VAVILA POPOVICI: Alte trei poeme din volumul bilingv «Înțeles târziu»

Vavila Popovici.

Lecția de tăcere

Când puritatea unor clipe ne domină,
vibrațiile intens nuanțate ale sufletului
îmbogățesc registrul amintirii…

Dragul meu tată – primul om care m-a învățat
tăcerea!
Mă lua la pescuit, îmi aranja un scaun din piatră,
îmi punea o pălărioară în cap,
și-n timp ce își pregătea lanseta de formă conică
și-mi explica părțile componente, caracteristicile,
eu priveam prea puțin interesată.
Aveam visele mele!
Mai apoi, tata, mă invita la tăcere:
„Peștii iubesc doar cântul apei”, îmi spunea,
așa încât, aveam libertatea de a visa…
Până spre seară stăteam cu fața sprijinită-n pumni,
tresărind doar la clipocitul apei,
privindu-i undele din mijlocul cărora
se înălța firul întins al undiței
ce ridica câte un pește cu solzi strălucitori,
pe care tata îi elibera…
Îmi dădea câte o pauză, înghițeam câte ceva
de-ale mâncării
și-alergam bucuroasă de-a lungul malului apei,
strângând cele mai frumoase pietre.
Când umbre hașurau discret pământul,
pregătind cu grijă farmecul de mai târziu al nopții,
tata-și rânduia comoara:
„Acum poți să vorbești” îmi spunea.
În drum spre casă căram comoara grea a pietrelor,
tata pe cea a peștilor și ustensilelor.
Râsetele noastre sunau ca o muzică-n zăzduh.
Întunericul ne-nvăluia discret,
tata îmi asculta pățăniile altor zile,
spuse cu sinceritatea copilului care eram,
și nu scăpa să mă dojenească…
„Vezi… peștii se prind cu undița, iar oamenii cu
vorba”,
mă-nvăța tata glumind, spusele lui Will.

 

The lesson of silence

When the purity of some moments dominates us,
the soul’s intense nuanced vibration
enrich the register of memories…

My dear father – the first man who taught me
silence!
He would take me fishing, would get me
a stone chair, would put a little hat on my head,
and while preparing his cone-shaped rod
and explaining its component parts,
its characteristics,
I watched with little interest.
I had my own dreams!
The he would silently invite me:
“Fish love just the singing of the water” he would
tell me,
sou, I had the freedom to dream…
By evening I was sitting with face resting on fits,
only a wincing of water,
looking at the ripples from the midst of which
there would rise the tight thread of the fishing rod
which father release him…
He would give me a break,
I would have something to eat
and them I would run along the river bank,
picking up the most beautiful pebbles.
When shadows gently hachured the ground,
carefully preparing the late charm of the falling
night, father would arrange his treasure:
“Now you can speak” my father would say.
On the way home I would carry my heavy treasure
of pebbles, father as that of fish and utensils.
Our laughter sounded like a music in the air.
Darkness would discretely wrap us,
father would listen to my adventures of some other
days, told by the frankness of child that was,
and he wouldn’t fail to rebuke me…
“You see, fish are caught by the rod, and people by
the word”,
in jest, my father would teach me Will’ saying.

 

Și mama era altfel

În tinerețea lui tata cânta
la instruente cu corzi.
Și surorile lui cântau.
Mama asculta și se-amuza.
Mama era altfel!
În tinerețea lui tata picta
într-o cameră cu șevalet și vopsele.
Și mama privea și tăcea.
Mama era altfel!
Până-ntr-o zi
când nimeni din familia noastră
nu a mai cântat,
nu s-a mai bucurat.
Mama vindea lucruri din casă,
instrumente, tablouri… și tăcea.
Tata, de multe ori lăcrima.
Mama era altfel!
Și pentru că era altfel,
noi, pe atunci, aveam ce mânca.
Mi-a rămas acea imagine din trecut:
Tata lăcrimând, mama tăcând,
eu plângând,
lacrimile tatălui meu văzând.

 

And Mom was different

În his youth Dad played
some cord instruments.
His sisters sang too.
Mom listened and amused herself.
Mom was different!
In his youth Dad would paint
in a room with an easel and paints.
And Mom would look and keep quiet.
Mom was different!
Till one day
when no one in our family
sang anymore,
no one was happy anymore.
Mom would sell things from the house,
instruments, paintings… and kept quiet.
Dad often would shed tears.
Mom was different!
And because she was different,
we would, then, have food to eat.
That image stayed with me from the past:
Father weeping, mother being quiet
and I crying,
seeing the tears of my father.

 

Să mori trăind

Idealurile – suportul vieții noastre –
ne-nalță,
dar uneori ele se frâng,
grea și eternă pare lupta cu viața!
Spre a nu ne prăbuși,
o cântăm întruna, o preaslăvim!
Nu de moartea de dincolo de viață
ne ferim,
ci de moartea din viața pe care-o trăim!
Să mori trăind! O, da, Doamne,
o astfel de moarte să ne dorim!
Îngrozitor ar fi să trăim,
fără ca vii să mai putem fi!

 

To die by living!

The ideals – our life support –
raise us,
but sometimes they breaks,
hars and eternal seems the strugglewith life!
Not to fall down,
we sing life, we extol it!
Not there life beyond death
we beware,
but for the death în life witch we live!
To die by living! Oh, yes, my Lord,
it is such a life that we should wish!
It’s dreadful we can live
without being alive!
***

Vavila POPOVICI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s