Mircea Diaconu: “Cine ești tu să ai guvernul tău? ”

Mircea Diaconu își anunță intenția de a candida la Președinție, dacă va strânge cele 200.000 de semnături: Nu mă recomandă nimic. Sunt cel mai banal om din România

de Raluca Oanță 

Fostul europarlamentar și actor Mircea Diaconu a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al României, cu condiția să strângă semnăturile necesare.

„Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Azi doar spun că aș încerca pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit și simț că e nevoie de asta. Faptul că vreau nu înseamnă că și pot. Trebuie să strâng 200.000 de semnături, aproape imposibil. Fără un sprijin din partea oricui, cetățenilor, asociații de toate felurile. În 2014 am cerut același gen de sprijin care a venit de la cetățeni. Posibil ca din nou acum, cerând sprijinul, să se reactiveze această imensă masă de oameni. Există o formă de solidaritate cetățenească”, a anunțat Mircea Diaconu, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a precizat că nu ar refuza sprijinul partidelor politice.

„Dacă eu cer un sprijin pentru un vis unde e negocierea? Ce să negociez? Nu există așa ceva. Cu orice grupare sau persoană sunt deshis și fericit dacă ar veni alături de mine. Cer sprijin la toată lumea”

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu a afirmat, duminică, după ce și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale, că toți președinții de până acum „s-au strâns de gât cu premierii”, însă atribuțiile acestora ar fi trebuit să fie altele.

„Nu mă recomanda nimic. Sunt cel mai banal om din România. Am doar două mâini și două picioare și două nume. Eu sunt banal. Dar nu cumva și președintele nostru trebuie să semene cu noi toți? Adică două mâini și două picioare și sper că și cu un cap. Această funcție pană acum s-a citit greșit. Fișa postului este cu totul altă decât cea care s-a practicat pană acum. Toți presedinii de pană acum s-au strâns de gât cu premierii. Toți și-au strâns de gât prim miniștrii venind peste atribuțiile guvernamentale sau parlamentare care nu sunt ale președintelui. Constituția e bună, dar nu i-a convenit domnului Băsescu și domnului Iohannis. Instituie clar și limpede o republică parlamentară. Nu există noțiunea de șef al statului”, a declarat Mircea Diaconu, într-o conferință de presă.

El a adăugat că nu i se pare logic ca președintele să aibă locul de activitate în Palatul Regal de la Cotroceni „Ce caută președinți în Palatul Regal de la Cotroceni? Mie nu mi se pare logic”.

Fostul europarlamentar a afirmat că nimeni nu vrea să vadă „grămada de gunoi care s-a strâns în mijlocul țării”.

„Fără sprijin nu voi putea să fac pașii următori. Nu știu dacă o să pot strânge cele 200.000 de semnături. Azi sunt doar un aspirant. Parcă nimeni nu vede grămadă de gunoi care ni s-a strâns în mijlocul casei noastre dragi care se numește țara noastră. De la peturi până la mentalitățile publice care sunt infestate. Uitați-vă la Iohannis care vrea -guvernul meu-. Cine ești tu să ai guvernul tău? ”, a mai spus Diaconu.

sursa https://www.activenews.ro/stiri-politic/Mircea-Diaconu-isi-anunta-intentia-de-a-candida-la-Presedintie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s