Câtă răbdare are-o primăvară

Câtă răbdare are-o primăvară
În trupul său năvalnic de fecioară.

Să zămislească-n fiecare floare
Iubirea cu veșminte trecătoare.

Câtă tristețe-ascunde într-o ploaie,
Vărsându-și istovirile pe foaie.

Pe crengile cu-nrourări tivite,
Își lasă dorurile despletite.

Câtă durere-ndură să revină
Prin fiecare muget de lumină.

Să-mbrățișeze ceru-n stoluri crețe,
Cu-atâta răzvrătită frumusețe.