Dragnea arestat sau Iohannis suspendat

În ziarul Cotidianul de joi dimineața, la toate chioșcurile și benzinăriile

iohannis-dragnea-swabfg0yu1De ce o fi ieșit bădia Augustin Lazăr, cu aerul lui de colonel la pensie, să ne spună de ce nu-i bună o amnistie? Dar șefa DNA de ce a dat patru interviuri în 30 de ore, cu riscul de a-și descalifica doctoratul de 95%? Ca să dea o probă în fața românilor că nu are nivel nici de contabilă cu studii liceale? Mă refer la gafa cu factura, lansată de S. Ghiță. Ca să confunzi data de emitere a facturii cu data de producere a tipizatului, îți trebuie ceva mînie ambalată în suficiență. Ei bine, ce i-a readus glasul Codruței, de a făcut turul tuturor celor care îi culeg scamele de pe revere și de pe pantaloni? Dorul după Florian Coldea? Veștile că l-au localizat pe Ghiță? Sau ne aflăm în fața unui ordin? Și pentru bădia de la Parchetul General, și pentru Codruța de la Binom. Altfel, ce-ar fi căutat Klaus Iohannis, pe neașteptate, la ședința de guvern? Și cum de s-au stîrnit cei de pe Facebook, exact așa cum s-au aprins la alegeri, cînd au fost mobilizați să sară împotriva „venirii comuniștilor“? Președintele României trezit din somnul dimineții, demonstrații peste noapte, jurnaliste mobilizate la conferințe de presă să întrebe despre amnistie etc. Toate se învîrt în jurul acestei hotărîri de guvern! Care-i miza? Să îmbunătățim viața în penitenciare sau să scăpăm de sancțiunile CEDO?

Klaus Iohannis ține morțiș să nu-l scape pe Liviu Dragnea. Ar fi greșeala mandatului. Este obligat să-l țină pe Dragnea în șah, amenințat mereu cu intrarea în pușcărie. Ba, dacă izbutește, în momentele sale ciclotimice, să-l poată împinge pe președintele PSD în penitenciar și să înceapă demolarea PSD, inclusiv a Guvernului Grindeanu.

Lupta pentru blocarea amnistiei are motive la fel de importante ca și trecerea ei prin OUG. Legiferarea şi blocarea ei au devenit mize nebune pentru ambele părți. Scapă Dragnea, scapă Ridzi și scapă Voiculescu! Și urmează belirea lui Klaus Iohannis. Cu casele, cu actul fals introdus de soție, cu te miri ce.

Continue reading Cotidianul.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s