de Călin Rechea
Apar tot mai multe “semne” că se apropie o nouă eră a întunericului pentru Occident. Nu, nu este vorba despre venirea lui Sauron, ci doar despre efectele catastrofale ale deciziilor luate de politicieni inepţi, ignoranţi, ipocriţi şi ticăloşi.
Colapsul aproape total al sistemului energetic din Texas, din urmă cu două săptămâni, a fost doar unul dintre aceste “semne”, iar numărul lor a crescut accelerat şi în Europa.
În primăvara anului 2019, Wolfgang Neldner, directorul Berlin Energie, compania de stat care asigură distribuţia gazelor naturale şi energiei electrice în capitala Germaniei, avertiza că riscul întreruperii neplanificate a alimentării cu energie electrică este tot mai mare şi va continua să crească, deoarece “structura producţiei de energie electrică este tot mai complexă”. Neldner recomanda atunci locuitorilor Berlinului să-şi facă stocuri de apă şi lumânări.
După mai puţin de doi ani, în ianuarie 2021, reţeaua electrică a Germaniei a fost aproape de o cădere generalizată. Puterea instalată de peste 100 de GW în centralele eoliene şi solare nu a contat, deoarece vântul a lipsit, iar panourile solare erau acoperite cu zăpadă.
Citiți și:
Citiți și: Acum veți înțelege de ce a căzut Referendumul pentru Familie. Neomarxiștii, neolimbajul și neosexul
A fost nevoie de repornirea unor centrale pe cărbune pentru a se evita lăsarea întunericului deasupra Berlinului, unde autobuzele electrice au lăsat călătorii în staţii, deoarece acumulatorii se descărcau prea repede.
Pentru a reduce presiunea asupra reţelei de distribuţie fragmentate şi subdimensionate din Germania, Ministerul Economiei a încercat să introducă un proiect de lege care prevede deconectarea automată a automobilelor electrice de la reţea în cazul unei cereri mari, după cum scrie cotidianul Die Welt.
Reacţiile negative nu au întârziat să apară, iar acum s-a trecut la revizuirea proiectului de lege, dar cu menţinerea măsurilor de “netezire” a cererii şi schimbarea listei consumatorilor care pot fi deconectaţi.
Mult mai “interesante” vor fi reacţiile când autorităţile de la Berlin vor fi nevoite să explice că raţionalizarea consumului de energie electrică este singura cale către un nivel superior al civilizaţiei, mai ales că ţările socialiste au demonstrat deja acest lucru înainte de 1989.
De ce este subdimensionată reţeaua electrică la nivel federal? Deoarece ecologiştii s-au opus şi se opun construirii unor magistrale între nord, unde se produce, şi sud, unde sunt principalele locuri de consum.
Continue reading bursa.ro