Author: nelurs

Lasatul Secului intr-un sat din inima Olteniei

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Tocmai cand Sarbatorile de Iarna deveneau amintire, in anii cand inca mai purtam in suflet mirajul basmelor cu feti frumosi si ilene cosnanzene, satul dintre luncile Oltului se imbraca intr-un fel de abur caldut si strapungea cosurile caselor ce pareau de turta dulce. Aveam si de ce sa simt asa, o data in an era seara de Lasatul Postului de Peste. Asteptam cu infrigurare acea seara si aveam motivele mele. De cum se insera, imi pregateam nuiaua, o asezam dupa usa, ca nu cumva s-o vada tata, altfel Lasatul Secului trecea fara ca eu sa iau drumul in sus, spre capatul celalalt al satului, unde sta nasul si astepta sa vina finul, adica eu, sa-i sarute mana. Era plina ulita de fini mici si piperniciti care se zgribuleau pe langa gard spre casele nasilor de botez. Era un fel de pelerinaj al micului spre mare, al celui slab spre cel tare, al celui nestiutor spre cel de toate aflator. Tin minte ca in timpul unui an intreg tata ma speria cu nasul, dar nu sub forma de bai-bau, ci in senasul ca, daca faceam o trasnaie, auzea nasul si nu ma mai lasa sa-i pup mana si sa ma ierte, astfel eu eram pagubit de doua ori, una de iertarea micilor pacate facute cu fetele de leatul meu pe care, cand le prindeam la inghesuiala le controlam daca li s-a umflat bluza la piept si a doua ca ramaneam fara cei cativa banuti asezati in palma
Nici pomeneala ca nasul sa fie suparat pe mine, mai ales cand afla de nazdravaniile mele, ba se punea pe un ras sanatos, cum numai un taran sadea o putea face
 Lasa capul pe spate si radea de ziceai ca tuna din senin a bucurie
 “Asa, ba, fine”, zicea, si iar se punea pe ras. Eu roseam tot, dar el un ma vedea, tocmai ii duceam mana la frunte dupa ce i-o sarutam. Tata, ca un soldat instruit, ramasese asa din armata, dar mai ales din anii de prizonierat, astepta afara, pe prispa, isi facea de lucru cu cainele , bucuros nevoie mare ca avea sa primeasca mancare cat nu ar primi in alte zile din an. Aproape ca nici nu-i da atentie, sta tolanit pe prag si ciulea urechile la orice zgomot din casa. Masa intinsa in mijlocul casei, patura cea noua pe pat, focul in soba duduia de zor, iar pisica torcea a bine, cum zicea maestrul Nicolae Fulga, plecat dintre noi tot intr-un inceput de martie, oala cu capac din care tasnea mirosul de tuica fiarta, presurile tesute de nasa, vorba vine, ca erau facute de o femeie de la Greci  pe care toata vara o vedeai intinzand ata alba pe garduri pentru urzeala, intregeau atmosfera de sarbatoare care marca inceputul celor sase saptamani de post. Cum era firesc, incepeam de la nasul care ma astepta cocotat intre perne, in varful patului, avea naduf, se astupa daca nu avea toate pernele la spate. Dupa ce se minuna cat de mare m-am facut, desi ma vazuse cu doua zile inainte cand venisem cu tata “in recunoastere”, ma mangaia pe crestet, apoi imi da smechereste un bobarnac peste ceafa. Zicea ca asa e bine, altfel, daca nu da el, da altul si nu dadea cu mila
 Cand ieseam afara, racoarea serii amortite de sfarsitul lui februarie, sau inceputul lui martie, imi rosea obrajii mai rau ca ai lui nasu de atata  tuica fiarta. Cei cativa lei care poposisera in buzunarul de la haina erau deja arvuniti, deja stiam unde sa asez cartile pe care voiam sa le am, cu toate ca cizmele  nu mai depuneau niciun efort in a opri frigul si zapada peticita de pe ulita. Nu mai simteam nimic, poate doar o urma de regret ca, pana la anul, s-ar putea ca locul in care sta nasul sa ramana gol, dupa cum rasufla de greu. Nu a fost asa, ma speriam eu degeaba, se pare ca tuica fiarta il colora destul  pentru ca paloarea sa puna stapanire pe el.
 Am mai facut zeci de drumuri spre casa lui, el tot acolo era, numai ca timpul trecuse peste el ca si peste mine, dar noi tot o tineam cu ”sarutatul mainii” de Lasatul de Sec. Exista in aer o combinatie de bine si cald incat nu puteai sa gandesti altfel, nu puteai fii tu insuti daca nu te aplecai la cele sfinte ale noastre, nu puteai merge mai departe daca nu-ti faceai un mic proces de constiinta si nu te iertai cu cel caruia i-ai gresit, sub o forma sau alta. Capitolul “iertare” era unul care ne placea noua, baietilor, cel mai mult, pentru ca, atunci cand ne intalneam, in seara de Lasatul de Sec, ne ceream iertare la fete. Si cum poti demonstra acest lucru decat prin a pupa pe cel caruia ii soliciti iertare?
 Cum noi deveniseram evlaviosi din fire, pupam tot ce intalneam, ca si cand toate pacatele lumii noi le-am fi savarsit. Nu aveau, saracele, ce sa faca, le prindeam la inghesuiala,cu mainile ocupate de cosul cu imparteala dusa pe la alte case din vecini, si le luam de gat, fara sa uitam  a zice, ”sa fim iertati”. Dar si lor le placeaaaaa, mama, mama! Pai luau cosul cu pomana si se duceau tocmai in cealalta parte a satului, la o ruda careia in tot anul nu-i calca pragul, iar cand ajungea sa zica femeia “bogdaproste” nu avea decat pentru niste paine amestecata cu ciorba varsata din oala, cateva cornulete albite cu zahar pudra dar umezite de vin, si ultimele coaste de porc, oprite special pentru seara aceea, infipte in botul de mamaliga pus in paner, cu dedicatie pentru nu stiu care mort mai stirb. Si uite asa mai trecea inca un post pe langa altele impuse si lungi, care aveau sa vina cand eu insumi stau in varful patului.

Marin Trasca

REVELATIE DE SUFLET PERECHE

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

„Lacrima iubirii” a poetului Gheorghe Andrei Neagu mi-a picurat pe suflet incalzindu-mi sensibilitatea, amintindu-mi de propriile vise, tacute dureri si nelinisti, cu versuri pline de un coplesitor dor de intinerire a propriei fiinte, prin retrairea iubirii vesnic mustind de miresme, ispite si licori, ce inca ne mai imbata si hraneste lastarul verde – chiar cu frunze aramii de toamna – inmugurind inca in noi. Poemele sunt incarcate de un lirism si o tandrete dureros de naturale, cand isi declama inrobirea de catre femeia iubita, cu o sinceritate debordanta, ce ar face din oricare Eva, o binecuvantata Zeita, perceptandu-l:”/De cate ori ma vei privi / te vei umple de mine / asa cum gandul se umple de soare…/Cand dorul de lumina/ va inflori pe gura ta,/ apleaca-te sa sorbi in taina/ gura mea./ Cu pasii tai de flori/ coboara spre mine./Roua ochilor s-aprinzi/ cu murmur de vant/ si cu cant./ Sau, cu cata patima o indeamna:”/ Femeie iubita…/ revarsa-ti pletele-n holda,/In graul presarat/ cu maci rubinii, aidoma buzelor tale;/ …. Nu-mi vezi in pleoape ploaia alergand/ sa-mi racoreasca sarutarile tale fierbinti?/ Femeie iubita…/Aduna in tine rodul adus de furtuna,/de grau zapacit si hai-hui!../Cand macii sarutarilor tale/isi vor pierde petalele/ cui ii vor folosi toate spicele risipite?/ Femeie…/Mai adu-mi un pumn de pamant/ Sa rodim/ In zari necuprinse…/”Femei…Superbe metafore! Ingemanare de sensibilitate si senzualitate, talazuind ca valuri de saruturi-petale de maci, adunand cu sufletul spicele sa nu se risipeasca, pentru ca ar fi pacat sa nu rodeasca si-n „pumnul de pamant si-n zari necuprinse”…
 Dar viata nu are doar placeri si vise dulci, nostalgia pierderii, neimplinirii face cugetul amar si-l incarca de semnificatii care dor, constientizand inutilitatea atator energii scurse in uitare si regrete: „/Cu cine-mi infloreste timpul/ cand universul moare trist in mine?/ Cu cine sa-mi usuc de ploi/ durerea gandului in doi?/ Din care parte marea ce ma minte/ va naste valuri de cuvinte?/……..
Mi-s albe visele in suflet/ si tampla rade-n frig insingurat./”
 Cand sperantele fug si ingheata sub gerul deziluziei, poetul simte: „Ce trista-i coala neagra sub zapada./ S-a zgribulit de gol sub pulberi reci…Poeme lungi pictate/ cu aur si cerneala/ aduna-n mine teama/ din alba, trista coala./” Neant.
 Irezistibil indemn, ce poate aprinde faclia uitatei iubiri in Ruga de toamna: „Te rog mai vino sa vezi/ Cum isi adoarme toamna copacii,/ Cimpiile verzi/ Si buzele rosii ca macii/ Si lasa-mi o frunza sa sper/ Plutirea de vant./” Asemenea imagini incarcate de adanci semnificatii poate crea doar un talent autentic si o slefuire de mester bijutier, precum poetul Gheorghe Andrei Neagu! Si cum sa rezisti – ca iubita – sa nu-i alergi in imbratisarea crengilor „copacului cu verdele-n berna” !
 Si atunci cand poetul isi asigura iubita : „Pun flori de mar/Pe trupul tau de noapte/Prefac in cer/ secundele uitate,/Sub lacrima fierbinte/ Zapada din priviri,/Acopera cuvinte. Iti caut ochii/Ce ma priveau deschisi/Au obosit?/Priveste cerul!”- cu siguranta florile de mar  vor darui speranta regasirilor romantice, pentru ca eternul iubirii poarta vesmintele candorii.
 Chiar si atunci cand toamna ne arameste frunzele, clocotul viu al iubirii brodeaza in noi ghioceii care ne imprimavareaza, fenomen pictat de penelul fermecat al poetului Gheorghe Andrei Neagu in poemul Primavara: „A inflorit parfumul gurii tale/ sub razele din ochii mei./Prin trup, cu freamat de petale,/ se plimba ochii tai/…….din cand in cand, pe gura parfumata/ ca o albina vin sa fur/ o sarutare-nrourata./ Tu razi, si-n jur,/ a inflorit campia toata./”
 Nostalgic, etern visator poetul isi constientizeaza singuratatea prin care-si „desira” trairile, viata”- „/ Ca o salcie ce-si frange/ umbra crengilor in lac/ umbra mea si-acum mai plange/ intr-un ochi de geam uitat/ In lumina care urca/ pe trotuarul inghetat,/trupul meu cazut usuca,/ timpul destramat”./ …N-am o tinta n-am o ora/ pentru care sa respir./ Alungat acum din hora/ merg si ma desir.”Desirare.
  In Respiratii, poetul intreaba iubita:”Ti-a respirat vreodata ceru-n brate?/ Pe tample luna te-a mai sarutat?/ Calcam prea des pe sentimente…./Uitand atatea primaveri./Si-apoi cu cerul mut in brate/ Ne pierdem, reci si solidari,/ Cu stele picurand pe fata/ Cand suntem micii oameni mari./
 Poemele din „Lacrima iubirii” infioara ca un spectru sideral prin maretia trairilor si redarea lor geniala,ca doar vin dintr-un izvor nesecat de distinsa spiritualitate, cu nume de balada –  Gheorghe Andrei Neagu. Si pentru ca :/”Au inrosit copacii/de rodul infloririi./……Iubeste-ma, livada visarilor mele./ – Rod .Ii urez sa fie cum isi doreste! Sa fie iubit si binecuvantat. Lectura versurilor este pentru mine revelatie de suflet pereche, pentru care ii multumesc cu sincere felicitari si ma aplec spre sine – ochi magic de lumina, carte deschisa, cuib de zari aprinse…

ANA HANCU

MARTIE INVINS…

On By nelursIn poetryLeave a comment

Invins – se-nclina Martie spre vifor:
cate zapezi – in primavara vietii!
mai apucam sa ne traim drumetii
sau iar ne pierdem intre ceti de pripor?

ti-ai pierdut zeul – luna albastrie…
deplin armat – când oare va sa vie?
iar urla lupii, pe la stani, in munte –
iar ne plecam, in umilinta, frunte…

e-atata-amaraciune-aici, pe coasta
ca ghioceii nu-si mai sparg fereastra… –
si a venit, din friguri, o naluca

si nu mai vrea, din inimi, sa se duca…
…batrânii mei, intorsi, ma intrebara:
va mai fi-n tara, oare, primavara?

Adrian Botez

SECURITATEA NU DOARME, DOMNILOR

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

De curand, aici, la Cluj-Napoca, s-a ajuns intr-o situatie inedita: fondurile europene, destinate unor scopuri educative si de pregatire, au ajuns sa fie o sursa suplimenara de venituri grase pentru fosti ofiteri de Securitate (Oare U.E. stie in ce scopuri le sunt folosite fondurile si cine le sunt beneficiarii !?!).
Asa se face, de exemplu, ca un ONG clujean, de care nimeni nu a auzit pana in prezent, sa castige un astfel de proiect, pe care a gasit de cuviinta sa-l puna in practica recurgand la serviciile unui fost securist, care, de cativa ani, fara sa aiba vreun motiv minim, se da de ceasul mortii sa convinga comunitatea locala ca ar fi un remarabil intelectual post-decembrist. Si, ca sa fie cat se poate de convingator, sarmanul securist, nepot de mahar al vechii Securitati, a ajuns tocmai el, securistul, sa acuze si sa puna etichete. Inclusiv in ceea ce priveste persoana mea. Eu m-am saturat de astfel de lichele si, de o vreme, refuz ,pur si simplu, sa le mai bag in seama.
Individul in cauza m-a atacat de multe ori, poate tocmai pentru ca nu stau de vorba cu semidoctii de duzina de teapa lui. Intr-o emisiune din urma cu vreo doi ani, pe un post obscur de televiziune locala, ale carui transmisiuni se prindeau pe doar cateva strazidin jur, ipochimenul m-a atacat cu o violenta primitiva, iesita din comun. Cum era si firesc, nu era sa bag in seama un astfel de neisravit si am plecat din infecta emisiune unde, culmea tupeului, au ajuns mari si tari iste nulitati umane si intelectuale.
De atunci, ori de cate ori are ocazia, individul, care, cu certitudine, are niscai betesuguri de ordin psihic, sare la gatul meu. Afland ca este un terchea-berchea, ce traieste din pensia de boala a consoartei, am decis atunci sa nu il actionez in juecata pentru calomnie si insulta, fiind rugat insistent, in acest sens, de mama mea.
La sfarsitul saptamanii trecute, individul a recurs din nou la abjectele lui acuzatii si etichete. Numai ca, spre deosebire de nefericitul personaj, la cei aproape 60 de ani, ce-i voi implini curand, eu am realizat ceva. Am pubicat, in tara si in publicatii de pe multe continente, in jur de 2500 de articole, la care se adauga aproape 100 de volume, inclusiv cateva publicate peste hotare. Am, de asemenea un doctorat in filologie si mi s-a conferit, de o universitate nord americana, titlul de profesor onorific adjunct. Eu mi-am facut toate studiile la timp si pe toate le-am absolvit cu rezultate de care nu imi este rusine. Spre deosebire de ipochimenul in discutie, eu am absolvit doar institutii civile, nu Scoala de Securitate de la Baneasa, ca in cazul bietului frustrat de pe Somes.
Data fiind aceasta situatie hilara in care s-a ajuns ca securistii sa implementeze programe finantate din fondurile U.E., ma voi adresa institutiilor comunitare europene si voi intreba daca rostul acestor fonduri este acela de a spori veniturile fostilor securisti. Iar daca nu, pe viitor sa existe o clauza clara prin care astfel de proiecte si programe sa nu mai permita unor nulitati securiste, asemenea acestui ratat clujean, cu aere (si doar atat !) de rasat intelectual, sa se infrupte din ele.
Deoarece acest nemernic securist continua proferarea de abjecte acuzatii la adresa mea, il anunt atat pe el, cat si pe cei ce recurg la serviciile lui execrabile, ca ma lasa rece. Nu se vor bucura din partea mea decat de scarba si dispret, pentru ca nu am ajuns, si sper sa nu ajung niciodata, la nivelul lor moral, ce produce mila oricui ii cunoaste.
Trag, totusi, un semnal de alarma: dupa cum vedeti, simtind ca e rost de un castig substantial, fostii securisti sunt la datorie si nu se dau in laturi sa se infrupte din fondurile finantate de U.E. !

Dr. Dan BRUDASCU

AGENDA MANIFESTARILOR ORGANIZATE DE BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI LA SALONUL DE CARTE, PRESA si MUZICA AMPLUS 2011

On By nelursIn NewsLeave a comment

Biblioteca Metropolitana Bucuresti, participant de traditie la manifestarile Salonului de Carte, Presa si Muzica AMPLUS, isi onoreaza cartea de vizita cu urmatoarea agenda de manifestari:

Joi, 03.03.2011, ora 12.00
Prezentarea pe o platforma mutimedia interactiva a
Bibliotecii digitale a Romaniei DacoRomanica si al noului site
al Bibliotecii Metropolitane Bucuresti

Joi, 03.03.2011, ora 16.00
Case memoriale bucurestene – prezentare multimedia sustinuta de
Corneliu Lupes, sef sectie
Muzee Memoriale, Muzeul National al Literaturii romane

Vineri, 04.03.2011, ora 12.00
Farmecul Bucurestiului trecut – prezentare multimedia sustinuta de
Dr. Georgeta Filitti, istoric

Vineri 04.03.2011, ora 14.00
Prezentarea, de catre Kartier Tv, a celei mai interesante inventii ecologice realizate de liceeni bucuresteni in 2010
Participa reprezentanti ai Ministerului Mediului.

Sambata 05.03.2011, ora 11.00
Editura Biblioteca Bucurestilor – prezentarea celor mai recente titluri de carti si a revistelor
editurii, prezentare sustinuta de Dr. Marian Nencescu.

Sambata, 05.03.2011, ora 12.00
Valori bibliofile bucurestene – dialog cultural cu Ion C. Rogojanu, directorul Bibliotecii si Arhivei Ion C. Rogojanu

Sambata, 05.03.2011, ora 16.00
Muzica Bucurestilor de la Anton Pann la Animal X – recital de muzica veche interpretata la cobza; intalnire cu membrii trupei Animal X  si vizionarea unui videoclip al formatiei. Eveniment realizat de Kartier Tv.

In speranta ca ne veti onora cu prezenta Dumneavoastra.
Va asteptam si pe internet la www.dacoromanica.ro

Toate manifestarile au loc la standul BMB din incinta Salonului AMPLUS.

www.bibliotecametropolitana.ro

Sergiu Gãbureac
BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI
Serviciul DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE.
EVALUARE PROSPECTIVA. MARKETING.

Cinquantenaire – Muzeul Regal de Arta si Istorie

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Muzeul Cinquantenaire, situat in parcul cu acelasi nume din Bruxelles, este destinatia cea mai importanta dintre muzeele Regale de Arta si Istorie. Intrarea in aceasta cladire construita in secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lanseaza intr-o calatorie fascinanta de explorare prin timp si spatiu pentru a-ti pune in fata istoria umanitatii si a civilizatiilor sale.
Vom descoperi aici colectii din toate domeniile de arta, exeptand pictura, de pe cele cinci continente, mai putin din Africa sub-sahariana. Acestea sunt impartite in patru  sectiuni principale: antice, arheologia nationala, civilizatiile noneuropene si artele decorative europene. In total muzeul detine in jur de 650.000 de piese, asezate pe mai bine de 60.000 de mp in sali de expozitie si de rezerva, facand din muzeul Cinquantenaire cel mai mare muzeu din Belgia.
De asemenea, in mod regulat au loc expozitii temporare de inalta calitate, organizate pentru a descoperi si alte fatete ale istoriei artelor, precum si alte activitati culturale si educative.

Originile muzeului Cinquantenaire

Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVII-lea, cadouri diplomatice, suveniruri si curiozitati care apartineau ducilor de Brabant si mai tarziu arhiducilor de Habsburg, au fost expuse in arsenalul regal, o sala mare din palatul Coudenberg, primele colectii care si-au gasit locul in Muzeul Regal de Arta si Istorie. Din pacate, multe dintre aceste comori au fost transferate la Muzeul Imperial din Viena.
In 1835 tanarul stat belgian deschide un muzeu de arme vechi, armuri si obiecte de arta numismatica sub conducerea contelui Amédée de Beauffort, cu ambitia de a vedea statul independent dintr-o perespectiva istorica. Colectiile au fost aduse la Palatul Industrial, acum aripa stanga a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Belgia. Institutia a devenit mai tarziu cunoscuta sub numele de Muzeul Regal de Armuri, Antichitati si Etnologie. Colectiile sale au fost mutate la Porte de Hal, iar atunci cand Porte de Hal a devenit neincapator pentru a gazdui numarul tot mai mare al exponatelor, s-a decis separarea colectiilor. Sub conducerea noului sef conservator Eugène Van Overloop, obiectele din antichitatea clasica au fost mutate in 1889 in palatul Cinquantenaire. In 1906 si colectia etnografica a fost trimisa acolo. Colectia de arme si armuri a ramas la Porte de Hal, iar noul complex muzeal din Parcul Cinquantenaire a luat apoi numele de Muzeul Regal de Arte decorative si industriale.
In anul 1912 s-a nascut Muzeul Regal din parcul Cinquantenaire. Dupa construirea Muzeului Armatei in1922, adapostit de asemenea in parcul Cinquantenaire, s-a decis sa se aleaga un nou nume, pentru a se evita confuzia. In 1926, deci, numele Muzeul Regal de Arta si Istorie a devenit numele oficial si inca mai este si astazi.
In 1925 Jean Capart il succede pe Eugène Van Overloop. In timpul mandatului sau, muzeul devine o institutie stiintifica de frunte. Perioada interbelica a fost una benefica pentru muzeele din Cinquantenaire: numarul colectiilor a crescut, au fost create diverse centre de studiu si fondurile pentru acestea s-au inmultit.
Odata cu al doilea razboi mondial activitatile muzeului s-au oprit brusc. Colectiile sale au fost puse la adapost. In 1942 Henry Lavachery a preluat postul lui Jean Capart. Imediat dupa razboi, el a inceput o reorganizare majora a institutiei. In 1946 un incendiu a mistuit o aripa a muzeului. O parte din colectii au fost distruse. Reconstructia a fost lunga si dificila si abia in 1966 s-a inaugurat noua aripa. Lucrarea a fost condusa abil de contele Joseph de Borchgrave d’Altena si mai apoi de Pierre Gilbert. Intre timp acestia s-au ocupat si de largirea colectiilor, printre altele si prin achizitia tapiseriei din seria „Povestea lui Iacov”.
De la mijlocul anilor 70 au fost organizate expozitii temporare majore.
Structura Muzeului Regal de Arta si Istorie
Muzeul este o institutie publica care este parte a unitatilor federale stiintifice. Acesta depinde de ministrul responsabil la nivel federal cu cercetarea stiintifica. Muzeul este impartit in patru departamente, fiecare dintre ele fiind sub conducerea unui sef de departament:
– Antichitate
– Arta industriilor
– Arheologie generala si civilizatii noneuropene
– Muzeul de instrumente muzicale
Departamentele sunt si ele impartite in mai multe sectiuni, in functie de natura colectiilor care le compun. Sectiunile sunt gestionate de catre sefii de sectie. O serie de servicii generale face, de asemenea, posibila o buna functionare a institutiei: serviciul de securitate, administrativ, educational, cultural, de comunicare, de evenimente, de documentare, al expozitiilor temporare, informatic sau tehnic.
In afara de prezentarea vizitatorilor a colectiilor si a expozitiilor temporare, muzeul mai are in plus o munca de culise mai putin cunoscuta publicului larg, dar a carei importanta nu poate fi pusa la indoiala. Aceste sarcini constau in:
– dobandirea si conservarea operelor de arta
– inventarierea fiecarui obiect
– arhivarea documentelor
– colectarea datelor stiintifice cu privire la colectiile muzeale
– efectuarea unor activitati stiintifice
– dezvoltarea si difuzarea cercetarilor stiintifice la nivel national si international
– participarea activa la misiuni stiintifice
– participarea activa la proiecte si reuniuni stiintifice la nivel national si international
– informarea publicului asupra colectiilor, organizarea activitatilor educationale
– crearea unei baze de date cu privire la operele de arta cu acces la public
– publicarea lucrarilor stiintifice si de alta natura pentru public.
Inaugurarea Muzeului de Instrumente Muzicale are loc in 1877. Parte din Conservatorul Regal de Muzica, el a fost creat in scopuri didactice: familiarizarea studentilor cu instrumentele vechi. Doua colectii de instrumente muzicale stau la baza acestei creatii: pe de o parte colectia celebrului muzicolog belgian François-Joseph Fétis (1784-1871), cumparata de statul belgian in 1872, si pe de alta parte o colectie de sute de instrumente indiene de la Sourindhro Mohun Tagore (1840-1914), oferite regelui Leopold II in 1876.
Victor-Charles Mahillon (1841-1924) este primul conservator care a continuat lucrarea predecesorilor sai, constituind asadar cea mai mare colectie din lume. La moartea sa muzeul avea 3.177 de instrumente muzicale.

Colectiile muzeului

Ramasite ale civilizatiilor preistorice, instrumente muzicale, mozaicuri, sticla, ceramica, mobilier, obiecte etnografice din Asia, Oceania, America si lumea islamica, toate aceste lucrari sunt unite cu scopul conservarii lor si de transmitere generatiilor urmatoare. In fiecare an colectiile se imbogatesc cu noi achizitii.
Importanta colectie de textile copte apartine ansamblului de piese de arta crestina sau islamica incepand cu secolul III d. Hr. si pana in secolul al XII-lea descoperite in Egipt. Cuvantul copta provine din qibt, numele arab al populatiei indigene din Egipt, care vine la randul sau din termenul grec aigyptios. Egiptul a fost crestinat in jurul anului 50, iar in timpul secolului al III-lea crestinismul s-a raspandit in randul populatiei indigene. Cu toate acestea in anul 639 incepe convertirea la islamism. Textilele sunt unele dintre cele mai celebre discipline ale artelor practicate de copti. Aceasta colectie insumeaza circa 550 de piese dintre care majoritatea sunt articole de imbracaminte si tesaturi de uz casnic.
Oceania este numele dat continentului format din mai multe insule din Oceanul Pacific. O parte importanta a acestei colectii cuprinde piese din Polinezia al carei pilot este o statuie colosala din piatra, cu o greutate de sase tone si reprezinta, probabil, zeul pescarilor de ton. In 1935 ea a fost adusa in Belgia de o expeditie belgiano-franceza la bordul navei Mercator. Harti si fotografii explica clima si geografia acestei regiuni vaste, precum si originea si cultura locuitorilor.
Colectia costumelor civile si religioase, broderii si textile fac obiectul unei prezentari temporare in sala Errera. Aici hainele, tesaturile, stofa si dantela contemporana ofera o imagine de ansamblu a patrimoniului belgian din acest domeniu.
In aripa dreapta a manastirii, printr-o combinatie a stilurilor gotic-renascentist-baroc, cu vedere spre gradina interioara, isi deschide usile o exceptionala colectie de sticla antica. Acoperind perioada antica pana in secolul al XIX-lea, este in mare parte dedicata productiei din vechile provincii din Belgia.
Colectia artelor decorative europene ofera o imagine de ansamblu a principalelor tendinte stilistice care au inflorit in arta din 1890 pana in 1940, decoratiuni caracterizate prin sculpturi, sticlarie si ceramica.
Muzeul Regal de Arta si Istorie ramane cea mai mare colectie nationala de arheologie din Belgia. Sectiunea de arheologie nationala poseda exponate din mileniile IV-III i. Hr.  Prezenta acestei colectii la Bruxelles, a carei calitate este de invidiat, se datoreaza muncii a doi ingineri belgieni, fratii Siret, care dupa stabilirea lor in Spania in secolul al XIX-lea, au scos la lumina toate aceste documente, podoabe din aur si argint, arme din cupru, textile, ceramica, statui…
Colectiile departamentului de antichitati ies in afara frontierelor belgiene si conduc vizitatorii de la valea Nilului pana la Tibru si Eufrat sau la insulele Greciei continentale. Colectia egipteana ilustreaza mai mult de trei mii de ani de istorie. Antichitatile clasice contin una dintre cele mai mari colectii de vase grecesti, alternand cu sculpturi in lut, statui de bronz si obiecte de uz casnic.
Departamentul civilizatiilor noneuropene reuneste obiecte arheologice, etnografice si artistice originare din America, Asia si Oceania. Africa este reprezentata doar prin colectia islamica din nordul continentului.

Pentru a intelege si aprecia bogatia si diversitatea colectiilor muzeului, acesta ofera o gama larga de servicii educationale si culturale prin diverse activitati, cum ar fi tururile ghidate pentru toate varstele, conferinte, ateliere de lucru, cursuri, etc.
Personalul stiintific al muzeului este dedicat modernizarii patrimoniului prin intermediul unor studii continue de arheologie si epigrafie referitoare la istoria artei cuplate cu analiza in laboratoare si ateliere de restaurare. Rezultatele cercetarilor sunt comunicate publicului prin publicatii, expozitii si intalniri (inter)nationale. Profesionalismul personalului este apreciat de catre institutii academice si stiintifice din intreaga lume.

Tatiana Scurtu-Munteanu

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT -continuare-

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

In primul rand, ideea conform careia VALORILE CULTURALE NU SE POT SUSTINE, IN MOD REAL SI STABIL, FARA VALORILE MORAL-RELIGIOASE (in cazul Romaniei – VALORILE CRESTIN-ORTODOXIEI).

Degeaba se creeaza arta si cultura, in tarile Terrei ultimului veac, cand lipsa unei coloane vertebrale moral-spirituale a umanitatii terestre impiedica formarea, armonioasa, a unui sistem axiologic valabil si sanatos. Mai rau si mai grav: fortele malefice, de care vorbeam  mai sus, vor sa inverseze polii axiologici terestri, vor sa impuna, cu sila, non-valoarea drept valoare!

Evident ca pe noi nu ne mai deruteaza afirmatiile de pitecantropi, ale celor care vor sa ne convinga de nocivitatea absoluta a comunismului, demonizandu-l, in favoarea „valorilor Democratiei Liberale”. Perioada 1964-1989 nu a insemnat deloc acelasi lucru cu perioada 1945-1964. Din niciun punct de vedere. Comunismul nationalist al Epocii Ceausescu a fost, daca nu opus, cel putin ferm diferit de stalinismul de ocupatie, al anilor 1945-1958, dar si de comunismul mult prea servil imitat dupa Moscova, al anilor 1958-1964 (a se vedea ca nici macar in temnitele politice ale Romaniei, prizonierii de constiinta n-au avut beneficii reale si majore, nici dupa moartea lui Stalin, din 1953, si nici macar dupa 1958, anul cand Armata Rosie paraseste teritoriul Romaniei…Gheorghiu-Dej o fi promis Moscovei, drept multumire ca „ne-au slabit” cu Armata Rosie – lucru care NU s-a intamplat cu celelalte tari ale Tratatului de  la Varsovia, pana in 1989…atunci si nici atunci! – …ca „nu se va schimba nimic, in peisaj”…!).

Si inca un lucru, care se integreaza sistemului nostru de a vedea lucrurile: comunismul, fie si in formele lui agravate, precum a fost cea stalinisto-bolsevica, nu eluda morala! Cu toata ipocrizia lui, cu tot esafodajul de politruci parazitari – sistemul comunist propunea principii morale  biblice, eliminand „dreptul de autor” al… Bibliei!
Si numai in acest fel (prin pastrarea valorilor morale-religioase, chiar mascate, chiar relativ distorsionate) se poate explica de ce comunismul, atunci cand si-a ameliorat si „nationalizat” formele de exprimare, a creat valabilitatea scarii de valori culturale (pictorul Theodor Pallady, spre exemplu, a fost decretat Maestru Emerit al Artei, chiar in 1956, cu patru luni inainte de a se stinge din viata! – nu mai vorbim de Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, George Vraca sau Maria Tanase – decretati Artisti ai Poporului!). Romania lui Ceausescu a creat, recunoscut, chiar impus valori culturale autentice si nationale reale, cum au fost (si raman!) cele ale unor Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Stefan Augustin Doinas, Emil Botta, Geo Dumitrecu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fanus Neagu, Stefan Banulescu, Alexandru Ivasiuc… – sau Camil Ressu, Dumitru Ghiata, Corneliu Baba, Sabin Balasa… – sau  Mihail Jora, Martian Negrea, Dumitru Capoianu…sau Toma Caragiu, Dina Cocea, Dem Radulescu, Ion Marinescu, Amza Pelea, Emanoil Petrut, Ion Caramitru etc. (ba chiar i-a „recuperat” pe Mircea Eliade si Cioran! – …ba chiar, trunchiat, pe legionarul Gyr si pe ortodoxistul Crainic!)…Romania lui Ceausescu a initiat seriile ( de lux!) de traduceri din Shakespeare, Platon, Byron, Balzac, Flaubert, Cehov…(…iar „Democratia Liberala”, de dupa 1989, nici nu s-a obosit macar sa le definitiveze…ca nu „le renta”: Triumful Pitecantropului, prin Triumful Mamonei!!!).

Chiar Cantarea Romaniei nu poate fi judecata dupa „masurile” si dupa afirmatiile politrucilor „liberalizati”, de azi: numai noi, profesorii de Romana, putem da marturie cat de mult era protejata limba valaha, prin exercitiile de dictie, efectuate in sutele de ore de repetitie, pentru teatru, montaje, recitari…(nimeni n-a fost obligat, „cu pusca”, sa „presteze” versuri despre Ceausescu, ci…fiecare, dupa obrazul si interesul sau…!) – cat de multe aflau invataceii despre bunul-gust poetic si despre sensibilitatea si trairea poetica, autentice! (…fireste, orice lectie de estetica era insotita, de catre bunii dascali, de zeci de pamflete LIBERE, cu subiect moral-atitudinal si chiar politic!…) – …numai profesorii de Muzica pot da marturie cat de mult a insemnat acea vreme, pentru educatia bunului-gust muzical, opus imbecilizarii si anestezierii bunului-simt elementar, prin debandada anarhica, asurzitoare si dementiala, a tot felul de „zgomotosenii”, „zgaltaiosenii” si epilepsii africano-samanice, tehnici de depersonalizare „in grup/in masa”, de azi! Nu s-au strecurat nicio „Eba” sau Roberta si niciun Vanghelie, Gigica Becali  sau Bercea Mondialu, in limba valahilor de atunci…cum si demnitatea politica a Romaniei a fost, atunci, in exterior (cel putin), una de exceptie…

Ca elev, student si, apoi, profesor, stiu ca vacantele de Craciun si de Paste se dadeau…EXACT IN  PERIOADA SFANTA: 22 decembrie-10 ianuarie!!!  – cat despre Inviere, niciodata n-am lipsit „de la apel”!
Cand venira „liber-cugetatorii” astia de democrato-socialisto-liberali, L-au „executat”, fara mila, pe Hristos: vacanta de iarna tine pana pe 5 ianuarie, lipsindu-l pe bunul crestin de Sarbatoarea Botezului Domnului Hristos!!!

…Ca profesor, inainte de 1989, aveam bucuria, la inceput de an scolar, sa vad si aud cum toti elevii (sateni si oraseni, deopotriva!) stiau nu doar hristica rugaciune catre Tatal nostru , ci si expresia ortodoxa a marturisirii Crezului… Acum, la 21 de ani dupa 1989, in …”libertatea cugetului”, naucii de copii nu mai sunt invatati de catre naucii lor de parinti nici macar…Tatal nostru!
Iar naucitii lor de „profesori de Religie” degeaba isi mai bat capul sa-i invete si educe, in Duhul Civilizatiei Europene (…zis crestine!): „Banul, doamna, se face si fara rugaciuni…tre’ sa fii smecher, domnu’…ca se rezolva marfa, dai cu pumnu’ si-i tragi in piept pe fraieri, bai taticu’!”

…Cui si cum se roaga copiii astia, la nevoie si la necaz…cum isi vor trai viata, cand va da, peste ei, greul?! Cred ca nu vor sti a zice nici macar cat un mos senil, de pe la mine, din Bucovina: „Una mie, Doamne, una tie, Doamne…”!!!

…Libertatea de a fi…Neanderthalian!!! „Democratia Liberala” de azi, daca  a vazut si vazut ca Dumnezeu n-a ascultat de Nietzsche, care tot proclama ca „Dumnezeu a murit!” – „si-a luat soarta in maini”, si l-a asasinat …insasi ”Libertatea Sa”… de Satana!

…Da, au existat lingai „farisei”, lingai intelectuali (…”carturari”…dar chiar si unii dintre preoti!), dar nu-i obliga nimeni la „lins” si la „turnat”, decat lipsa lor de coloana vertebrala! Ce sa mai zicem de slugarnicia si tradarea si atitudinile violent anti-romanesti si anti-nationale ale  „intelectualilor” de azi…?! Macar scriitorii Epocii Ceausescu nu inundau si nu derutau, tot si toate, cu impostura lor axiologica…pe cand azi, tocmai cei ce-ar trebui sa fie „bunii pastori”, devin „macelarii turmei”: N. Manolescu (presedintele USR!), Alex Stefanescu & Comp. vor sa-l asasineze moral-spiritual (pentru a cata oara, oare, se incearca asta, din 1883 si pana azi?!) si sa „purgheze” literatura romana de genialitatea protectoare eminesciana, pentru a-si impune icioglanii scatologici, de soiul si teapa unor Mihail Galatanu, Vakulovski, Ioana Bradea ori Cartarescu…tot asa cum patapievici, liiceni, avramesti, ungureni si cotoi vor sa impuna ganduri si simtiri si atitudini „filosofice”…anti-romanesti/anti-nationale!
…Si, in fine: noi consideram ca Epoca Ceausescu nu a insemnat neglijare si distrugere a patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti…ci tocmai Epoca „Democratiei Liberale” inseamna instrainarea si distrugerea patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti: nu Ceausescu a lasat manastirile Bucovinei sa se ruineze, ci, TOT SI MEREU,  „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat tezaure si a lasat in parasire locuri sfinte, precum casele memoriale ale titanilor Duhului Romanesc, ci tot „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat, pe comisioane uriase, comisioane ucigase de Romanie, zestrea uluitoare, istorica, metalifera si de sanatate moral-spirituala si fizica de la Rosia Montana – ci, mereu, aceeasi „Democratie Liberala”!…si nici n-a distrus Ceausescu agricultura romaneasca, pulverizand sistemul de irigatii si lasand in parloaga sute de milioane de hectare, terfelind semnificatia sacra a TRUDEI PENTRU PAINE si inaltand osanale EGOISMULUI TEMBEL, TRADARII DE GLIE SI FURTULUI…!!! (…iar de au aparut, pe vremea lui Ceausescu, cartelele, nu a fost decat tot din pricina imprumuturilor fortate la Satana F.M.I.-ului…dar macar Ceausescu, chiar cu pretul vietii sale, a stiut sa ne scape de inrobirea la zarafii planetei, si sa lase, pentru „Democratia Liberala” paricida, 5 miliarde de dolari, in vistieria Romaniei…! – …bani buni pentru campania iliesciana, adica a unuia dintre paricizi!).
Chiar daca, pe timpul comunismului (paradoxal) nationalist ceausist nu exista ora de Religie – societatea nu contrazicea TOTAL preceptele hristice! Azi, nu doar ca, pervers, au fost inlocuiti preotii-profesori cu functionarii numiti „profesori de Religie”, ci, cu mult mai grav, intreaga societate „Democrat-Liberala” contrazice, violent, orice afirmatie a Hristosului! – contrazice elementarul bun-simt, contrazice toate preceptele Duhului si instituie Dictatura Materiei Grosiere/BANULUI, Dictatura Trivialitatii celei mai injositoare, Dictatura Haosului Moral…deci, afirma, cu surle si trambite, Imperativul Trufiei Prostiei si al Nerusinarii Satanice, Imperativul  Pierzaniei de Duh!

…”Dar poti acum sa spui ce vrei, sa scrii ce scrii…acum!” – se revolta, mai ieri, cu falsa exasperare, un „amic” diasporean – cand eu incercam sa-i demonstrez ca, in Romania de azi, „Democrato-Liberala”, se dezvolta, iarasi, ba chiar mai pervers si mai „in forta”, decat inainte de 1989 – Germenii Tiraniei…!
Da, sigur ca avem „libertatea de exprimare”, care inseamna Libertatea Haosului!
…Astazi se joaca piesa: „CIRCUL VAMILOR/VAMESILOR (…nu si aia mircesco-traiano-baseasca, din Constanta!) SI SUTILOR-BULIBASI PREZIDENTIALI, CONTRA… <<LIBERTATII PRESEI>>…!” Libertatea de a Urla in Pustiu! Pentru ca, bien sûr, au avut grija „Democratii Liberali” sa impuna amoralismul, prin tot felul de anestezice televizate, de la spectacolele imbecile si pana la impunerea unor „autoritati false”, in domeniul…”amoralismului public”… (si, deci, oricare se intreaba NU ce este folositor lumii si omenirii sa scrie, ci se intreaba DACA va fi si DE CINE va fi citit… – da, si noi ne intrebam asta, dar, si daca n-am fi cititi de nimeni, ne-am teme, de Mania si Judecata Lui Dumnezeu,  sa scriem indemnuri spre rau si nerusinare, catre omenire – numai si numai ca sa avem…”succes de casa”!) – …plus o autocenzura exasperanta, similara celei comuniste…si nici celei comuniste, nici celei „Democrate si Liberale” nu indraznesc sa i se opuna „carturarii”, pentru ca…viata-i scurta, nu-i asa? – si, deci, trebuie traita (fie cum o fi, dar sa simtim ca…”existam”, chiar si la modul parazitar si criminal!) –  fie si cu pretul de a muri cu nasul in propriile excremente…!!! Dar, cat ai trait, ai…trait: cum si daca ai avut vreun rost pe care merita osteneala sa-l retina cineva, in posteritate…ASTA CONTEAZA CEVA MAI PUTIN,     ”… – N ‘ EST CE PAS?!  – BA, SPA!”

…Pentru ca, cine n-a avut parte de o educatie religioasa autentica si credibila si trainica, din adancul Duhului, cade usor in mrejele disperarii si ale trufiei, ale orgoliului si dragostei de mariri, vedetism si celebritate…si apasa, astfel, pe accelerator, cat ce poate…chit ca se duce, cu masinarie cu tot, drept in miez de prapastie… – dar macar, pana acolo, „la fund”,  a fost „senzational”, nu?!

…Si iata cum s-a impus, in „Democratia Liberala” de azi, victoria EGOISMULUI PLUTOCRATIC SI MERCANTIL, a EPICUREANISMULUI si a PLEZIRISMULUI…pagan si trivial materialiste, tustrei! – mai ceva chiar decat materialismul dialectic al celor doi evrei-apostoli ai comunismului, Marx si Engels!!! – …IN DAUNA CRESTINISMULUI (…cel putin, in partile evidente ale societatii umane, nu si in manastiri, acolo unde smeritii „nevazuti” produc exercitiile de vizualizare a Nevazutului, a Duhului Umano-Divin si a Sinei Duhului Dumnezeiesc!)!!!

Adrian Botez

Dragul meu coleg si frate

On By nelursIn poetryLeave a comment

Dragul meu coleg si frate,
Azi iti scriu ca mi-e mai bine,
Intre noi de-i strainatate,
E si dragoste, vecine,

De trei lei, de-o vorba buna,
Dragul meu coleg si frate,
De firimituri de luna,
Ca sunt scumpe, din bucate –

Dragul meu coleg si frate,
Poate n-am nici vorba buna,
Poate n-am sa-ti dau bucate,
Nici firimituri de luna –

Poate am doar dor de toate,
Poate am doar dor in mine,
Dragul meu coleg si frate,
Si de tine, si de tine –

Dragul meu coleg si frate,
Poate n-ai vreo vorba  buna,
Sa imi dai, din strainatate,
Nici firimituri de luna –

Poate ai doar dor de toate,
Poate ai doar dor, in tine,
Dragul meu coleg si frate,
Si de mine, si de mine…

Dragul meu coleg si frate,
Scrie-mi azi ca ti-e mai bine,
Intre noi de-i strainatate,
E si dragoste, vecine,

De trei lei, de-o vorba buna,
Dragul meu coleg si frate,
De firimituri de luna,
Ca sunt scumpe, din bucate…

Jianu Liviu-Florian

Marin Sorescu si gandirea Samkhya

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa  de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand,  motivul are caracter contextual,  chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva.  Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este  tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului  ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor  mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila  de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste  manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru  o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit  si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris,  a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet?  Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului  ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de  moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu  in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm,   si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.”  Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele  decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
–    Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010,  pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?

Craiova, 26 02 2011

Nicolae Balasa

POARTA SARUTULUI

On By nelursIn poetryLeave a comment

Poarta sarutului,
fascinanta geometrie!
Sarut brancusian – poarta a dragostei,
forta a dragostei!
Jumatati de cerc – simbol,
sarut filigranat, la infinit repetat;
de ploi purificat,
de soare, de luna, de stele binecuvantat;
de indragostitii pamantului privit, imitat.
Sarutul brancusian – forta a dragostei;
sarut puternic, rotund, simetric, intelept!
Poarta a sarutului!
Sarutul, poarta a dragostei!
Fascinant simbol, fascinanta geometrie!

MASA  APOSTOLILOR  NEAMULUI

In parcul impresurat de o adanca tacere,
in jurul mesei rotunde
ca pamantul, ca cerul, ca nimbul,
intr-o perfecta simetrie, cumintenie,
stau cele douasprezece clepsidre,
masurand la infinit timpul…
Metafizica lui Brancusi –
geometria pietrei !
La ce s-a gandit artistul ?
la fiii lui Iacob,
la semnele zodiacului,
la cei doisprezece Apostoli ?
Ne-a ramas puternica piatra,
in mijlocul ei coborand prin eter
lumina din Inaltul cer.
Durerea  neamului oprimat si nefericit,
acolo o putem striga,
ca-n fata unui templu,
ne putem ruga…
La masa cu cei doisprezece Apostoli
Iisus ne poate judeca.
Ce altceva ne poate hrani viata,
decat cunoasterea si speranta ?

Vavila Popovici  Raleigh, North Carolina

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!)  cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de  propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie  lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare  ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) –  n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea  de Duh fiind, deci,  prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam  pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!)  – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu  –  si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca  (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore,  incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.

Adrian Botez

LADITA CU MARTISOARE

On By nelursIn NewsLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA
va invita in data de luni 28 februarie 2011, orele 10.00 la evenimentul:
“LADITA CU MARTISOARE DE LA GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA”

locatia: C.C.Sind.Gl.,et.1
Coordonatori proiect:
·        Fundulea Mioara –director Gradinita nr. 64 „Ileana Cosanzeana „;
·        Angela Baciu        – scriitor, consilier cultural Casa de Cultura  a Sindicatelor Galati

Colaboratori:

v    Ciobotaru Ana, educatoare;
v    Dumitrascu Claudia,institutor II;
v    Tofan Eta –Marinela,educatoare;
v    Toropoc Tatiana, profesor pentru invatamantul prescolar;
v    Teleuca Nicoleta, educatoare;
v    Ares Roxana, Institutor II;
v    Tacaluta Maria , profesor pentru invatamantul prescolar ;
v    Paraschiv Alexandra ,educatoare;
v    Broasca  Georgeta, educatoare;
v    Toader Mirela , educatoare;
v    Hurduc Gina, institutor II;
v    Luparu Jenica, educatoare;
v    Stan Dan – Nicoleta , institutor I ;
v    Hodorogea Milica , educatoare.

motto proiect:

“Copiii care traiesc in generozitate,invata sa fie generosi ,
Copiii care traiesc in prietenie , invata ca lumea e un loc frumos in care poti  trai.”
(Dorothy L. Nolte)
Obiectivele protocolului:
* Cunoasterea  unor traditii si obiceiuri stramosesti;
* Formarea unor virtuti culturare si a unui comportament  moral  adecvat varstei;
* Implicarea prescolarilor la unele obiceiuri specifice tarditiilor culturale  mai importante la romani (Sarbatoarea „Martisorului”);

Justificarea proiectului:
Copilul inca de la varsta prescolara vine in contact cu realitati , simboluri si manifestari cultural- traditinale  ale caror semnificatii in intelesul lor cel mai simplu este bine sa le cunoasca.Mai intai in familie , apoi in gradinita prescolarii invata sa manifeste anumite comportamente  si deprinderi de conduita traditionala , cu ajutorul carora va deveni o persoana deschisa comunicarii in noul context european .
evenimentul va cuprinde: – o expozite de martisoare handmade

– program artistic: momente de poezie, muzica, jocuri, s.a.
– decernare diplome de merit

va asteptam, intrarea este libera,
ceaiul din partea casei!

(foto afis: cristian nastase, afis realizat de “adquest image)

Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consiier cultural C.C.Sind.Gl

Iuresul jocului, frenezia dansului, farmecul valsului

On By nelursIn NewsLeave a comment

Joi, 3 martie a.c., Ansamblul Coral VOCI TRANSILVANE al Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca (dirijor Adrian COROJAN), prezinta, incepand cu orele 18.00, in sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Concertul de primavara „Iuresul jocului, frenezia dansului, farmecul valsului”.
 Vor fi interpretate lucrari din creatia compozitorilor: Guido ALBANESE, Augustin BENA, Georges BIZET, Piotr Ilici CEAIKOVSKY, Gheorghe DANGA, HÁLMOS László, Tudor JARDA, Iosif  IVANOVICI, Franz LEHAR, Jacques OFFENBACH, Ciprian PORUMBESCU, Ion VIDU, Pretorian VLAICULESCU, Bedrich SMETANA.
 Invitate speciale: soprana Daniela MURESAN – CHISBORA si mezzosoprana Marinela MARC de la Opera Romana din Cluj-Napoca. Isi mai dau concursul: Natalia Constantin – pian, Ioan POP – orga electronica, precum si Valentin CONSTANTIN si Catalin PAH – chitara.
 Concertul este realizat de Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, in parteneriat cu Asociatia culturala VOCI  TRANSILVANE.
 Organizatorii invita pe melomanii clujeni interesati sa asiste la acest concert-spectacol de exceptie.

Manager (director general)
Dr. Dan BRUDASCU