Author: nelurs

SATUL

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

 Jianu liviu-Florian

 

 Am saturat de corcoduse Raiul tot!

Nici Sfintii sa manance, nu mai pot!

 

Cereasca-Imparatie, cu placere,

Obeza e, de la un pumn de mere!

 

Dovada: astazi,  cand sa pun pe masa

Bisericii, cu fructe, noua plasa –

 

Arhanghelii, si ingerii ceresti,

Inchis-au usa, gauri, si feresti –

 

Si m-au rugat, chiar fara un cuvant,

Sa-mpart din cele poame – pe pamant!

 

Ce ratii mici, ce nobila masura,

Au fiintele ceresti, la burti, si gura –

 

Si cum nu se ajunge, bunoara,

Un pumn de poame verzi, la toti de-afara!

 

E drept! Acum Biserica-i sub cheie,

Dar cand o va deschide, o femeie,

 

Sa navaliti in ea, pe langa strane,

Ca sa mancati si mere, si  mosmoane!

 

 Si daca veti ramane tot flamanzi,

Va rog sa fiti cu mine foarte blanzi,

 

Caci eu mananc, cat sa-mi ajunga-n ranza,

Paine cu rosii, si dovleci cu branza!

 

Ma mir si eu, cam cate ne sunt date

Sa impartim.. si mi le-mpart pe toate!

 

Ma mir si eu, precum un somnambul,

Ca-n veacul tot – doar cerul e satul!

 

Cazul Cristinei Verona

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

CRIZA DE SEMNIFICATIE

Politia a descoperit in 5 IULIE 2011 intr-o casa din Cartierul Primaverii din  BUCURESTI, decesul a doua femei, Cristina Verona de 44 ani, impreuna cu mama sa. Exista supozitia ca tânara si-a sufocat mecanic mama, probabil cu o perna, iar ea s-a spânzurat de caloriferul din baie.

Cristina Verona vorbea fluent engleza, franceza, sârba, italiana si slovena. A lucrat pentru agentia Associated Press (1990-1993), a fost redactor-sef la publicatiile „The Reader’s Digest” si „Sale e Pepe”.

 

[pullquote] Nu se stie cum a pornit totul. De multe ori râvna unora, plina de zel, savârsea ceea ce nici macar prin cap nu-i trecea mult iubitului conducator, Nicolae Ceausescu. [/pullquote]

In vechiul regim eram asaltati de limbajul de lemn. Toate lucrurile materiale si spirituale, mici sau mari ale societatii comuniste, se aflau inregimentate in tiparul materialismului dialectic din care cu greu evada cineva.

Lichelismul i-a prins pe multi care aveau râvna pentru societatea comunista si stereotipul limbajului de lemn care faurea societatea socialista si istoria insasi.

Sa dau un exemplu din acele vremuri pe care le-as dori apuse, de care multi isi vor aminti cu nostalgie.

Nu se stie cum a pornit totul. De multe ori râvna unora, plina de zel, savârsea ceea ce nici macar prin cap nu-i trecea mult iubitului conducator, Nicolae Ceausescu.

Deci, din vorba in vorba a ajuns peste tot, cica o hotarâre a tovarasilor de sus, cum ca restaurantele sa nu mai aiba perdele la ferestre! Sa se vada de afara ce este inauntru!

In zilele obisnuite si la nuntile oamenilor de rând se vedea totul de afara inauntru si invers, deoarece perdelele erau date jos. Insa, atunci când era o nunta sau o intâlnire a activistilor de partid, perdelele erau puse la locul lor! Asa cum e si acum, legile sunt pentru cei multi, nu si pentru privilegiatii tarii.

Oamenilor de rând nu le erau ingaduite multe. Cei din vârf aveau un alt statut, aveau multe avantaje de tot felul. Aveau cantinile lor, si chiar magazinele lor alimentare, in incinta primariilor sau sediului PCR-local, la preturi joase, cu produse alimentare de calitate si indestulatoare, insa lipsindu-le acut celor multi, taranilor si muncitorilor si intelectualilor, care nu gaseau necesarul nici pe cartela.

Lichelele au facut si atunci, cum si azi fac la fel,pline de zel, indepinind planul diabolic de asuprire. Executantii fideli, beneficiaza pentru o vreme de mari privilegii si se infrupta fara nerusinare din saracaciosul PIB-ului strâns de putinele „albine”, remunerate in batjocura, profitand acum de avantaje si drepturi ilegale si imorale, privileagiatii.

Societatea româneasca ofera sanse foarte bune si lesne de urmat, unora, pentru imbogatire si urcarea pe scara sociala, pe din dos si peste noapte…

Adesea, atunci când aceste lucruri dobândite pe nedrept si cu mare usurinta se prabusesc, se prabusesc si ei insisi cu totul.

[pullquote]

„Tot mai departe sovai pe drum –

si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa

o gura învinsa,

închid cu pumnul toate izvoarele,

pentru totdeauna sa taca,

sa taca.” – IN MAREA TRECERE, Lucian Blaga-1924

[/pullquote]

 

Din marturiile celor care au cunoscut-o bine pe Cristina Verona, reiese ca aceasta era o jurnalista foarte competenta si eficienta, cunoscatoarea a 6 limbi straine. Putea sa recite la orice ora opera lui Shakespeare in limba engleza!

A progresat mult si repede pe scara sociala, casatorindu-se cu fiul unui mare arhitect. Se plimba in masini de lux, avea o casa in Primaverii. Usile vietii mondene le avea deschise, ducea o viata oarecum usoara si prospera.

Dar, treptat, dupa o ascensiune rapida si fulminanta, a venit criza in viata ei: divortul nu a intarziat mult sa apara (nu avusese copii), starea materiala coboara si ea, pâna acolo ca a ramas fara serviciu de prin 2008. Prietenii ei, putini la numar, se pare ca i-a avut pe linie profesionala, ori, din 2008, ramasa fara serviciu, se pare ca ramasese si cam singura, doar cu mama ei, izolata de societate si lume, unde-si desfasurase munca in anii prosperi.

Ajunge sa priveasca spre cei carora viata le mergea bine. Cauta o slujba conform CV-ului ei, impresionant, dar nu primeste de lucru, nu doar ca e criza, dar angajatorii vor oameni competenti, platiti cât mai putin. Iar ea avea un statut inalt.

Ca si cum necazul ei nu era deja insuportabil, se aude ca in acele zile Cristina traia si o mare deceptie sentimentala provocata de fostul ei iubit, turcul Bora Bahadir Cokyapici, patronul restaurantului Osho, situat pe strada unde locuia si ea. Turcul cica ar fi gonit-o brutal din restaurantul lui, iar Cristina ar fi incercat in mai multe rânduri sa-si induplece amorezul plictisit, insa acesta nu mai voia sa auda de ea! Mai mult, individul ar fi dat-o afara din local de fata cu mai multe persoane si chiar ar fi strigat la ea sa nu se mai intoarca. Umilita peste puterile ei, Cristina decide sa schimbe ceva, sa-si modifice coafura. Insa, la coafor a facut un atac de panica sub casca care-i usca parul si a intrat in depresie. A sunat-o pe mama ei, care locuia intr-un apartament din Drumul Taberei, si a chemat-o in ajutor. Mama ei- Elena Parvulescu, inainte sa plece i-a povestit despre incidentul de la coafor vecinei sale….

Intr-un final, Cristina Verona a ajuns sa-si inchipuie ca i s-a furat identitatea.

De ani buni, pe facebook vine amagirea multora. La inceput toti isi doresc socializarea si afirmarea personala, ca sa nu zic o terfelire publica. Pentru ca apoi sa apara dezgustul, un straniu gol sufletesc si apasator care zdruncina sufletele sensibile. Nici ea nu-si mai poate reveni, nu poate sterge acele pagini citite si recitite de catre oricine. Identitatea-i fusese furata. Intra tot mai mult in panica.

Ea insasi si-a blocat toate iesirile din depresia care a inceput sa puna stapanire pe intreaga-i fiinta. Nici nu mai prea avea acces la socializare, in mass-media sau afirmarea spirituala. Dimpotriva. Perspectiva prosperitatii materiale era si ea in declin. Orizontu-i devine tot mai sumbru, pana se intuneca de tot. Se blocheaza fizic si mental. Usile apartamentului din Primaverii sunt incuiate, dupa cum si Cerul pare inchis de tot pentru ea…

Aparatele de radio si TV sunt demult oprite. Nu se aude decât glasul stins-dojenitor al mamei. E insa prea mult pentru chinul ei tot mai insingurat …

… si inchide cu mâna ei gingasa– acum insa inclestata cu brutalitate si ura a tot ce e viata –, gura care i-a surâs si a invatat-o si a indrumat-o sa urce treptele afirmarii…

 

…inchide gura care a sarutat-o si a mângâiat-o in toti acesti ani …

 

„… închide cu pumnul toate izvoarele, pentru totdeauna sa taca, sa taca.”

 

[pullquote]  Psalmul 23  – “Domnul este Pastorul meu”

„Domnul este pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.

El ma paste în pasuni verzi si ma duce la ape de odihna; îmi învioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte, din pricina Numelui Sau. Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mângâie. Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, si paharul meu este plin de da peste el. Da, fericirea si îndurarea ma vor însoti în toate zilele vietii mele, si voi locui în Casa Domnului pâna la sfârsitul zilelor mele.”

[/pullquote]

Ca o ironie a sortii – pentru cei care nu imbratiseaza adevarata viata, ISUS HRISTOS –, Cristina Verona isi frânge scurta-i viata la 44 de ani, fiind atrasa-respinsa si amagita, de-o iubire si-o filosofie care nu-i aduc decât un deznodamânt fulgerator. Si tragic.

 

(Filosofia Osho a amagit si perturbat drumul fericirii multor tineri din România, care au ajuns de s-au adapat la acest izvor otravit si atât de perfid.)

Doamne, fii Tu invatatorul si prietenul meu!

 

Ajuta-ma sa ma incred pe deplin in Tine, sa Te aud si sa-Ti recunosc glasul!

 

CE FEL DE OAMENI VREA SOCIETATEA ROMÂNEASCA?!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Zilele acestea, este un bocet national continuu, ipocrit si enervant, în legatura cu rezultatele bacalaureatului 2011.

Toata lumea pune problemele, însa, în termeni gresiti (dupa opinia noastra, fireste!). Nu e vorba de „rezultatele” unui oarecare bacalaureat – cu sali de examen tip „Big Bother”, ceea ce este penibil si revoltator, trebuie sa recunoasteti, pentru o lume si asa abuziv supravegheata, la serviciu, pe strada, acasa, în pat, sub pat…24 din 24 de ore…! Nu este vorba de „cât de aspru au fost paziti sa nu copie” elevii… – în definitiv, ce fel de examen ar fi acela (numit, cândva, si pe buna dreptate, „examen de maturitate”!), la care s-ar copia „într-o veselie”, mai ales cu complicitatea, prezumând actul de coruptie murdara, a supraveghetorilor-profesori/dascali?!

Pe de o parte, ministrul „cu calculul vitezei palmei prezidentiale”, Daniel Funeriu, „se umfla în pene”, ca un curcanas diform (tip „gnom”!), ca a realizat „primul bacalaureat corect”… – pe de alta, ziaristi, parinti, lideri sindicali, elevi (multi, mult prea multi!) se înghesuie sa acuze „politizarea totala a învatamântului”, de parca asta ar fi aflat-o acum, azi, iar nu ar fi fost o evidenta brutala si scâbroasa, înca de acum vreo 5-6 ani …

…Noi vedem problema altfel. Adica, din alt punct de vedere.

 Orice sistem de învatamânt, înca din antichitate, înca de la Hristos/Ravvi-Rabuni, îsi propune formarea unui anume fel de om, pentru societatea respectiva, în care „se” traieste, la momentul respectiv – sau, în cazul Dumnezeului-Hristos, pentru finalul lumii acesteia si intrarea în urmatorul stadiu spiritual al evolutiei Duhului Uman – deci, scopul fiind Mântuirea, spre intrarea în stadiul numit de Apocalipsa ioanica – „Noul Ierusalim”.

…Deci: CE FEL DE MODEL DE OM SI-A PROPUS SA AIBA/FORMEZE SOCIETATEA CONTEMPORANA (în definitiv, nu doar româneasca, dar SI românesca!)?!

Daca e sa te iei dupa asa-zisul „presedinte” Basecu, o societate mediocra nu-si poate propune decât modele mediocre si submediocre, cu nevoi exclusiv materiale (si acelea, extrem de „joase”!) – o societate „de chelneri si tinichigii”. Si, daca e sa-i crezi pe profesorii de la liceul din Ostrov – unul dintre cele 28 de licee în care promovabilitatea la bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2011, a fost ZERO! – acest proces, de înjosire drastica a nivelului spiritual al românilor (mai ales, prin membrii noii generatii, cea formata, în scoli, imediat dupa 1989!) – a fost anticipat cu seninatate – si ar fi început a se „structura proiectiv” de mult si se finalizeaza acum, cu un bacalaureat care ar confirma necesitatea desfiintarii scolilor din România, în proportia de (aproximativ) 3 din 5 elevi…dupa care, posibil si probabil, se vor pastra doar 1 din 5, si se va sfârsi/ispravi…ufff… cu „alfabetizarea” românilor, o data pentru totdeauna: în definitiv, daca, pentru a deveni presedinte de tara, poti sa nu înveti nimic si sa torni tâmpenii cu ghiotura, pe toate posturile TV, daca e sa devii bogat ca Vanghelie ori Becali, n-ai nevoie decât de mârâielile lui…”Piticut, zis Cinabru”, al lui E.T.A. Hoffmann…daca vrei sa-ti înjosesti scopurile vietii, pâna la a deveni un sclav al „multinationalelor” (precum elevul Razvan Stoica, cel cu 10 la bacalaureat si invitat la Antena 3, pe 4 iulie 2011, orele 21)…atunci, la dracul cu tot Învatamântul Autentic! Si, deci, si cu Harul Dumnezeiesc al Vietii, care spre CUNOASTERE ne-a fost data, de catre Creatorul Lumii…!!!

…Deci, domnilor ticalosi: V-ATI ÎNDEPLINIT, CU BRIO, PLANURILE SI PROIECTELE! Puteti sa fiti absolut încântati: asa-zisii „elevi” au devenit niste bestii cu instincte obscure (populeaza discotecile „spermatogene”, barurile cu etnobotanice, frecventeaza, în loc de cursuri de matematica si româna – …si CHIAR „CREEAZA”, prin munca lor „asidua”/”asudata”! – … portalurile porno, de pe Internet, daca nu ramân la infantilismul de alt gen: cel al „pacanelelor” electronice” etc.) …

Adevaratii elevi (deci, viitori studenti!) sunt, azi, la fel de rari, în România ca si aiurea – asa de rari, precum „iarba de leac”!

…Profesorii batrâni (cei din generatia mea) sunt pe duca…multi dintre „dascalii” cei tineri, în (prea) multe cazuri, sunt chiar mai putin responsabili decât o pisica…(nu vrem nici sa jignim, nici sa generalizam!), coruptia, în învatamânt, înlocuieste, azi, în proportii înspaimântatoare, ideea de MISIUNE, „misionariato-apostolat” (pe care ateii lui Ceausescu o promovau…cât de ciudate sunt lucrurile si complexe, în lumea si istoria asta terestra!). ACEASTA IDEE DE „MISIUNE”, DRAGELOR MELE DOAMNE SI DRAGILOR MEI DOMNI, NU TINE DE „SALARII”, CI DE RESPONSABILITATEA FATA DE „CETATE”!!!

…Ei, profesorii, sunt de vina?! Fireste ca, în mare parte, da! – ca doar n-au cap între umeri, doar ca sa nu le ploua în gât…Dar, când societatea NU MAI OFERA MODELE MORAL-SPIRITUALE, CI NUMAI MODELE DE SUCCES IEFTIN SI TRIVIAL, CONTRA-MODELE – …apoi…între mentalitatea profesorului si aceea a parintilor si a „puilor de parinti” – …cam dispar diferentele esentiale…!!!

 …Si cine o fi sprijinit, ba chiar conceput, CONTRA-MODELUL?! Fireste ca…”intelighentia” terestra!!!

 …Iar parintii (unii, destul de multi!), daca tot am adus aminte de ei (si cât de imens rol ar trebui sa aiba FAMILIA/”SFÂNTA FAMILIE”, în formarea „trand”-ului, a cursului mintii si sufletului/Duhului unui copil/tânar, în aceasta epoca de nauceala universala, de întoarcere pe dos a scarii valorilor umano-divine!) – ori

1-…pur si simplu, NU MAI EXISTA! – …au plecat în strainatate, anticipând si „modelând”, astfel, viitorul copiilor lor (de fapt, al PUILOR lor, pentru ca, fara „cei 7 ani de-acasa” si daca nici nu ai vointa de a te auto-educa, conform unor MODELE TRADITIONALE, DECI VERIFICATE, ONTOLOGICO-SPIRITUAL, DE MII DE ANI!!! – …esti o FIARA, si atât! – în niciun caz un COPIL DE OM!) –

2-…ori sunt total dezinteresati de „scoala” facuta, în sila, de „puii” lor: daca „se descurca” acesti pui, daca, eventual, mai fac si niste bani (…n-are importanta cum, cu cine dimpreuna si pentru ce etc.) – …pai, e bine: „Ia da-mi si mie!”, le zic puilor lor, ele, fiarele mature, pradalnice si, deci, complet amorale – …puilor lor, celor „exersati” la scoala strazii si junglei societatii contemporane, atee si fara nicio idee, cât de vaga, de morala.

Noi am mai zis: comunismul nationalisto-ceausist, dinainte de 1989, forma, macar, fiinte cu notiuni morale (destul de ferme, în felul lor sucit, de comunisto-nationalisti cam bezmetici… – notiuni impuse, însa, prin legi aplicate si aplicabile!!!), daca nu si religioase, „în clar” (zicem asta, pentru ca B.O.R. n-a fost desfiintata, la noi, precum au facut, cu biserica, guvernantii maoisti de la Tirana…!).

…Noi zicem ca experimentul masonic si basist au reusit, cu rezultate exceptionale: chelneri si tinichigii se vor face, toti „picatii”…si, în timp, si cei care, azi, au „reusit” la bacalaureat… – ce deziluzie, pentru Iliescu, Constantinescu (sa nu cadem în extaz în fata profesorului univ. dr., rectorul clujean Andrei Marga, de la care a început „intrarea în emergenta” a cataclismului educational-masonic, prin manualele dezinformarii si aneantizarii identitare românesti: „manualele alternative”!…si nici s-o cainam pe „bocitoarea de serviciu” a PSD-ului, doamna aceea care a scos ora de Dirigentie/Educatie, din orarul scolar…profesor univ. dr., rectorul bucurestean Ecaterina Andronescu!), Basescu si ai lor, precum acest oribil domn IMPOSTOR-Funeriu, de azi! Da, în foarte scurt timp, acesti pui vor deveni …pui de cobre, care-i vor sanctiona, veninos si rezolut, precum în anul 1990, pe toti cei care vor voi SA STIE/CUNOASCA ADEVARUL LUMII: îi vor lapida, pentru ca, nu-i asa: „Noi muncim, nu gândim!”…?!

…Pornind de la rezultatele „stralucite” ale acestui experiment monstruos, „apocaliptic” (dar în sens nu ioanic, ci demonic!) – noi am propune un alt soi de demers, în relatie cu alt fel de modele, decât cele oferite de societatea închinata Vitelului de Aur: în primul rând, în relatie cu MODELUL-HRISTOS! Daca vrem sa obtinem o lume nu de sclavi tâmpiti, instinctuali si ori autisti, ori foc de veninosi si distructivi – e bine sa ne întoarcem, ca-ntr-o bucla temporala, la învatamântul „ne-reformat”, dar logic, de mult bun-simt, coerent si formator de fiinte umano-divine, al lui Spiru Haret (cu toata modificarea semantica a cuvântului „reforma”, care ar însemna dirijarea energiilor catre ceva superior calitativ, deci mai bun pentru om… – …noi receptionam, cu fiori de gheata pe spinare, semantica reala a acestui cuvânt: „a reforma” este, acum, nu doar echivalentul „formei aberante–formalismului” strangulator de creatie, ci, mult mai nociv: echivalentul DISTRUGERII FINALE…”solutiei finale” antievreiesti, cica naziste…dar sunt destui evrei care dezvaluie culisele „afacerii” letale! – …dar azi, aceasta/”solutia” fiind aplicata întregii omeniri terestre, cu exceptiile stiute, ale „elitei” luciferice a…”poporului ales”!). La ÎNVATAMÂNTUL TRADITIONAL, care sa nu puna/propuna, ca scop educativ suprem, „computerizarea/internetizarea/virtualizarea” constiintei copiilor, robotizarea lor – ci re-îndumnezeirea lor! Re-aducerea lor la RESPONSABILITATE si VEGHE A DUHULUI, la LOGICA si la COERENTA si la CONSTANTA DE CREATIE!!!

…Sa ne întoarcem la bunul-simt traditional, la credinta traditionala, ADICA ETERNA! – la logica bunei-credinte, scuturata de sofisme si snobisme! Da, ceea ce noi numim „TRADITIONAL” este, de fapt, VESNIC VALABIL, pentru MOTRICITATEA EVOLUTIVA a Duhului Umano-Terestru!

IUBIREA si GENEROZITATEA ALTRUISTA, RECUNOSTINTA si MILA CRESTINA, RUSINEA RESPONSABILA, DEMNITATEA, PATRIOTISMUL si MORALITATEA CRESTINA si RESPECTUL DE SINE SI DE CEILALTI si RESPECTUL VALORILOR DE NEAM SI ALE UMANITATII TERESTRE, valori creative si creatoare, prin care ne confirmam originea noastra divina si-l confirmam pe Hristos-Lumina Lumii – nu sunt „valori perimate”, ci VESNIC VII NECESITATI DE TRAIRE DE DUH SI MODELE SI FINALITATI ONTOLOGICE!

…Deci, ce ar trebui sa faci tu, omule care nu accepti nici sclavia (fata de demonii instinctelor distructive), nici manipularea, nici ne-veghea si lenea Duhului?! Sa cauti modele sfinte si cu valabilitate, întru CONSTRUCTIE DURABILA ÎNTRU VESNICIE, acolo unde nu-s televizor tradator sau virtualitati internetistice, si nici iude politicianiste! Sa nu te temi de amenintarile diavolului, care glasuieste prin cârmuitori, prin guvernanti, prin inspectori si fel de fel de alte unelte ale celui care lucreaza, de la Facerea Lumii încoace, pentru ratacirea Duhului de Lumina si NUMAI pierzania sufletului ne-o vrea – CI SA AI CURAJUL SA-I ÎNFRÂNGI PE LEFEGIII DRACULUI SI SA TE BATI CU TOATA LUMEA ASTA STRÂMBA, DE TENTATII NEGUSTORESTI, FARISEICE SI PIDOSNICE!

…Erou si Martir , MARTOR SI PAZNIC RESPONSABIL, MISIONAR, pentru Credinta si pentru Limba/Logos Sfânt si pentru Neamul Tau, sa te pregatesti sa fii, pentru a trai, întru Duh, tu si Neamul tau, în veci de veci! Da, modelul sa-ti fie Eroii si Martirii Neamului tau ORTODOX, PAZNICII RESPONSABILI/MISIONARI AI CETATII UMANO-TERESTRE, pentru „ANTRENAMENTUL” în vederea patrunderii în „CETATEA LUI DUMNEZEU” – …iar nu sportivii-sclavi (vânduti ca la obor!), nu politicienii (TOTI sunt tradatori de Misiune Umano-Divina!), care ti-au stragulat Duhul si impulsul dumnezeiesc al Creatiei, de mai bine de trei veacuri încoace (de la Revolutia franceza din 1789, atee, masonic-regicida -…dar, daca stam sa ne gândim si sa chibzuim mai bine, înca de la asa-zisa „Renastere”/”Rinascimento”/”Rennaissance”, cum îi zic Jules Michelet si Jacob Burckhardt, 100% luciferica… – …credem ca ea începe prin veacul al VIII-lea, cu Renasterea Carolingiana, în care crestinismul si cezarismul se încurca total! – …si duce, prin Quatrocentism si Cinquecentism, la Catastrofa Spirituala Terestra a Iluminismului, dirijat, concret si emergent, de catre Masonerie! – … poate doar Girolamo Savonarola sa fie retinut, de mintile noastre, ca urmator al moralei/învataturii ADEVARATE a Lui Hristos…dar, desi îl pretuim, pentru martirajul sau sublim – nu avem voie sa uitam ca a avut, si el, tentatiile lui obscure, de care nu s-a dezbarat complet, se pare, nici în ultimele lui clipe, cele marete…!).

… SA TRAIESTI ÎNTRU HRISTOS, SA-L IMITI PE HRISTOS, ÎNTRU TOT CE A SFATUIT SI ÎNDEMNAT SI DAT CA EXEMPLU… – iar nu sa-ti pândesti aproapele, pentru a-l gâtui si jefui…uneori, nici macar spre folosul tau, egoist – ci teleghidat de VOINTE MALEFICE dinafara ta…pe care, azi, le identificam, partial, în aceste aratari gretoase si fara niciun Dumnezeu: cei care-si proclama, în România si în lume, triumful „reformei” (vazuta ca „revolutie” demonico-masonica!), prin care DEFORMEAZA, TOTAL, TRAIECTUL DIVIN SI SCOPURILE VIETII UMANO-DIVINE TERESTRE!!!

…Cam acest Model Uman am zice noi ca ar trebui sa fie tinta/dorinta si scopul unei societati umano-divine. Daca nu-si vrea un astfel de model…atunci, pe cel diavolesc îl are gata facut („bun de oferta”!), poponet, de catre Basescu, Funeriu si de cei asemeni lor si râvnelor lor (toti, ”lucratori” în pustiul Satanei – …anteriori celor de azi, contemporani lor, sau …”din viitorimea/posterioritatea demonic-terestra”…sau, cum zicea abulicul si impostorul Cartarescu: „a posteriorului omenirii”…)!!!

 

Culmea flerului

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Jianu Liviu-Florian

 

 

Cea mai frumoasa masa este aceea in care esti si platit ca sa manânci.

 

Un credincios:

– Sunt cel mai netrebnic om de pe pamânt. Sunt convins ca ma veti ajunge, si ma veti si depasi…

 

“De cel Calare sa nu-ti fie mila când ii atârna picerele!”

– De ce ?

– Dupa ce ca e calare, ii mai atârna si picerele…

 

Cine alearga dupa doi iepuri, nu stie de unde ii sare in brate al treilea…

 

Doinele si baladele sunt denunturi anonime, din popor…

 

Ghicitoare:

Cine zice, si nu e ?

( cuvântul)

 

 

Meseria este o bratara de aur care se fura. Astia sunt meseriasii din ziua de azi…

 

Obiectele perfecte ucid oamenii perfecti…

 

Buruienile sunt mai viguroase decât culturile…

 

Culmea flerului:

Sa prinzi un soarece cu mâta-n sac.

 

 

BISERICA ST. NICOLAS DE VÉROCE DIN SAINT-GERVAIS

On By nelursIn EuropeLeave a comment

87dcbf5883adb9a7962bd9c76c7bb12e94235e8e_200x237_Q85Tatiana SCURTU-MUNTEANU

Saint Nicolas de Véroce se afla pe vechiul traseu de la Piemont la Geneva si Valais si a fost, pâna în 1760, singura parohie din partea superioara a Val Montjoie, Saint-Gervais fiind în partea inferioara. Biserica Saint-Nicolas-de-Véroce este o biserica catolica situata în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Frantei, în regiunea Ron-Alpi, comuna Saint-Gervais-les-Bains. Cladirea reprezinta un monument istoric din 2006.

Sfântul Nicolae  a devenit patronul comunitatii înca din secolul al IX-lea. Nascut în 270, el a fost episcop de Myra, în Asia Mica. Remarcabil pentru credinta si milostenia sa, el a fost canonizat, iar învatatura lui s-a raspândit mai întâi în Orient, apoi în întreaga Europa. El este, printre altele, patronul spiritual al negustorilor si marinarilor.


Biserica a fost construita în secolul al XVIII-lea, în locul unei biserici romane din secolul al XII-lea, care a fost distrusa. Prima piatra a fost pusa în 1725. Binecuvântarea i-a fost data în 1729. Aceasta a fost sfintita în anul 1766 de catre Episcopul Biord, episcop al eparhiei de Annecy.

 Biserica este o bijuterie, un amestec de baroc si neoclasic. Barocul se regaseste în detaliile caracteristice ale stilului: fatada portalului întrerupta pentru înserarea nisei cu statuia Fecioarei. Un alt simbol al barocului, bolta care protejeaza intrarea principala, este pe deplin vopsita … Construita cu sprijinul financiar al expatriatilor, vânzatorilor si enoriasilor, aceasta reflecta perfect credinta si fervoarea religioasa a unei comunitati, la început de secol XVIII. Arhitectura baroca exprima renasterea catolicismului dupa Conciliul de la Trente (1545-1563): credinta fiind de acum una vesela si optimista.
Ansamblul arhitectural a fost restaurat prin lucrari majore între 1954-1959, fiindu-i anexata o sacristie. Pe fiecare parte a portii, un medalion pictat îi reprezinta pe St. Gervais si Sf. Protais. Saint Gervais, fiul lui Sf. Vital si al Sf.Valerie de Milano, este considerat unul dintre primii martiri ai orasului alaturi de fratele sau geaman Sf. Protais.
Clopotnita a fost reconstruita pe fundatia celei din secolul al XII-lea. Aceasta a fost distrusa de un fulger în 1792 si refacuta în 1819.

9e3f720f6156650a9b998262283e332290790381_200x134_Q85Decorul interior al bisericii reprezinta un monument istoric protejat. Aceasta este construita din materiale locale în forma de cruce, cu un transept, o absida, un naos, un cor, toate acoperite cu bolti si un frumos dom octogonal. Pridvorul se deschide sub un arc flancat de coloane. În interior, biserica este decorata cu picturi realizate în 1751 si 1856.

Saint Nicolas de Véroce este una dintre cele 60 de monumente religioase în stil baroc din Savoie. Între 2002 si 2008 ea a suferit o restaurare completa cu un cost de câteva milioane de euro. Astfel, satele si muntii Mont Blanc contin adevarate comori: biserici, capele, oratorii, altare. Într-un cadru natural atât de mare ca cel din Mont Blanc, omul are nevoie întotdeauna sa apeleze la sacru pentru a fi protejat. Chiar daca în vecinatatea bisericilor protestante din Geneva, aceasta biserica catolica lanseaza un flux de credinta colorat si plin de bucurie prin arta baroca.

MASURI PENTRU COMBATEREA CRIZEI

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment
Jianu Liviu-Florian

 
Mai ducem corcoduse, langa strana –
Sa-Ti cante – cu evlavie, sa le-nghita
Cate-un stomac de sfant, sau de icoana,
In loc de asteptata zilei pita –
 
Se fac economii, in cer, de rana –
O corcodusa, nu e o ispita –
Putin muncita e aceasta toana –
Si totusi, face-o gura fericita –
 
Ce scumpa este painea, de sarmana –
Si corcodusa, cat de gratuita –
Culegeti in aceasta viata vana
Pomana lor, si dati-o-n cer, ca mita!…

SA VA FIE RUSINE, DOAMNELOR SI DOMNILOR!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

George PETROVAI

1. Agonia României

 Ca România este stoarsa de vlaga de sta gata-gata sa-si dea duhul, o vede oricine: crucificarea ei a avut loc îndata dupa instaurarea regimului bolsevic (fatidicul an 1945) si –dupa cum lesne se poate observa – agonia sa a cunoscut aceeasi neîntrerupta linie ascendenta în toti anii care s-au scurs de la Decembriada pâna în clipa de fata, încât foarte multi dintre români înclina sa creada ca o amarnica fatalitate striveste destinul bietei noastre tarisoare.

 Dar stiintificii (politicieni, istorici, economisti) n-au admis sa înghita gogosi gen fatalitate si predestinare. Asa ca si-au suflecat mânecile, s-au pus pe treaba si la tanc ne-au oferit explicatii îndestulatoare în legatura cu cauzele care cu necesitate au dus la naufragierea corabiei românesti, dimpreuna cu uriasa ei încarcatura de suferinte umane, pe oceanul planetar bântuit cu furie de neostoitul uragan al interesului si trufiei învingatorilor dupa cea de-a doua conflagratie mondiala.

 Fireste, acestia erau stiintificii de dincolo de cortina de fier a Europei si a lumii, adica taman acei democrati plini ochi de responsabilitati si neomenie, care – direct sau indirect – la masa tratativelor au jucat popice cu milioane si milioane de destine individuale, caci la vremea respectiva (îndata dupa razboi) si câteva decenii în continuare, locul politicienilor (decimati în temnite si lagare de munca) fusese luat la noi si în tot blocul comunist de masa amorfa a politrucilor si activistilor, istoricii ori fusesera convertiti (reeducati), ori înlaturati de turma marxist-leninistilor, acestia din urma fiind intens preocupati sa rescrie istoriile nationale conform pretioaselor si indiscutabilelor indicatii primite de la atotstiutorii lideri ai partidelor proletare, iar economistii, cu totii îndoctrinati si doar putini dintre ei rasplatiti pentru slugarnicie, consimteau sa se transforme în niste anexe ale nomenclaturistilor, potrivit maximei leniniste: Politicul este forma concentrata a economicului!

 Cum putea sa mearga bine tara când românii nu mai erau stapâni la ei acasa, la început prin politrucii naimiti de Moscova si prin nesatulele capuse numite sovromuri, mai apoi prin aberantele planuri de totala independenta politica si economica, care planuri – departe de-a sluji interesele poporului tot mai urgisit si timorat –, printr-un proces de-o incredibila slugarnicie si depersonalizare, erau aproape în întregime puse la dispozitia viselor faraonice ale lui Ceausescu?!…

2. Lichelismul postdecembrist

 Si a venit revolta din Decembrie ’89, si odata cu ea – prin jertfa acelor inimi neînfricate care s-au opus gloantelor si tancurilor – au renascut sperantele românilor. În ce ma priveste, marturisesc ca m-am bucurat din toata inima de caderea acelui regim respingator. Aveam si de ce. Elev fiind în ultimul an de liceu, nu numai ca am scris la radio „Europa libera”, dar în una din scrisori aminteam (e drept, voalat si metaforic) de nelibertatea din România.

 Ei bine, taman scrisoarea cu pricina a fost interceptata de Securitate (poate ca însusi mesagerul o fi predat-o!), si apoi – dupa ce au dibuit ca eu sunt faptasul – sa te tii: interogatorii peste interogatorii (primul interogatoriu a durat de la 8 dimineata pâna la 3 dupa-masa), înjuraturi, amenintari si declaratii. Ma rog, tot tacâmul utilizat de sinistrii lachei ai fostului regim împotriva acelora care aveau ghinionul sa le pice în gheare.

 În timp ce anchetatorii se schimbau (fiecare cu metodele sale predilecte de intimidare), eu a trebuit sa stau pe un taburet asezat în mijlocul camerei de supliciu, exact sub becul aprins, sa ma adresez zbirului cu „cetatene anchetator”, sa rezist la avalansa amenintarilor extrase fie din H.C.M. (Hotarârile Consiliului de Ministri), fie din capatânile lor de buldogi (îndeosebi unul scurt, îndesat si cioturos semana grozov de bine cu un buldog înfuriat) si sa ma obisnuiesc cu frecventele lor apelative la adresa mea de „tradator” si „contrarevolutionar”.

 Dupa ce am recunoscut ca scrisoarea a fost alcatuita de mine (ce altceva puteam sa fac dupa ce zbirul sef mi-a trântit-o în fata?) si dupa ce, la anumite intervale de timp socotite de anchetatori ca fiind psihologice, eram pus sa detaliez unele pasaje subliniate de ei în scrisoare (de mai multe ori am explicat pasajul cu libertatea aparenta de la noi), securistii tineau mortis sa afle de la mine daca fac parte dintr-o organizatie contrarevolutionara. Se pare ca în anumite locuri din tara (posibil chiar din judet) tot cam atunci s-au depistat niste focare de protest.

 Dar eu m-am tinut tare pe pozitie nu fiindca nu-mi era teama de ei si de amenintarile lor, îndeosebi atunci când m-au asigurat ca pentru fapta mea vor fi zburati din facultate fratii mei mai mari (unul era student la Chimie industrala, celalalt la Electrotehnica), ci pentru ca realmente am actionat de unul singur.

 Posibil ca tocmai fermitatea si statornicia mea în raspunsuri, indiferent de iuteala ori de subtilitatea întrebarilor puse, sa-i fi convins cât de cât pe securisti de nevinovatia mea la acest capitol, asa încât ei au lasat-o nitel mai moale cu apartenenta mea la vreo organizatie. Dar asta nu înseamna ca n-am fost pedepsit. Si cu siguranta ca pedeapsa ar fi fost mult mai aspra daca nu eram un elev foarte bun la învatatura. Asa, gratie interventiei energice a tuturor profesorilor mei, îndeosebi a regretatului Ion Vancea, m-am ales cu o sanctiune relativ usoara: nota la purtare scazuta si o sedinta publica în sala festiva a liceului, sedinta în care eu mi-am recunoscut greseala si am fost bestelit fara mila de unii dintre invitati, dupa care Securitatea mi-a permis sa intru în examenul de bacalaureat si la cel de admitere. Dar nu la orice facultate (mi-as fi dorit filosofie, istorie sau jurnalistica), ci de preferinta la cele cu profil tehnic. Astfel am ajuns la Electrotehnica din Iasi, prima mea facultate…

 Iar Securitatea m-a avut în vizorul ei exact pâna la caderea comunismului. Cum mi-am dat seama de lucrul asta? Pai eram de serviciu în schimbul doi la Oficiul de Calcul Electronic din Sighetul Marmatiei si, aflându-ne în toiul evenimentelor sângeroase de la Timisoara, ascultam cu nesat stirile transmise de radio „Europa libera”. Deodata usa a fost aruncata pâna în celalalt perete si un securist a strigat la mine: „Înca nu te-ai învatat minte?” La care eu am raspuns: „Pai ce mai vreti de la mine? Nu vedeti ca totul se prabuseste?” A plecat înjurând si de-abia la o luna dupa caderea lui Ceausescu ne-am întâlnit pe strada, iar el – era împreuna cu un alt securist – s-a apropiat de mine si mi-a spus sa nu le port pica pentru cele dinainte, întrucât ei nu si-au facut decât datoria. Mi-a fost sila sa lungesc vorba cu asemenea indivizi, care refuza sa înteleaga ca s-au facut vinovati tocmai prin faptul ca si-au îndeplinit cu zel sarcinile din odiosul lor serviciu.

 În perspectiva a ce vreau sa scriu în continuare este cât se poate de nimerit sa adaug ca, reclamat de unul dintre colegii de la Oficiul de Calcul Electronic, am fost chemat de doua ori la fosta Militie, unde mi s-au pus întrebari si am dat declaratii în legatura cu lipsa mea de respect vizavi de partid si de cuceririle sale revolutionare…

 *

 Ei bine, am crezut ca dupa evenimentele din Decembrie ’89, România s-a schimbat nu doar la fata, multumita stratului de fard cu care o dichisesc alesii, ci si în continut. Ca adica traim cu adevarat într-un stat angajat curajos si ireversibil pe calea libertatii, democratiei si prosperitatii.

 De aceea, mi-a parut grozav de bine când Traian Basescu a condamnat comunismul, amagindu-ma ca nu va trece mult si vor fi demontate ultimele lui puncte de rezistenta, dar am cam cazut pe gânduri când l-am auzit pe presedinte repetând ca Legile sunt facute de hoti pentru hoti, o afirmatie de senzatie în rândul natiunii, dar care – dupa cum lesne ne putem da seama – n-are darul sa-i excepteze nici macar pe adeptii politicii sale, atâta timp cât formatiunile politice din actualul arc guvernamental detin majoritatea în parlament, prin urmare propun si adopta legi care, dupa parerea hazosului nostru presedinte, nu fac decât sa legalizeze hotia. Te întrebi atunci de ce Traian Basescu mai promulga legile si de ce în cel de-al doilea mandat al sau nu s-au facut capturi spectaculoase de hoti cu staif si – mai ales – de averi dobândite pe cai necinstite.

 Pai – zic eu – n-o face pentru ca, indiferent de angajamentele luate în campania electorala, acuma dupa ce s-a vazut cu sacii în caruta puterii, n-are nici un interes s-o faca. Oricum nu mai poate candida pentru functia suprema în stat. Atunci pentru ce sa-si mai faca dusmani? Mai ales ca anul electoral se apropie cu pasi repezi si el, în calitate de prim tartor al PDL-ului, are nevoie de cât mai multi prieteni cu bani, oricât de murdari ar fi acestia (prietenii laolalta cu banii). Ca doar stie oricine ca banii n-au miros…

 Cum România este înglodata în datorii si, totusi, în ea se consuma pe rupte, desi nu se produce mai nimic, ce si-a spus întreprinzatorul Basescu (pentru propriul amuzament, dar si pentru a crea aparenta de activitate, din când în când mai leapada pe piata câte un ciolan, asupra caruia se arunca de îndata atât politrucii, cât si jurnalistii): „Statul român tot nu mai e capabil sa-si îndeplineasca functiile de sanatate, educatie si siguranta pentru cetateni. Asa ca haide sa-l reformam. În felul asta nu numai ca vom face niscaiva economii, ca tot nu producem nimic si campania electorala bate la usa, dar vom închide si gura oficialilor europeni, care vad totul în negru în aceasta parte a Europei de când cu zavera din Grecia”.

Zis si facut. L-a chemat de îndata pe Emil Boc si i-a transmis marea gaselnita a iesirii din actualul si viitorul impas. „Dar, a adaugat el cu nelipsitul lui rânjet de cea mai pura esenta bahica, mare atentie la prietenii nostri din tara si mai ales din Bucuresti. Pentru ei reorganizarea trebuie sa mearga în sensul promovarii oamenilor nostri, respectiv în sensul conservarii lor pe posturi, acolo unde nu-i cu putinta altminteri. Doar pentru ceilalti se aplica reorganizarea în sensul disponibilizarii…”

 Boc, îmbujorat de placere ca seful l-a ciupit de ureche în semn de multumire pentru deplina reusita a celor stabilite, de îndata a dat dispozitiile necesare ministrilor de resort: educatie, finante, sanatate, interne etc. Dar premierul manifesta o simpatie deosebita pentru Sorin Blejnar, seful ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala), singurul subaltern care prin afirmatia ca „va taia în carne vie” i-a readus în memoria sa de fost activist angajamentele înaltatoare de odinioara cu cincinalul în patru ani si jumatate, fapt pentru care s-a grabit sa-l traga dupa el în cabinetul lui Basescu, doar-doar presedintele le va rasplati zelul cu câte o decoratie. Ca doar cu totii de la Râm se trag, adica din fostul pecere…

 Numai ca între timp Traian Basescu într-atât s-a lasat absorbit de marea lui pasiune marinareasca în preparatul si mai ales în sorbitul preparatelor ce necesita vaste cunostinte în domeniu (whisky, cocteil), încât nici vorba sa surprinda momentul istoric al întruparii hidrei tricefale de tip B. I-a privit cu ochi rai pe cei doi intrusi, dar înainte de a-i pocni la mir cu vreun recipient aflat la îndemâna, acestia au disparut ca luati de vânt. Ceea ce, desigur, nu i-a împiedicat nicicât sa treaca fara întârziere la realizarea maretelor sarcini stabilite de conducerea superioara de partid si stat. La rândul lor, directorii generali ai directiilor judetene ale Administratiilor Finantelor Publice au repezite ordine grabnice si fara crâcnire catre sefii de administratii din subordine. Adica, prin extrapolare putem sa refacem imaginea întregului, având în vedere ca ordinul generalului Teodor Luputi catre Nicoleta Orza, (înca) sefa administratiei din Sighetul Marmatiei, a sunat dupa cum urmeaza: Într-o ora sa-mi alcatuiesti si sa-mi trimiti lista cu disponibilizatii!

 Iar ea, sarmana, ce putea sa faca cu gradul ei doar de caprar (ofiterii sunt la Baia-Mare, în statul major al generalului), chiar daca galoanele generalului urmeaza sa fie smulse de dreapta nemultumire blejnareasca, acuma când Maramuresul se simte de neclintit pe unul din ultimele cinci locuri din tara în ceea ce priveste gradul de realizare a indicatorilor de performanta?!

Ca de, potrivit eticii si echitatii pedeliste de sorginte comunista, a fi un bun functionar se cheama a executa orbeste toate ordinele venite de sus, oricât ar fi ele de idioate sau (dupa caz) de absurde, prin urmare, se impune cu necesitate în vederea instalarii depline si definitive a haosului, ca individul X din structura sa fie cât se poate de slugarnic cu superiorii si cât se poate de tiranic cu subalternii.

 Pe ici, pe colo prin punctele esentiale se mai leaga si cumetrii (seful prevazator al unei administratii îsi face relatii în minister si la ANAF), ca doar de aia sunt chefuri si peschesuri pe aceste meleaguri, unde naravurile de la fanarioti se trag. Dar oficial schema functioneaza de jos în sus dupa cum urmeaza: Orza Nicoleta face sluj în fata lui Teodor Luputi, acesta se gudura pe lânga Blejnar, care la rândul lui face temenele în fata lui Boc. Inutil sa mai spun ca Boc îi pupa papucul marinaresc al lui Basescu si ca acesta asteapta sa fie scarpinat între urechi de simpatia natiunii, ca doar nu de florile marului este el alesul boborului.

 Cum eu, semnatarul acestor rânduri, n-am înteles ca a fi intelectual si om de cultura printre contabilii cu ifose oligarhice se cheama a aduce o grava insulta suficientei cu care ei îsi hranesc vanitatile si cum am continuat sa public carti si texte, fara ca vreodata sa-mi treaca prin minte ca pentru asta ar trebui sa am încuviintarea celor care printr-un hazard politic au ajuns sa se înfiga la cascavalul puterii, iata ca doamna Orza ma invita la dumneaei în birou, unde în prezenta altor persoane (lider de sindicat si sefi de compartimente) ma înstiinteaza cu întreaga dumisale seninatate si suavitate ca, întrucât domnul Teodor Luputi i-a cerut ca într-o ora sa alcatuiasca lista cu disponibilizatii, ea a binevoit sa se gândeasca la mine si mi-a facut cinstea (sic!) sa ma treaca în capul listei.

 Întreb cu consternare: „Dar de ce chiar eu?” Îmi raspunde cu aceeasi adorabila inconstienta: „Pentru ca dumneavoastra aveti relatii, deci puteti mai repede ca alti colegi sa va gasiti un nou loc de munca, si pentru ca scrieti carti, prin urmare aveti o sursa suplimentara de câstig”. „Dar bine, doamna, raspund eu cu naduf, cine naiba v-a bagat în cap ca se poate trai la noi din scrierea cartilor? Si pe urma, daca e vorba de câstiguri suplimentare, avem atâtia colegi care tin evidente contabile…” Câteva clipe de tacere. Unii stau cu capetele plecate, altii se uita pe pereti. Asta ma face sa rabufnesc: „Pai bine, dar asta-i mai mult decât o nedreptate. E curata ticalosie!” Cei prezenti ma aproba, sefa chiar cu mai multa râvna ca ceilalti, însa tabelul ramâne asa cum a fost croit initial (a se citi înainte de intrarea mea în birou!), cu toate ca eu sunt dublu licentiat si cu toate ca din biroul nostru face parte o angajata aproximativ de vârsta mea, dar fara studii superioare. Si nu este singura din administratie.

 Dupa exact o saptamâna am fost chemat de doamna Orza sa-mi ridic preavizul. Cazuse magareata doar pe mine si pe înca un angajat, care n-are studii superioare si, în plus, oricum urma sa se pensioneze la începutul anului viitor. Bietul om! L-au pus pe liber numai ca lucratura împotriva mea sa nu para cusuta cu ata alba…

 Dar, domnule Luputi, uitati cum judec eu: Daca pe Prodaniuc Ioan l-ati chemat în fata comisiei de disciplina si l-ati amenintat ca s-ar putea sa-si piarda locul de munca doar pentru banalitatea de pe fluturasi cu „Diminuare Boc”, în definitiv o gluma pe care ati umflat-o politic pâna când a crapat mai ceva ca broasca din fabula, nu-i greu de priceput câta ura proletara, de partid si de clan ati acumulat în inima împotriva textelor mele cu tenta critica si mai ales împotriva autorului lor.

 Pesemne ca înca nu va mustra constiinta, daca nu din alte considerente, atunci macar dintr-un reflex de loialitate vizavi de partidul care v-a facut soldatul unei cauze pierdute si generalul unei armate tot mai împutinate. Dar cu toate straduintele dumneavoastra disperate, ma îndoiesc ca veti reusi sa va salvati galoanele ridicol de scamosate înca din urma cu vreo doi ani (penibilul scandal de la Baia-Mare cu TVA), chiar daca pentru a va impresiona seful, i-ati împrumutat atât memorabila expresie cu taiatul în carne vie, cât si maniera stalinista de lucru. Pentru ca Stalin a fost primul mare manevrant de destine umane care a avut cinismul sa afirme ca omorârea unui om înseamna crima, pe când moartea a mii de oameni se cheama statistica. La noi nu se lucreaza cu loturi mari de oameni si nu se distorsioneaza mii de destine umane prin aceasta nebunie a disponibilizarilor fara alternativa? Din cauza stresului si a nesigurantei zilei de mâine, societatea româneasca actuala este tot mai vulnerabila atât prin cresterea numarului de bolnavi (cardiaci, diabetici etc.), cât si prin sporirea îngrijoratoare a ratei sinuciderilor. Oricât s-ar zbate cineva si oricât ar fi de bine intentionat în patratica lui, n-are cum sa faca performante cu niste oameni preocupati pâna la obsesie de grijile cotidiene si obsedati pîna la depresie de spectrul devastator al disponibilizarilor. Caci traim într-un mediu naucitor de necrutator, un climat nesanatos în care toate preturile sunt în crestere, doar pretul omului este în scadere…

 Dupa aceasta paranteza, sa mergem mai departe, domnule Luputi. Daca nu va prevalati de pozitia sociala dobândita cu ajutorul partidului, la care capitol credeti ca ma depasiti? La studii n-as crede: Sunt dublu licentiat, iar celebrul profesor Ioan Florea de la Universitatea din Cluj-Napoca, dupa ce mi-am luat în tara toate examenele de doctorat, m-a îndemnat staruitor sa-l continui la Orleans, adica la Universitatea unde domnia-sa predase cu ani în urma. N-am putut sa-i urmez îndemnul si recomandarea din lipsa banilor necesari.

 La curaj si verticalitate iarasi nu-i de crezut. Caci unde erati dumneavoastra când eu eram în conflict ba cu Securitatea, ba cu Militia? De asemenea, unde erati în Decembrie 1989 când eu la propriu eram pe baricade, mai exact în balconul Primariei Sighetul Marmatiei si le vorbeam concetatenilor? Cine stie, poate ca atunci faceati ca acei români care se dadeau de ceasul mortii ca sa ascunda cât mai bine urmele evidente ale trecerii lor triumfale prin fostul partid bolsevic…

 În cultura (filosofie, literatura, istorie, istoria religiilor) nici pe-atât, atâta vreme cât eu am în cap mii de volume citite si în spate o opera: 11 carti tiparite, altele doua în lucru si sute de texte publicate în zeci de reviste din tara si din strainatate.

 Astfel stând lucrurile, va întreb: Credeti c-ati avut dreptul moral sa-mi trimiteti preavizul, probabil în baza acelorasi motive puerile, ca sa nu spun stupide, invocate de doamna Orza Nicoleta? Înclin sa cred ca singurul argument forte la care recurgeti atunci când încercati sa va linistiti constiinta vizitata de nedreptatile savârsite este nestatornica autoritate cu care v-a investit partidul. Dar gândid astfel, înseamna sa va autoamagiti. De fapt motorul actiunilor întreprinse pâna în prezent si pe care o sa le întreprindeti contra cronometru si în continuare, nu este nicidecum straduinta de-a eficientiza activitatea finantistilor din Maramures. Pentru ca stiti prea bine ca acest lucru este cu neputinta. Din urmatoarele trei motive:

 a) Am aratat mai sus ca nu poti obtine rezultate spectaculoase cu niste oameni timorati pâna aproape de îmbolnavire din cauza stresului si a nesigurantei zilei de mâine;

 b) Lipsa capacitatilor de productie, care duce în mod logic la tot mai frecventele incapacitati de plata. Din acest punct de vedere, Maramuresul Istoric este aidoma unui desert, unde se traieste din expediente, adica de azi pe mîine;

 c) Uriasele arierate imposibil de recuperat.

 Prin urmare, ceea ce va pune în miscare si va împinge la actiuni de-a dreptul disperate este teama de-a nu-i dezamagi pe sefi. Caci nemultumirea sefilor ar fi de îndata urmata de mazilire, lucru catastrofal pentru cineva care crede ca este îndreptatit sa mai astepte ceva de la partid. Dar cum PDL a pierdut imens de mult prin masurile dezastruoase îndreptate împotriva bugetarilor si pensionarilor, respectiv prin masurile neinspirate din sectorul privat, el nu mai are nimic de dat înafara de promisiuni.

 Ma voi stradui ca în toate textele ce le voi scrie de-acu înainte, sa deschid ochii alegatorilor din tara si strainatate asupra modului incalificabil cum PDL în întregime îsi respecta promisiunile din campania electorala, dar mai ales asupra modului catastrofal în care s-a achitat de actul guvernarii…

 Din motivele aratate mai sus, domnule Luputi, precum si din motive pe care le voi detalia cu alta ocazie, refuz propunerea de-a participa la concursul pentru ocuparea unui post dintr-o alta localitate a judetului, concurs care nu-mi mai ofera nici o satisfactie si nu-mi confera nici o garantie ca la viitoarele disponibilizari nu voi fi din nou cap de lista. Poate ca n-ar fi rau ca unele dintre aceste oferte sa le pastrati pentru dumneavoastra pentru mai târziu, dar simt ca aidoma atâtor si atâtor membri (ne)devotati partidului, aveti un scop maret pe aceasta lume, un scop pe care oamenii demni îl resping cu indignare – acela de-a fi sef chiar de-ar fi sa treceti peste cadavre.

—————————————

Nota: În aceasta lucratura ticaloasa, domnul Grigore Breban, seful serviciului Personal, îsi are partea lui de vina, macar prin aceea ca trebuia sa stabileasca un set clar de criterii dupa care sa fie operate disponibilizarile: studii, abateri disciplinare (absente, betii, scandaluri etc.), neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, calificative etc.

 Dar ce sa ma mir? Era ticalosilor de care Marin Preda face vorbire în romanul sau „Cel mai iubit dintre pamânteni” s-a perpetuat pâna în zilele noastre, si cu toate straduintele alesilor si a ciracilor lor, ea nu poate fi nicicum ascunsa sub fardul îngretosator al democratiei pedelisto-udemerista.

 Sighetul Marmatiei,

6 iulie 2011

O ALTA PAGINA A FESTIVALULUI DE DANS MODERN

On By nelursIn USALeave a comment

17 iunie 2011. La Centrul de Arte Performante din Durham a avut loc spectacolul Companiei de Dans Bill T. Jones/ Arnie Zane.

Dansul modern format ca o reactie la tehnica de balet clasic, ca o lupta împotriva regulilor ei stricte, împotriva ideii apartinând conceptiei clasice si anume aceea de a sfida gravitatia, ofera improvizatii pe tema echilibrului, utilizarea podelei nu numai ca punct de sprijin ci si ca element care ofera energie dansului. Tehnica de improvizatie prin contact se bazeaza pe explorarea diferitelor legi ale fizicii, nascând noi tipuri de miscari: transferul de greutate, contra – balansul, distribuirea greutatii, rularea punctului de contact, caderi, ridicari bazate pe folosirea avântului, energiei în miscare.

Spectacolul a avut trei parti:

– Spent Days out Yonder, coregrafia Bill T. Jones, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart – compozitor vienez de o mare originalitate, cu o opera vasta si diversificata; dintre cele 26 cvartete de coarde a fost ales String Quartet No.23 în F Major, K.590, Andante, executata de instrumentisti ai Orchestrei simfonice din Durham ( vioara I si II, viola si violoncel);

– Continuous Replay, coregrafia Arnie Zane – 1977, revizuita în 1991 de catre Bill T. Jones, pe muzica lui John Oswald, compozitor canadian contemporan;

– D-Man in the Waters sub deviza lui Jenny Holzer: „In a dream you saw a way to survive and were full of joy”, coregrafia Bill T. Jones executat pe muzica compozitorului german Felix Mendelssohn-Bartholdy, reprezentant de frunte al romantismului – Octet for Strings in E-flat major, Op.20, de catre patru viori, doua viole si doua violoncele, cu instrumentisti din aceeasi Orchestra simfonica din Durham. Costumele întregului spectacol au fost realizate de Liz Prince.

Despre Bill T. Jones aflam ca este Director artistic, coregraf, un artist complex, talentat, dansator, director de teatru si scriitor, detinator al multor si importante premii. Arnie Zane – coregraful care si-a început colaborarea cu Bill T. Jones în 1971. Cei noua dansatori provin din diferite state sau tari.

Spectacolul a fost frumos si când spun aceasta ma refer la minunatii dansatori si la orchestra care a interpretat muzica primei si celei de a treia parti a spectacolului.Gesticularile, schimbul de parteneri, tranzitiile efectuate în cadrul grupului ne-au încântat privirile. A fost ca un film care se derula cu o nesfârsita eliberare de energie, pasiune pentru aceasta minunata si expresiva arta.

Nu la fel de încântatoare a fost partea a doua din spectacol în care dansatorii si dansatoarele au aparut goi.În acel moment mi-a venit în minte întrebarea: Goliciune umana sau si intelectuala? Goliciunea trupeasca stim ca are o semnificatie speciala în Biblie… iar despre haine se spune ca redau demnitatea omului, ca acopera goliciunea trupului pentru a detensiona mintea care priveste prin ochi… Lumea din sala a fost stupefiata, s-au auzit râsete stridente, fiindca nimeni, probabil, nu se astepta la o astfel de aparitie. Erau în salasi câtiva copii, în fata carora dansatori si dansatoare au executat dansurile. Cu ce impresie au plecat acesti copii care poate au vazut pentru prima oara, în direct, trupuri goale de barbati si femei? Ce au gândit parintii pentru surpriza pe care le-au oferit-o coregrafii? Una este sa vezi în manualele de istorie antica sau în albume, trupurile goale ale zeilor si zeitelor, idealul de frumusete grecescredat prin arta sculpturii, bazat pe un studiu atent al proportiilor si pe redarea miscarii si armoniei interioare si altceva sa-ti apara pe scena, la un Festival de prestigiu, dansatorii goi… Una este sa vezi un “David”, capodopera sculpturii renascentiste, creata de artistul italian Michelangelo si alta este….Dar sa încetez cu comparatiile!Ce ne mai ramâne, ma întreb? Sa umblam goi pe strada si sa ne aratam „înzestrarea” trupurilor goale… Omul s-a îmbracat, a creat frumusetea îmbracamintei, a folosit culorile pentru a-si acoperi imperfectiunea, a o înfrumuseta si pentru a nu stârni instinctele. Costumatia plina de fantezie si viu colorata este creata pentru a ne încânta ochiul. Aici coloritul a fost sumbru, poate asa cum ne este acum viata? Am putut revedea cu adevarat culorile tristetii, dar este tot atât de adevarat si minunata tehnica si gratie a dansatorilor.

La final, o spectatoare a întrebat pe reprezentantii acestei companii aparuti în fata publicului ramas: „Care este deosebirea între un dans când folosesti îmbracamintea si unul când esti gol?” Raspunsul a fost: „Când dansezi îmbracat simti cum aluneca îmbracamintea pe piele; când dansezi gol, simti cum aluneca pielea pe oase”. Da, frumos raspuns, dar se pare ca nu toti dorim sa vedem asa ceva pe scena unui Festival de dans, chiar daca el se intituleaza „Modern”. Adam si Eva când s-au rusinat în fata lui Dumnezeu si-au ascuns goliciunea cu frunze…. Aici au lipsit pâna si frunzele.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

ARTICOLUL PRECEDENT: 

TOCHITURA DE MOSMOANE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Jianu Liviu-Florian

 

 

“Ultimii vor fi cei dintâi” pentru ca “pestele, de la cap se impute”.

 

S-ar cuveni ca invatamântul sa utilizeze ca metoda de predare, nevoia care il invata pe om.

 

 

Daca primesti o lauda, intoarce si celalalt obraz.

 

Un raufacator:

– Oneroasa instanta, sunt onorat ca ma aflu in compania dumneavoastra…

 

Marile salturi ale omenirii s-au facut prin metoda  pasilor marunti…

 

“Un drum de o mie de leghe incepe cu un singur pas”, spunea Confucius. Astazi, acelasi drum incepe cu un singur contact de cheie…

 

Desi intotdeauna e loc de mai bine, sa ne multumim cu putin.

 

Dupa ce ca mi-a facut zile fripte, mi le-a mai si mâncat…

 

Daca te legi la cap când nu te doare, nu uita ca adevarul merge cu capul spart.

 

Oamenii se impart in oameni si oameni.

 

Multimea vida este inclusa in orice cap…

 

Când iti este indispensabil un capac, si nu il ai, fa un lucru care pune capac la toate.

 

Ce iti place cel mai mult?

Cel mai multi imi place sa nu am de-a face cu nimic din ceea ce nu imi place.

Ce nu iti place?

Nu era mai simplu sa ma intrebi ce imi place cel mai mult?

 

Exista jocuri in care un gol valoreaza mai mult decât  tot preaplinul.

 

Si furnicile au ridicat piramide.

 

 

– John!

– Da, domnule!

– Nu uita sa ma trezesti cand am terminat de citit ziarul Times!

 

ORACOL DUPA O JUMATATE DE VIATA

On By nelursIn poetryLeave a comment

Jianu Liviu-Florian

Pe lumea noastra n-or sa fie

Razboaie, crime, lipsuri, nu!

Vom fi chiar noi substanta vie

Ce o sa schimbe tot, acu’ !

 

Asa strigam in gând, in scoala,

Si in oracole, scriam –

Umpleam un viitor, pe –o coala,

Ne ofeream, pe noi, balsam –

 

Si uite, a trecut o viata,

Razboaie, chinuri, lipsuri, ne

Ramân –  si altii le invata,

La un examen, la re – re

 

Pe mâini, n-a mai ramas cerneala

Ce bate azi, la tastatura –

Si a ramas doar opinteala

De a ne umple propria gura –

 

Si vin copii ce nu mai striga

Razboaie, crime, lipsuri, nu!

Doar râd de profi, si de diriga,

Cât inca nu ii iau, cu huuu!

 

Si ce scriam in gând, in scoala,

Si in oracole scriam,

E pentru ei, o coala goala,

La care-am tras, in van, in ham –

 

Ce mâini curate, fara pete,

Avem acum, ca asasini –

Si ce murdari, pe mâini, si ghete,

Eram, când intuiam lumini!

 

GEO BADULESCU – ÎNTRE LEGENDA SI UITARE

On By nelursIn History, SportLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Jocul este o functie plina de tâlc.” Johan Huizinga[/pullquote]

Din istoria handbalului românesc:

1961 – 2011

50 de ani de la câstigarea primului titlu mondial

„Dragii mei,

Dupa un drum lung si cu ocolisuri, negasind bilet de vapor la Marseille, am hotarât sa ma reîntorc prin Italia si, din Sicilia, am gasit (…) un loc pentru Tunis si de acolo în Algeria. În total am strabatut 5466 de kilometri, fara ca sa patesc nimic si, dupa cum stiti, am ajuns cu bine. Pe 4 octombrie, Djoudi mi-a spus ca plecam în Siria la Jocurile Panarabe cu echipa nationala. (…) Eu de mâine intru în cantonament cu baietii pâna pe data de 3 octombrie. (…) Sa ma tii la curent cu campionatul nostru si, din când în când, sa-mi trimiti si clasamentul la zi, la fel si la handbal. (…) Nelu”

Asa scria de pe tarâm nord-african, la data de 19 septembrie a anului 1976, cel care avea sa ramâna cunoscut în istoria handbalului românesc drept GEO BADULESCU, component al selectionatei de aur a handbalului masculin românesc si unul dintre fostii antrenori ai echipei nationale de handbal a Algeriei. GEO BADULESCU avea sa obtina la 12 martie 1961, împreuna cu ceilalti coechipieri ai sai – si trebuie neparat amintit aici ca, la acea data, Nationala de handbal a României îi avea ca portari pe Mihai Redl (Dinamo) si Ion Bogolea (Dinamo), drept extreme pe Mircea Costache I (Dinamo) si Gheorghe Coman (Dinamo), ca pivoti pe Otto Tellman (Steaua) si Mircea Costache II (Dinamo), interi pe Geo Badulescu (Dinamo), Ioan Moser (Dinamo), Petre Ivanescu (Dinamo), Aurel Bulgariu (Steaua), Virgil Hnat (Dinamo), iar ca centri pe Gheorghe Covaci (Dinamo), Cornel Otelea (Steaua), Olimpiu Nodea (Steaua), antrenor principal fiind Oprea Vlase, iar antrenor federal Nicolae Nedef -, în cadul Campionatului Mondial din Germania, primul titlu de campion al lumii la handbal masculin pentru România obtinut în fata echipei Cehoslovaciei. În tribunele „Westfallenhallen” din Dortmund se strânsesera atunci pentru a urmari un joc dinamic, plin de tensiune si de suspans în jur de 15 000 de spectatori tinuti cu sufletul la gura pâna în ultimul minut al partidei – minutul 80, de catre o echipa de „7” dezlantuita, pe care nu o mai putea opri nici macar timpul.

[pullquote] De câte ori se auzea la aparat glasul lui AURELIAN ANDREESCU, prietenul lui GEO BADULESCU, tanti Georgeta îmi spunea: „I-auzi, Magdalena, cânta prietenul lui Nelu! Saracii, amândoi s-au dus de tineri unul dupa altul!…” Si lacrimile îi lasau cu repeziciune urme umede si prelungi pe obraz, lacrimi pe care nu încerca sa si le ascunda niciodata ori de câte ori aducea vorba despre el.

Georgeta Badulescu[/pullquote]

 

Pe GEO BADULESCU – interul echipei nationale de handbal masculin a României -, caruia în familie i se spunea, simplu, Nelu, nu l-am cunoscut niciodata. Destinul nu ne-a intersectat drumurile acestei vieti, asa precum avea sa mi le intersecteze, într-un mod unic pentru mine, trei ani mai târziu, dupa sfârsitul lui fulgerator din 1988, cu întreaga sa familie – Alexandru Badulescu (pentru mine – unchiul Sandu, caruia îi tinea locul la coada la Bucur Obor, atunci când se scoteau la vânzare oua, nimeni alta decât buna lui prietena si marea atleta Lia Manoliu; „Lio, du-te tu de dimineata, ca vin si eu putin mai târziu!” îi spunea unchiul Sandu, iar Lia Manoliu îi raspundea: „Nicio grija, nene Sandule, stai linistit! Vino când poti matale.”), tatal lui, care fusese, la rândul sau, în tinerete, campion national la aruncarea cu discul, Georgeta Badulescu (matusa mea), cea de-a doua sotie a unchiului Sandu, o mare iubitoare de tenis si de jucat table (câstiga detasat în fata tuturor celor cu care juca table, iar unchiul Sandu, de ciuda ca mânca întotdeauna bataie, si mai ales de la o femeie, dadea nervos cu cutia de table în pamânt), pe care Nelu o adora si o respecta din tot sufletul – si care avea sa îmi fie, prin voia destinului, ani de-a rândul, un fel de a doua mamaie a mea -, Zamfira Badulescu (tanti Fifi), sotia lui GEO BADULESCU, si Anastasia Cosma (tanti Nasti), sora unchiului Sandu, care, fiind asa de pasionata de tenis, nu rata niciun meci prezentat în transmisie directa, chemându-i tot timpul în camera din fata a casei pe unchiul Sandu si pe tanti Georgeta pentru a urmari împreuna toate partidele televizate la acea vreme (tanti Nasti era o admiratoare extrem de înfocata a lui Ilie Nastase, caruia ea îi spunea „Iliuta”, încât o data, agitându-se foarte mult în fata televizorului si sarind în sus de bucurie la un meci câstigat de acesta, a rupt, fiind destul de corpolenta, unul dintre picioarele de lemn ale patului; bineînteles ca s-a declansat atunci o puternica doza de râs din partea asistentei, iar a doua zi tanti Nasti avea sa caute de zor un lemnar care sa-i repare urgent dormeza).

Mica bucatarie de vara din spatele Teiului Doamnei, ferita de forfota Bucurestiului, unde am locuit împreuna cu tanti Georgeta vreme de 15 ani, a însemnat pentru mine locul în care mi s-au povestit fel de fel de amintiri frumoase despre Nelu, dar si unde ascultam mereu la Radio România muzica si întotdeauna, seara, teatru la microfon. De câte ori se auzea la aparat glasul lui AURELIAN ANDREESCU, prietenul lui GEO BADULESCU, tanti Georgeta îmi spunea: „I-auzi, Magdalena, cânta prietenul lui Nelu! Saracii, amândoi s-au dus de tineri unul dupa altul!…” Si lacrimile îi lasau cu repeziciune urme umede si prelungi pe obraz, lacrimi pe care nu încerca sa si le ascunda niciodata ori de câte ori aducea vorba despre el. Aveam sa aflu de la tanti ca, lânga capatâiul bunului sau prieten decedat în 1986, Nelu statuse nedezlipit în prima noapte de priveghi alaturi de mama acestuia si – mult timp dupa acest episod de viata atât de trist pentru el – nu si-a putut reveni foarte usor. Si tot în camaruta tineretii mele, într-o seara friguroasa de noiembrie, cautând nu îmi aduc aminte bine ce prin dulap, am gasit la un moment dat o punga din plastic, pe care o patrez si azi, unde se gaseau câteva fotografii, scrisori si ilustrate trimise de GEO BADULESCU familiei sale din lungile deplasari pe care le facea în strainatate. Fragmentul de început al acestui text apartine uneia dintre aceste misive gasite atunci.

GEO BADULESCU era foarte iubit pe strada unde locuise vreme de atâtia ani. Devenise idolul multor copii din zona în acea vreme. Cu nea Stelica aviatorul, vecinul care facea curse pe TAROM, pleca mai mereu în strainatate, iar acesta era foarte mândru sa-l duca pe domnu’ Nelu la destinatie. Pacat ca strada respectiva din sectorul 2 al Bucurestiului nu îi poarta azi numele, legendele de altadata înecându-se acum în apele tulburi ale unei uitari nemeritate!

„Existenta jocului nu este legata de nicio treapta a civilizatiei, de nicio forma a conceptiei despre lume.”, scria în „Homo ludens” Johan Huizinga. Si tot el continua ca „jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie”, ci „sparge, începând chiar cu categoria animalelor, limitele existentei fizice.” Iar echipa nationala de handbal masculin a Republicii Populare Române de atunci prezenta la Mondialului din 1961 si-a spart aceste limite la Dortmund, presa internationala vuind de elogii nenumarate la acea vreme la adresa „Saptelui” de aur românesc. La cei 50 de ani însa de la câstigarea primului titlu mondial de catre GEO BADULESCU si coechipierii sai, sunt convinsa ca nu multi si-au adus aminte de acest moment deosebit de important pentru istoria sportului acestei tari. Despre marile ei nume, evident, si mai putini. Caci a pasi spre tarâmul de dincolo reprezinta, în general, pasaportul catre uitare… Timpul nu este întotdeauna aliatul fiintei umane, daca aceasta nu îl determina sa îi devina prieten.

P.S.

GEO BADULESCU îsi „botezase” masina cu numele Tudorita, iar aceasta îl tot purta fidela de colo pâna colo prin lume, ca o prelungire a ceea ce lasa întotdeauna pentru o vreme acasa. Pâna când, într-o zi, timpul si Tudorita l-au tradat. Era anul 1988. Trecerea coloanei oficiale prin Bucuresti a facut ca circulatia capitalei sa fie oprita. Pentru ca avea meci si nu ar fi ajuns, ca antrenor, la ora potrivita spre a fi alaturi de echipa sa, GEO BADULESCU s-a suparat atât de tare, încât, în momentul în care a sosit la sala, s-a pabusit, pur si simplu, din picioare, iar fluierul de final al arbitrului nu a mai avut ce cauta din acea secunda în destinul sau. A murit, aidoma unui actor norocos, pe scena sportului pe care a slujit-o o viata. Scena vietii însa avea sa ramâna complet pustie pentru toti cei care îl iubisera cu adevarat.

Mi-ar fi placut sa-l cunosc în aceasta viata pe GEO BADULESCU, care, pe 23 septembrie anul acesta, ar fi împlinit 77 de ani. Am fi avut multe de povestit împreuna.

 

Despre aerul conditionat …

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Jianu Liviu-Florian

 


Un câine care latra la tine, te intelege mai bine decât un semen care te musca.

Chiar daca Dumnezeu ar fi un pacatos, ce te impiedica sa il sfintesti prin viata ta?

Oare pasarile poliglote pe ce limba mor?

Asa cum Divinitatea Te iarta, si ia asupra Sa pacatele tale, e frumos sa o ierti, si sa iei asupra ta pacatele Ei, chiar daca sunt imaginare.

Triunghiul este patrulaterul cu toate punctele egal departate de un punct fix numit si maniac.

O figura geometrica este simetrica daca iti da, sa-i dai.

Crede, dar fii pregatit de tot ce este mai rau.

Marea majoritate a oamenilor civilizati sunt animale civilizate.

In timp ce viata te invata o viata “ex nihilo, nihil” (din nimic, nimic nu iese ), scoala te invata, adesea, mai mult de 10, sau 15 ani, cum sa faci nimic, din bani.

Doamne, cum as putea sa Te refuz, când mi-ai pus aer conditionat in nari?

Minciuna are picioare scurte si intotdeauna o ajunge din urma adevarul, fireste, daca acesta nu are picioarele si mai scurte.

Au pornit de la lingura si furculita, si au ajuns la cutite.

 

O tragedie româneasca

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Procentul mare al celor cazuti la BAC si  modul lor de manifestare, ascund o adevarata tragedie umana

55 % –  Cazuti la BAC

 

 

[pullquote]

„Cuvintele sunt ca si banii, acelea sunt bune si folositoare care au trecere, care sunt de folos in comunicarea dintre oameni.” (parafrazarea unui celebru citat din Simion Stefan– arhiepiscop; in 1648, la Alba Iulia, traduce si tipareste  Noul Testament)

[/pullquote]

Inainte de 1989, cum spune un vers al lui Nichita Stanescu, ce a fost intr-adevar nu se stie, dar examenul de bacalaureat nu ne lua prin surprindere.

Elevii  si atunci aveau emotii foarte mari,  insa stiau la ce sa se astepte, pentru ei rezultatele nu constituiau adevarate surprize, nici vorba de tragedii colective. Cei care munceau in mod sustinut reuseau sa aiba o buna pregatire teoretica care, desigur, avea si ea lacunele ei fara discutie.

Si atunci, trecerea pragului era foarte dificila pentru oricine nu era pregatit, cum neplacut era momentul si pentru cei pregatiti, cum marturiseste insusi Mircea Eliade in Romanul adolescentului miop. Momentul consista intr-un adevarat „examen” de maturitate.

Insa,  vedem ca acum, in acesti ani de democratie,ca jumatate din candidati nu reusesc sa treaca pragul de maturitate si adeseori, nereusita unora, se transforma in adevarate tragedii personale.

De ce? Nu sunt maturizati in mod corespunzator, anii nu sedimenteaza in mintea si in inima adolescentilor informatiile necesare formarii unor caractere stabile, puternice si bine conturate si pregatite pentru viata. Anii au trecut fara sa le aduca cresterea si consolidarea necesara.

Care sunt cauzele imediate?

1. lipsa religiei crestine in scoli (ca norma morala, biblica)

2. promovarea pornografiei, imoralitatii si homosexualitatii pe toate caile

3. promovarea unor dogme si a unor programe scolare care nu dau rezultatele scontate , pozitive (?)

4. indisciplina cultivata si promovata pe toate treptele societatii

5. atitudinea de neascultare a elevilor, fata de dascali (educatori, pedagogi, parinti)

6. promovarea prin filme, internet si mass-media: a agresivitatii, a horoscopului, a ocultismului (Harry Potter, fiind un exemplu recent si pe scara larga promovat, ori, in acest sens, cu toti prefera sa fie orbi, iar rezultatele negative se vad la tot pasul etc)

Adolescentii nu sunt motivati pentru o pregatire scolara cât mai buna.

Intreaga atmosfera din societatea româneasca nu este propice procesului de invatare.

Se stie ca sportivii de performanta, dar si si adolescentii, studenti si elevi, olimpicii de la diferitele obiecte de invatamânt se straduiesc foarte mult pentru a avea o forma de vârf la ora concursului, asta dupa ce au invatat cât mai mult si s-au infrânat de la multe placeri trecatoare.

(Daca am lua-o ca exmplu pe Nadia Comaneci, care curând implineste 50 de ani, vedem ca ea a dus o mare lupta sa ajunga in frunte, sa se realizeze, sa treaca cu brio examenul de maturitate. Si l-a trecut! Si, in acesti ani, culege roadele muncii ei exemplare din anii adolescentei când s-a pregatit pentru viata de maturitate si a evadat din obscuritatea oferita …)

La fel, pentru ora BAC-ului, adolescentii trebuie sa invete si sa fie invatati cu mult inainte, ca va veni ziua bilantului, ca trebuie ca acea zi sa-i gaseasca pregatiti fizic, moral si intelectual. Nu se pot baza decât pe ei insisi. E un EXAMEN de maturitate. Atunci vor vedea nu doar ei, ci toti ceilalti daca sunt … maturi!

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu – obisnuit sa-si cântareasca bine vorbele si sa foloseasca cu masura exacta cuvintele -, boala de care care sufera societatea noastra românesca a diagnosticat-o printr-un cuvânt: mitomania.

 

Ce cuvânt ai folosi in a diagnostica societatea?

„Gradul redus de promovare a BAC-ului nu tine numai de clasa politica, ci de modelele promovate de societatea româneasca în tranzitie, unde câstigatorii au fost “câteva cohorte de mitomani“.

“Sa nu credem ca trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politica, pentru ca facem o eroare de fond. Trecerea BAC-ului tine de foarte multe lucruri, de modelele pe care societatea româneasca le-a promovat. Copiii astia de la cine sa învete? Am scos în fata numai câteva cohorte de mitomani care nu au avut nici macar bunul simt sa admita ca au câstigat bani dintr-o întâmplare a tranzitiei”, a declarat Isarescu, la conferinta “Cei mai mari jucatori din economie“, avand ca generic tema “Lectiile crizei pentru urmatoarea perioada de crestere economica”, organizata de Ziarul Financiar si PwC România.

Guvernatorul a redirectionat corect tema de discutie, inspre: “cât de greu se pot câstiga banii adevarati”, sugerând ca modelele ar trebui constituite din oameni care au reusit sa faca averi în mod cinstit.

“De unde sa învete copiii astia? Au învatat cum sa mai fraudeze cu telefonul”, a mai spus Mugur Isarescu.

Cuvântul mitoman, putin uzitat in vorbirea cotidiana, are ca sinonime cuvinte cunoscute, care condamna ca imorali pe posesorii unor astfel de caractere:mincinos, inselator, amagitor, fals, contrafacut, ipocrit, neautentic…

 

Folosind doar un cuvânt sau  stabilind doar o singura cauza, sa dam cât mai bine raspunsul la urmatoarea intrebare:

Care ar fi cauza imbolnavirii grave a societatii romanesti?

Care e de fapt tragedia?

Ce-i putea opri gestul fatal tânarului de la Liceul din Arad care, cazut la BAC, s-a sinucis?  Nici macar nu a deschis laptopul daruit de tatal sau pentru a-i mai diminua suferinta momentului, perceput de el ca tragic, al picarii la examenul de maturitate.

Care?

Biserica ortodoxa si  preotul (care tin locul lui Dumnezeu pe pamânt), majoritari in Romania,  nu-si fac slujba si datoria incredintata si asumata?

 

Blaise Pascal spune, ce spune Biblia: “In om e un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfaânt al lui Dumnezeu.” Omul- oricare ar fi el – este neimplinit si neajutorat fara Duhul Sfânt, fara Dumnezeu.

Ori, daca am trece sa facem o ancheta, am vedea cât de departati de Dumnezeu sunt adolescentii.

Numai Dumnezeu poate da pacea si mângâierea de care are nevoie in inima sa adolescentul, mai ales atunci când trece printr-o incercare atât de grea cum e aceea sa nu treaca BAC-ul. Dintr-odata tânarul nu mai are perspectiva de viitor, se simte atât de gol si pustiit! Se simte singur…!

Nu demult mass-media a transmis cazul unor gemene, care, cu ani buni in urma, la examenul de licenta, una l-a luat, alta nu. TV a depistat ca tinerele s-au inchis in ele insele si, practic in casa lor, de lânga Dej (Cluj), si nu au mai fost vazute deloc de vecini ani de zile. Tragedia lor, e in mintea lor si in inima lor. Nu pot fi consolate decât de o forta mai mare decât tragedia imaginata si perceputa de ele. Ori la Dumnezeu totul e cu putinta. Nimic nu e prea greu pentru El.

Dar cine sa le aduca pe tinere in Mâna Lui salvatoare? Cine?

„Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20)

Nu este de ajuns doar sa stii cum sa treci peste esecuri, ci trebuie sa ai o mentalitate de invingator. A fi invingator inseamna sa transformi toate provocarile sau examenele vietii in trepte ale dezvoltarii personalitatii si ale caracterului.

[pullquote]

„Tu, dar, copilul meu, întareste-te în harul care este în Hristos Isus. (…) Sufera împreuna cu mine, ca un bun ostas al lui Hristos. Niciun ostas nu se încurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a înscris la oaste. Si cine lupta la jocuri nu este încununat, daca nu s-a luptat dupa rânduieli. Plugarul trebuie sa munceasca înainte ca sa strânga roadele. Întelege ce-ti spun; Domnul îti va da pricepere în toate lucrurile. (…) Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Si cuvântul lor va roade ca cangrena. (…) Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”; si: „Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (… Fugi de poftele tineretii si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, împreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata. Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie blând cu toti, în stare sa învete pe toti, plin de îngaduinta rabdatoare, sa îndrepte cu blândete pe potrivnici, în nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului; si, venindu-si în fire, sa se desprinda din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca sa-i faca voia. „ (2 Timotei 2.1-26)

[/pullquote]

 

Prin definitie, victoria implica lupta, iar lupta implica pregatire, antrenament.

Apostolul Pavel, scriindu-i tanarului sau colaborator Timotei ii spune:

„ Lupta-te lupta cea buna a credintei…”

„ Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat…”

De fapt Pavel il avertizeaza despre provocarile vietii, ba chiar il incurajeaza sa le intampine cu o mentalitate de invingator (incercat inseamna „testat si gasit bun” – promovat)

Dar cum se realizeaza aceasta?

Tot apostolul Pavel spune: „ Fugi” ... “Urmareste” si foloseste mai multe imagini ale vietii cotidiene care implica, efort, abstinenta, disciplina,corectitudine, etc. El isi  ilustreaza ideile prin oameni cu obiceiuri normale-firesti: soldatul, fermierul, sportivul,  toti acestia au o viziune clara asupra vietii si tintei pentru care depun efortul.

Fugi de ceea ce nu-ti este folositor, dimpotriva, iti este distrugator.

Urmareste lucrurile care iti zidesc-construiesc un caracter bun, puternic, pentru o viata de invingator, cu Dumnezeu.

Dar tinerii nostri n-au aflat ca Domnul bate la usa inimii lor, nu-i recunosc glasul, deoarece s-au lasat amagiti de atâtea alte oferte venite pe toate caile, si tocmai oferta de pace si mângâiere care o face Dumnezeu nu i-a ajuns inca la inima.

Scoala si Biserica nu i-au adus la cunostinta cu toata seriozitatea care e rolul lui Dumnezeu, nu numai in Creatie, dar ca El e si sustinatorul tuturor lucrurilor si solutia la problemele majore ale vietii.

Ori, BAC-ul e una din problemele importante prin care trece aproape fiecare om.

“Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise în ea!“ (Apocalipsa, 1.3)

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci îsi gaseste placerea în Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit lânga un izvor de apa, care îsi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârsit. (Psalmul 1. 1-3)

 

O RUGACIUNE POTRIVITA:

 

 

Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Încearca-ma si cunoaste-mi gândurile! Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei! (Psalm, 139.23-24)