„Hristos a înviat!”…și în închisorile comuniste

de Raluca Oanță

În aceste zile, în care care coșuri pline cu mâncare și iepurași colorați tind să anihileze semnificația Sfintelor Sărbători de Paștipare greu de crezut că au fost ani când Învierea Domnului se sărbătorea în temnițele comuniste fără mâncare, fără familie, fără libertatea de a mărturisi credința.

Cu prețul vieții și, de cele mai multe ori, fără să știe nici măcar când urmează Sfintele Paști, deținuții politici reușeau să postească, să se împărtășească și să rostească într-o bătaie de inimă: „Hristos a înviat!”.

„Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”. Ioan 1,5

„Cu Mimi și Ina am trăit primul Paște în închisoare. Ne arestaseră înainte de 1 ianuarie, așa încât nu știam data exactă. După 5 aprilie am început să fim atente. Într-o zi de miercuri am auzit clopotele, care s-au repetat și-n ziua următoare. Atunci am fost sigure. Sâmbătă noaptea i-am auzit pe bucureșteni trecând spre biserica Mihai Vodă. Făceau parte din “lumea cealaltă”, a cărei realitate concretă, senzorială, începuse să se estompeze pentru noi. Balanța înclina tot mai puternic spre lumea dinăuntru, spre o altă viață. Mult mai târziu, în închisoare, am învățat o metodă ciudată prin care numărându-se într-un anumit fel încheieturile degetelor și anumite zone ale palmei (ciclul soarelui și al lunii), puteai calcula data exacta a Paștelui din orice an. Pentru cei care erau de mulți ani ani în închisoare, calculul acesta era foarte important”. (dr Galina Răduleanu, Repetiție la moarte din spatele gratiilor, Editura Manuscris, 2017, pag. 150)

„Era al doilea Paște. În Vinerea Mare m-am prefăcut că duc lingura la gură, fără însă să mănânc (nu mă dădea afară curajul). Nina, mai categorică, a lăsat mâncarea neatinsă, ceea ce a dus la țipete și amenințări din partea gardiencelor. Am reușesc să postesc și sâmbătă. În schimb, mi-a fost imposibil să stau trează în noaptea Învierii. Dimineața, cu toate că nu mă spovedisem de șase-șapte ani, Nina mi-a dat o firimitură de împărtășanie. O avea de la Maica Veronica și o păstra într-un tiv de batistă. Am fost foarte fericită. Pe urmă le-am felicitat pe toate și le-am anunțat că “Hristos a înviat!” Chiar și Tina mi-a răspuns la salut. Păstrasem din zilele precedente niște bucăți de carne, ascunse în sobă, cu care am făcut o masă festivă. Numai doamna Bădescu a refuzat, pretinzând că-i face rău. În general, a predominat obișnuita atmosferă cenușie. Paștele pe care l-am trăit cu intensitatea Marii Sărbători a Învierii a fost ultimul înainte de eliberare, când carcasa care-mi  ținea sufletul apucase să se subțieze, să devină mai transparentă. Din Uranus venisem cu un echilibru greu de descris, bazat pe o pace interioară și o detașare de nacelă care și-a aruncat balastul”. (dr Galina Răduleanu, Repetiție la moarte din spatele gratiilor, pag. 290-291)

Iadul pe pământ…

„Cât despre studenții la teologie, ei erau obligați de Țurcanu să oficieze în slujbele negre pe care le regiza mai ales în săptămâna Paștelui și în noaptea Învierii. Unii făceau pe țîrcovnicii, alții pe preoții. Textul liturgiei lui Țurcanu era, bineînțeles, pornografic, parafrazând, la modul demonic, textul original. Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu era numită “marea curvă”, Isus “idiotul care a murit pe cruce”. Studentul în teologie căruia îi revenea rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, apoi acoperit cu un cearceaf mînjit cu fecale, de gât i se atârna un falus făcut din DDT, pîine și săpun. În noapte învierii din 1950,  deținuții în faza de reeducare de la Pitești au fost obligați să treacă prin fața unui atare “preot” să sărute falusul și să spună “Hristos a înviat!”. Țurcanu observa minima fiecăruia și dacă unul dintre cei care se declaraseră reeducate, care-și denunțaseră toți prietenii și cunoscuții, care descriseseră cum se culcaseră cu mamele lor sau cum își violaseră surorile, aveau acum o clipă, totuși, de ezitare, dacă se simțea că are o strângere de inimă în acest moment al blasfemiei, atunci izbucnea:

-Ah, banditule, va să zică ți se pare că profanezi, mai sunt în tine rămășite din educația ta mîrșavă! Ia să treci din nou prin toate fazele. Ceea ce te-a făcut să tremuri acum, te-a împiedicat să faci și demascarea internă și demascarea externă cum ar fi trebuit. Vei relua de la capăt întreaga reeducare.” (Virgil Ierunca- Fenomenul Pitești, pag.38-39)

Continue reading activenews.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s