STUDIU. Doar 2% dintre bolnavii de COVID îmbolnăvesc alte persoane

de Emanuel Dumitru

  • Majoritatea persoanelor care au COVID nu îmbolnăvesc alte persoane, ci doar câțiva oameni sunt cei care transmit boala la mulți alții, afirmă un studiu realizat la Universitatea Boulder, Colorado.
  • Doar 2% dintre toate persoanele testate pozitiv cu COVID au transmis 90% din cantitatea de virus aflat în circulație.
  • Nu avem nevoie de teste ultrasensibile, fiindcă acestea înregistrează și virușii morți din organism, este suficient un test rapid pentru diagnosticare persoanelor contagioase.

Câțiva „super-purtători” cu încărcături virale deosebite sunt responsabili pentru cea mai mare parte a transmisiei bolii COVID-19, în timp ce aproximativ jumătate dintre persoanele infectate nu sunt deloc contagioase în momentul diagnosticării, sugerează un nou studiu, realizat de Universitatea Boulder, Colorado, pe mai mult de 72.000 de probe de testare, scrie Medical Xpress.

Un alt studiu aduce și mai multe dovezi în favoarea ideii potrivit căreia contagierea este determinată de încărcătura virală sau cantitatea de particule de virus pe care le poartă o anumită persoană. S-a constatat că doar unul din cinci studenți din căminele studențești, care au avut la teste rezultat pozitiv și-a infectat colegul de cameră. Iar încărcătura virală a acestora a fost de aproape șapte ori mai mare decât a celor care nu au răspândit virusul.

„Concluzia acestor studii este că majoritatea persoanelor cu COVID nu îmbolnăvesc alte persoane, ci doar câțiva oameni sunt cei care transmit boala la mulți alții”, a spus Sara Sawyer, profesor de biologie moleculară.

Acest studiu este unul dintre cele mai ample realizate până în prezent pentru examina transmisibilitatea la persoanele asimptomatice. Cercetătorii au analizat probe de salivă colectate de la studenți, de la unii profesori și de la personalul auxiliar din campusul universitar în perioada 17 august – 25 noiembrie.

Studenții asimptomatici s-au testat săptămânal, folosind un test extrem de sensibil, numit RT-qPCR (reacție în lanț a polimerazei cu transcripție inversă), care detectează și cuantifică materialul genetic din virusul care cauzează COVID-19.

Din 72.500 de probe prelevate de la persoane asimptomatice, au fost identificate 1.405 de cazuri de COVID-19.

Super-purtători = super-răspândire

Comparând particulele virale ale studenților asimptomatici cu probe ale pacienților spitalizați, Sawyer și echipa ei au constatat că acestea nu puteau fi distinse unele de altele.

„Aceasta înseamnă că simptomele ne spun foarte puțin despre ceea ce se întâmplă în interiorul corpului unei persoane”, a spus Sawyer. „Unii dintre cei asimptomatici poartă o încărcătură virală la fel de mare ca cineva care este intubat cu COVID într-un spital”, a adăugat aceasta.

Doar 2% dintre toate persoanele testate pozitiv cu COVID, de la Universitatea Boulder au transmis 90% din cantitatea de virus din acel loc. Unul dintre studenți era purtătorul a 5% din cantitatea virală existentă acolo.

Între timp, aproximativ jumătate dintre cei care au fost testați pozitiv aveau încărcături virale atât de scăzute (sub 106 virioni/ml), încât probabil că ei nu mai transportau virusuri vii, după toate probabilitățile ei nefiind contagioși.

Acesta este un alt exemplu care ne explică de ce nu avem neapărat nevoie de teste ultrasensibile, care necesită, de altfel, și mai mult timp pentru procesare, a spus coautorul studiului, Roy Parker, directorul Institutului BioFrontiers. „Chiar și un test mai rapid, dar mai puțin sensibil, îi va identifica pe toți oamenii contagioși”.

Continue reading alephnews.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.