By Andrei Marga
Despre liderii principali ai lumii actuale, sunt in circulatie multe clisee, rezultate din amestecul de simplificari si manipulari si din tot ceea ce compune imaginile in societatea mediatica de astazi.

Cancelarul federal german este, in schimb, inconjurat de mai putina cunoastere. Imprejurarea se datoreaza, intre altele, stilului economicos in cuvinte de a face politica al Angelei Merkel (unii cetateni germani au si acuzat la un moment dat “Sprachlosigkeit”, oarecum putina exprimare), discretiei persoanei insesi si, neindoielnic, retinerii in a se particulariza cu stridenta pe scena politica.

Personal, ca presedinte al PNTCD, in 2001, am intalnit-o pe cea care tocmai ii succedase lui Helmut Kohl la conducerea CDU. Ulterior, am admirat priceperea cu care prima femeie devenita cancelar in Germania a condus coalitia CDU-SPD si a evitat intrarea celei mai puternice economii europene in criza financiara care a marcat multe tari. Nu de mult, la summitul NATO de la Bucuresti, Angela Merkel a dat tonul si, impreuna cu Vladimir Putin, a focalizat atentia opiniei internationale.

Dupa realegerea Angelei Merkel, pentru un al doilea mandat de cancelar al Germaniei, in 2009, interesul pentru profilul ei de politician a sporit. Formula “cea mai puternica femeie din lume”, lansata in SUA de Forbes, a capatat circulatie. Ne putem imagina insa o doamna relativ tanara, naturala in gesturi, mereu de o eleganta controlata si atenta cu ceilalti, drept succesoare a lui Margaret Thatcher? Si totusi, Angela Merkel este altceva: un om politic care schimba felul de a face politica consacrat in deceniile postbelice. Vreau sa argumentez aceasta idee apeland la fapte istorice si la carti recente, consacrate cancelarei federale a Germaniei actuale: Gerd Langguth, Angela Merkel, DTV, München, 2005; Dirk Kurbjuweit, Angela Merkel. Die Kanzlerin für alle?, Carl Hanser Verlag, München, 2009; Margaret Heckel, So regiert die Kanzlerin. Eine Reportage, Piper, München, 2009; Robin Mishra (Hg.), Angela Merkel Macht Worte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 2010.

Asadar, cum este in fapt Angela Merkel?

In 2005, Angela Merkel castiga alegerile parlamentare din Germania in competitie cu Gerhard Schröder, care tocmai lansase programul de reforma economica ce prevedea reducerea costurilor fortei de munca (se stie, mereu foarte scumpa in Germania). Electoratul german il lasa sa piarda pe cel care si-a asumat raspunderea acelei schimbari. Imprejurarea ca l-a concurat pe cancelarul federal in functiune nu a impiedicat-o pe Angela Merkel, castigatoare a alegerilor de acum cinci ani, sa-l omagieze pe antecesorul ei in cuvinte elocvente: “Vreau sa-i multumesc personal cancelarului federal Schröder pentru ca a deschis, in mod curajos si hotarat, cu Agenda 2010, o poarta, o poarta a reformelor, si pentru ca a promovat Agenda impotriva piedicilor. Cu aceasta el si-a facut un merit fata de tara noastra. Nu in cele din urma vreau sa-i multumesc in numele tuturor germanilor” (Robin Mishra, op cit. pp. 27-28.). si aici avem o proba a civismului profund si a orientarii reformatoare temeinice a Angelei Merkel.

Noua presedinta a CDU a castigat alegerile din 2005 la mica distanta de rivalul traditional, SPD, si putea, formal, sa formeze un guvern. Angela Merkel a luat in seama, cu perspicacitate, nu avantajele imediate pentru partid, ci situatia Germaniei si si-a asumat sa conduca coalitia crestin-democrata – social-democrata care, stim bine, a ferit Germania de efectele grave ale crizei financiare si economice. Interesul public a prevalat fata de egoismul de partid, iar Angela Merkel a ilustrat aceasta prevalenta. Ea a chemat cele doua partide, cu inflexibila onestitate si franchete, sa intre pe drumul nou al unei cooperari in interesul germanilor, caci “o mare coalitie a doua partide populare diferite deschide posibilitatea cu totul neasteptata de a ne intreba ce putem face impreuna” (Ibidem p. 24).

Angela Merkel a amintit formula “Sa facem mai multa democratie! (Mehr Demokratie wagen!)”, prin care Willy Brandt s-a aliat altadata cu Kurt Georg Kissinger, pe care a socotit-o adecvata momentului de odinioara.

Ea a adaugat formula ce-i sintetizeaza viziunea: “Sa extindem libertatea! (Mehr Freiheit wagen!)”. In discursul inaugural din 2005, cancelara federala a Germaniei spunea: “guvernul pe care-l conduc ofera intregului Bundestag german o cooperare corecta si plina de incredere. Oferim tuturor grupurilor societatii noastre – economie, sindicate, biserici, comunitati religioase, stiinta, cultura – o cooperare corecta si plina de incredere, caci noi suntem convinsi ca merita sa lucram pentru Germania. Merita, caci aici sunt patria noastra si viitorul nostru” (Ibidem, p. 50). Iar aceste cuvinte nu au ramas declaratii de ocazie, ci au fost, invariabil, linia de conduita a cancelarei germane.

Angela Merkel a venit pe scena politicii federale germane din cercetarea stiintifica a fostei Germanii de rasarit. Traseul de cercetator stiintific intr-o unitate a Academiei de la Berlin a lasat, oare, urme in felul de a gandi si de a proceda al viitoarei cancelare federale? Raspunsul cu totul exact este anevoios, caci inclinatii personale puteau, in aceeasi masura, influenta acest fel de a proceda. Oricum, o reportera a surprins cu destula precizie imprejurarea ca “cei mai apropiati colaboratori ai lui Merkel sunt structurati cu totul precum ea. Cerebrali, orientati spre analize obiective, realisti, pragmatici – si extraordinar de tacuti si loiali” (Margaret Heckel, op. cit. p. 14). Calitatea inalta a abordarii caracterizeaza astfel acest fel de a gandi si de a proceda. Felul insusi de a proceda s-a confirmat in cateva randuri, in deciziile pe care Angela Merkel a fost chemata sa le ia. Acelasi reportaj evoca ceea ce s-a petrecut in dupa-amiaza zilei de 10 octombrie 2010, cand sistemul financiar mondial se afla in fata pericolului prabusirii, iar cancelara federala a Germaniei, impreuna cu ministrul de Finante de atunci, au luat decizia istorica: interventia guvernamentala cu 480 de miliarde de euro pentru sprijinirea bancilor. Cateva ore mai tarziu, presedintele SUA avea sa anunte interventia guvernului american cu 700 de miliarde de dolari in favoarea bancilor. Ideea celebrului “Konjunkturpaket” avea sa faca epoca. Angela Merkel a transformat, cu pricepere, clarviziune si curaj, clipa vecina unei prabusiri financiare a lumii civilizate intr-un succes. “Economia mondiala – spunea ea in acel moment – traieste in aceste saptamani cea mai grava criza din ultimii douazeci de ani ai ultimului secol. In ultima saptamana, pietele hotaratoare ale sistemului nostru economic, pietele monetare, au devenit, practic, incapabile de functionare” (Robin Mishra, op. cit. p.51). Concluzia pe care Angela Merkel a tras-o a ramas, de asemenea, de importanta istorica: “Avem de-a face cu excese ale pietelor. Sarcina statului intr-o economie de piata sociala este controlul. Statul este pazitorul ordinii” (Ibidem, p. 54). Iar cine cunoaste evolutia ulterioara a dezbaterilor internationale despre criza financiara izbucnita in 2008 stie ca tocmai aceasta concluzie s-a confirmat si asumat.

Stim astazi prea bine ca nu exista alternativa functionala la economia de piata. Mai stim ca acea “political correctness”, care face sa nu se discute ceea ce este de facut cu economia de piata, nu da rezultate. Angela Merkel a avut realismul si curajul sa discute pe fata, sa-si asume initiativa unei interventii a statului pentru a salva economia de piata si sa spuna raspicat: “Avem de pus piatra de temelie pentru o noua structurare a pietei financiare. Cu aceasta, vrem sa apara o noua incredere: incredere intre banci, incredere in economie, incredere a cetatenilor…”(Ibidem, p.52). In situatia istorica in care printre politicienii epocii noastre mai sunt tentatii ale “statului invadant”, precum si aspiratii ale “satului minimal” sau “debil”, Angela Merkel a pasit indraznet in “tara noua (Neuland)” a “statului ca pazitor al ordinii (der Staat ist Hüter der Ordnung)”. Cancelara Federala a aparat in maniera cea mai convingatoare, printre liderii politici ai timpului nostru, coresponsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece in societate. Intr-o epoca in care raspunderea politicienilor dispare in spatele procedurilor sau in dosul pretextelor, in care, altfel spus, indiferenta reprezentantilor publici creste, Angela Merkel a spus cat se poate de limpede: “imi asum explicit coresponsabilitatea politicii pentru constiinta din comunitate in ceea ce priveste normele, ideile si atitudinile. Efortul etic este o problema de supravietuire a statului modern” (Ibidem, p. 108). La randul ei, cancelara federala a Germaniei a aratat, pe drept – la distanta de indiferentismul care se creeaza aproape inevitabil prin postularea neinterventiei viziunilor in treburile statului – ca “politica nu da rezultate fara un fundament care se afla dincolo de treburile curente”. Ea a dat glas convingerii profunde ca “crestinismul nu este nepolitic si a determinat hotarator radacinile Europei” (Ibidem, p. 108). Intre implicarea bisericilor in politica curenta si sterila abstinenta politica, Angela Merkel reprezinta, cu intelegere si cu rectitudine morala, o concepere a politicii impreuna cu fundamente care vin din marea traditie iudeo-crestina a Europei. Ea a argumentat cat se poate de limpede ca “din imaginea crestina a omului nu se lasa derivate indicatii concrete de actiune in toate problemele politice ale zilei pentru partide si parlamente. Vointa decizionala si credinta – sunt doua lumi diferite. Stim, insa, de asemenea: imagina crestina a omului nu este vreo formula abstracta, politic fara obligatii; ea este mai mult decat atat. Ea ofera orientare si linie de conduita” (pp. 109-110).

Angela Merkel a subliniat raspicat cat de importanta a fost accentuarea, de catre Papa Benedict al XVI-lea, in enciclica Caritas in Veritate (2009), a faptului ca “primul capital care este de protejat si de folosit este omul, persoana in intregul ei” (Ibidem, p. 115). In linia consacrata a crestin-democratiei germane, cancelara federala a Germaniei a pus mereu accentul, in deciziile pe care le-a luat, pe acea “educatie (Bildung)” care a facut gloria scolilor germane. Ea a reformulat intr-un mod clarvazator deviza lui Ludwig Erhard, care-si propunea “Bunastare pentru toti!”, in forma “Educatie pentru toti!”, argumentand ca “bunastare pentru toti inseamna astazi si maine educatie pentru toti” (Ibidem, p. 87). Ea a aratat cu deplina limpezime ca “puterea libertatii, tara ideilor, raspunderea in lume – acestea au facut Germania puternica… si o fac si astazi” (Ibidem, p.149). Cancelara federala a Germaniei a aratat, chiar in dezbaterile asupra bugetului: “stim ca creativitatea oamenilor este cea mai importanta forta productiva pe care o avem. De aceea, domeniul educatiei se afla in centrul investitiilor: pentru acesta se pun la depozitie doua treimi din investitiile activate, impreuna, de federatie si de catre landuri” (Ibidem, p. 60). Politica germana a educatiei este astazi, din nou, ca urmare a acestei optici a guvernului federal, una dintre cele mai inovative in zilele noastre.

Multe partide si tari isi cauta astazi directia. Angela Merkel a argumentat mereu in favoarea mijlocului, a centrului (die Mitte) politic. “Aici, in centru, suntem noi – si numai noi. Centrul este uman. De aceea, centrul este locul nostru. CDU a aparat, de la intemeierea sa, mereu, mijlocul politic” (Ibidem, p. 135). Valorile libertate, solidaritate, dreptate sunt cele care conduc politica de centru – o politica ce trebuie sa ramana continuu deschisa spre innoire si, inainte de orice, capabila sa sesizeze intregul” (Ibidem, p. 138). Cancelara federala a afirmat convingator: “Eu cred ca in Germania economia sociala de piata este un bun fir calauzitor… Principiile economiei sociale de piata sunt foarte simple si, de asemenea, deplin univoce. Statul este pazitorul ordinii, economice si sociale. Statul are functie clara. Competitia este necesara. Ea are nevoie de masura si de raspundere sociala” (Ibidem, p. 67). In discutiile contemporane despre rolul statului, Angela Merkel a adus, cu siguranta, un suflu proaspat.

Angajamentul paneuropean al Germaniei postbelice a aflat in Angela Merkel o reprezentare lucida si convingatoare. Ea a aratat foarte limpede ca “daca Europa noastra va fi de succes, aceasta nu este inca stabilit astazi. Dar este datoria noastra sa luptam pentru aceasta; aceasta este pentru mine neindoielnic” (Ibidem, p.179). La distanta de fatalismele si de oportunismele vremii noastre, cancelara federala a Germaniei a argumentat ca “globalizarea nu este ceva de felul unui destin. Nu, noi avem sansa si avem datoria de a lua sub control globalizarea. In acest sens trebuie sa punem in miscare fortele noastre politice. Numai asa modelul nostru de economie si societate europeana se va sustine si in timpurile globalizarii” (Ibidem, p. 178). In reflectiile asupra Europei unite, Angela Merkel a dat impulsuri fecunde. Astazi, sub numele Angelei Merkel se aduna interventii energice de importanta cruciala pentru orientarile Germaniei, ale Uniunii Europene si ale lumii de astazi. Sintagmele ce-i rezuma vederile – “Fara libertate nu este nimic”, “Libertate in raspundere”, “Educatie pentru toti”, “stiinta autentica nu poate fi separata de etica”, “Trebuie sa devenim mai luptatori”, “Germania poate mai mult”, “Acolo unde suntem noi, este centrul”, … “Sa inaintam in deschidere”, “Sa nu aplicam sabloane in privinta fostei RDG”, “Sa recunoastem singularitatea Holocaustului”, “Germania nu va lasa niciodata singur Israelul”, “Europa este unica” si altele – aceste sintagme, asadar, sunt graitoare prin ele insele si i-au procurat prestigiu. Actualul cancelar german, Angela Merkel, marcheaza, prin deciziile si actiunile ei, in mod benefic istoria germanilor de astazi si a devenit reper pentru actiune in Europa si in lume. Sub multe aspecte, asa cum am aratat, ea a schimbat felul de a se face politica. O monografie recenta observa, pe buna dreptate, ca “Angela Merkel a tinut in viata Marea Coalitie. Dedicarea ei, felul ei de a concepe politica totala ca moderatie totala au fost, poate, indispensabile ca aceasta alianta sa dureze patru ani, iar stabilitatea este valoare in sine in democratia germana” (Dirk Kurbjuweit, op. cit. p.155). S-ar putea ca Angela Merkel sa fi inaugurat “modelul politicii ce vine”: cel al politicii marilor coalitii in slujba unor valori comune, lamurite si respectate cu onestitate de politicieni competenti si cu simt al raspunderii pentru comunitate.

http://www.clipa.com