Scriitorul Vasile Filip –  Acasă la Eminescu, Ipotești 2008

.

Ah, depărtările!

Ah, depărtările din nou mă strigă
Cu vocea ca de taină şi ispită!
Chemarea lor mă arde şi intrigă,
Dar soarta mea nu poate fi oprită.

Mă voi preface-n fragedă ferigă,
De vântul serii doar să fiu răpită;
Ah, depărtările din nou mă strigă
Cu vocea ca de taină şi ispită.

Parcă ar vrea ca inima să-mi frigă
Pe-o nevăzută şi încinsă plită.
Cum m-ar fi prins pe veci într-o verigă
Ce nu se lasă nicidecum strivită,

Ah, depărtările din nou mă strigă.

*

Haine de firmă

Eu mă îmbrac cu haine doar de firmă,
Nu cumpăr nici şosete din bazar.
Persoana mea doar astfel se afirmă
Şi doar aşa arăt a cărturar.

De-atâtea taxe şi de-atâta bir
Mă simt împovărat ca un măgar,
Dar mă îmbrac cu haine doar de firmă,
Nu cumpăr nici şosete din bazar.

Cândva mă îmbrăcam la o infirmă,
Avea şi bunătate, dar şi har.
Acuma ştiu că numai acest fir
M-arată lumii, ca parlamentar,

Şi mă îmbrac cu haine doar de firmă.

*

Oare de ce?

Oare de ce mor păsările-n zbor,
Să fie doar motiv de poezie?
Dar oamenii, de ce atunci când mor
Se-adună toţi şi nimenea nu-i ştie?

Să fie moartea numai un sobor
Sau poate chiar prilej de veselie?
Oare de ce mor păsările-n zbor,
Să fie doar motiv de poezie?

De moartea mea deloc nu-mi este dor,
Decât aşa… dacă ar fi să fie…
Să nu veniţi, eu nu sunt un ogor
Îmbelşugat de grâne în prostie.

Oare de ce mor păsările-n zbor?

*

Prea multele castele

Prea multele castele de carton
Începe-vor curând să se destrame,
Precum o pânză dintr-un vechi coton,
Pe care timpul o preface-n scame.

Pe harta lumii au jucat şotron
Samsarii care au murit în rame;
Prea multele castele de carton
Începe-vor curând să se destrame.

Sunt ţările cazărmi fără planton,
În carte viaţa se împarte-n drame.
Deşi de mult nu este de bon ton,
Ne amăgim şi-o dăm pe epigrame.

Prea multele castele de carton…

*

Soarele

L-am poftit să-mi intre-n casă,
El mă tot privea prin geam.
Poate că eram acasă,
Poate că nici nu eram.

Raza lui părea sfioasă,
Ca o rugă-n zi de hram;
L-am poftit să-mi intre-n casă,
El mă tot privea prin geam.

Aş fi stat cu el la masă,
Cum prin vis adese stam
Şi-ntr-o linişte duioasă
Amintiri tot depănam.

L-am poftit să-mi intre-n casă.

.

Vasile Filip – Iași