Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm – Despre cinci stâlpi ai societăţii americane

646x404

Cum funcţionează în SUA lupta contra corupţiei

de Remus Florescu

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, susţine despre corupţie că „este o otravă pentru orice democraţie“. El a explicat care sunt cei cinci „stâlpi“ ai luptei anticorupţie din America.

Cultura legală, sistemul judiciar, societatea civilă şi presa sunt, după părerea lui Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, “stâlpii” luptei anticorupţie din American. “În SUA există o cultură legală puternică, care contribuie la lupta împotriva corupţiei. Avem un sistem judiciar de urmărire penală puternic şi independent, cu resurse importante, cu unităţi speciale pentru a lupta împotriva corupţiei publice şi împotriva crimei organizate”, a susţinut Klemm zilele trecute, în faţa studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB).

El a arătat că un rol foarte important îl are societatea civilă: “De asemenea, avem organizaţii nonguvernamentale foarte puternice, avem o societate civilă puternică, avem multe ONG-uri care se concentrează şi încearcă să se asigure că guvernarea locală, de stat şi cea federală lucrează pentru poporul american, pentru cei pe care ar trebuie să-i servească”. Ambasadorul a ţinut să amintească rolul foarte important al presei în lupa anti-corupţie: “De asemenea, mai există şi presa liberă, care este foarte puternică, transparentă şi concetrată să se asigure că funcţionarii publici sunt cu adevărat în slujba publicului”.

Citeste mai mult: adev.ro/o3nl3v

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s