Tăriceanu, pus la zid de cîrtiţa lui Băsescu

Pentru că n-a stat la coadă să-şi ia permisul

 Pe Călin Popescu Tăriceanu au încercat fără succes să-l scoată din politică doi preşedinţi: Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Ce n-a reuşit nici unul încearcă acum pornografa Elenina Nicuţ, care scria în 2014, pe Facebook, un slogan rămas în analele politicii: „Vă f… în gură!”Aceasta avea să fie denumită de presă „Cîrtiţa lui Băsescu”.

Elenina a depus o plîngere la DNA împotriva lui Tăriceanu, acuzîndu-l că nu a stat la coadă la poliţie pentru a-şi preschimba permisul de conducere, ceea ce, în viziunea petiţionarei, ar însemna încălcarea prevederilor art. 13 din Legea 78/2000, care prevede că Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Întrucît „dreptul la petiţie” este garantat de Constituţie, nu avem ce să comentăm în ceea ce priveşte plîngerea Eleninei Nicuţ. Ceea ce surprinde însă este felul în care această plîngere a fost prezentată în spaţiul public, mai exact modul serios în care s-a dezbătut pe la toate televiziunile, ca şi cînd ar fi fost vorba de o dezvăluire senzaţională.

Pe fond, Tăriceanu este acuzat că nu a stat la o coadă de cîteva sute de persoane care aşteptau la poliţie pentru rezolvarea problemelor personale. Nimeni nu a condamnat proasta organizare de la sediul poliţiei, care-i ţinea pe oameni în soare timp de cîteva ore, ca şi cînd această„coadă” ar fi fost cel mai normal lucru, ci s-au repezit la gîtul lui Tăriceanu, făcînd-o eroină pe Elenina Nicuţ pentru că l-a trimis pe preşedintele Senatului în faţa procurorilor DNA.

Sigur că, dacă ar fi vrut să speculeze politic „coada” de la poliţie, Tăriceanu ar fi putut să stea la rînd, după care să se năpustească pe conducerea Ministerului de Interne condus de tehnocratul Apud Tobă. Aşa, însă, pentru că legea precizează că, la preschimbarea permisului, prezenţa titularului este obligatorie, Tăriceanu a intrat pe uşa din spate, expunîndu-se acestei reacţii populiste, fiind obligat acum să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor.

Personal, cred că legea nu acoperă comiterea vreunei infracţiuni de către Tăriceanu, problema ţinînd, mai degrabă, de moralitate. În astfel de chestiuni, scuzele publice sînt de ajuns, căci şi ridicolul are limitele lui. Ce ar fi însemnat, de pildă, ca Tăriceanu să vină cu SPP-iştii la poliţie, să stea toţi la coadă, iar aceştia să aplice acolo, în mulţime, protocolul de protecţie a demnitarului? Dar, pentru că nu a fost inspirat şi nu a profitat de ocazia de a reacţiona în orizontul de aşteptare al populismului, Tăriceanu merită acum să suporte consecinţele!

ÎN CAZUL COLOANEI OFICIALE PENTRU UNCHIUL GABRIEL OPREA, ELENINA SPUNEA CĂ NU E VORBA DE NICI UN ABUZ

Întrebarea care se pune în faţa acestei situaţii penibile este dacă Elenina Nicuţ, autoarea plîngerii penale, este consecventă atunci cînd vorbeşte despre „abuzul în serviciu” al unui demnitar.

Ne-am uitat pe presa din ultima vreme şi am descoperit că, în cazul coloanei oficiale cu care se deplasa Gabriel Oprea, în urma căreia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, aceeaşi Elenina Nicuţ scria pe Facebook: „Oprea, în dosarul coloanei oficiale – curat şi uscat. Nu a încălcat nicio lege în sensul deciziei CCR, ci regulamentul de aplicare a codului rutier, aprobat prin HG”!

Explicaţia acestei duble măsuri se află în această fotografie publicată de ziarul „Naţional” în urmă cu doi ani:

Este vorba despre „arborele genealogic” al Eleninei Nicuţ, despre care presa a scris următoarele:

– 1. Elenina Nicuţ este fiica fostului primar din Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul deturnării de fonduri PHARE, alături de Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ Argeş.

– 2. Elenina Nicuţ este, de asemenea, nepoata generalului în rezervă Valeriu Nicuţ, cumnatul lui Gabriel Oprea! Unchiul Eleninei fusese pensionat, însă Victor Ponta l-a reactivat, numindu-l secretar de stat la MApN, ca şef al Departamentului de Politică de Apărare şi Planificare!

Nu sînt adeptul politicii „dosarului de cadre” al cuiva, totuşi, uneori acest tip de relaţii de familie poate explica ascensiunea unora în spaţiul public şi chiar reacţia lor în faţa unor evenimente.

ELENINA – CÎRTIŢA LUI TRAIAN BĂSESCU ÎN „MIŞCAREA POPULARĂ

Supranumele „CÎRTIŢA LUI TRAIAN BĂSESCU”, nu ne aparţine, acesta fiind pus de jurnaliştii de la „Naţional”, cînd au remarcat-o pe Elenina Nicuţ alături de Traian Băsescu, pe atunci încă Preşedintele României, la lansarea oficială a „Mişcării Populare”:

Atunci, Elenina Nicuţ, membru fondator al MP, a fost numită chiar preşedinta organizaţiei Bucureşti a „Mişcării Populare”, din care, ulterior, avea să-şi dea demisia, nu înainte de a le transmite colegilor săi, pe Facebook, tradiţionala urare „Vă f… în gură!

ELENINA NICUŢ: „TRAIAN BĂSESCU ESTE O CAPODOPERĂ”!

În aprilie 2013, imediat după constituirea „Mişcării Populare”, Elenina Nicuţ a acordat un interviu pentru revista „Kamikaze”. Autorul interviului, Alexandru Vărzaru, şi-a amintit că Elenina Nicuţ fusese înainte „observator independent” la Referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci cînd a provocat un imens scandal în comuna Olteni, judeţul Teleorman!

Continue reading Cotidianul.ro

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s