Aureliu Surulescu (Neamunit): Măscăricii teologi care se îmbracă cu mantia izbăvitorilor nu pot ține loc de Adevăr!

Adevărul se mărturisește curajos. Este ca în scena răstignirii. Ori ești pe cruce ori nu ești. Ei bine, asta ne lipsește.

by Mihai Șomănescu

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să discutăm cu cineva care se gândește la neam zi de zi, nu doar la sărbători: este vorba despre Aureliu Surulescu, președintele Asociației „Neamunit”.

Interviul a fost prilejuit de sărbătoarea din 24 ianuarie, dar și vizita pe care Neamunit a făcut-o în Spania, unde au avut loc întâlniri cu liderii partidului „Vox”, unul dintre cele mai proiecte conservatoare din Europa, în acest moment.

Iată dialogul ce a urmat:

Reporter: Aureliu, anul trecut Asociația „Neamunit” a împlinit șase ani de existență și a intrat în al șaptelea. Cum se vede situația țării față de momentul 2013, atunci când ați început, din perspectiva voastră? Cum credeați că este țara și cum ați găsit-o de fapt?

Aureliu Surulescu: Cu ajutorul lui Dumnezeu vom împlini 7 ani anul acesta de praznicul Sf. Ștefan cel Mare. Cred ca suntem mai dezbinați ca în 2013 iar tot ce a însemnat sfera politică pare că se luptă din greu sa adâncească acestă prăpastie între români, să-i dezbine și înstrăineze unii de alții și pe toți de absolut orice sentiment de mândrie națională.

Își fac treaba bine. În 2013 încă mai aveai cu cine discuta, azi între Parlament, clasa politică, stat în general și popor e un imens zid format din manipulări, amenințări și diversiune manifestată printr-o politică violentă și alte mecanisme și inginerii sociale.

Ați avut realizări notabile în acești ani și sunteți din ce în ce mai cunoscuți. Ce credeți că ar trebui să facă Neamunit în continuare, pentru a crește și a avea un cuvânt din ce în ce mai mare în societate?

Să facă ceea ce a făcut și până acum. Să-și vadă de drumul propriu, să arate că există o Românie altfel, pozitivă, care se raportează la valorile care ne-au trecut peste munții și valurile istoriei și ne-au adus ca neam și țară până azi.

De șapte ani, hrănim persoanele fără adăpost din București și prin țară, suntem alături de copiii cu rezultate bune la învățătură prin premii și tabere, ridicam troițe și catarge spre cinstirea eroilor în toată țara și chiar în Muntele Athos, construim și participăm voluntari la construirea unor biserici și așezăminte pentru bătrâni , educăm tinerii interactiv prin drumeții , tabere întâlniri cu profesori sau oameni pregătiți în diverse domenii, am dezvoltat aplicația „Mihai Eminescu – întreaga operă” împreună cu Academia Română, ajutăm preoți care îngrijesc de copii și familii aflate în nevoie, organizăm seri culturale, ateliere de meșteșug, pictat icoane pe sticlă, olărit, cusut etc și în general promovăm tot ce ține de identitate și tradiție. Susținem producătorii locali și căutăm tot ce este Fabricat în România și suntem aproape de toți românii care se simt efectiv singuri în țara lor din zona Harghita – Covasna și până în Basarabia, Timoc sau românii aflați în pribegie în alte țări și pe care-i încurajăm să se întoarcă acasă.

Ne implicam efectiv în tot ce este și ține de ethosul românesc .

Am zis în nenumărate rânduri: Nu vreau să intrăm în istorie ca fiind generația care a permis degradarea neamului nostru.

Știu că recent ai fost în Spania, unde ai avut niște întâlniri importante cu liderii Partidului Vox. Spune-ne mai multe despre această formațiune.  Ați pus bazele unei viitoare colaborări?

Am fost în Spania cu câțiva colegi de la Neamunit și ne-am întâlnit, e adevărat, cu câțiva lideri politici ai unor formațiuni conservatoare și de dreapta din Spania. Și ei trec printr-o perioadă foarte dificilă. În România se vorbește puțin către deloc despre politica externă.

Gândiți-vă ca au un guvern format din socialiști, separatiști și paradoxal reprezentanți ai ETA, formațiune teroristă.

Vox este vocea poporului spaniol. Vocea libertății Spaniei și vocea rațiunii Spaniei și a Spaniolilor care înțeleg ca trebuie sa fie uniți în jurul valorilor care au făcut Spania o țară măreață în istorie.

Deputații și europarlamentarii cu care ne-am întâlnit au fost deschiși și plăcut surprinși de prezența noastră și am rămas în contact urmând a ne mai întâlni curând.

Presa corporatistă îi descrie în termeni negativi pe cei de la Vox. Ar trebui ca românii din țară și cei din Spania să se teamă de mesajul și de membrii acestui partid?

Presa?! Cine… trebuie să ne mai uităm și cine ne critică. Este cea mai bună măsură de a discerne adevărul de minciună și manipulare. Iorga spunea asta.

Eu m-aș simți jignit dacă m-ar lăuda Lucian Boia sau Liiceanu. Alții ar fi măguliți.

Asta e diferența și ar trebui sa deschidem larg ochii și mintea.

Cei de la Vox au un mesaj cât se poate de coerent. Anti separatist. Anti comunist. Cui îi e frică de asta?! Cui?! Separatiștilor și comuniștilor?!

Păi să le fie.

Românii din Spania ar fi bine să voteze Vox pentru că Vox este vocea omului care muncește cinstit , vocea familiilor cu mulți copii, vocea lor. Și vor vedea!

De ce crezi că nu există un astfel de partid și în România? Mă refer ca mesaj articulat și ca popularitate. Ce ne lipsește?

Pentru că în România nu există respectul pentru o doctrină, al unui plan de țară, a cuvântului dat. Nu există onoare în politică, aproape că nu mai există români în politică.Există surogate. Se formează partiduțe mici care să rupă strategic electorat PSD, care astăzi sau mă rog… era până mai ieri cel mai conservator, măcar de fațadă, partid din România..

Or socialiștii sunt de stânga. PSD e de stânga și totuși cu mici excepții au avut măsuri mult mai conservatoare decât ceilalți.

Este o anomalie ce se întâmplă la noi.

Ne lipsește discernământul. Lumina. Bâjbâim pentru ca ne-am îndepărtat de Dumnezeu. De Lumină.

Ne lipsește educația și verticalitatea. Curajul de a spune lucrurilor pe nume și cel mai mult ne lipsește puterea de a ne jertfi.

Asta pentru ca ne-am pierdut încrederea în noi, în potențialul nostru creator, pierzându-ne credința.

Măscăricii teologi care se îmbracă cu mantia izbăvitorilor nu pot ține loc de Adevăr! 

Adevărul se mărturisește curajos. Este ca în scena răstignirii. Ori ești pe cruce ori nu ești. Ei bine, asta ne lipsește. Și-mi asum fiecare cuvânt!

Dar de ce crezi că mass-media, periodic, demonizează naționalismul românesc, dacă nu există nici măcar o forță politică demnă de această titulatură? Care este scopul acestor campanii?

E normal sa facă asta. Hai să ne vedem noi de alte noastre pentru că ei își fac treaba lor și și-o fac foarte bine.

Ne plângem prea mult.

Am ajuns să ne fie rușine să ieșim cu steagul în mână de teamă că ne consideră naționaliști de parcă naționalismul ar fi ceva rău. E rău sa fii prost și să crezi că naționalismul nu înseamnă altceva decât dragostea de nația ta. Dragostea nu poate fi negativă decât dacă se transformă în șovinism sau extremism. Atunci însă nu e dragoste pentru că ieșim din poruncile lui Hristos.

Politicul actual e prea preocupat de cum sa se lovească unii pe alții. Sunt ca o haită de câini care se sfâșie pentru o bucată de carne.

Sunt și oameni politici decenți, dar mă tem că nu-i vom mai vedea la următoarele alegeri. Umberto Eco spunea că este un act de decență să nu apari public în ziua de azi… prea mult rău.

Scopul e simplu:îndepărtarea tinerilor, în special, de la valorile naționale, înstrăinarea lor și transformarea acestora în masă de manevră, în apatrizi educați precum doreau Marx și Engels. Omul nou, fără legătură cu cerul și pământul, cu trecutul și viitorul trăind într-un prezent de tip „matrix”.

Ce-și propune NeamUnit în viitor? Vrea să intre pe scena politică?

Ne propunem să educăm prin fapte, prin exemplu personal, cât mai mulți tineri cu ajutorul celor mai în vârstă și al celor care înțeleg nevoia unui neam unit.

În discursul public, cuvântul „neam” a fost înlocuit ca termen cu „nație”.

Noi preferăm neam. Pentru ca suntem o mare familie. Politică facem și acum. Adică ne implicăm în viața cetății.

Incă sperăm ca cei aleși să-și revină și să-și facă treaba pentru care au fost aleși, iar noi treaba pe care am ales să o facem.

Vrem să vedem educația, sănătatea și apărarea cu bugete și implementări coerente.

Atenție: în domeniul apărării includ și infrastructura cu linii comerciale, navale, feroviare, autostrăzi etc pe care le considerăm de interes național. Sperăm că se aude.

Cum vedeți viitorul acestei țări, ce se prefigurează la orizont?

Sincer, din punct de vedere creștin nu avem voie să deznădăjduim. Deci nu o vom face.

Eu personal am încredere în Biserica noastră națională și în Patriarh, în Academia Română și în Președintele acesteia, în Armată și în toți cei care poarta uniformă.

Nu poți sa ai steagul acela pe piept sau pe umăr și sa nu-l iubești.

Apoi am încredere în glasul străbunilor care-și vor chema nepoții la luptă. La adevăr. Cred că viitorul nostru ține în mod direct proporțional cu încrederea în acest viitor și credința cu care ne raportăm la el în fața lui Dumnezeu.

Să ne îndemnăm unii pe alții să facem binele.

Care este cel mai mare pericol pentru ființa națională în opinia ta?

Ateismul, sincretismul credinței și îndepărtarea de Dumnezeu. Atunci vom trece în neființă vii fiind.

Hai să încheiem altfel: ce motive de optimism avem?

Faptul că Dumnezeu există și noi știm asta.

Sursa: https://www.activenews.ro

One thought on “Aureliu Surulescu (Neamunit): Măscăricii teologi care se îmbracă cu mantia izbăvitorilor nu pot ține loc de Adevăr!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.