LIVIU CANGEOPOL: Două chestiuni

După ce Contributors.ro și Observator cultural au respins cu avînt democratic și fără nici un temei succinta mea sinteză, am reușit să public Caricaturile lui Moliere, prin amabilitatea platformei ActiveNews. La rubrica de comentarii, un cititor care semnează cu inițialele CD, mă provoacă să răspund la două întrebări: 1) De ce PSD-ul este mai rău decît celelalte partide și lumea trebuie să-l urască necondiționat? Validă aplicare, nu e simplu de răspuns, mai ales de la o asemenea distanță, deoarece specificul percepției unuia care trăiește în Statele Unite ar fi totalitatea pădurii în dauna copacilor. De unde reiese că sinteza mi-ar fi mai la îndemînă decît analiza. Eu nu-i văd la televizor pe onor bîlbîiții și agramații patriei, dîndu-și unii altora peste scăfîrlie, dezbătînd tîmpenii și scuzîndu-se cu neînfrmînare. N-am cunoaștere nici despre viața de zi cu zi la nivelul bordurii, ca să iau cu adevărat pulsul omului de rînd. Lucrez cu multe aproximații și presupuneri.

În primul rînd, PSD a provenit, în ciuda plimbărilor onomastice, din cea mai odioasă adunătură de creaturi cu bot uman din țara noastră: Partidul Comunist. Poate că populația ar fi uitat cu timpul, dar figurile sinistre perindate în fruntea bucatelor nu a lăsat-o. Odios după odios, incult după incult (cu excepția lui Andrei Pleșu – spilcuit), hoț după hoț, obraznic după obraznic (atingînd apogeul prin Liviu Dragnea – stupid), Partidul Puterii n-a încetat o clipă să uimească omenirea privitoare prin lăcomie, ilegalitate și abuz. E de precizat că e cu putință ca în peisaj să se fi strecurat și valori de exagerare, dar în simfonia percepției realitatea este mai puțin relevantă decît impresia. Cînd singura grijă a liderilor pesediști a ultimilor ani a fost scoaterea basma curată a președintelui partidului de sub șenilele unei legislații și așa precare, în timp ce milioane de oameni se zbăteau în ghearele unei umilitoare sărăcii, la ce fel de sentiment se condamnaseră singuri, altul decît ură și dispreț?

Pe de altă parte, guvernările așa-zis democrate, reprezentate de capul de țap (EC) și de marele viclean (TB), prin ce-au fost mai bune sau măcar diferite? Prin ce, cînd Valerian Stan, unul dintre puținii demnitari cu adevărat onești pe care i-am avut în ultimii 30 de ani (căci perioada precedentă nu se pune la socoteală), pentru că-și luase menirea în serios (de șef al Corpului de Control al Guvernului) și nu vroia să închidă ochii asupra matrapazlîcurilor prelucrate de oamenii partidelor istorice, a fost concediat fără scrupule de primul președinte român democrat (cu carnet roșu). Cei patru ani în care Emil Constantinescu a fost desemnat să țină locul lui Ion Iliescu ar fi trebuit să fie de ajuns (și, probabil, au și fost) ca să taie elanul repetiției din sînul populației urnitoare. Au urcat pesediștii la putere ca-n brînză însoțiți de aplauze și nepăsări. Dar au căzut pradă erodării, tocmai pentru că reprezentau singura echipă de schimb. Și și-au făcut de cap prin corupție și aroganță.

Dar iată cum sună cealaltă întrebare: Al doilea strat ce completează sendvișul este sistemul de votare. Va trebui să eludăm aspectul tehnic al chestiunii, autorul acestor rînduri neavînd nici o competență în domeniu. Ne sare, însă, în ajutor istoria. La români, există o dureroasă tradiție de viciere a rezultatelor electorale, începînd din 19 noiembrie 1946, trecînd prin toate mascaradele organizate de oamenii lui dej și ceauș, mergînd pînă la alegerile din Duminica Orbului, asupra cărora Corneliu Coposu, în urma unei discuții cu un ofițer de Securitate, a făcut predicții de o acuratețe nostradamică (85.7%), conformate de BEC, și culminînd cu “victoria” năucitoare a lui Emil Constantinescu asupra lui Ion Iliescu (cel care, dacă și acum ar candida, ar fi reales cu un procent de arhivă). S-a spus la acea vreme că Virgil Măgureanu a sucit taberele și a manipulat soft-ul electoral. N-am nici o problemă să cred în veridicitatea acestui scenariu. De ce a făcut-o perfidul mărginean este o altă poveste.

Cumva împotriva naturii, Traian Băsescu l-a cotonogit la urne pe Adrian Năstase, la o lungime de procent, unde sondajele de opinie premergătoare îl dădeau călare pe infatuatul pesedist. Inclusiv alegerile care i-au pus față în față pe Traian Băsescu și Mircea Geoană au fost cu cîntec. Unde toate exit-poll-urile îl dădeau învingăcios pe Geoană, cu mănușa ridicată a fost scos pe ring Băsescu. Ca să ajungem la ultima cacealma, în procesul căreia marele mut a cîștigat cu un soft zdrobitor (după normele contemporane).

Nu știu dacă am răspuns pe placul cititorului respectiv, dar, potrivit cunoștințelor pe care le am, trăiesc în convingerea că așa au stat lucrurile. Există mari semne de întrebare dacă ar fi chiar hazardat să susținem că toate concursurile electorale de la noi, cel puțin din ultimele trei sferturi de veac, au fost trucate. Practic, nici n-am putea spune care este cel mai detestat partid politic de la noi și, cu atît mai puțin, cel mai iubit. După mine, toate ar merita să fie detestate.

Probabil că și sunt.

Sursa: https://www.activenews.ro

___________________________

Valerian Stan: Situațiunea (XLVIII)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.