JUSTIŢIA TOAMNEI

câini cerşetori pe lângă restaurante…
unde-astă primăvară ardeau muguri
acum şuieră vântu-n foi uscate:
stol – grauri peste vii fără de struguri!

băţ făr’ de vlagă-i tot ce era lujer
zdrenţe fantaste vaicără ogoare
în loc sceptrul păpuşii s-ardă-n soare!
praf explodează: Hrist ajuns-a slujer…

păduri orfane plâng mocnit spre-adâncuri
cumpăna galbenă s-ardică înspre cer:
pe toţi ne-acuză – procuror sever

iar Dumnezeu se ghemuieşte-n stâncuri –
se-aşteaptă fulger din orişicare pisc:
chiar mântuirea – a devenit un risc!
***

APOCALIPSĂ

se sting blânde lumini din ‘nalte steme:
făclii sunt oamenii ce ard în vechi păcate
văzduh se-aprinde-n vaier şi blesteme
munţii nu vădesc sfinţi: doar guri spurcate

boceşte Hrist – iar câinii-i urlă-n cale
se mistuie copacii în explozii
ne-mprumutăm şi ne ucidem bozii
o piaţă-a cărnii vii – şi numai jale

morţii nu-mi dau mormântul să m-ascund
setea de crimă varsă bale-amare
femeia naşte şarpele pe prund

pământu-a otrăvit ultima floare:
copil pe tată spintecă şi muşcă
iar sângele de mamă-i doar o duşcă…
***

Adrian Botez