VAVILA POPOVICI: Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos

 

rastignirea-domnului-iisus-hristos1

Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos

.                                                    „Din Eul răstignit de iubirea
                                         pentru celălalt, curge viața veșnică.
.                                                             M.-A. Costa de Beauregard

Se-aude toaca.
Credincioșii se-ndreaptă spre biserici.
Începe slujba religioasă.
Îngerii coboară blând din cer,
întind aripile deasupra capetelor noastre,
pregătindu-și glasurile măiestre.
Preoții-nalță rugăciuni…
Se-aud cântări de cinstire,
se înfiorează întreaga fire.
Se-aprind lumânări,
se luminează inimile și gândurile.
Se cântă Prohodul.
Îngerii triști cântă cu noi!
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungați de vânt.
Păsări tresar din somn speriate.
Printre unde sonore și foșnet de aripi,
lumânările noastre,
unite într-o singură lumină mare.
Învăluiți în propria lor lumină,
Îngerii se află printre noi!
Înconjurăm biserica împreună cu preoții,
purtători ai sfântului Epitaf – pânza catifelată
cu înmormântarea lui Hristos pictată.
Ne oprim de patru ori
și ne hrănim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf…
Îngerii sunt cu noi!
Biserica-i prea plină. În jur roiesc enoriașii.
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!
Îngerii se află printre noi!

De secole rememorăm tristețea acelor zile,
Patimile lui Hristos – Cel venit să ne lumineze,
să ne dezvăluie sensul vieții,
de sub stăpânirea păcatului să ne elibereze.

*

Vavila PopoviciVavila Popovici, Raleigh-NC

Din volumul de versuri “Între spaimă și vis” – ed. 2004

________________________________________________

Dacă doriți să achizionați din opera scriitoarei Vavila Popovici, accesați: http://www.amazon.com/Vavila-Popovici/e/B003WHAANK

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s