TRAIAN DORZ

A fost premiat la examenul de încheiere a celor șapte clase primare, susținut la Beiuș în 7 iunie 1930. Răspunsurile la Religie au ieșit în evidență ca exemplare. Preotul care preda Religia i-a dat ca premiu special cartea „Corabia lui Noe”, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul și conducătorul pământesc al Mișcării Oastea Domnului, înființată la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o mișcare de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune. Cartea a fost o epifanie pentru proaspătul absolvent. Pe 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cărții, el a simțit că trebuie să-și schimbe viața, așa cum autorul, în final, o propunea fiecărui cititor.

Printr-o scrisoare adresată centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Părintele Iosif Trifa să-l înscrie și pe el în rândurile ostașilor și să-i trimită foaia „Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al săptămânalului Lumina Satelor. Ambele erau redactate de către preotul sibian.

Frecventarea cărților din biblioteca școlii și pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut două consecințe importante asupra adolescentului. Prima era aceea că poate să aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui și deci să iasă din perimetrul vieții rurale. Ca urmare, fără știrea părinților se prezintă la examenul de admitere la Școala de Arte și Meserii din Beiuș. Reușește printre primii, dar tatăl său îi dă de urmă și îi interzice să urmeze cursurile acestei școli. La fel pățește și în urma reușitei la Liceul Militar din Târgu Mureș. Sunt primele interdicții care intervin în viața lui.

A doua consecință, și cea mai importantă, a fost aceea că lectura cărților Oastei Domnului și a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimțite dorința și disponibilitatea sufletească de a scrie el însuși versuri spre slava lui Dumnezeu. El trimite primele sale încercări Părintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul și evoluția viitoare, i le publică în Lumina Satelor.

Acest exercițiu creator însemna pentru el o descărcare și o împlinire, în același timp. În spiritul ostășiei, începe deplasările de misionar prin satele din jurul Beiușului.

Activitatea jurnalistică

Când a împlinit vârsta de 18 ani, părinții îl silesc să se căsătorească, crezând că întemeierea unei familii va pune capăt înclinațiilor sale misionare. Dimpotrivă, situația familială se înrăutățește. În lucrarea sa autobiografică Hristos – mărturia mea sunt înfățișate aceste frământări care, în cele din urmă, sfârșesc prin chemarea pe care i-o face Părintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alături de mentorul său, va începe o asiduă activitate publicistică, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății, Ostașul Domnului etc. Tot la Sibiu îi va apărea și primul volum de versuri, La Golgota. Din 1938 și până în 1943, împreună cu învățătorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din țară al publicațiilor religioase: Ogorul Domnului, Viața Creștină, Misionarul Vieții Creștine, Familia Creștină, precum și al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o școală, dar va evolua spiritualicește ca un autodidact pe tot restul vieții.

Timp de mai bine de șase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist și propovăduitor neobosit. Blestemul interdicțiilor a planat însă mereu asupra lui. Aproximativ optsprezece ani, părinții și soția, care nu i-au înțeles această chemare, au iscat fel și fel de opreliști pentru a-l împiedica să-l vestească pe Iisus Hristos așa cum cerea Biserica Luptătoare.

Prigoana comunistă

Începând cu anul 1948, când regimul ateist comunist a preluat puterea politică, suprimând libertățile religioase, și până la moartea sa, pe 20 iunie 1989, interdicțiile s-au permanentizat și diversificat. Oastea Domnului, mișcare a ortodoxiei militante, a fost declarată „secta cea mai periculoasă” și a fost scoasă în afara legii pentru că nu voia să renunțe la crezul ei creștin, ci, dimpotrivă, să-l mențină viu în conștiința credincioșilor Bisericii. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presărată cu scurte pauze, poetul a totalizat peste șaisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică pentru întreaga lui activitate. Decretul de grațiere generală din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însă supravegheat pas cu pas și împiedicat sistematic să scrie și să-și manifeste convingerile sale. Domiciliile forțate, chemările inopinate la organele de Securitate îl vor ține mereu într-o stare de alertă. Interdicțiile devin acum supărătoare și umilitoare.

Pe baza ideologiei marxist-leniniste în vigoare după 1947, Comitetul Central al Partidului Comunist, care avea pretenția să ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotărât că numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul să scrie, ba, mai mult, n-are nici un talent.

Astfel, mai bine de șaptesprezece ani și alți ani grei de presupusă libertate, poetul Traian Dorz a fost în mod continuu hărțuit, fără a putea fi oprit. În mod metaforic el a devenit, „o harfă spânzurată de-o streașină de închisoare”

În pauzele de „libertate”, cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiușului, trudind din zori și până-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasă istovit, cu mâini bătătorite de sapă și de ger, după o cină frugală, se așeza în pat, unde, acoperindu-se complet cu pătura, la lumina lanternei, își scria poeziile și meditațiile creștine. Milițianul sau paznicii de noapte, dacă zăreau cumva vreo luminiță înăuntru, băteau în geam, aducându-i aminte că „n-are voie să scrie!”. Regimul îi dădea astfel de înțeles că numai munca lui brută din timpul zilei, pe așa-zisele ogoarele înfrățite și înfloritoare ale colectivei, are vreo valoare pentru societate. Traian Dorz era însă animat de o credință cu rădăcini direct în scrierile biblice (Evrei 11:1) ^[1]; el și-a petrecut multe nopți plângând, rugându-se și scriind, dar nerenunțând la idealul lui ^[2].

Opera

Poezii

În închisoare a scris, sau s-a gândit să scrie, fără să aibă posibilitatea materială de a-și duce intenția la îndeplinire, și memorizând cele analizate, aproape 200 de poezii. În aceste condiții neînchipuit de grele, cu multe sacrificii, lipsuri și riscuri de tot felul, au fost create în închisoare și lagăre de muncă forțată ori în precarele pauze de libertate, cele aproximativ 100 de titluri de lucrări ^{[necesită citare]}. Unele volume din această vastă opera cuprind eseistică religioasă, meditații creștine, altele sunt niște avântate pledoarii pentru păstrarea credinței, iar altele, povestiri pentru copiii de toate vârstele. Poeziile sale totalizează un număr de peste 5000 de titluri, la care se mai adaugă 7000 de proverbe versificate, inspirate din înțelepciunea românească sau a altor popoare ^{[necesită citare]}.

Din toată această operă, doar câteva volume de poezii au văzut lumina tiparului până în 1947. Creația poetică a acestor ani este strânsă în volumul Spre Țara dragostei, apărut în 1947.

O poezie cunoscută este “Un lung tren ne pare viața“^[3].

Activitatea de samizdat și tipărirea operei în afara RPR/RSR

După 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tipărit în țară nici o carte dorziană. Manuscrisele erau însă copiate cu mâna sau la mașina de scris, în clandestinitate și în condiții de mare risc. Existența acestor acțiuni dovedește cât de mare era setea după literatura creștină, și în general cât de mare era atașamentul românilor la ideea de libertate de opinie, după Cortina de Fier ridicată de puterea sovietică la sfârșitul celui de-al doilea război mondial ^[4]. La fel de primejdioasă și ilegală era răspândirea operei prin benzi magnetice.

O parte din opera poetică a lui Traian Dorz a văzut lumina tiparului în străinătate, prin bunăvoința mai mult sau mai puțin dezinteresată ale unor credincioși neoprotestanți. Acceptul pentru tipărirea acestor lucrări a fost dat de către autor numai după ce repetatele încercări de publicare în România au eșuat.

Tipărirea în afara țării a acestor cărți a atras mânia autorităților comuniste care, în ciuda tuturor așteptărilor, tocmai într-o perioadă de mai mare deschidere spre Occident prin relații economice și culturale, în 1982, l-au arestat pe poet și l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tipărire și răspândire de literatură interzisă. Traian Dorz a fost însă eliberat după câteva luni, în urma intervenției opiniei publice din străinătate. Ajuns din nou în mijlocul fraților săi de credință, eroul creștin își va continua lupta cu și mai multă dârzenie pentru apărărea adevărului și pentru recunoașterea legală și de către Biserica Ortodoxă Romană a Mișcării Oastei Domnului ^[5] ….

…………………………………………………………………………..

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Dorz