KLAUS IOHANNIS – Președinte progresist, aservit ideilor lui SOROS, și NU al românilor creștini drept credincioși ?

Toleranța mimată are picioare foarte scurte!

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să onoreze invitația la evenimentul organizat la Patriarhie cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la prima Constituție, de către Curtea Constituțională și Parlament. Potrivit unor surse, motivul ar fi opiniile diferite în ceea ce privește Coaliția Familiei.

Insistența  BOR asupra modificării Constituției privind căsătoriile civile între persoane de același sex ar fi stins (pe moment) puțina toleranță a președintele  Klaus Iohannis față de Patriarhul Daniel și BOR, cu alte cuvinte față de Înaltul Împuternicit și Entitatea care  reprezintă majoritatea poporului român, de cca 80-90 %.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a confirmat, joi, absența președintelui, dar spune că “Ziua Constituției este pe 8 decembrie, iar domnul Președinte Klaus Iohannis va fi prezent la Curtea Constituțională pe data de 8 decembrie, prilej cu care va susține și o alocuțiune.”

Adică, mai exact spus, domnul președinte Klaus Iohannis se păstrează pentru monologul său, NU e dispus dialogului și audierii și altor opinii de anvergură, NU are urechi bune pentru istoria și tradiția poporului român, NU dorește să acorde respectul cuvenit tributului de sânge al înaintașilor români. Pentru alte întruniri își deschide inima și suportul, ale acelor care vin pe linia marxist-progresistă, apostată moralicește, care contravin tradiției și intereselor firești și normale ale României. Nu putem decât să catalogăm drept condamnabilă această atitudine, deloc favorabilă României, care nu este productivă intereselor, afirmării  și consolidării României pe plan intern și extern.

Biserica Ordodoxă Română a inițiat un demers privind modificarea Legii Fundamentale, care ar face ca în România căsătoriile între persoane de acelaşi sex să fie imposibile într-un viitor apropiat. (sursa). Și nu din propriu impuls, ci ca urmare a  faptului că s-a inițiat o Petție civilă, când trei milioane de români  au semnat pentru modificarea Constituţiei care să aibă şi precizarea clară că o căsătorie este o uniune între o femeie şi un bărbat. (sursa)

_____________________

Citiți și:

Klaus cel Strâmb

Advertisements

One thought on “KLAUS IOHANNIS – Președinte progresist, aservit ideilor lui SOROS, și NU al românilor creștini drept credincioși ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s