Frumusetea Lui Dumnezeu – BUNATATEA

MOISE CERE SA VADA SLAVA LUI DUMNEZEU

 

de George Danciu

 

Moise a zis: „Arata-mi slava Ta!”

Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu! Dar in ce moment! Dupa ce s-au petrecut câteva evenimente istorice foarte importante.

[pullquote]

Fiindca bunatatea Ta pretuieste mai mult decât viata, de aceea buzele mele cânta laudele Tale. (Psalm, 63,3)

[/pullquote]

In timp ce  Moise se afla pe munte inaintea lui Dumnezeu sa ia Tablele Legii cu cele 10 porunci, scrise de degetul Lui Dumnezeu, poporul si-a facut un vitel de aur la care s-au inchinat ca unui dumnezeu!

Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pe popor  si urgia divina, dezlantuindu-se,  a   dus  la pierderea vietii multora dintre ei. Dar Moise s-a rugat pentru poporul vinovat, ca Dumnezeu sa-i ierte,  si Domnul Si-a a potolit mânia.(Exod, 32).

Deci, dupa aceste momente dramatice, Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu.

 

Ce o fi gândit Moise?

Ce se astepta el sa vada?

Ce gândea el, ce va vedea la Dumnezeul nevazut?

 

Domnul a raspuns: „Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea si voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Ma îndur de cine vreau sa Ma îndur si am mila de cine vreau sa am mila!”

Domnul a zis: „Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!” (Exod, 33.19-20)

Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunatate si credinciosie …”(Exod, 34.6)


Uau! Dumnezeu vine si i se arata lui Moise!

Dar cum? Dumnezeu vrea sa-si arate toata frumusetea Sa!

De fapt, Dumnezeu, si lui Avraam Si-a descoperit planurile Sale, când cu Sodoma si cu Gomora.

Atunci Domnul a zis: „Sa ascund Eu oare de Avraam ce am sa fac?… Caci Eu îl cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facând ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa împlineasca fata de Avraam ce i-a fagaduit”… (Geneza, 18.17;19)

 

Intelegem noi ca trasatura Sa de caracter – care reprezinta slava, gloria Sa – este tocmai bunatatea Sa?

O, Dumnezeu e dispus sa- Si decline Numele in prezenta celor care-L iubesc , precum Moise si Avraam!

[pullquote]

Cuvantul cheie este cel tradus prin ”bunatate”, care este alt cuvant decat tob, folosit in capitolul precedent. Cuvantul este hesed, si toti traducatorii se lupta sa-i gaseasca cel mai potrivit echivalent. Astfel, intr-o traducere engleza el este redat prin steadfast love (dragoste statornica), in alta se creeaza un cuvant nou: lovingkindness (bunatate iubitoare). Gandind ca un profesor de limba romana, cuvantul vechi romanesc care mi-a venit in minte este marinimie, care cuprinde in sine notiunile de bunavointa, intelegere, bunatate, generozitate (DEX mai adauga o explicatie mai larga: a sacrifica interesul personal in favoarea celuilalt). Avand insa in vedere faptul ca acest cuvant nu este cunoscut de generatia mai tanara (am constatat acest lucru prin sondaje), am decis sa traduc hesed prin bunatate generoasa. (Iosif Ton)

[/pullquote]

Dumnezeu vine in intâmpinarea dorintelor noastre.

Ce altceva, decât bunatate, doreste omul de la Dumnezeu, mai intâi, mai inainte de alte lucruri si de alte binecuvântari?

 

Omul ar vrea ca El sa-si arate bunatatea si mila Sa!

Aceste cuvinte, bunatate si mila, sunt oarecum sinonime, in traducerile Bibliei se folosesc alternativ.

Din bunatate si din mila pentru omenirea decazuta, El a trimis rascumpararea si iertarea posibila doar prin Fiul Lui, Isus Cristos, Jertfa de rascumparare din pacatul originar, mostenit, de noi toti.

 

Imparatul David, care I-a cântat pe Dumnezeu ca nimeni altul, in nenumaratii Psalmi , spune deseori ca Dumnezeu este bun, caci bunatatea Lui tine in veci.

 

De pilda in Psalmul 25, David spune ca deoarece este bun, Dumnezeu arata pacatosilor calea pe care trebuie sa umble acestia:

Domnul este bun si drept: de aceea arata El pacatosilor calea. El face pe cei smeriti sa umble în tot ce este drept. El învata pe cei smeriti calea Sa. Toate cararile Domnului sunt îndurare si credinciosie pentru cei ce pazesc legamântul si poruncile Lui.

 

Marele invatat si apostol al neamurilor, Pavel, in Epistola sa catre Romani, vine cu o aplicatie practica, indemnându-i pe locuitorii Romei (si pe noi toti, deci) la pocainta.

 

Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta în bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da mânie si urgie celor ce, din duh de gâlceava, se împotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire.” (Romani, 2)

 

Ce ne spune Pavel?        [pullquote]

Isus zicea: „S-a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” (Marcu, 1.15)

[/pullquote]

 

Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta?

Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari?

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu …

 

Ce intelegem? Cum e un tata sau o mama, care nu lasa copilul sa faca ce vrea el? Cum e acel parinte, care-l struneste mereu indreptându-l pe calea cea buna? Cum e numit, bun sau rau? Cel care ii cere copilului sa tina ordine in camera sa, sa se odihneasca la timp, sa-si faca lectiile, sa invete mereu lucruri noi si folositoare, sa invete ca trebuie sa-si iubeasca si sa-si respecte semenii, cel care nu-i cumpara chiar tot ce-si doreste si nu-l lasa sa imbrace orice, ci doar ce considera ca e potrivit vârstei si bugetului?

 

La fel procedeaza si Dumnezeu. Ca un tata grijuliu cu copiii Sai.

Ne invata, ne si cearta, ne si mustra, dar ne indruma pe calea cea buna. Chiar daca uneori El foloseste nuiaua, sau o boala, sau ne trece printr-o furtuna. El va face tot ce avem nevoie pentru a ne ajuta sa intram pe poarta cea strâmta (Isus, usa oilor) in Raiul ceresc pregatit pentru cei care traiesc cu credinta si ascultare de El.

 

Insa, copilul sau omul matur, ce va spune el?

Ne convine si ne bucura acest tratament?

Ce spunem noi despre parinti sau despre Dumnezeu?

 

Ori, Cuvântul Sfânt, dupa cum am vazut, spune cât se poate de clar: Dumnezeu e bun, bunatatea lui tine in veci!

Bunatatea Lui e aceea care ne indeamna la pocainta.

 

Intrebarea finala de azi este acesta:

Care-i atitudinea mea fata de bunatatea Lui?

 

Accept pocainta?

Sau imi strâng o comoara de mânie pentru ziua judecatii?

 

Doamne, ajuta-ne sa ne lasam cuceriti de bunatatea Ta!

Glorie Domnului! ALELUIA!

 


HRISTOS A INVIAT!

In aceste momente ale diminetii Invierii AFR – ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – adreseaza tututor cititorilor, membrilor, prietenilor si simpatizantilor ei un calduros “Hristos a Inviat!

Dorim ca sarbatorirea Invierii Mantuitorului sa redestepte in noi toti simtaminte de sfintenie si curatie morala. Dorim ca Invierea Mantuitorului sa fie un prilej de rededicare, personala si colectiva, fata de valorile crestine si fata de un crestinism autentic. O reinnoire a mintii si constiintei. Un punct de incept pentru o autentica renastere spirituala si morala a natiunii romane. Va dorim tututor un Paste Fericit, o Duminica placuta, si multe bucurii alaturi de familiile d-tre si de cei dragi.

Primiti de asemenea urari de bine si de propasire spirituala transmise credinciosilor in pastorala de mai jos primita pentru cititorii nostri din partea PS Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului. Multumim PS Nicolae pentru acest mesaj minunat si îi dorim si noi dinsului multa sanatate si propasire spirituala.

 

PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI – 2011

+NICOLAE

Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timisoarei si mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos! „Aceasta este ziua pe care a facut?o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim întru ea“.

Cinstiti credinciosi si credincioase,
Recunoscatoare multumire aducem Atotputernicului Dumnezeu ca S-a milostivit spre noi si ne-a ajutat sa ajungem din nou la „sarbatoarea sarbatorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obisnuim sa-l numim: Sfintele Pasti.

Însasi numirea de Pasti înseamna trecerea de pe pamânt la cer, din moarte la viata, din robia pacatului la mântuire, din întuneric la lumina.. Bucuria noastra cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoastem „câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici întelegem ca firea noastra cea stricata de pacat a fost ridicata si înnoita prin jertfa si învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Nadejdea care izvoraste din învierea Domnului, din biruinta vietii asupra mortii, nadejdea care încalzeste si lumineaza sufletul nostru, care a dat curaj Sfintilor Apostoli în raspândirea sfintei Sale învataturi, este învierea cea de obste, cum spune si Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morti, fiind pârga învierii celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Si precum întru Adam toti mor, asa si întru Hristos toti vor învia“ (I Corinteni 15, 20–22).

Învierea Mântuitorului ne da tuturor celor ce credem si marturisim sfânta Sa învatatura convingerea ca la fel vom învia si noi când va veni Domnul „cu marire sa judece viii si mortii“. Moartea pentru bunul crestin este doar o trecere de la viata aceasta pamânteasca si trecatoare la viata cea vesnica, asa încât ea nu mai înfricoseaza pe nimeni.

Iubiti frati si surori în Hristos Domnul,
Celui chinuit de o boala grea si slabit de suferinta i se umple sufletul de nadejde când simte ca doctoriile ce le ia îi alina durerile. Dar întrucât din iubirea cea mare, pentru fapturile Sale, Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Nascut Fiul Sau sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut, cu atât mai vârtos suntem datori sa iubim pe Dumnezeu, sa pazim rânduielile Sale si sa plinim întru toate voia Sa.

Din pacate, nu o data înclinarile spre fapte rele pun stapânire pe unii dintre noi, iar dorinta de a înfaptui tot ceea ce este bun este stingherita „de pofta trupului si de pofta ochilor“ (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot înfrânge potrivniciile firii, nu vor putea arata din faptele lor ca iubesc pe Dumnezeu si deci nu îi dau marirea ce I se cuvine.

Prin urmare, sa alungam din sufletul nostru „mânia, iutimea, rautatea, defaimarea si cuvântul de rusine“ (Coloseni 3, 8). Sa îndepartam poftele rele si patimile care împiedica si abat de la calea care duce la Dumnezeu. Sa ne îmbracam deci „ca alesi ai lui Dumnezeu cu milostivirile îndurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare“ (Coloseni 3, 12). Precum primavara dupa amorteala din timpul iernii cheama la viata verdeata si florile care împodobesc câmpiile, padurile si livezile, tot asa si sufletul nostru la praznicul cel luminos al Învierii Domnului sa se împodobeasca cu fapte bune, placute lui Dumnezeu, cu virtutile credintei, nadejdii si dragostei, cu bunatate, smerenie, dreptate, adevar si mila spre a dovedi ca suntem si „umblam ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8).

Numai cel ce-si îndreapta sufletul cu iubire la suferinta aproapelui sau îmbraca pe cel gol, hraneste pe cel flamând, cerceteaza pe cel bolnav, numai cel care doreste pacea si bunavoirea între oameni, numai acela este adevaratul credincios, care împlineste voia lui Dumnezeu si care „umbla în iubire“.

La nasterea Sa îngerii au cântat „pace si buna voire între oameni“, iar înainte de patimile Sale a lasat ca testament ucenicilor Sai tot pacea. Asadar, învatatura Mântuitorului este învatatura iubirii si a pacii, de unde urmeaza ca orice crestin e dator „sa fuga de rau, sa faca numai binele, sa caute pacea si sa o urmeze“ (Psalm 33, 13–15).

Totusi sunt unii care „iubesc raul mai mult decât binele si minciuna mai mult decât cuvântul adevarat“ (cf. Psalm 1, 2 si 5), care sunt cu gândul doar la a?si înmulti avutiile, a?si întari si întinde stapânirea asupra semenilor, care pregatesc uneltele necesare distrugerii asezamintelor omenesti si uciderii a milioane de oameni nevinovati. Acestia nu tin seama de cuvântul Mântuitorului care zice: „Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52).

Acum când a rasarit primavara, când Hristos a înviat, când întreaga fire îmbraca haina de sarbatoare, de la mic la mare sa ne punem în slujba bunei întelegeri si a pacii dintre noi (cf. Romani 14, 19). Sa ne iubim unii pe altii, „sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi“, caci numai astfel facând si astfel lucrând Dumnezeu va fi cu noi si vom fi în stare sa oprim pornirile noastre spre rau.

Dreptmaritori crestini si crestine,
Din cele aratate întelegem ca lumina pe care ne-a adus-o Hristos reprezinta o calauza si un ajutor pentru viata de fiecare zi. Tot El ne-a spus: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine dupa Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii“ (Ioan 8, 12). Ferice de noi daca în sufletul nostru se va zamisli credinta ca cele spuse de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos se vor împlini.

Sa ne silim asadar, la „acest praznic al praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor“, la „Pastile lui Dumnezeu cele mântuitoare“, sa aratam prin faptele noastre ca aceasta neasemuita sarbatoare „una a praznicelor împarateasa si doamna“ pentru noi crestinii este o lege morala dupa care sa ne depanam firul vietii celei pamântesti si sa rugam pe Dumnezeu ca totdeauna sa împlinim numai fapte bune, placute lui Dumnezeu si semenilor.

Sa nu uitam a ruga pe Dumnezeu Cel care „ne-a trecut din moarte la viata“, sa-si reverse sfânta Sa binecuvântare si darurile Sale cele bogate peste noi si familiile noastre, peste întreg poporul si peste scumpa noastra tara în care se preamareste numele lui Dumnezeu.

De praznicul Sfintelor Pasti, va urez tuturor din adâncul sufletului sanatate deplina si viata îndelungata, împartasindu-Va fiecaruia arhieresti binecuvântari.

Hristos a înviat!
Al vostru catre Bunul Dumnezeu totdeauna rugator,
+Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului
Data în resedinta mitropolitana din Timisoara în anul mântuirii 2011, cu prilejul Învierii Domnului – Sfintele Pasti.

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
contact@alianta-familiilor.ro
24 aprilie 2011

MANIFEST PENTRU POCAINTA

„Caci suntem în clipa când judecata sta sa înceapa de la casa lui Dumnezeu ..” (1 Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBARI FUNDAMENTALE:

Te-ai întrebat de ce inainte de revolutie, Biserica nu se confrunta cu asa mult
materialism, divorturi, probleme cu adolescentii, consum de alcool, pornografie, cum se
confrunta azi ? Afirmam ca nu mai suntem legalisti cum au fost cei de atunci, ca
întelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumaratelor resurse pentru viata crestina, în multe situatii, nu este nici o diferenta
între stilul de viata lumesc si stilul de viata al crestinilor ?

Cum de trecem prin aceleasi crize agonizante ca si cei din lume ? În loc sa fim un ajutor
pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii.

Unde este marturia noastra?

UN RASPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este
vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu
Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…. Caci Dumnezeu nu ne-a
chemat la necuratie, ci la sfintire. De aceea, cine nesocoteste aceste învataturi, nesocoteste
nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat si Duhul Sau cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Raspunsul oferit de Scriptura este evident: am cautat prietenia cu lumea si am sacrificat
sfintenia. Pentru a fi înteles, prietenia cu lumea înseamna adoptarea culturii popi în
Bisericile noastre (vezi explicatia la sfârsit). Am crezut ca este bine sa adoptam
modernismul, dar s-a dovedit a fi neopagânism cu efecte mortale pentru viata spirituala.
Cultura pop a adus cu ea lumea si pacatul. Cultura pop a facut multe din bisericile
noastre sa fie o batjocura. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce cauta distractia, nu pe Dumnezeu, nu pocainta si sfintenia. Numerosi crestini, adepti ai culturii pop, sunt dispusi sa mearga la biserica, la studii biblice, sa dea zeciuiala, chiar sa mearga în excursii misionare, exceptie facând trairea în sfintenie. „…având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:5)

Majoritatea crestinilor adepti ai culturii pop nu sunt nascuti din nou. Crestinatatea fara
sfintenie/evlavie este o crestinatate apostaziata! Traim vremurile din urma când apostazia vrea sa acapareze Biserica. Tagaduim apostazia, iar când constiinta ne acuza o suprimam spunând sfinteniei ca este legalism.
O nota importanta: Dumnezeu sa fie glorificat pentru cei “sapte mii” de credinciosi, de
biserici, de organizatii crestine si seminarii crestine din toata România si din toata lumea
care nu si-au plecat genunchii înaintea lui Baal si a culturii pop. (1 Împarati 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI: „…Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat,începutul zidirii lui Dumnezeu: „stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos,nenorocit, sarac, orb si gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. Sunt printre ei unii, care se vâra prin case, si momesc pe femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte, care învata întotdeauna si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. Dupa cum Iane si Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se împotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osânditi în ce priveste credinta.“ (2 Timotei 3:1-8)

„Copilasilor, este ceasul cel de pe urma. si, dupa cum ati auzit ca are sa vina anticrist, sa stiti ca acum s-au ridicat multi anticristi: prin aceasta cunoastem ca este ceasul de pe urma.“
(1Ioan 2:18)

MARTURISIRE: Mi-am îndreptat fata catre Domnul pentru a face cereri prin rugaciune si implorare, cu post, în sac si cenusa. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu si am
marturisit: “O Doamne mare si minunat, care faci ce ai promis si esti îndurator cu cei ce Te iubesc si pazesc legamântul Tau; am pacatuit si am comis faradelegea, am facut ce era rau si rebel, chiar prin faptul ca ne-am îndepartat de principiile si hotarârile Tale. O Doamne, dreptatea îti apartine, iar noua rusinea: conducatorilor crestini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizatiilor crestine; fiindca am pacatuit împotriva Ta, permitând culturii pop, neopagâne sa acapareze familiile, bisericile noastre, organizatiile crestine. Am fost atenti sa nu ofensam pe careva, si nu ne-a mai pasat daca te ofensam pe Tine; am devenit corecti din punct de vedere politic, am numit sfintenia legalism, si am permis la tot felul de pacate sa ne invadeze viata privata si cea din sânul Bisericii; ne-am facut ca obiectiv principal sa fim relevanti pentru lume, decât ascultatori de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi apartine mila si iertarea, chiar daca am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, asculta rugaciunea si cererile noastre si fa ca fata Ta sa straluceasca peste Biserica Ta, care este invadata de apostazie…(Marturisire facuta pe baza Daniel cap.9)

UN STRIGAT ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

1. Pentru pastorii care cauta sa multumeasca oamenii. „Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)

Încetati sa aduceti oameni în Biserica prin orice mijloace în detrimentul sfinteniei! Predicati întreg Cuvântul lui Dumnezeu asa cum este el! Când predici, condamna pacatele cu care se confrunta biserica ta. Cheama oamenii la o viata practica de sfintenie. Avertizeaza-i pe oameni de iminenta judecata a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadata de apostazie. Probabil vei fi nemultumit la gândul ca multi vor parasi biserica. Lasa-i sa plece!
Cuvântul lui Dumnezeu va înlatura pe apostati. Lumea din jurul nostru este satula de
biserici în crize. Asigura-te ca nu esti prins de pornografie, materialism, alcool si alte pacate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune ca a te opune de la amvon, homosexualitatii, avorturilor sau altor pacate este politica, în realitate însa, tu nu vrei sa îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

2. Pentru pastorii de tineret dusi în eroare. „Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gât o piatra mare de moara, si sa fie înecat în adâncul marii.“ (Matei 18:6)

Multi din voi se comporta ca niste clovni încurajând tinerii sa pacatuiasca. Nu aveti nici un discernamânt! Tu, ca pastor de tineret, esti responsabil pentru ruinarea viitorului unei
generatii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care traieste o viata de sfintenie, incluzând rugaciunea si postul si normalitatea în îmbracaminte. Instruieste-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distractie; ci de bucuria unei vieti sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flamânzi dupa recunoasterea si valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, asa ca arunca toate strategiile tale lumesti. Unii dintre voi aveti functii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

3. Pentru tatii iresponsabili. „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)

Tatilor, multi dintre voi va faceti vinovati de mare pacat, lasând ca mass media cu un
continut explicit de violenta, satanism, sexualitate, sa va polueze viata de familie. Nu
cenzurati nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul.
Permiteti sotiilor si fiicelor voastre sa se îmbrace indecent. Nu aveti nici o idee despre ce sunt învatati copiii vostri în scoala si nu va pasa cine este în anturajul lor. Fii un lider
spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimba, iar familia ta te va urma. Slujeste
Împaratiei lui Dumnezeu si nu tie însuti. Unii dintre voi sunteti prinsi de lucruri precum
consumul de alcool sau folosirea intensiva a televizorului. De multe ori anulati orice
activitate de la biserica pentru un eveniment sportiv. Altii sunt sclavii cautarilor
materialiste, pornografice, trairii în adulter, sau consumului de droguri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

4. Pentru mamele iresponsabile. “…Domnul zice: „Pentru ca fiicele Sionului sunt mândre, si umbla cu gâtul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaiesc cu verigile de la picior, – Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si maramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si brâiele, cutiile cu mirosuri si baierile descântate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si maramele usoare.“ (Isaia 3:13-23)…
”femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteti modele demne de urmat! Concurati cu fetele voastre în moda si indecenta. Va uitati prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiti de o imagine de sine scazuta. Va faceti vinovate de neglijarea intentionata a copiilor vostri. Ati lasat grija copiilor vostri în seama televizorului,scolii, dadacelor angajate, sau a anturajului copiilor vostri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

5. Pentru cei tineri si pentru cei necasatoriti ce cauta placeri. „Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi,hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:1-5)

Pentru voi baietii, care credeti ca biserica este un alt club pentru distractii, va înselati total!
Voi folositi activitatile bisericesti pentru placerile voastre, pentru a întâlni fete; unii chiar angajânduva în pacate sexuale. Unii din voi consumati alcool si droguri, va îmbracati la ultima moda, sunteti la curent cu noile filme cu continut violent sau sexual, dar nu aveti nici o idee despre ce este sfintenia. Abia de ajungeti la studiu biblic, dar sunteti primii care mergeti la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!

Domnisoarelor, multe dintre voi luati parte la aceeasi destrabalare. Concurati în a va
îmbraca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiti si sunteti
dependente de mobil, navigati pe internet ore întregi, în permanenta aveti pretentii de la
parintii vostri si nu produceti nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiti gata sa primiti judecata lui Dumnezeu! Voi trageti
biserica în jos! Pastorii si ceilalti membri trebuie sa plece înaintea voastra pentru a va
multumi si pentru a va pastra în biserica; voi calcati în picioare sfintenia necesara Casei lui Dumnezeu! Luati în mod usuratic credinta crestina si nu va pocaiti niciodata cu adevarat!
Pentru unii din voi se potriveste de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai
bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decât, dupa ce au cunoscut-o, sa se întoarca de la porunca sfânta, care le fusese data.“ (2 Petru 2:21) Pocaiti-va! spune Scriptura.

6. Catre cântaretii crestini de muzica “Rock si Heavy Metal”. „Supuneti-va dar lui
Dumnezeu. Împotriviti- va diavolului, si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatiti-va mâinile, pacatosilor; curatiti-va inima, oameni cu inima împartita! Simtiti-va ticalosia; tânguiti-va si plângeti! Râsul vostru sa se prefaca în tânguire, si bucuria voastra în întristare“ (Iacov 4:7-9).
„Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este în El. Caci tot ce este în lume: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)

Cântaretilor crestini, care cântati muzica crestina “Rock” si “Heavy Metal”, ati fost dusi în eroare de ideea ca daca va îmbracati si va comportati precum niste ciudati, daca aveti o înfatisare dura si depresiva sunteti la moda! În realitate, asa-zisa voastra slujire este o rusine la adresa lui Dumnezeu si adevaratei Sale Biserici. Spuneti ca evanghelizati lumea cu acest tip de muzica, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi si pe audienta voastra. Muzica “Rock” si „Heavy Metal” nu pot sluji niciodata Biserica datorita originii sataniste a acesteia, de aceea asa-zisa muzica crestina „Rock” este o contradictie în termeni. Pocaiti-va! spune Scriptura.

7. Catre crestinii “întelepti în felul lumii” aflati în functii de conducere. „Nimeni sa nu se însele: Daca cineva dintre voi se crede întelept în felul veacului acestuia, sa se faca nebun, ca sa ajunga întelept. Caci întelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei întelepti în viclenia lor.” si iarasi: „Domnul cunoaste gândurile celor întelepti. stie ca sunt desarte.” (1 Corinteni 3:18-20)

Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere…opriti-va, este un nonsens! Ghidati-va dupa Cuvântul lui Dumnezeu, nu dupa concepte manageriale! Abuzati atât de pastor, cât si de membrii Bisericii! Multi din voi afisati o aroganta de sef.
Pentru profesorii de teologie…o parte dintre voi ati crescut cu convingeri umaniste si
continuati sa va schimbati punctul de vedere în functie de mersul lumii! În studiile pentru
lucrarea de doctorat ati urmarit doar sa absolviti cu bine, dar ati neglijat disciplinele
spirituale si evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formati seamana cu voi. Multi din ei cad în tot felul de pacate grele.

Pentru bordul de conducere a anumitor scoli de teologie..voi luati decizii capitale, fara a va baza pe întelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveti nici o expertiza teologica, dar cu toate astea, dezbateti pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteti alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le detineti, nu în functie de maturitatea spirituala sau de expertiza teologica.
Pocaiti-va! spune Scriptura.

8. Pentru vedetele si producatorii crestini. „Israel s-a îngrasat, si a azvârlit din picior; – Te-ai îngrasat, te-ai îngrosat si te-ai latit! – si a parasit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)

Multi din voi va faceti vinovati de cautarea obtinerii de profit si nu de onorarea lui
Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovati muzica lumeasca si reviste lumesti. Sunteti ahtiati dupa recunoastere din partea mass-mediei! Este socant sa vezi în librariile crestine, cd-uri având pe coperta grupuri Rock cu fete bolnave sau asa-zisele cântarete crestine, pozate în îmbracaminte îndecenta. Periodic, familii naive si tineri imaturi se lasa influentati de curentul acesta, lansat de producatorii crestini. Multi dintre cântaretii crestini, care au facut multi bani din aceasta promovare, acum se comporta ca personalitatile de la Hollywood, aratând lipsa de respect la adresa lui Dumnezeu si a crestinilor decenti. Unde în Biblie, ati gasit ca sfintii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus sa afiseze o atitudine aroganta si sa fie asa de bogati precum sunt multe vedete crestine în zilele noastre? Suntem asa de critici la adresa Vaticanului si la opulenta lui, dar începem sa ne asemanam cu ei. Pocaiti-va! spune Scriptura.

UN SFAT BIBLIC ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

Din partea Domnului Iisus Hristos: „te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna dar, si pocaieste-te! Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.“(Apocalipsa 3:18-22)…

„Iata, Eu vin curând si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi si Cel de pe urma, Începutul si Sfârsitul. Ferice de cine îsi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti în cetate. Afara sunt câinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, închinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si
traieste în minciuna.” (Apocalipsa 22:12-15)

Din partea apostolului Pavel: „Tu, însa, ai urmarit de aproape învatatura mea, purtarea mea, hotarârea mea, credinta mea, îndelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, prigonirile si suferintele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia si în Listra. stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Iisus, vor fi prigoniti. Dar oamenii rai si înselatori vor merge din rau în mai rau, vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei însisi. Tu sa ramâi în lucrurile pe care le-ai învatat si de care esti deplin încredintat, caci stii de la cine le-ai învatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea întelepciunea care duce la mântuire, prin credinta în Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.“ (2 Timotei 3:10-17)
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Iisus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Împaratia Sa: propovaduieste Cuvântul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, îndeamna cu toata blândetea si învatatura. Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist, si împlineste-ti bine slujba.“ (2 Timotei 4:1-5)

Din partea apostolului Ioan: „Copilasilor, nimeni sa nu va însele! Cine traieste în neprihanire,este neprihanit, cum El însusi este neprihanit. Cine pacatuieste, este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca samânta Lui ramâne în el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste în neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.“ (1 Ioan 3:7-10)

De la profetului Daniel: Pleaca urechea, Dumnezeule, si asculta! Deschide ochii si priveste la darâmaturile noastre, si la cetatea peste care este chemat Numele Tau! Caci nu pentru neprihanirea noastra Îti aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurarile Tale cele mari. Asculta, Doamne! Iarta, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucreaza si nu zabovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Caci Numele Tau este chemat peste cetatea Ta si peste poporul Tau!” (Daniel 9:18,19)

Din partea autorului manifestului:

Scapa de televizor.
Limiteaza activitatea la computer pentru temele de la scoala, la munca sau în scop de cercetare.
Arunca toate dvd-urile, revistele, CD-urile, posterele cu continut sexy, pornografic,
violent, ocult, incluzând toata muzica rock sau heavy metal, crestina sau necrestina.
Fii la zi cu ce se întâmpla în jurul tau si în lume, din publicatiile crestine sau stirile
nepoluate de pe internet.
Cere-i lui Dumnezeu sa te ajute sa te întorci la El cu adevarat daca ai indoieli ca esti nascut din nou.
Asigura-te ca citesti zilnic din Biblie si te rogi.
Cere-i lui Dumnezeu sa-ti descopere planul Sau pentru tine si implica-te în el imediat.
Stai aproape doar de crestini evlaviosi.
Scapa de toate hainele indecente.
Daca ai o familie pune-o pe primul loc, dupa Dumnezeu.
Citeste carti devotionale de autori precum: C.H. Spurgeon, John Mac
Arthur, sau altii ca ei.
Evita pe carismatici

TREI ATITUDINI CU PRIVIRE LA ACEST MANIFEST PENTRU
TREZIRE SPIRITUALa

1. Daca esti un crestin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest si îl vei trimite si altor
crestini.
2. Daca esti un crestin caldicel, probabil ca te-ai simtit ofensat la început, dar ai realizat pe parcurs ca este timpul sa te trezesti.
3. Daca esti un apostat, te vei revolta dupa citirea acestui manifest, dar daca te vei pocai cu adevarat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevarat.

Pastor Paul Dan

Viata crestina nu e viata sportiva

Interviu cu pastorul Dorin Gherman din Hunedoara

R.: Bine te-am gasit, frate pastor Dorin Gherman.
D.G.: Bine ati venit, ma bucur de vizita voastra.
R.: As dori sa ne spui cateva cuvinte despre tine. Cine este Dorin Gherman?
D.G.: M-am nascut in 1953 in Cincis Hunedoara. Am copilarit si am facut scoala in satul natal, apoi la Teliuc si apoi la Hunedoara la liceul care acum se numeste Iancu de Hunedoara. Am lucrat vreo 20 si ceva de ani in diferite locuri, am avut meserii in domeniul mecanicii si la 35 de ani m-am intors la Dumnezeu. La un an dupa aceea am inceput studiile la Facultatea de Teologie a Institutului Biblic Baptist de la Oradea, care acum este Universitatea Emanuel si am ajuns apoi pastor. Mai am si alte domenii de lucrare despre care voi vorbi la timpul potrivit. Un lucru important este ca m-am casatorit in 1993 cu Lili, avem doi copii, Cristina care are 16 ani si Elena care are 14 ani si prin harul lui Dumnezeu, facem lucrarea Lui cu totii.
R.: Ne-ai spus ca in prima parte a vietii tale ai trait departe de Dumnezeu. Ce te-a determinat sa te intorci la El?
D.G.: Totul a inceput cu o vizita pe care am primit-o, intr-o seara de Craciun, din partea unui grup de tineri de la diferite biserici din zona, de la Teliuc, din Hunedoara care au venit cu colinda la mine. M-au impresionat prin atitudine, prin tinuta, prin conduita. Am avut impresia unui grup de tineri deosebit de bine educat, oameni de bun simt, m-au impresionat si ca atare am acceptat invitatia lor de a le intoarce vizita. Asa am ajuns pentru prima data, in primavara lui 1983 la biserica Maranata din Hunedoara. A fost pentru prima data cand am calcat intr-o biserica evanghelica si acolo era o intalnire de tineret. Am ramas cu aceeasi impresie despre tineretul crestin care mi-au facut-o si cei care m-au vizitat acasa. Mai mult decat atat, am ramas si cu impresia unei manifestari artistice deosebite, mi s-a parut un spectacol, asa am perceput eu atunci evenimentul respectiv ca pe un spectacol foarte reusit si datorita acestor bune impresii, m-am adresat eu lor de data asta, cu rugamintea sa ma mai invite cand mai au ocazii asemanatoare. Nu dupa multa vreme m-au invitat din nou, trebuia sa vina cineva din Statele Unite, un fost mare violonist de concert. Am fost foarte curios sa intalnesc o asemenea persoana, asa ca am acceptat invitatia fara sa stau pe ganduri si cand am ajuns acolo am fost zguduit de marturia acelui om care, intr-adevar, a fost una din personalitatile scenei mondiale care a cantat inclusiv la Casa Alba pentru presedintele Kennedy si care a marturisit o intamplare din viata lui referitoare la sotia lui care s-a imbolnavit de o boala incurabila. Dumnezeu a lucrat in asa fel incat aceasta femeie a fost vindecata in mod supranatural. Din momentul acela, omul nostru cu vioara a inceput un alt fel de viata si si-a pus vioara in slujba lui Dumnezeu. Atunci am fost pentru prima data fata in fata cu Dumnezeu si am inceput sa-mi pun intrebari, sa-mi fac probleme, tin minte ca m-am gandit ceva de genul ca daca Dumnezeu exista si face asemenea lucruri, atunci eu trebuie sa vad ce fac cu viata mea. Am decis sa urmez pe Domnul Isus Cristos pentru ca omul despre care vorbesc nu s-a limitat la marturia aceasta cu privire la sotia lui, ci a avut si o predica evanghelistica de o mare forta si m-a convins ca trebuie sa ma impac cu Dumnezeu. Dar omul uita experientele cu Dumnezeu foarte repede. La fel s-a intamplat si cu mine, dupa un timp, impresia aceea puternica de la inceput s-a atenuat si au mai trecut inca 5 ani pana cand m-am hotarat definitiv sa vin la Dumnezeu si asta mai mult datorita faptului ca viata mea se indrepta catre nicaieri, vedeam ca nu reusesc sa fac nimic din ce imi propuneam, din ceea ce doream pentru  mine. Au fost 5 ani fara niciun fel de realizare (nici macar o treapta de salarizare n-am reusit sa obtin in acesti 5 ani) si atunci, pe fondul unor intalniri din timpul verii cu o parte din tinerii pe care-i cunosteam de la biserica, m-am hotarat sa  ma duc din nou la biserica si de data aceasta hotararea a fost ferma si definitiva. Asta s-a intamplat in 1988, apoi in 23 aprilie 1989, L-am marturisit pe Domnul in apa botezului care a avut loc la biserica Sfanta Treime din Deva. Eu am ramas ca membru la biserica din Teliuc, din satul vecin.
R.: Care a fost reactia familiei, a prietenilor, cum au primit ei vestea convertirii tale?
D.G.:
In ce priveste familia, cred ca termenul cel mai potrivit este ca au respectat decizia mea, nu neaparat le-a facut o mare placere faptul ca eu am ales o cale care pentru ei era straina, era ceva inedit, ceva nou, ceva ciudat, poate. In ce-i priveste pe prietenii mei, unii dintre ei au fost socati… intr-o prima faza convertirea mea a afectat relatiile care le aveam cu diferiti oameni, cu unii din cei care-mi erau chiar apropiati ca prieteni. Nu eu am dorit ca efectul sa fie de felul acesta (deranjant pentru ei), eu am dorit sa-mi pastrez mai departe prietenii si nu am dorit sa rup relatiile, pentru ca atunci cand te convertesti trebuie sa o rupi cu lumea, nu cu oamenii. In final, incetul cu incetul, relatiile s-au restabilit, pentru ca au observat si ei ca n-am ales o cale a fanatismului, a absurdului, au observat ca ceea ce faceam era diferit, dar nu era neaparat deranjant din punctul lor de vedere sau chiar negativ.
R.: Ai spus ca ai primit botezul in primavara anului 1989, daca am inteles bine. Asta a fost inainte de Revolutie.
D.G.:
Da
R.: Ai intampinat probleme in societate, la serviciu, in afara de familie si prieteni? Cum era vazut un crestin neoprotestant pe vremea aceea in societatea romaneasca?
D.G.:
Bineinteles. In momentul in care iei o decizie ferma pentru Dumnezeu, nu se poate sa nu ai probleme cu lumea si am avut si eu. Vestea convertirii mele a deranjat foarte tare pe cei din comitetul de partid de la locul de munca unde lucram. Exact in perioada cand eu incepeam sa merg la biserica si ma hotaram tot mai ferm sa urmez calea asta, ei voiau sa ma faca membru de partid. Au fost socati cand au auzit ce hotarare am luat si am primit chiar cateva avertismente foarte serioase. Mi s-au facut reprosuri, mi s-a spus la un moment dat ca-mi fac familia de rusine (tatal meu lucra in aceeasi sectie si el) dar, asa cum si relatiile cu prietenii pana la urma s-au intors pe un fagas normal si relatia cu cei care aveau o anumita pondere ierarhica la locul de munca s-a remediat in timp.
R.: Cum s-a schimbat viata ta dupa intoarcerea la Dumnezeu? Care este diferenta dintre viata traita cu Dumnezeu si cea dinainte sa-l cunosti pe Dumnezeu?
D.G.:
Orice crestin intelege lucrurile astea. Orice crestin stie ce inseamna sa traiesti cu Dumnezeu si ce inseamna sa traiesti fara Dumnezeu. Cu atat mai mult atunci cand vii – cum se spune – din lume, intelegi diferenta mai bine. Cei care cresc in biserica sunt scutiti de multe din lucrurile lumii care nu ispitesc la fel de tare ca pe unii care au crescut departe de Dumnezeu si care si-au petrecut toata viata lor in lume. Ceea ce trebuie sa subliniem aici e faptul ca viata crestina nu e viata sportiva. Nu ne intoarcem la Dumnezeu doar ca sa renuntam la fumat si la bautura. Un crestin trebuie sa traiasca cu Dumnezeu si asta s-a intamplat cu mine. Efectiv, mi-am incredintat viata in mana lui Dumnezeu pentru ca El sa ma conduca. Inainte ma conduceam singur si dupa convertire I-am spus Domnului: „Doamne, acum condu-ma Tu! Acum hotaraste Tu, in locul meu, ce anume trebuie sa fac eu!” Si, bineinteles ca nu e foarte usor pentru cineva fara experienta sa inteleaga bine voia lui Dumnezeu, sa afle calauzirea Duhului Sfant. Dar daca esti devotat, daca esti cu totul incredintat in mana lui Dumnezeu, El te ajuta. Dorinta mea asta a fost: ca de acum incolo sa merg cu Dumnezeu, sa nu mai umblu singur si cred ca cel mai important lucru care s-a intamplat dupa ce m-am intors la Dumnezeu a fost acesta, ca nu  m-am mai condus singur si am cautat intotdeauna calauzirea Duhului Sfant pentru viata mea. Un om care Il are pe Cristos este capabil sa intoarca si obrazul stang, este capabil sa cedeze si camasa, este capabil sa mearga o mila in plus, el nu se mai gandeste la ziua de maine si inainte de a judeca pe altii se judeca pe sine. Toate lucrurile acestea pe care Domnul Isus le spune in predicile Lui devin realitate pentru omul care este ucenic al Domnului Isus Cristos.
R.: Povesteste-ne cateva din experientele tale cu Dumnezeu.
D.G.:
Viata crestinului este o continua experienta cu Dumnezeu. Nimic din ce traieste crestinul nu poate fi separat de sintagma asta: experienta cu Dumnezeu. Sunt, totusi, anumite lucruri in care mana lui Dumnezeu se vede mai clar si, acuma de ce sa n-o recunoastem, avem de multe ori derapaje, avem in anumite situatii, momente sau trairi in care luam viata pe cont propriu si eu cred ca e foarte interesant ce se intampla cu crestinul atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu si cand realizeaza lucrul acesta. Realizeaza ca, de fapt, ceea ce traieste el nu este viata crestina.  Si cand spun viata crestina subliniez inca odata aspectul acesta: ea nu trebuie confundata cu viata sportiva. Bineinteles ca experiente cu Dumnezeu au fost multe, incepand cu felul cum am ajuns sa fiu parte in lucrarea lui Dumnezeu, apoi continuand cu modul miraculos in care Dumnezeu a rezolvat unele probleme ale mele si ale familiei, ma refer la probleme chiar materiale, de ce nu? Sunt multiple modurile in care Dumnezeu a lucrat in viata mea, mi-e foarte greu sa selectez si sa reproduc cateva dintre ele.
R.:  Ai fost chemat sa fii o voce care-L vesteste pe Dumnezeu. Impartaseste-ne cate ceva din lucrarea pe care o faci.
D.G.:
Dupa ce am absolvit cu diploma de licenta Institutul Biblic Emanuel Oradea am lucrat inca un an in atelierul in care lucrasem pana atunci, dupa care un fost coleg de scoala, care era deja pastor, m-a rugat sa vin sa-l ajut in lucrarea pe care o avea in cateva sate din jurul Hategului. Fratele Florin Dobos, cred ca este bine sa il numim, m-a chemat in lucrarea pentru bisericile de tara. El mai avea biserica de la Simeria in pastorire. Am inceput sa lucrez impreuna cu el, in cercul lui pastoral. Mergeam in bisericile de la Ciopeia, Barasti, Bucium si Maceu apoi in anul 2002 am fost ordinat ca pastor al bisericii din Ciopeia si pastoresc in continuare biserica asta. Biserica a fost initial o biserica de persoane in varsta si era totusi o biserica tanara in sensul ca era recent intemeiata si era o lucrare destul de grea. Aveam de a face cu oameni care au trait pana la o varsta inaintata in lume si care s-au intors la Dumnezeu pe sfarsitul vietii lor si nu e tocmai usor sa lucrezi cu categoria asta de persoane. Sunt oameni care in societate nu prea mai au multe de spus dar ale caror defecte se vad lesne. Incepand cu anul 2001, pe atunci nu eram inca pastor titular al bisericii, au inceput sa se apropie de biserica in urma unor lucrari evanghelistice pe care le-am derulat, romii din sat. Localitatea Ciopeia e alcatuita din romani si din romi. Lucrarea aceasta in randul romilor a avut niste aspecte deosebit de interesante, in sensul ca oamenii astia s-au intors la Dumnezeu in numar mare. Daca biserica, la inceput, avea 26 de membri, acuma are peste 50 si majoritatea nu mai sunt romani in varsta ci romi de toate varstele, tineri si batrani si se poate face acolo o lucrare deosebita, o lucrare care are si aspecte specifice, ma refer la faptul ca e o lucrare transculturala. Trebuie sa abordezi o cultura diferita si nu e un lucru usor atunci cand nu ai experienta de felul acesta, cand esti pus in fata sarcinii pe care o ai de indeplinit dintr-odata. Am avut si eu probleme la inceput pana cand le-am inteles bine felul de gandire si obiceiurile si bineinteles ca mai sunt inca lucruri de rezolvat in comunitatea asta. Ma refer aici la cei care frecventeaza biserica si pot sa spun acum cu bucurie ca majoritatea satenilor de etnie roma frecventeaza biserica si chiar sunt membri.
In afara de lucrarea pastorala, sunt implicat si in alte lucrari si cred ca cea mai importanta lucrare dintre toate pe care le fac este lucrarea din Penitenciar. Este vorba de programe educationale derulate in Penitenciarul de la Barcea Mare sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”. De mult m-a interesat lucrarea de evanghelizare in Penitenciar, misiunea in Penitenciar si prin anii 90 am intrat acolo de cateva ori impreuna cu un grup de la Alba Iulia. Incepand cu anul 2004 am inceput sa facem o lucrare sistematica, organizata, prima data cu un grup intocmit spontan, un grup din Hunedoara in special, dar si din imprejurimi. As aminti aici pe sora Marioara Marcoi care a avut initiativa acestei lucrari si ea a fost intermediarul intre grupul nostru si conducerea Penitenciarului si cea care a obtinut pana la urma dreptul de intrare in Penitenciar, aprobarea respectiva. In anul 2005 am fost solicitati de Fundatia „Stanca Veacurilor” sa ne alaturam lor si am facut lucrul acesta pentru ca ei aveau acreditare guvernamentala pentru genul asta de lucrari si acum lucrurile au inceput sa se clarifice: ceea ce facem noi acolo sunt programe educationale pe suport biblic. Dificultatea lucrarii sta in faptul ca trebuie sa realizam niste programe care sa faca fata mai multor cerinte.  Pe de o parte sunt cerintele celor care se afla in Penitenciar si care, de multe ori, nici ei nu inteleg prea bine ce doresc si ce vor, ei vin sa exploreze si trebuie sa fim foarte atenti ce le oferim, ce le aratam, ce le punem in fata. Dar mai exista si o alta cerinta si anume a celor care administreaza Penitenciarul, care conduc locul acela. Trebuie sa lucram in asa fel incat sa raspundem acestor cerinte omenesti, atat ale celor din conducerea Penitenciarului cat si ale persoanelor aflate in detentie, dar in acelasi timp trebuie sa tinem seama de faptul ca suntem crestini si nu putem sa spunem orice oamenilor cu care vorbim acolo. Nu ne deranjeaza sa facem programe educationale, nu ne deranjeaza sa discutam despre orice, dar suportul ideologic al tratarii subiectelor de catre noi este Scriptura. Lucrul acesta il declaram de fiecare data in prezentarea programelor pe care le propunem, pentru ca dorim sa se stie, de la bun. In rest, a fost o experienta deosebit de interesanta pentru mine, sa constat ca se poate vorbi despre educatie cetateneasca, despre educatie familiala, despre educatie religioasa, se pot trata probleme emotionale, probleme de relatii, probleme de orice fel cu care populatia penitenciara se confrunta, toate astea in lumina Scripturii. Sa vorbesti despre patrie si patriotism, de exemplu, dar in termenii Scripturii si sa faci si evanghelizare, in acelasi timp. Este un lucru deosebit de interesant, un lucru care provoaca. Aceasta categorie de persoane cu care lucram acolo e o categorie speciala si avem de a face inclusiv cu oameni de la care te poti astepta la orice. Trebuie sa fim foarte atenti cum desfasuram lucrarea acolo, sa fim foarte atenti ce spunem, sa ne controlam perfect pe noi insine, sa tinem in acelasi timp situatia sub control la fata locului. La inceput a fost destul de dificil. Acum avem ceva experienta in lucrarea aceasta si n-as putea sa spun ca nu mai exista probleme, dar dupa ce ai petrecut cativa ani in lucrarea asta deja poti sa o abordezi mai in cunostinta de cauza decat la inceput. Bineinteles ca nici acum nu ne putem permite sa fim relaxati in sensul negativ al cuvantului. Nu ne putem permite sa mergem nepregatiti, nu ne putem permite sa lucram superficial. Tot ce facem trebuie sa fie la nivel profesional. Avem relatii cu Sistemul Penitenciar, cu Administratia Nationala a Penitenciarelor, cunoastem pretentiile acestor foruri, ei vor o oferta sociala din partea noastra si noi trebuie sa fim capabili sa le-o oferim. Dar, bineinteles ca aceasta oferta sociala trebuie sa fie venita din partea unor crestini, din partea unor oameni credinciosi. Cate ceva despre echipa cu care lucrez: tot timpul am avut 20-25 de colaboratori, unii dintre ei au fost alaturi de mine inca de la inceput, pe altii i-am pierdut pe drum intre timp. Sunt foarte satisfacut si sunt fericit ca pot sa colaborez cu astfel de oameni. Sunt frati de-ai nostri, credinciosi din biserici din Hunedoara, biserici din Calan, Simeria, din Tara Hategului. Avem de asemenea sprijinul tuturor bisericilor din Comunitatea Bisericilor Baptiste de Hunedoara. Fundatia „Stanca Veacurilor”, de la bun inceput, a abordat comitetul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara pentru ca aceasta Fundatie are simtul responsabilitatii si respecta tot ce inseamna autoritate, tot ce inseamna buna randuiala si a vrut sa puna in tema bisericile din zona in ceea ce priveste lucrarea pe care o desfasoara pe meleagurile acestea. Ma bucur de sprijinul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara, dar exista si biserici din alte denominatiuni care sprijina aceasta lucrare in mai multe feluri.
E o lucrare complexa, o lucrare deosebita care apoi a fost extinsa si in scoli, ma refer la programele de prevenire a delicventei juvenile care pornesc de la experienta castigata in Penitenciar si folosesc aceasta experienta in favoarea copiilor, a adolescentilor, a tinerilor din scolile municipiului Hunedoara. Lucrarea consta in prelegeri si prezentari de materiale audio-video in cadrul orelor de dirigentie. Categoria de populatie scolara este aceea a elevilor de gimnaziu si a elevilor de liceu. Am fost deja in 11 scoli din Hunedoara si imprejurimi cu lucrarea asta. La fiecare clasa avem 3-4 pana la 6 intalniri. Avem si aici experiente deosebit de imbucuratoare. Avem si altele mai putin imbucuratoare pentru ca lucrarea, de fiecare data, intampina si obstacole. Pana acum Dumnezeu a fost cu noi si ne-a ajutat ca sa trecem peste aceste obstacole. Lucrarea in scoli se duce tot pe conceptia crestina despre lume si viata. Vorbim copiilor despre diferitele probleme legate de acest fenomen al comportamentului antisocial si il analizam prin prisma conceptiei crestine despre lume si viata. Nu putem sa mergem la scoala cu Biblia sub brat si nu putem sa facem acolo prozelitism pentru anumita denominatiune, dar putem, pastrand regulile institutiei scolare, sa vorbim copiilor intr-un mod mai deosebit despre probleme cu care ei se confrunta si…
R.: Sa le oferiti o alternativa?
D.G.:
Da, suntem in masura sa le oferim o alternativa in ce priveste problematica lor. De exemplu putem sa le vorbim despre aspectele economice ale vietii intr-un spirit crestin, sa vorbim despre bogatie si saracie din punctul de vedere al Scripturilor, sa vorbim despre probleme de familie, probleme de educatie din acelasi punct de vedere al Scripturilor. Au fost programe care, luate in suma, putem sa spunem ca au avut un succes deosebit. Si speram sa mergem mai departe cu ele, dar in acelasi timp trebuie sa recunosc ca e necesara o permanenta innoire, trebuie sa gasim mereu idei, pentru ca nu putem sa ne repetam, nu putem sa venim cu aceleasi lucruri odata, de doua ori, de trei ori la aceeasi clasa, trebuie sa ne improspatam modul de a duce la sfarsit aceasta lucrare.
In afara de aceste doua aspecte ale lucrarii la care iau parte, mai e si aceea care mie imi place intr-un mod deosebit si anume lucrarea la catedra. Predau la un Colegiu biblic in Deva si imi face o deosebita placere.
R.: Referitor la aspectul acesta: a preda. Ce reprezinta pentru tine? E o pasiune sau e o vocatie?
D.G.:
Cred ca e si una si alta si cine se angajeaza intr-o lucrare cu oamenii trebuie sa aiba si vocatie si trebuie sa aiba si pasiune pentru ceea ce face. Si eu cred ca Cine iti da vocatia pentru o anumita lucrare iti da si pasiunea ca sa o faci. Pentru mine, a comunica altora lucrurile care prin harul lui Dumnezeu am reusit sa le invat este un lucru deosebit. Consider ca este si in avantajul meu personal pentru ca atunci cand citim sau ne sunt explicate anumite lucruri, le uitam. Daca la un moment dat ajungem sa practicam lucrurile respective, incepem sa le intelegem, dar putem spune ca am invatat cu adevarat anumite lucruri numai atunci cand incepem sa invatam pe altii lucrurile respective. Pentru mine a preda este un prilej de a invata.
R.: Din punctul de vedere al pastorului, care crezi ca sunt cateva din problemele cu care se confrunta crestinii de astazi?
D.G.:
Cred ca una dintre problemele Bisericii de astazi este aceea a raportului ei cu societatea in mijlocul careia traieste si aici in ce ma priveste, consider ca biserica trebuie sa-si indeplineasca rolul ei misionar, Biserica trebuie sa faca ucenici dar, in acelasi timp, Biserica are un rol social si sub alt aspect, in sensul ca trebuie sa-si exemplifice marturia prin actiuni care sa fie folositoare societatii. Asta o spun din punctul de vedere al unui pastor care, intamplator sau nu, este prins si intr-o lucrare prin care societatea este abordata, inclusiv in compartimentul ei institutional. Deci, prin ce facem noi sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”, abordam de fapt institutii ale Statului. O alta problema este interna, a Bisericii. Si anume aceea a echilibrului, a stabilirii unui raport corect intre forma si fond. Aici trebuie sa enumar cateva principii: Biserica crestina consta in anumite lucruri care sunt eterne. Lucrurile care sunt eterne sunt, de exemplu, relatiile: dragostea nu va pieri niciodata. Din punctul acesta de vedere nu se face nici o schimbare. Apoi, Biserica inseamna si anumite lucruri care sunt valabile atata timp cat exista lumea asta. Care sunt valabile pana la sfarsitul veacului si ne referim aici, de exemplu, la structuri. Biserica va trebui sa aiba mereu comitet, sa aiba mereu prezbiteri, pastori, diaconi, sa aiba o anumita organizare. Aici din nou vorbim despre lucruri care nu se pot schimba. Ele sunt stabilite prin Biblie. Dar exista si lucruri care trebuie schimbate din timp in timp si ma refer aici la lucrurile de forma. Eh, necazul in unele dintre bisericile noastre este ca, in timp ce unii vor sa schimbe totul, altii nu vor sa schimbe nimic. Trebuie inteles, odata pentru totdeauna, ca nimeni nu are secretul functionarii perfecte a Bisericii. Nimeni nu poate sa isi aroge dreptul de exclusivitate in ce priveste organizarea si conducerea serviciilor Bisericii. In privinta asta, bineinteles ca lucrurile trebuiesc discutate, fiecare trebuie sa inteleaga ceea ce n-a inteles, fiecare trebuie sa fie dispus sa poarte dialogul.
R.: Ne referim aici la functionarea interna a Bisericii sau la diferentele dintre denominatii?
D.G.:
Ne referim la ce se intampla in cadrul fiecarei biserici. In ce priveste diferentele denominationale, astea sunt o problema care, cel putin deocamdata, nu consider ca am autoritatea sa vorbesc despre ele, pentru ca exista o miscare ecumenica de foarte multa vreme si care inca a ramas la stadiul dialogului. Inca nu a reusit sa faca nici un pas inainte, practic, decat ca a reusit sa aduca la aceeasi masa pe reprezentantii diferitelor confesiuni.
R.: Poti sa ne spui daca crezi ca exista solutii pentru problemele de genul acesta?
D.G.:
Bineinteles. Problematica asta nu este fara rezolvare. Si rezolvarea este Cristos, ca pentru orice problema a Bisericii, de altfel. Necazul consta in faptul ca suntem oameni si nu ne lasam intotdeauna dominati de Cristos, nu depindem intru totul de Cristos. Daca depindem intru totul de Cristos, atunci reusim sa-i iubim pe semenii nostri, reusim sa facem totul in Biserica pentru proslavirea lui Dumnezeu, pe de o parte si pentru zidirea fratilor si surorilor, pe de alta parte. Problema este, insa, ca trebuie sa-i iubim pe oameni si apostolul Pavel, intre doua capitole in care vorbeste despre darurile Duhului Sfant,  introduce acel capitol 13 din Epistola intai catre Corinteni in care vorbeste despre dragoste. El prin asta ne arata ca dragostea este solutionarea oricarei probleme care presupune contradictii. Cred ca asta este solutia pentru problemele din interiorul Bisericii ca si pentru problemele de abordare a societatii. Daca ii vom iubi pe oamenii din jurul nostru, vom stii cum sa interactionam cu ei si cum sa-i abordam si vom stii sa ne facem datoria fata de ei.
R.: Spune-ne cateva cuvinte despre asteptarile pe care le ai de la viitor, cateva planuri.
D.G.:
In plan personal, preocuparea mea este sa reusesc o cat mai buna indeplinire a misiunii pe care am, doresc sa ma perfectionez profesional, doresc ca lucrarea pe care o fac sa fie facuta cu profesionalism, sa nu ramana la stadiul unui lucru de diletant. Este clar ca nici societatea nu mai accepta oferte care sunt mostre de diletantism. In ceea ce priveste lucrarea mea pastorala, doresc ca problemele bisericii mele, care sunt specifice, sa-si gaseasca o rezolvare cat mai corecta si pentru asta ma pregatesc, pentru asta citesc, pentru asta observ, fac studii personale, cercetari personale, pentru ca, in final, sa dovedesc ca Dumnezeu poate mentine in existenta o biserica mixta, ca si alcatuire etnica, o biserica biculturala. Cam astea sunt preocuparile mele si cam la asta ma gandesc atunci cand vine vorba de asteptari de viitor.
R.: Poate cu alta ocazie am putea sa vorbim mai multe despre specificul lucrarii cu romii si, poate chiar despre relatia Biserica-Stat. Deocamdata, un gand final pentru cititorii nostri, un mesaj pentru cei care vor citi acest interviu.
D.G.:
Doresc ca aceia care nu s-au impacat inca cu Dumnezeu sa vina cat mai grabnic la Cristos, pentru ca El asteapta oameni truditi, oameni impovarati. El asteapta pe pacatosi si El a venit in lumea noastra ca sa caute si sa mantuiasca pe cei pacatosi. In ce-i priveste pe fratii nostri, doresc ca Dumnezeu sa le daruiasca maturitatea necesara si Dumnezeu sa lucreze in asa fel incat sa le fie cat mai clara fiecaruia dintre ei chemarea lor si misiunea lor, pentru ca apoi sa poata sa abordeze lucrarea cu toata responsabilitatea si sa faca lucrarea in asa fel incat Dumnezeu sa fie multumit si oamenii sa fie mantuiti.
R.: Spune-ne un pic despre viata sportiva de care ai pomenit de vreo doua ori.
D.G.:
M-am referit la faptul ca sportivii nu beau si nu fumeaza. Dar nu inseamna ca toti sportivii astia care nu beau si nu fumeaza sunt crestini. Viata crestina inseamna mai mult decat atat. Astea sunt doar doua dintre lucrurile care trebuie avute in vedere, dar esentiale nu sunt acestea. Esentiale sunt renuntarile, esentiala este jertfa, esential este devotamentul pentru Dumnezeu, esentialul este sa te abandonezi in bratul Domnului Isus Cristos. Lucrul acesta este greu de realizat pentru aceia care au un eu foarte pronuntat, un eu foarte activ si foarte revendicativ.
R.: Multumim pentru gandurile impartasite, multumim pentru timpul acordat si sa speram ca ne vedem cat mai curand ca sa vorbim mai multe despre temele abordate. Fii binecuvantat!
D.G.:
Si eu va multumesc pentru ca m-ati avut in vedere si m-ati abordat si pentru vizita pe care mi-ati facut-o si va spun si eu: Domnul sa va binecuvanteze si sa va ajute sa faceti o lucrare frumoasa.

Elena Reinerth

Refugiat in Iugoslavia

Inca o zi se apropie de sfarsit. Soarele a  coborat spre zenit. Lumina amurgului imbraca totul in tonuri de roz, liliachiu, rosu si albastru. In aceasta seara stau de vorba cu nea Mitica. Amintirile lui curg asemenea unei ape involburate. Trecutul prinde din nou viata sub ochii nostri. Prezentul dispare, invaluit in cuvintele prietenului meu, despre oameni si intamplari din vremuri de altadata.

De la Panciova la Banovici, via Covacita, Iugoslavia

Multe s-au petrecut dupa ce s-a schimbat regimul politic in Romania si comunistii au luat puterea. Nea Mitica a decis atunci sa plece din tara. Impreuna cu alte sapte persoane, el a trecut granita pe la sarbi. Cei care l-au ajutat sa fuga din Romania au fost legionarii, cu toate ca amicul meu nu facuse parte niciodata din gruparea lor.

Pe vremea aceea, cand a parasit nea Mitica, Romania, in Iugoslavia era presedinte Tito. Nea Mitica, odata ajuns in Iugoslavia, a facut trei zile puscarie la Panciova. Aceasta era cea mai veche puscarie din tara vecina, Iugoslavia, ramasa de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Apoi nea Mitica a fost mutat la Covacita, unde a stat doua saptamani. De acolo, acesta a fost trimis la Banovici (Bosnia / Hertegovina), unde a ramas un an si cateva luni, timp in care a lucrat la cantina inchisorii.

Clandestin in trenul de Franta

Pe refugiati, asa cum era si el, autoritatile ii trimiteau la munca pe toata durata sederii lor in Iugoslavia, insa nu pe degeaba. Acestia primeau o suma de bani pentru ceea ce faceau. Dupa o perioada, sarbii ii expediau pe cei mai multi refugiati inapoi, in tarile de unde venisera sau pur si simplu, ii alungau in est, la intamplare, in tari la fel de sarace.

De exemplu, isi aminteste Nea Mitica, pe unii romani, sarbii ii trimiteau in Bulgaria, pe bulgari in Romania, pe altii in Ungaria, cum se nimerea. Asa se face ca printre romanii ajunsi in Bulgaria era un anume Grigore Coroiu. Pe acest om, autoritatile au vrut sa-l repatrieze. Disperat, acesta s-a aruncat de la etaj si s-a ranit grav – si-a rupt toata gura. In aceste conditii, cei cu putere de deicizie l-au pus pe Grigore in tren, cu destinatia Franta. Coroiu nu avea bilet de tren, calatorea clandestin. Cand il intrebau controlorii de bilet, el deschidea gura si cand acestia il vedeau cum arata, se speriau si treceau mai departe, il iertau ca facea blatul.

Grigorie Coroiu, un roman din Canada

In felul acesta, Grigore Coroiu a ajuns in Franta, iar de aici mai departe, in Canada. Aici, Coroiu s-a numarat printre colaboratorii lui nea Mitica. Omul era simpatic si in special cei mici, copiii lui nea Mitica, se simteau confortabil in prezenta lui. Grigore Coroiu stia sa gateasca la fel de bine ca un bucatar profesionist. Pe Grigore il strica insa faptul ca era un impatimit al ruletei si pierdea astfel, toti banii, pariind la curse sau la jocuri de noroc.

“Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”

Un alt caz asemanator a fost cel al lui Pierre Rosetti, roman trimis in Bulgaria. Acesta le-a spus bulgarilor ca el este francez. Prin urmare, bulgarii i-au chemat pe cei de la ambasada franceza pentru a-i stabili lui Pierre nationalitatea. Ambasadorul si-a dat seama imediat ca Pierre nu era francez. “Nu ai nicio legatura cu Franta”, i s-a adresat acesta romanului, “dar pentru ca stiu ca bunicul tau (n.r. este vorba de C. A. Rossetti) are o statuie in Bucuresti, nu iti voi opri accesul in tara noastra. Esti liber sa mergi acolo.” Imediat, ambasadorul le-a spus bulgarilor: “Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”. Si astfel, bulgarii l-au trimis pe romanul nostru in Franta.

“Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea”

Iata cum, datorita unui monument in piatra, un refugiat roman a reusit sa ajunga in Occident. Si aceasta pentru ca ambasadorul Frantei stia de statuia lui C. A. Rosetti, amplasata in piata cu acelasi nume din Bucuresti.

Turnata in bronz in anul 1902 in cadrul Scolii de arte si meserii din Bucuresti, statuia de care este vorba a fost realizata de W. Hegel. Opera de arta il reprezinta pe C. A. Rosetti asezat intr-un fotoliu, intr-o atitudine de meditatie. Pe frontispiciul monumentului este fixata o placa de bronz rotunda, frumos ornamentata, ce poarta urmatoarea inscriptie: “C. A. Rosetti. 1816-1885. Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea.”

Pe soclu se gasesc doua basoreliefuri din metal ce reproduc momente din activitatea patriotica a lui C. A. Rosetti: actul istoric de la Unirea Principatelor, intitulat “24 ianuarie 1859”, iar al doilea se cheama “9 mai 1877”, evocand proclamarea independentei de stat a Romaniei.

O stampila dintr-un cartof si cerneala

Grigore Coroiu si Pierre Rosetti si-au vazut visul cu ochii. Dar a ajunge in Occident era cea mai mare speranta a oricarui refugiat. Asa ca romanii au inventat tot felul de metode ingenioase pentru a “scapa” spre Vest. De exemplu, nea Mitica nu a uitat cum o grupa de romani s-au dat drept “nemti”, tocmai pentru ca nadajduiau ca in felul acesta vor fi trimisi in Germania. De aceea, ce s-au gandit romanii? Si-au fabricat documente false, pe care au pus o stampila contrafacuta, confectionata tot de ei dintr-un cartof si cerneala.

“Neamtul e tot neamt”

Sarbii si-au dat imediat seama ca lucrurile nu sunt asa cum par, dar romanii nu s-au descurajat si au continuat jocul. In concluzie, compatriotii nostri se trezeau in fiecare dimineata devreme si se spalau cu zapada, sub ochii uluiti ai gardienilor sarbi. Era ger, insa nu conta – ei strigau toti odata, in germana: “Unu, doi, trei” si se spalau cu zapada. Dupa ce i-au urmarit astfel cateva zile, sarbii au spus: “Neamtul e tot neamt”. Cu alte cuvinte, oricat de frig e, indiferent daca ploua, ninge ori e soare, neamtul are disciplina lui. Ce era deci sa mai faca in locul acela cu romanii nostri, mai ales ca se convinsesera acum ca era vorba de nemti adevarati? Asa ca sarbii i-au pus in tren cu destinatia Germania.

Ce urmeaza?

“Asa s-au petrecut lucrurile”, isi incheie Nea Mitica istorisirea si ramane dus pe ganduri. “Greu sau usor, pana la urma fiecare si-a facut un rost in tara de adoptie”, continua prietenul meu. “Au mai fost si altele, pe care o sa le afli la momentul potrivit. Sacul meu cu amintiri e plin”, incheie el. Stiu ca odiseea sa nu se opreste aici. Intr-o alta ocazie imi va spune cum s-a descurcat el insusi ca refugiat la sarbi, cum a facut fata greutatilor, cum a razbit sa ajunga in cele din urma, in Canada. Dar asta este deja, o alta poveste.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Patru ani de la savarsirea din acesta viata, pamanteasca, a Parintelui Gheorghe Calciu Dumitresa

„Viata Parintelui Calciu dupa marturiile sale si ale altora”, Editie ingrijita la Manastirea Diaconesti, Cu o predoslovie a Inaltpreasfintitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Christiana, Bucuresti, 2007. 350 p.

By Drd. Stelian Gombos

Iata ca, de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, ne straduim sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei, precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor multfolositoare.
Drept urmare, mi-am adus si eu aminte, pentru cateva momente, cuprins fiind de emotie, respect si veneratie, de Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, acum, la momentul implinirii a patru ani de la nasterea sa in viata cea cereasca, cand a avut venerabila varsta de 82 de ani, eveniment ce s-a savarsit in ziua de marti, 21 noiembrie 2006. De asemenea, am avut un prilej si un ragaz de reflectie si de reculegere si in timpul slujbei prohodirii care s-a desfasurat la Manastirea Radu Voda din Bucuresti sambata, 2 decembrie 2006, iar apoi in ziua inmormantarii sale in cimitirul Manastirii Petru Voda din judetul Neamt, la care am reusit sa particip si eu alaturi de foarte multi slujitori ai altarului bisericesc strabun, in frunte fiind un alt vrednic de pomenire – Prea Fericitul Parinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, precum si alaturi de foarte multi fii duhovnicesti si ucenici, cunoscuti ori apropiati.
Pentru a fi sincer, doresc sa recunosc ca in iuresul acestor zile, am constatat cu oarecare strangere de inima ca nu este usor sa vorbesti ori sa scrii despre Parintele Calciu, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ putina vreme, adica de numai zece ani. De ce? Pentru ca Parintele Gheorghe s-a conturat si s-a identificat in mintea si in inima mea, prin cateva trasaturi si calitati distincte: in primul rand caracterul, onoarea si demnitatea parintelui; apoi vocea sa inconfundabila, cat se poate de sobra, dar si calda in acelasi timp; dupa aceea, cultura teologica (si nu numai teologica) pe care a cumulat-o datorita muncii si tenacitatii prea cucerniciei sale; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare academica, doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa, ori cu fiecare predica sau cuvantare, toate fiind sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat, in diferite imprejurari si cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte, intr-un mod deosebit si unic, fiind foarte respectuos, accesibil si deschis, toate acestea ducand la descoperirea in persoana sa a eticii bunului simt, pe care a cultivat-o de-a lungul intregii vieti si care astazi o intalnesti tot mai rar. Parintele Gheorghe Calciu a mai avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, mi-au dat confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice.
Iar cartea aceasta se prezinta, in aceste vremuri, ca un omagiu si un prinos de cinstire si de recunostinta, tocmai acum, la implinirea a patru ani de la mutarea in vesnicele lacasuri a Parintelui Calciu Dumitreasa – acela care a facut parte „din generatia destinata nu doar temnitei, ci si sinistrei reeducari de la Pitesti, puse la cale si dirijate de tot ceea ce comunismul avea mai abject. Una era sa petreci ani grei de inchisoare laolalta cu camarazii aceleiasi suferinte, si chiar luni de tacuta recluziune intr-o celula izolata, si alta sa treci prin convulsiile fizice si morale provocate de propriii tai camarazi deveniti diavoli si, pana la urma, istovit, sa te pomenesti asemenea lor. Sunt traume sufletesti pe care numai un erou le poate depasi, dar care ii raman pe viata in carca, asemenea unei jivine cu ghearele infipte in grumaz. Parintele Calciu stia ca o cadere poate fi depasita numai prin asumarea ei constienta si responsabila, si aceasta l-a facut, pana la urma, victorios – potrivit aprecierii cuprinse in „Predoslovia” cartii, semnata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania.
Scopul si motivul aparitiei acestei lucrari este foarte bine reflectat in „Lamurire asupra editiei” unde se arata adevarul „ca nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda, nici o faclie aprinsa sa stea sub obroc. Tot astfel, nu se cuvenea ca viata Parintelui Gheorghe Calciu sa fie tainuita, ci pusa in sfesnic, ca sa lumineze tuturor celor din neamul sau”. In alta ordine de idei, scrierea de fata este alcatuita din „Predoslovie”, „Lamurire asupra editiei” si patru parti, intitulate: „Viata este Hristos”, „In prigoniri adeseori”, „Exilul”, „Moartea nu exista”, la care se adauga „Addenda” – cu „Testament”, „La un an de la adormire” si „Bibliografie – Gheorghe Calciu-Dumitreasa”. Cartea este completata, la urma, cu cateva fotografii ce fixeaza unele secvente si evenimente din viata Parintelui.
Lucrarea cuprinde, mai intai, inregistrarea unui interviu pe care Monahul Moise de la Manastirea Oasa i-l luase Parintelui Gheorghe Calciu cu patru ani si ceva in urma, pe parcursul a trei zile de impreuna-calatorie prin tara. Iar ostenitorii, mai bine spus, ostenitoarele Manastirii Diaconesti – Bacau, care au compus si structurat cartea au constatat „cu mare bucurie ca interviul, cu o durata de sase ore, era de fapt, o incursiune amanuntita in viata parintelui, din copilarie pana in momentul expulzarii din tara, in august anul 1985” – maicile nefacand altceva decat sa transcrie materialul, completandu-l cu informatii din alte interviuri si articole. Cercetandu-se fondul de manuscrise al Arhivelor CNSAS, au fost gasite si cateva fragmente de manuscrise ale Parintelui, confiscate in anul 1979, inainte de a doua sa arestare. „Ele cuprind relatari ale unor episoade din prima detentie si din timpul activitatii de preot profesor la Seminarul Teologic din Bucuresti. Le redam ca atare in partea a doua a cartii, ca o completare la informatiile cuprinse in interviu. Tot aici am inclus extrasele din dosarul de urmarire al Parintelui Calciu de la CNSAS, extrase, selectate si adnotate de Monahul Moise. Precizam ca scopul nostru a fost sa intregim, prin aceste informatii, anumite aspecte din viata si activitatea Parintelui Gheorghe Calciu, aratand ca drumul Parintelui spre Imparatie a urmat calea pe care Domnul Insusi a avut-o: Parintele Calciu Dumitreasa a fost in iad cu sufletul, dar l-a biruit in Iisus Hristos si s-a facut partas la Inviere. Ramanea sa mai acoperim perioada exilului in America. Pentru aceasta, ne-am adresat familiei Parintelui, precum si credinciosilor din Parohia «Sfanta Cruce» din Washington D.C., unde sfintia sa a slujit in ultimii aproape douazeci de ani. «Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca eti avea dragoste unul fata de altul». Si am cunoscut ca acestia erau cu adevarat ucenicii Parintelui Calciu. In cateva zile, toata comunitatea de la «Sfanta Cruce» s-a mobilizat. Fiecare avea ceva de spus despre Parintele. Doua suflete generoase s-au ostenit sa adune si sa ne trimita toate aceste marturii. Cu incuviintarea lor, ne-am luat libertatea de a selecta si organiza meterialul potrivit cu conceptia de ansamblu a cartii. Am adaugat la sfarsit scrisorile dictate de Parintele, inainte de moarte, catre familie, enoriasi, catre Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Valeriu Anania – caruia, printre altele i-a spus: «Dumnezeu sa Va dea taria cugetului si arma cuvantului sa evitati pe cat posibil unui om, rautatile care incep sa atace tot mai violent adevarurile credintei noastre ortodoxe si sa Va lungeasca zilele spre slava Sa. Amin»; apoi catre Parintele Arhimandrit Iustin Parvu si Manastirea Diaconesti, ultimele trei netiparite pana acum, precum si cateva insemnari facute de cei apropiati, la un an de la adormire”, cum ar fi: preotii Iustin Parvu, Amfilohie Branza, Adrian Beldianu, Nicolae Tanase, Monahul Filotheu, apoi domnii Demostene Andronescu, Erast Calinescu, Lucian Popescu. Asadar, aceasta carte – ce are cate un citat scripturistic drept motto la inceputul fiecarei parti – ne ofera noua, celor obisnuiti cu o viata comoda, prilejul de a medita la jertfa, la suferinta si la cruce. Si asta, pentru ca nimic nu se poate realiza fara efort, fara jertfa. Tendinta, tentatia si ispita omului contemporan, spune Sfantul Paisie Aghioritul, este de a dobandi totul fara jertfa, asa incat si noi crestinii, am dori sa ne mantuim fara sa ne nevoim, ceea ce este, de fapt, imposibil. Asa stand lucrurile, cartea de fata este un memento, o aducere aminte a vremurilor extraordinare si teribile in care cei ce au vrut sa se mantuiasca au avut foarte mult de suferit, adica atunci cand statul roman, comunist si ateu, foloindu-se de institutii diabolice si draconice precum securitatea si inchisoarea, i-a chinuit pe cei mai buni crestini, aflati atunci printre noi; caci „comunismul a umplut cerul de Sfinti” – zice Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc. In alta ordine de idei, lucrarea aceasta, cu adevarat marturisitoare si folositoare, mai cuprinde o scrisoare deosebita adresata de catre Ioan Ianolide Parintelui Gheorghe Calciu, la 8 august 1985, avand o valoare inestimabila si de-a dreptul profetica si testamentara, drept pentru care, in memoria, si a unuia, si a celuilalt, o redam in cele urmeaza, in intregime: „Frate Calciu, Preamarit sa fie Hristos prin miile de sfinti si martiri ai acestui veac, in randul carora ne-am aflat, si pe unii dintre ei i-am vazut si-i marturisim lumii spre pocainta. Preamarit sa fie Hristos pentru milioanele de victime crestine ucise de furia caiafica, pe care-i purtam in sufletele noastre si-i marturisim lumii, spre trezire. Preamarit sa fie Iisus Hristos prin zecile de milioane de victime omenesti, cel mai cumplit genocid al istoriei, pe care lumea nu-l ia in considerare. Dar noi vrem sa salvam lumea de un asemenea destin, deci o chemam la realitate. Crestinatatea si omenirea intreaga trebuie sa se trezeasca, cat timp nu e prea tarziu. Oamenii sa se teama nu de aceia care ucid si iau viata, ci de aceia care ucid sufletele, transformand viata in iad vesnic. Trebuie facuti sa inteleaga realitatea cruda si incredibila a vremurilor noastre. Iisus Hristos si Antihrist disputa puterea acestei lumi. De nu vom fi vrednici de Hristosul ce vine, de Hristosul ce este, de Hristosul inflacarat in lupta cu Antihrist, vom fi pierduti si omenirea va cunoaste un rau si mai grav, de o intindere catastrofala. Crestinatatea are deplina raspundere pentru mantuirea intregii lumi si trebuie sa si-o asume… Domnul Iisus, Maica Preacurata, toti sfintii dintotdeauna sa fie cu tine, spre slujirea lui Iisus Hristos si a oamenilor!” – Ioan Ianolide, 8 august anul 1985. Cu alte cuvinte, aceasta scriere constituie o adevarata odisee a spiritului, o introspectie abisala facuta cu multa umilinta si finete dar si constiinta misionar-apologetica, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului si iesit curat pe malul inalt al sfintirii le-a putut primi de la ingerul care l-a vegheat pe toata calea incercarilor”, caci acesti martiri contemporani au supravietuit in arena „leilor comunisti” datorita credintei lor nestramutate in Dumnezeu – Cel Care „toate le poate celui ce crede”, dandu-le celor smeriti Harul ce sfinteste, stapaneste si ocarmuieste toata faptura.
Dintre toate relatarile despre inchisori si vremurile de prigoana traite de acesti oameni in secolul trecut, din toata investigatia psihologica a atator autori, toti inzestrati cu duhul marturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovnicesti, una dintre cele mai patrunzatoare, „cea mai in masura sa inteleaga impreuna cu toti sfintii ce este latimea si lungimea, adancimea si inaltimea, sa cunoasca iubirea lui Iisus Hristos cea mai presus de cunoastere si sa se umple de toata plinatatea lui Dumnezeu (cf. 3, 18–19).” Afirmatiile Parintelui Gheorghe Calciu facute in alte imprejurari, se potrivesc foarte bine si aici, caci, „daca ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrajmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, daca te indoiesti de iubirea lui Iisus Hristos si de eficienta pocaintei” acest volum, acest document duhovnicesc, te va convinge, deoarece protagonistul lucrarii acesteia si toti eroii inchisorilor comuniste si politice in general, au cautat in primul rand, sa-si puna in ordine propriile vieti, sa inteleaga si sa traiasca experienta comunitara din Biserica primara, sa-si slefuiasca incet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfa, bunatate si trairea dragostei comunitare, si asta pentru ca toti acesti mucenici contemporani ai veacului al XX-lea, „locuind in aceeasi celula (ori la propriu, ori la figurat), au incercat sa faca din spatiul ei o biserica a lui Iisus Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile si poticnelile inerente convietuirii multora la un loc, intr-un spatiu impropriu, mizer si insalubru. Si, pana la urma, lucrarea cu pricina dezvaluie cititorilor „treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori (la inceput), dar tanjind arzator dupa Dumnezeu: mai intai, ei constata ca omul este mereu atacat de duhurile rele, dar ca omul are puterea sa le primeasca ori sa le respinga dintru inceput sau mai tarziu, fiindca aceste duhuri rele il razboiesc pe om, dar cineva care are trezvie poate cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta impotriva lor, chiar daca lupta este complexa si de durata, insa nu imposibila. Daca cineva nu este determinat sa opreasca gandul rau de la inceput, acesta patrunde in mintea lui si-i argumenteaza ca nu este chiar atat de rau. Daca omul accepta si acest stadiu, gandul devine pofta si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. Pana aici fiind razboiul nevazut” – iata scoala Filocaliei si a Spiritualitatii Rasaritene autentice, pe care acesti cultivatori ai Duhului si staruitori intr-ale Rugaciunii si Ascezei au invatat-o acolo unde te asteptai probabil cel mai putin, adica in temnitele „cruciadei rosii”. Altfel spus, deprinderea persoanei in lupta duhovniceasca, parcurgand toate treptele ascezei crestine, in cadrul razboiului nevazut si vazut in care au fost angrenati acesti slujitori ai lui Iisus Hristos si iubitori ai aproapelui duce la o asemenea analiza ce „nu putea fi facuta de catre acesti tineri decat numai prin prezenta Duhului Sfant, Care i-a asistat pe toata durata vietii lor in inchisoare”.
Drept pentru care „cititorul care se va apleca asupra acestei carti nu o va sfarsi fara a fi macar cutremurat, daca nu intors spre credinta, caci viata Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa si a celorlalti ca el este un model moral si o scara de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Iisus Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un teolog si un slujitor al altarului, care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curatire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Si nu vreau ca cititorul de buna credinta sa treaca fara a le da atentie peste unele cuvinte ramase de la Parintele Calciu, ce se arata a fi adevarate file de Filocalie si Patristica – si asta pentru ca vorbea frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata: aceea a apararii credintei stramosesti, curata, nealterata si autentica (potrivit Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii), si a sentimentelor curat nationale si patriotice, de cea mai buna calitate – pe care si-a asumat-o in viata sa duhovniceasca la modul plenar, din convingere si din purtarea de grija a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-a traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic.
Daca vom spicui cateva dintre aprecierile si caracterizarile unor cunoscuti si apropiati ai Parintelui, acum, la implinirea unui an de pomenire intre cei trecuti in viata fara de sfarsit, vom vedea ca „Felul in care parintele isi exprima dragostea fata de ceilalti era cu totul special. Impartasea dragoste de la inima la inima, niciodata exprimata prin cuvinte, ci de multe ori prin gesturi. In conditiile in care, impreuna cu familia, avea domiciliu fortat (inainte de plecarea in SUA), depusi fiind din drepturi, traind din milostenii, parintele era mult milostiv: purta de grija elevilor orfani ai Seminarului (de la Manastirea Radu Voda – Bucuresti, unde era profesor), le achita bursele, le cumpara haine si carti, si pe toate le stie Dumnezeu. Parca urma randuiala Sfintilor neadormiti, care opreau in manastire cat le era de trebuinta pentru hrana zilnica si restul imparteau pana seara” – dupa marturisirea facuta in aceasta carte, la ultima rubrica a ei, de catre Parintele Adrian Beldianu, Parohul Bisericii Mihai Voda din Bucuresti, fost elev seminarist de-al Parintelui Calciu.
Scriitorul Demostene Andronescu – un vechi prieten – marturiseste ca „Despre parintele Calciu nu se poate marturisi decat tacand. «Caci sunt cuvinte care nu cuvanta, si sunt taceri ce pot sa spuna tot». Mai ales in cazul lui. Dar cum nu tot muritorul poate capta muzica sferelor pentru a i se talmaci pe intelesul lui rosturile firii si deci si ale omului, va trebui totusi sa-l evocam, acum si aici, in cateva lumesti cuvinte, pe care insa le vom rosti in soapta, spre a nu-i tulbura odihna intru Domnul. Curand vom praznui un an de cand acest rugator de performanta si ziditor de suflete a plecat sa se odihneasca putin in Lumina Cea Dintai si sa depuna marturie in fata Celui Atotputernic si a celor ce nu mai sunt aici, ci s-au mutat in vesnicie, despre sine si despre nevrednicia si neputintele noastre. Cu aceasta ocazie, noi, cei ce l-am cunoscut si i-am fost aproape, ne vom intalni cu el in duh si poate, de vom fi in stare de gratie, il vom insoti, tot in duh, intr-o ultima «calatorie prin duhul Romaniei». Pentru mine, apropierea acestei praznuiri are si o alta incarcatura. Una speciala. De aproape cincisprezece ani, in fiecare toamna, la sfarsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie, prietenul meu, parintele Ghita – asa ii spuneam noi in intimitate – imi era oaspete. Venea si se instala la mine ca la el acasa. Si ne simteam bine. Si eu, si el. Uneori, cand ramaneam singuri, dadeam in mintea copiilor: ne zbenguiam, ne bateam cu perne si faceam fel de fel de trasnai. Asta poate pentru ca nici eu, nici el nu am avut tinerete. Cu prilejul acestor vizite, casa mi se transforma in chilie de duhovnic si in loc de pelerinaj. Venea multa lume sa-l vada si sa-l «pipaie» pe parintele. Unii o faceau doar din snobism, pentru a se putea lauda in cercurile lor ca l-au vazut si au vorbit «cu popa Calciu», dar cei mai multi veneau sfiosi, manati de reale nevoi sufletesti. Si parintele avea pentru fiecare un sfat, o vorba buna, un indemn duhovnicesc. Unii, mai ales cei in varsta, dar si multi tineri, veneau pentru spovedanie. Si parintele nu refuza pe nimeni. Se inchidea cu fiecare intr-o camera si acolo se sfarsea aceasta Sfanta Taina. Dupa spovada, se intretinea indelung cu omul, dandu-i povete si spunandu-i vorbe de incurajare. Unora le dadea dezlegare, altora canoane si tuturor sfaturi. Pe toti ii indemna sa-si gaseasca un duhovnic la care sa mearga des. Parintele acorda o atentie deosebita tinerilor, pentru care avea o aplecare speciala. Considera ca ei sunt «sarea pamantului» dar ca, in acelasi timp, sunt si cei mai vulnerabili la capcanele si smintelile acestui veac. Considera, de asemenea, ca noua, celor mai in varsta, ne revine datoria de a le indruma pasii si de a le veghea devenirea, fiindca – spunea el – «lumea de maine va arata asa cum vor rodi ei, si ei vor rodi numai daca noi ii vom plivi, adica daca vom starpi din jurul lor buruienile care-i sufoca». Acelasi interes l-a manifestat parintele Calciu si pentru tinerii romani «destarati», pe care i-a intalnit in exilul sau de peste Ocean. In cele cateva vizite pe care i le-am facut in America, am fost placut impresionat ca Biserica Ortodoxa Romaneasca «Sfanta Cruce» de langa Washington D.C., in care slujea parintele, era in fiecare duminica plina de tineri, in special, care veneau aici sa se intalneasca cu Tara. Multora dintre ei parintele le era si duhovnic, si protector, si sfatuitor, si uneori chiar si in instanta de judecata, iar ei se considerau, pe drept cuvant, fiii lui duhovnicesti” – toate acestea, conform relatarilor domnului Andronescu.
Un alt cunoscut – Lucian Popescu – subliniaza faptul ca „Parintele vorbea cu aceeasi deferenta cu oricine, fiind cu asta cateodata pricina de poticnire. Ii era la fel de drag sa zica vorba buna tigancii din parcarea Manastirii Voronet, sau politicianului de cel mai inalt rang, sau bogatasului care nu isi tinuse fagaduiala, sau celui ce si-o tinuse, sau ierarhului, sau duhovnicului inchis de comunisti mai mult ca el, sau intelectualului dezamagit in sinea lui ca dialogului i se refuzau posibilele subtilitati, sau deghizatului securist inmuiat ori neinmuiat inca de radiatiile nenumite ale parintelui, sau vamesului, sau desfranatei, sau lunatecului. Nu am vazut niciodata un om gasind atat de bine calea cea dreapta, care e totuna cu cea de mijloc, atunci cand ea exista, in drumul complicat ce duce, mereu in proximitatea iadului, catre Imparatia Tatalui. In anul 1990, a fost alungat cu violenta din Seminarul Teologic din Bucuresti, de unde in anul 1978 a fost arestat pentru Cuvantul lui Dumnezeu (cele „Sapte Cuvinte catre tineri”). In anul 2006, slujindu-i-se arhiereste de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, a plecat pe ultimul drum din biserica Radu Voda a aceluiasi Seminar”.
Parintele Ieromonah Amfilohie Branza – Duhovnicul Manastirii Diaconesti, Bacau – recunoaste ca „Am vorbit de acesti parinti mari ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinti, caci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca niste sfinti. Asa i-am simtit, asa i-am perceput. Fiindca i-am vazut implinind sub ochii nostri Evanghelia, pentru ca ne-au invatat crestinismul practic prin exemplul personal: au flamanzit ei ca sa sature pe cei flamanzi, au privegheat ei ca sa se odihneasca cei osteniti, au patimit ei ca sa ia mangaiere cei intristati, s-au sacrificat ei ca sa traiasca ceilalti. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe parintele Calciu si pentru rugaciunile lui sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi toti. Amin”.
Prin urmare, lucrarea in sine este un complex, un tot graitor, alcatuita dintr-un sir intreg de evenimente, fapte, momente cruciale, de-a dreptul existentiale si determinante pentru eroul cartii, care, desi s-a urmarit acest lucru, nu a fost niciodata victima, ci intotdeauna va fi consemnat (alaturi de ceilalti), de catre posteritatea ce trebuie sa fie cat mai obiectiva, drept eroul credintei, purtatorul Duhului Celui Dumnezeiesc in iadul lumii acesteia pamantesti, din a doua jumatate a secolului al XX-lea.
Scriitorul Razvan Codrescu atentioneaza si subliniaza faptul ca „Viata lor merita cunoscuta, nu pentru slava lor pamanteasca, ci ca oamenii din zilele noastre innegurate de atatea rataciri, urmari ale indepartarii de Dumnezeu, sa stie ca au existat in veacul al XX-lea asemenea alesi care s-au ridicat la puterea de credinta si de jertfa a primilor martiri crestini”.
Stiind din propria-mi experienta ca fiecare intalnire cu Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice, precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruire, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit. De aceea, cartea de fata (si celelalte care sunt si vor mai aparea) este foarte binevenita, remarcandu-se ca un omagiu si un prinos de recunostinta adus Parintelui Calciu, dorindu-se a fi un pas catre revenirea la normalitatea cinstirii inaintasilor nostri asa cum se cuvine, aducandu-ne astfel aminte „de mai-marii nostri”.
 Eu personal, ma simt foarte implinit si onorat de faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si a-l cunoaste pe Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre romanesti si nu numai, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri ii pretuim mai mult pe altii, de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali. Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane, iar ce este ieftin, apune.
 Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, o lucrare care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”.

Sfanta Mucenita Tatiana sarbatorita la Catedrala Mitropolitana din Craiova pe 12 ianuarie 2011 de crestinii ortodocsi

Moastele Sfintei Mucenite Tatiana au fost purtate, ieri, intr-o procesiune in jurul Catedralei Mitropolitane din Craiova. La manifestarea religioasa au fost prezenti credinciosi din toate zonele tarii.

„Procesiunea cu Sfintele Moaste a fost urmata de slujba Vecerniei cu Litie oficiata cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Irineu Popa, de catre parintele Razvan Tismonariu, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Astazi, in ziua praznicului Sfintei Mucenite, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de catre Inaltpreasfintitului Parinte Irineu Popa Mitropolit al Olteniei. Moastele Sfintei Mucenite Tatiana, mai precis capul acesteia, a fost adus de catre boierii Craiovesti la manastirea Bistrita, de la Constantinopol in anul 1453, iar de aici a fost mutat de catre Sfantul Domnitor Neagoe Basarab la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Dupa reorganizarea Mitropoliei Olteniei la inceputul anilor 1850, capul Sfintei a fost depus mai intai la Episcopia Ramnicului si apoi adus la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru din Craiova unde se gaseste si astazi”, relateaza din Craiova, Gheorghe Cioiu, corespondentul Radio TRINITAS in Arhiepiscopia Craiovei.

Sfanta Muceni?a Tatiana a trait in Roma, in secolul al III-lea si a suferit moarte martirica pentru credinta in Hristos in timpul persecutiei din vremea imparatului Alexandru Sever. Sfanta Mucenita Tatiana s-a nascut din parinti credinciosi. Tatal ei a fost de trei ori guvernator si se bucura de multa cinste in Senatul Roman fara a se stii ca era crestin. Sfanta Tatiana a crescut fericita in casa parintilor ei cu bunavointa si cu frica de Dumnezeu. Ajunsa la varsta adolescentei nu a vrut sa se marite ci isi petrecea viata in curatie si in dragoste lui Hristos, Mirele vietii vesnice. Parintii ei au binecuvantat aceasta hotarare asa ca Tatiana, cu si mai mare ravna slujea Domnului. Atat de mare erau virtutile ei incat s-a invrednicit si de cinstea de a fi diaconita in Biserica din Roma dupa randuielile de atunci ale Bisericii. Vremea in care a trait Sfanta Tatiana nu era una dintre cele mai fericite pentru crestini, era vremea persecutiilor imparatilor pagani ai Romei in timpul carora nenumarati crestini au suferit chinuri salbatice si moarte martirica pentru credinta lor. Una dintre aceste prigoane a fost pornita si de imparatul Alexandru Sever. Acum a fost prinsa si Tatiana care l-a marturisit cu barbatie pe Hristos.

www.basilica.ro

Poetul satmarean-maramuresean cu „depunere de chiciura pe vise” – Ioan Bran

Angela-Monica Jucan

„Nu pot sustine ca m-am biruit,
nici dovedi nu pot ca sunt invins”
(Ioan Bran, Si cand, adica?)

 Ioan Bran, Revelatie si calvar. Poezii, Baia Mare, Eurotip, 2009. Editie ingrijita de Maria Garbe.
Suferinta impresioneaza si trezeste compasiune. Dar Dumnezeu nu o da degeaba. Ioan Bran avea pregatit ceva mult mai bun decat o viata „normala”. Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gandirii, timp pentru scris, i-a umplut calimara cu o tinctura amara, buna de tamaduit ranile sufletului si i-a impartit viata in doua parti aproape egale (din a doua jumatate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani, obisnuiti, ultimii 23 – sigilati in imobilitate (nascut la 1 iulie 1942, in zodia excesiv simtitoare a Racului; un accident care s-a produs in 3 iulie 1965, la 23 de ani si doua zile; decesul – in 27 mai 1988). Un destin rar si greu, pe masura unui om al lui Dumnezeu. Cand l-a cunoscut Maria Garbe, Ioan Bran era paralizat de cativa ani, in urma unui accident. Fusese intr-un tractor care s-a rasturnat si se alesese cu o paraplegie asociata, curand, cu inerente escare si dor de mobilitate. Dar „mucigaiurile” s-au prefacut in sobra melodie. „Sunt natura statica? Fiinta vie-s oare? / Nu stiu. Simt miscare nefacand nimic. / Iar carca mi-a plesnit ca argila-n soare / sub gutuile prinzand tentacule adanc”. Mariana nu se intimideaza in fata imposibilului, asa ca, fara sa aiba masina de scris si fara sa fi dactilografiat pana atunci vreun rand, s-a oferit sa-i bata la masina poeziile! Merita. Avea in fata tot un om al posibilitatilor nelimitate – „de la el plecai naucit, optimist, convins ca nu este necaz in lume si ca maine porcii vor zbura”, imi scria Mariana intr-un mail.
In timpul vietii, Ioan Bran a publicat putine poezii, in cateva reviste. Editorial, a debutat intr-un colligatum (in a carui a doua parte sunt poezii de Vasile Tarta). La un an de la deces i-a aparut primul volum propriu (Stari tranzitive. Versuri, Bucuresti, Litera, 1989), iar in anul 2009, s-a tiparit monografia comunei Barsau, semnata – dintr-un nobil gest al profesorului Augustin Jurge –, in calitate de coautori, de Augustin Jurge si Ioan Bran. Mai mult de 20 de ani, dupa moartea poetului, au stat la Maria Garbe, in manuscris dactilo, culese de ea, poeziile din volumul Revelatie si calvar, pe care, in anul 2009, Mariana a gasit posibilitatea de a-l publica, la editura baimareana Eurotip. Asa a fost sa fie: sa vedem cartea numai noi, nu si cel care si-a adunat in rime gandurile zdrumicate intre pietrele simtirii si ale impacarii.
Scrasnetul s-a eliberat in vorba-vers bland-amara a Poetului pe care toti si-l amintesc… vesel si plecau de la el incarcati de optimism. Numai el stia cu ce pret. „Ma simt ca o cartita impotmolita-n stele! / E de prisos sa caut partie, sa scurm… / Cutreierat si de cometele sistemului nervos, / as putea sa fulger neatentii. / Dormult, riscul pentru tine-i mai frumos / pe valea asta unde trag curentii!”
Musafirii plecau, Ionuc ramanea cu soarta lui si-si incepea, la un moment dat, volumul care avea sa rasara de sub tipar cam pe cand ar fi fost (de-ar fi fost) sa aiba 67 de ani. „Si totusi ce-ar putea sa ne-apartina / intre miriapod si curcubeul luminos? / De la vocala clara la vuietu-n surdina / traim pe cheltuiala sistemului nervos”, fiind in permanenta „la cheremul undelor ce ne deretica”. Ioan Bran daruia celor care-l vizitau incredere si buna dispozitie, dar pe file i se insiruiau semnele unei simtiri neexhibitionate. Prin „simt”, „durere”, „iubire”, „dor” alaturi cu „supunere la destin” se decodifica toate paginile lui. „Revelatie si calvar” este jurnalul celor de-ai doilea 23 de ani ai sai, ani in care a avut tihna pentru meditatie. Nostalgia rotulelor candva mobile nu se contrazice cu notiunea sortii. Sunt, impreuna, formula acestei vieti. „Sa strabatem, iubito, apele de primavara / cu flexibile rotule la genunchi. / Iluminati, vom aduna manunchi / iarba pentru steaua de povara” [s.n.]. Cu toata povara stelei care i-a fost data, diafragma „optica” ramane deschisa, lasand sa treaca tot seninul – pe care-l stie bine pretui. De „optica” depinde si alergarea celui, fizic, priponit. „Doar cat sa ne trecem unul celuilalt prin gand / mai izbutim, ca pale de nori cumulus. / Explozia de senin la care ne-am expus / va-nconjura pamantul alergand.” (Norii cumulus, daca cineva nu stie, sunt semn de vreme buna.) Suferinta si bucuria fac ape-ape. Destinul e implacabil, n-are antidot. Dar din stilou curge, impotriva halucinatiei vreunui gand de revolta, chinina (leac febrifug, deosebit de amar) indulcita cu un pic, un pic de ironie… „Suntem insa striviti de masa fara leac / a unei stele situate foarte aproape. / O Pitie launtrica. Si ochiul ni-e sarac / desi-ndreptam spre dansa atatea telescoape!”
Este cat se poate de gresit sa crezi ca opera nu are nimic cu viata autorului ei si ca acestea trebuie considerate separat sau ca doar opera conteaza. Alta viata (alte intamplari) ar fi dat alta creatie sau nu ar fi dat vreuna. „Marunti? Mareti? Depinde de lumina”. Obiectele de inspiratie sunt lucrurile care-i atrag autorului atentia si care-i invadeaza preocuparile. Cuvintele, figurile de stil, tonalitatea vin din preferinte si din constrangeri si dau informatii despre personalitatea celui care le foloseste. Inima, care, cat e viata, nu poate sta, iese la suprafata poeziei ca nazuinta strunita – mai larg sau mai strans. „Ca si codul secret al unei gene / prin care nu poti vreo menire sa-ti dezminti. / Suprafete mari, falfaitoare, / cu tridimensionala ta coloana / la lumina de apa curgatoare. / Si inima-mi, aceasta lighioana…” De fapt, inima si norocul, sunt, in simbolistica, la nivel microcosmic, semne centrale. E natural sa fie complementare. Prins in clestele „scrisei”, poetul ii opune „scrisul” si nu se gandeste la evadare.
„Cand zorii se despart de noi, cand arde,
cand se anunta campiile cutare
ne numaram si mergem mai departe
veghindu-ne sorocul cu rabdare.”

Le journaliste Octavian Curpas

Par Vavila Popovici

Né au mois d`août en 1972 à Oradea en Roumanie, Octavian Curpas est arrivé en Amérique en mars 1997. Il y a travaillé pendant trois ans comme rédacteur en chef d’un journal roumain. Pour commencer, il a choisi la Californie, où il a vécu pendant huit ans, et après il s`est établi dans la ville Surprise en Arizona aux États-Unis. La même année, il s’y est marié avec Roxana.
Par la force puissante de leur travail, les deux époux ont ouvert une affaire dans le domaine de l`immobilier qu`ils continuent à présent. Le19 mai 2009, ils ont reçu le plus beau cadeau de la part de Dieu, leur premier enfant, Janice, un nom choisi par les parents pour sa signification particulière: «Dieu miséricordieux.”
Ecrivain et journaliste, ayant des études supérieures en journalisme, affaires internationales et juridiques, Octavian Curpas est aujourd’hui un nom important des médias. Il écrit avec une grâce particulière et beaucoup de dévouement à plusieurs publications américaines et roumaines; il est rédacteur en chef des publications „Gândacul de Colorado” et  „Phoenix Magazine”. J’ai toujours souhaité que le  journaliste soit un admirateur des lettres, des gens; qu`il ait un caractère agréable, qu`il aime de tout coeur son métier, qu`il soit muni d`une certe vocation et du talent, avec un vif esprit d’observation et de justice et, pas dernièrement,  profondément sensible  à tout ce qui l`entoure.

J’ai toujours cru et je le crois encore, que le journaliste ne doit pas se laisser trompé par les apparences, qu`il  doit garder son discernement dans tout ce qu’il voit, entend ou écrit ; qu`il doit être honnête avec lui-même et avec les autres, sans arrogance, mais plein de dignité, amical, ayant le sens de l`humour, pas rancunier. Il doit avoir le courage, l’audace et l’amour de Dieu. Il doit pouvoir écrire un article bref tout en transmettant un maximum d`informations dans un minimum de mots . Très exigent avec lui-même, mais bien intéressé de rechercher ces qualités dans son âme, au-délà des apparences illusoires.
Nous avons bien trouvé toutes ces qualités chez Octavian Curpas. C`est un journaliste de grand souffle. Nous avons pu constater maints fois , nous le voyons dans d’innombrables interviews, dialogues où il fait preuve et  usage des  qualités que nous venons de mentionner.Il sait avec aisance mettre en évidence des gens spéciaux qui méritent d’être mieux connus. En ce qui concerne la critique littéraire, il est capable de distinguer un bon livre d’un mauvais livre; il peut découvrir certains écrivains introvertis et inconnus, mais auteurs d`un  œuvre littéraire précieux qui mérite l`attention du grand public. Dans ses chroniques littéraires il est capable d`identifier les idées directrices, de mettre en évidence les éléments importants, originaux, les valeurs des oeuvres littéraires approfondis par une réflexion rafinée que lui permet  de trouver des titres très inspirés.
Contrairement à certaines opinions superficielles, Curpas Octavian préfère faire une brève monographie du livre, mettre en lumière les beautés cachées de la création, tout en leur donnant de la brilliance, selon les considérations de Cioran : “Lorsque vous écrivez un livre, vous ne savez jamais quel sort aurait-il. Un livre oublié ou un livre sans écho peut toujours revenir à la vie.”
Vue que la littérature est l’art du mot par lequel les écrivains donnent l’expression artistique de l`imagination, des sentiments, des phénomènes sociaux, la critique littéraire est elle aussi un art et celui qui veut l`exercer  est plus qu`un écrivain, tel Octavian Curpas, un vrai maître artisan des mots, toujours assoiffé de culture.
Je suis convaincu que tous les journalistes du quotidien „Gandacul de Colorado” ont commené leur vie et leur carrière avec enthousiasme, optimisme et de hauts idéaux.
Des années vont passe, mais  nos journalistes seront plus jeunes et plus beaux, parce qu’ils ont cette mystérieuse lumière sur les visages.
Pour finir, j`avoue que nous vivons une grande satisfaction professionnelle et nous sommes fiers d’être votre collègues, car Le Seigneur nous bénisse, IL nous donne la santé et la volonté de pouvoir profiter de tout ce que nous avons accompli ensemble!

…S-A MAI STINS, MULT PREA GRABNIC, O FACLIE A NEAMULUI ROMANESC…

-In memoriam GABRIEL STANESCU –
…Duminica, 21 noiembrie 2010, la Bucuresti, s-a mai stins, mult prea grabnic, o faclie a Neamului Romanesc: GABRIEL  STANESCU – om de vasta si rafinata cultura, scriitor, editor, publicist de marca, manager extrem de energic si, in primul rand, om de mare curaj si cu un caracter puternic. Cu crezuri neclintite – intru crestinismul ortodox. Probabil, efortul de a se bate, intr-una, cu o lume impotriva strambatatii careia lupta inca din tinerete (cu nadejdea ca, daca nu el, macar generatiile ce vor veni, vedea-vor lumina izbavirii, prin re-indumnezeire, a Neamului Romanesc si a Lumii Umane de pe Terra!…) – l-a frant…Dintr-odata, fulgerator, ca pe stejarii  multiseculari!
…Nu avea decat 59 de ani. Se nascuse la Bucuresti, in 1951. Era Licentiat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, 1977. Doctor in filosofie, in 2002, cu teza: Particularitati etno-culturale ale romanilor americani. Contributii la studiul comparativ al etnosului romanesc. A debutat la revista iesana Cronica, in 1969. Era membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. In 1983, a fondat, alaturi de ?tefan Damian si Sergiu Stefanescu, cenaclul Universitas , sub conducerea dlui profesor Mircea Martin. Fondator al revistei-blazon de onoare si demnitate romaneasca, Origini (revista cu un continut hotarat de dreapta – un continut elevat, atat ideatic, cat si estetic) – dar si al revistei Caietele Internationale de Poezie!!! – …si director al unei prestigioase edituri (cu rasunet nu doar romanesc, nu doar american, ci international: Criterion Publishing.

…Dupa 1990, Gabriel Stanescu a emigrat in SUA, revenind in Romania dupa mai multi ani de exil. A condus si o revista romano-americana de cultura: Romanian Roots. Prin aceasta revista si prin tot ce-a facut, din punct de vedere cultural, in SUA, GABRIEL STANESCU S-A DOVEDIT UN CU MULT MAI BUN SI AUTENTIC AMBASADOR AL CULTURII ROMANESTI, AL VALORILOR TRADITIONALE SI DE DUH ROMANESTI, DECAT  AMBASADORII NUMITI OFICIAL, DE LA PALATUL COTROCENI/BUCURESTI…si infinit mai luminos, sincer si util Neamului nostru, decat “sefi /responsabili” (IRESPONSABILI!)…aculturali, tradatori de neam, cum este “seful” I.C.R., dl Horia Roman Patapievici (de fapt, directorul onorific al I.C.R. este dl presedinte al Romaniei, Traian Basescu…!!!)… – tradator “patapievicean” care a devenit blasfemiator de frunte, ca autor al “expozitiilor cu cantec” (…cea cu zwastica de pe “posteriorul” poneiului roz si cu “erectiile necontrolate” ale, cica, Neamului Romanesc!!!…cea din SUA, fireste… )  – si, apoi, cea de la Bochum/Germania: “Omagiu lui Iuda”…!!! Ca Neamul care a fost “intai crestin, si apoi roman”, cum zice Nichifor Crainic, despre noi, cei crestinati de Intaiul Chemat, Apostolul Andrei…  – da, noi… noi lui Iuda ne inchinam, iar nu Luminii Lumii-HRISTOS!!! Si ne mai miram de bataia Lui Dumnezeu…
…Practic, GABRIEL STANESCU “facea naveta”, de cateva ori pe an,  intre Romania (unde avea familia…si toate dorurile Duhului!)  – si S.U.A., unde-si implinea, cu o constiinciozitate martirica, misiunea culturala, intru recunoasterea DEPLIN DESLUSITA a Vocii Neamului Cultural Romanesc, in simfonia vocilor Corului  Neamurilor de Duh ale Pamantului!
…Cartile lui Gabriel Stanescu, publicate la diverse edituri: Exercitii de aparare pasiva, Ed. Albatros, 1984; Impotriva metodei, Ed. Albatros, 1991; America! America!, Ed. Euphorion, 1994; Sfarsitul care incepe, Ed. Panteon; 1996;; Stress, Ed Helicon, 1998; Identitatea neantului, Colectia Poeti optzecisti, Ed. Axa, 1998; Manuscrisul unei veri fierbinti, Editura Muzeul Literaturii Romane, 2008.
Cartile lui Gabriel Stanescu,  publicate la Editura sa, Criterion Publishing: Peisaj cu memorie, Poeme haiku memory landscape, 1996; Unde am fugit de acasa?, 2001; Pentru o definitie a specificului, 2006; Curajul de a sfida moartea. Convorbiri cu Mircea Nicolau, 2007; Day after night; O speranta numita Mayflower, 2008; Ultimele dialoguri cu Petre Tutea, 2008; Dumnezeul lui Borges – poeme (editie bilingva), 2009; Jurnal in cautarea poeziei; Mircea Eliade, in constiinta contemporanilor sai din exil; Aventura culturii romanesti in America, 2010…
… Destul de recent, prin 2007, a aparut ANTOLOGIA DE POEZIE A DIASPOREI ROMANESTI DIN AMERICA (lucrare excelenta, calitativ! – si exprimand un viguros punct de vedere al culturii poetice romanesti, ajunse pe  taramul “modelului democratiei mondiale” – SUA…) : „Timpul – Rana Sangeranda. Poeti romani in Lumea Noua”, volum aparut la Editura „Criterion Publishing”…Antologatorii volumului: Stefan Stoenescu si Gabriel Stanescu.
…L-am cunoscut, intai, indirect, prin unchiul meu, profesorul universitar si oratorul crestin Constantin Em. Bucescu, alaturi de care a tinut, prin toata tara, dar si in strainatate, pentru romanii (cu lacrimi in ochi…) din diaspora cea necajita…, sute de conferinte fierbinti si inspirate, inchinate acelei miraculoase miscari de renastere nationala si, deci, ortodoxista, a tineretului roman interbelic – Miscarea Legionara, cunoscuta si sub numele (incriptand zori ai unei noi etape de evolutie spirituala a planetei Terra si, implicit, a Romaniei) de Legiunea Sfantului Arhanghel Mihail.
…Apoi, l-am  cunoscut si direct, la Tecuci: era o lansare de carte a unui prieten comun, acum vreo 4-5 ani (si, vazandu-mi cele cateva carti publicate, mi-a si propus nu doar sa colaborez  la revista lui draga, cu care se mandrea, precum cu un blazon nobiliar, autentic si  boreal de stravechi – Origini – ci s-a oferit sa-mi publice si o carte…mai greu publicabila, de vreo editura, in aceste vremi de dictatura anti-national/globalista,  drapata gretos sub faldurii…“democratiei liberale”!)  – …apoi, ne-am re-intalnit pe Internet, de sute de ori (pana chiar acum doua saptamani!)…si, in cele din urma, la Targul de Carte din Bucuresti/Bookfest, de acum 2 ani (…printre alti scriitori, imi lansa si mie o carte  scoasa de editura sa, la standul sau relativ mic, dar extrem de bine pus in valoare si  de frecventat, in cele 5 zile de expunere, de catre sute si mii de impatimiti ai cartii-care-nu-minte!).
…Anul acesta, omul de rafinata cultura Gabriel Stanescu mi-a acordat, prin fundatia revistei sale, Origini, Premiul pentru Publicistica… Ii raman profund recunoscator…in eternitate!
…Era un om extrem de deschis, fara fasoane si  cu o mobilitate intelectuala absolut remarcabila: prindea ideile, sugestiile… din zbor, ca un destoinic Vanator al Vazduhului Celui Tare, al Duhului Dumnezeiesc. In acelasi timp, insa, era extrem de meticulos, chiar acribios, cand era vorba de scoaterea unei carti: daca nu iesea cum era el convins ca e frumos si e bine – intorcea cartea si pe corectorii si pe tehnoredactorii ei, fie si  de zece de ori intr-o zi! Niciun rabat de la calitate! – fie ea calitate morala sau estetica!!!
…Dumnezeu sa-ti odihneasca sufletul tau generos, harnic intru ale Cerului si atat de luminos, GABRIEL STANESCU! Fie ca insasi “editarea” (cu “toate drepturile rezervate  Editorului Ceresc”!) Cartii Noii Creatii Dumnezeiesti/a Noului Ierusalim ioanic, de dupa Sfarsitul lumii ticalosite de acum –  sa-ti fie incredintata tie… – tie, smerit scriitor si editor al cartilor despre si pentru Credinta si Omenie, aici, pe Pamant – si la fel de credincios slujitor al Lui Dumnezeu, “Supremul Editor al Lumii”! – …lumea  NU in “formatul” actual…ci …”IN FORMATUL EI CEL DINTAI SI DESAVARSIT,  PARADISIAC”!!!

prof. dr. Adrian Botez

Credinta, literatura si… Mexic!

Necunoscut poate pentru multi din Barlad, orasul in care s-a nascut in urma cu aproape 35 de ani, poetul, scriitorul si pastorul Marcel Vasilache si-a publicat operele nu doar in Romania. S-a lansat literar in Barlad si a ajuns acum sa ridice case rezidentiale si sa slujeasca in «Fantana Vietii», din Mexic. Marcel Vasilache este exceptia care confirma regula: a reusit dincolo de granite. Mult prea departe de casa, insa fara sa renunte la credinta, barladeanul spune ca a «supravietuit» chiar si isteriei create de asa-zisa pandemie de gripa porcina. Acum, duce o viata absolut normala: are o sotie mexicana, o fiica de patru ani si parintii alaturi de el.
Reporter: Vrem sa aflam cate ceva despre omul Marcel Vasilache, nascut in Barlad, dar care, in prezent locuieste in Mexic.
Marcel: Sunt un om care depind foarte mult de credinta in fiecare decizie pe care o iau. Inainte de a face un pas in viata, depind foarte mult in a ma pune de acord cu Blanca (sotia, n.r.) si, impreuna, ne rugam unui Dumnezeu care ii asculta pe cei ce lasa totul in mainile Lui. Sunt un om pentru care problemele vietii au intotdeauna o solutie si care nu se dezamageste chiar atat de usor de viata. Imi place sa lupt pentru tot ceea ce imi doresc.
Reporter: Cum de ati ajuns in Mexic? E cale lunga de la Barlad pana acolo!
Marcel: Fiecare are un scop in viata si un plan bine trasat inca din vesnicii. Dumnezeu ne traseaza o linie care ne ghideaza si, daca suntem ascultatori, avem numai binecuvanta ri in viata. Daca nu Il lasam ca El sa decida in vietile noastre, fiecare decizie a noastra are ca rezultat numai dezastre si nefericiri. Revenind la intrebare, eu simteam in inima mea ca locul meu nu era in Romania inca inainte sa stiu ca voi pleca in Mexic. Imediat ce am avut posiblitatea, am facut-o fara sa ma gandesc de doua ori. Cred ca am urmat linia care mi-a fost pusa in fata.
Reporter: Spuneti-ne cate ceva si despre sotie si fetita.
Marcel: Este vorba despre Blanca Sandoval Cardona, fiica unei celebre cantarete mexicane prin anii ’60-’ 80, Maria Elena Sandoval. Sotia ma ajuta sa corectez gramatica din cartile scrise de mine in spaniola si ma sprijina si in celalalt sector, unde sunt pastor general. Nu stiu ce as face fara ea! Fiica noastra, Abigail, va implini in noiembrie 4 ani si este in al doilea an de gradinita.
Reporter: Queretaro este un stat aproape desertic. Nu este o diferenta prea mare fata de clima din Barlad?
Marcel: Tot statul Queretaro este foarte frumos. Aici sunt sate ale caror centre istorice a fost construite de catre spanioli, dar sunt locuite in majoritate de indigeni, care nici macar nu vorbesc spaniola, in multe cazuri. In Mexic inca se mai vorbesc peste 300 de dialecte. Eu locuiesc in apropierea Muntilor Sierra Madre Oriental, unde se gasesc niste catedrale foarte frumoase si stranduri cu ape termale. Din pacate, tot spaniolii sunt cei care au distrus templele civilizatiilor anterioare, de exemplu, maya sau purepecha, pentru ca pe locul respectiv sa ridice catedrale impresionante, unde indigenii sa ii adore pe dumnezeii catolici si sa ii lase la o parte pe cei ai lor. Deci, da, e o diferenta foarte mare fata de Barlad. Insa Barladul va ramane pentru totdeauna in inima si in amintirile mele.
Reporter: Exista un conflict intre cariera literara si cea pastorala?
Marcel:
Cariera literara mi-am inceput-o in Barlad, in anul 1997, in cadrul cenaclului „Alexandru Vlahuta“, gazduit de Casa de Cultura „George Tutoveanu“, iar in 1998 am debutat cu poezia „Ploaie cu aschii“, in publicatia „Pareri Tutovene“. Poeziile mele au fost publicate in diferite reviste si ziare din Barlad, Vaslui si Bucuresti si am fost coautor in doua carti publicate sub egida cenaclului „Al. Vlahuta“. Am mai publicat si doua carti personale in limba romana si doua in spaniola. Sunt si pastor general al bisericii Fuente de Vida (Fantana Vietii), dar ma dedic si constructiei de case rezidentiale. Am invatat arhitectura fara sa merg la o universitate anume.
Reporter: Despre ce anume scrieti?
Marcel:
Despre Cel care mi-a schimbat viata: Mantuitorul. El nu tine seama de diplomele intinse pe pereti sau de contul impresionant pe care il poti avea in banca. Trebuie spus ca, de fapt, religios nu am fost niciodata. Am cunoscut credinta cu zece ani inainte sa plec din Romania, din Barlad. Dar acum m-am obisnuit foarte mult aici. Din 2005 sunt cetatean mexican. Am si votat la alegeri.
Reporter: Cum va petreceti timpul liber? Banuiesc ca familia va ocupa majoritatea timpului loc.
Marcel:
Intr-adevar familia e pe primul loc. Biblia se refera la cei care nu au grija de familiile lor ca fiind niste pagani. In timpul liber, mergem sa mancam tacos, caldos de gallina si tot felul de mancaruri mexicane, care imi plac foarte mult. Iar cand avem vacanta, mergem pe litoral in diferite tari din America Latina sau chiar pe plaje mexicane, precum Acapulco, Cancun ori Puerto Vallarta.
Reporter: Ce impresie v-au facut locurile vazute pana acum?
Marcel:
Cand am vizitat sud-est-ul Mexicului am trecut prin ora[ul San Juan Chamula, situat foarte aproape de San Cristobal de las Casas, Statul Chiapas. Inainte sa ajungem acolo, ghidul turistic ne-a sfatuit sa nu facem poze, fiindca localnicii cred ca le furi spiritul daca ii fotografiezi. Niste italieni au indraznit sa le faca poze, iar localnicii i-au dus la o inchisoare de-a lor. Nimeni nu putea ajunge la ei, nimeni nu stia nimic de ei. Asa ca am ascuns camerele digitale. Inauntrul templului am avut o alta surpriza: indigenii sacrificau gaini pentru idolii lor, care erau amestecati cu icoanele catolice. Acolo, odata, cand a ars o biserica, statuia sfantului care ar fi trebuit sa o protejeze de dezastre a fost pusa dupa gratii, pentru ca nu a avut grija de biserica, si a fost coborata de pe perete pana la nivelul oamenilor, timp de cinci ani. Culmea, Coca Cola este considerata, in acelasi oras, sacra doar pentru ca, dupa ce o beau, oamenii eructeaza, iar acest lucru inseamna ca elimina spiritele rele pe care le au in interior. Altii beau, chiar in biserica, un fel de rachiu numit Puhl si, dupa ce se imbata, incep sa se balbaie. Ei cred ca vorbesc cu dumnezeii lor. Bani nu exista, ci se fac trocuri. O sotie «costa» trei vaci! Exact ca acum 500 de ani. Este surprinzator! Am ramas stupefiat de ceea ce am vazut. Mexic este o tara fenomenala, dar are si parti total necunoscute lumii, precum cea de care v-am povestit.
Reporter: Cum ati trecut prin etapa gripei porcine, pentru ca v-ati aflat in mijlocul „actiunii“?! Nu v-a fost teama pentru viata dvs. si a familiei?
Marcel:
Nu mi-a fost deloc teama. Intr-adevar, a facut ravagii pe aici, dar in ceea ce priveste frica de imbolnavire. Au murit persoane care locuiau in orase la distanta de doar 10 minute de noi. Chiar si neamuri de-ale unor prieteni au decedat. Doar ca ne acopeream fata cu masti chirurgicale ca sa nu respiram aerul. Oricum, unde puteam pleca?
Reporter: Ce planuri de viitor aveti?
Marcel:
In ceea ce priveste planurile literare, vreau sa profit de toata inspiratia pe care o am si sa scriu carti care sa fie traduse in cat mai multe limbi. Vreau ca tot ceea ce fac sa fie de folos umanitatii, sa se poata spune despre mine ca mi-am inchinat viata pentru ai ajuta pe semenii mei si ca am fost un motiv pentru ca altii sa-L cunoasca pe Mantuitor. Astea sunt planurile mele!
Reporter: Mai mentineti legatura cu prietenii lasati in urma in Barlad? V-a vizitat vreunul?
Marcel:
Tin legatura cu multi dintre prietenii mei de la Barlad. Dar nu prea au mai ramas acolo, sunt prin Italia, Spania si Statele Unite. Nu m-a vizitat niciunul inca, pentru ca Mexicul este foarte departe. Dar daca pot veni sa ne viziteze, ii primim cu drag! Chiar mi-e dor de prieteni si de locurile natale.

Articol scris de: Adriana Cristina Susnea
http://www.monitoruldevaslui.ro

Mesajul din sticla

Ceremonia noastra de nunta a fost una neconventionala, exact asa cum ne dorisem Matt si cu mine. Si el si eu mai fusesem casatoriti si dadusem gres, tocmai de aceea am decis ca de data aceasta va fi ceva diferit, ce va simboliza dorinta noastra de a ramane impreuna pentru tot restul vietii. Ne-am intalnit cu pastorul si invitatii la rasaritul soarelui, pe malul dinspre Wisconsin al Lacului Michigan si in loc sa aprindem o lumanare care sa semnifice unirea destinelor noastre, am lasat sa se inalte spre cer cateva baloane, ca o eliberare de tot ce ne-ar mai fi legat de trecut. Apoi, am asternut pe hartie legamintele de casatorie si le-am introdus intr-o sticla, pe care, pentru a impartasi lumii intregi dragostea noastra, aveam sa o incredintam apelor lacului, spre a o duce oriunde ar fi dorit.

Ma puteam considera norocoasa ca il intalnisem

Separat, ne notasem pe un bilet numele – Matt si Melody Behrs, adresa, precum si locul si data casatoriei – Farul de la Wind Point, 18 august. „Va fi interesant sa descoperim unde se va opri”, am spus, incredintandu-i lui Matt sticla cu juramintele, pentru a-i da drumul pe ape. Matt a aruncat sticla, insa vantul a adus-o inapoi, la picioarele mele. Am ras si i-am spus sa mai incerce inca o data, dar lucrurile s-au repetat. „Cu norocul nostru, s-ar putea ca sticla asta sa nu ajunga nicaieri”, m-am gandit, si totusi, dupa ce au parut ca vor pluti pe loc, undeva, aproape de tarm, legamintele noastre au pornit in deriva, spre larg, iar eu m-am intors catre Matt. Un lucru era clar: ma puteam considera norocoasa ca il intalnisem. Relatia noastra incepuse in urma cu cinci ani si imi doream ca si casatoria sa dureze. Era adevarat ca undeva, in mintea mea, inca mai persista indoiala ca as fi fost facuta pentru a ma casatori, insa in clipa de fata nu imi doream nimic altceva decat sa aduc la tacere toate gandurile negre ce imi dadeau tarcoale.

Si noi ne-am casatorit tot pe plaja

Trecuse deja o luna de la nunta si eram confortabil instalati in noul nostru camin. Intr-o dimineata, Matt s-a dus sa verifice, ca de obicei, casuta postala. Printre facturi, reclame si cataloage de prezentare, am gasit o scrisoare, adresata lui Matt si Melody. Numele expeditorului nu ne spunea nimic.

Intrigati, ne-am asezat la masa din bucatarie si am deschis plicul. Cineva gasise sticla cu legamintele noastre de casatorie! Un cuplu o descoperise pe cand isi plimba cainii pe malul dinspre Michigan al marelui lac.

Insa lucrurile nu se opreau aici, pentru ca: „Si noi ne-am casatorit tot pe plaja, dar de partea aceasta a lacului”, a citit Matt cu glas tare, in timp ce eu il ascultam, uluita. „Poate ca nu o sa va vina sa credeti – la fel ca si voi, am avut nunta tot pe 18 august, insa in urma cu 28 de ani” se spunea mai departe in scrisoare, in timp ce eu simteam ca temerile mele de pana atunci dispar asemenea unui fum. „Va dorim tot binele din lume.”

(text preluat din revista Guideposts)
 
Traducere si adaptare: Corina Diamanta Lupu

In inchisoare din dragoste de Christos si de semeni

Apostolul de dincolo de Cortina de Fier, dupa gratii în SUA

de CLAUDIU PADUREAN

Pastorul Richard Wurmbrand, evreu convertit la crestinismul lutheran, a luptat deopotriva contra fascismului si comunismului. El a stat dupa gratii atât in România, cât si in SUA. La scurta vreme dupa arestarea sa, americanii au recunoscut eroismul clericului lutheran.

Unul dintre cele mai putin cunoscute episoade din viata pastorului lutheran Richard Wurmbrand este cel al detentiei sale americane. Este vorba despre o arestare scurta, pentru ca eroul, originar din România a „bruiat” o demonstratie procomunista din Philadelphia. Insa tocmai arestarea sa l-a adus, dintr-o data, in lumina reflectoarelor. Astfel, Richard Wurmbrand, care trecuse prin purgatoriul temnitelor bolsevice, a reusit sa devina unul dintre cei mai cunoscuti luptatori impotriva comunismului, iar cartile sale, in care dezvaluia adevarata fata a „orânduirii socialiste” au devenit volume cumparate de zeci si sute de mii de oameni din Occident, care incepeau sa intrezareasca adevarata fata a Terorii Rosii.

Calea Apostolului Paul

Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevarate saga a secolului XX. Nascut intr-o familie evreiasca, in tinerete, el a aderat la miscarea comunista. In timp, insa, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucuresti, religia crestina, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi impotriva fascismului si a salvat numerosi tineri evrei de la deportare. Apoi, a inceput lupta impotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temnita. In cele din urma, eliberat din inchisoare, el a emigrat in Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizatie care ii sustine pe crestinii persecutati de pe toata planeta.

Richard Wurmbrand a avut satisfactia sa vada prabusirea celor doua regimuri dictatoriale, fascismul si comunismul. Pastorul lutheran a murit in anul 2001. Inca din timpul vietii, el fusese supranumit „Apostolul de dupa cortina de fier”, iar cei care l-au cunoscut au facut o paralela intre viata Apostolului Paul, care a devenit din persecutor al crestinilor un martir, si cea a lui Richard Wurmbrand, care a devenit din adept al comunismului una dintre victimele care au suferit in temnita, unde fusese aruncat de bolsevici pentru credinta sa. Potrivit site-ului CristiaNet.fr, Richard Wurmbrand a patimit si in tara libertatii, Statele Unite ale Americii, unde a indraznit sa ridice glasul celor care luau, in timpul Razboiului din Vietnam, apararea comunismului.

Dupa gratii, in SUA

Intâmplarea s-a petrecut in anul 1966, in orasul american Philadelphia. Aici era organizata o mare adunare populara de sustinere a Vietnamului. Numerosi americani cereau retragerea trupelor SUA din Asia de Sud-Est, unde ele luptau impotriva comunismului. In piata unde erau stânsa o multime impresionanta, a fost inaltata o tribuna, de la care diferite personalitati luau cuvântul pentru a denunta razboiul. Printre cei care vorbeau se numara un pastor prezbiterian. Dintr-o data, un om zvelt, carunt, a luat microfonul si le-a spus celor prezenti: „Voi nu stiti nimic despre comunism! Eu sunt doctor in comunism. Voi ar trebui sa fiti de partea victimelor si nu de cea a tortionarilor!”. Barbatul cu pricina era Richard Wurmbrand.

Dar ce inseamna doctor in comunism?“, a intrebat pastorul prezbiterian care vorbise inainte. „Iata dovezile mele!”, a raspuns Richard Wurmbrand, care si-a ridicat camasa si le-a aratat manifestantilor urmele torturilor suferite in beciurile Securitatii. Politia a intervenit si Richard Wurmbrand a fost arestat pentru tulbu­rarea ordinii publice. Insa tocmai acest eveniment, intens mediatizat, l-a dus pe pastorul lutheran in fata unei comisii a Senatului american, unde a depus marturie despre grozaviile din spatele Cortinei de Fier. Marturia sa a fost publicata intr-o brosura, care a devenit, timp de trei ani, cea mai bine vânduta publicatie dintre toate documentele Guvernului american. Apoi, Richard Wurmbrand a devenit unul dintre cei mai cunoscuti clerici din Statele Unite ale Americii. El a fondat organizatia „Vocea Martirilor”, care ia apararea crestinilor persecutati din toata lumea.

Vocea martirilor

Richard Wurmbrand si-a asumat, in SUA, rolul de a fi o voce a martirilor care nu puteau sa vorbeasca ei insisi lumii libere. Clericul lutheran s-a nascut in anul 1909 la Bucuresti. In tinerete, a aderat la miscarea comunista, iar intre 1927 si 1929 a urmat cursurile unei scoli politice la Moscova. Pentru activitatea comunista, a fost inchis la Doftana. Insa s-a convertit la crestinism si a renuntat la ideologia bolsevica. Urmarit, impreuna cu sotia sa, Sabina, de autoritatile fasciste românesti, el a gasit resursele sa ii ajute pe zeci de evrei. Dupa anul 1945, Richard Wurmbrand a intrat in conflict cu autoritatile comuniste. In perioadele 1948 – 1956 si 1959 – 1964, a fost arestat de catre comunisti. In anul 1965, emigreaza din tara. In SUA, fondeaza organizatia Vocea Martirilor. Dupa anul 1989, s-a intors in România si a depus flori pe mormintele tortionarilor sai.