Marius Albin Marinescu: “Dacă Iohannis va fi acuzat de GENOCID, o să fie mai veridic decât în cazul lui Ceaușescu”

Ultimul editorial al curajosului jurnalist.  Dosarele JUSTIȚIARUL: Afacerile 6 case, Grupul Etnic German – FDGR și Adopțiile din anii ’90

de ACTIVENEWS

Curajosul jurnalist Marius Albin Marinescu, fondatorul publicației Justițiarul și fost candidat creștin-democrat la primăria Sibiului, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de ieri, 15 decembrie, după cum a anunțat și ActiveNewsSicriul regretatului jurnalist va fi depus la biserica din strada Mihai Viteazu din Sibiu cu hramul “Înălțarea Domnului” iar înmormântarea va avea loc joi, anunță persoane apropiate familiei. Cu câteva zile în urmă ziaristul și avocatul său reușiseră începerea urmăririi penale “împotriva Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, președintelui ANCOM, Sorin Mihai Grindeanu ș.a.”, după ce Justițiarul fusese închis ilegal de către Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului. Jurnalistul sibian, născut pe 17 august 1957, este autorul unor dezvăluiri despre actualul președinte de la Cotroceni, Klaus Iohannis, care vor rămâne, fără îndoială, nu numai în adevărata istorie a presei române ci și în istoria României. Este vorba în principal de afacerea preluării averii Grupului Etnic German de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), de controversa celor 6 case ale actualului președinte, fost primar al Sibiului, dobândite în parte ilegal, după cum a demonstrat jurnalistul, cât și de acuzațiile privind mijlocirea unor adopții forțate în anii ’90, catalogate de ziarist drept trafic de copii (video mai jos). În ultimele luni, boala acestuia de plămâni se agravase și nu prea mai scria. Cu toate acestea, cercetând site-ul Justițiarul, am descoperit ultimul editorial al jurnalistului, scris ca o notă la un articol al bloggerului cu pseudonimul Contele de Saint Germain, material dedicat alegerilor din 6 decembrie 2020 și intitulat Dubla crima la adresa poporului român, în care Marius Albin Marinescu lasă scris cu limbă de moarte, am putea spune, epitaful lui Klaus Werner Iohannis. Publicăm mai jos ultimul editorial al jurnalistului și câteva cuvinte de rămas bun ale unor colegi ai săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiți și In Memoriam UN PRIETEN: Marius Albin Marinescu, lupul singuratic

Florin Cîțu, un elev mediocru. A luat 4 la examenul de treaptă și a ratat doi ani la rând admiterea la ASE

Notă „Justițiarul”

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 6 decembrie 2020, în plină pandemie, fiindcă așa vrea dictatorul alogen Iohannis, conform cugetării sale de după tragedia de la Colectiv: „A fost nevoie să moară oameni…”. Atunci au murit ca să cadă un guvern, acum „trebe” – cum spune agramatul președinte – să moară oameni ca să rămână un guvern, guvernul lui și el să aibă și „parlamentul meu” pentru a schimba Constituția și să-și asigure astfel noi mandate de președinte. Dacă ar fi posibil ca prostul fudul să rămână președinte pe viață, alături de stafidita numită impropriu de pupincuriști „prima doamnă”, ar fi excelent pentru acest cuplu sinistru, că tare le mai plac la amândoi onorurile și luxul pe banii altora!

Și, apropo de morți și dezastre, președintele „Ghinion” a atras în cele două mandate ale sale toate nenorocirile posibile asupra țării: incendiul de la „Colectiv”, inundații, alunecări de teren, chelirea munților prin tăieri criminale de copaci de către prietenii lui austrieci, crime odioase, trafic internațional de carne vie – în care soții Iohannis sunt experți! -, pandemia Covid-19, incendiul de la ATI Piatra Neamț și eșecuri pe linie la toate competițiile sportive internaționale, inclusiv la Olimpiadă, unde am avut cel mai slab bilanț din toată istoria participărilor României.

Dacă, după alegerile pandemiei din 6 decembrie, Iohannis va fi acuzat de GENOCID, o să fie mai veridic decât în cazul lui Ceaușescu. Alegerile sunt prioritare față de sănătatea populației doar pentru un criminal sau un idiot. Ce-i cert, individul instalat guvernator al coloniei din exterior, prin intermediul serviciilor secrete trădătoare, urăște românii!

Marius Albin Marinescu

Presa liberă în doliu

Justițiarul presei românești, sibianul Marius-Albin Marinescu, ne-a părăsit astăzi, în cursul după-amiezii, în urma unui stop cardio-respirator. Cumplita veste am primit-o de la soția apreciatului jurnalist, Maria Mihu, care i-a fost alături până în ultima clipă. Sunt printre cele mai dureroase rânduri pe care trebuie să le scriem, este momentul cel mai greu pentru colegii din presa, prietenii sau camarazii de idealuri: când regretele devin dureroase la fiecare atingere a tastaturii, când cuvintele se pierd în lumina electrică a monitorului ca niște fluturi care se ambiționează să găsească rosturi în beznă călăuziți doar de lumina din sufletele lor…Pentru cei ce l-au îndrăgit, durerea este grea: chiar și în cazurile când ne auzeam rar, știam că la Sibiu găseam oricând căldura unui prieten drag. Iar pentru toți jurnaliștii cenzurați în România, din „vina” de a nu face compromisuri cu efemerele presiuni politice, Justițiarul era mereu un sprijin și un permanent reper de determinare.

Despărțirea de cei dragi nu l-a surprins pe regretatul om de presă: deși suferea de cancer pulmonar, a continuat ani la rând activitatea publicistică reușind “performanța” de a fi singura voce a presei autohtone, rămasă neînregimentată politic, cenzurată de guvernul liberal de două ori, sub pretextul stării de urgență, la data de 23 aprilie și ulterior, pe 30 aprilie, la doar câteva ore după ce se revenise asupra deciziei. Adevăratul motiv pentru care publicația fondată în urmă cu două decenii de Marius-Albin Marinescu, justitiarul.ro, deranjează este cunoscut chiar și pe plan extern: a dezvăluit în detaliu toate afacerile de corupție în care este implicat numele actualului președinte al statului și al fostului primar al Sibiului, Klaus Werner Iohannis.

S-a dus un luptător dar a lăsat o redută, justitiarul.ro. Prietenii l-au îndrăgit pentru caracterul său onest, altruist, pentru nădejdea creștină pe care o aprindea în inimile din jurul său și îl vor pomeni în veci în rugăciuni. Dusmanii au pierdut însă mai mult decât toți: un adversar care nu a condamnat oameni ci fapte dintr-un singur dor, dragostea nesecată de Țară și Neam.

Marius Albin Marinescu a dorit ca site-ul justitiarul.ro să aibă continuitate și după plecarea sa, în același spirit curat naționalist, fără coperte și culori de partid. Motiv pentru cei care îi vor păstra amintirea să nu lase garda jos ci să lupte pentru ceea ce îi reprezintă.

Vom reveni cu articole și informații despre personalitatea și cauzele susținute de regretatul nostru coleg, prieten și camarad.

Sicriul regretatului jurnalist va fi depus la biserica din strada Mihai Viteazu din Sibiu cu hramul “Înălțarea Domnului” (n.r. – hram sărbătorit chiar de Ziua Eroilor…) iar înmormântarea va fi joi.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l primească la dreapta Sa!

Codruț Burdujan

Justițiarul nu se predă, niciodată!Zorii zilei mi-au adus vestea că fratele Albin a trecut la Domnul! Cei mai mulți îl cunosc pe Marius Albin Marinescu sub renumele Justițiarul”, gazetarul care a dat tot ce a fost necesar, cu asupra de măsură, pentru a ține la lumină ADEVĂRUL atât de hulit la Sibiu!

Un Adevăr care s-a dorit și se dorește îngropat pentru ca nu cumva prostul orgoliu al sibienilor și iubitorilor de Iohannis să afle cât de inuman este acest parvenit. Un Adevăr despre valoarea lui umană, despre pasiunile lui sexuale. Un Adevăr despre felul în care nu pregetă să se folosească de absolut oricine ca să își atingă scopurile mercantile. În fine … un Adevăr despre cum minciuna, fardurile financiare și trădarea de țară poate face dintr-un rebut uman, un model apoi … președinte de România!

Albin este și va rămâne un OM care a refuzat să tacă, atunci când toți tăceau complice la Sibiu, ciugulind din palmele murdare de sânge și jaf!
Albin este și va rămâne un OM care nu a obosit să repete că trăim în minciună, nu a obosit să se lupte mai ales pentru dreptul și adevărul celor din jurul lui, nu a obosit să dezbrace minciuna până la goliciunea tragediei inumane care a ajuns să conducă o țară spre uitarea de sine!

Fratele Albin este și va rămâne mereu așa cum a dorit: un OM simplu, care a înțeles că fiecare dintre noi trebuie să construim și să lăsăm în urmă … o poveste.
Povestea lui a fost O BIBLIOTECĂ pe care Iohannis a călcat-o în picioare, odată cu câteva zeci de suflete evacuate ILEGAL!
Povestea lui nu a putut fi îngropată, deși au trecut peste 20 de ani, pentru că el a crezut în ea, s-a luptat pentru ea până la ultima răsuflare!

Fratele Albin, cu care nu am mai apucat să bem paharul de suc de mere în „bucătăria dezbaterilor” de pe Milea, rămâne unul dintre nebunii frumoși ai vremurilor pe care le-am apucat cu toții, dar pe care prea puțini s-au învrednicit să le asume … în prăfuitul dar orgoliosul Sibiu, în bogata dar săraca țară România!

Drum lin, prieten bun, frate Albin!

Dan Tomozei

Vedeți și

Plângere penală împotriva nemernicilor care au cenzurat revista „Justițiarul” (I)

Plângere penală împotriva nemernicilor care au cenzurat revista „Justițiarul” (II)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.