Author: nelurs

MAMA

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, literature, poetry1 Comment

Zaharia Bonte – Sombreffe, Belgia 04 martie 2010

Trecuta prin toate anotimpurile,
Batuta de toate vanturile…
Cercata in toate privintele;
Ramasa mereu iubitoare,
Curata si gingasa floare !

Te priveam mereu zambitoare,
Iti cadeam instinctiv la picioare;
Fiinta divina, adanc iertatoare
Iti datoram toate cuvintele,
Prin tine atinsu-ne-am tintele.

Nu-i alta fiinta ca tine pe lume,
Nu-i pedagog mai bun sa indrume ;
Nu-s rugaciuni mai fierbinti si duioase
Ca ale mamei deplin credincioase,
Nu sunt femei mai frumoase !

Cu tine incep invatamintele;
Pana si rostul ce au mormintele
Sa-l pricepem ti-ai dat toate silintele.
Astazi din cer ne zambesti, raza de soare,
O, mama, fiinta pe veci nepieritoare !!!

Cine pe cine controleaza?

On By nelursIn Persecution, RomaniaLeave a comment

by Marina Glodici

O plaga cu care am ramas de pe vremea regimului totalitarist este naravul unora din societate de a tine controlul asupra semenului, colegului ori a vecinului sau. Ceea ce este extrem de periculos.
A existat o categorie de persoane care dadeau informatii la diferite institutii, precum politie ori securitate si se alegeau probabil si cu bani pentru asa ceva. Ei, acum, acestia se straduiesc sa-si pastreze „mâna de lucru” si au grija de câte cineva din societate.
Observ cunoscuti care nu întretin relatii de amicitie sau prietenie cu tine, dar pun pe altcineva sa te spioneze, sa afle totul ce faci. Pentru ce oare? Pentru simplul fapt ca le sta în fire si acum trebuie sa le spun ca obligatoriu va trebui sa-si schimbe practica, si în primul rând mentalitatea. Dictatura, totalitarismul, dorinta de subordonare absoluta a celuilalt, dorinta de a intra în lucruri strict legate de intimitatea individului duce la o practica infractionala care este pedepsita de Codul penal, dar si de Constitutia României.
Unii dintre oamenii de afaceri si-au pus camera de supraveghere (si bine au facut, daca este vorba despre domeniul public) pentru protectie. Însa unii vor sa stie chiar tot despre angajati, ori cine stie despre cine. Aici vreau sa spun ca e inadmisibil sa stie mai multe decât trebuie, respectiv ”Ce tie nu-ti place altuia nu face!”.
Am întâlnit oameni care au în subordine angajati pe care îi conduce prin coruptie, manipulare si control. Întâi izoleaza persoana în cauza si este interesat de tot ce vorbeste cu subordonatii lor. Apoi îi blocheaza orice legaturi pe care nu le pot controla. ?i a fost o mare perioada de timp în care oameni aflati în situatia aceasta nu au simtit ca a fost o revolutie în societate. Pentru ca acesti ”controlori” sunt pregatiti bine, nu se tem de nimeni deoarece sunt sustinuti de o parte dintre cei care au parvenit si au scopuri obscure sau cum se spune în popor despre lup si-au „schimbat parul, dar naravul ba”.
Aceasta practica de spionaj personal duce la formarea de controverse, dar chiar la o devianta, respectiv ruperea legaturilor dintre indivizi. Ceea ce ar putea genera dezechilibru si o stare generala degradata din punct de vedere al relatiilor sociale. De aceea sunt si atâtea nerealizari deoarece practica „controlului” este specifica persoanelor autoritare. Contrar unui stat democratic.
Desigur ca rautatea, lipsa de toleranta si respect fata de cei din jur îi determina pe unii sa aiba grija „caprei vecinului” sau mai stiu ce alt motiv tot meschin si neonorabil sa fie la mijloc?
Remediul la asemenea manifestari antipersoana porneste de la fiecare individ în parte, de la o analizare amanuntita a sinelui si de o hotarâre puternica de a fi autentici si corecti în raport cu concetatenii si cu întreaga societate în care ne ducem existenta de zi cu zi.

RITUALURI EGOISTE

On By nelursIn Life and Health, literatureLeave a comment

by Gabriela CALUTIU SONNENBERG

Desteptatorul îngâna alene o melodie ambientala placuta si se îmbujoreaza în culori pastelate, ton în ton, ca la baia populara de aburi. Barbu casca si se întinde cinci minute. Are grija sa respecte macar în linii mari instructiunile din cartea de yoga. Îi vine greu sa se dea jos din patul cu saltea modelata dupa conturul coloanei sale vertebrale, anume conceput ca sa-i faciliteze odihna placuta. Odata ajuns în baie, întinde mecanic mâna spre tubul cu pasta de dinti hi-tec, protectie maxima cu înalbitori si întaritori de smalt. Ca sa poata zâmbi mai târziu fara complexe, daca-i vine. La micul dejun consuma un iaurt cu culturi benefice, care-l ajuta sa mearga regulat la WC. Ca sa aiba o zi buna, fara dureri de stomac. Bea o cafea fara cofeina, îmbogatita cu extracte de ginko. Îmbunatateste memoria si combate senilitatea. Arunca ambalajul de la iaurt în sacul de deseuri recuperabile si depune cana de cafea în masina de spalat vase. Pentru un consum economic. Si ca sa crute planeta.

În masina asculta muzica clasica. Îi induce buna dispozitie, ca sa ajunga destins la serviciu. Cu un zâmbet deschis îsi saluta colegii în parcare si pe culoar. Când vor avea nevoie de el, îsi vor aminti ca are o fire optimista si-l vor trata cu prietenie, chiar daca nu vor fi de acord întotdeauna cu ce spune. Legat de zâmbet îsi aminteste de pasta de dinti si-si propune sa nu uite s-o treaca pe lista de cumparaturi din agenda electronica. Efortul de memorie e numai bun ca exercitiu mental, caci creierul trebuie antrenat si mentinut în forma, ca un muschi.

Barbu îsi trateaza partenerii de afaceri cu mare amabilitate. Le zâmbeste pâna si la telefon. Pentru ca stie ca zâmbetul îsi pune amprenta imperceptibila pe ce spunem si se transmite telepatic interlocutorului. Barbu se straduieste sa fie atent la tot ce se întâmpla în jur, fidel mottoului sau preferat: “sa nu pierzi nimic!”.

În pauza de masa manânca o salata dreasa cu multa lamâie si cu un strop de ulei de masline, urmata de o supa-crema de morcovi nu prea fierbinte (previne cancerul de esofag) si o felie de pâine integrala cu putina brânza de vaci. Asa se alimenteaza cu cap si economiseste timp, evitând coada de la banda cu mâncare gatita. În fond “mâncam ca sa traim, nu traim ca sa mâncam”. Autocontrolul e o dovada de civilizatie si Barbu e constient ca prin asta se distinge el de marea masa.

Ca premiu autoadministrat pentru timpul economisit îsi permite luxul unei plimbari prin parc în pauza de masa, si o puncteaza din loc în loc cu exercitii de respiratie profunda si de destindere constienta a muschilor.

Întors la birou, Barbu da totul ca sa atinga randamentul maxim. Pentru el tot un fel de sport, mai ales de când are scaunul ergonomic care-l obliga sa-si tina spatele drept. Îsi termina treaba cu o jumatate de ora înainte de finalul programului si profita de ocazie ca sa-si sune prietenii (pe Bucur si pe Balan) si sa se puna reciproc la curent cu ultimele noutati. Contactele sociale sunt sarea si piperul vietii, asta stie oricine.

Dupa program se întâlneste cu sotia. Împreuna inspecteaza câteva masini la mâna a doua. E timpul sa schimbe marca si sa-si ia ceva de fabricatie mai recenta, mai nepoluant. Intra apoi la o librarie, ca tot e în drum. Doamna Barbu îsi cumpara revista “Myself” si doua volume de literatura pentru femei. Barbu nu-si poate suprima zâmbetul superior, amuzat de preferintele ei literare. Ea se scuza cochet: „N-am chef de clasici greu digerabili în concediu. Revista e pe post de «o seara la meci» iar romanele sunt antidot la serialele tale politiste”. Barbu o saruta charmant în timp ce o mângâie împaciuitor pe obraz. Îi zâmbeste si o priveste lung în ochi pâna numara în minte de la unu la cinci. Ocheade sub cinci secunde pot trece neobservate; cele mai lungi de cinci secunde pot provoca suspiciuni. Îsi alege si el doua carti: una de antrenament autogen si una cu pratici de succes pentru investitii sigure.

Pentru copiii lor, ambii studenti, Barbi cumpara manualul „Cum sa facem impresie buna” si bestsellerul „Viata mea îmi apartine numai mie”. Apoi iau masa la un restaurant cu produse naturale. Comanda peste. Întorsi acasa se uita împreuna la stiri. Barbu cedeaza sotiei fotoliul de la tastatura si o lasa sa cotrobaie în voie prin internet dupa o destinatie de vacanta care sa satisfaca pe cât posibil gustul lor barbinian (un pic din toate, daca se poate la pret usor rectificat în jos, se întelege). El se destinde la televizor cu un documentar despre cele mai dificile meserii din lume, emisiune recomandata de revista Program TV, explicit pentru barbati. Pentru seara urmatoare, Barbii au deja program. Sunt invitati acasa la Bucuri, cuplu de medici, el estetician, ea dentista.

Weekendul e de asemenea programat cu atentie. Îl vor petrece împreuna cu Bucurii si cu Balanii – avocati specializati pe taxe si impozite – într-un hotel de tratament din capitala. Pachetul “wellness” e convenabil la pret pentru grupuri de mai mult de cinci persoane si contine tot ce e necesar unei destinderi fructuoase, inclusiv o reprezentatie de teatru experimental în casa scarilor a unui bloc vechi din fostul cartier muncitoresc socialist.

Daca starea vremii va corespunde prognozei pe termen mediu, Barbii, Bucurii si Balanii vor savura un weekend perfect si se vor întoarce stimulati pentru noi randamente maxime pe saptamâna urmatoare. Întins în pat, Barbu încearca un zâmbet înainte de a adormi. Ca sa viseze frumos. Dar nu-i vine. Renunta, ca tot nu-l vede nimeni pe întuneric în pat. Asa ca n-a pierdut nimic.

Fragment din “¿Que pasa?”
de Gabriela CALUTIU SONNENBERG
Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2010

***

SONNEMBERG Gabriela, nascuta CALUTIU, la 17 noiembrie 1967, la Talmaciu, jud. Sibiu.
Email: villa@la-gamba.net

Educatie:

1974 – 1982, Scoala generala nr. 1, Talmaciu, sectia cu predare în limba germana;

1982 – 1986, Liceul de matematica-fizica “Gheorghe Lazar” (astazi Colegiul National Gheorghe Lazar), Sibiu, profil matematica–fizica

1987 – 1992, Academia de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de Comert, Sectia “Economia Serviciilor de Alimentatie Publica si Turism, finalizarea studiilor cu Titlul Academic de Doctor în Economie (2001);

Specializari complementare:

Traducator din limba germana în limba româna, domeniul Stiinte Economice, autorizat de Ministerul Culturii – 1992; absolventa a Scolii Internationale de Vara a Universitatii Economice Viena, promotia 1991; stagiu de cercetare la aceeasi Universitate, doua semestre, an universitar 1993 – 1994, specializarea Conducere de Personal.

Experienta profesionala:

septembrie 1992 – martie 1996, asistenta universitara la Catedra de Turism si Servicii din cadrul Facultatii de Comert, ASE – Bucuresti, colaborari la disciplinele Economia Serviciilor si Turismului, Marketing (predare în limba germana), Comert; activitate didactica (seminar) la Universitatea Româno – Americana din Bucuresti în domeniul management si marketing;

februarie 1993 – martie 1996, redactor plin la revista „Tribuna Economica”, departamentul Economie Mondiala, activitate cumulativa desfasurata concomitent cu experienta didactica din învatamântul universitar;

aprilie 1996 – octombrie 1998, asistent-cumparari (junior buyer) în centrala Metro Cash & Carry România, componenta în echipa de implementare a concernului în România; începând cu decembrie 1998 si pâna astazi, odata cu stabilirea în Spania, colaborari literare diverse în internet, respectiv la revista de cultura pentru diaspora româna din Canada si America de Nord „Observatorul” din Toronto (cu începere din 2003).

Cunostinte în limbi straine:

Româna (limba materna), germana (foarte bine), franceza (bine), engleza (bine), spaniola (bine).

Lucrari stiintifice si publicatii:

1987 – 1994 lucrari prezentate la sesiunile de comunicari stiintifice studentesti, respectiv ale cadrelor didactice din Învatamântul Superior, Bucuresti: „Ambalajele si promovarea produselor” (1987), „Program de valorificare turistica a satelor românesti” (1987), „Gândirea filozofica a lui Heidegger” (1989), „Perfectionarea lucratorilor unei întreprinderi prin metode moderne de instruire” (1992), „Teorii motivationale si impactul lor asupra climatului de munca” (1994);

1993 – 1995 peste 60 de articole în rubrica proprie (Lumea si noi) precum si la sectiunea Economie Mondiala din revista Tribuna Economica (decanul de vârsta al presei economice românesti); „Tendite si perspective în managementul resurselor umane” – teza de doctorat (Bucuresti, 2002); 2003 si pâna în prezent peste 35 de articole publicate în diverse publicatii de limba româna din tara si din strainatate precum revista «Observatorul» din Toronto, «Mesagerul» din Hamilton, «Agero» din Stuttgart, «Arcada» din Nuernberg, «Romanian VIP» din Dallas, publicatiile Asocatiei Române pentru Patrimoniu, sub egida fundatiei «Intermundus» s. a.)

ianuarie 2007, volumul „Vine seninul”, culegere de texte, aparuta la Editura ANAMAROL, Bucuresti, semnata cu numele de autor Gabriela Calutiu Sonnenberg.

Domenii speciale de interes personal:

literatura si multilingvism (limba de expresie – impuls sau frâna creatiei literare?); filozofie si stiinte exacte (zone de demarcatie, respectiv domenii de suprapunere), confluente interdisciplinare, în general; fenomenul cotidian – diferente de perceptie datorate filtrului cultural individual, multiculturalism si reflectia lui în plan personal; identitatea si omogenitatea de cultura în conditiile globalizarii accesului la ea prin internet, compatibilitatea cu noi forme de comunicare (meta-limbaj).

Scrisoare Mamei

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

by Daniel STAN

Îmi cere inima sa scriu,
Plângând, o poezie…
Cum as putea eu sa descriu
Iubirea ta cea vie ?

Cum as putea sa rasplatesc
Iubirea ta de mama?
Cuvinte simple ce palesc
Sa scriu, îmi este teama.

Caci pentru noi ai fost si esti
Fiinta cea mai draga,
Si clipele ce le traiesti
Doar de copii te leaga.

Atât de mult ai suferit,
Ca Mielul în tacere
Si pentru noi tu te-ai jertfit,
Sa crestem far’ durere.

Cred ca astepti la geam privind
În lacrimi si suspine,
Sa vezi copiii tai venind,
Ca n-au uitat de tine.

Iar clipele se scurg cu greu
În lunga-ti asteptare.
Tu i-ai crescut cu drag mereu –
De ce nu vin ei, oare?

Ne-ai îndrumat si ne-ai tot spus
Cum sa pasim în viata.
Sa fim tot timpul cu Iisus,
Asa ne-ai dat povata.

As vrea o clipa sa mai fim
Cu totii împreuna.
Caci meriti, Mama, sa iubim
Fiinta ta cea buna !

Care este unica religie adevarata?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Life and Health, Ministry, TheologyLeave a comment

by Marina Glodici

Într-una din zile, câteva persoane m-au întrebat daca este adevarat ca se va impune o singura religie în tara noastra. Le-am asigurat ca este o speculatie cine stie a cui si nu e bine sa creada în zvonieri si raspândaci.
Daca am optat pentru pluripartidism în politica, de ce oare am impune o singura confesiune religioasa obligatorie? Nici gând. Asta ar însemna dictatura si lezarea libertatii de constiinta. Ca si casatoria care se face „de buna voie si nesilit de nimeni”doar pe baza dreptului de alegere si la viata intima tot asa omul decide sa aiba sau sa nu aiba relatie cu Dumnezeu. Fiecare actioneaza în concordanta cu propria sa revelatie.

Fara a sustine vreo confesiune religioasa crestina, sunt de parere ca exista o unica religie adevarata. Adica relegarea (religia) adevarata cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos care a gratiat lumea de pedeapsa pacatului ascentral.

Definitia religiei adevarate care are o pratica adecvata este scrisa în Biblie în Epistola catre Iacob: „Religia curata si neîntinata înaintea lui Dumnezeu si Tatal este: sa cercetezi pe orfani si pe vaduve în necazurile lor si sa te pazesti pe tine însuti nepatat de lume”.

Teoria ca teoria, dar practica ne omoara pe toti, spune o vorba româneasca. Si se pare ca se adevereste si în zilele noastre. Unii se multumesc doar cu apartenenta la o confesiune si cred ca e deajuns. Ei nu au un crez autentic, ci fac o politica religioasa. Aceasta categorie de oameni provoaca cele mai multe controverse pe teme religioase, ajungându-se chiar la dispute serioase, injuste.

Religia nu reprezinta o doctrina, ci un crez, o cale si o practica cristica si nu anticristica. Adica pentru stimularea si regenerarea persoanei si nu împotriva persoanei, respectiv distrugerea ei. Greu de înteles acest lucru pentru unii. Si din pacate, numarul acestora se înmulteste din zi în zi. Înterese? Lipsa de întelepciune? „Omul nou al comunismului” înca neschimbat în democratic? Ramâne înca o dilema. Am întâlnit oameni realizati profesional si financiar, dar care erau nefericiti. Ei nu au un ideal maret, un scop bine identificat. Prin faptele lor, ei dau dovada ca nu au Dumnezeu. Stimuleaza si îndeamna tineretul la desfrânare, la tot feluri de practici murdare si apoi duminica se duc la o biserica. Ce pacat ca nu cunosc cu adevarat preceptele biblice care pot avea puteri miraculoase asupra caracterului!

Ceea ce este esenta tuturor poruncilor date de Dumnezeu este sa-l iubim pe Domnul Dumnezeu din toata puterea noastra si numai Lui sa ne închinam si pe aproapele nostru ca pe noi însine. Atunci nu vom putea fi lacomi sa luam nici proprietatea, nici nevasta sau sotul aproapelui nostru si în concluzie, vom fi cu adevarat toleranti cu toti cei din jurul nostru, respectând legile statului în care traim si principiile unei societati umane.
Un mare ciritc literar român a spus ca respectul fata de sine si cel de aproape înseamna onoare. Sa dea Dumnezeu ca religia noastra a fiecaruia sa ne transforme pe toti în Oameni onorabili.

La Fundatia „Paul Polidor” din Bucuresti: Serata Elisabeta Iosif si Elena Armenescu

On By nelursIn Europe, literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

Paul Polidor
Bucuresti, 5 martie 2010

La Centrul International Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4 – Bucuresti de Interferente Culturale al Fundatiei „Paul Polidor” a avut loc miercuri, 3 martie 2010, orele 18.00, Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU. Manifestare desfasurata în cadrul Clubului de Lectura si Arte „Paul Polidor” si organizata de catre fundatia omonima în colaborare cu Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucuresti, serata cu numarul 9 s-a deschis cu o lectura din scrierile semnate Elisabeta Iosif si Elena Armenescu, atât din aria prozei, cât si din cea a poeziei. Textele în lectura autoarelor, reprezentând o selectie bine aleasa din propriile scrieri, au încântat asistenta prin farmec si colorit imagistic, prin dezinvoltura metaforelor si robustetea constructiei literare, dar si prin respiratii interioare, cu suflu tainic, metafizic, impregnat de efuziuni muzicale si lirism… Despre aceste aspecte si destinul omului de condei în societatea româneasca de azi a vorbit criticul literar Cristian Neagu.
În partea a doua a seratei, pentru contributii deosebite la promovarea programelor fundatiei, scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu li s-a conferit titlul de membru al Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”. Astfel, Elisabeta Iosif si Elena Armenescu se alatura unor prestigiosi oameni de cultura, care au devenit (antum sau post-mortem) membri ai Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”, între care amintim: poetul Traian T. Cosovei; criticul muzical Florin-Silviu Ursulescu; regretatul scriitor si promotor cultural Artur Silvestri; poetul Mihail Sinelnikov (Federatia Rusa); poeta Paula Romanescu; scriitoarea Crina Bocsan-Decusara; regretatul poet slovac Ondrej Stefanko; actorul Eugen Cristea (Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti); poeta Victoria Milescu; artistul plastic Ashraf Heybatov (Germania) s.a.
Serata s-a încheiat cu doua momente artistice în onoarea scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu.
Primul moment a fost o surpriza: un dans imaginat (pe „Italian Polka” de Serghei Rachmaninov) de grupul de copii „Poli d’or” (Bianca Dumitrache, Zaheda Bahbouh si Mariam Ashkar) de la Gradinita 234 „Zori de zi” din sectorul 2 al Capitalei (conducator artistic: Simona Polidor).
A urmat recitalul de muzica culta al elevilor-artisti din centrul fundatiei „Paul Polidor” Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4-Bucuresti (director: prof. Hortensia Orcula, amfitrion al seratelor alaturi de Paul Polidor).
Repertoriul clarinetistului Eduard Ignat, acompaniat la pian de catre prof.Ileana Georgescu, a inclus:
Demnitz – Studiu melodic nr.1;
J.A.Hasse – Boureé;
W.A.Mozart – „Dans german”.
Acompaniat de catre prof.Irina Barbu, clarinetistul Cristian Eftimie a propus auditoriului:
Demnitz – Studiu melodic nr.5;
W.A.Mozart – „Divertisment”;
E.W.Ferari – Romanta.
Conducatorul artistic al partii de muzica culta a fost muzicianul Stefan Mihailescu, profesionist care a imprimat un tonus sensibil interpretarilor în dificila zona de exprimare a suflatorilor.
Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU „glasuieste”, de fapt, despre o urgenta spirituala a neamului românesc: aceea de a ne recunoaste propriile valori într-o lume cu repere îndoielnice si înselatoare, de a conferi forta axiologica si perenitate actului de emisie culturala într-o tara batjocorita de kitch-uri manelizante, de a cauta lumina în Dumnezeu si în fortele României profunde, zilnic strivite sub cizma indiferentei…

Viitorul poate începe astazi

On By nelursIn Children, Europe, Family, Life and Health, Romania, USALeave a comment

by Tudor Petrut
Los Angeles, California
Numai în statul California functioneaza peste 50.000 de fundatii si alte institutii non-profit care încearca sa acopere o raza incomensurabila de cauze nobile în întreaga lume. Iar californianul, de la cetateanul de rând la vedeta de cinema, sunt generosi în a sustine, mai ales pe cei saraci si suferinzi. Orfanii si copiii bolnavi de SIDA din România au fost mereu printre sarmanii ajutati de americani.
Numai ca, în timp, du rererea lor a fost umbrita de alte si de alte cauze, în alte colturi de lume. Cum poate atunce o fundatie pentru copiii din România, una dintre multe altele care au aparut si disparut în ultimele doua decenii, sa devina cea mai importanta si recunoscuta în sudul californian? Pentru cine a avut placerea sa o cunoasca pe Stefania Magidson nu mai exista nici un dubiu, fundatia Blue Heron este rodul unei generozitati din dragoste.
”Atât de mult din viata mea este alaturi de copilarie. Ma intereseaza bunastarea copiilor, multiplele fatete ale vietii lor diurne, si cum sa facem sa le fie mai bine”, se destainuie Stefania. ”Simt ca lumea lor e înca foarte aproape de lumea mea. Înca îmi place sa ma joc ascunselea.” Pentru ca este mama a doi copii minunati, Stefania le împartaseste simtul ludic. Dupa ce s-a casatorit cu cineastul Mark Magidson, producatorul celebrului documentar Baraka, tânara brasoveanca emigrata în SUA recunoaste ca: ”am fost expusa la generozitatea neconditionata prin care sa împartasim din bunastarea si bucuriile noastre cu cei nevoiasi, sa sustinem cauze nobile. Am învatat ca misiunea mea este sa ajut, sa încerc sa îmbunatatesc viata unor suflete tinere, uitate si abandonate. Sa le ofer sansa unor oportunitati.”
Multe din initiativele caritabile se adreseaza unor nevoi de moment, necesare pentru minima supravietuire. Spre deosebire de alte actiuni de caritate, Blue Heron a optat pentru o perspectiva. Alaturi de colaboratori si de donatori, Stefania investeste în viitor. ”Eforturile organizatiei noastre s-au concentrat asupra unui program de burse universitare, acordate unor tineri orfani sau abandonati care studiaza în universitatile din România. Este o initiativa inedita, care nu a mai fost implementata în tara pâna acum.” Aceasta gândire novatoare asigura nu numai un trai decent bursantilor, cât mai ales necesarul acces la educatie.
Prin intermediul fundatiei, tinerii nu numai ca supravietuiesc, dar mai ales îsi construiesc un parcurs prin care vor functiona activ în societate si în viata.  Prin aceasta perspectiva, Stefania a reusit sa impuna cauza adolescentilor români si sa genereze interesul american, dar si al conationalilor români stabiliti în SUA. De la fosta ei colega de scoala generala, Nadia Comaneci si pâna la Anastasia Soare, Petru Popescu sau Liliana Cerepnalkoski, români-americani s-au alaturat eforturilor fundatiei, sponsorizând câte un tânar student român. De putine ori de-a lungul timpului a reusit comunitatea româneasca sa se concentreze firesc în jurul unei initiative, si prin aportul comun sa genereze un program coerent si plin de succes. Si de sperante.
Este eminamente rodul unei munci neîntrerupte si al dedicatiei prin care Stefania reuseste sa mobilizeze energiile celor din jur. Mare amatoate si sustinatoare a artelor si artistilor, Stefania este mereu prezenta la manifestarile care celebreaza artisti de origine româna. Printre altele, dupa ce a produs un spectacol teatral în România, ea a concretizat un proiect în Los Angeles, spectacolul-monolog al lui Silvian Centiu intitulat ”A Transylvanian in Silicon Valley”, foarte apreciat de public si de critica. Mereu atenta la promovarea valorilor românesti, Stefania face parte din comitetul de organizare al anualului South East European Film Festival care mereu prezinta pu blicului californian filme românesti si pe realizatorii lor. Oricând o prezenta pozitiva în mijlocul comunitatii românesti, Stefania nu face politica. Echidistanta în comentarii, ea se refera cu aceiasi generozitate la nevoi sociale: ”Peste tot în lume se gaseste mâncare organica, naturala. România ar trebui sa se evidentieze în acesta ramura pentru ca are resurse agricole traditionale. Acest lucru ar putea deveni si un punct de atractie tu ristica. Din pacate, multe din lucrurile care se gasesc în România sunt importate, desi taranul român stie cum sa cultive produse de cea mai buna calitate.
Din pacate au disparut si produse care erau atât de specific românesti. E trist sa pierdem o asemenea oportunitate. Poate este unul dintre motivele pentru care românii pleaca la munca în strainatate. Si îsi abandoneaza familia si copiii.” Si ca de fiecare data când vorbeste despre copiii nevoiasi, Stefania nu îsi poate ascunde o lacrima. O picatura de dragoste prin care Stefania Magidson si fundatia Blue Heron încearca cu sârg si omenie sa ajute, sa tamaduiasca. Sa investesca, cu speranta, în viitorul unor tineri care într-o buna zi vor fi floarea unei tari de care suntem departe, dar întotdeuna aproape.
Sursa: www.gandaculdecolorado.com

PASTILA SAPTAMANII (10)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, InspirationalLeave a comment

APROAPELE
SAU
DEPARTELE
MEU

Vederi de jos si de sus

În Biblie sta scris „Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine însuti!” Nu scrie însa cine este aproapele tau. Poate fi oricine din cei pe care îi întîlnesti în drumul tau. Din pacate, nu este fiecare. Aproapele tau poate fi cel care traieste alaturi de tine, cel care munceste alaturi de tine. Poate fi oricare dintre cei care se bucura sau plîng lînga tine, iubesc sau urasc în preajma ta. Dar nu de toti acestia si nu de fiecare poti spune cuvintele încarcate cu înteles mult adânc omenesc: „aproapele meu”.

Aproapele tau poate fi si cel de care te plângi: „Vai, cât de pisalog este!” Ba chiar si cel despre care spui: “Nu-l pot suferi!”.

Aproapele poate fi si omul despre care nu zici o vorba, despre care nu gîndesti nimic, pe care nici nu-l bagi în seama, nici nu-l vezi.Treci pe lânga el fara sa-l privesti, fara sa-l vezi.

Fiecare dintre apropiatii tai, poate fi si aproapele tau si departele tau. Chiar si parintii tai, nevasta ta , fiii tai, fratii tai, rudele tale. Nu despre fiecare poti spune: e aproapele meu. Din pacate. Multi dintre apropiatii tai sunt departatii sau îndepartatii tai.
Foarte adesea un prieten este mai aproape de tine decât fratele tau, decât parintele tau. Uneori chiar si un dusman poate sa-ti fie mai aproape decât a fost Cain de Abel. Aproapele tau se poate întruchipa în trecatori de pe strada, în copii, adulti, batrîni. În casieritele de la supermarket, în soferii de taxi, în instalatorul care-ti vine în casa.

Aproapele tau poate lua chipul unor cersetori, infirmi, leprosi.

Aproapele meu se poate gasi aici,lânga umarul meu sau la patru mii de kilometri de-aici. Aproapele meu este cel care e aproape de mine sufleteste, omeneste. Îngereste sau dumnezeieste.

Acesta de lânga mine este departele meu. Aici, câinele meu mi-e cel mai aproape. Fata de el, animalul este poate acest om din autobus. Este poate chiar fiara. Fata de multi oameni, câinele meu este aproapele meu. Poate chiar si fata de mine însumi, câinele meu îmi este mai aproape.Fata de mine, uneori, poate câinele meu este îngerul iar eu diavolul. Îmi dau seama ce lucru teribil am spus. Asa este.

Acest om de aici care sade în metro lânga mine este departele tau misterios. Poate fi prezumptivul tau ucigas. Împovaratul de ura fata de tine. Cum sa-l recunosti pe aproapele adevarat de cel fals ? Greu de spus.

Necunocutul e de cele mai multe ori departele meu. Între mine si el poate fi o distanta enorma. Ne aflam poate în galaxii spiritual-sufletesti diferite. În paradisuri diferite sau în infernuri diferite. Poate eu în iad iar el purgatoriu. Sau amândoi pe pamânt, acest rai infernal al nostru, al tuturora, fie noi apropiati sau departati unul de altul.
Nu-l suport pe cel necunoscut pentru ca mi-e frica de ascunzisurile pe care le ghicesc în el. Mi-e frica de întunecimile sau luminile prea puternice din el, de tainitele sale, de demonii din el care ar putea stârni demonii din mine.

Aproapele nostru este sinele nostru amplificat, multiplicat. E dublul, e asemenea mie dar si exterior si interior mie. Egal cu mine, asemenea si diferit de mine .
Iubeste-ti departele, fa din el aproapele tau, cred ca acesta ar putea fi un ideal etic al umanitatii.

Dar în aproapele se ascunde , poate, Diavolul. Iar în departele meu se afla poate salvarea mea. Cum sa-mi dau seama de toate astea?

Aproapele adevarat este cel care nu se ascunde de tine, cel care nu te tradeaza, cel care nu te minte, cel care gândeste numai bine despre tine, cel care vede la rândul lui, în tine, aproapele sau. E cel care te iubeste. Si pe care îl iubesti.

Acest aproape ascunde departele unor obiceiuri straine de mine, este adeptul altor estetici, slujeste o alta morala, uraste ceea ce eu iubesc sau invers.

Ce încâlceala de cuvinte si de sensuri si de simtaminte în jurul unui singur cuvânt: aproapele !

Fa-ma, Doamne, pe mine însumi, aproapele meu ! Sa-mi fiu seaman si aproape. Apropie-mi si departele ! Descopera-mi aproapele printre necunoscuti. Fa-ma sa-l cunosc.

Apropie-te de mine, semen al meu, pâna la a fi aproapele meu! Nu-ti fie teama de mine. Nu-ti voi face nici un rau. Nu stiu si nici nu pot sa urasc. Si nici nu vreau sa fiu urâtit de ura.

Apropie-mi, Doamne, departele. Îndeparteaza-mi aproapele neadevarat sau periculos. Învata-ma sa-i pot deosebi.

Iar pe tine, aproapele meu, te rog sa-mi fii si mai aproape. Sa-mi fii prieten apropiat si frate de-aproape.

„Trecerea prin icoana” de Ionatan Pirosca – Poeme crestine despre durerea transformata in zambet

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, Romania, TheologyLeave a comment

Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea intaia, de Ionatan Pirosca, a aparut in 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi intamplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta insemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, invierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mantuirii, inaltarea spirituala sunt tot atatea teme ce vorbesc in „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fantana in clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine in propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista intre omul pamantesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus in ludic.

Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o  paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a  primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, intelege sa accepte aceasta ca pe o incercare prin care trebuie sa treaca si nu se gandeste decat la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu ii pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.com sau la telefon  0114.0339.110240. Numele celor care isi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat in carte.

“Le stil c’est l’homme”

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a intregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facand acest lucru de indata ce a deprins literele. Avea doar opt ani cand a asternut primele rime pe hartie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, in care calitatea se impleteste cu mesajul izvorat dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede in conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.

Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate in anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, in 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice in diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel incat sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – intoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mantuitoare. Pana in prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are in pregatire inca patru.

“Roaga-te definitiv”

“De obicei, scriu ca o exprimare a intregii mele vieti. Ca o reintoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavarsit si curat pe pamant si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decat prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma inchina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta in poezie, ci insasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza intregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.

Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mainilor Lui/cand vrei mangaiere roaga-te definitiv/ca atunci cand trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o intoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa in Numele Lui/dupa masa.”

“Doamne, condu-ma pana acasa”

Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul invierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de implinirea menirii sale pe acest pamant. Abia atunci cand si-a implinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu il vor mai durea pe poet si patrunderea in raiul crestin va deveni o integrare in absolut. “Doamne cand si portile deschise ma dor/si ma intreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cat o inviere/apoi fa sa scartaie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”

Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decat cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pana acasa/in seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atat de importanta umbra/si parca a trecut un univers de cand/traversam strada.”

“Culorile curcubeului”

Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica in contextul civilizatiei moderne. Culorile in care poetul isi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat intr-o situatie limita, poetul evoca in versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pana acum. “cutremurele vin din/adanc eu nu le vad/ori plang ori ma bucur plutesc/sus in lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu stramba niciodata/culorile curcubeului.”

Versurile sunt de altfel, in concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie in mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios in a respira ? De fapt, totul a decurs cat se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate panzele care poarta aceasta corabie pana se rup si furtunile, dar si panzele… Numai susurul bland si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”

„Duminici albe”

Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea invierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfanta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, inseamna pentru poet, intoarcerea intr-un trecut in care sacrul era exilat. Prins in labirintul lumii profane, autorul traieste intr-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/involburate secunde jucandu-se-n miristi/de neinchinare de suflete in raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/cand timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”

În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, intr-o lirica meditativa, in versuri in care sacrul se transforma intr-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mantuitor, laborios exprimata in stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frant El in bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El in potir pentru ca eu si tu/ca frangerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca painea ca trupul Sau ca iubirea.”

„Numai ziua mea”

Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/incolo dau drumul florilor de salcam/sa-si viziteze albinele vedeti nu intarziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se intoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, in speta floarea de salcam, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.

Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si intunecat de pana acum ii iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcam. Poetul accepta realitatea si dobandeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum inainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde imi este izvorul oriunde-as curge.”

Lansare de carte: „Confesiunile Angelei” – Vasilica Mitrea

On By nelursIn literature, NewsLeave a comment

by Gabriela Petcu
februarie 2010

În plina iarna, cu zapada acoperind orasul ca o poveste, la Cercul Militar din Constanta are loc o lansare de carte. Cu toate capriciile vremii, iubitorii condeiului s-au adunat în salonul pregatit special pentru acest eveniment. Romanul „Confesiunile Angelei” scris de Vasilica Mitrea într-o maniera autentica, a vazut lumina tiparului la editura „Nelinisti metafizice” din Constanta. Coperta este realizata de tânarul Aris Andrei Manoliu, elev în clasa a V-a, pasionat de literatura si arta fotografica.
Prefata acestui roman, porta semnatura doamnei Prof. Ghiuner Acmola, Directoarea revistei EMEL, cea care a transcris din alfabetul chirilic în alfabetul latin, traducând în româna un valoros volum de poeme, „EY, ANA TILI!” (Ei, limba materna!).

Cine este Vasilica Mitrea?

O doamna draguta, ne întâmpina cu zâmbetul blând si ochi veseli, cu o tinuta demna si purtând mare grija ca fiecare din noi sa fie multumit de aceasta întâlnire. Are multi prieteni iar prezenta ei face ca orice eveniment sa capete culoare si eleganta.

În „Confesiunile Angelei”, aceasta scriitoare moderna, captiveaza cititorul prin naturaletea si cursivitatea descrierilor, a dialogurilor nefortate, libere si pline de nuanta, surprinzând viata de cuplu necenzurata, asa cum este ea cu adevarat.

Romanul „Confesiunile Angelei” reprezinta nu numai destinul unei femei cu toate framântarile ei. Cu multa sensibilitate evoca si trairile barbatilor, egoismul si lasitatea lor, dar si mustrarile de constiinta în momentele de luciditate. Vasilica Mitrea, cu întelepciune, a construit un roman social, de un mare adevar uman. ( A. Matase)

Vasilica Mitrea are o bogata activitate artistica, literara, participa la foarte multe evenimente culturale aducând bucurie în rândul cititorilor prin materialele pe care le publica în diverse editoriale.

– Revista Camarazii – articole pe teme sociale
– Revista Marea Noastra – stiri lansari, expozitii pe teme marinaresti
– Revista EMEL – redactor, articole pe diferite teme
– Revista DOBROGEA CULTURALA – redactor
– Ziarul Karadeniz – articole privind etnia tatara si vizite în Crimeea
– Ziarul Cuget Liber, câteva stiri despre cultura
– Revista Arma Pontica
– trei carti:
– Stiai ca timpu-i colorat?
– Cândva,… prietene
– Confesiunile Angelei

– membra a Ligii Navale Române
– membra a Cadrelor Militare în rezerva
– membra a Cenaclului „Mihail Sadoveanu“
– membra a Ligii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea

În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul domnul Lazaroiu Aurel, doamna Prof. Ghiuner Acmola, doamna Prof. Maria Pop – Pesedinta Ligii scriitorilor din Constanta, Prof. Geo Vlad, Col. Craciun C-tin, redactor sef revista Arma Pontica, Col. Alexandru Bala, scriitor.
Invitatii, încântati de aceasta carte oglinda a realitatii sociale, au trecut pe rând pentru autografe si felicitari. Pe lânga felicitari, Vasilica Mitrea a primit în dar, un acrostih din partea scriitorului Col. Alexandru Birou.

Vinovat ca de tine mi-e dor,
Acum sunt departe si nu mi-e deloc usor,
Stiai ca timpu-i colorat?
Iar rosu când este îi semn ca te-ai jucat!
La pieptul meu, nimic n-ar mai conta.
In clipa în care capul îti vei aseza,
Ca numai în preajma ta doresc sa ma gasesc,
Apropierea ta iubita, mereu o doresc,

Mi-e sufletul gol si pustiu,
In a ma elibera de cenusiu,
Ti se pare acest lucru ciudat?
Recunosc, am fost cam obsedat,
Esti o fiinta atât de minunata,
Astazi fericita, mâine poate întristata.

Nici nu s-a uscat bine tusul din paginile acestui roman si Vasilica Mitrea ne-a destainuit ca mai are un volum în lucru pe care îl va lansa în aceasta primavara. Sunt sigura ca va fi o carte la fel de captivanta pe cât este romanul „Confesiunile Angelei”.

„CU ÎNCETINITORUL”

On By nelursIn Inspirational, poetryLeave a comment

(…) O apreciez, însa, prea mult pe Rodica Elena Lupu ca intelectual caruia îi pasa si iata-ma asternând pe hârtie câteva gânduri. Am citit aceste poeme si usor surprins, si cu interes, iar nu o data, ca atunci când am ajuns la „Clipa”, la „Voi trai”, la „Tainic joc”, la „Comoara trista”, la „Drum închis”, la „Tainele marii nu se stiu de pe mal”, la „Scara cu flori”, la „Toamna”, la „Iubita mama”, cu o emotie tulbure. (…)

Octavian PALER

***
(…) Am tradus cu placere aceasta Poezie, care, trebuie s-o recunoastem, la început ne-a intrigat, alteori ne-a lasat interzis, anumite poeme fiind descinse parca din pana marilor Poeti ai Panteonului literaturii române unde, e de presupus, va avea un loc al ei. Alteori, ne întrebam de unde provine aceasta poezie, care sunt sursele ei si ce a inspirit-o. Lupa extreme de puternica cu care opereaza Traducatorul, ne-a edificat curând! Pare o varianta feminina a eliadescului Mit al Vesnicei Reîntoarceri… Dar care nu întoarce spatele Realitatii, oamenilor, Timpului ori Spatiului, într-o miscare rectilinei spre Înalt. Superb!

Prof. Univ. Dr. Constantin FROSIN
Officier des Palmes Académiques
Officier des Arts et Lettres

Câteva poezii din acest volum:

CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL

Aerul e doar o aburire,
doar un spatiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singuratatii,
un Auschwitz de rame cazând sau urcând,
un gând imens construit din sticle,
concave
convexe
cum stai ca un porumbel de granit
ciocanind geamul orb reflectând,
interior
exterior
cum stai ca o frunza speriata
de picaturile de mercur ale furtunii de vara,
senzatii
sentimente.

DE CE OARE?

Se iubeste, se traieste si se moare
Într-o lume plina de minciuni
Si ma-ntreb într-una: de ce oare,
Când pamântul cu noi este bun?!

Soarele e pentru toti un dar
Care îl primeste fiecare
Multi însa de viata n-au habar
De aceasta clipa trecatoare.

Solutii gasim, buni de gura suntem
Ne-o iau însa altii înainte
Nu stim ce sa facem, atâta putem:
Sa râdem de vorbele sfinte.

GRIPA

Se mira Soarele si Luna
Când privesc ce se întâmpla
Pe Pamânt ziua si noaptea
Unde-i doar ura si lupta.

A fost gripa aviara
S-au ucis galinacee
Ca sa intre de afara,
Sa nu vindem indigene.

Lume toata-i panicata,
Radio, televizoare,
Prin ziare se prezinta:
Porcina-i necrutatoare!

Drobul de sare de pe hota
Ca soba nu prea mai avem
Daca de-acolo o sa cada
Cu baba cu coasa plecam.

Râd si curcile de noi
Ca azi, în mileniul trei
Ne purtam de parca am fi
În era primitiva, mai!

DRUM ÎNCHIS

Sa vorbim despre altceva,
Despre copaci sau statui,
Despre ceva ce nu se misca
Si nu poate vorbi.

Sa facem aluzie doar la realitate
Ca nu cumva realitatea
Sa se supere pe noi.

Evident, putini au strigat „Jos Hitler!”
Sub dictatura hitlerista.

Excrementele mustelor stau pe tavan,
Mustele nu vorbesc,
Ele au ochi mari si pot zbura,
Sunt negre, au antene
Si numar mic,
Au microfoane si megafoane
Si îsi fac veacul
În jurul nostru.

În general m-am saturat
Sa tot gasesc metafore,
Sa tot scriu fabule, alegorii.

În fond fiecare stie
Cine sunt mustele,
Cine sunt statuile,
Cine sunt copacii,
Cine a fost Hitler.

Vreau sa scriu poezie,
Nu vreau sa scriu fabule,
Nu vreau sa scriu caracterizari,
Nu vreau sa scriu reclamatii,
Nu vreau sa-mi scriu biografia,
Nu vreau sa scriu epitafuri,
Nu vreau sa scriu în stainatate!

Cer sa se recunoasca greselile,
Cer sa se dea jos lozincile,
Cer înapoi vietile celor morti,
Cer înapoi timpul pierdut,
Cer înapoi poezia!

Daca nu stiti ea este o bucurie
A cuvintelor – o nunta a unui biet om
Cu o biata realitate
Atât cât încape ea în câteva cuvinte.

Stie oricine,
Poezia nu a declansat revolutii,
Nu a ucis – decât pe poeti
Pentru ca ea e o aripa transparenta,,
Nicio pasare nu si-a folosit aripa
Ca sa înjunghie.

În fine, sa vorbim totusi despre altceva!

Mustele înca zboara,
Excrementele ma privesc din tavan
Si eu strig:
Gata! Ajunge!
Jos puscariile!
Jos spitalele!
Jos frica!
Jos mustele! Ajunge!

Nu vedeti ca sunt ocupat?
Nu vedeti ca n-am timp?
Nu vedeti ca traiesc?
Nu vedeti ca scriem toti aceleasi fabule
În loc sa scriem macar
Un singur adevar?

MARTIE

Frumusetea, tineretea,
ca si zborul si iubirea,
aprind dorul si fiorul,
de cenusa-si leaga firea.

De-i stergi fluturelui praful
De pe aripile sale,
nici o vraja, nici o boare,
nu-l vor face sa mai zboare.

As vrea sa vin, as vrea sa fiu,
fluturele vostru dar…
Sa nu-mi stergeti de pe aripi
praful dragostei ce-l am!

Azi voi uita cine sunt,
si ma voi trezi la viata
voi fi floarea primaverii
în natura, dimineata…

Pe aripi nestiute,
din departare plin de dor,
în prima zi de martie
va daruiesc un martisor.

Cu albul fulgilor de nea
si cu a soarelui sclipire
am împletit un martisor
sa va aduca fericire!

Un fir rosu, altul alb…
anotimpuri se despart,
primavara iarasi vine
pentru mine, pentru tine…

V?RS?TOR

E ziua mea în calendar
si-mi spun de fiecare data:
Iata, a mai trecut un an,
Dar oare câti or sa mai treaca?

Înca din luna lui gerar
îndraznesc sa ma gândesc,
sa visez în alta luna,
ca poate pot sa iubesc.

Neînceputul calendar
iluzie de tinerete,
chiar daca a trecut un an
nu ma gândesc la batrânete.

Atunci când ninge disperat
iar soarele este cu dinti
si crapa pietrele de frig
pretext sa fii-n brate fierbinti.

Îmi plac si minciunile
începutului de an
ca sunt foarte parfumate,
si lipsite de amar.

Mi-e draga luna lui gerar,
Chiar daca are doua fete:
Una catre vechiul an,
Si alta spre cel ce începe.

Toate sunt dulci si frumoase,
iar azi va marturisesc:
Pe planeta Ianuarie,
mi-as dori sa mai traiesc!

Aici este un loc bun
unde când se întâlnesc
îsi spun veseli “La multi ani!”
si toti oamenii iubesc.

BRAMBUREALA

Era clar ca va începe
brambureala în sistem
daca cei ce sunt în frunte
acum nu au niciun tel.

De ce sa-nvete copiii
astazi despre Decebal,
despre ?epes înteleptul
sau de Marele Stefan?

N-au nevoie de chimie,
de fizica nici atât,
doar computerul sa-l stie
si sa vorbeasca urât!

Nici de sport nu au nevoie.
De ce sa se oboseasca?
Joace poker si… sa fure
si droguri sa foloseasca!

Dintr-un stat cu multi savanti
am ajuns de râsul lumii,
scoala-i unsa cu slanina
poate s-o manânce câinii.

Dam examene pe bani
iar licenta se obtine
ca pe banda, de oriunde,
Trebuie doar sa ai pile.

Un post astazi se ocupa
de nepoti si de nepoate
chiar de sunt antitalent
daca stiu sa dea din coate.

Nu se intra prin concurs,
dupa ce ai promovat
vine tata si da plicul
iar mâine esti angajat.

La resursele umane
pentru o bijuterie
se dau clase la salarii
ca esti pe a lor mosie.

„Daca ai carte ai parte!”
Pe la noi asta nu tine.
Banul cumpara azi totul,
Prost sa fii, sa-ti mearga bine!

Rodica Elena LUPU
ianuarie 2010
Bucuresti

CEZAR IVANESCU – MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMAN

On By nelursIn History, News, Persecution, poetry, RomaniaLeave a comment

Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc ca Cezar Ivanescu a murit în conditii tulburatoare si suspecte, pe 24 aprilie 2008.

Decesul s-a produs din cauze necunoscute înca, la doua zile dupa o interventie medicala banala, programata si garantat moderna si neinvaziva. Poetul a fost constient pâna la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15 si a vorbit si s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstantele si documentele legate de interventia chirurgicala care a provocat decesul sunt în continuare ocultate cu obstinatie de toate institutiile abilitate (IML Mina Minovici Bucuresti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judetean Bacau) sa raspunda cu transparenta solicitarilor legitime ale familiei de a afla adevarul.

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declansat de o „sursa“- rapid-si-galagios-autodivulgata, printr-o institutie media (agentia NewsIn, parte a Grupului Catavencu), Cezar Ivanescu a fost livrat linjasului public. Sursa, conform propriilor afirmatii facute în direct si pe postul TV Realitatea, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea conditionata a efectuarii pedepsei (pentru infractiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentintei penale nr. 1439, data în sedinta publica de la 4 septembrie 1981, Judecatoria Sectorului 3, Municipiul Bucuresti, dosar nr. 10121/1980), si în lumina dezvaluirilor facute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezinta interese straine ostile României.

Începând cu acea data (29 ianuarie 2008) Cezar Ivanescu a fost suspus unui atac mediatic care a avut la baza o actiune premeditata si concertata si care a vizat, în mod evident eliminarea scriitorului Cezar Ivanescu din viata publica. La acesta a participat – oferind implicit o sustinere oficiala prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor si prin lipsa de reactie – si conducerea U.S.R., formata la acea data, ca si astazi, din Nicolae Manolescu, presedinte si Varujan Vosganian, vicepresedinte.

Ca raspuns la atacul ilegal si profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R. si la atitudinea incorecta si nestatutara a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivanescu a recurs la toate formele legale de reactie si protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele presedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluata si de agentia Amos News). O alta scrisoare redactata de Cezar Ivanescu, în calitate de cetatean al României, dar si de Comandor al Ordinului Steaua României, i-a fost adresata, în aceleasi conditii de legalitate, presedintelui României Traian Basescu, totodata Sef al acestui Ordin (scrisoarea  Nr. 2994 din 4.02.2008, depusa la Administratia Prezidentiala, Registratura Generala. Vedeti textele reproduse mai jos). În scrisorile sale Cezar Ivanescu a denuntat nedreptatea flagranta si ilegalitatile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea functiei sale publice într-o institutie a  Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultima si decisiva forma de protest social nonviolent. La nivel institutional, urmarile tuturor acestor forme legale de protest fata de o ilegalitate comisa de un Înalt Functionar al Statului Român au fost practic nule. Pe 29 aprilie Cezar Ivanescu a fost înmormântat.

Astazi, la doi ani de la declansarea acelui atac mediatic, de o virulenta fara precedent în presa româna postdecembrista, mai cu seama ca persoana vizata, poetul Cezar Ivanescu, nu ocupa functii în vreo structura a puterii de stat, va cer sprijinul pentru a sustine oficial demersul de stabilire a adevarului în cazul Cezar Ivanescu.

Adresez pe aceasta cale un apel tuturor redactiilor si tuturor ziaristilor din presa tiparita si din cea on-line, care au publicat pâna la moartea lui Cezar Ivanescu si chiar dupa aceea, în ferpar, informatia ca Cezar Ivanescu ar fi primit o asa-numita decizie de colaborare sau de politie politica din partea CNSAS, considerând ca au obligatia, din punct de vedere deontologic si uman, sa clarifice o situatie pe care au generat-o constient si benevol în momentul în care au preluat o informatie care nu avea la origine absolut nicio proba.

Am dorit sa transmit acest apel în mod public pentru ca, în pofida evidentei nevinovatii a scriitorului Cezar Ivanescu si a întregii sale vieti traite în onestitate si saracie, dar si a zguduitoarei declaratii facute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „NU EXISTA NICI O DECIZIE! CINE A VRUT SA-I FACA RAU LUI CEZAR IVANESCU I-A FACUT!”. (Miron Manega, Cezar, Poeta Magnus, Jurnalul National, 30/04/2008), nimeni dintre cei implicati, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinta de a dori îndreptarea acestei situatii.

În continuare, si post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergura si pentru un mare scriitor român elogiat de Marin Preda, Petru Cretia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu si înca de multe alte personalitati ale vietii culturale din România si din afara tarii (Mircea Eliade, Besnik Mustafaj s.a.).

Pe 24 aprilie 2009 s-a împlinit un an de la tragica moarte a lui Cezar Ivanescu. Ar fi fost firesc ca în presa sa apara macar câteva cuvinte. Am propus ziarului Jurnalul National un colaj de documente continând si ultima înregistrare video, inedita, a poetului facuta în Albania, la Tirana, pe 15 aprilie 2008. Nu a fost posibil sa apara, cum nu a fost cu putinta sa obtin un simplu drept la replica, de doua rânduri, conform legii presei, drept pe care l-am solicitat înca din anul 2008 ziarului Evenimentul Zilei. [Pentru a întelege cât de mare este gradul de manipulare si dezinformare redau si reactia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. În newsletter-ul (nu buletin, nota bene!)  din 1 februarie 2008 era reprodusa, printre alte câteva stiri, si informatia ca Cezar Ivanescu a primit de la CNSAS decizie de politie politica. Sursa informatiei citate era chiar un articol din Cotidianul, ed. 29 ian. 2008, cu un link. În acel interval (29 ian -1 febr.), în presa din întreaga tara au aparut pe tema presupusei colaborari a scriitorului sute de articole, în Bucuresti numarul acestora fiind de ordinul zecilor. Atunci am încercat sa raspund la întrebarea: „De ce ar alege niste «profesionisti», ca cei de la IICCR, un singur articol (si acela bazat pe o sursa dintr-un ziar satelit al grupului de interese Realitatea-Catavencu?!), de ce un institut serios ar functiona aparent doar ca o agentie de presa de cea mai proasta calitate, si din nou, unde este deontologia, onestitatea sau macar dreptul la revizuirea opiniei.

Crezând ca aceasta institutie are printre cei care întocmesc „news-letter-ul“ doar neprofesionisti, nu si oameni de rea-credinta, am încercat sa iau legatura cu reprezentantii acesteia, prin e-mail. I-am informat, imediat dupa aparitia articolului din Jurnalul National, 12 febr. 2008, „Cazul Ivanescu: O nebuloasa pentru CNSAS“, ca au acum si o pozitie cvasioficiala a membrilor CNSAS si ca ar fi profesional sa o posteze si pe aceasta. Nu mi s-a raspuns si nu a fost efectuata, desigur, nici o modificare pe site. La solicitarile mele repetate, trimise prin e-mail, prin care îi rugam sa posteze, asa cum au postat acea stire incriminatoare (1 februarie 2008), o alta prin care sa dezminta informatia falsa, mi s-a raspuns într-un târziu ca, citez: „Regretam disparitia poetului Cezar Ivanescu, o mare pierdere pentru literatura româna. IICCR nu poate însa confirma sau infirma un act emis de o alta institutie de stat, în speta CNSAS, care are atributia de a se pronunta asupra calitatii de colaborator al fostei Securitati.“ (From: IICCR <office@iiccr.ro>; Subject: RE: Cazul Cezar Ivanescu, un caz grav de incalcare a drepturilor omului).]

Va multumesc,
Clara ARUSTEI
Fiica scriitorului Cezar IVANESCU
februarie 2010
Bucuresti

VALORI STILISTICE RELIGIOASE ALE CREATIEI EMINESCIENE

On By nelursIn literature, poetry1 Comment

by Dr. Valerica DRAICA
validraica@hotmail.com
Universitatea Oradea
Februarie 2010

Poezia are un domeniu specific: sfera imaginatiei, a visului, a irealului, starea de contemplatie, cu doua momente care se întrepatrund: momentul rational (care aduce în viata forma si echilibrul) si momentul irational (care distruge forma si destrama unitatea spirituala); poezia ne ofera prin ea însasi un fel de a vedea lumea, cu tangente în real si ireal; acest fel de a vedea lumea nu este un împrumut, ci o producere de sine ce are ca resorturi principale contemplarea si fantasia, deosebite de gândirea si constructia filosofica.

Înlauntrul poeziei lucreaza filosofia (ca întelepciune, cugetare, activitate intelectuala etc.), dar, în acest caz, filosofia devine o metafora care nu distruge si nici nu realizeaza realul sau idealul, ci le transcende, nefiind altceva decât poezia, însa, gândirea mitica eminesciana se afla pe tarâm autohton. Simbolul vechilor profeti cu fruntea-n lumina este Moise, imaginat de Eminescu în fruntea unui popor: O ginte-ntreaga poarta a lui învatatura. Un astfel de profet în noaptea noastra pierduta si amara, este si Heliade, al carui glas este glasul Providentei (La moartea lui Heliade)

Mitul orfic este abordat, fara cunoasterea unor repere livresti. Poporul trac a fost un popor de vizionari, de eroi, de cântareti si de poeti. Eminescu asaza misiunea poeziei, în Epigonii, sub semnul miticului poet Orfeu, fiul lui Oiagros si al muzei Calliope, tracul cu puteri civilizatoare, poetul si cântaretul care simbolizeaza vraja dionisiaca nascatoare de viata, puterea magica de a-i initia pe oameni în rostiri tainice, în misterele existentei, ale lumii si universului. Orfeu devine, la Eminescu, simbolul poetului adevarat, al poetului initiat, vizionar.

Aspiratia lui Eminescu era depasirea limitelor impuse de cunoastere, dar poetul era constient ca un absolut al cunoasterii este o utopie, de aceea evadeaza în vis, în imaginarul poetic, care îi poate da iluzia negarii starii de gratie, a vârstei de aur, a primordialitatii. Poezia, drept urmare, este singurul mijloc al sacrului pamântean, fiind înger palid cu priviri curate, o sugestie a transcendentului, fara o semnificatie crestina.

Îngerul acesta este, poate, o reiterare a credintei primitive potrivit careia, pentru om, îngerul este un simbol al luminii, un aducator al harului.

Lexicul unui foarte mare numar dintre poeziile lui Eminescu impresioneaza tocmai prin simplitatea, sobrietatea, caracterul firesc al cuvintelor. De remarcat, totusi, ca, printre faptele de limba din secolul al XIX-lea, Eminescu pastreaza fonetismele moldovenesti, dar si ardelenisme sau muntenisme: câne, mâne, spariet, sparieta, sele, jele, tamâiet, mladiet, izvoara, pahara, sede, s-o vaza, s-auza, sa pui, voiu, creapa, sara, saca…, pentru valoarea lor artistica, cât si din necesitati de rima.

Uzul poetic, în sens strict, descopera si impune, cel putin stilului respectiv, valori semantice noi ale cuvintelor comune, dar si valori stilistice de context, cuvintele au sensuri figurate, ascunse, simbolice, care actioneaza asupra sensibilitatii umane. Emotia artistica, estetica, vine din amestecul interesant, deosebit, de sensuri si întelesuri, din îmbinari si cadente, din figurarile si imaginile pe care le propune îmbinarea lingvistica, conditionata de schimbarile produse în planul semantic.

Valorificând si studiile altor cercetatori, care au urmarit acelasi obiectiv, ne-am oprit la creatia eminesciana, pentru a examina valorile poetice ale unor cuvinte circumscrise Divinului si sferei limbajului religios, în special metafore si simboluri. În cele mai multe cazuri, cuvintele, selectate de noi, apartin lexicului comun, dar valorile stilistice ale acestora, în special cele metaforice, sunt date de context si de anumite conotatii.

Aurora este simbol al puritatii, al prospetimii sau metafora a începutului, plin de speranta: „Din demon facui o sânta, dintr-un chicot, simfonie,/ Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.” (Înger si demon).

Bezna, termen care etimologic înseamna fara fund, dupa ce a preluat si sensul substantivului întuneric (din întuneric bezna), a dezvoltat un sens metaforic, simbolizând necunoscutul; poate fi si simbol al trecerii: „doar ceasornicul urmeaza lunga-a timpului carare.” (Scrisoarea I), dar poate sa fie si dâra de lumina celesta, destin ori traire.

Cuvântul cer simbolizeaza locul dumnezeirii (Divinitatii), probabil cel mai vechi sens figurat al termenului, lacasul muzelor si al zeilor, simbolul absolutului, al credintei, mai semnifica soarta, destinul, transcendentul, elementul primordial al universului: „O, te vad, te-aud, te cuget,/ tânara si dulce veste/ Dintr-un cer cu alte stele,/ cu-alte raiuri, cu alti zei.” (Memento mori), „Iar cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea.” (Luceafarul). Crucea este simbol al credintei si al crestinatatii: „Pentru-a crucii biruinta se miscara râuri-râuri.” (Scrisoarea III).

Astfel, Eminescu utilizeaza fonetismul muntenesc, caracteristic limbii literare: cer, ceruri:
„Din sfera mea venii cu greu,/ Ca sa-ti urmez chemarea,/ Iar cerul este tatal meu,/ Si muma mea e marea.” (Luceafarul).

În alte creatii, Eminescu recurge la fonetismul moldovenesc popular, dar si religios vechi: ceri, ceriuri: „În turme calatoare/ Trec nourii pe ceri,/ Ce seaman pieritoare/ Duioaselor dureri.” (Din cerurile – albastre), „Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta/ Si reapari din ceriul tau de stele.” (Rasai asupra mea), „Vede cum din ceriuri luna luneca si se coboara,/ Iar pe ceriuri se înalta curcubeiele de noapte.” (Scrisoarea III).

Prin lexicul religios poetul da o expresivitate deosebita imaginilor, imaginatia este calitatea proprie geniului, aparent, simpla folosire a unor termeni, ca: îngeri, (Misterele noptii), Dumnezeu, profet, icoana, preotul, altar, (Amorul unei marmure), Christ, Christos, Maria, Doamne, (Christ,), mister, rai (Înger palid…), ceruri, tariile, vama, sânt, sfinte, tamâie, zâna, Mario, sânt, icoana, lacrimi, înger, mag, destine, minune, stea stralucitoare, Mântuitorului, Parinte, Stapâne, … creeaza imagini unice ale Divinitatii în lirica româneasca.

Am insistat pe aceasta inventariere a lexicului de nuanta religioasa (totusi sumara) pentru a evidentia rolul expresiv al cuvintelor. Nu exista poezie eminesciana în care sa nu existe macar un termen metaforic, având conotatii religioase, fapt care nu îl transforma pe Eminescu într-un poet religios, dar este un indiciu al valorii stilistice religioase (epitet, metafora sau comparatie).

Desi în mai mica masura, lirica utilizeaza numele proprii, din varii motive, tematice sau prozodice, ele au, prin excelenta, un statut conotativ.

Din necesitati ritmice (impuse de ritmul iambic), Eminescu accentueaza diferit Arald: „E-ntinsa-n haine albe cu fata spre altar/ Logodnica lui Arald, stapân peste averi.” (Strigoii); „Eu vin la tine, rege, sa cer pe – Arald al meu.” (Strigoii).

Actiunea semantica si stilistica între termenii participanti la rima se desfasoara în doua directii: prima, dinspre numele propriu catre cel comun, iar a doua, dinspre numele comun spre cel propriu. Câteva variante sunt edificatoare: Alah, Alahu; Apolo, Apol; Cupidon, Cupido; Kamadeva, Kama; Demiurg, Demiurgos; Genarul, Genariul; Hristos, Christ, Christos; Pepelea, Pepele; Heliade, Eliad; Brigel, Brigbelu… În poezia Gemenii, ocurentele (6 – Brigbelu, 4 – Brigbel) resping posibilitatea substituirii reciproce, forma Brigbelu neaparând, niciodata, în final de vers, fiind, oarecum, refractara rimei: „Nebunul nalta dreapta, se uita lung la el/ Cu mâna pe pumnalu-i încremeni Brigbel.”; „Brigbelu, rege tânar din vremea cea carunta.”

Din necesitati de masura si ritm sunt utilizate si formele Demiurg si Demiurgos, Hristos si Crist: „Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg,/ Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.” (Scrisoarea III); „Batrânul Demiurgos se opinteste-n van.” (Împarat si proletar), „Bianca, stii ca din iubire/ Far’ de lege te-ai nascut;/ Am jurat de la-nceput/ Pe Hristos sa-l iei de mire.” (Povestea teiului); „Sau cad grele, mângâioase/ Si se sfarma-n suflet trist,/ Cum în picuri cade ceara/ La picioarele lui Crist.” (Singuratate).

Sumare chiar, observatiile noastre, de mai sus, încearca sa puna în evidenta faptul ca necesitatile ritmului si, mai ales, ale rimei, l-au obligat pe poet la topica si, în special, la utilizarea unora dintre dubletele enumerate. În plus, numele proprii cresc inventarul de rime, iar sugestiile si conotatiile tematice îmbogatesc considerabil imaginile liricii.

Lexicul poetic eminescian este des împrumutat din domeniul abstractiunilor, elementele lingvistice respective indicând natura reflexiva a lirismului si aspiratiile cunoasterii filosofice si poetice, adâncind astfel emotia intelectuala, iar apropierea de Divin, de crestinism, de religie, în general, se petrece în spirit romantic, prin cultivarea mitului – prin prometeism, satanism, romantism, titanism; când ajunge la miturile si simbolurile ortodoxe, discursul liric se îndulceste, chiar daca, uneori, da glas unei lumi în care valorile au aripa frânta, fiind lipsita de credinta, iubire si adevar. Poate de aceea si, în mod sigur, saturat de mediocritatea si rautatea celor din jur, poetul afirma: „Va las pamântul. Al meu e cerul!”