Targa scârţâi scurt şi porni spre sala de operaţie. În lift aerul mirosea înţepător a dezinfectant. Pentru o fracţiune de secundă cele două tărgi se ciocniră şi simţi că-l atinge o mână rece. Se uită pentru prima dată la „vecinul“ din dreapta.
Exact în acel moment, asistenta luă membrul inert şi-l puse înapoi pe targă, mişcarea provocând o scurtă ridicare a cearşafului alb sub care văzu faţa lividă, imobilă, revoltată parcă a fostului pacient care venise la spital pe picioarele lui, dar pleca într-un coşciug. Atunci uită de pereţii scorojiţi din salon, de chiuveta ruginită din toaletă, de gândacii care „dansau” după ce se stingea lumina şi vru să-şi scoată perfuzia şi să fugă. Îşi promisese atunci să nu mai ajungă niciodată într-un spital…
Poporul trebuie să aibă mintea ocupată cu altceva decât problemele adevărate
„Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate“, spune prima Lege a decalogului lui Noam Chomsky, un reputat profesor american care a sintetizat regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică. Nu despre manipulare politică vreau să vă vorbesc, ci despre „adevăratele probleme ale poporului“. Acum pentru că veni vorba şi pentru că este prima mea postare pe platforma de bloguri „Adevărul“, trebuie să vă mărturisesc că despre aceste probleme intenţionez să scriu.
Sănătatea, una dintre preocupările principale ale românului? Încheind acum paranteza, dacă ne luăm după barometrul INSCOP-Research publicat pe 10 decembrie în „Adevărul“, principalele surse de îngrijorare pentru populaţia României sunt: diminuarea veniturilor – 23%, starea de sănătate – 20,1%, creşterea preţurilor – 19% (conform). Suntem în grafic, aş spune, întrucât îngrijorările identificate sunt într-adevăr legitime şi importante. Cum se reflectă însă aceste apăsări ale românului în oglida pe care o reprezintă ziarul „Adevărul“?
Recordul înregistrat de articolul despre sexul anal
Articolul publicat pe 4 decembrie pe siteul adevarul.ro – „Adevăruri greu de acceptat despre sexul anal“- a avut, în câteva zile, peste 63.000 de afişări. Materialele „grele“ – anchete, analize, reportaje – cu asemenea performanţă pot fi numărate pe degete pe parcursul unui an de zile. Pe de altă parte, un material de analiză în care întreaga reţea de corespondenţi din ţară a fost pusă la muncă pentru a găsi cele mai paradite spitale, intitulat „După 25 de ani: spitalele României în care ajungi doar ca să ai unde să mori. Bolnavi trataţi cu gândaci, toalete insalubre şi aparatură bună de aruncat“ are puţin peste 1.000 de accesări. Cum este posibil acest lucru pe un site quality, cum ne place să credem că este adevărul.ro, în condiţiile în care după venituri, sănătatea îi preocupă cel mai mult pe români?
Cititorul are întodeauna dreptate
Cred că mai importantă decât întrebarea de mai sus este următoarea
Citeste mai mult: adev.ro/ngh4og
