ELENA BUICA -cronica -UN  EVENIMENT  DEOSEBIT  ÎN  LUMEA LITERARĂ DIN 2021

Nu cu multe luni înainte de a se încheia anul 2021, numele autoarei Mara Popescu Vasilca era necunoscut în lumea literară. Nu de mult, Adrian Erbiceanu, Președintele Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ), mi-a atras atenția asupra acestei autoare. Așa am luat legătura cu dânsa și a fost o surpriză cu adevărat plăcută. Am aflat că autoarea a început să scrie nu de mult. Gândul m-a trimis la ideea că fiecare eveniment din viața noastră își are un timp al lui și, astfel, fiecare putem descoperi artistul exilat în interiorul nostru, poate chiar acel creator necunoscut, neobservat, dar care așteaptă nerăbdător ocazia să creeze bucurie de viață și împlinire. Și așa am mai aflat și câte ceva despre recentele sale scrieri. După ce am primit pe internet câteva romane, surpriza a înflorit.

Nu e vorba de o surpriză oarecare, ci de una care îți cere o pauză de gândire pentru a te asigura că ai auzit bine și ce ai auzit e veridic. Autoarea mi-a spus că a început scriind șase romane într-un singur an, 2020. Fiind la începutul acestei noi pasiuni și neavând contactele necesare, în plus trebuind să se supună rigorilor pandemiei, autoarea nu a reușit să-și facă scrierile cunoscute. Cele câteva încercări, făcute de către editură, au rămas fără ecou.

În acest timp, stăpânită de vocația cuvântului scris, s-a lăsat în voia stării de spirit cu participarea întregii sale ființe, așa cum mi-a destăinuit aproape de fiecare dată prin telefon: „Am scris fiecare volum în decurs de două luni și le-am terminat într-un singur an. Aveam un fel de febră a scrisului. Nu puteam să fac pauze, fiindcă personajele mele mă chemau, trăiau ca ființe vii și îmi povesteau ce li s-a mai întâmplat. Uneori mi se întâmpla să-mi apară subiectul următorului roman, înainte de a-l termina pe cel aflat în lucru. Scriu pentru a mă împlini pe mine, împlinind astfel destinele altora”.

M-au încântat cele aflate și i-am sărit în ajutor. 

Vestea s-a răspândit și s-a întors cu traista plină cu bucuria unei victorii emoționante. Acum Facebook-ul și internetul au multe imagini ale cărților sale și multe comentarii care au surprins-o și au făcut-o mai încrezătoare în scrisul său.

Romanele Marei au în centrul atenției iubirea și sunt dedicate femeilor, dar nu numai. Titlul lor cuprinde numele personajului feminin și tema întregului volum: „Vanda, între dorință și rațiune”, „Nora, în căutarea identității”, „Paula, împlinire târzie”, „Catia, gustul amar al trădării”. „Ursula, o mamă judecată de copii” și „Bianca, printre castele de nisip.” Toate au fost adunate într-o colecție: „Dragostea, arză-o-ar focul!”.

Departe de romanele de dragoste clasificate „ușoare, încărcate de „dulcegării”, subiectele și personajele create de autoarea Mara Popescu Vasilca sunt complexe și uneori controversate, dar totuși atrăgătoare, fiindcă le regăsim țesute în firea noastră omenească.

Personajele principale ale acestor romane sunt femei tinere, frumoase, inteligente, cultivate, cu aspirații înalte, cu disponibilități interioare deosebite, cu o concepție despre viața complexă și subtilă, dar, din nefericire, își aleg calea de împlinire prin mijloace „neortodoxe”. Multe fapte sunt reprobabile și primul impuls al cititorului este cel al judecății aspre, dar autoarea parcă ne amintește de cuvintele Mântuitorului adresate celor care doreau pedeapsa cu moartea prin lovirea cu pietre a păcătoasei Maria Magdalena: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”.

Oricât de multe și de profunde ar fi momentele de vulnerabilitate, abaterile, rătăcirile sau umbrele care frământă personajele sale, acestea, înzestrate cu inteligență emoțională, în final, conștientizează greșelile făcute și doresc să înțeleagă ce s-a petrecut cu viața lor și aspiră să trăiască sentimente nobile care întrețin speranța, cutezanţa, eroismul, perseverenţa în bine, o scară largă de valori morale. Ca cititor îți trece prin minte ideea că e în firea omenească zborul spre înalt, spre împlinirea unor visuri mari și nu toți alegem magistrala pentru a ajunge la împlinirea lor, ci mai alegem și drumuri întortocheate care ne pot duce în prăpastie dacă nu ne oprim la timp.

Sunt răscolitoare pasajele introspective care, în final, duc la o existență descătușată: „Mă caut pe mine, vreau să știu ce rol am avut în viața lui. Credeam că e al meu, și acum bâjbâi în întuneric, îl caut, dar nu-l mai găsesc. Am doar o minte încărcată de cuvinte alese, care sunt atâtea câte zile am trăit împreună, fără să ne știm gândurile, zilele de singurătate” (Nora, în căutarea identității).

Chiar de la începutul lecturii ești atras de originalitatea viziunii, de arhitectura volumului, de familiaritatea comunicării făcută cu căldură, cu sinceritate, cu bun gust. Sunt multe pagini în care descrie cu lux de amănunte scene de relații intime, dar totul este dominat de decență.

Discursul narativ se desfășoară prin relatarea personajelor principale care ne împărtășesc din experiența lor cu o cuceritoare sinceritate și într-un limbaj fluent, clar și de bun gust. Sunt emoționante aceste destăinuiri pe care autoarea le-a lăsat să curgă firesc fără să intervină.

Cu toate frământările și încrâncenările în lupta pentru împlinirea dorințelor, autoarea imprimă romanelor nota sa personală, un calm luminos și echilibrat, astfel, aceste cărți îi conturează personalitatea.

Este firesc să fie așa atâta vreme cât autoarea e luminată în interiorul său de un optimism debordant: „Vedeți de ce sunt eu mereu fericită? Pentru că viața mă premiază, mă bucură și mă surprinde, pentru că trăiesc frumos printre persoane minunate care mângâie minți ce au trudit, răsplătesc pentru timpul prețios, parte din viețile lor pentru a scrie cu mintea, cu sufletul, cu dragoste pentru ei și pentru cititori”, notează autoarea pe Facebook, ca răspuns celor ce au făcut comentarii la romanele sale.   

Mesajul lor are un ecou profund asupra sensibilităţii umane. El pune în discuție probleme de moralitate, reguli scrise și mai ales nescrise și consecințele lor, foarte importante pentru bunul mers al vieții noastre.

Lectura este plăcută și datorită faptului că, printre rânduri, poți desluși interiorul complex al autoarei, spiritualitatea ei bogată, harul cu care a fost hărăzită, te farmecă noblețea și decența înnăscute și multe alte abilități distinctive ale personalității sale, precum dovezile de virtuozitate, conceptul clar al romanelor sale și o filosofie temeinică a vieții care însoțesc paginile cărților.

Aceste cărți cu viziunea lor optimistă, dar, în același timp, cerebrală, îndeplinesc condițiile necesare dăinuirii în timp, căci, pline de miez, sunt ca o oglindă în care ne privim dincolo de ceea ce vedem în universul înconjurător, în acel univers al spiritualității noastre lăuntrice, ajutându-ne să rămânem sănătoși fizic și psihic, oferindu-ne, în același timp, o rază de lumină și de încredere că visurile noastre ni se pot realiza prin talent și perseverență.

ELENA BUICĂ BUNI

Toronto-Canada

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.