Category: Bible

Promisiunea celui mai mare miracol

On By nelursIn Biblia, Incurajare, Mantuire, MiracoleLeave a comment

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 38)

“Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7: 46)

Aproape întotdeauna Isus si-a surprins ascultatorii prin afirmatiile Sale extraordinare si nemaipomenite. El venea cu o noua învatatura coborâta din Cer de la Dumnezeu- Creatorul universului, o învatatura de dincolo de timp – atemporala – din vesnicie, si care e mai presus de judecata umana.

Se stie, nu numai ca se zice, dar asa si e- Adevarul îl supara pe om, desi normal ar fi sa nu-l supere, deoarece adevarul îl ajuta sa se îndrepte în directia buna.

Intr-o imprejurare, Isus a spus: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi.”

Numai adevarul ne poate elibera de orice superstitie, de orice minciuna si de multe alte lucruri asemanatoare. Când ai acces intelectual la informatiile exacte si complete dintr-un domeniu cum ar fi astronomia, pentru exemplificare, atunci vei li liber de toate dogmele existente care aduc atingere intr-un fel sau altul domeniului de care vorbim, care altfel iti pot incorseta si altera cugetul si gândirea.

In fapt, Isus le spunea intotdeauna adevarul. E drept, adesea le vorbea folosind comparatia si parabola sau alte metode eficiente.
Oamenilor le vorbea despre Dumnezeu Tatal si le marturisea despre El Insusi. Le spunea ca pentru a ajunge cineva in Imparatia Cerurilor, acel om, trebuie sa se nasca din nou, trebuie sa devina o creatie noua. Ce e vechi, e carne, e doar fire veche neputincioasa. Ei trebuie sa renasca din Dumnezeu, trebuie sa moara omul vechi si pacatos si sa fie o creatie noua. In oameni, asadar, trebuie sa lucreze Duhul Sfânt pentru a fi schimbati în oameni duhovnicesti. Trebuie ca Isus sa traiasca în inima lor, ei trebuie sa fie altoiti cu Christos, singurul nascut din Tatal.

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata.

Daca pâna acum am adus roade ale firii pamantesti (preacurvia, curvia, necuratia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, mâniile, neîntelegerile, dezbinarile, pizmele, uciderile, betile, îmbuibarile), de-acum, primindu-L pe Isus in inima noastra, va trebui si putem sa aducem roadele neprihanirii (dragostea, bucuria, rabdarea, bunatatea, pacea, facerea de bine, blândetea, credinciosia, înfrânarea poftelor).

“În ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare si a strigat:

„ Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 37-38)

“Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevarat Prorocul.” Alti ziceau: „Acesta este Christosul.” Si altii ziceau: „Cum, din Galileea are sa vina Christosul? Nu zice Scriptura ca Christosul are sa vina din samânta lui David si din satul Betleem, unde era David?” S-a facut deci dezbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau sa-L prinda; dar nimeni n-a pus mâna pe El. Aprozii s-au întors deci la preotii cei mai de seama si la farisei. Si acestia le-au zis: „De ce nu L-ati adus?” Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7)

Aprozii sunt oamenii care au avut ocazia sa auda pe marii oratori ai vremii lor. Ei puteau sa-si dea cu parerea, ca experti in domeniu si ei au zis, la unison: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”

Intelegem ce au simtit in inima lor preotii si carturarii vremii? Pizma si ura! Multimea mergea dupa Isus, tot mai multi credeau in El, iar monopolul detinut de preotime se clatina de-a binelea! Se simteau in pericolul de-a ajunge sa-si piarda reputatia si câstigul.

Poporului i se facea o oferta de catre Insusi Fiul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte:

“Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”

Iar apostolul Pavel, la randul sau, vorbeste la fel:

“Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti;”

Cu alte cuvinte, Isus le spunea tuturor:

Daca veniti la Mine, daca credeti in Mine, atunci si din inima voastra vor curge aceleasi cuvinte datatoare de viata. Ba mai mult, veti avea viata vesnica.

Intr-una din cartile sale, scriitorul si evanghelistul Ravi Zacharias – care la origine e indian, insa se stabileste cu familia mai intai in Canada, iar apoi in USA -, povesteste ca, mult timp dupa trecerea in vesnicie a bunicii lui, in India, a cautat sa-i vada mormantul. Dupa ce a curatat bine vegetatia care acoperea binisor locul, a iesit la iveala o placa pe care scria “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” – un cuvant adevarat spus de Isus. (Ioan 14.19).

Bunica lui Ravi, pe vremea cand era epidemie de holera, impreuna cu multi altii, din cauza acelei molime, a fost nevoita sa stea izolata intr-o scoala timp de doua saptamani. Printre cei retinuti se afla si un misionar care le-a marturisit vestea buna a evangheliei. Ea a primit Cuvantul, L-a crezut pe Isus Hristos ca spune adevarul, si, ca o marturie postuma, a lasat aceste putine cuvinte pe placa de mormant: “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.”

***

Vino la apa vietii

Vino la apa vietii
Slab, ostenit si-nsetat!
Vino, ca nu în zadar vii,
Si tu poti fi azi iertat!

R: Vino acum, nu amâna,
Viata de veci în Isus vei afla!
El este Apa vietii,
Vino, nu întârzia!

Spre-acest izvor te îndreapta
Plin de credinta, grabind,
Orice pacat ti se iarta,
Mila si harul primind.

Vin’ la izvorul acesta,
Vei fi deplin înnoit.
Vezi, izvoraste viata:
Bea si vei fi fericit.

MANIFEST PENTRU POCAINTA

On By nelursIn Bible, Christian LifeLeave a comment

„Caci suntem în clipa când judecata sta sa înceapa de la casa lui Dumnezeu ..” (1 Petru 4:17)

CÂTEVA ÎNTREBARI FUNDAMENTALE:

Te-ai întrebat de ce inainte de revolutie, Biserica nu se confrunta cu asa mult
materialism, divorturi, probleme cu adolescentii, consum de alcool, pornografie, cum se
confrunta azi ? Afirmam ca nu mai suntem legalisti cum au fost cei de atunci, ca
întelegem mai bine harul lui Dumnezeu…

De ce în ciuda marilor progrese în întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, a
nenumaratelor resurse pentru viata crestina, în multe situatii, nu este nici o diferenta
între stilul de viata lumesc si stilul de viata al crestinilor ?

Cum de trecem prin aceleasi crize agonizante ca si cei din lume ? În loc sa fim un ajutor
pentru cei din lume, facem parte din rândul victimelor lumii.

Unde este marturia noastra?

UN RASPUNS FUNDAMENTAL: „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este
vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu
Dumnezeu.“ (Iacov 4:4) „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…. Caci Dumnezeu nu ne-a
chemat la necuratie, ci la sfintire. De aceea, cine nesocoteste aceste învataturi, nesocoteste
nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat si Duhul Sau cel sfânt.“ (1 Tesaloniceni 4:3, 7-8).

Raspunsul oferit de Scriptura este evident: am cautat prietenia cu lumea si am sacrificat
sfintenia. Pentru a fi înteles, prietenia cu lumea înseamna adoptarea culturii popi în
Bisericile noastre (vezi explicatia la sfârsit). Am crezut ca este bine sa adoptam
modernismul, dar s-a dovedit a fi neopagânism cu efecte mortale pentru viata spirituala.
Cultura pop a adus cu ea lumea si pacatul. Cultura pop a facut multe din bisericile
noastre sa fie o batjocura. Cultura pop din Bisericile de azi atrage oamenii ce cauta distractia, nu pe Dumnezeu, nu pocainta si sfintenia. Numerosi crestini, adepti ai culturii pop, sunt dispusi sa mearga la biserica, la studii biblice, sa dea zeciuiala, chiar sa mearga în excursii misionare, exceptie facând trairea în sfintenie. „…având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:5)

Majoritatea crestinilor adepti ai culturii pop nu sunt nascuti din nou. Crestinatatea fara
sfintenie/evlavie este o crestinatate apostaziata! Traim vremurile din urma când apostazia vrea sa acapareze Biserica. Tagaduim apostazia, iar când constiinta ne acuza o suprimam spunând sfinteniei ca este legalism.
O nota importanta: Dumnezeu sa fie glorificat pentru cei “sapte mii” de credinciosi, de
biserici, de organizatii crestine si seminarii crestine din toata România si din toata lumea
care nu si-au plecat genunchii înaintea lui Baal si a culturii pop. (1 Împarati 19:18).

DESCRIEREA APOSTAZIEI: „…Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat,începutul zidirii lui Dumnezeu: „stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos,nenorocit, sarac, orb si gol,“ (Apocalipsa 3:14-17)

„Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia. Sunt printre ei unii, care se vâra prin case, si momesc pe femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte, care învata întotdeauna si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului. Dupa cum Iane si Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se împotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osânditi în ce priveste credinta.“ (2 Timotei 3:1-8)

„Copilasilor, este ceasul cel de pe urma. si, dupa cum ati auzit ca are sa vina anticrist, sa stiti ca acum s-au ridicat multi anticristi: prin aceasta cunoastem ca este ceasul de pe urma.“
(1Ioan 2:18)

MARTURISIRE: Mi-am îndreptat fata catre Domnul pentru a face cereri prin rugaciune si implorare, cu post, în sac si cenusa. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu si am
marturisit: “O Doamne mare si minunat, care faci ce ai promis si esti îndurator cu cei ce Te iubesc si pazesc legamântul Tau; am pacatuit si am comis faradelegea, am facut ce era rau si rebel, chiar prin faptul ca ne-am îndepartat de principiile si hotarârile Tale. O Doamne, dreptatea îti apartine, iar noua rusinea: conducatorilor crestini de biserici, a membrilor bisericii, a profesorilor de seminar, a organizatiilor crestine; fiindca am pacatuit împotriva Ta, permitând culturii pop, neopagâne sa acapareze familiile, bisericile noastre, organizatiile crestine. Am fost atenti sa nu ofensam pe careva, si nu ne-a mai pasat daca te ofensam pe Tine; am devenit corecti din punct de vedere politic, am numit sfintenia legalism, si am permis la tot felul de pacate sa ne invadeze viata privata si cea din sânul Bisericii; ne-am facut ca obiectiv principal sa fim relevanti pentru lume, decât ascultatori de Tine. Domnului Dumnezeului nostru Îi apartine mila si iertarea, chiar daca am fost rebeli împotriva Lui. Acum, Doamne, asculta rugaciunea si cererile noastre si fa ca fata Ta sa straluceasca peste Biserica Ta, care este invadata de apostazie…(Marturisire facuta pe baza Daniel cap.9)

UN STRIGAT ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

1. Pentru pastorii care cauta sa multumeasca oamenii. „Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ (2 Timotei 4:3-4)

Încetati sa aduceti oameni în Biserica prin orice mijloace în detrimentul sfinteniei! Predicati întreg Cuvântul lui Dumnezeu asa cum este el! Când predici, condamna pacatele cu care se confrunta biserica ta. Cheama oamenii la o viata practica de sfintenie. Avertizeaza-i pe oameni de iminenta judecata a lui Dumnezeu împotriva bisericii de azi, invadata de apostazie. Probabil vei fi nemultumit la gândul ca multi vor parasi biserica. Lasa-i sa plece!
Cuvântul lui Dumnezeu va înlatura pe apostati. Lumea din jurul nostru este satula de
biserici în crize. Asigura-te ca nu esti prins de pornografie, materialism, alcool si alte pacate mortale. Practici disciplinele spirituale? Ai putea spune ca a te opune de la amvon, homosexualitatii, avorturilor sau altor pacate este politica, în realitate însa, tu nu vrei sa îi superi pe oameni. Unii dintre voi, pastorii de felul acesta poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

2. Pentru pastorii de tineret dusi în eroare. „Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gât o piatra mare de moara, si sa fie înecat în adâncul marii.“ (Matei 18:6)

Multi din voi se comporta ca niste clovni încurajând tinerii sa pacatuiasca. Nu aveti nici un discernamânt! Tu, ca pastor de tineret, esti responsabil pentru ruinarea viitorului unei
generatii întregi. Fii un model pentru cei tineri! (1Tim.4:11-16; 6:11-19). Fii primul care traieste o viata de sfintenie, incluzând rugaciunea si postul si normalitatea în îmbracaminte. Instruieste-i pe tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distractie; ci de bucuria unei vieti sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flamânzi dupa recunoasterea si valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, asa ca arunca toate strategiile tale lumesti. Unii dintre voi aveti functii de conducere, dar nici o autoritate, iar unii dintre voi poate nici nu sunteti nascuti din nou. Pocaiti-va! spune Scriptura.

3. Pentru tatii iresponsabili. „Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:4)

Tatilor, multi dintre voi va faceti vinovati de mare pacat, lasând ca mass media cu un
continut explicit de violenta, satanism, sexualitate, sa va polueze viata de familie. Nu
cenzurati nimic copiilor dvs. Altarul familiilor voastre este, fie televizorul, fie internetul.
Permiteti sotiilor si fiicelor voastre sa se îmbrace indecent. Nu aveti nici o idee despre ce sunt învatati copiii vostri în scoala si nu va pasa cine este în anturajul lor. Fii un lider
spiritual pentru casa ta. Fii primul care se schimba, iar familia ta te va urma. Slujeste
Împaratiei lui Dumnezeu si nu tie însuti. Unii dintre voi sunteti prinsi de lucruri precum
consumul de alcool sau folosirea intensiva a televizorului. De multe ori anulati orice
activitate de la biserica pentru un eveniment sportiv. Altii sunt sclavii cautarilor
materialiste, pornografice, trairii în adulter, sau consumului de droguri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

4. Pentru mamele iresponsabile. “…Domnul zice: „Pentru ca fiicele Sionului sunt mândre, si umbla cu gâtul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaiesc cu verigile de la picior, – Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si maramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si brâiele, cutiile cu mirosuri si baierile descântate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si maramele usoare.“ (Isaia 3:13-23)…
”femeile usuratice îngreuiate de pacate si framântate de felurite pofte“ (2 Timotei 3:6b)

Mamelor, multe dintre voi nu sunteti modele demne de urmat! Concurati cu fetele voastre în moda si indecenta. Va uitati prea mult la televizor, mai ales la programele siropoase, ca telenovelele, la programe cu vedetele de la Hollywood. Suferiti de o imagine de sine scazuta. Va faceti vinovate de neglijarea intentionata a copiilor vostri. Ati lasat grija copiilor vostri în seama televizorului,scolii, dadacelor angajate, sau a anturajului copiilor vostri. Pocaiti-va! spune Scriptura.

5. Pentru cei tineri si pentru cei necasatoriti ce cauta placeri. „Sa stii ca în zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi,hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, neîmblânziti, neiubitori de bine, vânzatori, obraznici, îngâmfati; iubitori mai mult de placeri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.“ (2 Timotei 3:1-5)

Pentru voi baietii, care credeti ca biserica este un alt club pentru distractii, va înselati total!
Voi folositi activitatile bisericesti pentru placerile voastre, pentru a întâlni fete; unii chiar angajânduva în pacate sexuale. Unii din voi consumati alcool si droguri, va îmbracati la ultima moda, sunteti la curent cu noile filme cu continut violent sau sexual, dar nu aveti nici o idee despre ce este sfintenia. Abia de ajungeti la studiu biblic, dar sunteti primii care mergeti la petreceri. Dumnezeul vostru este internetul!

Domnisoarelor, multe dintre voi luati parte la aceeasi destrabalare. Concurati în a va
îmbraca cât mai provocator pentru a va fura prietenul unele altora, bârfiti si sunteti
dependente de mobil, navigati pe internet ore întregi, în permanenta aveti pretentii de la
parintii vostri si nu produceti nimic bun.
Voi tinerilor, pe care v-am descris, fiti gata sa primiti judecata lui Dumnezeu! Voi trageti
biserica în jos! Pastorii si ceilalti membri trebuie sa plece înaintea voastra pentru a va
multumi si pentru a va pastra în biserica; voi calcati în picioare sfintenia necesara Casei lui Dumnezeu! Luati în mod usuratic credinta crestina si nu va pocaiti niciodata cu adevarat!
Pentru unii din voi se potriveste de minune ceea ce apostolul Petru a zis: „Ar fi fost mai
bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decât, dupa ce au cunoscut-o, sa se întoarca de la porunca sfânta, care le fusese data.“ (2 Petru 2:21) Pocaiti-va! spune Scriptura.

6. Catre cântaretii crestini de muzica “Rock si Heavy Metal”. „Supuneti-va dar lui
Dumnezeu. Împotriviti- va diavolului, si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu, si El Se va apropia de voi. Curatiti-va mâinile, pacatosilor; curatiti-va inima, oameni cu inima împartita! Simtiti-va ticalosia; tânguiti-va si plângeti! Râsul vostru sa se prefaca în tânguire, si bucuria voastra în întristare“ (Iacov 4:7-9).
„Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este în El. Caci tot ce este în lume: pofta firii pamântesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramâne în veac.“ (1 Ioan 2:15-17)

Cântaretilor crestini, care cântati muzica crestina “Rock” si “Heavy Metal”, ati fost dusi în eroare de ideea ca daca va îmbracati si va comportati precum niste ciudati, daca aveti o înfatisare dura si depresiva sunteti la moda! În realitate, asa-zisa voastra slujire este o rusine la adresa lui Dumnezeu si adevaratei Sale Biserici. Spuneti ca evanghelizati lumea cu acest tip de muzica, dar în realitate, v-a cucerit lumea pe voi si pe audienta voastra. Muzica “Rock” si „Heavy Metal” nu pot sluji niciodata Biserica datorita originii sataniste a acesteia, de aceea asa-zisa muzica crestina „Rock” este o contradictie în termeni. Pocaiti-va! spune Scriptura.

7. Catre crestinii “întelepti în felul lumii” aflati în functii de conducere. „Nimeni sa nu se însele: Daca cineva dintre voi se crede întelept în felul veacului acestuia, sa se faca nebun, ca sa ajunga întelept. Caci întelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei întelepti în viclenia lor.” si iarasi: „Domnul cunoaste gândurile celor întelepti. stie ca sunt desarte.” (1 Corinteni 3:18-20)

Pentru Comitetele Bisericilor care conduc biserica ca pe o afacere…opriti-va, este un nonsens! Ghidati-va dupa Cuvântul lui Dumnezeu, nu dupa concepte manageriale! Abuzati atât de pastor, cât si de membrii Bisericii! Multi din voi afisati o aroganta de sef.
Pentru profesorii de teologie…o parte dintre voi ati crescut cu convingeri umaniste si
continuati sa va schimbati punctul de vedere în functie de mersul lumii! În studiile pentru
lucrarea de doctorat ati urmarit doar sa absolviti cu bine, dar ati neglijat disciplinele
spirituale si evlavia! În consecinta pastorii pe care îi formati seamana cu voi. Multi din ei cad în tot felul de pacate grele.

Pentru bordul de conducere a anumitor scoli de teologie..voi luati decizii capitale, fara a va baza pe întelepciunea lui Dumnezeu. Unii din voi nu aveti nici o expertiza teologica, dar cu toate astea, dezbateti pe marginea unor subiecte de teologie. Adesea, voi, cei din bordul de conducere, sunteti alesi pe baza statutului social sau a puterii financiare pe care le detineti, nu în functie de maturitatea spirituala sau de expertiza teologica.
Pocaiti-va! spune Scriptura.

8. Pentru vedetele si producatorii crestini. „Israel s-a îngrasat, si a azvârlit din picior; – Te-ai îngrasat, te-ai îngrosat si te-ai latit! – si a parasit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui“ (Deuteronomul 32:15)

Multi din voi va faceti vinovati de cautarea obtinerii de profit si nu de onorarea lui
Dumnezeu! Încet, de-a lungul anilor, promovati muzica lumeasca si reviste lumesti. Sunteti ahtiati dupa recunoastere din partea mass-mediei! Este socant sa vezi în librariile crestine, cd-uri având pe coperta grupuri Rock cu fete bolnave sau asa-zisele cântarete crestine, pozate în îmbracaminte îndecenta. Periodic, familii naive si tineri imaturi se lasa influentati de curentul acesta, lansat de producatorii crestini. Multi dintre cântaretii crestini, care au facut multi bani din aceasta promovare, acum se comporta ca personalitatile de la Hollywood, aratând lipsa de respect la adresa lui Dumnezeu si a crestinilor decenti. Unde în Biblie, ati gasit ca sfintii din Vechiul Testament sau ucenicii Domnului Iisus sa afiseze o atitudine aroganta si sa fie asa de bogati precum sunt multe vedete crestine în zilele noastre? Suntem asa de critici la adresa Vaticanului si la opulenta lui, dar începem sa ne asemanam cu ei. Pocaiti-va! spune Scriptura.

UN SFAT BIBLIC ÎMPOTRIVA APOSTAZIEI

Din partea Domnului Iisus Hristos: „te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna dar, si pocaieste-te! Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.“(Apocalipsa 3:18-22)…

„Iata, Eu vin curând si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi si Cel de pe urma, Începutul si Sfârsitul. Ferice de cine îsi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti în cetate. Afara sunt câinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, închinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si
traieste în minciuna.” (Apocalipsa 22:12-15)

Din partea apostolului Pavel: „Tu, însa, ai urmarit de aproape învatatura mea, purtarea mea, hotarârea mea, credinta mea, îndelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, prigonirile si suferintele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia si în Listra. stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Iisus, vor fi prigoniti. Dar oamenii rai si înselatori vor merge din rau în mai rau, vor amagi pe altii, si se vor amagi si pe ei însisi. Tu sa ramâi în lucrurile pe care le-ai învatat si de care esti deplin încredintat, caci stii de la cine le-ai învatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea întelepciunea care duce la mântuire, prin credinta în Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.“ (2 Timotei 3:10-17)
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Iisus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Împaratia Sa: propovaduieste Cuvântul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, îndeamna cu toata blândetea si învatatura. Caci va veni vremea când oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa; ci îi vor gâdila urechile sa auda lucruri placute, si îsi vor da învatatori dupa poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevar, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist, si împlineste-ti bine slujba.“ (2 Timotei 4:1-5)

Din partea apostolului Ioan: „Copilasilor, nimeni sa nu va însele! Cine traieste în neprihanire,este neprihanit, cum El însusi este neprihanit. Cine pacatuieste, este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca samânta Lui ramâne în el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste în neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.“ (1 Ioan 3:7-10)

De la profetului Daniel: Pleaca urechea, Dumnezeule, si asculta! Deschide ochii si priveste la darâmaturile noastre, si la cetatea peste care este chemat Numele Tau! Caci nu pentru neprihanirea noastra Îti aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurarile Tale cele mari. Asculta, Doamne! Iarta, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucreaza si nu zabovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Caci Numele Tau este chemat peste cetatea Ta si peste poporul Tau!” (Daniel 9:18,19)

Din partea autorului manifestului:

Scapa de televizor.
Limiteaza activitatea la computer pentru temele de la scoala, la munca sau în scop de cercetare.
Arunca toate dvd-urile, revistele, CD-urile, posterele cu continut sexy, pornografic,
violent, ocult, incluzând toata muzica rock sau heavy metal, crestina sau necrestina.
Fii la zi cu ce se întâmpla în jurul tau si în lume, din publicatiile crestine sau stirile
nepoluate de pe internet.
Cere-i lui Dumnezeu sa te ajute sa te întorci la El cu adevarat daca ai indoieli ca esti nascut din nou.
Asigura-te ca citesti zilnic din Biblie si te rogi.
Cere-i lui Dumnezeu sa-ti descopere planul Sau pentru tine si implica-te în el imediat.
Stai aproape doar de crestini evlaviosi.
Scapa de toate hainele indecente.
Daca ai o familie pune-o pe primul loc, dupa Dumnezeu.
Citeste carti devotionale de autori precum: C.H. Spurgeon, John Mac
Arthur, sau altii ca ei.
Evita pe carismatici

TREI ATITUDINI CU PRIVIRE LA ACEST MANIFEST PENTRU
TREZIRE SPIRITUALa

1. Daca esti un crestin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest si îl vei trimite si altor
crestini.
2. Daca esti un crestin caldicel, probabil ca te-ai simtit ofensat la început, dar ai realizat pe parcurs ca este timpul sa te trezesti.
3. Daca esti un apostat, te vei revolta dupa citirea acestui manifest, dar daca te vei pocai cu adevarat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevarat.

Pastor Paul Dan

Ce asteapta Isus sa vada la tine

On By nelursIn Biblia, Credinta, MiracoleLeave a comment

“Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan, 5.24)

“Astfel, credina vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos.” (Romani, 10.17)

Care e  acel miracol dorit de  Dumnezeu pentru oameni ?

“Isus a plecat de acolo si S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El.  Când a venit ziua Sabatului, a început sa învete pe norod în sinagoga. Multi, când Îl auzeau, se mirau si ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de întelepciune este aceasta care I-a fost data? Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El. ” (Marcu, 6.1-3)

Marcu – contemporan cu Domnul Isus, un apropiat al apostolului Pavel,  varul apostolului Petru -, a cunoscut foarte bine lucrarea exceptionala si supranaturala pe care a facuta ISUS  in mijlocul  oamenilor. Mântuitorul Isus s-a interesat  de aproape si  in permanenta de cei aflati in nevoie. El i-a invatat pe ucenicii Sai despre Dumnezeu Tatal si le-a  marturisit cauza mareata pentru care a venit in lume: sa caute si sa mantuiasca pe cel ce este pierdut.

Pretutindeni pe unde umbla Isus, oamenii erau uimiti de invatatura si minunile pe care le facea El.  I se dusese peste tot vestea.  Aflasera ca El e acela care  vindeca bolile bolnavilor; e Acela  care a inmultit pâinea si pestii si a saturat multimea flamânda; e Acela care a prefacut apa in vin la nunta din Cana; e acela care  a curatit leprosii de boala aceea urâta si ingrozitoare; e acela care  a scos demonii din cei napastiti si a indreptat pe cei incovoiati; e acela care  si-a aratat mila si bunatatea fata de de cei oropsiti si aflati in nevoi, pâna acolo incât a inviat din morti copilul unei mame indurerate.

Când îl auzeau vorbind, se mirau de întelepciunea Lui,  “Care I-a fost data.”-cum spune Marcu, si ziceau:  “De unde are El aceste lucruri?“

Mai ziceau: “Si cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?  Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici între noi?” Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Cu totii simteau cumva ca Isus este un om aparte, special, deasupra tuturor, asa ceva era cu totul nemaipomenit. Si multimea il asculta cu placere. El nu vorbea ca altii, El vorbea cu putere. Cuvintele Lui aveau putere, erau duh si viata.  Totusi, oamenii, simpli sau invatati, carturari si preoti, gaseau o pricina de poticnire, nu atât in vorbele Lui, dar si in ele, cât in faptul ca il legau imediat de casa lui pamânteasca, de casa Mariei, de fratii si surorile Lui, si, il categoriseau cu dispret:  Nu este Acesta tâmplarul?  Adica, te cunoastem noi bine pe tine, esti unul dintre noi, cu ce esti tu mai grozav?  “Si gaseau o pricina de poticnire în El.”

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispretuit decât în patria Lui, între rudele Lui si în casa Lui.”
(Marcu, 6.4)

Isus, putem spune ca generalizeaza tema, plecand de la cazul particular,  când El  era dispretuit intre ai Lui,  de cei din casa Mariei, dar si de consateni,  de neamul Sau, de evrei,  El este dispretuit de intreaga rasa umana, pe pamântul carora  a coborât din Cer, pentru a-i rascumpara  din intunerecul mortii si sa-i stramute in lumina dragostei vietii eterne. “N-a putut sa faca nicio minune acolo, ci doar Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor. Isus strabatea satele dimprejur si învata pe norod.” (Marcu, 6.5-6).

Noi, oamenii, zicem ca sunt minuni vindecarile miraculoase pe care le vedem pe paginile Bibliei, in Evanghelii, sau acelea care le intalnim in viata cunoscutilor, care purtand boli incurabile sunt insanatositi  prin bunatatea lui Dumnezeu si grija medicilor.

Dar, in ochii lui Isus, vedem ca nu la aceste minuni se refera El,  deoarece Marcu explica:  “Si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si Se mira de necredinta lor.”

Domnul Isus spune, cu alte cuvinte,  ca  El se  astepta sa vada o minune  în om,  în cel care  îi aude Cuvântul:   minunea … credintei!

Credinta e o minune. Credinta omului intra  în scena în prezenta a doi participanti: Isus (care vine cu oferta  marturisita în Sintele Scripturi), si ascultatorul, care poate a crede sau a nu crede.

Nu ai vrea si dta, scump cititor, sa asculti cuvantul lui Isus si sa-L crezi?

E O MINUNE
E-o minune când soarele apune,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a iubit.

E-o minune si vara si iarna
Si cerul înstelat;
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El m-a salvat.

E-o minune întreaga-mi faptura,
Minune din vesnicii.
Dar mai mare-i minunea din inima,
Minunea ca El va veni.

Refren
Minunat e Domnul meu.
Mai minunat e El
Decât orice pe pamânt
Minunat e Domnul sfânt !

Ce nu mai invata copiii si tinerii de azi

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Mantuire, TineriLeave a comment

“Nu ma departez de legile Tale, caci Tu ma înveti.

Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

Prin poruncile Tale ma fac mai priceput, de aceea urasc orice cale a minciunii.

Cuvântul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.”

(Psalmul 119, 102-105)

Nu se mai invata multe din lucrurile care altadata reprezenta norma in formarea educatiei tinerilor elevi. Din programa pedagogica scolara si chiar din familie nu lipsea invatatura despre Dumnezeu. Sfintele Scripturi si invatatura lor isi faceau in permanenta simtita prezenta.
In fiecare dimineata, omul nu deschidea bine ochii fara a-i multumi lui Dumnezeu pentru inca o zi daruita. Nu-si incepea lucrul fara a cere in rugaciune binecuvantarea Domnului Dumnezeu, iar copiii nu isi incepeau ziua de scoala fara rugaciune. Multi dintre ei, mai intai, faceau un mic popas in Biserica din sat sau din oras unde cautau apropierea de Dumnezeu care sa-i insoteasca, sa-i ocroteasca si sa le dea izbanda. Ora la clasa adesea incepea cu o rugaciune in care se aducea lauda lui Dumnezeu pentru sanatatea si prosperitatea de care se bucurau, solicitand totodata bunavointa Lui Dumnezeu in procesul de educare. Pe atunci functiona cu succes dictonul: Nimic fara Dumnezeu! In vremurile stravechi dictonul era utilizat in limba latina Nihil sine Deo. Si azi, e drept mult mai rar, mai vedem inca folosita aceasta zicere care, practic, e foarte importanta.

Dar odata intrata ciuma rosie si in Romania, treptat-treptat, oamenilor li s-au interzis aceste foarte bune obiceiuri si, in locul Bibliei, in scoli si in viata, s-a introdus invatatura despre teoria evolutionista a lui Darwin, care, din nefericire a inlocuit teoria creationista, ca Dumnezeu a creat omul. Cu timpul, multi au ajuns sa creada teoria evolutionista a omului, cum ca el ar fi evoluat din maimuta! Si azi sunt multi care mai cred aceasta ineptie. Nu s-a publicat la fel de des si faptul ca insusi Darwin s-a dezis cu timpul de cele spuse in teoria sa evolutionista.

Lenin, Marx si Engels si-au promovat din plin ideile materialiste de ingradire a constiintei umane folosindu-se de Darwin ca de o unealta ajutatoare foarte eficienta.

Latura pozitiva a studierii sistematice a acestei inselatoare teorii era aceea ca elevul avea ocazia sa invete foarte multe lucruri despre plante si animale. Acest exercitiu contribuia la largirea orizontului de cunoastere si de memorare, stare foarte utila in evolutia propriu-zisa a adolescentului. Dimpotriva, in zilele de-acum, aceasta stare de fapt este in mare suferinta din punctul de vedere al utilizarii capacitatii de memorare, care este antrenata mai putin acum, cand informatiile le gasim inmagazinate “pentru noi” pe suport electronic si la indemana noastra pe internet si pe telefonul mobil.

In Romania dinainte de epoca comunista, pe vremea cand ciuma rosie era inca inafara granitelor tarii, si nu se studia pragmatic Darwin, viata isi urma oarecum drumul ei firesc in care toate pareau a fi inca la locul lor. Respectul fata de parinti, respectul fata de dascali si fata de autoritati, respectul fata de biserica si invatatura acesteia, se manifesta inca in intreaga societate. Rusinea si morala crestina isi aveau inca locul lor in viata cotidiana, acasa sau la scoala, la munca campului sau in fabrici, la teatru sau la circ, peste tot, in fiecare segment al societatii, mai puteai gasi in om frica de Dumnezeu, dorinta de a nu-i fi potrivnic, de a nu-l ofensa. Pe atunci copilul putea memora in voie din Cuvantul Lui, lasat de Dumnezeu pentru om, in Biblie, ghidul si indreptarul in drumul spre vesnicia fara de sfarsit.

Apostolul Pavel, ca evreu, invatase cu marele filosof si ganditor al vremii sale Gamaliel. Fiind si cetatean roman, pe vremea crudului Nero, e de presupus ca-si insusise cultura imperiului, dupa cum, cunoscand limba greaca, putem crede ca cunostea si filosofia grecilor.

Aflat intr-una din calatoriile sale misionare, Pavel a ajuns la Atena, unde are ocazia de-a vorbi filosofilor prezenti in Areopag. In discursul sau, Pavel citeaza dintr-unul din poetii greci, spunand:

Caci în Dumnezeu avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…”

Dar sa vedem cum a inregistrat apostolul Luca momentul de care vorbim:

“ Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu el. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare cavesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu? Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.” Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu. Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pamântului si nu locuieste în temple facute de mâini. El nu este slujit de mâini omenesti, ca si când ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a rânduit o zi în care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a înviat din morti…” Când au auzit ei de învierea mortilor, unii îsi bateau joc, iar altii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta alta data.” Astfel, Pavel a iesit din mijlocul lor. Totusi unii au trecut de partea lui si au crezut; între acestia era Dionisie areopagitul, o femeie numita Damaris si altii împreuna cu ei.” (Faptele apostolilor, 17)

Faima cea mult râvnita

On By nelursIn Biblia, Natura UmanaLeave a comment

„Cum puteti crede voi, care umblati dupa gloria, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati gloria care vine de la singurul Dumnezeu?“ (Ioan, 5.44)

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine. (Marcel Proust)

Dorinta de prestigiu –


Intra în fibrele fiintei umane din vremuri stravechi, odata cu savârsirea pacatului originar, din Gradina Eden, odata cu  neascultarea de pretentiile îndreptatite ale lui Dumnezeu, care i-a creat si i-a asezat într-un loc mirific, purtându-le de grija îndeaproape. Curând, aceasta stare contaminata, a condus la înfaptuirea  primei crime din istoria omenirii. Cain, plin de gelozie si ura, si-a omorât fratele, pe Abel, si pentru ce?  Pentru ca Dumnezeu a privit cu placere la jertfa adusa de  Abel, iar jertfa lui Cain n-a fost primita din pricina mândriei de care era stapânit. Atitudinea si caracterul lui Cain nu au placut deloc lui Dumnezeu, iar Cain s-a întunecat de furie în loc sa se schimbe si sa se smereasca înaintea lui Dumnezeu pentru a fi si el primit. Cain s-a  înaltat în ochii lui, însa mândria îl coboara pe om.

Nu întâmplator oda a fost printre primele specii literare foarte  raspandita, în care autorul îsi exprima elogiul sau admiratia fata de anumite persoane sau fapte  eroice, împlinind pornirile si dorintele imediate de satisfacere a dorintei omului firesc de a fi adulat.

Slava, gloria, renumele, lauda, preamarire, proslavirea, reputatia, popularitatea, aprecierea publica, autoritatea, prestigiul – sunt câteva sinonime pentru cuvântul care exprima ideea înaltarii de care vorbim.

Mândria, in general, il cuprinde pe om asa cum  turnesolul coloreaza  toata solutia chimica, daca nu esti atent s-o tii in frâu, in limite acceptabile.
Insa, ca sentiment de multumire, de satisfactie, de bucurie, de demnitate, de încredere – pe tonuri si armonii normale, filtrata cu modestie si bun simt în caracterul si atitudinea curata, care sunt de dorit –, mândria,  poate fi un sentiment normal si benefic, însa,  ce trece în  zona de lauda si fala, de gâdilare a orgoliului, de îngâmfare si înfumurare,  intra în teritoriul unei glorii desarte.

Toti dorim sa obtinem aprecierea. Cu totul altceva este însa a cauta cu orice pret  lauda celorlalti, de a fi mai presus de toti. Tuturora ne place sa fim vorbiti de bine de toti oamenii, poate mai putin de cei pe care-i desconsideram.
Un scriitor polonez, Stanislaw Jerzy Lec,  are o cugetare în care spune ca în fata celor mici trebuie sa te pleci mai mult!

La început Dumnezeu a facut Cerurile si Pamântul. Apoi a creat stelele, soarele si luna, lumea vegetala si lumea animala, apoi a creat omul, deschizând drumul  istoriei omenirii.

Asadar, la început a fost Dumnezeu. El a facut lucruri extraordinare, cu adevarat marete. Cine-i va putea sta alaturi? Cine mai e vrednic de glorie, de faima?
Se stie ca si ingerul stralucitor, Lucifer,  a dorit sa aibe întâietate  alaturi de Dumnezeu, creatorul, el un înger creat. Aceata îngâmfare l-a costat viata luminoasa de pâna atunci, fiind aruncat pe pamânt, numit Satan, împreuna cu îngerii  si demonii sai.

Însa noi avem pe Dumnezeu ca Tata si  dorim sa-i fim ascultatori!
Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. si noi n-am primit un duh de robie, ca sa mai avem frica; ci am primit un duh de înfiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!”  Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani, 8.15-16).

Tocmai pentru ca oamenii nu inteleg, pe deplin sau mai deloc, cum gandeste si cum actioneaza Dumnezeu, cum a creat totul din nimic, oamenii ajung de il desconsidera, de il reneaga, si cauta sa se ridice pe ei insisi in slava!

Omul nu vrea sa recunoasca descoperirile lasate pentru om in Biblie. Aici gasim scris tot ce trebuie sa stim, neaparat, despre Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Câti copii, înaintea noastra, nu au zis: < – Evrika! >, in cazul  descoperirii unor lucruri ascunse de Dumnezeu ca intr-un joc de puzzle, pentru ca fiecare din noi, la timpul lui, sa scoata la iveala lucruri sau fenomene ale stiintei si spiritualitatii care-i sunt de fapt folositoare in drumul anevoios spre vesnicie.

Tatal se bucura când copilul gaseste ceea ce El ascunsese mai dinainte, si, copilul,  umblând pe urma pasilor sau gândurilor Lui, cauta sa  descopere ceea ce El a pregatit pentru copiii Sai. (Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. si acesta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele. – Efeseni, 2.8-10)

Ne bucuram când copiii nostri alearga pentru câstigarea unor premii de întâietate. De mici suntem învatati sa dorim sa fim primii în ceea ce facem.
De Pasti, în unele gradinite exista obiceiul ca educatoarele sa ascunda, oua colorate confectionate din plastic, pe lânga florile si arbustii care strajuiesc aleile de joaca ale micilor copii de 3…5 ani, oua care sa fie cautate de copiii lor. Iesind împreuna din clasele de joaca si învatatura,  li se spune sa caute ca li s-a pregatit o surpriza.
Copiii, contrariati si bâjbâind, neîntelegând pe deplin situatia care le sta în fata,  ies si umbla sau alearga încoace si încolo, cautând, cu priviri mai mult sau mai putin inteligente. si, dupa cum le este alergatura, curiozitatea si cautarea, copiii gasesc acele oua din plastic, viu colorate. Daca le si desfac,  înauntrul lor gasesc si alte surprize,  ascunse pentru un timp chiar de bucuria ce-i cuprinsese pe copii.

Pentru Albert Einstein,  Dumnezeu,  a ascuns teoria relativitatii,  pentru Isaac Newton a ascuns “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, notiuni fundamentale despre optica, matematica si fizica, pentru maica Tereza a ascuns mila si daruirea exemplara in cei mai de jos oameni aflati în suferinta si nevoi,  pentru altii, altele, pentru fiecare a ascuns ceva: faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele.

Asa cum spune Isus într-o parabola, stapânul a dat talanti diferiti oamenilor, fiecaruia dupa puterile si credinta împartita de El în dar.

Ne nastem cu abilitati de vorbire, deseori cu abilitati de vorbire ale mai multor limbi. Nu toti suntem la fel, ci dupa cum ne-a dat Creatorul nostru, ca dar. Ce ai tu ca sa nu fi primit?

Avem doua optiuni. Sa alegem calea unei glorii personale, urmand indemnul vechi al Celui Rau, care zisese …”veti fi ca Dumnezeu” – de care Dumnezeu Insusi zice ca e desarta, nefolositoare, trecatoare, chiar paguboasa, deoarece ea, aceasta cale, ne îndeparteaza de El, în loc sa ne apropie. “El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17, 26-27).

Sau o a doua cale, aceea în care sa  alegem sa-L glorificam pe Dumnezeu, singurul care face minuni. Exista un psalm în care psalmistul repeta de câteva ori: O, de ar lauda oamenii pe Dumnezeu! si arata multele motive pentru care se cuvine a-L lauda (Psalmul 107).

“O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. (…) Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. (…) Încolo, fiule, ia învatatura din aceste lucruri; daca ai voi sa faci o multime de carti, sa stii ca n-ai mai ispravi, si multa învatatura oboseste trupul.  Sa ascultam dar încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul, 1.; 13.12-14)

Într-alt Psalm, autorul face o scurta caracterizare a oamenilor care nu-L cauta pe Dumnezeu spunând despre ei:   “…..  mândria le slujeste ca salba … Râd, si vorbesc cu rautate de asuprire: vorbesc de sus,  îsi înalta gura pâna la ceruri, si limba le cutreiera pamântul.  De aceea alearga lumea la ei, înghite apa din plin, si zice: “Ce ar putea sa stie Dumnezeu, si ce ar putea sa cunoasca Cel Prea Înalt?”  (…)  M-am gândit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda,  pâna ce am intrat în sfântul locas al lui Dumnezeu, si am luat seama la soarta de la urma a celor rai.
Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, si-i arunci în prapad. Cum sunt nimiciti într-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfârsit napraznic. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta!

Sunt multi oameni simpli, dar si oameni foarte bine si temeinic  instruiti, cum e si marele fizician contemporan Stephen Hawking care ajung sa descopere si sa afle lucruri importante, chiar extraordinare, si, in loc sa-i multumeasca Celui care le-a pregatit pentru ei, se inganfa si nu cauta sa-L creada  si sa-L inteleaga pe Dumnezeu, punandu-se pe ei insisi pe piedestalul pe care trebuie inaltat doar Domnul Dumnezeu.

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine, zisese undeva Marcel Proust.

În finalul psalmului, Asaf conchide : “Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”

Codul Învierii la Tolstoi

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, InviereLeave a comment

MOTTO:   „Unde vei gasi cuvântul,                                                                                        Ce exprima adevarul. “ (Eminescu)

„Voi erati morti în greselile si în pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia …
Dar Dumnezeu, care este bogat în indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viata împreuna cu Hristos.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. “ (Efeseni, 2)

“Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sanatoase despre credinta în Hristos.” (marturia unui anonim rus, consemnata de scriitorul Philip Yancey)

Leo Tolstoy – RESURRECTION

Vladimir Nabokov (1899-1975), scriitorul american de origine rusa, nascut la Sankt Petersburg, e de parere ca “arta scriiturii lui Lev Tolstoi este atât de puternica, de clara, încât ea transcede universalul si lasa în urma ideile oricarei religii. In ultima instnta, ce-l framânta pe gânditorul Tolstoi depasesete ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este alta, Viata si Moartea.”

“Am început usor cu Turgheniev, si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce alege din domnul Maupassant. Am luptat doua runde cu dl Stendhal, si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am curaj sa ma urc în ring.” – Ernest Hemingway (1899 1961)

Este binecunoscut faptul ca multe din scrierile lui Tolstoi cuprind si subiecte care se refera la religie si credinta, ca, practic, cel putin în ultimul deceniu de viata s-a confruntat cu propriile sale încercari de traire crestineasca dupa pretentiile lui Dumnezeu pe care le-a descoperit în Noul Testament al Bibliei.
De altfel, în romanul la care ne referim, Invierea (Voskresenie), un misionar englez împarte cartea N.T. unor detinuti deportati în Siberia, prin mâna eroului Învierii tolstoiene, si, comunica în rusa ce spune englezul.

Dar, la fel de cunoscut este faptul ca Tolstoi, posesor al unei mari mosii, având titlul nobiliar de conte, spre batrânete, isi cedeaza în mare parte mosia, celor sarmani, care lucreaza de fapt pamântul.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor, si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

Contele Leo Tolstoy a înteles oferta lui Dumnezeu venita din Cer, prin Domnul Isus Cristos.
Isus Cristos a venit din Cer si El se marturiseste pe Sine si-L marturiseste pe Dumnezeu. Ne pune la îndemâna credinta de-a-L crede pe El. În esenta, Isus ne vorbeste astfel: „Crede în Mine, în cuvântul Meu, în ce vorbesc Eu, în creatia Mea, în promisiunile Mele, si vei avea rascumpararea din felul decazut de traire, si vei fi înnoit, regenerat, nascut din nou, vei învia din moartea trairii în pacat si desfrâu. Urmeaza-Ma pe Mine si vei trai, vei avea o viata noua, si vesnica. Eu sunt Învierea si Viata.“

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – le scrie celor din Efes apostolul Pavel.
Omul, le spune mai departe apostolul, este, cu alte cuvinte, poemul lui Dumnezeu, scris de viata si felul lui de traire, dar care trebuie sa umble prin faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru om. El ne ofera credinta si harul necesar, în dar, tuturor celor ce vor sa-L creada, pe cuvânt,  pe Isus, si sa ia de la El lumina necesara calatoriei pe drumul vietii, spre Cer.

Lev Tolstoi (1828-1910) isi incepe romanul Invierea identificând o trista trasatura în gândirea superficiala a omului, aceea ca el nu apreciaza implicarea minunata a lui Dumnezeu în învierea periodica a naturii – chiar si în orasele cele mai populate, unde pamântul aproape nu se mai vede, fiind acoperit de case si cladiri, de drumuri si alei pietruite –, când, în fiecare primavara omul beneficiaza de bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin innoirea adusa.

Si azi se potriveste zugravirea facuta omului de catre contele Lev Tolstoi cu peste 100 de ani în urma: “Oamenii socoteau sfânta si insemnata nu dimineata asta de primavara, nu frumuseatea asta a lumii lui Dumnezeu, data spre binele tuturor fapturilor, frumusete care binedispune la pace, la intelegere si iubire, ci socoteau sfânt si insemnat ceea ce nascocisera ei ca sa se domine unul pe altul.”

“Astfel, la cancelaria inchisorii guberniei nu era socotit sfânt si insemnat faptul ca tuturor jivinelor si oamenilor le sunt daruite duiosia si bucuria primaverii, ci era socotit sfânt si insemnat faptul ca in ajun fusese primita cu numar, stampila si antet o hârtie, cum ca la orele noua dimineata, astazi 28 aprilie, sa fie adusi la tribunal trei detinuti aflati in ancheta – doua femei si un barbat. Una dintre femei, fiind socotita o mare criminala, trebuia adusa separat de ceilalti.“ (L.N. Tolstoi, Invierea, trad. Adriana Liciu, Iasi- Ed. Polirom, 2010).

Romanul Invierea trebuie citit neaparat,  sau,  daca cineva îl citise cu decenii în urma, cum a fost cazul meu, trebuie recitit cu si mai mare atentie.

Printul Dmitry Nehliudov (Nekhlyudov, pentru traducerea de limba engleza), protagonistul cartii, este un personaj sensibil, receptiv la opiniile si curentele de anvergura ale vremii, un spirit neostoit. În tinerete, nu numai ca fusese uimit si de acord cu pozitia unui latifundiar celebru, Herbert Spencer, care sustinea ca echitatea nu admite proprietatea privata asupra pamântului, dar la prima ocazie a si aplicat-o. La moartea tatalui, împarte mujicilor care lucrau pamântul, mostenit, aproape de 400 ha, si, zece ani mai târziu, la moartea mamei adopta aceeasi atitudine cu marea mostenire dobândita.

Însa, surprinzator, destinul îl aseaza pe Nehliudov printre juratii care urmau sa judece cazul unei tinere prostituate, Ekaterina Maslova, acuzata de comiterea unei crime, prin otravire. Maslova nu era alta decât frumoasa si inocenta camerista din urma cu zece ani , Katiusa, atunci în vârsta de 17 ani, când se afla in slujba matusilor lui, pe mosia acestora, iar egoismul printului o ochise, seducând-o fara remuscari, apoi o parasise cu brutalitate. Nehliudov pleaca imediat dupa tristul eveniment si, indiferent, nu se intereseaza deloc despre un eventual copil nascut de Katiusa, care de altfel se prapadise curând dupa nastere.

Ne putem întreba, cum de Nehliudov comise o asemenea monstruozitate? Una dintre explicatii ar fi aceea ca se întâmpla pe vreme când, prins de valul lumii cazone în care intra dupa ce si-a trait prima tinerete în castitate, ajuns ofiter, se lasa prada desfrâului si vietii usuratice, pe timpul când constiinta sa doarme somnul adânc al desfatarilor carnale.

Din somnul ratiunii, însa, Nehliudov se trezeste asezat pe scaunul de jurat si, în timp ce privea la tânara acuzata de crima, ridicata în picioare si fâstâcita, în a-si spune numele si ocupatia, abia atunci, stupefiat, o identifica în acuzata pe inocenta Katiusa de care abuzase fara rusine!
Dintr-odata, seducerea Katiusei îi apare în toata grozavia ei, o crima abominabila, actul care i-a ruinat viata Maslovei. Consecinta a fost nu numai chinul sufletului ei pentru indiferenta ulterioara a lui Nehliudov, ci, îndepartarea de pe mosie, unde fusese iubita si respectata. Mai mult, a fost nevoita sa-si înceapa traiul obscur si greu de spalatoreasa si de lipsuri, pentru ca în cele din urma sa ajunga, in mod deliberat, prostituata!

Desi nevinovata de crima de care este judecata, e totusi condamnata la patru ani de ocna, pedeapsa comutata în final în deportare în Siberia.

Constiinta lui Nehliudov trece printr-un profund proces de schimbare si innoire incepând cu ziua procesului Maslovei si în zilele si lunile urmatoare pe timpul deplasarii în Siberia. Devine tot mai hotarât s-o salveze cumva pe nefericita victima, de care abuzase si de a carei detentii se simte vinovat. Abandoneaza viata mondena, de lux si de depravare în care traise pâna atunci si o însoteste pe Maslova pe drumul dificil al deportarii în Siberia, fiind dispus sa se casatoreasca cu ea pentru a-si rascumpara toata greseala si pacatul comis. Schimbarea îl ajunge sa spuna: “el o iubeste nu pentru sine, ci pentru ea si pentru Dumnezeu.” Întrebat de cumnatul sau de ce face acest pas care nu e deloc în rând cu mersul lumii, raspunde: «Motivele sunt ca vinovat sunt eu, dar pedepsita e ea. »

În paralel, odata cu procesul schimbarii constiintei printului Nehliudov, are loc o serie de framântari în constiinta si sufletul Maslovei. Daca la începutul procesului nu numai ca nu se rusina de situatia ei, de prostituata, dar parea chiar multumita, cumva mândra de ea.

“Oamenii pe care viata si pacatele ori greselile lor îi pun într-o situatie de felul acesta, oricât de imorala, isi fauresc o asemenea conceptie despre viata, încât postura în care se gasesc li se pare buna si demna de respect. Simtind ca Nehliudov vrea s-o duca într-o alta lume, s-a împotrivit, presimtind ca în lumea aceea în care o atragea el, ea avea sa-si piarda acest loc al ei în viata, care îi dadea siguranta si respect de sine.”

Asa se face ca Maslova avea impresia ca uitase primele amintiri inocente din relatia ei cu Nehliudov, când era animata de-o iubire curata, deoarece acum acele sentimente nu i se mai potriveau cu conceptia despre viata asumata, de aceea si le scosese din memorie, sau, în fapt, le pastra neatinse, ferecate adânc în memorie, încât nu gaseai nici o cale catre ele.

“ Când îi spune ca s-a hotarât s-o ia în casatorie sa-si îndrepte greseala, nu prin vorbe, ci prin fapte, Maslova zice încruntata :
– Dar la ce-ar mai folosi ?
– Simt ca trebuie sa fac asta în fata lui Dumnezeu, raspunde Nehliudov.
– Ce v-a apucat acum cu Dumnezeu ? Toti îl aveti în gura. Dumnezeu ? Care Dumnezeu ? Atunci sa fi pomenit de Dumnezeu – zise ea si deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri.

Transformarea inimii Maslovei se vede din reactiile ei, din comportamentul ulterior, care trece prin diferite faze, de la totala necredinta, atasata de viata ei decazuta, când treptat se ridica spiritual, ajungând sa spuna cuvinte pline de mare întelepciune, de care în urma cu doar câteva luni nu avea cum sa se ataseze. Vede ca doar asa, simtindu-si faptele condamnate, o viata fara valoare, a putut sa afle ce altfel n-ar fi putut sa vada niciodata !

“– Nu ma crezi – spuse.
– Ca vreti sa va insurati – niciodata. Mai degraba ma spânzur ! Asa sa stiti.”

“Maslova înca mai credea si continua sa se convinga ca ea, asa cum îi spusese lui Nehliudov la cea de a doua întrevedere, nu îl iertase si ca îl ura, dar ea începuse deja de mult sa-l iubeasca din nou si îl iubea atât de mult încât, fara voia ei, facea tot ce dorea el sa faca: încetase sa mai bea si sa mai fumeze, încetase sa mai cochetase si se dusese la infermerie ca îngrijitoare.”

“– Poftim, am plâns ca m-au condamnat – spunea ea. Dar ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu câte zile oi avea. Ca am aflat ce n-as fi aflat niciodata.”

Aproape inconstienti, atât Nehliudov, cât si Maslova, încep primii pasi, apoi urmatorii ceilalti, pe calea credintei si a faptelor bune pregatite de Dumnezeu pentru ei.
Amândoi, prin drama sufleteasca de care au avut parte, prin usa deschisa de prapastia decaderii morale si a condamnarii la ocna, intra în povestea lumii lui Dumnezeu, care avea o oferta de credinta, gata pregatita si pentru ei. Ei au acceptat fiorul iubirii divine care i-a calauzit si i-a ridicat, pas cu pas, înspre rascumparea si iertarea care vine prin credinta în Dumnezeu.

Apostolul Pavel spune ca dragostea lui Dumnezeu este turnata în inimi prin Duhul Sfânt care este dat.
Si Dumnezeu isi arata dragostea fata de de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care suntem.
Caci prin har suntem mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)  Glorie Domnului!

Lui Nicodim, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Vântul sufla încotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan, 3,3; 8)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin înnoirea facuta de Duhul Sfânt, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, si ne facem, în nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. (Tit, 3)

Geniul lui Leo Tolstoy, recunoscut în lumea-ntreaga, în Cartea despre care am vorbit în putine si palide cuvinte, oglindeste tocmai Învierea la viata a Maslovei si a lui Nehliudov – din starea de oameni “morti in greselile si in pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia … care lucreaza acum în fiii neascultarii.”

„Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos.”

“– Spuneti-le ca lui Hristos i-a fost mila de ei si i-a iubit– spuse el – si a murit pentru ei. Daca vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stateau în tacere în fata priciului, cu mâinile lipite de trup. În aceasta carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Stiu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”

Slava lui Dumnezeu! Amin.

Cuiele nu te-au putut tine pe Cruce

O zi cu Tine:

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)

“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

Intre Durere si bucuria ei…

On By nelursIn Bible, DevotionalLeave a comment

2 Ian. 2011.
Pruncul pierdut…
„Iar dupa trei zile L-au aflat in templu, sezand in mijlocul invatatorilor, ascultandu-i si intrebandu-i”
Luca 2, 46.

Doamne, ce durere si ce Dor cumplit,
Lacrima ei sfanta de Marie-Mama
Ii aud si astazi plansul cum Il cheama,
Isi pierduse pruncul, Pruncul preaslavit,

Cel iubit, Cel singur, Cel frumos si bun,
L-a aflat in templu Ruga ei inalta
Si de bucurie inima-i tresalta
Si cu ea deodata versul care-l spun…

Ii aud si astazi plansul cum Il cheama,
Fericita fie, fericiti sa fim
Pana mai exista un Ierusalim,
Pana mai exista pe pamant o Mama…

Nicolae Nicoara-Horia

Taina lui EMANUEL

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, TheologyLeave a comment

Inca din copilarie am auzit numele Emanuel de mai multe ori. Mi-au trebuit ani intregi si mai ales o profunda experienta spirituala pentru a intelege o mica parte din taina acestui nume pe care l-am imprumutat din Sfintele Scripturi si l-am dat cu multa dragoste copiilor nostri.

Cine este insa Adevaratul Emanuel? Care este semnificatia existentei si a venirii Lui pe pamantul acesta?

Bineinteles ca deja cititorul meu  a realizat ca este vorba despre Isus Christos – Mantuitorul nascut in ieslea umila din Betleem.

Dar de ce este numit si Emanuel?

Profetul Isaia in capitolul 7 cu versetul 14  vorbeste despre un Semn pe care Insusi Dumnezeu il va da casei lui David si noua tuturor: “De aceea Domnul insusi va va da un semn: Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” Apoi in capitolul 9 ne vorbeste despre o vreme cand intunericul isi va peirde suprematia si “Poporul, care umbla in intuneric, vede o mare lumina; peste cei ce locuiau in tara umbrei mortii rasare o lumina” .

De ce se intampla toate acestea? Si tot profetul raspunde: “Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” (cap 9:6).

Deci EMANUEL este ISUS CHRISTOS, dar cine este Isus Christos?

Un Copil ni s-a nascut – Isus Christos vorbeste despre Sine Insusi ca fiind Fiul Omului, cu alte cuvinte OM ca noi toti. Aici, cu mult timp inainte de a se intampla acest eveniment, profetul ne descopera natura umana a Mantuitorului. Ba mai mult in capitolul 7 ne descrie in mod clar de ce Christos este “Sfantul care se va naste” si nu cel nascut in pacat, de care vorbeste psalmistul David in Psalmul 51.

Emanuel este OM, dar nu un om pacatos si nascut in pacat, ci Sfantul lui Dumnezeu conceput intr-un mod spranatural si nascut intr-un mod unic – prin fecioara. El este “Samanta femeii”  (si nu a barbatului) despre care se vorbeste imediat dupa caderea omului in Geneza 3:15. El este Cel care va zdrobi capul sarpelui cel vechi.

Emanuel trebuia sa fie om, insa nu unul care sa mosteneasca pacatul adamic, ci Cel care va fi cel de-al doilea Adam si prin care va intra lumina mantuirii in lume. El trebuia sa fie om, ca sa poata purta pacatele omenirii, insa trebuia sa fie Mielul de jertfa fara cusur fagaduit inca din vremuri stravechi pe cand Avraam isi ducea pe Muntele Moria pe fiul sau Isac ca sa fie jertfit. El trebuia sa fie om pentru a deveni “Cel intai nascut dintre mai multi frati” , pentru a putea sa ne inteleaga, pentru a fi Marele Preot care ne reprezinta si care mijloceste pentru noi.

Un Fiu ni s-a dat – Isus nu este doar un om sfant, ci profetul ni-l prezinta aici ca fiind Cel de aceeasi natura cu Dumnezeu, Cel despre care insusi Tatal spune mai tarziu: “Acesta este Fiul meu Preaiubit, de El sa ascultati”. Anselm de Canterbury in lucrarea sa “De ce a devenit Dumnezeu om” – vorbind despre taina rascumpararii omului spune despre faptul ca omul era dator lui Dumnezeu cu un pret pe care numai Dumnezeu il putea plati.

Era nevoie ca Emanuel sa fie divin pentru ca El este Cel care a satisfacut pe deplin dreptatea divina care pedepseste pacatul prin moarte. Emanuel, Cel fara pacat a fost facut pacat pentru noi, pentru ca noi sa fim facuti fara vina prin credinta in El. Era nevoie ca El sa fie divin si mai mult decat atat de aceeasi natura cu Dumnezeu, adica Dumnezeu – pentru ca prima porunca din Lege afirma clar ca ne este interzis a ne inchina la alti dumnezei. Era nevoie ca El sa fie Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu putea concepe si implini un asemenea plan pentru salvarea omului din pacat.

Imi cer iertare cititorului daca l-am apasat in aceste cateva randuri cu concepte poate straine de gandirea domniei sale, insa acesta este motivul pentru care am afirmat de la inceput ca mi-au trebuit ani de zile si o profunda experienta spirituala pentru a intelege putin din seriozitatea si adancimea acestor adevaruri.

Doar prin umila lumina a acestor cateva adevaruri sfinte realizez ce mult inseamna pentru Dumnezeu sa spuna ca EL ESTE CU NOI.

Cu atat mai mult pretuiesc acest nume al Mantuitorului si sarbatoresc in ziua de astazi nu craciunul, ci Intruparea lui Dumnezeu, care datorita dragostei Sale “extravagante” (cum spunea cineva) a alcatuit acest minunat plan de salvare si L-a trimis pe Unicul Sau Fiu, pentru ca noi sa ne bucuram de aceasta realitate a prezentei lui depline in viata noastra.

Ce taina adanca…dragostea lui Dumnezeu… dorinta lui de a fi cu noi… cautarea pe care a inceput-o inca din Gradina Edenului, cand a intrebat pe omul cazut: “Unde esti?”

Inca odata marturisesc ca nu inteleg decat foarte putin din aceasta taina, insa ma bucur pe deplin de consecintele implinirii ei in viata mea.

Nadejdea mea este ca si tu dragul meu cititor sa te bucuri impreuna cu mine de EMANUEL.

Sunt un om pacatos.

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

George Danciu

Motto:

 

“In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngaduit” – Dostoievski

„Omul e singurul animal care roseste, sau ar trebui sa roseasca” – Mark Twain

„Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu” – Geneza

„Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta” – David, in Psalmi

„În om e un sir nesfârsit de oameni.” – Mihai Eminescu

 

 

CUM STIU CA SUNT UN OM PACATOS


De ce majoritatea oamenilor par sa nu inteleaga acest cuvânt, pacatos?

Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!

Am incercat fara succes sa-i conving de contrariu, atunci când un cuplu trecut usor de 60 de ani, afirma cu deplina convingere ca ei nu ar avea nici un pacat, si asteaptau sa prezint disertatia mea. Convingerea, cum aveam sa ma lamuresc mai târziu, poate fi adusa in inima si constiinta omului numai de lucrarea spirituala pe care o face Sfântul Duh al creatorului, in fiecare om care primeste vorbirea Sa. Cei care merg sistematic la biserica ajung sa se pocaiasca ca urmare a cercetarii constiintei lor de catre Duhul Sfânt.

Omul a ajuns sa aiba propria filozofie, sa aiba propriile sale legi la care se raporteaza. In fapt, se comporta ca si strutul, ascunzându-si capul in nisip. Si-a anesteziat demult constiinta, este foarte greu sa-i pui ceva in cont, nimic nu-l tulbura, nimic nu-i zdruncina linistea, poate doar atunci când nu are acces la cele trebuinioase sau dorite de el.

Un spirit foarte perspicace, Nicolae Iorga a afirmat ca: “Sunt unii care daca te vad la capatul unui trotuar si cu o umbrela in mâna, te judeca dupa acel trotuar si dupa acea umbrela” !

Ce s-a ales de constiinta noastra? Unde e? Sau este anesteziata tocmai de pacat?
Constiinta este un sentiment, o intuitie, pe care fiinta umana o are despre propria existenta. E vorba de o cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care fiecare o are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta, iti indica faptul ca iti dai seama, daca intelegi ce ti se intâmpla, atunci când cauti sa pui in cântar sentimentele si trairile tale. Dar fata de ce te raportezi?

Constiinta, contine si un sentiment al responsabilitatii morale fata de propria ta conduita. Omul isi face siesi un proces de constiinta, când cântareste o problema morala greu de rezolvat si când are loc o lupta sufleteasca generata de momente si situatii de viata deosebite, care pot fi cruciale. Atunci apare sentimentul de mustrare de constiinta, de remuscare, de regret. Avem expresia “a fi cu constiinta împacata” sau “a nu avea nimic pe constiinta” când omul e convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor morale sau ale legilor statului. A fi fara constiinta, e echivalent cu a fi lipsit de scrupule. Sintagma “libertate de constiinta” indica dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc

Îmi amintesc ca profesorul de filosofie a dat o definitie mai putin pretentioasa starii de sanatate. Ar fi acea stare in care se afla majoritatea oamenilor care formeaza o colectivitate. Dar nu intotdeauna are dreptate majoritatea, adevarul nu e dat de votul majoritar. In societate, de-a lungul timpului, se practica stabilirea adevarului sau a deciziei de urmat, prin vot, printr-un for de judecata. Si, e de notorietate faptul ca judecata e oarba, de multe ori rezolutia vine ca la loterie, iar sentinta nu e rezultatul unei cumpaniri echilibrate de adevar.
Daca luam si termenul “introspectie“, ca fiind lucrarea de observare subiectiva a fenomenelor propriei constiinte, de autoobservare, de autoanaliza, vedem cât de subiectiv e omul daca nu are repere clare si unitati de masurat si de cântarit care sa vina din afara sa. Pentru animale, pentru flori, pentru lumea materiala, omul stabileste criteriile de judecata si comparare.

Dar, pentru om, cine stabileste criteriile de judecata, de cumpanire? Cine va decide, cine va judeca ce e gresit si ce e abatere de la regula, de la norma (canon), cine e in afara omului, echidistant, integru si competent? Nu poate fi altcineva decât cel care l-a creat pe om. Dumnezeu. El a dat omului si legile sale morale care trebuiesc respectate cu sfintenie, cu mare grija. Dumnezeu, vede si aude, cunoaste gânduriile si faptele omului, lui îi pasa ce facem. Ca un tata iubitor, e un Dumnezeu al iubirii de om.

La vremea potrivita, a dat pe singurul lui fiu, Isus Cristos, pentru ca oricine crede in El, in jetfa Sa, sa nu sufere condamnarea la judecata, ca vinovat, ci sa aiba viata, fiind inlocuit in moarte de Omul fara pacat. Caci plata pacatului este moartea.
Dumnezeu pune in balanta Sa orice neasculate a omului, orice abatere de la legile si poruncile Sale.
Pacatul este orice neascultare de legea morala a lui Dumnezeu. Orice ofensa pe care i-o aducem incalcând pretentiile sale.

Radacinile anomiei – ale lipsei autoritatii sau ale normelor referitoare la valorile morale, o oarecare dezorganizare si a lipsei de legi – apar în ruptura moralei de religie si a moralei religioase de legea divina lasata pentru om de Dumnezeu, creatorul omului.

Cuvântul pacat, atribuit omului pacatos, inseamana: calcare a unei legi sau a unei porunci divine, abatere de la o norma (canon); savârsirea unui lucru rau; minciuna, hotia, crima, lovirea, ura, faradelegea, fapta vinovata, greseala, pacatul stramosesc (sau originar); nedesavârsirea, rautatea, nedreptatirea cuiva, a vorbi de rau pe cineva, a bârfi.

Pâna n-am ales sa scriu despre acest subiect, Sunt un om pacatos, filmul american Phone Booth, la noi sub titlul „Cabina telefonica”, era doar unul obisnuit, plin de tensine, actiune si suspans. Atât si nimic mai mult. Acum insa, cu altii ochi îl vad. Paradigma, lumea ideilor si învatatura, devine dintr-odata mai bogata si mai nuantata.
Actorul irlandez Colin Farrell e în rolul protagonistului. Acesta îl interpreteaza cu succes pe un tânar jovial, Stu Shepard, care lasa impresia ca el e placa turnanta sau punctul de inflexiune care le poate asigura ofertantilor propasirea visata. Permanent, da telefoane peste tot, in mass media, la diversi oameni, folosindu-se de informatii inventate, insa lasa impresia ca e unul bine informat, ca vorbele sale au acoperire. Promite in stânga si-n dreapta interventia sa binefacatoare care le va putea rezolva problemele. Se pretinde a fi cheia de acces la omul sus-pus sau jobul râvnit. Stu este bine imbracat, aratos, cu parul bogat si o barba subtire care sa-i contureze personalitatea, oarecum filfizon, dar cu sanse sa fie bine vazut mai peste tot.
Dar, trebuie s-o spun direct, Stu, ca multi altii, duce o viata duplicitara. Daca ar trebui sa-l caracterizam printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: “mincinos”. Zilnic, oscileaza intre dragostea mare si sincera pe care i-o poarta sotiei sale, Kelly, si, flirtul, la fel de constant, aratat frumoasei sale prietene, Pam, o tânara simpatica, careia nu-i spune ca e casatorit si o curteaza impetuos, tratând-o ca prostituata. Dar dezastrul nu intârzie sa apara, fulgerator, pe neasteptate când toate pareau sa-i mearga ca unse.

Stu, avea un obicei. De la cabina telefonica din centrul metropolei îsi suna prietena de ocazie, însa nu inainte de a-si scoate verigheta casatoriei de pe deget, pentru a intretine relatia lor chiar si prin comunicare. De aceasta data, nu incheieiase bine convorbirea cu Pam si nici nu apucase sa iasa din cabina, când telefonul suna, iar Stu raspunde! Deja devenise putin agitat, caci un picolo insistent, in timp ce vorbea cu Pam, îi oferi o pizza, însa el refuza pachetul cu brutalitate. Acum, la capatul firului se afla cineva care stie multe despre el, atât de prietena, cât si de sotie, dar si faptul ca e un mincinos notoriu! Incet, incet, îl constrânge mereu, motivându-i constiinta, determinându-l sa le sune, pe prietena si pe sotie, in timp ce el, intrusul, auzea si dicta marturisirea lui Stu. Trebuia sa le marturiseasca adevarul, sa le spuna ca el e un mincinos.
Aceea era singura cabina telefonica utilizabila din zona, si, tinând-o ocupata, din cauza necunoscutului care-l ameninta sa nu intrerupa convorbirea, tinându-l in bataia pustii de undeva din cladirile mari din apropiere, normal, apar nu putini doritori de a folosi cabina. In fapt, el nu poate inchide, fiind amenintat cu moartea celor doua, apoi balamucul din jurul lui creste mereu. Vine curând politia deoarece intre timp teroristul, sa demonstreze ca nu glumeste, l-a impuscat mortal pe un prieten al lui Stu, care se apropiase prea mult de cabina, cu gând sa-l ajute cumva, deoarece toti auzeau si vedeau trauma prin care trece. In timp, drama creste mereu, Stu începe sa plânga, sa-si deplânga pacatul in fata teroristului si al oamenilor care-l auzeau, a operatorilor de televiziune care transmiteau in direct toata aventura de care vorbim. Teroristul nu era deloc indurator de cainta lui Stu. Era insensibil sau nu-l mai putea crede. Intr-un final, scapa cumva, atât el, cât si cele doua femei. Sotia e dispusa sa-l ierte, Pam trece mai departe si iese nevazuta din scena. Sub anestezia injectiei, aflat pe targa din ambulanta, il vede ca prin ceata la doi pasi pe teroristul care i-a distrus linistea, duplicitar de dulce, in care traia, si-i aude glasul, ca un tepus infipt in inima-i inspaimântata: „Ai grija, cum te vei abate de la o traire morala, voi reveni!”

Asadar, pâna n-am inceput sa scriu despre acest subiect, filmul nu-mi vorbea ca teroristul insinuat in viata lui Stu, poate fi identificat cu constiinta sa, a lipsei acesteia in timp. Dar, ea poate cumva a fi sesizata si vazuta , doar de cel deprins sa vada dincolo de ceea ce se vede. Ea incepe sa lucreze in “inchisoarea de fildes” a capului sau, si-l preseaza tot mai mult, stresându-l.
Un regizor dinafara scenei, ridica valul care ne impidica vederea personajului nevazut si introduce in scena drama propriu-zisa. Avem acum pe scena vazuta, tot ce i se intâmpla lui Stu, noi privind dinafara scenei de desfasurare in care se petrec lucrurile. Pentru toti ceilalti, din preajma si viata lui Stu, aflati in acelasi plan, situatia este in continuare de neinteles. Ca de altfel si pentru Stu. Sunt zvonuri dinafara lumii noastre. Creatorul nostru este in lumea de dincolo de dimensiunile in care traim acum, intralta lume spirituala. El e si regizorul care aduce pe scena constiintei noastre scene altfel nevazute si neintelese de noi, pentru a fi vazute si intelese, iar noi sa putem decide in consecinta.

Scriitorul Philip Yancey poveste cum un medic chirurg a trebuit sa-i repare un picior, apoi el a fost nevoit sa stea mai mult timp in repaus. Dar curând a venit vremea intâlnirii anuale de golf cu prietenii sai.
A cerut voie doctorului, zicând: „M-am antrenat sa nu-mi solicit piciorul stâng, pot sa-mi rasucesc trunchiul fara a-mi solicita coapsele. N-as putea sa particip?”
Doctorul i-a raspuns in mod ciudat dar fara ezitate: „As fi foarte nefericit daca ati juca golf in urmatoarele doua luni.”
Mai târziu vorbind cu sotia sa, Philip, zice pe un ton de gluma: „De ce mi-ar pasa mie ca e nefericit ori nu?”. Apoi, marturiseste onest: “Dar eu eram interesat, nu numai fiindca platisem câteva mii de $ pentru operatie, dar era vorba in fond, de sanatatea mea”.

La fel, ce motiv as avea eu sa ma interesez de cum vrea Dumnezeu sa-mi traiesc eu viata? Acelasi pentru care voi cere parerea unui doctor. Ma las in grija acestuia stiind ca ne-am propus acelasi obiectiv, sanatatea mea fizica, si ca sunt beneficiarul priceperii si intelepciunii sale. Învat, astfel, sa ma raportez la pacat ca la un factor de risc spiritual – asemanator in buna parte, celulelor cancerigene, bacteriilor, virusilor sau plagilor – pe care trebuie sa-l evit cu orice pret spre binele meu. Invat sa cred ca Dumnezeu vrea sa traiesc cea mai buna viata cu putinta, nicidecum un simulacru lipsit de valoare.

Vizitând expozitia „Lumile trupului” din Londra, Philip Yancey istoriseste ca in catalogul de prezentare se aflau fotografiate parti ale trupului expuse in muzeu. La categoria organe, fusesera tiparite in oglinda, fotografiile a doua perechi de plamâni. Cei din stânga erau albi, încât puteai crede ca fusesera ai unui nou nascut. In mare contrast, cei din dreapta lor pareau sa fi fost folositi la curatirea unui horn. Un strat sedimentar negru ascundea, acum, membranele delicate cu rol de captare a moleculelor de oxigen. Textul insotitor dezvaluia faptul ca acesti plmâni apartinusera unui fumator inrait.

„Nu pot sa inteleg cum un doctor, sau cineva instruit, care a vazut asemenea plamâni mai poate fuma vreodata.”- Philip Yancey
La Institutul Inimii din Cluj, pe peretii cabinetelor de consult medical, se gasesc planse cu organele vitale ale omului. Posibila afectare ale acelor organe (inima, ficat, plamâni, rinichi) este semnul dezordinii suportate de catre organismul omului, fiind inclinat sa-l supuna unui regim – alimentar si psihic – inadecvat.
Fumatului, i se acorda o intreaga plansa, punând in prim plan pericolele mari la care supune inima si plamânii, dar si alte organe.
Vorbind despre inima, ale cauzelor care o imbolnavesc – fumatul, alcoolul, alimentatia, stresul la care este supusa ea – am vazut deîndata ca o necesitate vitala ca fiecare educator si profesor sa le vorbeasca deseori elevilor despre corpul omenesc si organele sale vitale, dar si despre factorii care-i influenteaza sanatatea.

Nu oadata pacientul aude pe medic spunând: “– Prea târziu!” Sa fim atenti la mostenirea de sanatate primita de la creatorul nostru, sa nu o compromitem, sa nu ajunga trupul sau sufletul nostru o ruina.

Vorbind de pacat, vedem cum acesta la rândul lui ne intârzie cresterea si naruie sanatatea si sufoca duhul unei vieti noi.

„Viciul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator”, spunea Benjamin Franklin.

Pacatul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator pentru om, spune Dumnezeu, cel care a creat omul.

Sa vedem, acum, doua ipostaze in care starea activa a constiintei este prinsa in versuri si de clasici ai poeziei românesti:

-Traian Dorz: Plânge ucigasul

„Ma chinuie mustrarea si-n mintea mea rasar
vedenii ce m-alunga s-alerg prin noapte iar
caci ziua-n orice lucru si noaptea-n orice vis
vad fata-nsângerata a fratelui ucis,
vad chipul lui aievea, din ce in ce mai viu
si fug gonit din urma de-al spaimelor pustiu.

(…) Urechea de-mi acoper si ochii de-i inchid
Zadarnic, constiinta eu nu pot sa-mi ucid! ”

– Lucian Blaga: În marea trecere

(…) Tot mai departe sovai pe drum –
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.

Interviu: Fiorul vibrației creatoare în opera sculptorului Liviu Mocan

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Natura Umana, Sculpture3 Comments

Sculptorul  clujean LIVIU MOCAN își are atelierul de lucru într-o zona linistită a metropolei universitare, parte de suflet a casei în care locuiește impreună cu familia sa.

Casa – asezată mai departe de freamatul grosier si permanent al concitadinilor săi, departe de zgomotul inevitabil al unui oras prosper, fericit situată în liziera unei bucăți de pădure de rășinoase – are în fața ei, la stradă, curtea, împodobită cu “stâlpi împuscati” si “semințe”, fără de număr, lucrări care l-au făcut cunoscut pe sculptor în întreaga lume.

Intrând in atelier – pentru început – am făcut câteva poze cu sculptorul, asezat la birou, meditând, dar si în mijlocul lucrarilor sale dispuse, fie direct pe pardoseala, fie asezate pe rafturi, dupa nevoia lor de spatiu. Multe din ele pareau parca a astepta suflarea care sa le dea “viata” pentru a putea umbla în lume, cum ne va marturisi ulterior sculptorul.

In fata cestii de ceai, maestrul Liviu Mocan, a avut amabilitatea sa  raspunda intrebarilor de sondare a amintirilor si izvoarelor operelor sale.

Reporter: Ce îti amintesti, care au fost primele framântari care te-au dus în directia de a alege sculptura ca mod de abordare artistica si materializare a meditatiilor tale?

Liviu Mocan: Nu eu am ales arta pentru viata mea, ci arta m-a ales pe mine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu mi-a dat acest dar, aceasta chemare. Nu a fost o ecuatie pe care eu am gândit-o : Nu eu am zis „voi face arta pentru Dumnezeu”, ci  nu puteam si nu pot altfel. Lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine in viata, lucrul care ma bucura, e sculptura. Si vad ca ea are o mare eficienta si un bun impact pentru oamenii cu care intra in contact. Cu mesajele lor – care cuprind adevaruri fundamentale si cosmice – prin estetica, oamenii reactioneaza pozitiv si foate intens.
Au fost situatii în care vorbind unora despre o sculptura, oamenii sa plânga chiar, vazând mai departe de ceea ce se vede, stând de vorba cu ei, despre sculptura din fata noastra si mesajul ascuns, astfel, am ajuns sa simt, ca toata povestea asta care caracterizeaza viata mea, ca pe ceva ce nu eu am ales, ci ca pe ceva ce mi s-a dat inca din copilarie.
Imi amintesc foarte bine de vremea când eram copil, probabil prin clasa a II-a, si am facut un desen la scoala, si acum pot sa ti-l redau. Era un tânar schior care parca zbura cu schiurile, in orice caz se afla atârnat intre cer si pamânt. Iar pe la 13 ani când eram în clasa a VI-a, am realizat prima sculptura, o poti vedea aici pe raft. Este din alabastru. Cumva dintotdeauna am facut ceva in domeniul artei, din copilarie, fara sa mai pomenim mai apoi de scoala mica de arta – Liceul de arta, Studiile academice -Universitatea de Arta din Cluj si de cele post academice, din USA. In fapt, sculptura a constituit pentru mine cea mai puternica atractie a vietii, desigur, dupa relatia mea cu Dumnezeu si aceea cu familia.

Reporter: Dezvaluie-ne din munca ta de laborator, creativ, deoarece operele tale tradeaza autorul grav, un profund gânditor care le-a plamadit.

Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine actul de creatie este o reverberare, un ecou al creatiei divine in mine, eu sunt in primul rând o sculptura si abia apoi un sculptor. Pe mine, aceasta sculptura, ma modeleaza Marele Sculptor, zi de zi, clipa de clipa, El face ceva in aceasta creatie care sunt sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrari, pe care le face Sculptorul, cu majuscula – Marele Sculptor – in mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar intr-un poem aceasta realitate care tine de actul meu de creatie:

“Ecouri ale propriei mele daltuiri, imi sunt daltuirile,
Sarmane intruchipari, galbene, albe.
Eu nu sculptez, eu reverberez,
Soaptele iubirii se impiedeca si in mine, sarmanul.
Si daca astfel e dat, ce alta pot face sub soare,
A face mai bun decât marelui flutur si alb,
Cutie de rezonanta, eu sunt.”

Daca actul de creatie ar fi o expresie a lumii mele – asa cum cei mai multi ARTISTI incearca sa-si creeze o lume si ei sunt imparatii acelei lumi- profunzimea lucrarilor mele, ca fiinta umana, ar merge probabil maximum pâna la sexualitate, dar pentru ca eu nu vorbesc – sculptez – mai intâi, despre lumea mea, ci despre lumea Lui, nevazuta, careia eu insumi ii apartin, atunci lucruri extrem de profunde si extrem de grave, intra in reverberatia sufletului meu, lucruri care tin de adevar, de frumos, de bine, lucruri la scara cosmica, lucruri care depasesc cu mult capacitatea mea de percepere, si, astfel, arta pentru mine este acel loc in care eu ma integrez unei lumi superioare mie, pe care incerc s-o inteleg si sa intru in armoniile ei.

Reporter: Creatia divina joaca un rol primordial in opera ta, cum si vorbesti. Ce îti amintesti, care au fost primele tale framantari duhovnicesti în acest sens?

Liviu Mocan : Primele încercari pe care le-am facut în domeniul sculpturii au fost portretele celor dragi. Eram foarte tânar când am facut portretele bunicilor mei, din partea mamei, Oltean Petru si Oltean Ana, lucrare de foarte mari dimensiuni. Apoi, am realizat un portret a lui Viorel, fratele meu. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi-a dat familie, am incercat sa-i portretizez pe ei, pe sotia mea si pe copiii mei.
De ce consider ca aceste lucrari raspund intrebarii tale? Pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, cu cât imbatrânesc, ca relatiile sunt pietrele de temelie ale existentei umane : Relatia cu Dumnezeu si relatia cu semenii. Ca artist, foarte usor te izolezi in propriul tau turn, in turnul de fildes, si acolo intri in dialog cu piatra, cu lemnul, cu bronzul si stai de vorba cu materialele intâlnite si atât de frumoase ! Uiti de semenii tai, te izolezi si mori, intr-un sens. Pentru ca esti viu atât timp cât esti intr-o relatie. Universul nostru este un univers relational. De aceea cele doua porunci fundamentale, in care se aduna absolut tot, tin de conditia umana. Prima, iubeste-L pe Domnul Dumnezeu, si, a doua iubeste-i pe semeni. Si ce sunt acestea? Sunt relatii. Inca tot invat si acum sa ies din turnul meu si sa iubesc. Sa-mi iubesc sotia, sa-mi iubesc copiii, sa-mi iubesc vecinii, sa stau de vorba cu ei, sa am o relatie cu ei. Astfel, faptul ca le-am facut portretele celor din familie, consider ca este un act de spiritualitate, si anume una de esenta, pentru ca, altfel eu, prin natura mea, prin firea mea, nu as cauta aceste lucruri in mod natural.

Reporter: Ce anume iti inspira creatia ? Nichita Stanescu în poemul “Nod 28” spune ca “Daimonul meu vine de departe / in gazda fapturii mele, …” E o inspiratie de moment ce o determina?

Liviu Mocan: Aici, de fapt, prin ]ntrebarea aceasta, reintram ]n turnul de fildes, pentru ca aceasta supa, acest lichid, aceasta apa vie care favorizeaza actul de creatie, este relatia mea intima si personala cu Dumnezeul meu. Stau cu El într-o stare de vorba, intr-o incercare de a-L simti, de a-L intelege, de a-L trai. Si din aceasta stare curg ideile, curg motivele de inspiratie.

Reporter: Cercetând istoria operelor tale, vedem ca mai toate au mai multi ani pâna sunt finalizate. Ce anume face diferenta timpului scurs pâna la finalizarea unei lucrari?

Liviu Mocan: Dumnezeu este sculptor. Când Dumnezeu a creat din lut, din pamânt moale, fiinta umana, i-a dat forma exterioara, a creat sculptura din pamânt, dar nu s-a oprit aici. Pasul urmator a fost sa-i dea duh de viata.
Sculptorul marunt, cum sunt eu insumi si oricare dintre cei ai lumii si istoriei – în comparatie cu marele, totalul sculptor – facem insa la fel, cream obiectul de arta, dar el nu e gata pâna in momentul in care are suflet, pâna in momentul in care reusim creând ceva, o emotie, un reflex, o miscare, o patina, ceva care sa-i dea viata. Ceva, în alte cuvinte, care sa-i creeze emotia artistica. Sa nu privesti la obiectul acela, ca la un obiect utilitar, ca la un pahar, de pilda, pe care il iei, il umpli si-l folosesti, ci la un obiect de arta. Privitorului, când il vede, trebuie sa-i trezeasca o emotie. Atunci e gata o lucrare de arta când are suflet. De aceea, in atelierul meu sunt lucrari gata, unele de ani de zile, dar care nu sunt vii, nu au suflet si probabil vor ramâne nenascute, pentru totdeauna. Vor muri -ramân moarte- in atelierul meu si nu vor ajunge sa aibe viata, adica sa paraseasca atelierul si sa se mute si sa locuiasca intr-un muzeu, in casa cuiva, intr-un oras, pentru ca nu au viata.

Reporter: Care e relatia ta cu Dumnezeu în timpul elaborarii unei opere? Unde e El în acest timp? Cum vezi implicarea Sa?

Liviu Mocan: Eu nu sunt sculptor, eu sunt ucenic. Pe mine ma intereseaza extraordinar sculptura. Toata viata m-a interesat. Si studiez si observ si invat despre sculptura, continuu. Dar sculptura este regina piesei mele de sah, nu regele. Regele este Dumnezeu. Pentru mine arta este doar modalitatea in care ma apropii de rege. Este vehiculul meu, este fereastra mea prin care privesc universul, il privesc pe Dumnezeu. Incerc sa inteleg ceva despre lume, despre viata, despre mine insumi. Arta, este de la Dumnezeu, care mi-a daruit-o ca fereastra, un spatiu prin care El comunica cu mine. Când ajung la Atelier, primul lucru pe care incerc sa-l fac, nu este sa ma apuc de lucru, ci primul lucru este sa ma apuc de rugaciune, sa stau de vorba cu Maestrul meu. Sunt ucenicul in acel atelier, El e maestrul si rugându-ma il intreb: „Maestre, ce planuri ai Tu astazi de lucru, ce vrei sa realizam? Ce vrei sa facem?“ Imi deschid, inima, imi deschid urechea si incerc sa aud soapta Lui si in ziua respectiva ma ocup de lucruri care simt ca vin de la El, ca El vrea sa le realizeze.

Reporter: Cum se face ca operele tale tind mereu în sus, în înalt?

Liviu Mocan: Esenta evangheliei este verticalitatea. Opera de mântuire se realizeaza de Isus Cristos si prin imaginile lucrarii sale, de vizualizare, care sunt verticale, extrem de expresive. La ce ma refer? Mântuitorul Cristos a murit inaltat intre cer si pamânt. A murit vertical. Ar fi putut alege un alt tip de moarte, cum de altfel contemporanii lui au si incercat s-o faca, sa arunce cu pietre in El, astfel ca ar fi murit orizontal, dar Isus a murit vertical, legând pamântul de cer. Apoi, dupa ce a fost ingropat si a inviat din morti, S-a inaltat la cer, S-a inaltat, S-a inaltat pâna ce ucenici l-au pierdut din ochi, când ingerii au acoperit intrarea in celelalte dimnesiuni ale universului. Nu vi se pare interesant ca Mântuitorul, când a parasit lumea aceasta, S-a inaltat, adica a urcat la cer. El ne-a lasat pentru totdeauna o imagine vizuala a plecarii Lui d epe pamânt. Ne-a lasat verticala cosmica, axul lumii, invierea din morti. Aceste lucruri fundamentale cu privire la moartea si invierea Mântuitorului, inspira verticalitatea lucrarilor mele.

Reporter: Dupa cum stii,  am participat impreuna  la Conferinta CRESTEREA IN HAR – 25-28.10.2010, de la sala Romana a hotelului NAPOCA din Cluj, la care invitatul principal a fost scriitorul PHILIP YANCEY. Pentru acea sarbatoare ai pregatit doua lucrari foarte importante. Una ai « ridicat-o » ad-hóc impreuna cu un coleg si fiul tau (cred), in ritmul unei pisese de teatru foarte bine regizate. Sincere felicitari!  E vorba, mai intâi, de Piatra din capul unghiului, apoi, cealalta lucrarare, “Invitation/Decalogue” Vorbeste-ne, te rog, despre aceste lucrari.

Liviu Mocan: “Piatra din capul unghiului” – ca de altfel si “Invitatie/Decalog” – este o lucrare colectiva, este o realizare a vecinului si prietenului meu Daniel Veja, a fiului meu David Mocan si a mea. Am incercat sa exprimam impreuna faptul ca Domnul Isus Cristos este piatra de bolta a universului, piatra de bolta a mântuirii noastre. Pietrarii care construiau templul, au neglijat aceasta piatra fundamentala, neglijând-o adesea si azi. Daniel Veja este constructor. El intelege foarte bine cum pentru o bolta cât de importanta e piatra aceea care aduna si tine bolta, cheia boltii cum se mai cheama. Daca acea cheie nu exista, daca piatra aceea pe care se sprijina de fapt ambele jumatati ale boltii, daca piatra aceea nu exista tot esafodajul se prabuseste. Isus e fundamental. In piesa noastra, David, baiatul meu, copilul cret, frumos, inocent, in alte cuvinte, ingerul, lumea spirituala, care ne oferea aceasta piatra lui Daniel si mie ca si constructori in salopete care ridicam bolta, dar am refuzat-o mereu. Pentru ca nu-i vedeam locul ei, nici nu semana cu nici una dintre celelalte pietre. Deabia când am dat sa terminam bolta si am vazut ca ne lipseste o piatra, CAND a reaparut Ingerul cu ea, ne-am dat seama ca aceea este piatra necesara.

Invitatie/Decalog este o lucrare extrem de importanta pentru viata mea, este foarte importanta pentru conditia umana si este foarte importanta pentru generatia noastra. In contemporaneitate, civilizatia vestica, in mod special, a devenit relativista, considera ca nu mai exista absolutE. Ca absolutul il fixam noi fiecare dupa buna placere a carnii si firii noastre, a idealurilor, a dorintelor noastre. Pe când creatorul nostru, creatorul fiintelor umane ne-a daruit codul moral, ne-a daruit cele zece porunci. Si ni le-a daruit la modul in care ni se cuvine din partea lui, ca Imparat al unei imparatii in care noi suntem cetateni. El ne-a dat poruncile Lui si ne spune ce sa facem si ce sa nu facem, ce e voie si ce nu e voie. Dar toate acestea, desigur, ca sunt de folos pentru noi, nu pentru El. Astfel ca am creat aceasta lucrare, despre Cele 10 porunci, aici in estul Europei si Dumnezeu a destinat-o intr-un mod foarte, foarte interesant sa calatoreasca prin lume. Si, din estul Europei, acum un an, când lumea noastra protestanta sarbatorea 500 de ani de la nasterea lui Calvin, la Geneva (vezi si http://vimeo.com/9614663, vernisajul lucrarii expuse la Geneva), aceasta lucrare despre cele 10 porunci a fost parte a manifestarilor respective, din iulie 2009. Si a stat la Geneva mai multe luni, a iernat acolo, apoi Dumnezeu a dus-o prin alti frati lânga Los Angeles la Bellflower, de acolo a plecat mai departe in Michigan. Acum strajuieste – pentru un an – la Calvin College, National Liberal Arts College, in Grand Rapids, Michigan. Eu nu am planuit sa fac aceasta sculptura. Mie mi-a dat Dumnezeu ideea aceasta, acum 17 ani, si o aveam ca schita in atelier. Atât am putut eu face, atât mi s-a dat. Dar mai pe urma, Domnul a trimes diversi oameni, unul dupa altul, carora le-a dat alte obligatii si alte misiuni (unul a fost Jonathan Tame, misionar evanghelic englez, care a adunat bani s-o realizam la scara mare, cca 5 m inaltime fiecare componenta; apoi Adrian Gocan, Apoiray Verwise si foarte multi altii).
Aceasta sculptura este o metafora. O metafora care exprima mesajul sculpturii Invitatie Decalog, aceea ca cele 10 porunci sunt mâinile lui Dumnezeu care ne protejeaza sau ne pedepsesc, in functie de pozitionare noastra fata de El.

(mai multe informati despre acest grup statuar puteti gasi pe websitul acestuia http://www.liviumocan.com/ pe
www.invitationsculpture.com si pe pagina facebook invitation sculpture decalogue)

George Danciu

Isus te cauta acum

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10

Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.

(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti– Ioan 8.

„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „

Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “

(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient– Ioan 3.

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “

(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient– Ioan 4.

“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “

De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!

Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!

SLAVA DOMNULUI ISUS CRISTOS!

The Final Judgment, from Myth to Reality!

On By nelursIn BibleLeave a comment

Now you will gain a new perspective regarding  The Final Judgment

Interview conducted by Mircea Alb – 1997

Lia Rusu

Graphics and Romanian text editing – Mircea Alb – 2010
E-mail : a.mircea@yahoo.com
Translated from Romanian
Copyright © 2010. All rights reserved.

Introduction

My name is Lia Rusu and I was born in 1947 in Oradea, Romania. I am a professional artist and former visual arts instructor at the College of Fine Arts, University of Oradea. The following testimony describes an unusual experience that I had in the summer of 1993 regarding the Final Judgment mentioned in the Bible.

The Beginning of the Experience

I became a Christian around the age of 24. Early in my faith, while reading the Bible, I became very impressed by the passages that mentioned that we will be held accountable for how we live our lives. Specifically, after death, each individual will come face to face with God in order to be judged according to all of their deeds and actions while living on Earth.
I began wondering, how was it possible for God to know even the most insignificant details of our lives on Earth? And how could God record everything? Even though I was eager to know and learn more about this subject, I knew it would be difficult to understand it thoroughly, yet I was equally curious to find out how the final judgment from the Bible would take place.

The Angel’s Visit in My Room

I did not understand all these matters at that time, but eventually I stopped being preoccupied by this particular subject. Time had passed, and after many years, at a time when I was no longer thinking about it, I received a visit. During the summer of 1993, in one of the early mornings between 4 AM and 5 AM, I was suddenly awakened. I sensed that somebody had entered into my room, and when I looked closely at that person, I instantly understood that it was an angel. His presence did not make me feel uncomfortable, nor did it create a state of fear in me. The angel approached my bed and talked to me in a soft and resolute manner:
Lia, you have wished to see what the final judgment would be like and I have been sent to take you to see it, but for this to happen you must first die.
When the angel told me that I would have to die in order to be able to see what the final judgment would be like, I worriedly replied that I did not want to die because I had small children that needed me. Then the angel replied,
Just believe, because with God all things are possible.
Journalist – So, did you see someone enter your room?
Lia – Yes, I did see an angel.
Journalist – What did this angel look like? Could you describe the angel in more detail?
Lia – Certainly. The angel looked like a person, but he was taller than a human. He was very luminous and his body was entirely dressed in a coat of light. Very simply put, in his presence I felt immensely confident and totally safe.  That is why I was not afraid at all when I saw him in my room.
Journalist – What was the apparent age of that angel?
Lia – The angel looked like a young man, of age between 25 and 30 years old.

The Travel into Space

After the angel told me that all things are possible with God, he continued,
Come after me, but step only where I step, and do not turn to the side.
When the angel spoke and asked me to follow him, I was compelled to do so at that moment. Throughout my entire experience, I was unable to refuse anything he asked me to do.
Therefore, when the angel asked me to follow him, I felt that I was rising to my feet off the bed and that I had to go after him. We moved very quickly, riding on white horses for part of our  journey. At a certain moment, we stopped and dismounted in front of a very wide river. I knew that we had to cross, but there was no bridge anywhere to be seen. Then the angel told me again,
Step only onto the shape of my footprints and follow me!
He moved ahead and walked on water as easily as he would have walked on ground, and I followed right behind him stepping precisely onto the shape of his footprints as he had instructed.
To my amazement, I could feel that the water was hardening and becoming as dense as stone wherever I would step. We walked on water as if we had been walking on solid rock. We crossed that wide river very easily, without my feet getting wet at all. When we arrived on the other bank of the river, I noticed that my body had gone through a transformation. I immediately realized that my body was no longer composed of matter (flesh and blood) and it no longer had weight.
I now possessed an extremely light body, and found that it could penetrate effortlessly through everything. Moreover, I came to have an extra sense that I did not have before. I was able to understand absolutely anything and everything that was happening to me and around me. I was able to communicate with the angel without using my voice, through direct thoughts exchanged between us. I was effortlessly asking him something in my mind and he was answering the same way.

The Visit to Hades*

* N.T. – Hades (a Greek word) is the translation of “Sheol” (a Hebrew word, from the Hebrew Scriptures). It refers to the temporary abode of the dead (Revelation 20:13, Acts 2:31, etc.) who are awaiting their resurrection. It is separate and distinct from the final “Hell” (a translation of Greek word Geenna “??????”, equivalent to the Hebrew Ge Hinnom, or English “Gehenna”, the eternal Lake of Fire, – Revelation 20:14-15) which is the place of eternal punishment for the damned. (For more details, see any New Bible Dictionary).

Right away we started to descend together through the ground. From the very beginning I knew the angel would take me to Hades because he had previously told me,
Now we shall travel the distance that separates us from Hades.
We were able to pass through Earth’s matter without any difficulty. Suddenly, the foundation of the Earth appeared in front of us. I was deeply impressed by its great appearance and grandeur. I stopped for a few moments to admire it. It was so beautiful! As I stood in front of it, I immediately understood that God had settled the Earth on a foundation.
Journalist – In what shape or form did you see or perceive this foundation?
Lia – Even though in school we were not taught that the Earth has or is settled on a foundation, when I was in front of it that’s exactly what I saw. This foundation had the shape of huge pillars, extremely solid, that seemed to be fashioned from a kind of white, shiny marble. In fact, it is very difficult to me to describe the beauty of that foundation, not to mention everything else that I saw there. It appeared to be an enormous construction, very majestic, and firmly anchored in the Universe. Stopping to admire that beautiful piece of God-made architecture, the angel warned me that we needed to continue our journey and move farther on toward Hades.
As we continued beyond the foundation of the Earth and were travelling, I came to see some gigantic gates in the distance. I instantly understood that these were the gates of Hades. As we drew closer and closer to the gates, I began to feel a profound pain and a heavy spiritual weight within me. My suffering was becoming more pronounced and harder to bear with every step. Then, I started to moan like someone who is going through intense pain or suffering. I asked the angel why I was feeling pain as we were approaching the gates of Hades. The angel answered,
You feel exactly what a soul feels who comes here from Earth after his physical death and who must enter Hades. Therefore, you experience the same feelings.
As we continued our approach and were getting closer and closer to the gates, the spiritual pain and weight within me became almost unbearable. Many of you may have experienced great trials in life, troubles and despair, hopeless situations when you could find no encouragement or consolation from anyone or anywhere. That is how I felt then. I felt that once I entered through those gates, any hope of ever getting out of that place was lost.
After I entered Hades, I lost any previous desire to see any family there, or to find answers to questions like “Where were they?”, “What were they doing?” or “How they were doing?”
The moment I entered, I realized that all the souls in that place had a body identical to mine, with the same properties. Everyone was perfectly conscious and understood absolutely everything that was happening around them. Everybody knew where they were and why they were in that place.  All of whom I was passing by knew who I was, and I knew who they were.
Journalist – Did that spiritual body we are discussing have a shape?
Lia – Yes, it had the shape of the human body with the only difference being that it was not made from flesh and blood.
Journalist – Did it have a face or facial features?
Lia – Yes, certainly.  There the spiritual body had the same facial structure and appearance as that of the respective human while living on Earth, but it was, let’s say, rejuvenated. For instance I knew that a man who stood in front of me was in fact my former neighbor from across the street who had died some time before. I knew it was him and I even felt his pain because he was in that place. He also knew who I was. There, absolutely everything is known.
Journalist – Even though, let us say, that man died at 60, was his face looking like it was in his youth?
Lia – Yes, every one had the same facial appearance that he or she had while living on Earth, but evidently rejuvenated. There, even though I may not have known any particular person before, when I was in front of anyone, I instantly knew everything about that person.  I knew things such as: what kind of people or nation that person had belonged to, what had been their cause of death, even if the death might have occurred 2000 years ago. All that information was instantly available to me! I also knew that all the souls that were present there were waiting for the Final Judgment.
Then it was given to me to understand and feel the pain, spiritual burden and despair of those souls that were in that place. Furthermore, I knew that once one entered into that place, hope was lost of ever being able to get out again.
Hades is the very first great separation from God, and all the souls found there were fully conscious that once in that place, they could no longer reconnect to God in any way. They knew they would be summoned to face God at the final judgment for their deeds while living on Earth. They also knew they could not correct anything from their past. Once they had died and had been brought to that place, any hope of mediation or help from God was then gone forever.
That was the reason all those souls were living in a state of terrible agony and sorrow, of insecurity and uncertainty because they did not know the verdict they would receive at the Final Judgment. Would they be forgiven for the mistakes they made during their lives, and thus, be saved from that place? Would they be found guilty and be sent to Hell forever? Each of them was very familiar with the facts of their own life and was fully aware – more than ever – of the significance and gravity of sins. Each had a chance to turn onto the right path during their Earthly lives but they had disregarded it. Tortured and torn apart by all those thoughts, everyone was frantically analyzing the facts of their lives, trying to find something, anything that might come in their favor or could soften their circumstances at the Final Judgment. Therefore, each soul was intensely preoccupied by their own situation, no longer caring for anyone else around them.
Overwhelmed by the torturing atmosphere of that terrible place, I did not want to go any further or see anything else that existed there, as I had initially wanted when the journey began. I was intensely overcome with the deep sorrow and awful pain of being forever separated from God.
The separation from God that one feels in Hades cannot be compared to any pain felt on Earth! I wish that no single soul on Earth would ever end up in Hades. Words cannot describe what is felt when you are separated from God in that place.

The Journey onto the Mountain of God

Being afraid of staying there longer or to be forgotten by the angel in that place – where once arrived you cannot exit – I started to cry and groan like a child. Noticing the state I was in, the angel escorted me out from Hades and told me,
Now we are going to go farther and climb onto the Mountain of God.
As we departed from that terrible place, the pain and burden I was feeling started to fade away. Ahead of us laid a completely different perspective. The distances of the Universe are enormous, but we managed to move with an astonishing speed.
It seemed to me that only a few moments had passed and we already arrived at the foot of the Mountain of God. Suddenly I found myself in front of a very high and imposing mountain.  Then I understood that the mountain was the Mountain of God and we would have to climb that mountain the same way one would hike on a mountain on Earth. Everything was in an unimaginable display of splendor and holiness, almost impossible to be described in words.

The White Path

While looking at the mountain, I noticed that, starting from its base, there was an extremely white path, as wide as a human palm, unfolding up the entire mountain toward its summit. I had never seen such an intense white on Earth. Any footstep, had it been stained, would leave a trace on that path. It depended on whether your feet were dirty or not, if your life was clean or not.
The angel warned me not to step aside from the path because the mount is holy and if I hesitated from the path I would fall down from the mountain. Why was this so?  Because I would need to be able to understand certain aspects and scenes that I was about to see.
All those who were ascending on that path were dressed in white clothes. I understood they represent people still alive on Earth. At a certain moment, during the ascension, I noticed that some were walking more easily and some were having difficulty in their walk. Some were crawling on their elbows and knees and hence had many wounds. The angel explained to me that some were ascending much harder than others because they had endured humiliation and sufferings on Earth due to their faith in Jesus Christ, and some paid even with their own lives.
I saw an old little man that was climbing with very much difficulty; he was wounded all around his elbows. When I saw him, I instantly acknowledged everything about him – where he had been from, what church he had belonged to, and so on. Being anxious to find out the explanation, I asked the angel,
Why is that old man having such a hard time moving forward on the path?
The angel explained,
He is persecuted every day because of his faith in Jesus Christ, but he stands strong in his faith.
I noticed the difficulty with which this old man was climbing on the path. He was earnestly advancing despite of his sufferings and was ready to even give up his life for Jesus Christ.
As we were moving ahead onto the path, I saw that some were stepping outside of it. They were not able to return onto the path because in the meantime it was occupied by those who were going up. Therefore, instead of going up, these backsliders were going back down. Moreover, some of them were not able to simply walk down, but they were tumbling toward the base of the mountain. Then I asked the angel,
Who are those that are descending? Stop them, please, do not let them go down!
The angel replied,
I cannot stop them, I am not allowed to. I do strictly what I am told to do. If I am told to do something, I do it, or if I am told not to do something, then I do not do it.  I have no right to stop anyone. Everyone is free to do whatever they want with their life.  Each individual is free to decide either to climb the path of their life to God until the end, or turn away from the path, abandoning it, if they choose to do so.
Then I asked the angel,
What will happen to the souls of those that are descending?
And the angel answered,
They are now going where we have come from – Hades.
Being worried for the fate of those souls and knowing what their ending would be in that place, I insisted on asking the angel again,
Oh, but stop them, do not let them reach Hades!
The angel told me again,
I cannot do that. I only do what I am allowed to do. These souls go there because they no longer like the path that leads to God, but they will be held accountable for their decision.
Journalist – Who do you think these descending souls were? Coming back to our life on Earth, who might represent these souls?  They must have an equivalent in our world, right?
Lia – Yes, that is correct. Those souls as I understood represent the people still alive on Earth that had decided at a particular moment in life to come to Jesus Christ as their Lord and Savior, adhering to His word.  They loved and revered Him for a while, but then they started disliking the pure life they were supposed to live, as Jesus asked them to live. Therefore some of them said to themselves,
“This path is too hard and too narrow for me. In fact I cannot do whatever I please, I cannot have a lover or an affair if I want, I cannot get rich and do dirty business, I cannot do this and that.”  These people no longer wanted to go with Jesus because Jesus Christ Himself is the path, the white path onto the Mountain of God. On that path one can only step with extreme care because any spot, no matter how faint it might be, is still visible and any soul will consequently be scrutinized for all the unclean spots and traces left behind on the path.
Those souls were going back to the life they had before coming to Christ, they were going back to the sinful lifestyle from their past. They were doing this consciously and not determined by anyone else. They began to dislike living a clean life. They abandoned their faith in God and His salvation and went back to their previous worldly sinful lifestyle.
They traded their salvation for worldly pleasures. This may seem very pleasurable at the time, and some may think this exchange will bring prosperity and freedom, but one cannot see how they reached this prosperity, whether or not there is an extramarital affair or some other sin behind their apparent success. These people may say: “Why not? It is not such a big sin.” According to their logic, nobody sees it, nobody knows about it. This type of reasoning leads to actions that are profitable or pleasurable for a short time for some, but in the end they will be asked to give an account for their deeds. Their judgment will be much more severe because they had heard the truth but chose to ignore it.
As I stood on the Mountain of God, I suddenly saw an immense fire on the top of the mountain. That fire was so great and imposing that you could not take your eyes off it. That fire was continually and relentlessly burning! It had a common base for three immense and distinct flames. When I looked at it, I instantly understood that this was God – the Father, the Son, and the Holy Spirit. It was the Divine Himself within the fire on top of the mountain!

In the Final Judgment Courtroom

After that we immediately turned to the left and the path suddenly changed direction. An enormous hall appeared in front of us. It was the courtroom where the final judgment would be held. Its dimensions were immense and seemed to be of cosmic magnitude. What was interesting about these heavenly dimensions was that the greater they were, the closer they appeared to be.
When we arrived at the doorsteps of this hall, above it there was the same immense three-flame fire that I had previously seen on the top of the Mountain of God. There I also saw a huge bright cloud, which I understood right away that it was formed of all the saints that had lived on Earth and had been subjected to the First Resurrection, which I had not witnessed.
Then the angel placed me exactly on the doorstep of the judgment courtroom. In front of me stood this huge courtroom, and deeper into the courtroom there was a very large and long table. At each of the two ends of the table there was an angel, both of which looked like the one that was escorting me. The two angels were assisting a third person that was sitting at the middle of the table. I immediately understood that the third person was the Lord Jesus Christ. On the sides of the courtroom were very many immense shelves having a multitude of books on them.
These books were in fact the book of life of each individual that ever lived on Earth, containing a record of their entire life with all their actions and deeds.
Suddenly, a very loud noise was heard, a roaring sound produced by large crowds of people in motion. This marked the resurrection and the beginning of the judgment of those in Hades!
They were marching toward the final judgment courtroom, coming aligned in huge columns. They had been resurrected by generations, starting with the first generation that inhabited Earth and ending with the last generation. Among them were teenagers, men and women, young and old, belonging to all the nations of the world. They were coming in huge waves, one wave after another, like the waves of an ocean. It was a terrifying and trembling noise that seemed to shake the whole Universe. One angel was sitting to the right and another to the left and they were arranging those coming in into two rows by the time they were entering the hall. Everything was being conducted and executed in a perfectly ordered fashion.
After the resurrection of the dead ended, a total silence settled in. The entire audience was waiting for the judgment to begin.

The Judgment of a Man

I personally witnessed the judgment of one man.  He was brought in front of Jesus by one of the usher angels. Then one of the two angels sitting at the table extracted that man’s life book from a shelf in the library and placed it on the table, in front of the Lord Jesus.
The next moment a screen of gigantic dimensions appeared in front of all of us, similar to a cinema screen. The kind of technology that I have witnessed over there is not known on Earth: when the Lord opened the book of life of that man, starting with the first page, the entire life of that man started rolling on the screen in front of us and in front of the whole Universe. The Lord Jesus was not in a hurry and while He was patiently turning each page of the book, images and sound showed everything that man had done during his life.
Everything could be seen to the finest detail, moment by moment, day by day, starting from birth, through childhood, youth, and adulthood up until death. At the Final Judgment, everything that man had done, whether good or evil, every thought, word and feeling from his entire lifetime was shown exactly like a film in front of us all. Nothing remained hidden! Everyone could see and hear even the most intimate thoughts and feelings that man had during his life, including the most discreet, known only to him, all of them resonated and were speaking loudly and clearly to all of us.
At this judgment, the Lord Jesus was the only judge.  Nobody intervened, not even the Father who was overseeing from the summit of the mountain. Jesus Christ was the only one that decided and gave the final verdict, after analyzing the whole life of the one who was on trial.  The analysis and judgment were made in front of everyone, so that all could see clearly that His judgment was righteous.
And thus we found that this man was a priest in a church while living on Earth, and hence the truth had been relatively available to him. After watching the life of that priest in fine detail, I felt full of shame. I fell down on my knees right there on the doorsteps of the courtroom. I bowed my head to the ground, feeling I was a tiny particle of dust in the presence of Lord Jesus.
After witnessing all those events, I became more conscious than ever and fully convinced that all we do on Earth is recorded and nothing can be hidden nor concealed from the face of God. In those moments I began thinking about my life and I boldly, but fearfully, said to myself, “Lord, only Your mercy and clemency can pardon us from Your righteous judgment!”
After that man’s entire life had rolled in front of everybody, the Lord asked him,
Do you have anything to say in your own defense?
The man bowed down his head in front of the Lord and was silent. He could say nothing in his defense, because he knew that nothing he did had remained hidden.
In those moments I understood – and this fact shocked me profoundly – that whenever necessary, the Lord could ask any of the saints from that shiny cloud above the courtroom to stand as witnesses for any relevant moment from that man’s life. Some of them had lived in close proximity of the judged person and could have confirmed any aspect or detail related to that man’s life.  Moreover, it did not matter what kind of religion the man had embraced during his life on Earth. The judgment was made according to the amount of knowledge and how much was fulfilled in accordance with the Ten Commandments from the Bible.
Furthermore, the Lord Jesus could also summon non-living things as witnesses, things that were around the person at certain times, such as the closet from his room, the crossbeam of his house roof, the road the man had walked on, the tree he had passed by every day or anything else. These objects could appear as living beings before the Lord, and testify, confirm or deny facts, events and details regarding that person. This is the majesty of the Lord Jesus. When I saw and understood all these things, I was in complete shock and tremble because I never would have thought that something like this is possible.

The Verdict and the Sentencing

In the moments that followed, a dense silence enveloped that judgment hall. All of us were waiting for the final verdict with great anxiety and tension. This man’s eternal destiny was being decided, and he would either, be forgiven and accepted into Heaven or he would be condemned and sent to Hell forever. The judgment of that man continued. Lord Jesus opened another book that was on the table, which I understood that it was the Book of Life. The Lord searched and found the man’s name written in it.  Then, the Lord addressed the man,
Because of the words you have told others about Me, that I am Life, that I am eternal Life, and that knowing Me by hearing My Word and choosing to follow Me means gaining eternal life, I pronounce you blessed, because others around you have benefitted from the words you have spoken.
The next moment, all those that were present including the angels, saints and all other celestial beings erupted in a loud cry of joy because one soul had been pardoned. The Lord Jesus then signaled to the Sun to come closer. The Sun, with all its great beauty, came in the form of a living being, bowing to the ground as it stood before the Lord. Then Lord Jesus addressed the Sun, saying,
Take off your garment, and go and dress him with it!
The Sun, just as a human would have done, took off his garment, and dressed the man who now received the shine and splendor of the Sun. Then the man was taken to join the group that was glowing just like him. Then I saw that there were different groups of individuals that had different intensities of brightness. There were some groups that shined so intensely that their brightness was almost merging with the images of their spiritual bodies.

The Return to Earth

This was all I was allowed to see from the Final Judgment, which continued. The angel took me out of the courtroom and told me,
We are returning to Earth now.
It was time for me to leave that wonderful place where for a brief period of time I was allowed to stay and witness these events. This time, my soul was in a completely different state compared to the initial one. At the beginning of the journey I had told the angel that I did not want to die just to be able to see the Final Judgment. Now I was so overwhelmed by everything I had seen, heard and felt on this journey, that I did not wish to return to Earth.
The contrast between the two worlds – the celestial and the earthly – seemed so huge to me, that I came to ask myself in wonder, “Why do we humans love our lives on Earth so much, lives that are so often imperfect, dirty, full of suffering and above all, lacking in the splendor of the presence of God?”
It was very difficult for me to accept the fact that I had to go back to Earth where I would have to live in my physical body again. I knew that it would be impossible not to make mistakes for as long as I would be in that material body. I asked the angel not to take me back to Earth but to leave me there, where I felt I was truly at home. Instead the angel wanted to remind me of something very important upon my departure and replied,
Those you saw descending onto the white path from the Mountain of God are those that had trampled the grace that had been offered to them. You all have a great, great gift! You have the grace! You are offered the Salvation freely, and you are forgiven by the grace made available through the death of the Lord Jesus Christ who died for you all. The dirty garment of your soul was cleansed when you came to Him and through His blood you became clean. But whosoever tramples this Grace must come to the Judgment.
I then understood that it is easier for those who have known or have had a connection with a certain degree of truth, but did not have the chance to know the grace and receive it. Perhaps there are people of different faiths, Buddhists, Muslims and others who have a high moral standard, but did not have the chance to know about this grace. Their judgment will be lighter.
However for those who heard about this grace but despised it, in other words those who were offered this priceless gift and rejected it, will be condemned and lost for eternity. I do not wish that anyone would end up at the Final Judgment for something like this, in front of the Lord Jesus Christ.

The Aftermath of the Journey to Heaven

Knowing that I would have to come back home, a strong feeling of shame encompassed me. I did not want to go back and live on Earth again. I was aware that I had a family, but I also knew that Lord Jesus could help them move on without me. Finally, I had to accept that I needed to return to Earth. I left the Mount of God and the Judgment Hall and I returned to the same place from where I had departed. I found myself in my room again, back in my physical body. In the next coming weeks, I felt extremely sick and very weak. I was so profoundly marked by this experience that I simply felt I did not want to live any longer.
Journalist – Are you referring to the fact that you were sick physically or spiritually?
Lia – I meant it both spiritually and physically because I started to suffer in my body. Everything around me now appeared to be ugly and dirty! I was seeing myself as being ugly as well. I was disgusted by my own person and by everything that surrounded me. It all seemed ugly in contrast to what I had seen during my visit to that marvelous realm of God. I did not want to eat anymore and I sensed that my body was rejecting the food, as well as refusing to live any longer.
Journalist – Why?
Lia – It became difficult to live on Earth because I was conscious that while I lived in my physical body it was impossible not to fall short of God’s commandments and not to sin. Right after the return to Earth, I became aware like never before, of what sin really means and what its consequences really are. At the same time I was overwhelmed by the Lord’s greatness and by what I had witnessed where I had been. I was overwhelmed by His righteousness and by the holiness I had seen there. If it were not for the freely available grace of God, we would be the most lamentable beings standing before the Lord Jesus Christ.
I had seen and felt the holiness of the Lord Jesus, of His divinity and that of His Mountain, which could not be walked on with disregard. Those who embraced the sin in their lives were forced to descend, being unable to continue climbing while clinging to their sin.  Everything was beaming with holiness in that place. The angel had added,
This holiness is granted to you by grace, through forgiveness!
Because Jesus Christ had paid the price for our sins which were washed away through His blood, we received a gift, a priceless grace, Salvation. Salvation is worth more than any treasure on the face of the Earth, it is worth more than all the billions of dollars the richest man in the world might ever have.
The most sorrowful man in eternity is the one that will not be saved, that would not know the Lord Jesus Christ and that would not change his life the way He asks everyone to!
I lost my desire to live because I loathed all things around me: wealth, food, and anything else that could separate me from the Lord Jesus Christ and His salvation. I felt that living means either being totally committed to Jesus or to live with disregard towards God’s grace, trampling it with a despising attitude, way of thinking and emotions. I was shown how absolutely everything would be revealed at the judgment, every feeling, thought, look and deed. However it was of great comfort and relief for me when the angel said,
You all benefit from a great gift, the grace.  Anywhere you will travel on Earth, tell others what you have seen and how this grace surpasses everything. To be and to live by grace with the Lord Jesus, is everything. Salvation is everything!
If there was ever a time when you loved someone with all your heart and soul and at that moment you felt you could not live without that person, that feeling is like a moment of eternal bliss. Much more than that, anyone can live eternally within such complete love without lacking anything.

Conclusions

Then I told myself that I must share the message of hope with any person that I will meet, that Jesus Christ is our Savior.
Journalist – Finally, what would you like to communicate to those that will read this testimony?
Lia – I would like each individual to believe, and mostly to be convinced that beyond the reality of everyday life on Earth and beyond our physical death, there is another world just as real as this one, but nonetheless completely different. Our journey does not end at the grave, but we continue into another dimension, whether we believe it or not. We go further, our final destination being either Heaven or Hell. There isn’t a third choice. As long as we live on Earth, each of us is free to choose our final destination. If we want Heaven to be our final destination, then we have to come to Christ through faith, yield to Him as our Master and Savior, and consequently live our life by His commandments.
Moreover, I would like everyone to know and be convinced that there will be a final judgment, and we all will stand before God and be held accountable for our deeds, for the way we lived on Earth, regardless of religion and beliefs.
This Final Judgment is not a myth, it is a REALITY! Eternal punishment can be avoided. For further reading and details, I encourage everyone to study the Bible. In the Old Testament, God promises He will be found by all those who will seek Him wholeheartedly (Jeremiah 29:13, NKJV).

The End

Editorial note – Relevant biblical references related to this testimony:

John 3:16
John 14:6,15
Romans 3:21-26
Ecclesiastes 12:13-14
Acts 17:30-31
Romans 2:11-13
2 Corinthians 5:10
1 John 1:9; 2:1-2
Revelation 20:11-15

“16 For God so loved the world that He gave His only begotten Son, that whoever believes in Him should not perish but have everlasting life.” John 3:16
“6 Jesus said to him, “I am the way, the truth, and the life. No one comes to the Father except through Me. 15 “If you love Me, keep[d] My commandments.” John 14:6,15
“21 But now the righteousness of God apart from the law is revealed, being witnessed by the Law and the Prophets, 22 even the righteousness of God, through faith in Jesus Christ, to all and on all[h] who believe. For there is no difference; 23 for all have sinned and fall short of the glory of God, 24 being justified freely by His grace through the redemption that is in Christ Jesus, 25 whom God set forth as a propitiation by His blood, through faith, to demonstrate His righteousness, because in His forbearance God had passed over the sins that were previously committed, 26 to demonstrate at the present time His righteousness, that He might be just and the justifier of the one who has faith in Jesus.” Romans 3:21-26

“13 Let us hear the conclusion of the whole matter: Fear God and keep His commandments, For this is man’s all. 14 For God will bring every work into judgment, Including every secret thing, Whether good or evil.” Ecclesiastes 12:13-14
“30 Truly, these times of ignorance God overlooked, but now commands all men everywhere to repent, 31 because He has appointed a day on which He will judge the world in righteousness by the Man whom He has ordained. He has given assurance of this to all by raising Him from the dead.” Acts 17:30-31
“11 For there is no partiality with God. 12 For as many as have sinned without law will also perish without law, and as many as have sinned in the law will be judged by the law 13 for not the hearers of the law are just in the sight of God, but the doers of the law will be justified;“ Romans 2:11-13
”10 For we must all appear before the judgment seat of Christ, that each one may receive the things done in the body, according to what he has done, whether good or bad.” 2 Corinthians 5:10
“9 If we confess our sins, He is faithful and just to forgive us our sins and to cleanse us from all unrighteousness.” 1 John 1:9
“1 My little children, these things I write to you, so that you may not sin. And if anyone sins, we have an Advocate with the Father, Jesus Christ the righteous. 2 And He Himself is the propitiation for our sins, and not for ours only but also for the whole world.” 1 John 2:1-2
“11 Then I saw a great white throne and Him who sat on it, from whose face the earth and the heaven fled away. And there was found no place for them. 12 And I saw the dead, small and great, standing before God,[c] and books were opened. And another book was opened, which is the Book of Life. And the dead were judged according to their works, by the things which were written in the books. 13 The sea gave up the dead who were in it, and Death and Hades delivered up the dead who were in them. And they were judged, each one according to his works. 14 Then Death and Hades were cast into the lake of fire. This is the second death.[d] 15 And anyone not found written in the Book of Life was cast into the lake of fire.” Revelation 20:11-15

Scripture taken from the New King James Version. Copyright © 1982 by Thomas Nelson, Inc. Used by permission. All rights reserved.