Lucia Hossu Longin câștigă definitiv bătălia cu ANI (din timpul regimului Băsescu)

După câțiva ani de hărţuire

ALLAgenția Națională Națională de Integritate (ANI) a pierdut războiul cu realizatoarea TV Lucia Hossu Longin. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv acuzațiile aduse de ANI acesteia.

“Recursul ANI a fost respins. După cinci ani de hărţuire, războiul ANI cu subsemnata a luat sfârşit.
Beneficiasem de o soluţie definitvă a Curţii de Apel Bucureşti (Sentinţa nr. 1613 din 16 mai 2013), dar ANI a făcut recurs care s-a judecat la termenul final în 31 martie a.c. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, dosar nr. 8479/2/2012. Înalta Curte a respins ca neîntemeiat recursul formulat de ANI. (…) La acest ultim termen m-am înfăţişat în proces şi mi-am exprimat scuze în faţa Înaltei Curţi, prezidate de trei distinse doamne judecătoare, scuze pentru că dosarul acesta din care nu rezultă decât daune financiare zero aduse statului şi argumente juridice zero pentru starea de incompatibilitate, a preocupat justiţia română timp de aproape cinci ani (termene, acte, expertize). Nu cred că legiuitorul a iniţiat Legea ANI ca să pedepsească opozanţii lui Traian Băsescu (cercetarea şi evaluarea mea s-a produs imediat după ce mi-am exprimat public, la Antena 3 rezerve faţă de anumite procese care aveau ţinte politice).
Mi-au fost terfelite buna credinţă şi onoarea prin imaginarea unui fals conflict de interese şi generarea ipotetică a unui pericol de săvârşire din partea mea a unor fapte de corupţie “, a scris Lucia Hossu Longin pe pagina sa de Facebook.

Realizatoarea TV consideră că a fost supusă la o umilință.

“Mărturisesc că în instanţă glasul mi-a tremurat, îmi simţeam lacrimile pentru umilinţa la care am fost supusă. Unele persoane din sala de judecată au rămas uimite. Aceasta e „vocea” de la Memorial? Aşa de tulburată?! Da, aceasta era. Nu mi-e ruşine să confirm această stare. N-am pretins niciodată o poziţie privilegiată, dar nici să fiu în anchetă pentru imputarea unor standarde de integritate nu cred că era necesar. Evaluarea eronată a ANI mi-a adus ani de zbucium sufletesc şi un atac de presă nemeritat pe posturile şi în ziarele băsiste.
Curtea Supremă a judecat drept. Îi mulţumesc”, a mai scris Lucia Hossu Longin pe rețeaua de socializare.

Continuarea în Cotidianul.ro

Sursa: http://www.cotidianul.ro/lucia-hossu-longin-castiga-definitiv-batalia-cu-ani-259254/

Autor: Ioana Radu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.