta, celor care cred in promisiunile sfintului Sau cuvant. GLORIE DOMNULUI!

De-a lungul timpului la Gostila au tinut aprinsa flacara crestinismului baptist pastorii Lorincz Stefan, Manzat Ioan, Augustin Mecea si altii fara nume.
Constant, insa, aici au slujit, presbiterul Octavian Coste (plecat la Domnul de cca 4 ani) si pastorul Augustin Mecea.

In zilele de Cracin, de sarbatorire a Intruparii Fiului lui Dumnezeu in aceasta lume si in inimile celor care au credinta si asculta de glasul Celui viu, din eternitate in eternitate, colindele au rasunat in intreg satul si imprejurimi. Slava Domnului!

Miracolul Craciunului poate avea loc si-n inima ta!
Si, poate nu intamplator, Biserica din Gostila are un verset de salut pentru ceilalti: „Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12.14).

N-ai fost dator:

Intruparea supranaturala a Fiului lui Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Explicatii sumare.Aplicatie.


Prin neascultarea Evei si a lui Adam, de porunca si pretentiile lui Dumnezeu, a intrat pacatul in lume si in toti oamenii.
Daca citim prima pagina a Scripturii, vedem ca la inceput Dumnezeu a facut cerul si pamântul. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa fie lumina!”. Si a fost lumina. Cuvântul lui Dumnezeu are mare putere, ce zice se si face.
Asa a fost si cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus, intruparea s-a infaptuit in mod supranatural, contrar legilor pamântesti, in fecioara Maria, la cuvântul rostit de Dumnezu, cu sute de ani mai inainte in cartea Isaia 7.14 [“De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramâne insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)]” si Isaia 9.6 ( “ Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.”). In Maria, deoarece ea avea un caracter impecabil si traia in temere si ascultare de Dumnezeu. Pentru un Dumnezeu atotputernic, care a creat totul din nimic, prin cuvântul Sau, a fost cât se poate de normal sa aduca in lumea noastra pe Fiul Sau Iisus intr-o fecioara asa cum promisese.
Prin ascultarea desavârsita de Dumnezeu a celor doi protagonisti, Maria si Iisus, s-au creat premisele necesare mântuirii noastre din ghiarele pacatului si al mortii spirituale. Mai apoi, mântuirea si rascumpararea noastra din pacatul mostenit si comis nemijlocit de catre fiecare dintre noi, a fost desavârsita prin viata exemplara si pilduitoare a lui Iisus, si, concret, prin jertfa suprema adusa pe lemnul crucii, murind ca plata a pacatelor noastre, dar a a treia zi a inviat, ca Unul care avea viata in Sine, si pentru ca noi am fost socotiti neprihaniti, prin credinta in El (Romani 4.25).
Cum de avea Maria un caracter impecabil? Pentru ca , atât ca fiica, ca fecioara, ca logodnica, ca sotie si, apoi, ca mama, ea a fost intr-o relatie foarte buna cu semenii si cu ea insasi, dar, si vietuind cu reverenta, temere si adorare fata de Creatorul ei. Maria a ales sa se teama de Dumnezeu, a ales sa asculte de pretentiile lui Dumnezeu si sa-L iubeasca mai mult decât orice altceva. Asa se face ca in ea s-a intrupat pruncul Iisus.

Daca urmarim ce a consemnat Scriptura despre atitudinea Mariei, retinem:
a) cu privire la intruparea lui Iisus in fiinta sa: “ Maria a zis: Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale! Si ingerul a plecat de la ea.” (Luca 1.38)
b) la marturia depusa de pastorii care au primit de la ingeri informatii despre divinitatea pruncului Iisus: “Maria pastra toate cuvintele acelea, si se gândea la ele in inima ei.” (Luca 2.19)
b) la nunta din Cana, când au ramas nuntasii fara vin: “Mama lui a zis slugilor: Sa faceti orice va va zice Iisus”. (Ioan 2.5)

APLICATIE. Si noi putem urma pilda Mariei. Sa ne slefuim si noi un caracter ca al ei, cu o moralitate pretioasa inaintea lui Dumnezeu. Sa cautam sa avem o atitudine si o traire placuta inaintea lui Dumnezeu, sa-L iubim mai intâi pe El si acestea toate ne vor conduce in final la intruparea lui Iisus in viata noastra.
Iata ca miracolul Craciunului este o realitate supranaturala care se produce in inimile celor care il asculta pe Dumnezeu si au credinta in Dumnezeu, in implinirea promisiunilor Sale consemnate pentru oameni ca Testament in scriptura. Amin!

O privire in bisericile din Romania. AZI: Biserica Baptista din RUS

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, IncurajareLeave a comment

PastorComuna Rus, din judetul Salaj, este situata în partea nord-estica a judetului, pe Valea Somesului, la o distanta de 35 de kilometri de orasul Dej, 60 de kilometri de orasul Baia Mare si 70 de kilometri de orasul Zalau.
Locuitorii comunei Rus sunt oameni foarte harnici, priceputi si prietenosi. Multi dintre ei lucreaza la oras, in diverse domenii de activitate- avand meserii cautate pe piata muncii si, unii, sunt familiarizati cu computerul si internetul- iar o parte insemnata cultiva cu multa pricepere pamantul, au livezi intinse de pomi fructiferi si cresc animale.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice pe prima importanta: gradinita, scoala, biserici, camin cultural, primarie.
In localitatea Rus, primul crestin botezat, baptist, a avut loc in 1911, ne spune crestinul nonagenar Simion Corda (n. 25.X.1916- botezat in 1945) si in casa caruia in perioada 1959 – 2003 s-a tinut adunarea crestinilor protestanti (indeosebi a baptistilor, impreuna cu cei penticostali).

Din 2003, crestinii baptisti se strang la inchinare in noua cladire a bisericii, construite prin aportul financiar jertfitor al familiei CORDA SIMION (sotia, Elisabeta- n.26.X.1926- botezata in 1943, si copii lor, Lodovica, Iosif, Ioan, Cornel, Costel- ultimii doi fiind stabiliti la Chicago).

Duminica, 6 decembrie 2009, in timp ce in orasele si satele din ROMANIA se consuma din plin al doilea tur de scrutin, crestinii baptisti din comuna Rus (judetul Salaj) se aflau la inchinare prin rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic .

In tara, atmosfera era una de dezbinare, aflati in doua tabere. Si nu intamplator, vorbitorul a ales sa spuna cateva cuvinte de imbarbatare, aduse noua de Domnul Pacii. El a spus celor care-L urmeaza:

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” -Ioan 14.27
„Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus.”- Filipeni 4.7.
„Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” -Romani 5:1

De-a lungul deceniilor, la Rus, au tinut aprinsa flacara crestinismului autentic, pastori ca: Augustin Mecea, Nelu Buzlea, Marius Danci.

In prezent, de cativa ani buni, fratele pastor MARIUS DANCI lucreaza cu multa dedicare si aplomb in raspandirea sfintei Evanghelii a Domnului Nostru Isus Cristos in comuna Rus si imprejurimi. Fratii din biserica, plini de dragoste, de oameni si de Domnul Vietii, sunt si primitori de oaspeti, de aproape sau mai de departe. Asa se face ca sunt vizitati periodic de frati crestini din Dej sau Cluj, dar si din alte locuri. Un loc aparte in inima lor, o are, insa, pastorul pensionar Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani. Lectiile biblice sunt pregatite si sustinute de catre Dorel Bote, iar sotia sa Maria slujeste biserica prin cantare la orga.

Fie ca, in aceste zile festive, cand, plini de bucurie reaniversam, SARBATOAREA INTRUPARII DRAGOSTEI DESAVARSITE, Domnul sa se nasca si in alte inimi, dand binecuvantarea unei vieti noi, vesnice! Amin.

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=_nzk_ogZB0Y&NR=1

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din BUNESTI

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, MantuireLeave a comment

IMG_6423Localitea Bunesti este atestata din 1411 si se gaseste pe drumul national 1C, la 50 km fata de Cluj Napoca, la 5 km de Gherla si, respectiv, la 10 km de municipiul Dej.
Pe teritoriul acestei localitati se gasesc izvoare sarate, saramura fiind intrebuintata din vechi timpuri de catre localnici, pentru conservarea alimentelor. Lor trebuie ca nu le-a fost prea greu sa inteleaga pilda Mantuitorului Isus Cristos care a spus ucenicilor Sai: „Voi sunteti sarea pamantului.” (Matei, 5.13).

Duminica din 29 Noiembrie 2009 este consemnata istoric si prin pozele expuse aici.
Biserica din Bunesti are o indelungata si frumoasa traditie crestineasca.
Persoana cea mai importanta si prezenta, a fost fara indoiala, Domnul Isus Cristos.
Apoi, un crestin batran, acum in varsta de 94 de ani, Ioan Dascal, nascut la data de 5 februarie 1916.
L-am intrebat in ce an a fost botezat. Zice: „In iulie 1946, cu peste o luna intarziere, deoarece preotul greco-catolic din Orman, o localitatea din zona Gherla, a pus oamenii sa ne alunge”. La Orman, s-a nascut, in anul 1739, Ioan Bob, episcop greco-catolic roman, decedat la Blaj, in anul 1830.

Aici au lucrat multi lucratori de-a lungul vremii: pastorii Naghi Francisc, Manzat Ioan, Mecea Augustin, toti cu varste la peste 75 de ani, dar si multi presbiteri de la bisericile baptiste din Gherla si Dej. Intre timp au lucrat, sporadic, si pastori tineri, care s-au asezat in cele din urma in biserici de la oras.

De ceva vreme, lucreaza aici tanarul pastor baptist-misionar, neordinat inca, Francisc Bereschi, care da o foarte buna indrumare Bisericii Domnului din Bunesti.

Dar, in satul Bunesti lucreaza, cu multa daruire si har in raspandirea Evangheliei,si presbiterii ordinati, Dorin Cost si Florin Cheta. Ei pregatesc cu multa pricepere lectiile biblice, timpul de inchinare sau de predicarea Sfantului Cuvant. Fratele Dorin Cost este si cu muzica, la chitara si orga, pregatind noile cantari cu tinerii si cu intreaga biserica. Sotia sa tine ora duminicala cu copiii. Continue reading “O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din BUNESTI” →

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din PANTICEU

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Inviere, MantuireLeave a comment

Celebrarea a 100 de ani de HAR (1909 – 2009)

PanticeuDuminica 15 Noiembrie 2009, in comuna Panticeu (judetul Cluj), Biserica Baptista a sarbatorit implinirea a mai bine de 100 de ani de la primele propovaduiri ale fratilor crestini baptisti in localitatea lor.
Comuna Panticeu este situat in partea nord-vestica a judetului Cluj, la 40 km distanta de Cluj Napoca, la 40 km de Dej, respectiv la 35 km de Gherla. Din Cluj-Napoca, pe DJ 161, Apahida – Rascruci – Luna de Jos – Dabaca – Darja-Panticeu. Daca doresti sa ajungi la Dej, o iei spre, Recea Cristur, Caprioara, Bobalna, Maia, Viile Dejului, Dej.

In Panticeu, localnicii beneficiaza de mai multe biserici: Ortodoxa, Penticostala, Baptista, Reformata. De asemenea, de o scoala generala clasele I-VIII, gradinite de copii etc. Localitatea este conturata de mai multe cladiri vechi, cu arhitecturi ale timpului cand au fost ridicate. In buna intelegere convietuiesc romani si maghiari (maghiari, cca 6, 5%), localitatea fiind atestata inca din anul 1.314. Populatia a crescut pana la 5.487, in 1941, ca apoi, sa scada treptat la 1.750 persoane, in 2009.
ADUNAREA FESTIVA s-a tinut in cladirea bisericii baptiste ridicate in 1934.

Pastorul titular, FERI MATEI, a dat citire documentului-Declaratie consemnat de martorul acelor timpuri glorioase, Pop Ioan.

In 7 ianuarie 1909, pocainta baptista s-a declansat in comuna Panticeu, cand crestinii baptisti Bocean Ioan si Chis Nicolae au venit din comuna Berind (judetul Cluj), in Panticeu. Atunci a avut loc cea dintai adunare in casa unei taranci cu inima aleasa, Roja Nastasia, in prezenta unui grup de barbati si femei care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu.
Unele femei au ascultat cu luare aminte la cele citite din Biblie, barbatilor insa nu le-a sunat prea bine glasul despre pocainta si au inceput sa vocifereze “au sosit profetii cei mincinosi si ratacitii la noi, afara cu ei ca ne spurca satul’. Si i-au luat si i-au scos afara din sat aruncand cu pietre dupa ei. Dar Slava lui Dumnezeu caci cuvantul semanat a gasit si pamant bun, in inima unei femei care s-a hotarat de s-a pocait, Roja Nastasie care a primit botezul in anul acela.

In anul 1912 cand a venit al doilea rand de misionari baptisti, simpli tarani, care au tinut un botez in Somes, in comuna Rusi-Somes, au primit botezul patru persoane care s-au intors acasa si au trait o viata noua printre locuitorii Panticeului avand casa de rugaciune infiintata de lucratorul batran Bocian Ioan, comuna Berind care a lucrat impreuna cu Pop Niculaie din comuna Garbau si Birtaru Grigore din comuna Giula.

La inchieierea Razboiului cel Mare (numit ulterior, Primul razboi mondial, incheiat oficial la 11.11.1918), soseste acasa Ioan Pop din comuna Panticeu. Acesta s-a pocait in Rusia sovietica unde fusese luat prizonier, in casa unui baptist, mare bogatas, unde au fost repartizati cam 40 de combatanti, ca sa lucreze. „Bogatasul a fost bogat si in cele duhovnicesti. Baptistul sovietic in fiecare dimineata la ora 9 impreuna cu familia lui si servitorii credinciosi tineau ora de rugaciune, iar prizonierii erau liberi sa ia parte la ora de rugaciune unde am ramas si eu si m-am pocait si am trait cu ei cinci ani ca pocait in familia baptistului sovietic”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In 1921, Ioan Pop a inceput in comuna Panticeu lucrarea in ogorul evangheliei ca baptist printre locuitorii din Panticeu. El, initial, a fost primit ca un ratacit fiind huiduit de toti. Totusi Dumnezeu lucra la inima celor ce ascultau cuvantul si in 1922 s-au mai botezat cinci persoane. Atunci a luat cu adevarat fiinta Biserica baptista din Panticeu, o Casa de rugaciune in casa mare a crestinului baptist Mosutan Maftei care impreuna cu fratele Pop Ioan au lucrat in raspandirea evanheliei in satele din jur.

„In 1927, am plecat in misiune un grup de credinciosi baptisti intr-un sat din judetul Somes. Am marturisit cuvantul sfant pe strada, pana la ora cand au sosit credinciosii catolici de la biserica impreuna cu preotul catolic si s-au oprit in strada unde erau adunati baptistii si catolicii, si preotul a intrebat pe Mosutan Maftei ca unde-i legitimatia de a misiona in comuna aceea. Baptistul i-a aratat Noul Testament. Preotul catolic l-a luat de gat trantindu-l la pamant si dand cu picioarele in el. …. Apoi preotul plin de furie a trimis dupa jandarmi si au venit si i-au luat intre arme pe cei patru baptisti si i-au dus la postul de jandarmi unde i-au chinuit ca pe niste criminali timp de trei zile si le-au incheiat proces verbal si l-au inaintat judecatoarei Garbaului unde i-au condamnat la trei luni de inchisoare si 20.000 lei amenda. Apeland la Judecatoria Dej au redus amenda la 15.000 lei, iar apoi am apelat la Curtea de Apel la Cluj si ne-au iertat de toate alea”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In anul 1932 a doua zi de pasti un grup de doisprezece barbati si femei in frunte cu Cernucan Gavris si Rus Ioan au plecat in misiune in comuna Recea–Cristur unde am fost primiti in casa unui prieten. Am tinut ora de rugaciune si un servici divin, iar la cantarea de incheiere am auzit clopotele de la Biserica Catolica ca le trageau intr-o ureche ca la foc. Am vazut venind pe strada un grup de barbati si femei in frunte cu preotul imbracat in haina de servici cu patrafirul in gat si doua icoane purtate de doi tineri unul la dreapa si altul la stanga si patru prapori. Veneau cantand si s-au oprit la usa casei unde eram adunati. Dar stapanul casei a sarit repede si a incuiat usa si s-au pus cu spatele la usa, iar preotul a inceput a bate la usa si a zice: „ Deschideti usa ca sa intre imparatul maririi”. Proprietarul i-a somat sa plece si sa-l lase in pace. Atunci preotul a dat ordin la doi tineri sa se tranteasca in usa si sa o rupa, si s-au trantit in usa si au rupt usa, si au intrat in casa si au inceput a da cu crucea in cap la surorile Brancia Nastasie si Catita pana a sarit idolul de pleu (tabla) de pe el, apoi s-au indreptat spre masa si au inceput a da cu pumnii in cap la Cernucan Gavris si Rus Ioan tarandu-i afara in curte pe jos unde i-au lasat aproape morti, iar restul au fugit si s-au ascuns prin paduri, gradini si paraie, iar lumea dupa ei ca dupa lupi in frunte cu preotul criminal care a dat in doi tineri lasandu-i aproape morti la pamant, si, ascultand cu urechea daca mai traiesc, dar n-au murit. Ajungand pe un pod de beton inalt de zece meri au prins pe sora baptista Brancia Nastasie de 51 de ani cu fiica ei de 15 ani si le-au aruncat de pe pod in vale cazand cu capul in jos in apa pe pietre, si si-au spart capurile, fiind salvate de cativa barbati mai milosi. Restul au scapat cand a sosit o grupa de calatori panticeoani care au fugit sa-i salveze, erau din rudele celor pocaiti. Se zice ca preotul a mers cu crucea de lemn, de un metru, cu care a batut pe baptisti de a sarit idolul de arama din el, la fierar. L-a rugat sa-l bata cu cuie pe Isusu lui care a sarit batand pocaiti, si fierarul i-a raspuns “ eu sunt crestin si ma tem sa bat cuie in mainile Domnului Isus, bate-le dar tu”. Preotul care s-a aratat rusinat a plecat acasa, ca un adevarat fatarnic, criminal”.- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

Pastorul Feri Matei a spus:

In anul 1934, credinciosii baptisti au cumparat un teren pe care au construit cladirea bisericii actuale prin munca voluntara a celor 46 de membri. Pe data de 28 octombrie 1936, cind era ziua inaugurarii locasului de inchinare, jandarmii au fost trimisi sa blocheze toate intrarile in comuna pentu ca cei din satele de prin prejur sa nu poata veni la aceasta sarbatoare. Chiar membrii bisericii nu au fost lasati sa intre in noul locas de inchinare pana la ora doua, biserica fiind inconjurata de jandarmi. In ciuda tuturor impotrivirilor, biserica a progresat si a crescut continu.
1949 a fost anul in care biserica a trecut printr-o criza datorita puternicei miscari a fratilor penticostali care si-au inceput lucrarea in aceasta comuna. Datorita entuziasmului lor de la inceput, a prospetimi si a marturiei pline de inflacarare o parte din membrii bisericii baptiste au plecat inspre biserica fratilor nostri penticostali si astfel a fost fondata inca o biserica de pocaiti in comuna Panticeu.
Primii crestini baptisti au fost Roja Nastasia, Pop Ioan, Mosutan Maftei a Oanei, Mosutan Maftei a lui Verigut si sotia Frasina, Brancia Nastasia si Catita, Cernucan Gavris, familia Rusu Ioan a Sucului, familia Rusu Teodor si Irina a Bodiului, fratele Sirucu, familia Caucean a lui Damnian, Tatar Florica, sora a Mocanasului, sora a Diboloaiei, familia Zbengului.
O contributie deosebita pentru cresterea bisericii a avut-o fratele Prodan Ioan care a slujit ca pastor al bisericii, dar mai ales ca evanghelist itinerant in satele din jurul comunei. A misionat pana la Barai, la Cluj, pe toata valea Somesului pana la Dej. Un lucrator neobosit in slujba Evangheliei. A slujit ca pastor in Panticeu din 1936-1982.

In periaoada 1982-1987 biserica a fost slujita cu multa daruire de pastorul Dobandi Francisc.
Stafeta slujirii a fost preluata de un tanar pastor, Cioflica Liviu care a pastorit intre anii 1987-1993. Odata cu noul pastor, Domnul a adus o revigorare spirituala, pastorul Lviu a ramas in inima fratilor din Panticeu pentru caldura si bucuria slujirii fata de Domnul, si fata de ei.
Din 1993, chiar daca biserica nu a avut pastor titular, Domnul a purtat de grija turmei sale, iar din anul 1996 pana in anul 2000 biserica a fost slujita de tanarut pastor Kolar Mihai pe care Domnul l-a trimis pe ogorul din Panticeu tocmai din orasul Resita.
Din anul 2001 si pana in prezent anul 2009, Domnul l-a invrednicit pe pastorul Feri Matei sa slujeasca cu multa daruire, miscat de un foc launtric aprins de insusi Domnul Secerisului.
Azi stam la raspantia istoriei si spunem ca am avut parte de 100 de ani de HAR. Multumim inaintasilor nostrii; strabunici, bunici, parinti, frati si surori din Panticeu care au purtat steagul credintei cu demnitate si curaj. Ne stau inainte ca modele de sacrificiu si lupta neinfricata. Daca suntem azi aici aceasta se datoreaza jertfei Domnului Isus Cristos, a iubirii Tatalui din Cer, a puterii Duhului Sfant care a inflacarat biserica, a Cuvantului Scripturilor, care sunt impreuna garantia ca portile locuintei mortilor nu vor birui Biserica Sa.
Multumim Domnului pentru inaintasi,  dar toata slava si gloria sa fie adusa lui Dumnezeu. Amin!

“ Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata; pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare”. 1 Petru 2:9-10

Din luarile de cuvant am retinut:

Gabi Pruneanu, acum in Biserica „Limanuri bune”- din Cluj, spune ca dumnealui e a 3-a generatie de crestini baptisti. La inceput, cand a auzit Cuvantul, nu a crezut ca se va pocai, dar Domnul s-a aplecat si asupra sa cu dragoste si mila. Si vede ca e foarte bine cu Domnul. Acum e la credinta si a 4-a generatie si urmeaza a 5-a. L-a ajutat si sotia, Florica, care se intorsese inaintea lui de pe drumul pierzarii.

Prezent si fratele baptist Ary din Olanda (care din 2001 e prezent anual la Panticeu si Cluj, in familia Pruneanu, dand o mana de ajutor material sau duhovnicesc), subliniaza ca Biserica baptista din Olanda a sarbatorit 400 de ani de cand crestinii englezi au misionat in tara lor (1609-2009).
Crestinii prezenti si-au adus aminte ca biserica primara din Panticeu avea cateva jaloane de urmat:
1) Crestinii trebuie sa ajute pe vecinii lor la plug, la secerat si l alte munci ale campului, ca o dovada a iubirii Domnului lor si al lor.
2) Crestinii nu aveau voie sa vorbeasca pe nimeni de rau.
3) Crestinii trebuie sa aiba rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, inaintea Domnului.
4) Crestinii nu aveau voi la jocuri, parastase de comemorare ortodoxa etc

Crestinii acelor vremi aveau omare pasiune pentru Domnul Isus; aveau o credinta care se lua si de catre altii, precum gripa!
Un glas a spus, ca, asa cum Iosif (care fusese vandut de fratii sai rob egiptenilor si suferise mult pe nedrept in puscarie, departe de familia sa) pusese celor doi copii ai sai numele de Manase (Uitare) si Efraim (Rodire) si noi trebuie sa calcam pe urmele inaintasilor nostri, uitand suferinta si valurile potrivnice, si sa aducem rodirea pe care o asteapta Domnul de la fiecare.

Atmosfera de sarbatoare a fost intregita de prezenta a peste 100 de persoane in straie de sarbatoare. Muzica crestina a rasunat prin glasul priceput al grupului „Raze de lumina” din Cluj Napoca.

Timpul de partasie, de inchinare si de aleasa bucurie, in prezenta Domnului, a continuat cu o agapa. La masa de dragoste au luat parte plini de bucurie, mic si mare, slavind din toata inima pe Dumnezeu pentru bunatatea si credinciosia Sa!

GLORIE DOMNULUI! AMIN!

Grupul „Raze de lumina”, interpreteaza: O zi cu tine

Dana Moldovan, -“Pocaieste-te omule”

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din Cetan, judetul Cluj

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, IncurajareLeave a comment

CETAN este o asezare care se intinde pe mai multi kilometri, pe malul stang al raului Somes.
Satul Cetan se afla la 10 km de municipiul Dej. Are ca la 200 de case, cu o populatie de aproximativ 550 de locuitori. Din Dej o iei prin Viile Dejului, de unde, la un moment dat, lasi artera principala catre inainte, care se indrepta spre comuna Bobalna (celebra datorita anului 1437, cand a avut loc rascoala contra asupririi feudale) si o iei la dreapta, pe drumul asfaltat ce insotelte raul Somes, spre Cetan, soseaua continuand inspre comunele Vad si Rus.
Localitatea Cetan beneficiaza de locasuri de cult importante: Biserica ortodoxa, Biserica Penticostala si Biserica Baptista. Si, de asemeni, de o Scoala clasele I-IV si o mica Gradinita de copii.

Actuala BISERICA BAPTISTA a luat nastere prin dorinta familiei Lorincz din Ohio (Lidia Fivi si Samuel plecati din Bucuresti in Ohio in 1981). Fivi Lidia Lorincz e nascuta Muresan, in anul 1949, in Cetan. Tatal acesteia, Grigore Muresan, n. 1906, a fost unul din primii crestini baptisti ai Cetanului, in casa caruia se strangeau fratii la rugaciune si inchinare. Deci, Fivi Lidia, impreuna cu sotul Samuel, fiul pastorului Stefan LORINCZ (din comuna Ileanda, stabilit si dumnealui in Ohio de prin 1981, au donat suma de bani necesara (13.000 $) cumpararii casei de la nr.173 si al terenului aferent (cca 40.000 mp). Casa fusese pe rand, Magazin, Cofetarie, dar si Bufet. Acum, renovata a doua oara, este foarte utila strangerii crestinilor baptisti si al simpatizantilor, doritori a se inchina Creatorului lor.

Oamenii din Cetan sunt mai putin familiarizati cu internetul. Biserica de care vorbim, n-are fanfara sau un pastor titular permanent. Are o orga, mai veche, primita de la biserica sora din Dej. Mica bisericuta e insa foarte importanta in pastrarea si promovarea adevarului biblic. E o “cetate de scapare” pentru oamenii locului! Este un loc potrivit, in care manifestarile clasice ale crestinilor se pot si se desfasoara in voie.

In Cetan s-au nascut, au trait sau au lucrat crestini cu “nume” ai bisericii baptiste din zona Ileanda-Dej-Cluj: pastorii, Lorincz Stefan si Mecea Augustin, ca si altii, precum, Tatar Ioan si sotia Maria; Muresan Grigore si fiica Lidia Fivi Lorincz sau Dumitru Muresan.

Ziua de 11 Octombrie 2009 a fost una festiva, de mare bucurie.
Duhul Sfant a indrumat mai multi crestini sa fie impreuna pentru a celebra bunatatea de nezdruncinat a Dumnezeului nostru.

IMG_7201_resize
Mai intai, ne-a onorat prezenta glorioasa a Domnului Iisus, anuntata inca din Evanghelia dupa Matei, 18.20, “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.”
Pe rand, au sosit, pastoral pensionar Augustin MECEA, cu sotia Fivia, si sora acesteia, Nuti. Dar si musafirii acestora, Lidia Fivia LORINCZ cu unul dintre nepoti, sositi din Ohio-USA, intr-o vizita de 2…3 saptamani in Romania; varul acesteia, Dumitru Muresan din Dej; organistul, Pavel Iorga, cu fiul sau, Alin; Cornel Harangus, presbiter pensionar, cu sotia sa, Veronica; Dan Falcusan cu sotia Diuta si fiul lor Sergiu; Ioan Galea, localnic, n.1929- botezat in 2007; Magdalena Galea, localnica, n.1955- botezat in 2007; fotograful de ocazie, Paul Costea, cu sotia Roxana, casatoriti in 2009! Din Cetan, prezenti erau numai cei doi care au fost botezati in 2007. Consatenii acestora, familia Tatar Ioan si Maria se aflau in spital cu probleme cardiace- ambii pensionari. Toti ceilalti sunt din Dej.

Biserica este pastorita de pastorul Augustin MECEA care se ingrijeste si de alte biserici locale mici: Bobalna, Dumbraveni (judetul Bistrita-Nasaud) si Gostila (un sat in drumul spre Tg Lapus, judetul Maramures). Pastorul Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani, a avut harul de a lucra cu harnicie pe ogorul evangheliei indeosebi in biserici de la tara: Rus, Gostila, Bobalna, Cetan, Casei, Dumbraveni, Giurgesti, Negrilesti s.a.

Pentru timpul de rugaciune s-a citit Psalmul 84:
“…Ferice de cei ce locuiesc in Casa Ta! Caci ei tot mai pot sa Te laude. Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a caror inima locuieste increderea.
…Caci Domnul Dumnezeu este un soare si un scut, Domnul da indurare si slava, si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana. Doamne al ostirilor, ferice de omul care se increde in Tine!”

Cantarile intonate au fost cele din timpuri stravechi:

“Sunt strain si calator, n-am aici palate/ Dar in tara fara nor, ale mele-s toate…”
“Ia jugul lui Cristos pe umeri si trage langa El arand, / …Caci multi au stat cu El la mese, Dar prea putini au tras la jug…”
“Taria mea, taria mea, esti Tu, esti Tu, Parinte,/ Prin incercarea cea mai grea cu Tine merg –nainte…”
“In zbuciumul vietii, odihna cine-ti da? / In suflet cine-mi toarna din viata vesnica?/ Cristos numai El, Cristos numai El /…”
“In umblarea mea prin lume, prin ispitele haine,/ Peste tot, Isuse Doamne, numai harul Tau ma tine….” s.a.

PREDICA s-a bazat pe textul din Matei 21.18-22, Blestemarea smochinului fara rod.
“Dimineata, pe cand Se intorcea in cetate, I-a fost foame. A vazut un smochin langa drum, si S-a apropiat de el; dar n-a gasit decat frunze, si i-a zis: De acum incolo in veac sa nu mai dea rod din tine! Si pe data smochinul s-a uscat. Ucenicii, cand au vazut acest lucru, s-au mirat, si au zis: Cum de s-a uscat smochinul acesta intr-o clipa? Drept raspuns, Isus le-a zis: Adevarat va spun ca, daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut smochinului acestuia; ci chiar daca ati zice muntelui acestuia: Ridica-te de aici, si arunca-te in mare, se va face. Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi.”

Vorbitorul a spus ca si noi ne asemanam cu un pom in care Domnul Isus cauta rod.
1) Isus intinde mana Sa sa ne ajute, sa ne bucure cu ceva, dar si sa caute un rod. Roade vrednice de pocainta. Dar s-a mahnit, negasind. Pomul s-a uscat intr-o clipa, fiind fara rod, n-avea sens sa-l mai ingaduie Domnul!
A mentionat si faptul, ca, intr-o imprejurare, cand marea era infuriata si barca era gata-gata sa se scufunde, El a poruncit Marii “Taci, fara vorba!” iar marea infuriata… a tacut.
2) Ce spune Isus se implineste, El are un cuvat pentru fiecare, cum a avut si pentru robul sutasului care era bolnav, dar s-a vindecat la cuvantul spus de Isus!
3) Dar Isus asteapta de la om credinta, de la fiecare. A spus: “Tot ce veti cere cu crtedinta, prin rugaciune, veti primi” Trebuie sa avem credinta in ceea ce inca nu vedem. Sa nu ne indoim de ceea ce poate si ne va da Dumnezeu, daca cerem cu credinta si dupa voia Lui.

In final s-a intonat cantarea: “Nu te-ndoi ci crede, ca dincolo de nori E un soare si mai dulce si mai stralucitor”

Dupa incheierea timpului de lauda si inchinare, a avut loc o agapa, o masa a iubirii, plina de bucurie ca Dumnezeu ne-a infratit prin Isus Cristos Domnul!

Cine doreste poate asculta Cantarea “Ma-ncred in Dumnezeu”, cu Ovidiu Liteanu

Slavit sa fie Domnul Isus Cristos prin care avem intrare libera la Dumnezeu, Tatal nostru!