AMARACIUNI INTRATE, DIN NEFERICIRE, ÎN COTIDIAN

  (o scrisoare ratacita, la un vechi “prietin”… –  si la fel ca mine                                                 de obosit…)

…Stii, dragul meu Maestru si Frate întru Duh, E. – citind antica “Linga Purana” (cca. sec. XII-IV î.H.), mai exact, fragmentul trimis de tine – simt ca, parca, as auzi spovedaniile (incredibil de intime!) ale lui Basescu, Elena Udrea, Sarkozy, Clinton, Bush, Obama…!!!

“COEFICIENTUL DE URA DIN SUFLETUL FIECARUI OM VA CUNOASTE – spun textele indiene, în sanscrita… – O ALARMANTA CRESTERE. OAMENII VOR DEVENI DIN CE ÎN CE MAI NERVOSI.
TOATE MARILE ACHIZITII DE CUNOASTERE VOR FI DETURNATE SPRE SCOPURI IMPURE, ADICA SPRE AMPLIFICAREA RAULUI DIN LUME.   SE VA ÎNMULTI NUMARUL SEFILOR DE STAT DE EXTRACTIE JOASA SI DE PROASTA CALITATE.  Lucratorii manuali si negustorimea vor fi înaltati la rang de întelepti, IAR ÎNTELEPTII VOR FI PUSI ÎN CONDITII SUBALTERNE SI SERVILE.         VA AVEA LOC, CU ALTE CUVINTE, UN DESTRUCTURANT AMESTEC AL “CASTELOR”, O DESTRAMARE DRAMATICA A IERARHIILOR FIRESTI, O IREPARABILA DEZORDINE SOCIALA.   NECINSTEA VA CAPATA O RASPÂNDIRE FARA PRECEDENT, LA TOATE NIVELELE.   HOTII VOR DEVENI LIDERI.
FEMEILE NU VOR MAI PUNE PRET PE PROPRIA VIRTUTE (…)”.   …Multumesc mult, pentru trimiterea acestui avertisment, venit, spre noi, din negura timpului (pe care-l avem, pe masa, azi, multumita traducerii lui Anton Dumitriu)!

…Îti multumesc si pentru celalalt avertisment (cu …”Székelyföld”!!!) – …dar, de data asta, mi-e lehamite de “fratii mei români”…de tare multi dintre ei! Mi-e greu sa le tot aud râgâielile lor de inconstienta si de nesimtire… Cânta tiganeste, si beau, din gros, beri “Bergen Bear” si “Timisoreana” (fac, deci, un fel de…”medie patriotica”!), si aiureaza, si chiuie, si jeluiesc manele… – …în loc sa puna, omeneste, demn, mâna pe “par”, pe ARME!!!

Stimate cititor,
ne cerem scuze daca acest e-mail ajunge la tine dintr-o greseala. Acest proiect îsi propune sa te tina la curent cu ceea ce se întâmpla (si nu se prea mediatizeaza) în judetele Harghita si Covasna, unde românii se lupta, zilnic, pentru a-si apara dreptul de a exista pe acele meleaguri. Daca nu doresti sa afli despre situatia de acolo, vom înceta a mai trimite acest newsletter,  pe adresa ta.

Stiri:
Anul scolar 2012-2013 va fi primul în care, de la înfiintarea acestei unitati de învatamânt, la Scoala Generala „Nicolae Colan”, din Sfântu Gheorghe, NU SE VA CONSTITUI NICIO CLASA A V-A, CU PREDARE ÎN LIMBA ROMÂNA, CI DOAR 2 ÎN LIMBA MAGHIARA (s.mea).
http://www.dantanasa.ro/2012/07/19/semnal-de-alarma-in-covasna-sunt-desfiintate-clase-la-sectiile-de-limba-romana-din-lipsa-elevilor-romanii-aleg-sa-paraseasca-zona-din-cauza-politicii-de-maghiarizare/

Festivalul international “Insula secuiasca”, desfasurat la Catrusca, lânga Târgu Secuiesc, s-a încheiat, ieri, dupa trei zile în care sute de tineri si-au manifesta, deschis, antiromânismul, revizionismul si nostalgia Ungariei Mari, toate pe banii Primariei Târgu Secuiesc.
http://www.dantanasa.ro/2012/07/01/presa-revizionista-festival-revizionist-publicatiile-haromszek-szekely-hirmondo-si-csiki-hirlap-implicate-in-sustinerea-festivalului-insula-secuiasca-video/

Pentru a marca manifestarile cuprinse în cadrul programului “Sfântu Gheorghe – Capitala de Tineret a Tinutului Secuiesc”, care au început în luna martie a.c., pe stâlpii de iluminat din centrul municipiului-resedinta de judet au fost montate, joia trecuta, un numar de 88 de stegulete, ce le-au înlocuit pe cele ce au “împodobit” zona centrala a orasului, în cursul anului, când a fost marcata aniversarea a 550 de ani de atestare, ca oras, a municipiului Sfântu Gheorghe.

http://www.dantanasa.ro/2012/07/23/discriminare-stegulete-cu-inscriptii-exclusiv-in-limba-maghiara-pe-banii-primariei-sfantu-gheorghe-solicit-cncd-si-prefecturii-covasna-sa-se-autosesizeze/

UDMR si preotii maghiari din Baia Mare catre maghiari: <<NU va mai casatoriti cu românii, NU va mai lasati copiii sa se joace cu românii!>>
http://www.dantanasa.ro/2012/08/02/socant-udmr-si-preotii-maghiari-din-baia-mare-catre-maghiari-nu-va-mai-casatoriti-cu-romanii-nu-va-mai-lasati-copiii-sa-se-joace-cu-romanii/
***
…Mda. Si daca stiu/”AFLA” românii (SI STIU/AU “AFLAT”!!!…dupa care s-au culcat la loc – si sforaie, ceva “teribel, monser”!!!) – ce fac “fratii nostri români”…pentru “fratii lor români”, din HarCov?! NIMIC! Se stie TOTUL, cel putin din 1997, când consilierul prezidential, de atunci, Remus Opris (al unuia dintre cei trei presedinti tradatori, post-decembristi, ai României – EMIL CONSTANTINESCU!), a fost obligat, de catre primarul din Odorheiul Secuiesc, sa doarma în masina sa proprie, peste noapte, spre…”a nu spurca sfântul pamânt SECUIESC”!!!…Eu (si altii, câtiva) am scris…Atunci si mai târziu, MEREU! Degeaba.…S-a sesizat cineva, asupra “Garzilor Secuiesti”, din HarCov si Tg. Mures, spre exemplu?! În primul rând, fireste, oficial…DAR SI…”NEOFICIAL”, CETATENESTE!!! – ca tot se manânca scoverze despre “societatea civila”! – unde, mama naibii, locuieste/”sta”?! – …si cine e aceasta cucoana asa de greu de vazut, la necaz si nevoie…“societatea civila”, ca eu n-am vazut-o, niciodata, când a fost România la ananghie, de 23 de ani încoace?! – …am vazut doar niste mutre umflate de pretentii, gusându-se pe ecrane si oracaind ca “nu-i nicio primejdie, pentru români!… asa suntem noi, astia de scriem cai verzi pe pereti, PRAPASTIOSI SI NATIONALISTI, DE AVEM NUMAI VEDENII!!!”…si ca maghiarii si, în general, toti din lume, ne vor si ne si fac NUMAI BINELE!!! – …arza-i-ar focul pe toti gogosatii astia, de-si zic ei “societate civila”!!! – … si sa aiba parte de tot binele de care a avut si are parte Neamul Românilor, în istorie si dincolo de istorie!). NU, NIMENI NU S-A SESIZAT!!! Nimeni n-a însailat, macar, o NOTA DE PROTEST! Când dl Viktor Orban, premierul Ungariei, dadea ordine românilor sa nu iasa la vot, acum vreo câteva saptamâni, înainte de Referendumul din 29 iulie 2012…si multi, MULT PREA MULTI români ardeleni, s-au conformat “ordinelor Budapestei”, plouate peste noi, de catre Orban si popa Tökes…, alaturi de “cetatenii români”, de etnie “maghiaro-secuiasca”…loiali (mânca-i-ar iadul!) României …precum s-a vazut si …s-a tacut, ca este europarlamentarul “român” (fatat de Basescu si de PDL, gasind mii de votanti maghiari, prin judetele Botosani si Vaslui!!!), Laszlo Tökes, care tipa isteric, urla, face spume la gura, se da de ceasul mortii, pe la Bruxelles si Strasbourg, contra…contra a tot ce arata a român si a… “româneste”!

…Tot aud: “Dar ce sa le faci? Mai bine îi lasi în pace…” Da, lasati-i în pace (ca fac ce fac, TOCMAI pentru ca noi am tot tacut, ca prostii, si-am tot cedat, pas cu pas, pâna în…tinda casei noastre…ramâne doar sa ne dea brânciul final, pe trepte în jos!!! – lasati-i, da, “în pace” (ca ei exact “pace” vor, nu Ardealul Sfânt al Sarmizegetusei si al MARTIRILOR NEAMULUI ROMÂNESC!!!) – …PÂNA N-O SA MAI AVETI DIN CE-I LASA!

…Unui cetatean NELOIAL SI AGRESIVO-TERORIST, ba chiar unui presedinte de tara TRADATOR, AI CE-I FACE! Îl însfaci de guler si-l arestezi…apoi, cum România, prin grija lui Iliescu (care-si pazea fundul, dupa ce-i asasinase pe Ceausesti, la Târgoviste!), nu mai are pedeapsa cu moartea (ma rog, si ne dam de ceasul mortii, cât de crestini suntem noi…!) – …ei bine, îl duci pâna la granita si îi dai un sut în dos (dar solid, asa, CIOBANESC!), sa se duca pââââna la Budapesta…!

Asa sa le facem tuturor tradatorilor, spurcatorilor si-mpartitorilor (pe abace!) de Tara DACICO-VALAHA: sa-i scuturam, de pe noi si din firidele casei noastre, ca pe paduchi ori plosnite…si sa-i zgâltâim si sa-i “tesalam”, de sa le mearga fulgii, pe toti cei care se suie, cu obraznicie ultima, în cârca noastra, si vor sa ne ia, ca pe sclavi, la flegme si la bici, în propria noastra casa: “NU va e bine, mâncând din pâinea mea si dormind în casa mea, pe cuptorul meu? Nu vreti sa ascultati – …toooot mâncând din pâinea mea… –  …de legile casei/tarii mele? Bun, foarte bine: CARATI-VA, NEMERNICI NERECUNOSCATORI, SI DESFATATI-VA ACOLO UNDE VI-I GÂNDUL, MEREU, SI DE UNDE VI-I <<COMANDA>>, MEREU… – SI LASATI-MI CASA/TARA SI NEAMUL MEU ROMÂNESC, ÎN BUNA  PACE!!!”

…”Si ce va zice Uniunea Europeana, eeee?!” – se alarmeaza, behaind, idiotul meu. Pai, sa se duca la toti dracii, “uniunea” asta! De ce n-a zis “uniunea”, nimic, când Mihaila Cofariu a fost strivit si schilodit, de asasinii maghiari, la Tg. Mures?…când udemeristii cereau ceea ce nu are nicio etnie “conlocuitoare”, din Europa: AUTONOMIE TERITORIALA, PE CRITERII ETNICE…?! – …si de ce masonii împutiti  si…”uniti” se “baga” pentru un GOLAN SLINOS, numit Basescu, URINÂND PE CAPUL SI VOTUL A SAPTE MILIOANE SI JUMATATE DE ROMÂNI?!…si de ce li-e mai tare dor (“unitilor” astora “democraaaati” …de dau pe dinafara!) de cât jefuiesc si prada, din România! –  decât le este întelegerea de …“DEMOS” – …cum ar veni, adica, de Poporul asta Românesc, exasperat de atâtia golani si curve de tot soiul (cuibarite, cu de-a sila, în Binele lui Sfânt, de Popor al Lui Dumnezeu!) –  …exasperat de tot felul de jeguri si de japite, “unite” (împletite ca serpii!), deasupra lui, ca sa-l sugrume, cu zile?! HUIDEOOO, MARS LA TINE ÎN COTET, “UNIUNE” DE BANDITI!!!

…Nesimtirea/pasivitatea vinovata a majoritatii românilor (daca va continua! – …si sunt toate semnele ca va continua!!!) – va fi platita, cât de curând, cu pierderea teritoriului national…SI A FIINTEI NATIONALE ROMÂNESTI!…Asta vor dusmanii nostri…iar noi nu zicem/aratam ca vrem altceva decât ei!!!

Sa ne fie de bine. Istoria nu mai asteapta pe nimeni, “timpul nu mai are rabdare cu oamenii”!!!

    prof. dr. Adrian Botez
***

"Dumnezeu este cu noi."

“De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ISAIA, 7.14

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”    ISAIA, 9.6

Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” EVANGHELIA LUI MATEI, 1.23

.

ISAIA – un scriitor in slujba lui Dumnezeu

    Isaia, proroc de mare calibru si  anvergură,  contemporan cu patru regi aflati pe tronul de la Ierusalim, Ozia, Iotam, Ahaz, si Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt şi-a consacrat intreaga viată operei sale literare si profetice – cunoscută in canonul biblic cu numele său, ISAIA –,  trudind cu dăruire cca 60 de ani (740 î.Cr. – 680 î.Cr.) pentru cele 66 de capitole scrise. Continue reading “"Dumnezeu este cu noi."”

DEPASIND „CURENTELE”, ÎNTRU…ALCHIMIA ECHILIBRULUI DEMIURGIC: „SEMNELE TIMPULUI”, DE ELISABETA IOSIF


             Elisabeta Iosif, “Semnele timpului”, Editura Rawex Coms, 2011

.

Recenzie de Prof.dr.Adrian Botez

.

Avem în fata un volum de o mare frumusete estetica, al scriitoarei Elisabeta Iosif – atât prin continutul poetic, cât si prin grafica, extrem de expresiva si inspirata, asigurata de tânara plasticiana/graficiana (si filolog de exceptie!), Laura Lucia Mihalca (ctitor al revistei de avangarda… înteleapta, „ArtOut”).

…De foarte curând mondial-premiat („Art&Life, Japonia 2012”), volumul Elisabetei Iosif (printre alte merite culturale, cu totul deosebite, toate: Presedinte al Ligii Scriitorilor din România – filiala Bucuresti, si redactor-sef al, la fel, premiatei în Japonia, revista „Cetatea lui Bucur”!), „Semnele timpului”, este un model pentru echilibrul cosmic al neo-clasicismului, altoit pe trunchiul mental al neo-modernismului, cu usoare tente de trans-modernism…dar, de fapt, „mestecând”, epuizând si… „fentând”, „cu strategie”, toate curentele din proximitatea  de Duh a scriitoarei!

Daca în „Manifestul Cercului literar de la Sibiu”, din 1943, Negoitescu & Comp. încercau un armistitiu cu E. Lovinescu (marele perdant, prin teoriile sale „sincronizatoare”, în fata arheilor „Gândirii”!) si cu secolul al XVIII-lea – Elisabeta Iosif, chiar daca, prin motto-urile, presarate printre poemele sale, se adreseaza, evocator, invocator si…provocator, lui Goethe, nu-l fetisizeaza pe Goethe! Ci se raporteaza si la…Leonardo da Vinci! –  dar, mai cu seama, la Eminescu, Blaga…Novalis. Adica, la Arheii Poetici Românesti si la Eonul Romantismului Vizionar German.

De ce nu se multumeste Elisabeta Iosif, cu gândirea Secolului Luminilor? Pentru ca Elisabeta Iosif este un poet de foarte profunda spiritualitate si de avântat vizionarism. E drept, la Elisabeta Iosif, sentimentul religios nu este atât de pregnant/vizibil, pentru ne-initiati, precum s-ar pretinde în cadrul trans-modernismului. Dar toata poezia volumului ei zvâcneste de vointa, bine temperata, de a strapunge invizibilul, spre vizibil – …indicibilul, spre expresia cât mai relaxata si limpede-apollinica. Chiar daca (sau, poate: TOCMAI pentru ca…Balanta Cosmica-Thule trebuie realizata, întru demiurgie) iubirea Poetului este „în echilibru” (cf. Poetul si umbra), el, Poetul, exista ca „vapaie rasarita”, „o zi din univers/cu patimi zamislita!” Poetul ARDE, Poetul PATIMESTE PENTRU/ÎNTRU LUMINA!!!

Lumina cere discretia Umbrei, spre a se reface si…reproduce!

“Fartatul” si “Nefartatul” tracici, care colaboreaza, cosmic, la demiurgie…: Dumnezeu si “Adversarul” – co-demiurgi!

Elisabeta Iosif face un veritabil slalom,  printre curentele literare, europene si românesti, ale ultimelor doua veacuri. Face, de asemenea, o croaziera vizionara printre “stelele-versuri”, deci, precum romanticii, tenteaza DEMIURGIA DINAMICA, opusa complet otiozitatii-pasivitatii demiurgice (“demiurgul bolnav”, “demiurgul cel lenes”, “demiurgul cel rau”, “Dumnezeu e mort!”), despre care vorbesc blazatele filosofii modern/moderniste, ai ultimilor “seculi”, dintru Kali Yuga (“Paseste singur printre versurile – pulbere de stele,/Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/De la rascruci din piatra” – cf. Era poetului).

   Elisabeta Iosif, cu seninatate, îl invita, pe cititor, sa treaca, din orbitoarea lumina a clasicismului apollinic, în “umbra” misterelor eleusine/pitagoreice si ale Kabalei. Neparasind Arheii Neamului – “stramosii”, “limbajul stramosilor” (cf. Era poetului). „La Sarmizegetusa am pus urechea Timpului sa asculte/În Sanctuarele magice. SI I-AM SIMTIT PE STRAMOSI…(cf. Oglinda timpului).

Mai mult: Poetul, în conceptia Elisabetei Iosif, se defineste prin calitatile Magului eminescian, cel care calatoreste “în stele”, având drept vehicul “Somnul-VISARE”: “Si-a legat visul de cifra opt, la adapost de stânca/Prin limbajul stramosilor. În salasul lunii/Poezia i-a ramas speranta, calatorind, înca./Are cheia secretelor – formula filozofala a cununii”.

Alchimia eminesciana a Labirintului Initiatic-POEZIE, din Epigonii (“Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita/Unor lucruri nexistente; CARTE TRISTA ?I-NCÂLCITA,/Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra…”) – este preluata, elegant si discret, de poeta neo-modernisto-neo-clasicisto…neo… Pentru ca, nu-i asa, Poetul “are  cheia secretelor – FORMULA FILOZOFALA A CUNUNII”. Luna/LEBADA (“Lebada aurita de Duhul Lunii sta deasupra Cetatii” – cf. Duhurile Cetatii) si cu Soarele-CUNUNA – mioritica nunta…alchimica!
“Formula Filozofala” corespunde, în registru alchimic – “Pietrei Filozofale”…!

Si, deci, Poetul-Alchimist si Poetul-Mag intra în conjunctie (fara sa contrazica, nicio clipa, obârsia neo-modernista si neo-clasicista! – dar privind, initiatic si autosacrificial…”peste umar”, precum Orfeu!), sub semnul misticii Cifrei OPT – si rezulta, fara încetare, tot…Elisabeta Iosif!!!:
“OPT ESTE NUMARUL ECHILIBRULUI COSMIC. Este numarul directiilor cardinale si al  directiilor intermediare.(…) OMUL, IMAGINE A MACROCOSMOSULUI, ESTE DIRIJAT DE NUMARUL OPT NU NUMAI ÎN MECANISMUL GENERARII SI ÎN STRUCTURA CORPULUI SAU, DAR SI ÎN CREAREA SI ÎN RÂNDUIREA TUTUROR LUCRURILOR DE CARE DEPINDE EXISTENTA SA. Astfel, semintele plantelor pe care le cultiva, aduse pe pamânt, în claviculele stramosilor, sunt în numar de opt, iar CELE OPT GRAUNTE PRIMORDIALE SUNT PLANTATE ÎN CELE OPT CÂMPURI CARDINALE ALE SATULUI”- cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Dar, de ce n-am încerca “rezistenta” versului iosifian, întru…spiritul religios (deci, “peste gard” de trans-modernism…!)? Are, oare, eleganta alchimista bucuresteana (situata, parelnic, drept în centrul veacului al XVIII-lea, cel care neaga irationalul!), si …“artera” crestina? De ce nu? Orfeu este, în definitiv, alaturi de Zalmoxis, Apollon & Artemis etc. – expresia unei hierofanii cristice!

Iata, venind, parca, din semantica eminesciano-sadoveniana, Simbolul Sacru al Margaritarului, ca Imagine Arheica a Martiriului/Auto-Sacrificialului Cristic: “– Eu?! SUNT SCOICA DE FILDES CU GRAUNTELE PERLAT,/CUPRINS ÎNTR-O LACRIMA PRELINSA!” (cf. Cine esti tu?). Atâta doar ca “fildesul” pune surdina energica “suspinului” cristic…Lasa doar LACRIMA (“prelinsa”! – iar nu redublata…) “ a devenire” … actant al unei Dramei Golgotice subtextuale/metatextuale!

Timpul (ca si Fiinta) este, si el, circumscris unei alchimii cristico-initiatice (sub semnul mistic al Credintei-Peste/ICHTHEOS (Iisus Christos Dumnezeu/Theos!), care cosmicizeaza, întru demiurgie, grauntele/nucleul ontic si spiritual, precum …“Arca Noetica”!): “Poetul e artistul ce poarta-un cos cu pâine/E pestisor –oracol, Arca noastra de mâine…”(cf. Timpul regasirii Poetului).

La rândul lui, nucleul/graunte ontic trimite, în mod obligatoriu, la Oul/Mugure Brâncusian (Brâncusi echilibreaza, în Piatra, ceea ce patimeste Eminescu, în Stih!) – deci, din nou si mereu, la Initiere Cosmica (de dincolo de orice curente, în Gradina Arheilor!) – dar, foarte rebela, Elisabeta Iosif vrea sa compenseze/echilibreze (din nou, neîncetat!) hieratismul rece, prin “patima/patimirea rugului”: “În suflet am livada înflorita/Si-ascult durerea sa, prin mii de muguri/Ca o povara sta, „Maiastra” adormita/Si cânta piatra. Noi construim pe ruguri” (cf. Potecile lui Brâncusi).

…” EU SUNT POETUL, culegator al stelelor,/Când loveste-n Luna, SIRUL LUNG AL COCORILOR,/În prag de Toamna(…)SA NU-MI UITATI COCORII, sa-mi fie rosii merii!” (cf. Glasul Deltei – „marul rosu”, simbol al hierogamiei si al împlinirii androginitatii sacre!). Fireste, “Delta biblicelor sânte”, evocata de Eminescu, în ars poetica Epigonii. Cu adevarat, Elisabeta Iosif se situeaza sub semnul celest al COCORULUI: “longevitate, LOIALITATE, PACE, ECHILIBRU” –  pentru ca reuseste, precum Alchimistul, sa “împace contrariile” (“coincidentia oppositorum”); în plus, sa nu uitam ca, în simbolistica lumii (în special, al celei asiatice si al celei grecesti, care au marcat filosofiile Terrei!), COCORUL “este pasarea lui Apollo, zeul soarelui, care, de obicei, ia forma unui cocor, atunci când viziteaza tarâmul lumesc. (…) COCORUL ESTE ASOCIAT CU POETII, CE ÎL AU PE APOLLO CA PATRON” – cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Poeta a echilibrelor (cosmice si intime), Elisabeta Iosif scapa, cu eleganta, subtilitate si… abilitate (poate nepremeditata, dar teribil de evidenta!), de toate etichetele si constrângerile denominative: ea este (si ramâne!), pur si simplu, COCORUL-POETUL! De aleasa si regala Stirpe ALCHIMICA!

Octavian CURPAS: LACRIMILE LUMINITEI AMARIE

Motto
„Lacrimile sunt roua de pe fruntea
îngerilor care pacatuiesc în cer…”
(Luminita Amarie)

Luminita Amarie este o poeta care încearca cu talent si demnitate sa se faca cunoscuta în lumea literara contemporana. S-a nascut în data de 20 ianuarie 1987 în orasul Dorohoi, Judetul Botosani. La o vârsta frageda a parasit tara, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franta, unde frecventeaza o serie de cursuri si specializari, printre care liceul si studii preuniversitare. Înca din scoala a fost remarcata pentru talentul sau poetic, literar si artistic. Calatoreste în Europa, Africa, America de Sud si Orient. În prezent locuieste în Marea Britanie, la Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilariei si din ce în ce mai mult în România, unde pamântul o cheama si-i da puterea de a scrie.

Luminita Amarie iubeste copiii, muzica, teatrul si natura. Prima sa carte urmeaza sa fie publicata în curând la Editura „Mihai Eminescu” din Bucuresti. Cu acest volum „Lacrimile, dintii albi ai durerii”, Autoarea este convinsa ca un scriitor care doreste sa fie recunoscut ca poet, trebuie sa-si demonstreze în primul rând vocatia în acest domeniu, perfectionându-si mereu stilul si constructia versului.

Cartea începe precum un text din lirica norvegiana („Învata de la toate”): „Din radacini adânci, pamânt cu jar si iz/ Iubeste-ma în mai cât poti tu sa cuprinzi./ Adâncul meu esti tu, esti floarea mea de colt,/ Iubeste – ma în mai si du-ma catre bolti (…) Iubeste-ma în Mai în toata maretia/ Iubeste-ma când tac sa-ti fiu împaratia/ Iubeste-ma în Mai asa cum ma doresti/ S-apuna si apoi rasara-n noi toti mugurii dumnezeiesti/ Iubeste-ma în Mai, fii umbra mea, furia/ Iubeste-ma în cer caci eu îti sunt simbria/ Respira-ma si-apoi îmbraca-te cu mine/ Într-o padure cu salcâmi si flori printre ruine/ Iubeste-ma în Mai, nu ma lasa pe mâini’/ Iubeste-ma în Mai si – îmbata-te cu mierea de salcâmi/ Iubeste-ma în noapte-n calde lumini de luna/ Când soarele ne-atinge si tine împreuna/ Iubeste-ma-n albastru în mov si straveziu/ Iubeste-ma acum si iar într-un târziu/ Iubeste-ma în galben cum te iubesc si eu/ Iubeste-ma în alb, pâna la Dumnezeu.”

Volumul de poeme al Luminitei Amarie trebuie imaginat ca o poveste de dragoste, o carte a tensiunilor sufletesti în care efortul poetei este de apreciat: „M-ai ajutat sa zbor deasupra sufletului tau/ si în culori sa ma topesc sa îti fiu curcubeu (…) Mi-ai spus ca vrei sa-ti fiu mireasa, tu mirele din vis/ M-ai învatat sa-ti fiu imperiu si un ocean nescris…”

Rostirea lexemelor în poezia Luminitei Amarie cutreiera tema unui ideal, dar si pe cel al iluziei: iubirea. Scriitura prinde idealitatea de dinaintea diegezei iubirii, precum în versurile: „Mi-ai spus ca vrei sa fiu terestra si-n noptile târzii/ Mi-ai spus c-o sa ma tii în brate si scut tu o sa-mi fii/ Mi-ai spus ca vrei sa-mi fii un fir de floare sfânta/ Sa-mi fii inel de flori si mireasma de nunta…”

Influentele poeziei lui Ion Minulescu înfrumuseteaza povestea de iubire si juramântul, ca în poezia „Sunt”: „… Sunt tot ce vrei si ce as vrea sa-ti fiu/ Sunt o vioara ce te cânta în târziu/ Sunt o fântâna si tu ma bei cu dor/ Sunt eu, sunt doar un suflet calator…”

Povestea se resfira cu puternice pasiuni pe care le simte poeta: „Ne îmbatam în gustul de pacat/ Lanul de maci ne este tainic pat…” sau: „Sa te sarut, sa te descânt cum doar buzele-mi stiu/ Sa-ti fac culcus în lut, tu mie vizitiu/ Sa ma respiri încet, nebun ca un pagân/ Iar eu sa de ademenesc cu floarea de salcâm…”

Cu siguranta ca, prin intermediul freneticei pasiuni pentru poezie, Luminita Amarie se va înscrie cu aplomb pe orbita lumii literare.

Octavian CURPAS
Phoenix, Arizona, SUA
11 august 2012

Un om a căzut într-o groapă

           by Daniela Delibas

Se povesteşte despre un om că a căzut într-o groapă şi nu mai putea ieşi din ea…

A venit un om subiectiv şi a spus: “Simt cu necazul tău”.

A venit un om obiectiv şi a spus: “E logic că a căzut cineva acolo”.

Un fariseu a spus: “Numai oamenii răi cad în gropi”.

Un creştin obişnuit să judece a spus Continue reading “Un om a căzut într-o groapă”

Verifică-ţi viaţa!

CONCLUZIA MORALĂ

PRIVITOARE LA CĂILE DIVINE, CÂND ÎN CELE DIN URMĂ, DUMNEZEU SI OMUL SE ÎNTÂLNESC –

Tema Cărtii a cincea a psalmilor –

Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!” PSALM 146

DACĂ PRIVIM prin prisma cuvintelor şi învăţăturilor din Psalmul 146, putem afla cum stăm faţă de ceea ce defineşte a fi “concluzia morală”.

1. Viaţă – înseamna a-L lăuda pe Dumnezeu
Dumnezeu ne dă viaţa, viaţa şi suflarea. Inima noastră bate până când El ne ţine în viaţă si El zice inimii noastre (cât) să mai bată.

Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” (Psalm, 90.3)

E frumos si se cuvine sa folosim viaţa şi suflarea pentru a-L lăuda pe Dumnezeu.

Continue reading “Verifică-ţi viaţa!”

Jumatate de Biblie!

Richard Wurmbrand

Un Vânzator de Biblii este refuzat categoric când încearca sa vânda o Biblie. Atunci s-a gândit sa ofere gratuit cartea Noul Testament   stapânei casei. Barbatul ei, în bajocura, spuse…

– Suntem casatoriti… asa ca jumatate din tot ce are ea imi apartine…. Si lua un topor si taie Testamentul în doua. Însa dupa câteva saptamâni o întreaba pe sotia lui:

– Unde-i aialalta jumatate de carte?  Ca am nevoie de ea! Am citit in jumatatea mea, povestea fiului risipitor… si fiul risipitor tocmai s-a întors înapoi la tatal lui si îi spune ceva… si sunt curios ce-i spune. Cred ca raspunsul este în jumatatea ta de carte…!

Si acesta nu-i singurul om care a împartit Biblia în jumatate. Isus a venit sa ne aduca si har si adevar.

Unii predicatori vorbesc numai despre adevar, altii numai despre har. Biblia uneste iertarea pacatelor cu pocainta. Nu desparti Cuvântul Lui Dumnezeu în jumatati. Nu te opri la faptul ca Isus iarta pacatele. Este scris si faptul ca noi trebuie sa ne prezentam trupurile noastre ca o jertfa vie… (Romani 12:1)

(Preluat de la dna Rodica Botan, Pe Ginduri)

Lăudaţi pe Domnul!

                 LAUDĂ SUFLETE PE DOMNUL!

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” PSALM 119

1. “Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
4 Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! ….”                                      PSALM 146

ULTIMA carte a psalmilor,  “Cartea a cincea” –   psalmii de la 107 la 150, au un  titlu edificator: “Concluzia morală privitoare la căile divine in care Dumnezeu si omul se regăsesc in cele din urmă.“

Dacă avem în vedere ultimii cinci Psalmi (146-150), cu totii anonimi, observăm că ei pot fi identificati  ca un curs concis de închinare. Continue reading “Lăudaţi pe Domnul!”

Psalmii – anatomia tuturor sentimentelor sufletului

“Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!

                                                           PSALM 117

Se spune că cineva a fost întrebat odată:  “– Dacă ai fi în situatia de a rămâne izolat,  un timp îndelungat pe o insulă şi ai avea posibilitatea să iei o singură carte cu tine, care ar fi aceea?”  Răspunsul acelui om a fost  “Biblia!

Din cele 66 de carti canonice care compun Biblia, una dintre cele mai populare si îndrăgite este Cartea Psalmilor. De-a lungul veacurilor, prin citirea sau cântarea psalmilor de către preoti si rabini, dar şi de către simpli credinciosi, inimile multor generaţii de oameni au fot mângâiate si imbărbătate.

Pe bună dreptate aş putea întitula această carte anatomia tuturor mădularelor sufletului, deoarece nimeni nu poate resimţi nici un imbold al sufletului care să nu se oglindească. Toate întristarile, necazurile, temerile, îndoielile, speranţele, durerile, îngrijorarile şi izbucnirile necontrolate ce încearcă inimile oamenilor au fost înfăţişate aici, într-un context cât se poate de realist.”                                                                                   Jean Calvin

Majoritatea psalmilor Continue reading “Psalmii – anatomia tuturor sentimentelor sufletului”

ÎNCURCATI ÎN SOCOTELI

Niciodata nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui razboi sau dupa o vânatoare” –

                                                                                                                   Georges Clemenceau

Zilele acestea mi-am amintit de un tablou care mi-a placut când am vizitat Muzeul National de Arta al României, tabloul pictorului de Octav Bancila, intitulat „Încurcat în socoteli”. Un scolar în fata unei table pe care este scrisa o înmultire: 249 x 87. Scolarul este descurajat, stapânit de un sentiment de neputinta, de neîncredere în sine, este depasit de problema unei înmultiri cu atâtea cifre!!, lasa capul în jos. Daca ne gândim, este reactia corecta a unul suflet curat, care prefera sa nu scoata nici un cuvânt, evidentiindu-se neputinta dar totodata sinceritatea copilului. El nu încearca sa fabuleze sau sa minta. El este onest. Desigur se simte detasat emotional de ceea ce se întâmpla cu el fata de ceilalti colegi din clasa. Pe de alta parte, de vina poate fi învatatorul scolii care nu a stiut sa-l învete, sau capul bietului baiat care nu a putut pricepe! Ce va face în viitor? Probabil învatatorul va avea mult de muncit cu el spre a nu ramâne repetent, a nu parasi clasa… Dar ceea ce ne intereseaza este reactia corecta a copilului, si în general a tuturor copiilor, de a fi incapabili sa înteleaga minciuna sau perfidia oamenilor, iar când se izbesc de ele, li se pare ca cei maturi vad lucrurile diferit de cum vad ei. Bunul simt înca îi ghideaza pe copii la acea vârsta frageda, dupa care intervine educatia prin care se încearca a-i face sa înteleaga ca trebuie sa discearna între adevar si minciuna, atentionându-i totodata asupra repercusiunilor respective. Încurcat în socoteli, bietul copil!

    În zilele noastre, vai!, citesc în ziar, un  licean de 16 ani dintr-un  cartier bucurestean se dovedeste a fi cel mai tânar votant din tara noastra. Presedinta sectiei de votare l-a primit cu bratele deschise, se mentioneaza în articol. I-a luat buletinul si l-a trecut pe o lista separata, desi CNP-ul si celelalte date probau clar vârsta tânarului. Si biatul a glumit: „N-au ce sa-mi faca pentru ca-s minor. Am fost la vot pentru ca asa a vrut muschii mei, ca-s mai smecher. Le-am demonstrat ca-s mai destept”. Iata factorul educational al tinerei sau, si mai tinerei generatii. De la cine iau exemplu toti acesti tineri?

Despre mizeria oamenilor maturi, incapabili, vanitosi, nesinceri, mincinosi, se poate vorbi mult. Când ai în fata astfel de indivizi simti ca te afli în fata unor case ruinate, din care cu greu s-ar mai putea reface ceva. Si te cuprinde sentimentul amaraciunii.

  Sa ne amintim de „simpaticul” Ghita Pristanda, personajul din piesa de teatru „O scrisoare pierduta” a lui Ion Luca Caragiale – comedie realista de moravuri sociale si politice, în care este ilustrata dorinta de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Caragiale a satirizat sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia si, pâna la urma, prostia omeneasca. Oamenii politici se agitau si pe atunci în campania electorala, se iscau conflicte între reprezentantii opozitiei – Catavencu si grupul „intelectualilor independenti” – si membrii partidului de guvernamânt – Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Brânzovenescu, personaje ridicole prin tot ceea ce spuneau si faceau.
Piesa s-a jucat prima oara în 1884. Iata a trecut aproape un secol si jumatate si politicienii vremurilor noastre manifesta aceleasi trasaturi de caracter. Se pare ca am trait si traim în aceeasi epoca caragialeasca, foarte putin altfel nuantata. S-au mai miscat niste „fluturi”, da, au mai batut din „aripi”, dar am ramas traitorii lumii lui Caragiale, o lume acum mai putin naiva si mult mai perfida!

  Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent în piesa de la început pâna la sfârsit în toate momentele cheie ale actiunii. El este ridicol, „Scrofulos la datorie”, constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta datoriei, ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal: „famelie mare, renumeratie mica, dupa buget”. Functionar servil, încalca legea din dispozitia superiorilor. Este dual, arogant sau umil, în functie de împrejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva având ca scop propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, se pune bine si cu Nae Catavencu în eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul; îl „perie” de câte ori are ocazie. Se preteaza la mici furtisaguri, ghidându-se dupa spusele nevestei: „Ghita, Ghita, pupa-l în bot si-i papa-i tot…”. Comicul situatiei este ilustrat în scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul, în cinstea apropiatelor alegeri. Pristanda primeste bani pentru patruzeci si patru de steaguri, însa el cumpara numai „vreo paispce… cinspce”. Ca sa justifice modul de cum „a tras frumusel condeiul”, Pristanda numara steagurile arborate de câte doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala patruzeci si patru: „Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci”. Ticul verbal precum cel „curat” frizeaza prostia, servilismul, facându-l penibil si ridicol: „curat misel”, „curat murdar” etc. Numele sau comic (atentie!) – Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter – servil si lipsit de personalitate; Pristanda articulat – pristandaua –  fiind un joc popular, caracterizat prin lipsa progresului, prin baterea pasului pe loc.

Oamenii legii au indicii ca numeroase persoane au votat de mai multe ori la referendum. Se mai specifica în ziare : „Pentru ca referendumul sa fie validat cu numarul de persoane care s-au prezentat la urne duminica, ar trebui ca din listele electorale pe baza carora s-a organizat acest scrutin sa dispara 1.374.412 de persoane. La urne s-au prezentat 8.459.052 persoane, ceea ce a reprezentat 46,24% din numarul celor înscrisi pe liste, adica 18.292.514. Pentru ca cei 8,45 de milioane de alegatori sa întruneasca majoritatea celor prezenti la vot, ar trebui ca numarul total al cetatenilor cu drept de vot sa se reduca la 16.918.102, ceea ce înseamna ca din listele actuale trebuie sa se evaporeze 1.374.412 de votanti.

Baiatul lui Bancila se încurcase la o înmultire, oamenii nostri maturi se încurca la adunari si scaderi. Încurcati în socoteli, mai sunt, Doamne! Si Pristanda le-ar spune: „Grea misie, misia de politai… Si conul Fanica cu coana Joitica mai stau sa-mi numere steagurile…

   De regula, se spune ca „minciuna se considera o actiune intentionata pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anume actiune sau a crea o anume stare intelectiva, sociala ori afectiva care serveste într-un fel sau altul mincinosului”.  Sunt minciuni spontane si minciuni premeditate. Despre minciunile premeditate se spune ca sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare si de neiertat.

  Capacitatea de a minti a fost observata de multa vreme în dezvoltarea umana. Toti filozofii au condamnat minciuna: „Când unul minte, compromite încrederea în societate”.

   Oare nu se poate renunta la minciuna si la ipocrizie? Si cum ar arata atunci societatea noastra? Sfintii Parinti ne învata ca minciuna demonica nu este opusul adevarului ci pervertirea acestuia. Doar cunoastem  celebra deviza folosita în politica „Scopul scuza mijloacele”, atribuita lui Machiavelli. Ori minciuna demonica se pare ca se suprapune perfect pe instinctele oamenilor. Iar „oamenii, mai ales în politica, se ghideaza nu dupa nevoi, ci dupa instincte…” Doar un pic de ratiune si demnitate ne trebuie pentru a întelege ca scopul nu poate scuza mijloacele.

Cu numai câtiva ani în urma scriam despre acest glont – minciuna -, din revolverele celor care lupta împotriva adevarului, într-un volum de versuri:

Minciuna sta cu toti la masa!/ Ne scaldam toti în minciuni;/ cu minciuni încercam/ sa ne salvam/ din încrengatura altor minciuni./ Adevarul nu ne mai este/ demult prieten!/ Ieri învatam dedublarea,/ obedienta,/ mimam prostia/ aparându-ne vulnerabilitatea,/ credinta./ Astazi,/ minciuna, obraznicia/ au devenit boli incurabile./ Fericirea – redusa la sex, hrana si-adapost./ Animalitate! Falsa fericire!/ Oare din ignoranta?/ Dintr-un melanj/ de credinta si necredinta?/ „Atotputernicii” repudiaza adevarul,/ când sunt descoperiti/ spun ca sunt greseli reparabile/ perpetuând în necugetari,/ în lipsa de demnitate./ Cu nesinceritatea, sovaiala/ si nascocirile lor,/ pot deveni „nebunii caselor noastre”,/ iar noi ne putem întoarce/ de unde ne-am saturat/ a mai fi.

Vavila Popovici
Raleigh, Carolina de Nord

Un român a reuşit să impresioneze Statele Unite ale Americii!

Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?

              by Daniela Delibas

Fiecare dintre noi joacă un rol unic şi special, în această lume. Pe lângă cel de soţie, mamă, bunică, tu mai ai un rol: acela de a-L arăta pe Hristos lumii! Dumnezeu are un plan individual şi personalizat pentru fiecare femeie în parte, bazat pe potenţialul, calităţile şi darurile revărsate de El în fiecare. Dacă acceptăm rolul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu, ca fiind cel mai potrivit pentru noi, atunci vom putea lucra într-un mod care să ne aducă mulţumirea şi fericirea, în această viaţă.

Tu nu trebuie să te compari cu nimeni altcineva, sau sa-ţi doreşti să faci lucrarea pe care o face altcineva, cu mare succes, în această lume. Tu eşti unică, şi aşa cum acea persoană cu care te compari nu ar putea realiza lucrările pe care le faci tu, nici tu nu le vei putea realiza pe ale ei. Totul este gândit şi orchestrat de Dumnezeu, în dreptul fiecărei femei, bazat pe potenţialul fiecăreia. Continue reading “Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?”

TRÂMBITE DE BÂLCI

În mod normal, pentru un popor, ar fi ca Diaspora acelui popor sa sustina, cu bucurie, cu buna-credinta si fermitate, cu insistenta, inteligenta si luciditate – nazuintele spre liberatate, demnitate, prosperitate, dreptate etc., ale confratilor aflati/ramasi între granitele tarii lasate, de catre membrii respectivei Diaspore, în urma…

…Citim, cu stupefactie si scârba, mesaje ale unor români din Diaspora (mai ales din Germania!), care habar nu au pe ce lume sunt, habar nu au ce se întâmpla, CU ADEVARAT, în România acestor vremi, dar au pretentia aroganta (…”nerusinata” este cuvântul care, socotim noi, ar ilustra/numi, mai exact, raportul dintre pretentie si…”directie”!) de a ne dirija si determina destinul de Tara si Popor/Neam, spre atingerea, cât mai totala si urgenta, a…HAULUI PIERZANIEI!

De fapt, ei (respectivii, cu pretentii de…”co-nationali”!) s-au transformat, banuim ca prin bani împinsi de biroul de propaganda externa al lui Basescu, ÎN ADEVARATE TRÂMBITE DE BÂLCI!

Incredibil! Ei, gugustiucii din Germania, se dau atotcunoscatori si super-civilizati! –  dar ne (re)comanda noua (cu care, cica, “se simt de-un sânge”!) sa ramânem (sau sa devenim, dupa caz…!) niste brute mancurtizate, o masa de trogloditi basecianizati, pâna la cretinismul liminar!

…Mai, oameni-neoameni: dar noi, cei din România, putem sa votam contra Merkaloaiei voastre (…madam Merkel, care se ocupa mai mult de Diktat-uri Europene, decât de Germania ei…, madam Merkel, cea care începe sa semene, “la mustata”, cu…HITLER/SCHICKLGRUBER!)? Dar eschimosii din Alaska pot vota contra …sefilor triburilor de bosimani, din desertul Kalahari?! Pentru ca exact asta faceti voi (evident, ma refer numai la O ANUMITA PARTE din Diaspora Româneasca!): desi nu mai aveti ABSOLUT NICIO LEGATURA cu România si românii, vreti sa decideti, prin Diktat-ul vostru (si al stapânilor vostri!), umilirea si sinuciderea a milioane de destine de oameni, ca si prabusirea sortii, istorice si geografice, a unei tari STRAINE DE VOI, DE SUFLETUL SI DE DUHUL  VOSTRU!!!

Prin aceasta, ati devenit (din pacate, pentru voi!), automat, DUSMANII ROMÂNIEI si ai ROMÂNILOR ISTORICI!!!

…Pentru ca, ascultati cine sunt, de fapt, si cum gândesc domniile lor:

-Domniile lor au fugit din România, PE TIMPUL LUI CEAUSESCU (“Eu unul nu am plecat în exil din cauza lui Traian Basescu, ci din cauza Ceausestilor si nestimabililor lor ciraci: Ion Iliescu, Vacaroiu, Brucan, taticul prostanacului Geoana, raposatul Plesita, toti tare interesati, prin anii 80, de <<salvarea tineretului>> – a se citi beizadelele lor nenorocite, a la Bogdan Olteanu, Petre Roman, V. Ponta si ejusdem farinae…” – …noi, pâna una-alta, vedem cum, din pricina “renascentistului” de Golan-în-Tricou-Albastru, nu se mai poate salva tineretul nu “al lor”, ci AL NOSTRU… vedem cum ne pleaca, în “neagra strainatate”, propriii nostri copii/tineri, alungati, OFICIAL, nu doar de criza/saracia de sorginte pur-basista, ci si ca urmare a  îndemnurile staruitoare, cu EFECT GENOCIDIC, ale “pacientului” Basescu, catre tineretul României, DE A-SI PARASI TARA/PATRIE…!!!) , si-au trait traiul, începând din anii ’70-’80, EXCLUSIV în  strainatate, au devenit cetateni ai strainatatii…: SI DOMNIILE LOR VIN, ACUM, SA NE ÎNVETE (TRÂMBITÂND NEFIRESC SI AFON, DE MAMA FOCULUI! –  …CE MAI, CURAT “TRÂMBITE DE BÂLCI”!), PE NOI, CINE-I BASESCU, SI SA NE INSULTE, PENTRU CA NU STIM SA-I PRETUIM ACESTUIA …GOLANIA LUI MAJORA!

…A, era sa uitam ce mai trâmbiteaza, “pedagogic”, acesti bâlceni: “…SI SA-I RESPECTAM ANTICOMUNISMUL LUI DE BASESC’…”!
Sa facem bine sa înghitim galusca (altfel, ne vom dovedi…PROSTIA FUNCIARA: „Ma rog, atâta va duce capul si întelegerea!”) si sa ne prosternam, în fata “<<dictatorului>> (sic! – CU GHILIMELE-SAGETI GROASE!)  care a îndraznit sa condamne comunismul în parlamentul de strânsura, atragându-si ura si dispretul clasei muncitoare cu… trâmbita, microfonul si ecranul…” Da, cu…Antena 3, sigur ca da…ochiosule si bengosule ce esti tu, care nu esti „clasa muncitoare” si nu esti „de strânsura” (iar Basescu e …„de alesatura”, nu?!), ca… Parlamentul României!

Ptiu, sa nu-ti fie de deochi, Catavencule!!!

…Mai, mamelucilor, dar voi chiar v-ati luat-o teribil în cap: ori v-ati senilizat de tot, ori ne credeti gata cretinizati, pe toti locuitorii României/VALAHIEI! Pai, cu gurita lui cât sura, i-a zis Basescu-Hahaila, lui Nastase, “în direct si la ora de vârf”, pe TVR-1, la alegerile din 2004: “BAI, ADRIANE, CE VINA ARE POPORUL ASTA, OARE, DE TREBUIE SA ALEAGA ÎNTRE DOI FOSTI COMUNISTI?

Nu stim cât de “fosti”… – …dar cât de securisti, STIM!!!

…Mai, Gogletilor, Barbuletilor, Poponetilor… sau cum va mai cheama! – n-am ajuns noi, cei care am trait/traim, îndurând, dar si revoltându-ne (în ce grad se putea/se poate face asta, fara sa-ti lasi, cu sanse de 100% , copiii orfani! – …si nu sunteti voi în drept sa ne masurati, noua, curajul ori lipsa de reactie: fuga, ori… acceptarea statutului de mercenari, în Vest, ai lui Ceausescu-Iliescu-Constantinescu-Basescu,  o fi ea o “reactie”, dar…în sens contrar “acelor ceasornicului istoriei”!)  – sa fim scuipati de voi, cei care ne judecati, din postura unor bortosi, catarati pe movila “binecuvântarilor”, pentru burdihan, ale “societatii de consum”, a Vestului Capitalist!

…Si sunteti si ilogici! Pe de o parte, spuneti ca nu va intereseaza societatea româneasca de azi (fiti fara grija, am priceput asta, din însusi gestul multora dintre domniile voastre, gest de dezertare, sau de iude… – iar nu de eroism politic!), dar, pe de alta, va permiteti sa ne dati lectii, în legatura cu câte “mânastiri si…crâsme” ar trebui sa-i ridicam noi, lui Basescu Traian, Basina devenita… “Supra-Galactica” (…daca i-am asculta pe lingaii  de tip Traian Ungureanu, sau pe tradatorii din ceata lui William Brânza si Teodor Baconschi)! NOI sa-i ridicam…?! Noi, cei ramasi în România, sufocati sub blacheul pedelisto-basist…?! – …nu din inertie, cum vi se nazare voua, ca rod de alienare mentala fara de margini, prin infinita voastra îngâmfare decerebrata! – ci pentru ca n-avem/nu vom avea de gând, NICICÂND, decât peste cadavrele noastre, sa lasam Gradina Maicii Domnului – nici pustie, s-o re-populeze altii, venetici de pe coclauri, care n-au sângerat la temelia “MONASTIRII  ISTORIEI  EI”…nici vraiste, în bataia pradalnicilor, adusi de vânturi turbate! – …n-avem de gând sa ne lasam tara sa fie paraduita si praduita de ginghis-hani, impostori si criminali, români sau/si straini…!

Sa-i ridicati “mânastiri si…crâsme” (cu ghiotura!), lui Basescu, unii dintre VOI! – …cei care sunteti platiti, direct de Basescu, DIN BANII NOSTRI! – sa fiti agentii lui de presiune anti-româneasca, în Diaspora!

…Cunoastem, în Diaspora Româneasca, ROMÂNI ADEVARATI (fata de care avem tot respectul si toata compasiunea, pentru expatrierea lor necajita si silita!) – români carora le sângereaza inima, cu sânge rosu, fierbinte (nu cu…ciocolata!), pentru România, în care nu se mai pot întoarce, nu din comoditate, ci pentru ca sunt în vârsta, pentru ca toate rândurile lor de copii si de nepoti, si toata bruma de agoniseala, de-o viata… nu le mai pot pune, acum, într-o caruta, si s-o ia, înapoi, spre Valahia SFÂNTA! Sau români (la fel de adevarati si nestricati la suflet si Duh!), care, cel putin o data pe luna, se întorc la parintii, ori la fratii si surorile, ori la prietenii lor, din România – …SI acestia stiu, da, stiu EXACT ce simtim noi, cei ramasi, permanent, sub ramurile, partial arse, de praduitori, ale Gradinii Sfinte/Akes Samenos!

Si ei, cei care ne stiu baiul si durerea, nu vor îndrazni sa ne contrazica, ÎN VECI, dorinta de a ne scutura de jugul tiraniei si al batjocurii pedelisto-basiste! D-apoi sa ne si batjocoreasca, de parca EI ar dicta Vestului cum sa ne “trateze” : ca pe niste cimpanzei, dupa “mintea” lor, a tradatorilor de Neam… – da, dupa “mintea” (?!) lor, cea infectata de slogane basiste, si dupa buzunarele lor, umflate de argintii lui Iuda!

Cui îi pasa, dintre oamenii care se simt, de 8 ani, batjocoriti, umiliti, prin însusi faptul ca-i conduce un golan si derbedeu ordinar (care-i uraste pe români, din strafundul rarunchilor lui, de alogen!) – cui îi pasa (zicem noi, stiind ce zicem!) de alde Ponta, Antonescu, Geoana, ori Marga…?! Va zicem, cu mâna pe inima: NIMANUI, DINTRE OAMENII CINSTITI! Noi, subsemnatul, am fost dintre cei care nu s-a dus la vot, în 2004, si care-l blestema, SI AZI, pe Adrian Nastase, pentru ca, prin toate actiunile lui anti-românesti, ne-a pus în aceasta situatie revoltatoare: sa alegem între DOI BANDITI, candidând, ambii, pentru conducerea României/VALAHIEI!

Acesta este si unul dintre motivele pentru care noi nu agream democratia, pentru ca a început sa însemne, de mult, Dictatura Golanilor! Si acest adevar n-a fost ameliorat, cu mai nimic, de votul din 29 iulie 2012! Daca România ar fi avut o ELITA AUTENTICA (iar nu niste masoni yesmani, ai altor masoni, mai “sm(n)echeri”: cei din UE!…în istoria noastra, au existat si masoni patrioti, deci, masoni martiri, chiar! –  precum Balcescu, ori Tudor din Vladimiri!), nici nu s-ar fi pus problema sa ascultam noi de comenzile imbecile ( cele ale…”pragului impus”!), venite dinspre liderii masoni ai UE!

…Având în vedere cele de mai sus, cu tot regretul pentru românii diasporeni cinstiti si de buna credinta, carora continuam si vom continua sa le purtam/pastram tot respectul, pâna în ultima clipa a vietii noastre (dar neuitând ca “fratii moldoveni”, din asa-zisa “Republica Moldova”, ne-au pricopsit  cu absenteismul total, la Referendumul din 29 iulie 2012, si cu cca 700.000 de VOTURI PRO-BASESCU, la alegerile din 2009…:

“Primarul general al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a facut un apel catre toti cetatenii români din Republica Moldova sa nu mearga duminica la Referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu, potrivit Realitatea.net.” – …ooo, sa nu credeti ca din dragoste pentru România si pentru Basescu, ci…pentru a tranzita “moldovenii” si “moldovencele” România, mai cu spor, spre “câinii cu colaci în coada”, spre mafiile si spre …paturile de hotel/bordel ale  VESTULUI!)  – propunem, spre meditatie, o schimbare legislativa, devenita, din pacate, IMPERATIVA (dupa anul 2009, dar, mai cu seama, acum, dupa Referendumul din 2012):

-Legea electorala sa fie modificata, în sensul de a nu mai avea drept de vot (în legatura cu problemele vitale ale României si ale românilor!), decât cel/cea care s-a nascut si-a crescut si-a suferit, în România, pâna la momentul votului! Minimul de ani suferiti în România (pâna la momentul votului!), sa nu fie sub 5 (adica, sa nu fie sub limita unui mandat prezidential întreg!).

…Astfel, poate ca vom mai avea un strop de sansa, de a ne pastra România (ca pamânt si popor, întru NEAM!)… România cea istorica, martirica si sfânta, care “(…)n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra (n.n.: nici a noastra, a celor rastigniti în ea, de tirani si de tiranie… – … dar, cu atât mai putin, a voastra, a unor mameluci aroganti, din Diaspora!),  ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri, în veacul vecilor…!!!
prof. dr. Adrian Botez