Ofițerii acoperiți din presă și PDL: Poziția lor în cazul salvării de la arestarea preventivă a PDL-istului Cătălin Teodorescu

ion-cristoiu-465x390by Ion Cristoiu

Cînd vrea să vadă ce gîndesc, SRI-ul îmi citește sau, mult mai bine pentru Siguranța țării, îmi interceptează telefoanele. Cînd vreau să văd ce gîndește SRI, eu am o metodă mult mai simplă: Citesc site-urile paravan ale SRI și-i citesc pe ofițerii acoperiți din presă.

Cu această metodă, pe care o recomand și altora, am descoperit ce gîndește SRI despre porcăria din Parlament prin care unui  amărît de UDMR-ist  i s-a ridicat imunitatea în vederea arestării preventive, pe cînd unui PDL-ist din gașca lui Vasile Blaga nu i s-a ridicat.

DNA, în alte cazuri, clocotind de indignare, a stins imediat conflictul convertind cererea de arestare preventivă într-una de punere sub control judiciar.

Întreaga tărășenie avea o rezolvare simplă, aplicată în cazul lui Viorel Hrebenciuc:

Demisia din Parlament a numitului Cătălin Teodorescu.

Pentru asta ar fi trebuit ca Vasile Blaga să i-o ceară, așa cum a făcut Victor Ponta cu Viorel Hrebenciuc.

Numitul n-a demisionat.

Vasile Blaga nu i-a cerut-o.

De ce ?

Cătălin Teodorescu  e acuzat în afacerea Retrocedările ilegale.
Retrocedările ilegale sunt apanajul PDL.
Vîrît la zdup, Cătălin Teodorescu ar fi dat în gît întreg fostul Guvern Boc.
Așa, rămas în liberate, grație solidarității de partid, Cătălin Teodorescu  va ști să fie și el recunoscător:
O să tacă!

Sursa: http://www.evz.ro/ce-ordin-au-primit

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.