Credința la români!

Credința la români

 

 

 

 

 

 

 

 

Până unde poate merge cu manipularea clerul ortodox?

Imaginea ilustrează plastic îngrămădirea românilor “credinciosi” la evenimentele organizate, înspre legendele populare care le manipulează  buna credință nativă a omului sărman din România, manipulați cu o ușurință demnă de o cauză mai bună.

Sfântul apostol Pavel în cele 14 Epistole ale sale, ca de altfel nici unul dintre apostolii Domnului Iisus, n-a dat o astfel de învățătură, închinarea la morți, la moaște. O aberație strigătoare la Cer!

Nici măcar moaștele sfinților apstoli nu ajută la nimic, Singurul Dumnezeu e Cel care face minuni!

E o manipulare grosolană, iar poporul își cultivă superstițiile îngăduite și tolerate de clerul ortodox în beneficiul visteriilor lor. O treabă cât se poate de josnică, de altfel.

Omul a ajuns să se închine morților, și nu Dumnezeului cel Viu!

Binecuvantat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni. (Psalm 72:18)

*

Clerul ortodox, din celălalt colț de țară, cunoscând că deplasarea omului, la moaștele sfintei Parascheva, nu are nci un rost, nu face acest “sfânt” pelerinaj!

*

Steven Reiss, psiholog la Universitatea de Stat Ohio, susţine că apartenenţa la o religie satisface nu mai puţin de 16 dorinţe umane de bază, de aceea oamenii ajung să adere la un anumit cult. Cele 16 aspiraţii umane sunt şi motivul pentru care mai multe religii importante sunt pline de de contradicţii.

O religie de succes, care vrea să aibă mulţi adepţi, trebuie să se adreseze unor dorinţe umane cât mai diferite, notează Steven Reiss în cartea sa „The 16 Strivings fot God”.  În religie trebuie să se regăsească valorile unor categorii cât mai numeroase de oameni: extrovertiţi, introvertiţi, oameni puternici şi oameni mai slabi. Reiss crede că religia trebuie analizată numai din punctul de vedere al aspiraţiilor umane pe care le satisface. Acest lucru este mult mai important decât cadrul moral pe care îl oferă sau decât modul în care priveşte moartea. El consideră că religia satisface simultan cele 16 dorinţe umane de bază, care sunt: curiozitatea, nevoia de acceptare, familia, onoarea, idealul, independenţa, ordinea, activitatea fizică, puterea, dragostea, contactul social, hrana, statutul, liniştea, dorinţa de răzbunare, mântuirea/salvarea.

Astfel, el a observat că religia poate satisface dorinţele unor categorii foarte diferite de oameni: fiecare adept va regăsi aici ceva care să îi satisfacă aspiraţiile, iar contradicţiile din religie sunt dovada acestei funcţii: un adept răzbunător va fi interesat de pedepsele dure la care recurge un Dumnezeu mânios, iar un adept mai tolerant şi pacifist va prefera să întoarcă şi celălalt obraz. Ambele reacţii se regăsesc în aceeaşi religie, pentru a permite unor categorii diferite de oameni să se regăsească. (Text by )Roxana Ruscior / Citeste mai mult: adev.ro/nw5ypt)

Foto: https://dininimapentrutine.wordpress.com/2015/10/14/credinta-la-romani/

*

Clerul ortodox, din celălalt colț de țară, cunoscând că deplasarea omului, la moaștele sfintei Parascheva, nu are nci un rost, nu face acest “sfânt” pelerinaj!

Coadă la moaştele Sfintei Parascheva. 200.000 de pelerini au format un şir lung de doi kilometri

Citeste mai mult: adev.ro/nw7pmh

Despre adevăraţii posedaţi şi şpaga în euro pentru un loc mai în faţă la moaştele Sfintei Parascheva

*

Sfânta care şi-a dăruit toată averea săracilor. Cuvioasa Parascheva de la Iaşi a trăit în pustie şi s-a îngrijit de orfani

Citeste mai mult: adev.ro/nw6377

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s