Ben Todică: DIALOG CULTURAL JUCĂUȘ

DIALOG CULTURAL JUCĂUȘ

~*~

    – Ca să înrobești un popor, întâi îi distrugi sistemul de învățământ și sanitar. Asta se întâmplă de 30 de ani și apoi ați privatizat toate instituțiile țării, vânzându-le la străini, care le-au muls cum au dorit. Herta Müller era adevărul pe care nu-l vedeau românii. Or fi merele tale pădurețte, măi Pavele, dar mai umblă și tu prin ele.

     – Mi se reproșează că eu stiu și folosesc unele strâmbături lexicale voit, dar unele sunt scăpări, pentru că nu știu de ce mă grăbește instinctul. Mi se spune: Ia și tu seama de model dictonul latinesc „Non multa sed multum” – nu multe, ci mult (nu cantitatea ci calitatea). Buchisește-ți cu răbdare textele și le vei da mai mult lustru, fii respectuos și vei fi acceptat!

     – Asta-i ca și cum i-ai spune lui Picasso: Băi, nu mai fă capetele alea prea pătrate. Materialul tău e necorectat/necenzurat intenționat ca să de-a posibilitatea psihologilor să citească mai profund în starea prin care treci. Din tremurăturile unui om înțelegi mult mai mult decât din mâinile neclintite ale atacatorului. E mult mai multă omenie și căldură în vocea lui Mandela decât în a lui Obama. Tu mă surprinzi cu darurile tale. Nu te mai justifica în fața nimănui. Cei care cred că știu, de fapt nu știu. Chiar teoriile marilor savanți cad periodic. Deci urcă. Noi te iubim. Și știi de ce? Pentru că tu trăiești. 

     – La ce bun să mai fiu bătut, chiar și de soartă, de destin (pe un umil, la ce e mai bine / bun, să-l mai și bați sau să mai fie și bătut de Dumnezeu, la  ce-ar mai fi bun mai ales, că tot, în calul care trage dai și strigi turbat:

     – „Diiiiiii!?” Ooof, că tare multe ai de îndurat, Pavele. Mă bucur că nu te dai bătut. Lumea realizează că fericirea nu stă în avere și materialism și a început să se trezească. Corporațiile înfiorate au adus pandemia ca să-i rupă pe oameni din a se îmbrățișa, din a-și manifesta această fericire și prin această teroare nouă să-și continue adicția. „Conspiratie?”

     – Zicem ce zicem, dar de multe avem și nevoie, numai, că banii aduc fericirea, însă nevoia, nu crezi, că ne încurcă?

     – Banul e necesar ca instrument de dialog economic, dar nu ca fericirea să devină din abuz, dintr-un infinit număr al lor. Pălinca e bună, însa în ocazii – nu toată ziua în șanț.

     – Și toată această fericire pentru că nu l-am abandonat pe Sfântul Eminescu.

     – Da! Dar Dumnezeu te recunoaște. De ce nu ești mulțumit și vrei să fii recunoscut de cei ce nu dau doi bani pe cei înNOBILAȚI odată: Eminescu, Coșbuc, Creangă, Cantemir etc.?

     – Asta bine văd negru pe alb / pe șalul poetului rus (ce să-ți spun eu nu am prea purtat șal) ca eu să nu m-arunc sub tren cum naibii a făcut tembel Ana Karenina, o bogată rusă deznădăjduită de societatea bolșevică, că de cozonac nu mă feresc și dacă mă calcă, fir-ar să fie, deși mă îngrașă! Bine-ar fi s-avem parte de sfântu Eminescu – dreptul nostru la veșnicie cu limba română, Ben Phonex, în credință și excelentă conștiință, noi trecând cămila care n-o avem, trecând-o prin urechile acului și cu un dram de credință mutăm până și munții din loc!

     – Eminescu e un Dumnezeu aparte în fiecare din noi ca și în Vica.

     – Oooo, Vica mea! „Odată, în viață, vei ști ce să premiezi zi de zi, în dreptul de a fi zi de zi / în drept de înviere cristică asemenea unui candidat la fericire”, zice cu vorba ei cântată de la mama ei nativ cântă Iuliana Tudor. Vica-i sclipitoare și, când cânta cu Ionel Ionelule pe la porta… și zărzărică zărzărea fetele merg la pădure, c-o fugit Zaraza ca nevastă-n lume cu tri prunci ne botezați, om, în rază luminat, resposabilizat de Zavaidoc, o mândru-n cântec, dar de altfel fără noroc petec la sac… Maia Morgenstern: hazardul își are rolul său (recită Criticilor mei, o face asumată. Constantin Noica zicea că Eminescu e omul deplin a culturii noastre. Noi suntem definiți de cultură, prin cultură ne scriem istoria. Maia Morgenstern cenzurată nud în Patul lui Procust.

     – Am văzut filme românești făcute pentru export în 1979 în Italia cu Amza Pelea în nud, în grajd cu o servitoare, deasemeni pe Mircea Albulescu în nud în filme românești foarte populare în România, dar cenzurate.

     – Cu Mircea Albulescu nu mi-o plăcut Cel mai iubit dintre pământeni. Scena aia din închisoare mă dezgustă. Frumoasa Vica ghicise uitându-se, în a izvorului oglindă, dibuise, că e frumoasă ca o crăiasă de la țară, ca o primăvară ce de abia migise, în învierea ei de limba română, cu îndemână, șoptind șoapte de amor, din Cartea șoaptelor, levantul, în rostul lor, de cântare a cântărilor, cu șoapte de amor, în dragoste și dor, chiar:

     – „Tu, cum mai lupți cu durerea?” (nu mi-ai mai spus, cum te-ai vindecat după accident, ai uitat să-mi mai zici, crezând că nu mai are importanță). Care mai e grija ta de a duce tot greul vieții având grijă de tine?

     – În fiecare dimineață îmi simt durerea când mă ridic din pat. E ca și o entitate separată care doarme și când mă trezesc se așează și ea în locul în care trăiește din 2017. Apoi se face că nu vede precum mâța. Ea e acolo de câte ori mă ridic și se așează când umblu, fiind conștient că ea e cea care îmi dă impresia că s-ar putea să cad. O pierdere de echilibru rapidă care mă șochează și îmi trezește conștiința. Adica mă aduce cu picioarele pe pământ. Când ești creativ, tu nu ești în trup, e doar animalul. Sunt momente când cred că aș mai avea multe de făcut/contribuit și sunt momente când cred că rolul meu s-a terminat și pot intra în somnul etern. Îmi pare bine că Ming are copiii ca suport și asta e un confort. Nu va plânge și nici nu îmi imaginezi. Mao i-a făcut DÂRZI. Viața a fost frumoasă și bogată pentru mine. Am fost educați să fim cuminți și acum golanii profită și își călăresc societatea. Ar TREBUI sau sigur trebuie ca noua generație să învețe din nou să fie REA și să muște din politicieni.

     – Cu ce te mai alinți?

     – Cu posibilitatea de a mai aduce bucurie lui x și lui y, de a-i asigura că nu sunt singuri și că nu sunt nebuni atunci când își doresc ARIPI.

     – Cu Ming ai un pui de chinez? Vorbești, dar nu-mi deslușești intimitatea ta cu asiatica Ming, nu e sufinciet dezvăluită (eu ce să spun?)

     – Cu Ming e o altă lume. Eu am intrat deja în GLOBALISMUL ALBASTRU. Nu trebuie să îi aștept pe americani. În fiecare zi descopăr și învăț lucruri noi din cultura asiatică veche de 15 mii de ani. Ei sunt evoluați psihic și anatomic într-o altă direcție decât noi europenii. Una e să mănânci cu furculița și alta cu bețișorul. Noi nu realizăm din aroganță si îngâmfare. Ei simt și percep lucrurile diferit. Mă uit la nepoții din partea copiilor ei. De când s-au născut și până azi, la 10 ani nu pot rezona cu ei ca suflet și nici ca instinct. În schimb ei între ei parcă sunt telepatici. Noi, albii îi privim și judecăm prin mitologia noastră. Aici e păcăleala și lenea noastră. Eu încă învăț și aflu cine suntem noi pământenii. Ai mei și cu ai ei suntem destui. Nu am.

     – Ai fost vreodată gelos? Cum, îți explici gelozia?

     – Gelozia e generată de cultură. La noi e venită din poveștile și istoria cu care am crescut. De la Evrei, din Biblie și din Hollywood, din mitologia greacă și cea daco-romană etc. Gelozia se învață și este injectată în popoare ca să fie folosită în dezbinare și control. Gelozia e o sculă emoțională pe care, dacă e extrasă și îmbogățită o poți folosi și face minuni. Uită-te în Biblie și chiar în toate piesele lui Shakespeare. Când te trezești și realizezi cine ești, te vindeci de boala geloziei. Gelozia se retrage în locul ei natural împreună cu celelalte emoții protective. Părinții te pot influența și îndoctrina. Ai mei, în simplitatea lor nu au înțeles pasiunea mea pentru film și concursuri, ca să dau un exemplu și m-au ațâțat emoțional și atunci eu am căutat singur o altă temă, mai potrivită sau mai adevărată pentru următorul concurs. Am observat și învățat pe ce se pune accentul, însă elementul adevărului trăit de mine am vrut să-l explic în film și asta i-a supărat și pe comunisti și pe capitaliști. De ce? Pentru că strigam: JOS ARMELE! Nu am fost gelos. Eu am acceptat de mic că sunt alții care știu mai multe decât mine și nu îmi rămânea decât adevărul perceput de mine să-l caut. La fel cu fetele. Era preferința lor. Rezultatul așteptărilor e cel programat de cultură, nu de creație. Nu știu dacă nu a avut efect asupre mea zisa: Dorește aproapelui ceea ce ți-ai dori ție. Și atunci gelozia dispare.

     – În filmul serial Don Matteo, se zice, că: Iubirea e dar de la Dumnezeu.

     – Aici ai nimerit-o. Am iubit extraordinar și iubesc. Iubesc până la lacrimi sau jertfa supremă. Iubirea acoperă și chiar sufocă gelozia în cazul meu. Pe alții îi face sadici, criminali, distructivi până la exterminare. Ce nu înțeleg unii, și asta e trezirea de care vorbesc, e că iubirea trebuie să ierte, să vindece nu ca nebunii, cu ciomagul, ci prin binecuvântare. Acesta e Darul lui Dumnezeu! Albii au perfecționat manipularea sentimentală precum politica și se mulțumesc să trăiască în minciună (și unii și alții), pe când asiaticii/galbenii fac declarația prin fapte și durabilitate constantă, și dacă nu înțelegi asta și aștepți minciuna din gura lor ca răspuns vei fi dezamăgit. A-i privi pe asiatici prin ochelarii culturii tale e total greșit.

     – Unii oameni-s cum întorci mâna.

     – Mârlănia conduce omenia la noi. Trebuie să punem mâna pe justiție și s-o aplicăm. Am uitat să mai mârâim, să reacționam și să fim drepți.

     – Ca atare, nu-i mai trăiau lui Vica părinții cărora trebuia să le ceară învoire și binecuvântare.

     – Dumnezeu i-a dat-o. V-a binecuvantat în unirea voastră. Fericirile noastre stau în aceeași sursă: DARUL/TALANȚII.

     – Dezirabilii, politicienii, cu multă ușurință ne fac rău, deprinși cu așa ceva.

     – Pentru că le dăm voie. Am învățat de la război încoace să fim cuminți și ei profită de asta. Ne înrobesc, ne mint, ne batjocoresc, ne fură și ne vând la maximum. Copiii nu mai au nici un Dumnezeu în față. Se vor întoarce spre noi în morminte și vor da cu pumni, plătindu-ne pentru ceea ce le-am făcut. Că am fost momâi în viață, nediferiți de morți.

     – Politicienii n-ar trebui să facă rabat la calitate ca divele Ave Maria, de la patinajul artistic. În puterea cuvântului e România, pe altarul soarelui, imensă tablă de șah al pământului, că pas cu pas a lucrulu bine făcut, în veșnicia, în satul, în care mintos veșnicia, în care cu Hristos luminos m-am născut ca să întreb pentru răspuns, voi pe Hristos între coaste cu sulița de ce ați mai străspuns?

     – Du-te și spune-i reprezentantului tau local, (al partidului pe care il susții din guvern) despre nemulțumire și de pericolul pe care îl observi. Vindecarea unui sistem bolnav așa începe, cu un pas.

     – Când ai suflet mare și larg, ai șansă și rar făinoșag.

*

Omul mare are suflet mare,

suflet de poveste

și cu dragoste.

~*~

Ben Todică & Pavel Rătundeanu-Ferghete

(dialog din‚’Mere pădurețe’)

23 Ian. 2022

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.