Adrian Botez: CÂT FRIG POATE SĂ FIE ÎNTR-O NOAPTE DE MARTIE

Adrian Botez

PROMOROACĂ BLÂNDĂ DIN GRĂDINI DE RAI

promoroacă blândă din grădini de rai
stai şi-asculţi pe ramuri de călduri trecute
cin’ să-ngâne iarăşi cântecul de nai?
îngeri în bejenii umplu găuri mute

până şi hulubii fug de la fereastra
unde altădată-i hrănea Dumnezeu
a murit bătrână până şi măiastra
în ocnìţa sumbră-a sufletului meu

cântă-ţi stihul ultim – lebădă vădană
a plecat licornul în alte păduri
a rămas în toate doar deschisă rana

pe Hristos degeaba îl storci şi înduri
…o zdreanţă de vreme flutură în zare:
au uitat matrozii şi de lumânare…
***

CÂT FRIG POATE SĂ FIE ÎNTR-O NOAPTE DE MARTIE

cât frig poate să fie într-o
noapte de martie – câte
blesteme-i sufocă pe
copiii unei omeniri abia
ieşite de sub apele
începutului

încerci să opreşti cu
gândul limbile clopotelor – măturând cu
vaierele lor oceane de
stele: din clopotniţa lumii auzi hohotul
disperat al
clopotarului

de nicăieri spre nicăieri nu se mai aprind
focuri: e-o linişte – bolnavă de toate
morţile care-au uitat să
bântuie mii de alte deşerturi
lunare – după ce s-au năruit
piramidele

sfinxul – copleşit de inutilitatea
singurătăţii – s-a
sinucis

la colţul străzii – spart de
ultimul strigăt de moarte – cu
milenii în urmă – felinarul în
noapte – orb – vrea – fără niciun
succes de scenă – să ia locul
sfinxului

strigoii şi-au cusut
buzunarele – nu cumva să li se scurgă – pe
trotuarele prefăcute-n sângeroase
mlaştini – compătimirea – dar nici neagră
făina – pe dârele căreia s-ar putea
întoarce – spre-a reface
statuia de bronz a unei lumi
amintite

sufletul meu stă agăţat de-un cârlig (ca-ntr-o
măcelărie – din care n-a mai rămas decât duhoarea
sângelui pe jos) – deasupra neantului
***

REŢETA NEMURIRII

o dat’ – de două ori să tac – ajunge!
sonetu-L pipăie pe Dumnezeu:
îmi scriu pe frunte fulgere de leu
şi scrisul timpu-n inimă-l străpunge

veniţi de luaţi lumină – fraţi de sânge
altare se clădesc între cuvinte
nici Maica de Hristos de-acum nu plânge
sub coastă rana s-a închis – cuminte

sonetul sfânt Îi ia locul pe cruce
şi sângeră pentru-omeniri damnate
izvoarele de mir răsar cuminte

cuvântul îmblânzeşte firi năuce
…am scris aici reţeta nemuririi:
iubiri – de-acum – deschid toţi trandafirii!
***
Adrian Botez

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s