de Mihaela Bărbuş

Cititorii ne-au semnalat câteva teze eronate, de actualitate, care se pot citi în ultimul timp pe unele site-uri creştine, sau se aud pe la biserici în dicuţiile dintre credincioşi sau, mai rar, chiar la predici. Sunt subiecte importante, cu impact politic imens, care trebuie să fie discutate din perspectivă creştină, însă fără părtinire, superficialitate sau insinuări răutăcioase pentru că afectează foarte mult interesele ţării. Să le numim „șopârlițe”. 

Şopârliţa 1: Tot Occidentul e putred!

Toţi avem responsabilitatea personală de a căuta adevărul. Această responsabilitate nu poate fi transferată altora. După cum noi le cerem vesticilor, pe bună dreptate, să nu se lase manipulaţi şi să nu ne pună la un loc cu delincvenţii care domină deseori imaginea falsă pe care o are România în străinătate, tot astfel, şi noi trebuie să ne ferim de judecăţi temerare. Ştim că mass media nu reflectă corect realitatea şi ne putem da singuri seama că lipsa generală de educaţie elementară, de discernământ şi de cultură (mai ales istorică şi politică) se arată şi în felul în care este prezentată şi înţeleasă lumea Vestului.

Vestul este într-adevăr în criză în acest moment şi o mare parte din viaţa sa morală este atinsă de putregai, însă criza nu se datorează absenţei resurselor spirituale în Vest, ci refuzului de a apela la ele. Miza recunoaşterii rădăcinilor creştine ale Europei nu este legată de acceptarea unor detalii de ordin istoric şi cultural, ci de alegerile zilnice ale europenilor. Aceasta nu este o problemă a Vestului, ci, în egală măsură, şi a Estului. Şi pentru noi e important ca reperul Europei să rămână înţelepciunea vie a Celor Zece Porunci şi nu intenţiile bune, moda zilei sau, şi mai rău, presiunile minorităţilor bolşevice.

Şi noi suntem din ce în ce mai mult supuşi presiunilor cu care se confruntă creştinii din Vest de câteva decenii. Trebuie să înţelegem mecanismele prin care a fost impus secularismul radical, să ne pregătim spritual şi intelectual pentru a ne putea implica în dezbateri foarte consistente legate de viaţa creştinilor în societate, ca să putem astfel evita repetarea dramelor care au avut loc în alte părţi. Noi, care am fost prigoniţi timp de zeci de ani, trebuie să înţelegem cât este de important să fim uniţi şi să îi sprijinim deschis pe cei care sunt atacaţi, nu să îi acuzăm pe toţi în bloc de toate relele secularismului  (sau chiar să declarăm satisfăcuţi că „aşa le trebuie!”).

Dacă este să privim cu atenţie, în Vest viaţa creştină dă roade: asociaţiile de caritate sunt active, persoanele fără domiciliu şi refugiaţii primesc asistenţă de la creştini, bătrânii sunt îngijiţi, copiii nu sunt abandonaţi pe stradă, marea majoritate a celor care se nasc sunt botezaţi şi numărul de avorturi este mult mai mic decât în ţările din fosta URSS, de exemplu. Încă se mai trimit cărţi şi alte ajutoare, chiar şi în România. De asemenea, numărul publicaţiilor creştine, al bibliotecilor pe teme religioase şi al teologilor de mare valoare este încă important. Locurile populare de pelerinaj, precum Santiago de Compostella, Lourdes, Fatima sau Padova sunt în continuare foarte frecventate (inclusiv de mulţi ortodocşi români). Se organizează numeroase activităţi de cercetaşi creştini, reculegeri, conferinţe, reuniuni de rugăciune etc. Cu toată ghetoizarea creştinilor vestici şi cu toată propaganda anticreştină a presei, există musulmani care devin creştini atunci când au posibilitatea să compare roadele celor două culturi.

Trebuie să fim recunoscători pentru ajutorul vesticilor: din 1990 şi până acum catolicii şi protestanţii din Vest au trimis sute de camioane de cărţi, haine şi alimente, sute de voluntari care au muncit în România, numeroase burse au fost plătite de occidentali, la care se mai adaugă şi alte manifestări creştine la care românii sunt invitaţi şi acceptă să participe şi, nu în ultimul rând, spaţiile oferite pentru celebrarea slujbelor ortodoxe pentru românii care muncesc în Vest.

Continue reading În linie dreaptă