Biserica Ortodoxă, cea care încă mai articulează societatea românească, trebuie redusă la tăcere complet. Nu poți face globalism – ca de altfel orice totalitarism – cu o Biserică puternică.
Asupra ierarhiei BOR s-a produs un atac concertat prin servicii (implicit prin acoperiții din presă), care a urmărit decredibilizarea acesteia, întrucât a sprijinit inițiativa cetățenească pentru modificarea Constituției și securizare a Familiei. Referendumul ar fi o frână imensă în calea Marii Revoluții Sexomarxiste, care este în curs de a domina planeta.
Cristian Pantazi, directorul Hotnews (oficina de propagandă globalistă, într-un anume mod fiind chiar portavocea ambasadei LGBT), dădea următoarele sfaturi conducerii BOR la începutul lunii septembrie, a.c.: ”Referendumul pentru modificarea Constituției e populist, inutil și periculos. Pentru credincioșii ortodocși, ca și pentru ceilalți credincioși, câștigul unui asemenea referendum e zero”. Pantazi dădea de înțeles și care vor fi temele de atac, în cazul în care Biserica nu se retrage din tema referendumului: vor fi făcute publice în continuare „faptele imorale”, inclusiv cazuri de homosexualitate, ale preoților și ierarhilor și corupția din BOR, iar fondurile pentru salarii vor fi tăiate.
Deși am ridiculizat inițial pretențiile unui neica nimeni de a spune BOR că “Biserica trebuie să urmărească acum altă agenda: agenda împrospătării interne, fără de care riscă prăbușirea”, pare că avertismentul a fost luat în serios.
De dragul păstrării INSTITUȚIEI, iar nu al prezervării FAMILIEI (fără de care Biserica nu va mai avea cum să ființeze), vârfuri ale ierarhiei au cedat șantajului globalist, tema referendumului fiind cvasi inexistentă în discursul din timpul marilor evenimente cum a fost ITO (ținut la Iași chiar în timp ce Pantazi dădea glas dorințelor corporatocrației) sau în timpul marilor pelerinaje din fiecare toamnă de la Iași și București, ori la lucrările Sinodului. În plus, dorința de a ridica Catedrala Patriarhală – singurul edificiu major care va marca zilele Centenarului – pare că nu are preț.
Încă un motiv de îngrijorare este completa neimplicare a ierarhiei BOR în parcursul unei legi absolut totalitare, care frizează demonia, prin care cetățeanului i se ia dreptul de a alege un anume tratament medical, fiind obligat prin lege să-și dea consimțământul, acesta fiind, vezi Doamne,”prezumat”. Este vorba, desigur, de legea OBLIGATIVITĂȚII vaccinării. Mai mult, preoților li s-a interzis să ia atitudine împotriva acestei legi absurde, prin care este naționalizat corpul uman.
Deci după pierderea suveranității statului, se dorește pierderea suveranității persoanei asupra propriului corp – un totalitarism de neimaginat în anii ce au urmat revoltei anticomuniste din 1989. Iar asta nu neliniștește ierarhia BOR, deși sunt încălcate – de dragul unor sume colosale ce intră în conturile BigPharma, după vaccinari industriale făcute ca în fermele de creștere a animalelor – tratate și convenții internaționale, inclusiv Constituția României. Lege care, o dată trecută, permite abuzuri de neimaginat asupra corpului social.
Asta cu toate că inclusiv copii de preoți au fost afectați de vaccinuri, asupra unora efectele fiind letale, iar medici foarte cunoscuți – inclusiv conf. Răzvan Costantinescu (care deja trage consecințele propriei libertăți de gândire și exprimare), prof. dr. Pavel Chirilă, celebru medic creștin, sau prof. dr. Vasile Astărăstoae, fost rector al UMF Iași, dar și președinte al Colegiului Medicilor (un alt persecutat de Statul Paralel pe motiv că s-a opus privatizării Sănătății), pe lângă mulți alții mai puțin notorii, au avut poziții limpezi împotriva acestui abuz incontrolabil, care poate duce, în actuala lege, de la amenzi colosale, până la smulgerea copiilor din familii, de către un stat învestit cu puteri despotice.
Palatul Patriarhal nu a găzduit, cu toate acestea, o dezbatere în care să fie chemați experți în domeniu, ca să lămurească chestiunea obligativității vaccinării dpdv bioetic (comisia de Bioetică a BOR mai există?) și juridic. Ministerul Sănătății a fost creditat cu bună credință, deși pandemiile de gripă aviară, porcină sau epidemia de rujeolă au fost dovedite în realitate ca false, ultima devenind o campanie de marketing pentru legea vaccinării obligatorii.
A aceluia care se adaptează “strategic”, a aceluia care nu face nimic.
“Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, dacă ai fi rece sau fierbinte! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici fierbinte, am să te vărs din gura Mea.” (Apoc. 3, 15-16)
Iulian Capsali
Sursa: http://newsnetcrestin.blogspot.com/2017/11/cat-de-mult-mai-sprijina-biserica.html
