Florin Ianovici – Discurs rostit în Parlamentul României cu prilejul ediției jubiliare a Grupului Ecumenic de Rugăciune

Florin Ianovici mic „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.  – Ioan 17:21

Unitatea nu este doar un subiect de dezbatere, ci mai ales o rugăciune. În condițiile actuale ale societății contemporane, de continuă fărămițare și amenințări teroriste, de cruzimi și samavolnicii fără de seamăn, avem nevoie de rugăciune.

Domnul Isus Hristos mai întâi de toate s-a rugat pentru unitate. Rugăciunea duce la unitate pentru că doar Dumnezeu poate ajuta România și poporul român. Dumnezeu ne poate oferi protecție, pace și tot El poate binecuvânta țara cu belșug de pâine.

Apoi, rugăciunea este o cântărire de sine, un moment al adevărului personal, al smeririi noastre, căci rugăciunea este o evaluare a greutății spirituale care ne face mai îngăduitori cu semenii noștrii. Oamenii care nu se roagă se sălbăticesc, devin mândri și intoleranți cu semenii.

Unitatea presupune înțelegerea următoarelor aspecte:

  1. Unitatea se fundamentează pe relație. Luca 10:27 „El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „
  2. Mai întăi este vorba de relația cu Dumnezeu.

Relația cu Dumnezeu este una de cămăruță, de părtășie intimă cu Dumnezeu, nu este o paradă și o afișare ostentativă care de regulă ne îndepărtează unii de alții și face din noi demagogi.

  1. Mai apoi este vorba de relația cu semenii.

Ceea ce trebuie însă văzut este modul cum se materializează credința, modul cum se manifestă și anume în fapta de dragoste față de aproapele. Desigur că nici astăzi nu suntem departe de întrebarea: Luca 10:29 „Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” ” Hristos însă prin pilda samariteanului mută accentul de la: cine e vrednic să fie aproapele meu, la cine dă dovadă că e aproapele semenului: Luca 10:36 „Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Luca 10:37 „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus. ”

Iată frumusețea lui Hristos: iubește pe ceilalți la fel de îngăduitor ca pe tine! Față de noi suntem toleranți, ne îngăduim slăbiciunile, le argumentăm cu însuflețire dar pe alții îi catolgăm cu asprime și le refuzăm orice fel de circumstanțe.

Disprețul și tratarea cu superioritate a aproapelui, condiționarea care fură demnitatea sunt teme majore ale timpului nostru.

Iată o ilustrație plină de semnificație: un om sărac a bătut la ușa unui om bogat. Acesta a ieșit și l-a întrebat ce vrea. Săracul a răspuns că vrea de mâncare. Bogatul l-a măsurat din priviri și i-a spus: vino la ușa din spate. Acolo i-a oferit o sacoșă cu măncare dar, mai întâi, i-a cerut să rostească după el următoarele cuvinte: Tatăl nostru care ești în ceruri… Săracul a răspuns: Tatăl lui care ești în ceruri… Supărat omul bogat i-a spus: nu e bine. Spune: Tatăl nostru care ești în ceruri, nu Tatăl lui care ești în ceruri… Omul sărac l-a privit în ochi și a rostit: dacă era Tatăl nostru, mă primeai la ușa din față…!

Când disprețuiești nu poți fi în unitate pentru că tu ești mai presus de semenul tău.

Hristos a vindecat 10 leproși printre care unul era samaritean, adică un fel de paria. Între smariteni și iudeii nu era nicio legătură. Care este înțelesul acestui pasaj? Durerea ne aduce împreună și binele ne separă. Mila nu are confesiune, dar are pe Hristos în ea. Lacrimile nu au religie, dar dragostea care le șterge poartă numele de Hristos: Galateni 5:6 „Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. ”

Femeia de origine siro feninciană care striga către Măntuitorul Isus a fost alungată de ucenici, dar insistența ei și deplina smerenie au făcut din ea o biruitoare. Credința trebuie să aibă smerenie. Fără a ne recunoaște slăbiciunile nu putem avea tăria unității.

Globalizarea a șters granițele, dar nu ne-a adus mai aproape unul de altul.

Toleranța ca un concept modern este legată de numele filosofului John Locke. Ea apare pe la sfărșitul sec al 17-lea pe fondul persecuției, al fragmentării religioase, al prigonirii. Este trist că termenul de toleranța s-a născut din pricina intoleranței religioase. Toleranța presupune acceptarea celuilalt dar în lipsa dialogului este o amputare a spiritului. Avem un consens al tăcerii, dar nu al dialogului. Lipsește dialectica: Efeseni 5:19 „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

  1. Unitatea nu se face cu prețul relativizării adevărului, ci pentru înalțarea adevărului. 

Hristos a spus Ioan 14:6  „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  [Noi] Negociem sume, negociem termene, dar nu Sfintele Scripturi. Hristos S-a prezentat ca unica Cale, unicul Adevăr și unica Viață.

  1. Unitatea și uniformizarea. Unitatea atât de mult clamată de unii poate ucide identitatea personală. Este ceea ce semnala și H.-R. Patapievici în cartea Politice, când se dezicea de tendințele uniformizatoare românești: „Orice om este un minoritar. Eu nu pot forma majoritate cu nimeni, pentru că sunt irepetabil, unic, de neînlocuit. Altfel spus, sunt creația unui Dumnezeu care nu face «mase», ci numai individualități.”

De aceea eu cred că este vital să ne ferim de tăvălugul uniformizării. Ideologia comunistă a creeat blocuri cenușii, uniforme, numere matricole, tunsul zero în armată, toate în dorința unei unei uniformizări care a ucis spiritul, creativitatea, diveristatea ideiilor sau, altfel spus ceea ce este frumusețea însăși a creației.

Să ne păstrăm identitatea fără a o argumenta zgomotos și să lăsăm diversitatea să coloreze spațiul relațional.

Încheiere

Hristos a spus: Ioan 6:35 „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. ” El S-a identificat cu păinea și apa pentru că știa că fără ele viața nu e posibilă.

Aș dori să ilustrez această idee: la sfărșitul celui de-al doilea război modial o mulțime de orfani au intrat sub îngrijirea statului. Într-unul dintre marile orfelinate au observat că deși se ofereau condiții bune copiilor aceștia erau speriați, nu comunicau și aveau coșmaruri. Au încercat să îi ajute cu un psiholog, dar fără succes. Apoi un slujitor al lui Dumnezeu le-a sugerat să așeze lângă perna fiecărui micuț, înainte de culcare, o bucată de pâine. Spre marea lor surpriză au constatat că acestor copii le era mult mai bine, dormeau și au început să vorbească unii cu alți. Care era explicația? Copiii au trăit ororile războiului și au dobândit frică cu privire la ziua de mâine. De atâtea ori s-au culcat flămânzi și speriați. Acum când se trezeau noaptea, bucățica aceea de pâine o strângeau în mâini și dobândeau curaj. Ziua de mâine era asigurată.

În absența jertfirii viața însăși nu este posibilă. Credincioșii trebuie să fie acele bucăți de păine care hrănesc trupul și sufletul. Ceea ce ne unește este dragostea jertfitoare.

Cât privește celelalte lucruri să rostim și noi împreună cu apostolul Pavel: Filipeni 3:16 „Dar, in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel.”

Așa să ne ajute Dumnezeu!

***

Din discursul rostit în Parlamentul României cu prilejul ediției jubiliare a Grupului Ecumenic de Rugăciune, ținut de Florin Ianovici (la invitația deputatului Mircea Lubanovici)

http://newsnetcrestin.blogspot.ro

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s