De toamnă

(fiicei mele)

 

Să nu mă mai aștepți, mă cheamă-o doamnă

într-un palat de brume și mangal

cu aerul fatidic și fatal

al plopilor, încremeniți în toamnă

 

Cărări de flori

firave m-or petrece

cu palide-amintiri din veri trecute

pe când puterea iernii își ascute

tăișul spadei, luminos și rece

 

Tu să nu plângi, iubito, când, din hău

Ecou-ți va aduce trista veste

mai sunt culori

și dragoste mai este

nu se ternină-așa poemul tău

 

Mai bine, din fuioare de lumină

amestecate, trist, în ochii tăi

fă-mi punte peste veșnicele văi

spre fruntea ta

curată și senină

 

Așa voi fi și voi veni așa

Ca un sărut suav

pe fruntea ta.