de Adrian Botez
daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa
spun: as bâigui câteva vorbe
stinghere – si-apoi as tacea – rusinat
într-un colt de minune
n-am umblat lumea în lung si în lat
n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de
mari multimi de oameni – framântând
cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni
pamântul
nici marile n-am înfruntat – în
fratii ale spumei talazului – nici în
fata pestilor uriasi nu m-am minunat
nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din
neantul apei – nu m-am închinat
n-am cântat seara la focuri înalte
încercând sa ispitesc cerul si-ale lui
de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si
sipete scumpe si rare – cu multa
si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc
ferecate
n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le
lunii si soarelui – si nici piramide
n-am durat – în amurg
nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în
diminetile începutului lumii – si
n-am schimbat vorbe si nevinovate
ori cam desucheate
flecareli – flacarui – cu îngeri
seara – dupa ce-n siruri
nesfârsite – vitele se retrageau
de la adapat – lasând loc curat de
hodina – pe prispe si-n jurul
fântânilor – huhuind – din adânc – cu
glasul batrânilor
si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul
tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar
mut si podidit de
spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele
albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus
între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar
când si când – în cutreierul vesnic al
mintii – le jertfesc
ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau
genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor
zugravesc – cu tunet si foc
icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si
temeliile zbatute-ale lumii
radacinosi – naivi si barbosi
…si nici macar Dumnezeu nu m-a
chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa
ma ispiteasca din
cuvânt – sa-mi descheie
sufletul – acolo – deasupra
cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si
în joaca – pe tronul lui
oceanele si câmpiile lumii – ca
pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de
arat – cu privirea – cu
mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre
a fi însamântate – prin
alba de nesomn – nazuinta
n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume
cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi
fi – eu însumi – mereu
hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca
printre buze de fier – îl voi face-a rosti
ce nu se cuvine – cu prea multa
nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea
el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate
sprijiniti – orbi zurlii
muti – surzi si
sanchii
ce-as putea spune mai nou – la
cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de
glasul meu – pentru a-si
schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului
trup – sa nu le amorteasca apele – deltele
sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile
stimelor – când istete – când
trist cântatoare – în noaptea
nelinistii
ce-as putea rosti în fata
popoarelor – care se misca – tacute – în
umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând
noapte de noapte – crugul stelelor – spre
a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine
cirezile faptelor?
sa stau – ca sub ploaia de roua a
lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi
si sa-nvat sa-nserez : e singura predica
folositoare si dezmierdat potrivita
oaselor mele – pe cer plutitoare
oaselor mele – prin care
trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care
din când în când – se rasfata-a minune si-a
rasarit de proaspata lume – o
floare
***
Revista ARMONIA - Saltmin Media 