UPDATE: Strategia de educație parentală, în centrul unui scandal. Părinții și sindicatele cer Ministerului Educației să o anuleze

Update 1: ULTIMA ORĂ –  Ministerul Educației  a retras documentul, pe motiv că l-a trimis la UNICEF și Fundația Copiii noștri  care oferiseră asistența tehnică la elaborarea proiectului buclucaș – vezi AICI

*

Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituția României, nimic mai mult

Părinții și sindicatele din învățământ îi cer Ministerului Educației să “anuleze” Strategia de parenting pusă în dezbatere în luna iunie, dar scoasă între timp de pe site-ul edu.ro. “Suntem conștienți că la nivelul societății avem nevoie de toleranță, responsabilitate și asimilarea conceptelor europene, dar nu prin impunere, ci prin dialog și informare. (…)

Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituția României, nimic mai mult sau mai puțin”, se arată într-un comunicat semnat de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache.
• Nicio critică dintre cele aduse nu se referă la obiectivele strategiei sau la propunerile de fond; acuzațiile se referă la partea introductivă, care face referire la definirea familiei
• Poziția celor trei federații vine după ce Platforma civică pentru drepturi şi libertăţi „Împreună” a cerut, într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Viorica Dăncilă, ca Strategia Naţională de Educaţie Parentală 2018 – 2025 să fie retrasă. Platforma, care susține că este formată din 500 de ONG-uri, a catalogat strategia drept “o creaţie a propagandei progresiste”, transmite Agerpres

• Și Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, a publicat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: “Da educației parentale; avem mare nevoie. Dar în nici un caz educația de tip gender”
Ministerul Educației a lansat în dezbatere, pe 11 iunie 2018, un proiect de Strategie națională de educație parentală pentru perioada 2018-2025. Proiectul prevede introducerea Educației parentale în fișele de post ale profesorilor, asistenților medicali și sociali, cu 2 ore pe săptămână alocate parentingului care să fie incluse în normă. În plus, autoritatea propunea ca fiecare părinte să participe la cursuri de educație parentală, în momentul în care copilul intră într-un nou ciclu de învățământ. Detalii aici

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” cer anularea strategiei

La aproape o lună de la punerea în dezbatere a strategiei, Federația Părinților și sindicatele din educație spun că nu susțin documentul, dar argumentele lor nu se referă la fondul strategiei, la obiectivele propuse de Minister și la rezultatele așteptate după implementarea strategiei de parenting. Acuzațiile țintesc partea introductivă, în care este definit conceptul de familie. Concret, la pagina 3 a draftului de Strategie este următoarea frază: «Strategia națională de educație parentală are ca fundament abordarea teoretică conform căreia familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, „o constelaţie de idei, imagini şi terminologii” 2 creată şi recreată permanent de practicile socio-culturale». Acesta este paragraful care a atras cele mai multe critici.

Într-un comunicat de presă, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar anunță că, împreună cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și cu Federația Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret” „solicităm anularea prezentei Strategii, precum și elaborarea, de către Ministerul Educației Naționale, a unei noi Strategii, după consultarea partenerilor și a factorilor interesați”.

„Ca federații din domeniul educațional, suntem parteneri de dialog ai Ministerului Educației Naționale, în tot ceea ce înseamnă legislație și strategie în învățământ, cu atât mai mult suntem nedumeriți că am fost ignorați în totalitate”, se arată în poziția semnată de Iulian Cristache.

Potrivit acestora, „fără discuție, suntem pentru o strategie națională de educație parentală, o strategie care să fie inițiată de către Parlamentul României și continuată de către MEN cu sprijinul inspectoratelor școlare, astfel încât să avem un punct de vedere unitar care să reflecte dorințele părinților și specialiștilor în educație. Faptul că Patriarhia Română susține că documentul supus dezbaterii publice nu corespunde în totalitate cu ce s-a discutat la nivelul grupului de lucru constituit de Ministerul Educației ridică un mare semn de întrebare. Faptul că inclusiv Academia Română se opune acestei strategii, întărește hotărârea luată de cele trei federații, de a nu susține strategia Ministerului Educației”.

„Proiectul are și puncte de vedere pertinente. Suntem conștienți că la nivelul societății avem nevoie de toleranță, responsabilitate și asimilarea conceptelor europene, dar nu prin impunere, ci prin dialog și informare. Strategia propusă lamentează, în mod explicit, mentalitatea conservatoare a părinților României privind creșterea și dezvoltarea copiilor”, precizează asociațiile.

„Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituția României, nimic mai mult sau mai puțin! Dreptul la viața intimă este un drept garantat de legislația în vigoare, în consecință valorile transmise copiilor/elevilor noștri trebuie să țină cont de propriile convingeri morale și religioase”, spun cele trei asociații.

https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-22550399-strategia-ed…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s