Adrian Botez: COMPORTAMENTE UMANE

Adrian Botez

COMPORTAMENTE UMANE

unii se sparg – mâncând
vânturi de ciumă şi bând
uleiuri de candelă – amestecat – din obişnuinţă – umflaţi
inutili – alţii îşi
sângerează picioarele – mergând pe
jos – prin şi între stele – sute şi mii de
ani lumină (fără nicio cruce de
foc în
sân ori
buzunar) – pentru a-şi revela vreuna dintre legile
Armoniei Divine

unii fură ursite – jefuiesc ceruri – ucid
zei – din
lăcomie sau din plictiseală
narcisistă – alţii
se răstignesc – pe vârfuri de
munte – pentru continuarea nădăjduirilor pe
Pământ

…comportamente pur
umane!
***

am lăsat să se usuce
timpul – am lăsat să se usuce
sufletele noastre – precum
spuma de bărbierit – după ce-ai
întins-o pe obraz – şi apoi
te-ai luat cu alte treburi din
casă – din ogradă – din
univers – şi ai uitat să te razi şi să te
liberezi de ceţurile tulburi ale
chipului – cu faţa înspre
senina luminare

…şi spuma asta – întinsă pe obraz cu
intenţii iniţiale
bune – devine – cu vremurile – o
mască (întristată şi
alb-efemeră) de măscărici – se
chirceşte – se
crapă – iar fizionomia ta
explodează-n ţăndări – apoi se recombină
invers – mânjită
cu acest alb debil şi sfrijit – cu
acest alb dubios – spasmodic şi
ilicit – cu acest alb împotriva naturii
Chipului Divin – când te uiţi în
oglindă – constaţi că acest alb de contrabandă ţi-a dat
paşaportul către zona – cu totul
nesigură – neserioasă
nesănătoasă – a fantomelor – prinse cu uşa între
lumi

…da – şi acesta este un comportament specific
uman…
***

s-a spânzurat c-o frânghie furată
se îneca în lacuri de-mprumut
nici moartea nu putea s-o aibă toată –
aşa a fost de când l-am cunoscut

murea – se repeta – pe datorie
se încăpăţâna în moarte ca-n beţie
îşi inventa şi eşafodu-n stele
îşi revela cereştile belele

călare stând pe munţi îl ştiu de-o viaţă
şi aprinzându-şi pipa din vulcani:
de-o vreme n-a ieşit la suprafaţă

s-a dus la nunta elfilor tirani…
…oriunde-ai fi – tot rugul de nelinişti
văpaie cu văpaie-nghiţi – prin mirişti…
***

…el n-auzise niciodată de
numărul doi – adică de
soţ şi soţie: dintotdeauna – el fusese una
bucată om – care stăpânea
una bucată cal – ce era înhămat la
una bucată căruţă – şi – tot aşa – una bucată
căruţă – lăsându-se lenevos trasă de
una bucată cal: în
căruţa lui cu cal – enormă cât un
continent adâncit şi
ascuns – sau cât
trei stele
gemene – întovărăşite în mare
taină (clandestin – când e
bezna mai tihnită şi
plină) puteau încăpea – la
alegere sau la-ntâmplare – mii şi milioane de
oameni sau
şapte păduri: depindea numai cum şi pe unde le
aşezai – pe toate – într-aşa de mare
lărgime…
…drumurile pe care le făcea el acuma – el
unicatul – erau cu
căruţa goală şi cu calul mai mereu
fudul de odihnit: se tot frământa el
unicatul – şi se ducea ca pe sfoară – în fiece
dimineaţă – să vadă
să zărească
zările – aşa – cu ochii lui – cu ai căruţei şi ai
calului – să vadă – să
zărească pe unde s-au mai
crăpat şi crăcit colţurile
lumii – pe unde încheieturile lumii au devenit mai
descheiate – mai rare la
vedere şi – de aceea – cu mult mai
luminate – şi să afle astfel – cu puterile lui şi
cu puterile căruţei şi ale
calului – cărări cât mai scurte – către
Dumnezeu – Cel pe care-l
dibuia cu agerime mare – după
miros – precum
ogarul pe dihor…

…câteodată – când era cerere mare – mai lua în
căruţă (şi dinapoia
calului) – şi pe câte-un om din
sat – dar
numai din
satul lui…

…de altfel – însă – ţinea să fie cât mai
departe – tot mai departe – de
comportamentele umane cele
banale – cotidiene şi ajunse de tot
bătucite şi
mucede…
***
Adrian Botez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s