Doctorul din faţa ochilor

ophthalmology“Nu credeam să-nvăţ / a [scrie despre vreun doctor] vreodată

Un local medical retras doi paşi din drumul mare (adică neagresiv, aşezat, calm) şi cu aspect de foişor; cu o faţadă mov, convingătoare. O uşă – ca să rezum – de bineţe.
Dincolo de ea, o domnişoară cu viorele-n surâs, cald în stânjenei şi bunăvoinţă-n gest face drum de ape line de încredere. Nu știu cum o cheamă.
Ora 4 p.m., în acelaşi careu.
Altă domnişoară (Dana?) – fină, discretă, flori de măr, air d’attendre, comunicare limpede, esenţială.

dr-marinel-sergiu-deceanuŞi un doctor nepreocupat de efecte de imagine, serios-atent la încâlceala de informaţii pe care, profan, i-o declam în partea anamnestică a examenului medical. Ce e cu totul ieşit din comun – că scriu acum despre Domnul doctor Marinel Sergiu Deceanu, medic primar oftalmolog, şi nu despre dr. X sau Y, nici despre „doctorul” în general – este că exişti şi tu, ca persoană: nu eşti simplificat, nu eşti redus la un suport/cuib/vehicul al unei boli. Doctorului îi pasă de damblalele tale, de excentricităţi, emoţii, principii, eresuri, ignoranţă. Şi-atunci, terapia include multe altele pe lângă medicamente. Înţelegerea neînţelegerilor, a ficţiunilor, a inerţiilor. Informare, lămuriri, indicaţii. O tactică a gradării accentelor până la dezamorsarea conflictelor interioare ale pacientului. Tăierea răspicată a gărgăunilor prea nocivi; în rest, acceptarea dificilului din om, cu preluarea de către doctor a dificultăţilor care decurg de aici. Discreţie absolută a preparativelor pentru intervenţia medicală; instrumentar invizibil. Tratament zerotraumatic. (… „Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.”) Mai mult, în nobilă tradiţie samariteană, după ce te-a scăpat de pericol, dacă situaţia o cere, te mai lasă şi la un han de încredere.

Aşa am cunoscut o excepţională colaborare între doi doctori de pe înălţimile medicinii şi din rândul întâi al omeniei.

dr-olga-buciumanLa „han” era (şi este întotdeauna) Doamna doctor Olga Buciuman, medic specialist oftalmolog, de gardă cu acelaşi senin în întâlnirea cu propriii pacienţi şi cu „veneticii”. Alt stil; aceeaşi ţintă. Pe un plan, creează prietenoasă armonie, în timp ce în registrul superior aglomerează explicaţii, sfaturi, cu puternică reliefare a riscurilor la care, altfel, te expui; aduce în faţă perspectiva rezolvărilor fericite, a avantajelor, a utilului, împingând tot mai în umbră neliniştile; dacă te vede picat de pe Selene, îţi face până şi planul topografic al Băii Mari. „Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa” – va fi rostit cândva, la hirotonirea întru ars medici. Şi percepi nestinsă până azi smerenia acelor cuvinte, îmbălsămând relaţia cu pacientul, relaţia cu seamănul, relaţia cu colegul de aceeaşi specialitate şi cu cel de altă specialitate. Cât despre mine… La un moment dat, am avut senzaţia că particip la o luptă cu îngerul. O luptă în care câştigi când eşti învins.

A.-M. J.

mia-grosanuP.S. În alt cadru decât cel al cabinetului particular, am cunoscut-o (şi trebuie să o menţionez măcar) pe Doamna asistentă Mia Groşanu. Prezentă, concretă, implicată. Cu fenomenale, curcubeice, treceri de la piano la forte şi de la delicat-vernale temperaturi, la cuptor înalt. „Totul pentru front, totul pentru victorie”, desigur. Gând bun!

____________________

Sursa: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2016/09/14/doctorul-din-fata-ochilor/

Surse foto: http://www.wrnmmc.capmed.mil/Health%20Services/Surgery/Surgery/Ophthalmology/SitePages/Home.aspx http://adevarul.ro/locale/baia-mare/ce-trebuie-stii-petreci-zilnic-multe-ore-fata-calculatorului-sfaturi-vedere-buna-1_56016d6af5eaafab2ce1d76f/index.html ; http://www.informatia-zilei.ro/mm/actualitatea/ieri-in-baia-mare-a-fost-marcata-ziua-medicului-pensionar ; https://www.facebook.com/mia.grosanu

Advertisements

One thought on “Doctorul din faţa ochilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s