SPRE O SENINĂTATE FINALĂ – recenzie de CONSTANTIN STANCU, la vol. RUBAIYATE BOTEZIANE, de Adrian Botez

 

Spre o seninătate finală

Există un modernism anticipat, bine consolidat de-a lungul timpului. Rubaiyatul este o poezie legată, mai ales, de numele unui poet celebru, Omar Kayyam. Această formă de poezie exprimă idei mistice, filozofice, erotice. Este legată de cultura persană, dar nu numai. Structura este aparent simplă, formată din patru versuri, care conțin o idee înaltă, penetrantă. Din acest motiv, modernismul se relevă prin lungimea minimă a textului, sub o formă aparent fixă, și prin transmiterea unui mesaj adresat direct cititorului. Stilul s-a consacrat prin secolul al IX-lea și a făcut carieră, în multe zone ale lumii – lirica intrând în fondul de aur al literaturii universale. 

Adrian Botez, poet harnic și preocupat de mesajul poeziei, a publicat, la Editura Rafet, în anul 2021, volumul Rubaiyatele Boteziane* –  și a propus cititorului câteva texte penetrante, devoalând pasiunea sa pentru latura spirituală a poeziei. El și-a asumat, iată, paternitatea stilului daco-valah, românesc, aparte de cel persan, cu sonorizări apăsate și tranșante. 

Deși stilul este unul aparent clasic, versurile sale au sabia unui modernism bine calculat, temperat de temele care îi sunt apropiate. 

Cartea are mai multe părți, bine construite, armonioase, legate între ele de fiorul pasiunii pentru adevăr, iubirea pentru neamul de aici, deschiderea spre o eternitate posibilă:            1. Despre neam și popor; 2. Despre divinitate, lume, om și păcat; 3. Despre timp, toamnă, moarte – veșnicie și libertate-demnitate; 4. Despre poet, poezie, visare, cântec și… alte lumi; 5. Despre seninătatea finală; 6. Epilog. Fiecare capitol are un motto, ca argument liric, în ton cu versurile scrise și trăite. Este un semn pentru schimbarea planurilor spirituale ale celui care înțelege sensul, în raport cu forțele lumii dezlănțuite. Curentul liric, care dinamizează versurile, este sub semn divin: „Ființa Lui Sublimă-și dă toată silința/ s-echilibrez Putinți – cu Neputința:/ nu poate – Nicicui – Rău a face – Niciodată/ ci numai Bine-aduce – Iubire și Răsplată (cf.  Dumnezeul meu)(p.27). Este definită și explicată, la începutul și la sfârșitul cărții, natura speciei literare și legătura, peste vremuri și tărâmuri, între culturi aparent diferite. 

Poetul este personajul textelor scrise, gândurile lui fac parte integrantă din carte, se confundă cu mesajul. Lansează o provocare evidentă: despre primul rubaiyat daco-valah. În final, avem o scurtă prezentare a poetului, cu viața sa tumultoasă și dedicată literaturii, sub o aură spirituală acceptată și asimilată.   

El pledează pentru un rubaiyat al nostru, fulger venit din cele patru puncte cardinale ale pământului de aici, atins de înțelepciunea unui popor vechi, valahii – bazat pe izvoare divine, susținut de plaiurile acestea, de tăria istoriei noastre. 

Chiar de la început, el scrie: „un Fulger – cu Patru Ramuri – și cu Fructele în Rai/ pătrunzând înțelepciunea prin Borțile de la Nai…!/ Rubaiyatul valahimii se-oglindește în Izvoare :/ s-a născut nu în Persia – ci aici – pe-a’ noast’ Ponoare!” (cf. p. 5). Suntem introduși în atmosfera versurilor, sub un stil autoimpus – și suntem atenționați asupra ideilor înalte din acestea. Cum limbajul s-a tocit de-a lungul timpului, trecând prin cărțile a milioane de oameni pasionați, Adrian Botez utilizează, în corpul textelor, litera mare pentru unele cuvinte, deși rubaiyatul începe și continuă cu literă mică, precum în stilul postmodernist actual, în care unii scriitori, însă, declanșează o literatură mundană, dar fără substanță. La Adrian Botez substanța există, susținută de arcadele unei culturi acceptate. 

Totodată, la finalul cărții, autorul ne avertizează că, în limba română, există un rubaiyat mult mai vechi, țâșnind din adâncuri: Miorița – „Pe un Picior de Plai,/ Pe-o Gură de Rai,/ Iată, vin în Cale,/ Se cobor la Vale…”.  Suntem introduși în atmosfera Raiului de aici, în marea Cale a istoriei, cu toate necazurile și bucuriile adunate în folclorul autohton și-n operele marilor Maeștri (”Truverii) ai Suferințeisingura prin care se poate cunoaște lumina, de pe munții înalți. 

Temele și ideile din aceste texte dense, care au tăria unui vin vechi, băut la sărbătorile de azi, pleacă de la valorile care ne leagă pe toți. De fapt, titlurile capitolelor sunt relevante și ne descoperă sensul, în povestea istoriei noastre zbuciumate. Versurile ne aduc imagini, stări, idei, mituri, viziuni legate de popor, aspectele spirituale ale genezei și viețuirii oamenilor. Dinamismul se leagă de sângele martirilor, căzut/scurs în acest pământ, de ruga părinților și a voievozilor, care au luptat pentru o libertate mereu cenzurată, de politici vechi și noi, mai mult sau mai puțin corecte. Speranța se materializează sub vechile altare, la lumina tainică din candele, sub sunetul izvoarelor. Credința în Dumnezeu și-n Hristos au dat biruința, valoarea noastră s-a potențat de capacitatea de a ierta, în vremuri de „vânătoare cosmică”… Uneori, un „egoism paranoic” ne-a afectat existența zilnică, păcatele ivite din absurdul vremurilor și din rătăcirile unor monștri, care s-au ridicat din apele adânci ale istoriei. 

Poetul acceptă prezența unui paradox în existența noastră – un paradox al luminii durerii, al anotimpurilor cenzurate. Uneori împinge discursul la limită: viață-moarte-neant – autorul scrie despre pragul morții, despre cavalerii Apocalipsei. Observă și eleganța clipei, marile evadări, dar și un timp sterp, ori revolut. Timpul este o temă prezentă, modelată de speranțe, de credințe, de o mistică bine conturată, explicabilă pentru inițiați, nevăzută de cei grăbiți. Tema timpului străbate aceste texte și le dă consistența unei existențe sub valori solide, abolite de globalismul pandemic, de lăcomie, de prezența leproșilor. Temele biblice sunt licitate, în rubaiyatele boteziane   –   ele se relevă printr-un stil și o viziune proprie, actualizate de durerea poetului. Ipoteza sfârșitului este acceptată, dar, totodată, ea este doar presupusă : de fapt ”nu s-a început”, cu adevărat, istoria cea reală, pertinentă

La final, poetul scrie: „tot spun – unii și alții – -n Gloate – că va veni „Sfârșitul Lumii”…:/ Sfârșit… LA CE? – când nu-ncepurăți NIMIC – din Epopeea Strunii?!/ nu-nu – ce-atâta grabă să dispăreți? – când nici n-ați început Lucrarea:/ Ia puneți OSUL – „domni Manole”: durați – spre Crist – măcar… Cărarea!” (cf. p. 94).

Epuizarea istoriei nu este văzută ca o pedeapsă, este o consecință a erorilor, a absurdului existenței mimate. Poetul clamează, deci, moartea poeților, marginalizareaLăutarilor-Truverilor-Poeților”, atentatul la condiția poeziei, stingerea Minunii Muzicii, indiferența Cetății, Infernul Sonor… 

Înăbușirea culturii, sub presiunea unui timp carnivor, este văzută ca o dramă, nu numai a oamenilor, ci o dramă universală, una care va pune cosmosul sub cenzura clipei. Speranța se modelează din luminile întrezărite, din credința în Crist, din frumusețea durerii, dintr-o filozofie înaltă. Erotismul presupus de rubaiyat este înlocuit de credință, de speranță, de luciditatea sub arcadele universului. Poetul este pregătit să plătească prețul. În unele texte, Adrian Botez apelează la elementele care au constituit elemente ale limbajului zilnic, aflat în ruină, uneori, nu pentru a fi la modă, ci pentru a avertiza cititorul, a dinamiza mesajul său și  a-l lega de dramele individuale. Acele expresii vin în contradicție, aparent, cu ideile lansate, este încrâncenarea poetului în fața nedreptății istoriei. Există deci posibilitate unei „cine  de taină fără apostoli”…

Omul va simți tarele vremurilor pe piele proprie. Adrian Botez scrie despre Hierofanie-Homofanie: PIELEA se răspândi – se tot/ răspândi – fărâmițându-se-n/ Migrație – până la nivel de/ Evadați – Expandați – Imperceptibili – Vaști/ Monaști: ATOMI-ÎN/-VRIE!/ lăsând să ni se/ vadă – astfel – brutal și/ semeț: CARNEA VIE! (p. 12). 

Rădăcinile credințelor. pe acest pământ. s-au întins în epoci barbare, începând cu Zalmoxis și culminând cu/în Crist, semn divin pentru valahi, recuperator pentru noi, cei de astăzi… 

Volumul ne pune în față ciocnirea civilizațiilor și a societăților, contradicțiile dintre valul globalist și conservarea neamului, a popoarelor. Tensiunea este una reală și are efecte diferite asupra vieții. Aceste contradicții au fost analizate de sociologi, de teologi, de intelectuali recunoscuți, de primă mărime. Unele sunt, însă, bulversate de noile valori, altele sunt conservatoare, sub semnul unui cer dăruit. Rubaiyatul are semnele sale: „o lume-n care n-au ce căuta – nicicând – Bătrânii/ o lume sufocantă – cum moliciunea Lânii/ o lume-n care Tinerii turbează – delirează/ alungă-n Noapte – -ndată – oricare Blândă- Amiază…” (cf. p. 29).

În balanță este așezată condiția umană, o lume care nu mai speră, o lume în derivă, care nu știe direcția, în care „nu poți să speri” (p.35). Aceste întrebări decisive sunt mereu prezente în volum, „Truverul” caută partea bună a existenței.  

Cu un stil aparte, ușor de recunoscut, Adrian Botez își continuă călătoria, prin patria sa spirituală – este revoltat, apăsat de grele întrebări și complicate răspunsuri lirice. Preferă structura clasică a poeziei, cu un limbaj inedit, fraze elaborate, în care sunt imbricate expresii uzuale și teme din folclor, sau din tradițiile creștine. Filozofia devine existență prin cuvinte, o trăire vie, abruptă. Deși folosește, ca-n postmodernism, litera mică, cuvintele esențiale sunt scrise cu literă mare, cititorul este atenționat asupra temelor care au străbătut cultura universală. Nu lipsesc miturile, legendele, arhetipurile. Tablourile se amestecă după forțe pe care poetul le controlează, prin cultură, speranță și dedicare

Prin acest volum, autorul ne îndeamnă să prețuim înțelepciunea, la fel ca vechii perși, la fel ca valahii de altă dată, cei care prețuiau veșnicia, munții aleși – precum și Gura de Rai.

Constantin STANCU

Martie 2021 

________________

*Adrian Botez – RUBAIYATELE BOTEZIANE, 121 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Refet, 2021. Coperta I: Sfinxul/ Zalmoxe (imagine foto); 2. Omar Kayyam (pictură anonimă); 3. Păstor daco-valah (grafică anonimă).

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.