Unde poate ajunge o mână

by S. Menda

Fiind un dans, te-ai duce mai mult spre fizicalitatea contactului, cum s-ar coborî mâna aia și în ce locuri ar poposi. Pe mine m-a dus cu gândul la altfel de mâini, nu de bărbat sau femeie prinși în vârtejul atracției, ci mâni de om ridate, de bătrână ce prinde coada unei tigăi. Și apoi unde ajunge mâna aia? La frunte, în semnul crucii? Sau pe toporișcă tăind frunze la găini.

M-am plimbat ieri prin cimitir. A fost un implus, am ajuns în preajma lui și-am apăsat poarta să se deschidă. Mai vechi și mai noi, morminte delimitate, un dreptunghi pe care ți-l însușești și pentru după ce nu mai ești. Sau doar pentru asta. Măcar nu e mare. Fiecare cu dreptunghiul lui, îl mai împarți și cu alții din familie, dacă tot te-ai născut într-o familie. Toți ne-am născut într-una.

Când eram mică, îmi era frică de cimitire. Acum vreo 3 ani, tot frică îmi era, dar diluată și combinată cu smerenie și awe. Ești mic în cimitire, că-ți amintesc că acolo e locul sigur de finish. Nu altul, nu altfel, orice ai face. Dar e la fel de firesc ca și cum ai spune că ai un cap. Nu două, nu trei, unul. Moartea e capul vieții.

Ieri nu mai era frică, nu una mare, doar frica că aș putea să plec pe nepregătite, fără să am bagajele făcute. Voiam cândva să mor în accident năprasnic, bum, și se rupe filmul. The end. Acum aș vrea să pot face pregătiri. Unde să fiu îngropată. Sau arsă? Nu mai era frica c-o să mor. Începe acceptarea? Sau o cred încă departe?

Continue reading Aici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s