Adrian Botez: ÎNTRE MINE ŞI TINE – DOAMNE

Adrian Botez

ÎNTRE MINE ŞI TINE – DOAMNE

nu cer nimic – nu vreau
nimic – din cele făgăduite: preadestulă
îmi este bucuria de a sta
în aceeaşi casă cu El

ce-mi trebuieşte mai mult decât
această mireasmă de
sfântă grădină? – ce-mi
poate folosi mai înalt decât
luminata Lui tăcere – cu care
mă înconjoară întru
a Sa vrere – precum cu
cel mai slăvit şi
bogat vestmânt – dezlegat de orişice
târguire ori jurământ?

ce-mi poate lipsi – când El este
leac împotriva oricăror sudori de
vise rele – şi
sfeşnic al văpăii înţelepciunii îmi
este – în ceasurile
mele – atât de îngreunate-ntru
noapte?

în Tine locuiesc – Doamne: nu-Ţi cer
nimic – decât
să nu m-alungi

între mine şi Tine – Doamne
e un război de cuvinte-nceţate – iar nu de
frate cu frate – şi
o-mpăcare măreaţă de toamne.
***

Adrian Botez

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.