Vavila Popovici: TĂCUTELE IERNI ALE VAVILEI POPOVICI

Scriitoarea Vavila Popovici trăiește departe. Și nu este vorba atât de distanță și de geografie. În fond, America nu mai înseamnă decât un zbor cu avionul, ceva mai lung. Este vorba despre Paradisul și Infernul care ne separă, deși trăim pe aceeași planetă, îngroziți de aceeași pandemie.

Distinsa doamnă, către care gândul meu se va îndrepta mereu cu admirație și cu bucurie, s-a apropiat mai repede decât alții de esențele tari ale vieții. Doamna Vavila Popovici trăiește în spațiul dintre AICI și DINCOLO, asumându-și o curajoasă însingurare.

Am avut accces, grație poștei electronice, la recentele sale volume de poezie – ”Simfonia Toamnei” și ”Tăcutele ierni”, volume care închid frumos anul literar 2020 al scriitoarei de departe. Volumele sunt bilingve – poeme în limbile română și engleză. Intri în atmosfera lor ca în hainele vechi, din prima tinerețe, pe care le păstrezi prin casă, ca să-ți aducă aminte de tine, de visele de odinioară, de așteptarea febrilă, veșnică însoțitoare a anilor cu mai multe perechi de aripi. Ca să te țină în fire și în putere.

Melancolia cu accent românesc este prezentă în toate scrierile din ultimii ani ale doamnei Vavila, mai exact de când s-a mutat pe alt continent: ”Mi-e dor de iernile de-acasă,/ de torsul zăpezilor prin văzduh,/ de scrâșnetul pașilor prin zăpadă,/ de mângâierea vântului rece și mut…”

Melancolia este dublată de presimțirea apusului, acel apus căruia ne predăm toți la un moment dat. Sensibilă la semne, mai ales la cele pe care natura-soră i le trimite consecvent, poeta realizează că, dincolo de o anumită limită, singurătatea și iarna pregătesc trecerea către o dimensiune necunoscută: ”Ascult tăcerea singurătății, o miros, o respir…/ Un plâns zgomotos al crengilor spintecă tăcerea…/ Nu mă înspăimânt!/ Rămân să ascult/ plânsul crengilor bătute de vânt”. Și, ca o concluzie retorică: ”…Au plecat iernile rând pe rând,/ mi-a trecut lerul, Doamne, așa de curând!?”

Dragostea romantică este prezentă și în aceste două volume de sfârșit de an. O dragoste care seamănă cu un suflet dezgolit, căruia i s-a furat sau i s-a uscat trupul și care acum rătăcește prin anotimpuri, deși știe că nu-l va mai găsi. Rătăcirea, umbletul fără speranță sunt, de fapt, pretexte pentru cugetare, pentru meditație. Romantismul însuși este o portiță către lumea fără iluzii. Ca să nu pleci de-aici cu mâna goală, ca să ai dincolo ceva care să-ți amintească de vremea când credeai că ești stăpân pe viața și pe viziunea ta: ”…S-au pierdut urmele pașilor/ și mi se pare că am murit de mult/ sau… că niciodată n-am fost vie./ Peste planetă, aerul impur/ doboară pasărea în formă de cruce./ Inima se-aruncă în alt anotimp,/ ce va să vină din cel ce se duce”.

Doamna Vavila Popovici rămâne pentru noi, cei care o cunoaștem, chipul unei medalii. O medalie pe care o prindem în crenguța cea mai înaltă a bradului de sărbătoare, ca să ne amintească pe de o parte de poezie, pe de altă parte de tot ce se leagă de adevărata depărtare.

Prof. LIVIU MARTIN

_______________________

Vavila Popovici – Amazon

websitewww.vavilapopovici.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.