Corneliu Vlad: Cea mai redutabilă armă a Puterii: Frica

Îmi încep colaborarea la ActiveNews cu un text pe care l-am scris și publicat în presă în urmă cu zece ani și ceva. El nu poate fi pus pe seama isterizarii colective care ne impresoara  si care ne este indusă ticalos si oficial, ba chiar sacerdotal,  prin Covid 19. Ceea ce am scris atunci nu e de banuit acum că ar fi parte din noianul de scenarii, de crezare sau nu, zise conspiraționiste, care se întrec, prin imaginație și abundența, cu acțiunile precise, dar tot absurde și năucitoare, menite să combată pacostea abătută asupra omenirii. Atrage însă atenția asupra unei lucraturi minuțios elaborată și tot mai limpede impusă lumii, la nivel oficial, de state, puteri nonstatale și organizații internaționale. Efectele acestei geostrategii universale au impact direct, unul inimaginabil de nefast, asupra fiecărui individ și asupra omenirii în întregul ei: FRICA. Nimic nu îl face pe om mai ascultător, mai cooperant, mai supus, mai dezarmat, mai răbdător, mai înțelegător, mai docil, decât frica. Si tocmai asta iși doresc cei ce conduc colectivitătile, statele, aliantele, lumea, pe tronuri efemere ale puterii sau de la tribune la vedere sau din umbră. Frica este cea mai redutabilă armă a puterii. În fața ei pălesc armele cele mai distrugătoare, teroarea cea mai atroce, ideologiile cele mai înflăcărate, circul electoral cel mai ademenitor și mai mincinos, programele de guvernare cele mai promițător formulate, dezinformarea și manipularea cele mai viclene. Si “cultura fricii” inglobează multe din aceste instrumente ale supunerii omului si omenirii prin forță.

Citiți și Baconschi, surprinzătoare postare pro-homosexualitate în miez de noapte

O nouă bătăie de vânt și un nou suflu userist (oricum puturos și de-a dreptul antihristic) dinspre sferele puterii?!

In fata acestei ofensive ignobile  impotriva libertatii, singura arma a omului de rand al planetei este ratiunea. Trebuie sa intelegem cat mai mult din ce se intampla acum in lume,  chiar daca nu stim, si nu putem sti totul, dar atat cat ne trebuie pentru a nu ne pierde dreapta judecata si a nu uita ca in noi  “e numar si putere”, cum ne spune Eminescu. Se intrevede un nou razboi mondial: intre nenumaratele miliarde de dolari ai autorilor planurilor malefice si numaratele miliarde de pamanteni care vor sa traiasca in liniste. Am credinta ca exista nu numai o Franta profunda, o Romanie profunda etc. dar si o omenire profunda, care nu se poate pierde decat printr-o catastrofa planetara sau astrala. Incepe lupta intre oameni si cei ce nu ne ne mai vor oameni, ci vietati supuse. Nu toti ne dam seama de incercarea care ne asteapta. Exista scelerati care vor sa schilodeasca  arborele omenirii si sa-i rataceasca mintile, dar resursa si energia umana care ne inzestreaza nu ne va lasa dusi la pieire. Cartile Sfinte ne indeamna de 365 de ori, o data pentru fiecare zi a anului, sa nu ne fie frica. Frica si groaza ne trimit cu mult inapoi in timp, luciditatea ne porunceste sa fim rationali . Covid 19? Oricum o facatura. Sa nu o exageram, sa nu o minimalizam. Exista. Vor mai dfi asemenea facaturi. Sa fim pregatiti sa le facem fata.

„Marea plăcere a catastrofei”

De fapt, dacă ne gândim mai bine, frica poate că-l inhibă, îl dezarmează, îl paralizează pe individ, mai ales dacă e slab de înger, dar frica încercată împreună cu alții „în solidar”, de la comunitate locală la „sat planetar”, cum zice Mac Luhan, frica universală, ea poate avea rezultate binevenite, trebuincioase, pentru omenire. Societatea de la început de secol XXI, societate tot mai mult a oamenilor singuri, riscă să se afunde în individualism și egoism. Și iată, are, șansa nesperată de a-și aduna turma răzlețită în acea unitate de monolit pe care corifeii bolșevismului n-au reușit să o obțină cu toată violența, represiunea și teroarea pe care au exercitat-o asupra mulțimilor. Miraculosul element coagulant, mirificul liant, nu este ideologia, sau, mai potrivit spus, tipul de ideologie al – ismelor care au răvășit secolul XX, ci frica.

Un sentiment este, oricum, mai puternic decât o ideologie, decât orice ideologie. Cu condiția ca acest sentiment să fie puternic. O frică zdravănă docilizează și frăgezește individul și colectivitatea mai abitir ca regimul cel mai represiv cu putință. Fricile individuale care intră în rezonanță devin – vorba lui Marx – forțe materiale.

 

Se poate bate câmpii cu grație astfel, în prelungirea ideii formulate de un sociolog care ne spune cum se poate vindeca detestatul egoism individual: printr-o salutară frică de o amplitudine, dacă se poate, chiar planetară. De fapt, sociologul Henry-Pierre Jeudy denunță „cultura fricii”, a fricii care din fenomen mental devine fenomen politic, printr-o meșteșugită manipulare. Sociologul îi explică mecanismele și intențiile, și o face printr-un rechizitoriu sarcastic, căci este sociolog din țara lui Voltaire.

Proliferarea actuală a discursurilor și imaginilor care pun în scenă viitorul planetei provoacă o atmosferă de perpetuă amenințare, observă el într-un text al cărui titlu, „Jouissance de la catastrophe”, l-aș traduce, pentru a nu fi suspectat de subliminalitate licențioasă, prin „Marea plăcere a catastrofei”.

 

Prin polivalența reprezentărilor, amenințarea devine obsesională și pericolul ia mereu alte și alte chipuri : efectele gazului de seră, virusul H1N1 – exemplifică autorul francez – la care se mai pot adăuga și altele între care, de bună seamă, criza și terorismul. „Angoasa colectivă devine atunci virală – este diagnosticul sociologului – și ne obligă să trăim într-o anticipare a catastrofei care nu mai dă vieții cotidiene decât un singur sens : gestionarea cât mai bine a tuturor riscurilor obiective care participă la  întunecarea viitorului nostru. Imposibil să mai visezi viitorul, singurul viitor este cel al așteptării unui dezastru”.

Imaginarul nostru ajunge de la un moment dat să cocheteze cu o anume „dorință de catastrofe”, începe să se complacă în această stare de spirit masochistă. În zorii „culturii fricii”, opinia publică era în mare parte neîncrezătoare în proiecțiile catastrofiste ale experților și sceptică față de măsurile de stăvilire a relelor de tot felul avansate de către autoritățile naționale și „înțelepții” din ONG-uri și respectabilele instituții internaționale având în vârf ONU. Dar în fața răului, au spus și spun acești „salvatori”, nu poți rămâne pasiv, nu-l poți trata doar persiflându-l, trebuie să fii cetățean responsabil al țării și al planetei, să iei de bun ce-ți spun cei ce știu mai bine ca tine, să gândești „politic corect” și să te supui – ori să procedezi – așa cum se cuvine.

Cum să ai cea mai mică îndoială în ce privește 11 septembrie, încălzirea globală, gripa porcină sau feluritele explicații pentru supravolatilizarea banului public și a fondurilor de pensii, mai ales că ți se livrează cu ghiotura explicații competente, autorizate, oficiale.

Nu e timp al întrebărilor, e timp al ascultării și supunerii. Căci asta e situația, dificilă, critică. Ni se recomandă o nouă atitudine morală: să fim solidari în fața cohortelor de pericole globale, „să salvăm Planeta”, „singura planetă locuibilă din Univers” etc. etc.

O responsabilitate morală, întemeiată, așadar, pe frică. Căci, o știm din moși-strămoși, frica păzește pepenii. Pepenii fiind, de această dată, milioanele de semeni ai noștri de pe „Planeta albastră”. Frica este cea care trebui să le insufle o nouă morală, una civică, umanistă, ecologistă. Și bazată, neapărat, pe certitudini științifice. (Dar de câte incertitudini avem parte! Ce-a fost, de fapt, la 11 septembrie? Se încălzește ori se răcește clima pe glob? Se abat, într-adevăr, pandemii noi, înfricoșătoare, asupra omenirii? Cine ne-a adus criza, vor mai fi și altele? Iată doar câteva din sumedenia de întrebări pe care ni le tot punem și la care științele – aici includem și politologia, deși… – cam bâiguie, se cam contrazic cu realitățile).

Noul moralism, întemeiat așadar pe frică, nu poate fi decât reactiv și negativ. Omenirea e povățuită să se aștepte la lucruri și mai rele, trebuie să-și pună permanent răul în față. Dar trebuie să fie responsabilă. Cum altfel? Vorba gazetarului de la „un ziar opozant cu câteva programe, nuanța trandafirie”, imaginat de Caragiale :

„Speriința ne-a probat până la evidență că :

Până când nu vom avea pompiari-cetățiani,

Până când nu vom avea cetățiani-pompiari

Nu vom sbuti să ridicăm…” etc. etc.

Cu alte cuvinte, „speriința”, vector al noii moralități, al civismului, al angajării cetățenești. Teama gloatelor nu trebuie, de aceea, potolită, ci întețită, căci are efect benefic, conștientizează, mobilizează, însuflețește. „Starea de alertă excită conștiința unui viitor care ne este oferit mai negru ca niciodată – scrie Henry-Pierre Jeudy. Nu trebuie să ne mai bucurăm de razele Soarelui ca niște ființe primitive, inconștiente față de nenorocirea care ar putea să lovească. Culpabilitatea trebuie să devină starea noastră naturală, pentru că natura este bolnavă din cauza noastră, din cauza oamenilor”.

Oameni amenințați de tot felul de riscuri, unele mai înspăimântătoare ca altele. Protecția absolută trebuie să devină preocupare de căpătâi. Iar „a te feri de tot ce pune în primejdie integritatea corpului presupune a te pune tu însuți în stare de asediu. Între teama de microbul devastator, cea de deflagrație nucleară sau cea a încălzirii globale a planetei Terra, nu există nici o diferență sub raport dimensional, pentru că distrugerea prin contaminare sau prin catastrofă rămâne reprezentarea cea mai comună a morții”.

Vorba poetului Coșbuc : „Cu-o moarte toți suntem datori”. Sau, cum ne învață un proverb rus, care-i plăcea generalului Lebed (care și-a pierdut viața nu într-un război, ci într-o stupidă – dar nu prea – prăbușire de elicopter): „Cui îi e dat să moară în ștreang, nu se va îneca niciodată”.

„Marea plăcere a catastrofei”, plăcere zilnică și care ni se administrează cu aplicație, în doze mai mult decât homeopate, pare să se consacre drept locomotiva progresului și a împlinirii individului de la început de mileniu al treilea, care nu prea știe el cât e de bine să trăiască într-o teamă înfrățită cu teama celorlalți contemporani ai săi de pe Terra.

(Text inclus in volumul „Cavalerii noilor Apocalipse. Nu va fie frica!”, Bucuresti, Editura UZPR, 2020)

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/Cea-mai-redutabila-arma-a-Puterii-Frica-162893

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.