„Pasi spre lumina” de Petru Lascau – O carte indemn la credinta si slujire crestina

PasiSpreLuminaMotto: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea.”

„Pasi spre lumina” de Petru Lascau este o culegere de proza si eseuri crestine care de la inceput, impresioneaza prin sinceritatea exprimarii si prin modalitatea plastica, vizuala, de a reda sentimentele traite in anii grei de dinaintea caderii comunismului in Romania. Evocand o perioada tulbure si marcata de multa suferinta cauzata de represaliile regimului totalitar impotriva celor care Il cautau pe Dumnezeu, aceasta carte se constituie ca o colectie vie de marturii traite in acea perioada. Printre eseurile si povestirile din volumul „Pasi spre lumina” se numara „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o noua apa curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfintita”.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

Din intuneric la lumina

Odata cu volumul „Pasi spre lumina” remarcam talentul deosebit al lui Petru Lascau de a ingemana intr-o singura expresie, credinta in Dumnezeu si sentimentul suferintei in fata unei realitati crude si nemiloase – realitatea comunista – ce cauta sa inabuse orice dorinta de libertate. Iata de ce, prin eseurile scrise in acea perioada, ne este oferita sansa de a retrai o epoca „de aur” care din fericire, avea sa apuna la scurt timp dupa aceea. Pentru cei care au trait in acea perioada, cartea „Pasi spre lumina” va fi o ocazie de intoarcere in timp, un fel de remembering al unei vremi cand afirmarea credintei in Dumnezeu te-ar fi costat in mod sigur, libertatea. Prin nenumarate fire de povestire ce se impletesc cu descrieri simbolice, autorul reuseste sa proiecteze fragmente de timp si spatiu ce iti insufla dorinta de a nu lasa ca astfel de lucruri sa se mai repete vreodata. Poate ca tocmai acesta este mesajul central al cartii, si anume, ca prin marturii ce au fost prinse din memoria timpului in aceasta carte, nimeni sa nu uite ca actuala libertate de care ne bucuram cu totii, a fost castigata cu multe jertfe anonime sau ale unor comunitati care au stiut sa lupte atunci cand a sta pentru Dumnezeu insemna de fapt, sa ramai singur in fata unui dusman necrutator. Amestec de lumini si umbre, cartea „Pasi spre lumina” ne calauzeste in final, conform celebrului dicton Per aspera ad astra, din intunericul necredintei, la lumina libertatii de a ne inchina lui Dumnezeu. Persoane si momente se detaseaza astfel, din galeria intunecata a vremii cand a fi crestin insemna sa fii un tradator al „cauzei”, in scopul de a ne oferi deopotriva marturie si exemplu, de a da o pilda pentru cei care fie nu au stiut, fie nu au avut ocazia sa traiasca experienta oamenilor credintei.

Iosif Trifa si Oastea Domnului

Din randul acestor persoane se remarca in mod deosebit, personalitatea parintelui Iosif Trifa, caruia in memoriam prilejuita de centenarul nasterii sale, i se ofera un consistent articol ce ne atrage atentia asupra unui om care a stiut sa traiasca si sa moara pentru Dumnezeu. Astfel, aflam cum Iosif Trifa „s-a nascut in satul Certege, din judetul Turda, la 3 martie 1888. Era al patrulea fiu din cei sapte ai familiei Dimitrie si Ana Trifa. In anul 1900, isi incepe gimnaziul la Beius, iar in 1907, devine student la teologie, la Sibiu. La terminarea studiilor de la Sibiu, in 1910, acesta ajunge invatator in Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu.” Originea umila a lui Iosif Trifa nu prevestea cu nimic destinul de exceptie pe care avea sa il implineasca. Un om din popor, dar simtind impreuna cu cei de un neam cu el, un om de jos, dar inaltat printr-o credinta vie in Dumnezeu, Iosif Trifa ne uimeste ori de cate ori ii citim biografia si ori de cate ori avem ocazia sa-i vedem lucrarea pe care a inceput-o pe pamantul romanesc. Viata a fost cruda cu Iosif Trifa, astfel ca „incepand din 1912, cand i se naste primul copil, o fetita pe nume Olimpia, pentru tanarul preot incepe calvarul unei cumplite suferinte. Fetita ii moare in anul urmator. Al doilea baiat, Gheorghe-Titus se stinge la fel, la varsta de un an, lasand zbucium si lacrimi, tinerei familii. In anul 1916, familiei Trifa i se naste cel de al treilea copil, care in amintirea celui de curand mort, primeste tot numele de Gheorghe-Titus. Titus este singurul copil ramas in viata. In anul 1918, se naste Augustina, fetita care ar fi trebuit sa fie mangaierea primului rod pierdut. Izbucneste in acea perioada o epidemie de gripa, se imbolnavesc grav, atat fetita, cat si sotia. Moare mai intai mama, apoi fiica.”

„Slavit sa fie Domnul! Amin”

Ne putem gandi cata durere a indurat Iosif Trifa si bineinteles ca parea greu de crezut ca dupa astfel de pierderi sufletesti, el avea sa inceapa marea lucrare de redesteptare spirituala din Romania acelor vremuri. Rememorand perioada respectiva, Iosif Trifa consemna: „Domnul ne atrage in diferite chipuri la pieptul Sau. O, cum nu inteleg oamenii ca si necazurile si suferintele, incercarile si izbelistile vietii ne sunt o atragere a Domnului, ca sa ne aplecam la pieptul Lui, sa-L aflam pe El si sa ne rezimam in El si in odihna Lui.” Astfel, moartea celor dragi l-a urmarit toata viata, ca un indemn sfant de a trai pentru cer. „Incepand din 1919, Iosif Trifa incepe sa scrie si sa publice la o serie de reviste si ziare, tot felul de scrieri, plin de credinta si dragoste pentru Isus Hristos Domnul.” Mai aflam cum in anul 1922, a aparut primul numar al revistei „Lumina satelor”, publicatie crestina destinata promovarii si regenerarii spirituale a natiunii romane. Prin intermediul acestei lucrari, in cursul anului 1923 se contureaza o miscare de trezire spirituala si „renastere duhovniceasca a societatii romanesti”, care avea sa se numeasca Oastea Domnului.

Cuvintele lui Petru Lascau se intretes in mod armonios cu diferitele cugetari ale lui Iosif Trifa si astfel, avem ocazia sa retraim o vreme plina de tumult din istoria Romaniei si sa intelegem ca Dumnezeu a urmarit in acea epoca sa inalte sufletele romanilor catre El, inainte de incepe perioada cea mai trista din istoria Romaniei, cea a comunismului ateu. In acest sens, Petru Lascau ne propune o tema de meditatie profunda, spunand: „In nemasuratul Sau har, Dumnezeu pregateste adapostul inainte ca furtuna sa se dezlantuie. Oastea Domnului a fost o asemenea poarta deschisa spre victorie.” ?i mai departe, autorul pune o intrebare retorica: „Ce s-ar fi intamplat in istoria noastra, daca nu se respingea sansa divina de pregatire prin trezirea Oastei Domnului pentru marea confruntare cu ateismul militant comunist?” In orice caz, cuvintele lui Iosif Trifa strabat peste timp, prin salutul ostasesc „Slavit sa fie Domnul! Amin.”

Rusia, octombrie 1988

In caleidoscopul subiectelor din cartea „Pasi spre lumina” se distinge evocarea unei calatorii a autorului, in Rusia lui Gorbaciov, intr-o perioada de avant a perestroikai, care a marcat inceputul sfarsitului sistemului comunist. Astfel, intr-un articol intitulat sugestiv „Cu Biblia in Rusia sau impresii de calatorie in U.R.S.S.”, scris in octombrie 1988, avem ocazia de a culege pareri la prima mana, dintr-o perioada acum uitata, cand insa, incepeau sa se intrezareasca zorile unei noi epoci. Calatorind la Moscova si dupa aceea, la Leningrad, autorul ne reda prin cuvinte bine alese, acel gust dulce amar din vremea de sfarsit a comunismului. O evocare ce ne este in mare masura familiara, a Rusiei Sovietice din acea perioada, suna astfel: „Strazi aglomerate, oameni cu pungi, genti, plase, troleibuze, autobuze, tramvaie, metrou. Militieni la colt de strada, masini grabite, care nu acorda nici o prioritate pietonilor, ci trec printre ei, ca la circ. Magazine aglomerate, murdare si fara reclame sau vitrine. Pardoseli de dusumea mirosind a motorina, dale de marmura, date de curand cu talaj, usi unsuroase de miile de maini ce le deschid si inchid toata ziua. Pereti afumati si murdari. Galantare neluminate si cu marfa putina.” Ne dam seama ca Rusia lui Gorbaciov nu era din punct de vedere economic, departe de Romania. Pe de alta parte, existau diferente substantiale. Astfel, daca in Romania, crestinii erau vanati de securitate, iar Bibliile confiscate si transformate in „hartie igienica”, glasnostiul sovietic permitea distribuirea de Biblii si oferea ocazia desfasurarii de evanghelizari chiar in locurile cele mai neasteptate.

„Ingerii calauzitori” din Cernauti

Calatorind din Leningrad pana in Cernauti, Petru Lascau are ocazia de a se impartasi de binefacerile oferite de caile ferate sovietice si de a cunoaste oameni de toate felurile, dar mai ales, intelege faptul ca nevoile celor din marea Uniune Sovietica erau aceleasi cu ale tuturor oamenilor de pretutindeni, cu referinta directa la nevoia de a-L cunoaste pe Dumnezeu.

O experienta tulburatoare avea sa traiasca in Cernauti, unde ajunge sa gaseasca biserica din localitate, identificandu-i pe cei care mergeau la adunare, folosind o metoda foarte simpla. „A doua zi, am pornit in cautarea fratilor. Singura speranta o aveam de la o adresa pe care reusisem sa n-o pierdem si mai ales, in clasica metoda de a-i gasi pe credinciosi, aceea de a lua Biblia sub brat si a merge in statiile de autobuz. Am aplicat pe cea de a doua si a dat rezultate imediate. De la distanta, am identificat o pereche si ne-am spus: „Oamenii acestia sunt credinciosi.” Am intrat in vorba cu ei. Nu stiau nici engleza, nici romana, dar cunosteau Biblia noastra, asa ca au spus: „Sobranie”, aratand cu mana intr-o anumita directie. Aceasta insemna ca mergeau la adunare. Acesti „ingeri calauzitori” ne-au dus la biserica dupa ce am schimbat mai multe autobuze si troleibuze.”

Sensibilitatea deosebita a lui Petru Lascau iese la iveala din impresiile pe care le consemneaza cu acea ocazie, cand a ajuns la o biserica arhiplina. Astfel, el a constatat asemanari si diferente fata de comunitatile din Romania. „Diferenta am simtit-o imediat, dupa modul cum au cantat, dupa felul cum au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu, cum s-au rugat, cum au patruns si au stat in cladirea bisericii. Nascuta din suferinta unei istorii, cantarea rusa are inflexiunile unei doine de jale, acordurile minore ale unei lacrimi ce nu se poate plange altfel. Cand a fost anuntata o cantare in limba romana, cantare pe care o stiam atat de bine, mi-a fost aproape imposibil s-o cant. Gama majora fusese inlocuita cu una minora, versul indulcit cu inegalabilele meandre ale sufletului rus, durerea unui neam asuprit irumpea prin aceasta fereastra deschisa a inimii.”

Ultima parte a acestui articol este consacrata vizitei la Chisinau, capitala Moldovei, unde autorul are ocazia sa vada marile miscari populare in favoarea unirii cu tara si deopotriva, are sansa de a intalni „poeti ca Vieru, Matcovski, scriitori ca Ion Druta si Nicolae Dabija.” In acea perioada, crimele lui Stalin si ale securitatii ruse erau demascate una cate una si toti romanii din Moldova simteau ca se apropie momentul marii uniri cu tara. Nimic nu mai putea opri dorinta de liberate a „fratilor de peste Prut”, iar cu acea ocazie, autorul constata ca „numai in ultimii doi ani, in Moldova sovietica se deschisesera 324 de biserici”, lucru fara precedent pentru epoca respectiva.

„Fiti sfinti”

Trecand dincolo de caderea comunismului, Petru Lascau exploreaza problema sfinteniei in societatea contemporana, cand se pare ca ne raman la dispozitie doar niste optiuni extreme, in genul „culturismului spiritual” sau „sportului de masa”. Preluand cuvintele apostolului Pavel, in articolul „Fiti sfinti” suntem provocati la o adanca meditatie asupra notiunii de sfintenie, asupra intelegerii corecte a faptului ca mantuirea prin credinta presupune o schimbare din temelii a vietii sau, asa cum spunea J. C. Ryle, episcop de Liverpool, „Scripturile ne invata ca in urmarirea sfinteniei, adevaratul crestin are nevoie de stradanie personala si de fapte, la fel cum are nevoie de credinta.” De aceea, Petru Lascau adauga: „Multa invatatura despre „trairea prin credinta” a infuzat multora ideea ca nu mai este nevoie de nici un efort personal in atingerea sfinteniei, a separarii, a punerii noastre deoparte pentru slujirea lui Dumnezeu.” Nimic nu este mai fals decat a crede ca religia crestina se rezuma doar la crezuri si cuvinte frumoase, ca o asteptare pasiva a unei mantuiri ce vine de sus.

De aceea, prin contrast, „Pavel, apostolul, vede viata crestina ca o cursa sportiva de alergare. De dragul premiului, alergatorii se supun voit la diferite infranari. Ei sunt intr-un continuu exercitiu al renuntarii. Antrenamentul zilnic cere efort si lupta aspra cu tine insuti. Trebuie sa te depasesti, sa te obligi la disciplina. Viata ta este diferita de a celorlalti, la fel cum este regimul tau alimentar, economia timpului zilei, stilul vietii, in general.” Prin aceste cuvinte, de fapt, ne reintalnim cu ceea ce spunea parintele Iosif Trifa, care ii chema pe oameni la un razboi sfant impotriva pacatului de orice fel. Profilul unui crestin este acela al unui om care se lupta cu pacatul, cu tendintele catre rau si in puterea lui Hristos, invinge. Aceasta putere este atat de mare, incat a zamislit in timpurile cele mai intunecate ale istoriei, oameni ai credintei care au purtat flacara vie a nadejdii in Isus Hristos si ale caror cantari de lauda au facut sa fie zdrobite lanturile inrobitoare ale ateismului, necredintei si mortii. Petru Lascau ne propune un drum catre cer, o ridicare din mijlocul unei realitati ostile, ce cauta sa ne abata de la calea cea dreapta, prin pasirea pe treptele sapate de acei anonimi antemergatori ai drumului credintei, ce s-au sfarsit poate, in bezna istoriei, dar care sigur, au trait si vor trai prin faptele lor, precum si prin momentul cand vor fi adusi la lumina in Imparatia lui Dumnezeu.

Billy Graham sau cum a ajuns Evanghelia mantuitoare in intreaga lume

Nu in ultimul rand, Petru Lascau aduce un elogiu deosebit marelui predicator Billy Graham. Articolul in cauza a fost scris in 1990, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, de catre marele predicator. Petru Lascau trece in evidenta mai multe aspecte importante din viata „acestui om al lui Dumnezeu, care a exercitat o influenta covarsitoare asupra generatiei sale. Despre Billy Graham se spune ca a predicat Evanghelia Domnului nostru Hristos, mai multor oameni decat a facut-o orice persoana din istorie. Un raport estima numarul lor la 104 milioane in 60 de tari ale lumii, printre care si Romania. Cruciadele sale au adus la picioarele crucii Mantuitorului peste 2,2 milioane de convertiti.”

Din multe puncte de vedere, Billy Graham ne-a lasat un exemplu cu privire la ceea ce inseamna folosirea mijloacelor moderne de comunicatie in predicarea Evangheliei. El nu a asteptat ca aceste mijloace sa se maturizeze, ci prin „folosirea de timpuriu a mijloacelor moderne de comunicatie, cum sunt televiziunea si radioul, a raspandit Evanghelia mantuitoare in intreaga lume.” Partea cea mai de seama a acestui om al lui Dumnezeu este faptul ca pe masura ce „popularitatea sa a crescut, el nu s-a lasat flatat de ea, ramanand acelasi om modest si disciplinat cu sine insusi, concentrat cu totul spre munca sa de a raspandi Evanghelia mantuitoare si nu pentru a-si consolida propria imparatie.” In acest articol omagial, Petru Lascau ne ajuta sa privim asa cum se cuvinte la lucrarea marelui predicator Billy Graham, pentru a lua exemplu cu privire la modul in care trebuie desfasurate astfel de campanii de evanghelizare in masa.

Mielul a biruit balaurul

Lucrul cel mai important se concretizeaza in date si cifre care vorbesc de la sine despre ce fel de om a fost Billy Graham. Astfel, autorul spune: „Cu toate ca Billy Graham conducea un adevarat imperiu evanghelic, care genera un venit de peste 64 de milioane de dolari anual, el era salarizat cu o suma fixa de 59.500 de dolari anual si o indemnizatie pentru locuinta si calatorii de 19.700 dolari.” Ne punem intrebarea, ce date ar fi raportate in acest sens, de catre multi dintre cei care au astfel de pozitii de raspundere sau sunt „stele de televiziune”, in lumea evanghelica? Desi pe coordonate americane, totusi in persoana lui Billy Graham distingem elemente comune cu alti oameni ai credintei, de pe alte meridiane si ne putem gandi ca in final, fie ca este vorba de parintele Iosif Trifa, fie ca este vorba de Billy Graham, fie ca este vorba de orice alt om al credintei, totusi, modelul ramane de fiecare data, acelasi: Omul Isus Hristos.

Asa cum mentiona Petru Lascau in articolul „Sculati-va, alauta si harpa!”, in care ni se descrie un episod evanghelistic intr-o Romanie post-decembrista, „privind frontul dintre cioporul mieilor si haita lupilor, cu greu poti intrevedea o posibila victorie a gingasiei si puritatii impotriva coltilor inraiti ai urii. ?i totusi, Mielul a biruit balaurul. Iar Mielul era injunghiat. El biruie intotdeauna.” Cuvantul final al cartii „Pasi spre lumina”, care se recomanda de la sine prin ceea ce sta scris, este urmatorul: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea, inseamna dobandirea spiritului de toleranta a iubirii aproapelui nostru, inseamna intoarcerea la Dumnezeu, la Tatal ce ne asteapta ca pe niste fii ratacitori. Inseamna sa lepadam atitudinea neprimitoare a fiului mare, inseamna „desteapta-te romane, din somnul cel de moarte!”” Sa urmam acest indemn!

Omul Dincolo de Sine (6)

Slavomirby Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin El, care ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, prin ele va faceti partasi firii Dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte”. (2 Petru 1:3,4)

Am mentionat deja, de cateva ori, care este puterea unitatii chiar si atunci cand vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale care au doar scop de autogratificare sau autorasplatire. De fapt avem, in analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul acesta. Nu rareori, principiile unitatii au fost manipulate in vederea atingerii unor teluri nu prea nobile, cand moartea si distrugerea au fost semanate fara scrupule… Lagarele naziste n-ar fi fost posibile daca, prin indoctrinare, mii si mii de oameni din zeci si zeci de tari nu s-ar fi inhamat la teluri iluzorii si au obtinut victorii vremelnice urmate in toate cazurile de infrangeri umilitoare… Principiile unitatii pot fi manipulate, dar rezultatele acestora vor fi intotdeauna izbanzi temporare sau iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fara binecuvantarea Lui au scris pe paginile istoriei cele mai sangeroase capitole.
Dar nu despre asta doresc sa scriu in acest capitol! Intentia mea este de a aduce la lumina cateva din obstacolele care stau impotriva trairii vietilor noastre de crestini, intr-o perpetua izbanda. Unitatea, atunci cand vorbim despre Biserica, este cheia supravietuirii acesteia, a izbanzilor ei, a insasi existentei ei. Simbolurile deseori folosite in descrierea Bisericii afirma, fara niciun dubiu, existenta acesteia ca o manifestare a unitatii in esenta structurii ei. Iata cateva exemple: Continue reading “Omul Dincolo de Sine (6)”

Omul Dincolo de Sine (5)

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
SlavomirIn marile momente de criza ori de instabilitate politica, unul din drepturile cel mai des atacate ale fiintei umane era dreptul de asociere. Asocierea semenilor in momentele de criza era deseori sursa unor furtuni sociale de proportii, culminand in revolutii mai mult sau mai putin violente, dar intotdeauna ele generau puterea necesara unor schimbari de miez in structura societatii. Cand spun asta, nu am in vedere spiritul de gloata, miscat de o scanteie… Nu ma gandesc la vreun fel de emotie primara manifestata intr-o multime usor de manipulat. Asocierea, in felul in care ea este sursa unor profunde schimbari, este cu mult mai profunda, cu ramificatii deosebit de complexe, genereaza o complexitate de efecte asupra spiritului societatii. Omul dincolo de sine, prin mecanismul asocierii, devine omul integrat in ansamblul menirii lui, devine o forta cu greu de invins sau chiar invincibila in realmul nostru tridimensional. El devine o nota deseori imperceptibila individual, dar parte vitala intr-o simfonie de o frumusete de neexplicat… El devine un torent distrugator sau un fluviu generator de viata pe malurile lui. Da, intr-adevar, „nu este bine ca omul sa fie singur”… Continue reading “Omul Dincolo de Sine (5)”

Omul Dincolo de Sine (4)

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
SlavomirBeneficiile de neinchipuit ale unitatii se dezvaluie in cuvantul lui Dumnezeu si originile acestora se gasesc cu mult dincolo de primele scrieri. Principiile acesteia au salasluit in inima lui Dumnezeu din dincolo de timp. Efectele distructive ale singuratatii, asa cum am mentionat in capitolele precedente, nu numai ca submineaza eficienta omului in societate, ci se opun in mod direct ordinii si intentiilor lui Dumnezeu. Înca din Eden, unde conditiile vietuirii atingeau idealul, Dumnezeu a spus ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Apoi, odata cu deteriorarea acestor conditii, nevoia unitatii se amplifica atat de mult incat Dumnezeu spune prin Eclesiastul: „…dar vai de cine este singur…”(!!!)
Cu mult mai mult azi, cand „inmultirea faradelegii” este la ea acasa, sansele omului de a-si conserva natura spirituala, deci tanjirea dupa absolut, se reduc la minimum. Am mentionat de tertipurile diavolului in a distruge unitatea, in a faramita familia pana la decimare… „Civilizatia” moderna nu a dus niciodata lipsa de teoreticieni de toate „orientarile” inspre trambitarea „avantajelor” lipsei de „prejudicii” ale omului atunci cand este vorba de a deraia de la principiile divine ale Creatorului nostru, iar atunci cand e vorba de unitate, uneltele lui sunt cele mai eficiente. Dar, haideti sa revenim la Eclesiastul…

„Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice! Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur? ?i, daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.” (Eclesiastul 4:10-12)

Observati, va rog, ca sublinierile si accentuarile din text sunt ale mele. Pe baza lor as dori sa va aduc la cunostinta cat de importanta este ideea unitatii in ochii lui Dumnezeu, care sunt implicatiile ei asupra starii noastre de prosperitate sau saracie. Nu va lasati dusi de ideea ca eu as fi heraldul „prosperitatii” care in zilele noastre a devenit o alta evanghelie! Ceea ce vreau este doar sa ne oglindim prin adevarul lui Dumnezeu, cercetandu-ne in acelasi timp prin prisma roadelor pe care le-am adus de-a lungul calatoriei noastre terestre.
Eclesiastul spune: „vai de cine este singur(!)” Singuratatea este germenul disperarii, este viermele ascuns al departarii de Dumnezeu, este factorul covarsitor in formula caderii, este durerea pierderii, este strigatul mut al intristatului, este bocetul lucrului pierdut inainte de a-l avea macar… Singuratatea este dusmanul cresterii noastre in Domnul, este samanta cu strigatul rodirii incatusat. Singuratatea este cuibul gandului ascuns, este plumbul depus pe aripi, singuratatea este mormantul nobletei sufletesti, este groparul visului, este dusmanul nadejdii, este inceputul tuturor neimplinirilor… Fugiti de singuratate cum ati fugi de pacat! Singuratatea este vindecabila, este un rau care poate fi smuls din radacini dar (bagati de seama!) cheia vindecarii este in Dumnezeu! Spun ca este in Dumnezeu pentru ca lupta impotriva ei este in acelasi timp lupta impotriva firii noastre pamantesti. Este nevoie de puterea Duhului in a infrange singuratatea!

Primul fruct al unitatii subliniat de Eclesiastul este rasplata. „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor.” Am analizat acest pasaj prin prisma catorva traduceri. KJB spune ca cei doi vor lua o rasplata buna pentru munca lor. În traducerea in limba sarba, Karadži? foloseste termenul „dobanda”. De fapt, atat rasplata, cat si dobanda se refera la a primi ceva pe deasupra. Sa presupunem ca cineva este angajat pe un dinar pe zi si, la sfarsitul zilei de lucru, primeste doi dinari. Întelegem ca a fost nu platit, ci rasplatit… Plata este remuneratia unui serviciu prestat, pe cand rasplata este plata plus recunoasterea unui merit special care poate fi tradus printr-o plata cu mult mai mare. Încerc sa inteleg la ce fel de munca se refera eclesiastul cand spune de cei doi care vor lua o plata cu atat mai buna. Cred ca putem vedea acest cuvant prin doua unghiuri… Poate fi vorba strict de munca lor ca o prestare de serviciu contra cost sau de o munca mult mai roditoare; munca in domeniul relatiei lor de unitate. Unitatea nu se obtine usor, ea cere munca, ea cere sacrificiu, ea cere putere de sus… În „Omul Dincolo de Sine (2)” urmarim cele doua personaje, Ion si Marin, in doua scenarii diferite. Observam ca atunci cand unul se decide sa-l sprijine pe celalalt, roadele lor se multiplica in progresie geometrica. Ei sunt rasplatiti pentru unitatea lor de tel… Aici, dupa ce am decis sa platim pretul pentru obtinerea unitatii, vedem ca munca devine rasplatita pentru ca intervine factorul divin pe care il putem numi BINECUVÂNTARE. Aici vorbim despre omul dincolo de sinele lui, despre omul in uitare de sine! Binecuvantarea este fructul promis de Dumnezeu prin cuvantul Lui.
Asa cum putem vedea in Genesa 2:18, Domnul a creat unitatea prin crearea unui „ajutor potrivit”. Adam era deja in existenta, si resursele erau acolo, dar era nevoie de un sprijin pentru ele, pentru ca aceste resurse sa aduca rodul dorit de Dumnezeu. ?i asta pentru ca Dumnezeu Însusi este o Unitate! ?i ce deplina unitate! Cand Pavel apostolul indemna Biserica la unitate, expresii de genul „unul pe altul”, „unul altuia”, „unul pe celalalt” erau deseori repetate. Versetele din Eclesiastul subliniaza acelasi lucru. Omul are nevoie de un altul pentru a nu cadea, pentru a supravietui, pentru a invinge.
„Daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul”.
Aici nu este vorba ca unul singur cade si celalalt il ridica. Putem sa ni-i imaginam pe amandoi cazand intr-o groapa. Unul il va impinge pe celalalt in sus apoi cel de sus il va trage si pe celalalt afara. Unul singur nu ar fi avut nicio sansa sa iasa chiar daca puterea lui s-ar fi triplat. De ce? Lipseste sprijinul!
Apoi textul se refera la faptul ca doi se vor incalzi unul pe celalalt… La fel se intampla si in acest caz; amandoi sunt reci. Cuvantul spune „dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur?” Dar eu ma intreb cum se incalzesc in doi? Bunul simt ne va spune ca intre doua obiecte fizice de aceeasi temperatura nu se produce un schimb termic. Dar aici este vorba de o alta lege care lucreaza inspre binecuvantarea unitatii. Una dupa alta, atat Cuvantul lui Dumnezeu, cat si viata de zi cu zi ne spun ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Cu cat mai mult ne apropiem de apusul final al lumii, asa cum o cunoastem acum, mediul ne devine din ce in ce mai ostil. „În lume veti avea necazuri” le spune Domnul Isus ucenicilor sai.

Iubite cititor, vedem sub ochii nostri schimbari profunde in dinamica gandirii. Heralzii luciferici ai societatii fara Dumnezeu nu isi gasesc odihna in efortul lor de a ne indoctrina cu minciuna diavolului cum ca omul isi este suficient lui insusi. Omul s-a ridicat pe piedestalul autoinselarii. El si-a devenit propriul lui idol… Vom vedea in articolele ulterioare care este antidotul singuratatii si care sunt lucrurile pe care diavolul nu voieste sa le stim. Fie ca, din clipa in care ai citit acest articol, sa incepi sa intelegi cat esti de singur si cat de multa nevoie ai de prezenta semenului tau in preajma ta.

Omul Dincolo de Sine (3)

Slavomirby Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
Relatia de unitate, despre care vorbeam in articolul precedent, este singura aducatoare de progres real, de prosperitate care nu poate fi explicata in termeni obisnuiti. Aminteam cum ideea unitatii origineaza in chiar gandul lui Dumnezeu, gand deseori expus peste paginile Scripturii… „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Genesa 2:18). Este nu numai o rostire premergatoare crearii Evei, ci si rostirea unui principiu divin. De fapt, singuratatea este azi una dintre plagile cele mai distrugatoare, pe care lipsa de dragoste a adus-o peste omenire. Rebela goana dupa „libertate” a dus la insingurarea fiintei umane pana acolo incat actul de casatorie insusi a devenit o „povara inutila”. Repercusiunile acestui fapt sunt atat de adanci incat societatea de azi, privita prin prisma intelepciunii lui Dumnezeu, nu mai poate dainui, se zbate cu ultimele spasme inaintea unei implozii inevitabile, strivita de propria greutate.
Alvin Toffler, in „Al treilea val”, vorbea despre noua dinamica a familiei, avand in vedere insasi dinamica progresului tehnologic si, implicit, al societatii. El mentiona modurile de convietuire ale familiei, de la clan pana la familie extinsa, apoi familie patriarhala cu trei sau patru generatii convietuind sub acelasi acoperis, sub aceleasi reguli, de obicei stabilite de traditie si impuse de „batranii” familiei si, in ultima si cea mai „avansata” treapta, o familie supermobila compusa din perechea de parinti impreuna cu unul sau doi copii… Ei bine, Toffler se opreste aici cu „evolutia” familiei… Avand in vedere aderenta lui ideatica la secularismul noului val, este usor de explicat: el nu putea sa mearga mai departe fara a-si compromite sistemul de idei… Una la mana, ceea ce el numeste dinamica, sau mai exact noua dinamica, este de fapt DECIMARE a familiei, decimare cu radacinile infipte in ceea ce domnul Isus spune: „?i din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci”. „Mobilitatea” de care mai sus amintitul sociolog vorbea este, de fapt, un tavalug aducator de moarte pentru societatea de azi… Libertatea de miscare, care in termenii mai cinstiti ar trebui numita drept refuz de angajare in orice fel de relatie inter-umana care cere loialitate, uitare de sine si transparenta. Continue reading “Omul Dincolo de Sine (3)”

Omul Dincolo de Sine (2)

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
Slavomir„Ciudat!” imi ziceam, „iata-ma beneficiind de ceva care este mult dincolo de limitele mele cele mai intinse”. Privesc maiestuoasa involburare de nori, asa cum se vede de deasupra. Lumina orbitoare a zilei, nestanjenita de mai mult de 10 km de atmosfera, zgomotul monoton al motoarelor acestui monstru zburator par sa arunce o lumina noua asupra lucrurilor pe care le priveam dintotdeauna si totusi nu le vedeam… „Stai putin! Iata un paradox! Ceva care nu incape in tiparele matematicii, nu poate fi explicat in termenii obisnuiti, care sa corespunda tiparelor gandirii omenesti!” Visul de a zbura, atat cel cu ochii deschisi, cat si visele de noapte in care deseori ma inaltam batand aerul cu mainile goale m-a urmarit necontenit… Exista ceva inlauntrul nostru, ca o nostalgie depusa adanc in fibrele fiintei, transmisa din generatie in generatie, ceva ce pare a ne vorbi ca noi am fost intocmiti sa vietuim intre niste limite cu mult mai intinse decat cele care ne restrang acum. ?i este greu de priceput cum noi, facuti sa stapanim pamantul cu tot ce este pe el, suntem neputinciosi in chiar puterea de a ne misca altfel decat niste pedestri vrednici de mila. Oare nu cumva, in negura timpului, cu mult inainte de impartirea limbilor, a existat un moment cand Domnul a hotarat o impartire a mediilor de miscare?… Asa cum spuneam intr-unul din articolele mele precedente, traim pe acest pamant intr-o continua incercare de a reconstrui Edenul, loc a carui nostalgie nu am reusit s-o pierdem nici chiar pana in ziua de azi. „Tu ai fost intocmit pentru maretie” scria un prieten catre prietenul lui… Continue reading “Omul Dincolo de Sine (2)”

Zborul cazut intre aripi (1)

Slavomirby Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Vom incerca sa patrundem, impreuna, prin labirintul gandului uman, in incercarea de a dovedi, prin Duhul, ca ignoranta sau lenea intelectuala sunt cauzele primare ale starii perpetue de conflict in care exista specia umana. Vom face asta ca sa intelegem ca Dumnezeu ne-a scris cu condeiul iubirii intr-un context maret pe care suntem datori sa-l citim.

Infatisat cu magnitudinea creatiei lui Dumnezeu, fie prin contemplare in spatiul intim al cugetarii individuale, fie prin rezonanta sufletului meu la scrierile marilor descoperitori de taine, ma gasesc in fata unei iminente nevoi de a ma refugia de prigoana propriei mele descoperiri: neputinta. Adancimea prapastiei dintre tanjirea tainica a spiritului si micimea coliviei tridimensionale a adancit in relieful sufletului meu albia fluviului de cantec si de plangere si a marcat curenti noi, independenti de furtunile exterioare, curenti ai unei alte fatete de cuprindere a ceea ce se vede si a ceea ce nu se vede. Acolo, panzele navigarilor mele poetice se intind in bataia unei noi intelegeri si, implicit, a unei noi atitudini fata de raportul meu cu colivia universului tridimensional in care sunt cuprins.
Alegerea este a mea!, mi-am zis, Pot ramane un mormant al viselor neimplinite ori descoperitorul noilor izvoare de mangaiere prin marcarea cailor de iesire. Vedeti, pana si zborul, simbolul libertatii, nu exista in spatiul actual decat prin corelarea lui cu aripile. Daca ar fi sa desenam diagrama arborelui genealogic al aripii, originea ei s-ar gasi in vremea de zamislire a primei respiratii. Apoi putem privi aerul ca fiind fondul acestui act. Prima privire in sus a Creatorului a creat locul aripii, apoi aripile si pasarea dintre ele. Zborul este cu totul altceva. Imi pare ca, asa cum nu poti vorbi despre originile vesniciei, nu poti vorbi nici despre originile zborului. Aici este impasul care nu poate fi depasit decat prin contemplarea tainica a inimii. Formulele matematice, inaltele aventuri ale spiritului analitic, teoriile cele mai sofisticate menite sa descifreze universul, puterea de patrundere a visului sau chiar a dorului, toate acestea devin unelte cu totul nepotrivite in cea mai inalta aventura a spiritului uman, deplina cunoastere. Dincolo de travaliul zilnic al omului social, dincolo de durerea omului ca fiinta muritoare, dincolo de nadejdea omului impovarat de timp, exista omul ca o intruchipare a aventurii de cunoastere. Vedeti, omul este, dupa intelegerea mea a Genesei, centrul creatiei lui Dumnezeu, el este cununa ei, el este singurul in care Dumnezeu a investit propria Lui suflare. Nu este greu sa deduci, ca urmare, ca tendinta lui de a patrunde dincolo de ceea ce se poate cunoaste in mod natural este absolut legitima. Continue reading “Zborul cazut intre aripi (1)”

"Tragedie si Triumf" tese o panza nevazuta intre Dumnezeu si Omenire

by Teodora S. Cotrau

Kuala Lumpur, Malaysia

Tragedie si triumfTie, care citesti aceste randuri, permite-mi sa-ti pun o simpla intrebare: ai fost vreodata inspirat de o carte cu atata intensitate, incat cuvintele pe care le-ai parcurs sa-ti ghideze pasii spre zari ingemanate cu raspunsuri la atatea intrebari care nesolutionate, au sapat un vid in viata ta? Insa o data intoarsa si ultima pagina, o data atins si ultimul cuvant, pentru tine sa insemne de fapt, primul pas facut spre o destinatie in care stii ca speranta te inunda cand esti incarcat de indoiala, zambetul, cand esti ranit de lacrimi, pacea, cand frica te imobilizeaza spiritual, o destinatie unde il gasesti pe Dumnezeu si implicit, te regasesti pe tine, eliberat si implinit, fericit, reinnoit in atitudine si suflet. Si mai mult ca sigur, nu este o coincidenta. Cartea respectiva nu a zabovit din intamplare, in mainile tale. Continue reading “"Tragedie si Triumf" tese o panza nevazuta intre Dumnezeu si Omenire”

"Tragedie si triumf"- Ligia Seman O lectie de iubire in desavarsire

by Gabriela Petcu

August 2009

Acum dar, raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

Gabriela PetcuSe spune ca Dumnezeu isi pune cuvantul in glasul oamenilor. Trebuie doar sa avem ochi ca sa vedem acest lucru, urechi ca sa ascultam si mai ales loc in suflet ca sa putem primi si astfel sa invatam cum sa daruim.

Mesaje minunate venite din Cer, se astern in randurile scrise ale Ligiei Seman prin cartea „Tragedie si triumf”. ?i cum sa nu fie o lectie deschisa despre dragoste, cand in paginile acestei carti, avem reteta de vindecare a tuturor ranilor lasate de relele pamantului, prin insasi Iubirea?

Ligia Seman, reuseste sa surprinda pe scena vietii, personaje reale, oameni pe care ii intalnim zilnic la colturi de strada, in locuri in care milostivirea ar putea trezi in fiecare din noi, un gand bun, atunci cand o mana este intinsa cu scopul de a primi. De cele mai multe ori, judecam. Uneori, lasam ceva in acea palma, fara sa privim ochii celui care cere, celui care este oropsit. „Tragedie si triumf” ne ajuta sa intelegem ca de fapt, nu mana ne este intinsa ci sufletul. Cine are puterea sa lase intr-un astfel de vas, iubirea? Cine intelege ca iubirii i se raspunde cu iubire? Furati de valtoarea vietii, multi dintre noi am uitat care ne este rostul. Citind aceasta carte, descoperi sensuri, gasesti multe raspunsuri si cu acestea, afli rostul existentei.

In scrierea Ligiei Seman, avem doua lumi diferite, doua drumuri paralele care uneori, se intretaie prin infruntari directe. Pe de o parte, o lume mizera la trup si la suflet pe de cealalta parte, o lume deosebit de frumoasa si curata. Prima te coboara, celalta te ridica. Iubirea, este singura care reuseste sa uneasca aceste lumi si mai mult decat atat, sa traga spre victorie, acea parte deznadejduita, umilita de ironia destinului. Da, este un hazard sa te nasti intr-o familie educata, cu potential material, cu resurse de a darui. La nastere, fiecare din noi primim un dar genetic. Oricat de mult ne-am dori sa depasim o stare, aceasta ampreta genetica, iti margheaza drumul. Vlad, Ana si cei doi fratiori mai mici, nu au avut sansa vietii. Au aparut pe lume, din parinti degradati, fara vointa de a schimba cursul neajunsurilor. Tatal lor, un betiv care starnea teama si repulsie, mama lor o femeie slaba, care renuntase la lupta, pierzandusi mintile si sufletul. Saracie, mizerie, durere, revolta, lipsa credintei. Acestea erau elementele de baza cu care micutii au pornit in viata. In loc de educatie, ei primeau pedepse aspre, vorbe grele, erau trimisi la cersit fiind umiliti de cei care nu aveau in suflet bunatatea dragostei. Drama lor, se adanceste odata cu moartea mamei ucisa de tatal cazut in patima betiei. Ajung la orfelinat unde cei mici, nu fac fata si mor sufocati de prea multa durere, de neiubire. Aici, Ana si Vlad separati fiind, traiesc clipe cumplite, zbucium launtric, maturizarea lor inainte de vreme. Cei slabi, se ratacesc. Cei puternici, devin aprigi. Ei rezista doar calcand unii pe altii. Este o lupta pe viata si moarte. In orfelinat, Vlad isi pierde prietenul cel mai bun, pe Calin Barbu care desi mic, a reusit sa inteleaga ce inseamna sacrificiul in numele iubirii. Tot aici, isi face cel mai de temut dusman, pe Doroftei care ii va marca toata existenta.

In paralel, familia Marcu, isi creste cei trei copii, Magda, Adrian si Edi, in conditii materiale si mai ales spirituale optime pentru ca ei sa se dezvolte armonios la trup si suflet. Au tot ce e mai bun, un suport genetic perfect si iubirea transmisa si inmultita. Vlad si Magda sunt de aceeasi varsta si primul lor contact, are loc dupa ce Vlad, a fugit din orfelinat. Era flamand, murdar, singur si speriat de o viata pe care inca nu o cunostea, cea de strada intr-un oras strain. Magda, desi avea doar unsprezece ani, era cocheta, iar frumusetea si atitudinea ei, o faceau sa semene cu un inger. Vlad a simtit pentru prima data fiorul dragostei neinteles atunci, cand fetita l-a mangaiat pe obraz si i-a oferit jumatate din langosul din care ea, manca. Nu va uita niciodata aceste momente. Desi, primise cea mai frumoasa dovada a bunatatii, reactia baiatului a fost una de revolta, furandu-i papusa si „ucigand-o” cu brutalitate.

Viata strazii, se spune ca este una „libera” insa este extrem de dura. Copiii traiesc in canale si sunt chinuiti de cei mai mari care le impun reguli si pedepse drastice. Ei cersesc, fura sau muncesc iar castigul, trebuie dat celui mai puternic care apoi, imparte insa, niciodata cinstit.

Dupa patru ani, destinul ii pune din nou fata in fata pe cei doi copii, care intre timp ajung adolescenti. Magda, creste in numele iubirii lui Dumnezeu si are educatia de a ajuta pe cei napastuiti. Intreaga familie Marcu, lupta sa aduca bucurie in sufletele oamenilor necajiti. Vlad o recunoaste dupa alunita pe care o avea pe degetul inelar dar, nu spune nimic. Indragostit, sufletul lui este chinuit de diferenta dintre ei si ar face orice pentru fata cu chip de inger. In aceasta intamplare, baiatul primeste pentru prima data o Biblie si este hotarat la indemnul Magdei, sa-i patrunda tainele. Insa, nu apuca. Pentru ca nu a respectat regulile strazii, i-a fost injunghiat cainele care era cel mai bun prieten al sau si apoi, i se da foc canalului in care se adapostea. Biblia arde fiind la pieptul lui si cu ea, o parte din fata baiatului. Dupa aceasta nenorocire, ajunge un monstru la trup si suflet, devine de o rautate feroce incat, se poarta fara mila cu cei mai slabi, chiar mai rau decat s-au purtat altii cu el. Loveste copiii, fura, violeaza, chinuie animalele. In aceste conditii, il regaseste sora lui, Ana. Nici ea nu reusise sa treaca dincolo de lumea canalelor, prostituandu-se pentru o farfurie de mancare. Din aceste fapte, s-a nascut fetita ei Maria pe care a parasit-o in spital si care curand, a ajuns tot la orfelinat. In Ana, se da o lupta crunta intre instinctul matern si cel al legii junglei din strada. Este derutata si ingrozita de vita pe care o are. Incearca sa-si implineasca visul de a avea o casa in care sa-si poata aduce fetita si se agata cu disperare de un barbat fragil emotional si cu un caracter facil, bazat pe filozofia „traieste cum vrei, fa ce-ti place”. Desi o primeste in casa lui impreuna cu copilul, el o trateaza dur si o aduce pana in pragul nebuniei incat aceasta sa vrea moartea fetitei.

Anii trec. Fratii Magdei, devin cuvant al Domnului. Unul, misionar in Afganistan, celalalt capelan in cadrul spitalului unde tatal lor, fusese medic si care, inainte de a pleca la Ceruri, a apucat sa-si vada copiii porniti pe drumurile alese. Vlad ii urmarea evolutia Magdei, din umbra. Era o domnisoara frumoasa si in momentul cand si-a ales un logodnic, pe Raul, coleg si prieten foarte bun cu Adrian, in Vlad s-a desteptat cel mai cumplit pacat, acela de crima. Intr-o noapte, il ataca insa, urmele umanitatii lui, inving ura si razbunarea. Vazand cat de crunt a decazut, renunta la crima si incearca sa se sinucida. Lupta psihologica se da si in Vlad dar si in Raul, o lupta intre bine si rau, lupta de a alege intre iertare si neiertare, intre iubire si neiubire. Ajuns la spital, in salon cu un batran pe moarte, tanarul Vlad, reuseste sa inteleaga o parte din tainele Bibliei de la acesta. Cand batranul isi dadu sufletul, in Vlad deja incoltise samanta credintei.

Are taria sa recunoasca in fata Magdei, tot raul pe care l-a facut, toate nenorocirile care-si gasisera loc in sufletul lui, cu o sinceritate debordanta. Magda il iarta si ii arata drumul. Un drum pe care el nu-l stiuse iar acum, descoperise ca niciodata nu a fost singur si ca a fost iubit cu o dragoste desavarsita. In Vlad, inflori iubirea si odata cu aceasta, chipul lui slutit, se transforma in lumina. Cu aceasta putere noua, el a reusit sa o aduca pe drumul bun si pe Ana. Iubirea iarta, nu judeca, nu pizmuieste, iubirea raspunde cu iubire. Raul, Magda, Edi si amintirea lui Adrian care si-a dat viata in numele iubirii, pentru credinciosii din Afganistan, au reusit sa-i aduca pe Vlad si Ana, pe cele mai frumoase culmi.

In ajunul Craciunului, cei doi orfani, cei doi oameni ai strazii, cei doi renascuti la viata, aveau o casa, aveau haine bune pe ei si bucuria de a imparti celor saraci, daruri. Era noapte, ger, zapada si totul avea un sens. Drumul spre acasa si un suflet plin de recunostinta si iubire, o minune!

Cand Vlad s-a impiedicat de un betiv cazut in zapada, aproape mort, stia ca trebuie sa-l salveze riscandu-si propia viata. Ce nu aflase inca, era faptul ca acel ratat, purta numele de Doroftei, cel mai de temut dusman al sau. In sufletul lui Vlad, se da o lupta intre a-l lasa acolo sa moara ori a-si da viata in numele iubirii salvandu-si dusmanul de la moartea prin inghet. ?i a ales iubirea. N-a fost in zadar acest sacrificiu pentru ca Doroftei, a tras invataminte si s-a reabilitat, intorcandu-se la sotie si copii si traind cuvincios. Vlad s-a urcat la Cer incununat cu iubire.

La slujba de luat ramas bun, i-au fost alaturi Magda, Raul, familia lui Edi, Ana cu fetita ei si insasi Doroftei cu familia. Nu au fost multi insa in acele momente, iubirea a triumfat.

Tragedie si triumf

Ligia Seman, are un talent remarcabil in descrierea starilor sufletesti, a luptei psihologice care se da in fiecare personaj din medii diferite de viata, a gandurilor si faptelor, viselor si implinirilor. Scriitoarea, face o trecere de la un personaj la altul abia simtita iar in finalul fiecarei actiuni lasa loc de suspans, de asteptare atfel incat cartea, devine usoara la citit si implicit incitanta prin dorinta de a afla adevarul. La fel de bine descrie natura, diverse locasuri, imagini si actiuni din vise. In randurile cartii, gasim o parte din inima autoarei care devine mesager al Inimii lui Dumnezeu. Strecoara citate din Biblie si chiar daca nu ai citit Cartea Sfanta, aici gasesti o sursa a credintei si un indemn catre cunoastere. De asemenea, Ligia ne incanta cu frumoase versuri puse in seama personajelor, versuri de inaltare, de recunostinta, de multumire.

„Tragedie si triumf” este ghidul prin care poti ajunge sa cunosti taina iubirii, poti atinge culmile cunoasterii si a adevarului. Tragedia te ajuta sa intelegi mai bine triumful. Un mesaj care ar putea fi o lectie deschisa de iubire in desavarsire.

Traian Vasilcau – poetul luminii si bucuriei

by Ligya Diaconescu

Revista Internationala  STARPRESS

www.valcea-turism.ro


Scriitor complect si complex , poemele sale izvorasc direct din credinta, din constiinta religioasa pura in continua legatura cu Dumnezeu.

traian-vasilcau-traianus
Crucificam cuvantul ne-ncetat ,
Urcandu-l pe Golgota fara teama.
Memoria se da-n spectacol , mama ,
Si intalnirea-n Domnul am ratat

Cartea este pentru Traian Vasilcau ca o lumina si o bucurie, asemenea unei revelatii divine. A sorbit invatatura crestina din gura mamei sale, mostenind o credinta puternica pe care si-a intarit-o prin lecturi biblice si morale. In acest sens el a fost si este un autodidact autentic.

De o modestie iesita din comun , de o blandete inimaginabila in aceste vremuri , pline de criza , Traian starneste in noi dorinta de a fi mai buni , mai increzatori , mai puri.

Mergand pe firul textelor biblice, „ajutat de Sfantul Duh“, poetul vrea ca prin aceste poeme, prin versurile sale, sa salveze „sufletele celor necredinciosi“, prin exemplul propriu , prin condamnarea personala pentru ca Iisus a venit in lume sa cheme pe cei pacatosi la pocainta si la mantuire:

Doamne , Tu potir cu stele
Ceruit , monastiresc,
Pune lacat gurii mele ,
Urii mele , cand hulesc

” Psalm continuu”

Hulit si blamat de unii, pretuit si iubit de multi,va infrunta cu seninatate si tacerea, si contestarile, biruind prin cartile si intelepciunea sa, in care se exprima vesnicile adevaruri, izvoare de bunatate, pace si intarire sufletesca pentru toti iubitorii de limba si cultura romaneasca.

Creatia lui Traian Vasilcau este impregnata de personalitatea sa ce alterneaza intre eleganta, suavitate si o energie care razbate dincolo de fiinta sa ,demonstrata de pasiunea lui pentru literatura, care l-a atras de timpuriu si dragostea pentru Dumnezeu .

Miscarea vietii poetului e concentrata exclusiv in absolutul Dumnezeirii. Nu-si ingaduie alta aspiratie, astfel incat poezia ramane o insotitoare, element conex al gravei experiente spirituale, al itinerariului sau de foc. Nu arta e problema, ci Dumnezeu

In testamentul meu pentru vecie ,
Un drept mai vreau , ramane neinfrant :
Sa pot trai exclus din poezie ,
Dincolo de cuvinte – in Cuvant !

Ganditorul, istoricul si filozoful Traian Vasilcau a ramas un credincios si un suflet apropiat de Dumnezeu , plin de intelepciune si iubire de oameni.

Incontestabil, poezia romaneasca n-a stralucit prin religiozitate. Dupa toate probabilitatile, din pricina spiritului incredul, practic, inclinat spre zeflemea al romanului, care mai curind se resemneaza cu schepsis si ironie decit sa adore sau sa se supuna cu scrupulozitate vreunui canon.

Om al cuvintului prin definitie, poetul e sensibil cu deosebire la relatia dintre Dumnezeu si cuvint. Conform Vechiului Testament, Cuvintul divin reflecta o intelepciune anterioara Genezei, iar pentru Sfintul Ioan Cuvintul era insusi Dumnezeu, dainuitor in eternitate.

Prin psalmii sai, de-o fervoare regizata cu inalt har literar, Traian Vasilcau se probeaza a fi unul din cei mai insemnati poeti religiosi ai literelor noastre.

“Poetii sunt aceasta marturie a invierii lui Isus Christos in istorie si a prezentei Duhului Sfant in viata noastra”- spunea Ion Alexandru.

Traian Vasilcau este unul dintre ei .

“In puterea Bibliei, vestita de poeti, sta Cuvantul capabil de a schimba viata oamenilor. Ce poate fi mai minunat decat a schimba viata unui om? Sa stiti ca un poet extraordinar poate schimba viata unui om, un om care este in stare sa se spanzure, care nu mai are nici o nadejde. Este vorba de schimbarea vietii si a directiei oamenilor”- preciza acelasi poet Ioan Alexandru , si el un mare iubitor de Dumnezeu.

Uneori cand ne cuprinde deznadejdea, traind aici, intre nisipurile miscatoare ale Rasaritului si strigand tare sa se auda ca nu am murit, intoarcerea la Sfintii Parinti este cu adevarat mantuitoare, scapandu-ne de veacul desacralizat; simtim cu adevarat schimbarea la fata a „omului nostru interior”, cuvantul lor deschizandu-se ca o camara de nunta unde sufletul Rasariteanului se poate, in sfarsit, darui Mirelui sau, Stapanul si Domnul, Mielul si Poetul intregii zidiri, Logosul divin.

Marii poeti religiosi au vazut in poezie o nunta de taina care nu tine de omul exterior, de Adam cel ce se ascunde de Dumnezeu in inserarea Raiului; pentru ei poezia inseamna ratiunea de a fi a omului nostru launtric; numai acolo, in camara de nunta, este posibila vorbirea cu Dumnezeu; iesind din raza ochiului lui Dumnezeu omul launtric se usuca, se pustieste si atunci sufera omul intreg – omul intreg se salbaticeste, devine irational.

Poezia lui Traian Vasilcau este …calea sufletului , educatie spirituala si indemnul vadit de a-l iubi pe Bunul Dumnezeu si a-i cere iertare si viata vesnica , prin mantuire. Nu putini sunt cei care- “cauta ” versurile , sorbindu-le cu nesat , ca pe adevarate rugaciuni. Eu sunt un asemenea suflet , care nicicand nu mi-am ascuns admiratia si credinta in Dumnezeu.

Asteptam de la Traian Vasilcau , noi opere care sa ne incante inima si sufletul .

Doamne Ajuta !

————————————————————————————————–

TRAIAN VASILCAU – Activitate si aparitii editoriale

Data si locul nasterii:
2 aprilie 1969, in satul Viisoara, r-nul Edinet.
A absolvit Universitatea Pedagogica “Ion Creanga” din Chisinau,
Facultatea de Istorie.

Activitate:

Presedinte-fondator al Societatii Culturale “Pasarea Phoenix”.
Fondator si editor al Revistei literare”Phoenix”/2oo4-2007/.
Producator autorizat al Festivalurilor-nationale de muzica usoara
“Maluri de Prut” si “Steaua Chisinaului”.

Aparitii editoriale:

“Poemele regretelor tarzii”, ed. Lyceum, Chisinau,1995;
“Risipitorul de iubire”, ed. Lyceum, Chisinau,1995;
“Un clopot pentru Basarabia”, ed. Lyceum,Chisinau,1996;
“Zeii nu mor in cer”, IFC,Chisinau,1998;
“Spitale pentru ingeri”, IFC,Chisinau,1998;
“Potopul Cultural”,IFC,Chisinau,1999
“Sinceritatea ca Sentinta”,IFC,Chisinau,1999
“Poeme de pe timpul tacerii de aur”, Abecelus,Chisinau,1999;
“Ziua poznelor frumoase”,versuri pentru copii,Abecelus,Chisinau, 1999;
“Prabusit in flori”, IFC,Chisinau,2000;
“Anna Ahmatova,Ivan Bunin.Versiune romaneasca”,ed.1,IFC, Chisinau,2000
“Colinda pentru niciodata mea”, Augusta, Timisoara,2000;
“Moartea in Premiera”,Pasarea Phoenix,Chisinau,2001
“Cerul scris cu stele”, versuri pentru copii, Pasarea Phoenix,Chisinau, 2001;
“Litera din Dumnezeu”, Scrisul Romanesc, Craiova, 2001;
“Regele invins”, Eminescu, Bucuresti, 2001;
“Demisionarea din umilinta”, eseuri din Mahalaua Nebunilor,, ABC,
Chisinau, 2003;
“Nafura desertaciunii”, sonete, . ABC, Chisinau,2002;
“Miracolul tristetii se amana”, colinde in 2 vol., Eminescu,
Bucuresti, vol. I-2002; vol. II-2003
‘Atentat la Vesnicie”,maxime si recviemuri/poeme-n doua versuri
si-ntr-un vers/2000-2005/,”Phoenix”,Chisinau,2006,
“Atentat la Vesnicie”,maxime,reflectii,recviemuri,”Phoenix”,Chisinau,2006,
“Atentat la Vesnicie”,maxime,reflectii,recviemuri,ed.a
2-a,adaugita,”Grafema Libris”,Chisinau,2007
“Ciocarlia canta fara talmaciri”,versuri pentru copii,”Grafema
Libris”,Chisinau,2007
“Din Cartea Copilariei”,versuri pentru copii,”Grafema Libris”, Chisinau,2008,
“Anna Ahmatova,Ivan Bunin.Versuri talmacite de Traianus,,editie
noua,Academia de ?tiinte a Moldovei,Chisinau,2008/editata din
initiativa si cu suportul Guvernului Moscovei/,
“Eternul Innascut”,”Lucian Badian Editions”,Otawa,Canada,2008,
“Regasit in Cer”/Trilogie/2000-2007, “Junimea”,Iasi,2009/,
“Cand s-au fost spus ingerii”,psalmi,”Epigraf”,Chisinau,2009/,
“Inborn Into Eternity”,”Lucian Badian Editions”,Otawa,Canada,2009

Ligya Diaconescu
Revista Internationala STARPRESS
http://www.valcea-turism.ro

"Domnind peste imprejurarile vietii", un ghid spiritual prin care orice femeie sa puna la lucru capacitatea de a gandi si de a face binele

Domnind_peste_imprejurari

„Domnind peste imprejurarile vietii, un studiu devotional despre: valoare, putere, scop si psihoterapie feminina”, li se adreseaza femeilor, in dorinta de a le ajuta in depasirea problemelor personale. Cartea vorbeste despre aplicarea unor metode de psihoterapie crestina si cu siguranta, ca pentru multe cititoare va fi un lucru cu totul deosebit faptul ca Biblia le poate ajuta sa faca fata nevoilor curente, de zi cu zi. Intr-o lume ce le propune femeilor tot felul de trucuri, tabieturi si reguli surogat pentru a rezista la serviciu, in familie si in biserica, „Domnind peste imprejurarile vietii” le va convinge ca prin Cuvantul lui Dumnezeu pot sa obtina vindecare spirituala, cu implicatii pozitive asupra vietii lor. Acelea care vor deschide acest volum, vor vedea ca autoarea a imbinat intr-un mod fericit, studiul Cuvantului cu metode psihoterapeutice de o certa valoare.

„Domnind peste imprejurarile vietii” – o carte de eseuri impletita cu psihoterapie, cu adresabilitate feminina si solutii avand temei Biblia – vine dupa alte trei romane de succes ale Ligiei Seman. Cartea a aparut in 2006, la editura Cetate, Deva. Cunoscuta cititorilor pentru romanele sale crestine, “Funiile dragostei” (1995), “Handicapul constiintei” (1999) si “Tragedie si triumf” (2004), autoarea urmareste sa demonstreze in volumele pe care le-a scris ca daca nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu, care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se indrepte, fara o tinta spre care sa navigheze. In cartile Ligiei Seman, dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul inspre care sa navigheze pentru a-si redobandi identitatea – ramane obiectivul de baza, firul calauzitor.

„Domnind peste imprejurarile vietii” le propune cititoarelor o sistematizare a metodei de studiu biblic, care sa le conduca la vindecare interioara. Pe parcursul a 11 saptamani, acestea pot traversa un itinerariu spiritual menit sa le imbogateasca sufleteste si sa le ofere puterea de a domni peste diferitele circumstante ale vietii. Fiecare capitol se incheie cu un verset de memorat si cu concluzii recapitulative. „Spunea un om intelept: „Dumnezeu Se plimba cu chibritul printre casele noastre si aprinde pentru binele nostru ceea ce am zidit, uneori, cu truda si renuntari. ?i-o face de mai multe ori…” Noi plangem si ne simtim dezorientati, nemaiavand puterea de a construi ceva. De fapt, numai atunci am inteles lectia: „Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc.” (Ps. 127:1) Cartea de fata le invata pe cititoare cum sa isi zideasca o casa pe stanca, pentru ca suvoaiele imprejurarilor vietii sa nu aiba puterea de a le lasa fara un adapost spiritual.

Inceputul acestei calatorii de vindecare interioara este fundamentat pe ideea ca orice femeie are pret in ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta este esential, pentru ca de obicei, se intampla ca tocmai femeile sa fie privite in societate ca avand o valoare inferioara barbatului. ?i de aici, se nasc o serie de lucruri nefericite, aducatoare de probleme. In prima saptamana, pe parcursul a cinci zile, orice femeie care studiaza ajunge sa inteleaga ca „oglinda cerului, Cuvantul lui Dumnezeu, arata imaginea intregii fapturi a femeii.” Intelegem deci, ca slabiciunile” unei femei „indica faptul ca are nevoie ca puterea Lui sa se adauge puterii” ei limitate.

Mai departe, vedem ca lui Dumnezeu Ii pasa de fiecare femeie, venind in intampinarea nevoii de protectie cu care aceasta a fost creata. Cate categorii de femei sunt? Din ce categorie faci parte si cum sa iti asiguri protectia pentru viitor, iata doar doua din intrebarile carora autoarea le raspunde folosind Biblia si metode eficiente de consiliere crestina. Rezultatul este ca nici mai mult, nici mai putin, „umblarea cu El, increderea deplina in El”, le-a schimbat femeilor pe care Ligia Seman le prezinta ca exemple, pe deplin, viziunea asupra vietii. In continuare, in a treia saptamana de studiu, constatam ca El implineste nevoia de iubire ce a fost sadita la creatiune, in inima oricarei femei. „Cum sa pornim in cautarea adevaratei iubiri alaturi de partenerul nostru? Acest tip de iubire presupune efort si disciplina”, ne spune Ligia Seman in cartea sa. Evoluand de la particular catre general, aceasta extinde ideea si se intreaba: „Sa fie oare asemanator si in relatia cu Domnul? A sufocat oare stilul nostru „feminin” ceea ce trebuia sa ne aduca frumusete, motivatie si putere de lupta?”

Nu este suficient insa, ca femeie, doar sa primesti iubire, ci trebuie sa o si daruiesti si de aceea, in saptamana a patra, studiem modul in care o femeie poate sa daruiasca iubire pe calea indicata de Dumnezeu. Viata este complexa si sa nu uitam ca „framantarile, esecurile, tragismele, bucuriile, castigurile sau pierderile fac parte din viata noastra.” Mai poti darui deci iubire, cand ai parte de suisuri si coborasuri? Cand ti se pun bete in roate si trebuie sa faci fata la tot felul de situatii si presiuni exterioare, te mai simti capabila sa oferi iubire? Cum sa ai o stare de spirit buna, incredere in ceea ce esti, in ceea ce poti si in ceea ce stii sa faci, cand totul iti este parca, impotriva? Solutia? Legea Duhului de viata.

Pe drumul devenirii spirituale, observam cum Duhul lui Dumnezeu le daruieste femeilor acea putere de a domni peste o fire rebela, ce genereaza probleme la orice pas. „Daca si tu vei intelege cu adevarat solutia, vei fi schimbata si odata cu tine si lumea din jurul tau. Dumnezeu nici nu-ti cere mai mult!” Astfel, trecem la o latura biruitoare si pricepem cum incepe sa devina realitate ceea ce promite Cuvantul, si anume, ca orice femeie poate domni peste imprejurarile vietii. „Solutia este sa-L lasam pe Dumnezeu sa traiasca viata Lui in noi. Sfarsitul nostru este inceputul lui Dumnezeu! Salvamarii stiu ca nu poti salva un om de la inncec, decat dupa ce a renuntat sa se mai zbata pentru a face el insusi ceva.”

Sa nu ne imaginam ca firea pamanteasca va ceda atat de usor si de aceea, in urmatoarea saptamana, ni se arata modul in care Duhul o ajuta pe fiecare femeie sa aleaga ascultarea de Dumnezeu, mai degraba decat ascultarea de pacat. Cum se va realiza acest lucru? „In loc sa caute rezolvarea in mijloacele posibile care nu au condus la imbunatatirea relatiei”, orice femeie ar trebui sa se prabuseasca in genunchi „cu lacrimi si cu inima deschisa pana in cele mai profunde camarute ale ei, zicand: „Da, Doamne, am crezut ca pot iubi prin propriile forte, dar iubirea nu este asa cum am vrut eu s-o arat. Eu nu am iubit asa cum am vazut ca sunt atributele dragostei din 1 Corinteni 13; am vrut sa amestec cu iubirea egoismul de a-mi cere drepturile. Nici acum nu pot altfel, dar Tu poti sa iubesti prin mine.” ?i astfel, Cuvantul Sau devine in oricare femeie rhema, adica un Cuvant viu, lucrator.

In saptamana a saptea, cititoarele invata ce inseamna sa fie beneficiare ale legamantului pe care o femeie credincioasa il face cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, afla cum se poate sa primeasca o inima de carne. Vinovatia noastra si neprihanirea Lui este una din realitatile pe care ar trebui sa o avem necontenit in minte. „Iti dai seama ca El, care sade la dreapta lui Dumnezeu, cunoaste atat de bine lupta ta cu tine insati, domeniile inca necastigate, infrangerile tale, piedicile tale, rigorile societatii? Iti dai seama ce inseamna a fi in legamant cu EL?” Daca orice femeie este constienta ca Dumnezeu ii stie toate problemele, ca o vede, de ce nu ar invata sa I se inchine prin lauda? De ce nu ar fi prin lauda, o beneficiara a legamantului?

In urmatorul interval de sapte zile, se discuta despre un concept ce poate parea dificil, dar este necesar – acela al jertfirii de sine, al zdrobirii, care formeaza in orice femeie „calitatile de blandete, smerenie si dependenta totala de Dumnezeu.” Cuvantul cheie al acestui capitol este zdrobirea, pe care Ligia Seman o defineste „ca pe o operatie in care Dumnezeu scoate inima noastra de piatra si ne da o inima noua. Numai cu aceasta inima, in strafundurile careia Dumnezeu scrie legile Lui, noi vom putea sa-L ascultam, sa-L iubim, sa traim in prezenta Lui.” In acelasi capitol, autoarea abordeaza si subiectul misiunii femeii. Misiunea si viziunea reprezinta cele doua chei de bolta ale unei slujiri autentice. „Ar fi un lucru extraordinar daca femeile ar intelege ca lucrarea lor pe pamant nu este sa schimbe oameni, nici imprejurari, nici un sot dificil, nici un adolescent rebel, nici mentalitati gresite ale celor din jur. Daca ar intelege ca lucrarea lor cea mai mare este sa colaboreze cu Dumnezeu, astfel incat comoara cea mai de pret din ele sa poata fi pusa in valoare, cat de multe lacrimi si-ar gasi sensul real la picioarele Lui, cate case si biserici nu ar fi pline de… mireasma Duhului Sau?”

De la creionarea misiunii, autoarea le conduce pe femei sa primeasca viziunea Sa pentru aceasta viata, in ceea ce priveste rolul de sotie, pe care orice femeie si-l doreste. Ce inseamna, de fapt, viziune? Ligia Seman ne ofera o definitie proprie, menita sa le ajute pe cititoare sa reuseasca sa treaca dincolo de circumstante si de aparente. „Viziune inseamna a vedea scopul lui Dumnezeu pentru pentru viata ta, dincolo de tot ceea ofera prezentul.” Care este scopul? „Avem nevoie de o intelegere speciala a unicitatii scopului pentru vietile noastre ca sa fim motivate chiar in lucrurile marunte pe care le facem, pentru ca altfel, nu putem fi fericiti.” Ca sotie, te poti confrunta de multe ori cu situatii mai putin placute, iar Ligia Seman are meritul de a fi pus accentul tocmai pe latura practica a vietii. „Cum te impaci cu faptul ca in casnicia ta…, mai intai de toate, tu trebuie sa te schimbi?” Poti sa ierti? „Inima mea de femeie nu poate ierta in orice situatie pe cei care m-au ranit sau respins, dar inima lui Hristos a iertat pe acei care L-au batjocorit, umilit si rastignit.”

Iata de ce, in ceea ce priveste viziunea pe care trebuie sa o aiba o sotie, totul depinde de propria alegere. „Dumnezeu iti da pacea perfecta in familie, daca vei alege drumul increderii in El, astfel incat, cu ajutorul tau, sotul sa nu piarda semnificatia pentru care merita sa lupte in viata. Urmeaza provocarea, care inseamna sa reusesti sa iti descoperi, ca femeie, capacitatea de a trai fiecare zi alaturi de sotul tau, ca pentru cer. „Te provoc la viziunea lui Dumnezeu pentru viata ta, cautand sa valorifici ceea ce inca nu e pus in valoare in sotul tau, ceea ce poate nu a fost spus in anii de casnicie, ceea ce nu a fost trait in putinul timp pe care vi-l puteti rezerva sa fiti doar voi doi.”

Daca ti-ai insusit viziunea lui ca sotie, prozatoarea te invita sa mai faci inca un pas. Apropiindu-ne de finalul cartii, vedem ce inseamna pentru o femeie sa fie mama si ce viziune a avut Dumnezeu cand a instituit familia. Este tulburatoare afirmatia ca „Dumnezeu considera o mama cea mai potrivita fiinta de pe pamant cu care El sa colaboreze in materializarea planului Sau pentru copiii ei.” Mai mult, El a creat-o pe mama cu instinctul de protectie. Daca in orice femeie exista nevoia de a primi iubire si protectie, la randul sau, aceasta este chemata sa le ofere pe amandoua, in familie. „Atunci cand Dumnezeu face legamant cu noi, in acest legamant include intreaga familie. Ai scopuri autentice pentru copiii tai sau ele sunt influentate de limitarile tale, de lupta fireasca pentru protectie, de pretentiile tale, de perfectionism sau ambitii egoiste?”

La final, in ultima saptamana, ne este conturat rolul femeii in familia lui Dumnezeu, adica in mijlocul bisericii. Biserica vine ca un moment de apogeu, ca o implinire a tot ceea ce s-a spus pana acum. Femeia, sotie si mama nu poate atinge desavarsirea pentru care a fost creata, in absenta partasiei oferite de biserica. Planul Sau pentru viata ei este o particica din planul Sau pentru Biserica. „Viziunea Lui pentru tine este incadrata in Marele si Eternul Scop privind Biserica.” ?i astfel, ajungem sa intelegem pe deplin semnificatia Cuvantului viu, rhema, pentru ca „numai in ambianta partasiei putem descoperi acel rhema, acea cale a binecuvantarii pentru famila noastra si familia lui Dumnezeu.”

In incheierea acestei calatorii spirituale, fiecare femeie este imbogatita cu un arsenal in a duce luptele vietii si in a domni peste imprejurarile vietii, care vin asupra ei neincetat. Cartea Ligiei Seman ramane un volum de valoare, ce o va imbogati spiritual pe cea care va avea dorinta de a o parcurge si de a aplica recomandarile oferite aici. „Un cuvant spune Domnul si femeile aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire.” Fie ca Dumnezeu sa implineasca fagaduinta aceasta si ea sa devina cat mai curand , o realitate pentru Biserica Sa si pentru familiile crestine.

Despre iubire

de Preot Arhimandrit Teofil Paraian

Manastirea Brancoveanu Sambata de Sus:

Iubirea… iubirea este cuprinzatoare si de aceea ni se recomanda si chiar ni se cere din partea lui Dumnezeu. Iubirea, in acelasi timp, este fericire, si e bine sa-i cuprindem in iubirea noastra si pe cei care ne sunt dusmani. Niciodata nu-i mai fericit omul decat atunci cand iubeste si cand se stie iubit. si, daca putem sa inmultim iubirea, in intelesul de a cuprinde pe cat mai multi si chiar pe toti in iubirea noastra, indiferent de raporturile pe care le au oamenii cu noi, si, daca ne stim cuprinsi in iubirea celor ce ne iubesc si in iubirea lui Dumnezeu, avem o asezare pe care sigur o binecuvanteaza Hristos. Continue reading “Despre iubire”

“FUNIILE DRAGOSTEI”- când răul pierde prinsoarea cu omenirea, iar infernul se transformă în cer

Ligia SemanIn 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, “Love story”. Ecranizarea sa dupa cartea lui Erich Segal, avandu-i in rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot incercand sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – “love means never having to say you’re sorry”  si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi in cateva cuvinte istoria filmului. Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman in cea mai populara ei carte “Funiile dragostei“, tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, care ne emoționează prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire frântă inainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. In creatiile sale, “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii”, autoarea impresionează prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gandim ca in acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta in conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

funiile_dragostei_de_ligia_seman“Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strange laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor in carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la inceput, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amandoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cat de cat predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani inainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut incadra fara probleme in “Colectia romanul de dragoste”, intr-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea in scena a personajele negative, Mircea Gabor (“un tanar imbracat cu un costum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire”) si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica, si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata in colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neimpartasite (despre el ni se spune ca este indragostit de Lia, aleasa Miss Boboc cu un an in urma, in prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei in Hristos). Asistam la trasarea in nuante de gri inchis a coordonatelor unei societati in miniatura, o societate in care la fel ca in basme, domina eterna lupta dintre bine si rau.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa Balul bobocilor, in incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, in care este ucis Dani, un student crestin implicat in misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, cand eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece in tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, in timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rand dornic sa isi depaseasca dintr-o data conditia, renuntand la orice scrupul, il face sa piarda de la inceput simpatia cititorului, iar drumul pe care il traverseaza in carte este intunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, “precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau imbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si in care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta intunecata, semanand mai degraba cu un travaliu, aducand cu sine consecintele tragice dezvaluite in finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia ii da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el il transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, in continuare, mediul in care se invarte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, il determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau in mod gratuit si inutil.

Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi in primele pagini pare sa fie in mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca in propriul suflet si sa inlature de acolo non-valoarea, marsavia, compromisul. In acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neimplinita dintre ultimii isi gaseste adevaratul sens in cazul celor dintai. Autoarea stie sa accentueze ideea ca in ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza in primul rand iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la inchisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. In final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin.

La fel ca in romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta in mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale il determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea in vileag, exact in momentul cand Lia si Florin se pregatesc sa isi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din Romania comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda insa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece in carte este in Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se intretes pe acest fundal, argumentand cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pana la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfanta, iar forta lor nemaintalnita, in contact cu derizoriul lumii marsave in care traiesc, departe de a se slabi, castiga, in detrimentul pretentiilor omenesti care intr-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa isi rateze partial tinta (“Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu il indepartase, impiedicandu-l sa-si duca la implinire planurile prin care Cuvantul Sau ar fi putut fi calcat in picioare”) indica inca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj in roman. Se vorbeste foarte des in “Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramane cat se poate de sugestiva, putand fi foarte bine un lait motiv al romanului: “Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decat sa ma aplec asupra acelei hartii din fata ochilor mei si sa semnez in favoarea fericirii mele personale si in detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pana la capat. “Indiferent ce va fi”, spune ea, “Dumnezeu ne va intari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa in acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului. Insasi Lia, rememorand clipele petrecute alaturi de cel ce ii fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict. “De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, in urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. In toate veacurile, in urma martirajului miilor de crestini, in arenele romane ori in timpul inchizitiei ori al altor imprejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai inalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. “Si toata aceasta invioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase in noaptea aceea, inainte de a incepe misiunea de transport a acelor Biblii. – Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, in special in ultima parte, atunci cand Lia mediteaza asupra celor intamplate si incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecerea in nefiinta. “Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care inoata cu curentul impreuna. Cat de bine era sa stie ca simplul ei gand, simplul ei pas, insemna infinit mai mult in ochii lui Dumnezeu, decat o simpla picatura purtata de curent, decat un simplu zbor de pasare in vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor intrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei.

Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, “din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti -“De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui . Nici macar un costum pentru o seara deosebita?”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare, etc.- “Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decat elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai in momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, in contrast cu fata alba, prelunga, ii evidentiau parca mai mult decat altceva aerul de intelectual”), caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului (“Ajunse fata in fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine”; “Pentru Florin, fiecare clipa traita in viata aceasta insemnase Cristos, insemnase proslavirea Lui”).

Ar mai fi de remarcat ca “Funiile dragostei” nu este scrisa intr-un stil greoi, ci intr-un stil, modern, antrenant, insa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor in universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta in exprimare a Ligiei Seman demonstreaza autenticitate si puterea de a stapani un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvantul cheie este convertire, atat in planul limbajului si al continutului, cat si in cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea insa in banalul “best seller-urilor” ce se citesc in tren sau in avion. Dragostea innobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele intalnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se intalni in ceruri, asa cum isi dorise Lia, atunci cand ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gandindu-se “cat de frumos ar fi fost ca impreuna, ea si Florin, tinandu-se de mana, sa paseasca amandoi in fata zambetului Mantuitorului.” Asa se si intampla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei in viata de dincolo, lasand in urma iertare si impacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o invatam este una simpla si la obiect – “love means never having to say you’re sorry.”