.

„Am fost desemnat cel mai bun jucător român din Mexic, în România nu am fost nici măcar printre primii zece”

Emeric Dembróschi

Eroul de la Guadalajara

by Ștefan Both

AMINTIRI: Emeric Dembróschi a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre copilărie, despre primul contact cu sportul şi despre marile sale victorii.

Emeric Dembróschi a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti ai României. „Dembo“, aşa cum este el poreclit, a fost desemnat cel mai bun jucător din echipa României de la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970. Atacantul a marcat golul tricolorilor în meciul cu Brazilia lui Pelé. A jucat în prima divizie la doar două echipe: Dinamo Bacău/SC Bacău şi Politehnica Timişoara.

Lui Emeric Dembróschi i s-a ridicat o statuie în localitatea natală, Câmpulung de la Tisa (judeţul Maramureş). Dembróschi va împlini, în luna octombrie, 69 de ani.

„Weekend Adevărul“: Foarte puţină lume v-a scris până acum corect numele. Chiar şi Ilie Dobre, autorul cărţii autobiografice „Eroul de la Guadalajara“, a făcut o greşeală. Aşadar, oricât ar părea de ciudat, cum vă numiţi?

Emeric Dembróschi: Fiecare scrie numele meu cum consideră. Cum aude. Problema a pornit de la naşterea fiecăruia dintre noi, pentru că suntem şapte fraţi şi neamuri multe. Fiecare îşi scrie altfel numele. Aşa că nu ne numim toţi la fel în buletine. Ştiţi cum se întâmpla pe vremuri? Când se ducea taică-miu la Sfat (n.r. –Primărie) să declare copilul, funcţionarul îl întreba cum îl cheamă şi apoi scria cum auzea şi credea el că e bine. Din cauza asta, fiecare avem alt nume. Ba Dembrowsky, ba Dembrovszki, ba Demboschi. Oficial, ar fi trebuit să mă numesc Dembrovszki. La mine, unii scriu Emmerich sau Emerich. Dar eu în certificatul de naştere sunt Dembróschi Emeric. Nimeni nu a scris până acum exact aşa, cu acel „o“ lung din maghiară.

Dar de unde vine acest nume? Pentru că nu prea are sonoritate ungurească.  

Dacă e cu „vski“ înseamnă că e polonez. Probabil că am avut ceva sânge de polonez. Poate fi şi ucrainean. Dar chiar nu ştiu. Dacă ţinem cont de cum se scrie acum, numele meu este categoric maghiar. Tatăl meu este maghiar, la fel şi mama, ca de altfel toate neamurile mele.

Sunteţi din Câmpulung de la Tisa. Era cândva o comună cu foarte mulţi maghiari?  

Câmpulung de la Tisa a fost 100 la sută localitate maghiară. Un singur român era. Şi acela era felcerul, care a fost repartizat acolo. Eu până la 16 ani nu ştiam să vorbesc româneşte. De abia după ce am plecat la Sighet am început să învăţ limba română. E o zonă interesantă. De la Sighet până la Negreşti, satele sunt împărţite. Primul sat este românesc, Câmpulung de la Tisa este unguresc, urmează Săpânţa, românesc, Teceu Mare, tot unguresc. Pe urmă vine Remet, care este o localitate ucraineană. În satele ucrainene şi maghiare, nimeni nu ştia limba română. Dar nu existau discuţii pe teme etnice pe vremea aceea. Nici nu ştiam ce înseamnă problema asta. Oricum, acum s-au schimbat lucrurile. Au venit mulţi români şi în Câmpulung. Se poate spune că acum sunt jumate unguri, jumate români.

  „LA ŞCOALA PROFESIONALĂ  AM ÎNVĂŢAT ROMÂNEŞTE“  

Faceţi parte dintr-un neam mare, cu şapte fraţi. A mai ajuns cineva fotbalist?

  Am fost două fete şi cinci băieţi. Unul din fraţi a murit imediat după naştere. În afară de mine, doar doi dintre ei au fost fotbalişti. Unul dintre ei a jucat la Voinţa Sighet, în ligile inferioare, de la Regiune până la Divizia C. Acum are 88 de ani. Este al treilea frate. El a jucat la cel mai înalt nivel, dacă se poate spune astfel. Celălalt a mai jucat pe ici, pe colo, prin comună. Fetele nu au făcut sport.

Citeste mai mult: adev.ro/n6g8ew

Sursa: http://adevarul.ro/locale/timisoara/title-1_538987760d133766a829d4b4/index.html

Autor:  Ștefan Both