Astăzi, mulţi oameni din societatea noastră au credința că rugăciunile și pomenile lor pot să fie de folos rudelor și prietenilor care au murit. Din cauza aceasta, ei prăznuiesc diferite parastase, aprind lumânări, oferă colaci, impart colivă, plătesc diferite slujbe, toate întru pomenirea celor morți.
Cultele religioase care încurajează rugăciunile pentru morţi recunosc că în cele 66 cărţi canonice ale Bibliei nu există argumente valide pentru această practică. Sursele citate în apărarea acestor rugăciuni sunt în principal o carte apocrifă a Vechiului Testament (2 Macabei) și tradiţia bisericii.
Nu vreau să petrec aici prea mult timp analizând validitatea acestor surse. În schimb, aș vrea să notez că în epistola către Evrei 9:27, Biblia ne spune “Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. (În paranteză fie spus, acest verset contrazice și pe cei care cred în conceptul de reîncarnare- de fapt, trăim o…
View original post 323 more words
Revista ARMONIA - Saltmin Media 
Traieste inca episcopul care a povestit aceasta intamplare. Este una adevarata si are un inteles profund intrucat se refera la rugaciunea celor vii pentru cei morti. Aceste rugaciuni sunt intodeauna ascultate, dar mai mult, in timpul Sfintei Liturghii.
Episcopul pe care l-am amintit avea in eparhia lui un preot si anume preotul Ioan, evlavios si de toti iubit. Desigur, cateodata, la Sfintele Daruri, intarzia pentru ca avea multe nume de pomenit.
Avea insa o mare slabiciune, ii placea vinul. Cat era de bun in misiunea lui, atat de mult ii placea vinul.
Multi ii spuneau ca ar trebui sa renunte la acest viciu atat de nefolositor unui slujitor al lui Dumnezeu. Intelegea chiar el, plangea, a incercat de cateva ori, dar la cateva zile incepea iar sa bea.
Intr-o zi, cand a cazut in slabiciunea lui si cum era mahmur a zis “binecuvantata” si a inceput Sfanta Liturghie. La un moment-dat s-a impiedicat in Sfantul Altar si i-au cazut din maini Sfintele Daruri.
A inghetat de frica. A cazut jos plangand si a inceput sa stranga cu limba trupul si sangele Domnului. A simtit cum vinovatia il sugruma pentru ca era mahmur.
S-a dus la episcop si a marturisit ingrozitorul pacat. Acela, a doua zi, dupa multa gandire a stat la birou si a luat stiloul. Trebuia sa porneasca actiunea de caterisire a preotului Ioan, insa…
In momentul cand mana episcopului era deasupra hartiei, a vazut deodata ca intr-un vis mii de oameni iesind din peretele camerei. Aveau ochii indurerati si treceau prin fata lui, strigand:
-Nu preasfintite! Nu pedepsi pe parinte, nu-l caterisi, iarta-l!
Treceau prin fata lui multimi nenumarate, barbati, femei, copii, bogati sau saraci, o adevarata armata de suflete. Si toti strigau si-l rugau indelung.
-Nu, preasfintite, nu face asta, nu izgoni pe parintele nostru! El ne pomeneste si ne ajuta la fiecare Sfanta Liturghie, ii este mila de noi, e prietenul nostru. Nu-l caterisi. Nu, nu, nu… A tinut destul timp aceasta vedenie. Episcopul, uimit, urmarea aceasta mare de oameni cum stateau si implora pentru preotul betiv. A inteles ca erau sufletele mortilor care-i pomenea preotul Ioan cand facea Sfanta Liturghie. Si aceasta pomenire ii alina mult, cum apa linistea pe cel insetat. Uite “dovada”, a gandit “cum rugaciunile noastre alina sufletele mortilor”. Dupa aceea a trimis si a chemat pe preot.
-Ia spune-mi, preote Ioane, pomenesti multe nume la Sfintele Daruri, cand faci liturghie?
-Sute presfintite! Nu le-am numarat.
-De ce faci asta si intarzii Sfanta Liturghie? l-a certat episcopul.
-Imi pare rau pentru morti pentru ca nu au ajutor de la altcineva, ci doar din parte rugaciunilor Bisericii. De aceea rog pe Inaltul sa ii odihneasca. Am o carte si scriu in ea toate numele care mi se dau pentru pomenire. Aceasta datorie am primit-o de la tatal meu care era si el preot.
-Bine faci! a fost de acord episcopul. Sufletele au nevoie de asta, continua sa savarsesti aceasta datorie, insa fii atent sa nu te imbeti iar, de astazi nu vei mai pune in gura ta vin. Acesta este canonul pe care ti-l dau. Esti iertat.
Intr-adevar, parintele Ioan s-a eliberat in totalitate de patima bauturii. Numai ca sta la proscomidie inca mult timp pomenind numele adormitilor.
http://www.pelerinortodox.com/preotul-betivan/
Am ezitat, ca și în alte multe ocazii, de-a zice ce am de zis, că nu e ușor să te faci înțeles. Cea mai mare vină, e a mea, desigur, apoi vine aceea a celuilalt, căci fiecare vede prin propriile “lentile”. Depinde pe unde te uiți și la ce privești. Depinde de cultura ta, de educația ta. Depinde cum ai învățat.
Ilustrațiile și visele, închipuirile, imaginația, nu e realitate. E o posibilitate…imaginară. Căci nu este întărită de învățătura primită prin Duhul. E venită prin “sfânta” tradiție a oamenilor. În Eclesiasul 11: 3, scrie că copacul rămâne cum a căzut. Ai căzut lepădat de Dumnezeu (neprimit și împăcat cu El prin pocăință și credință) la trecerea în lumea de dincolo, așa rămâi, nemântuit.
Nu există purgatoriu. Părerea mea nu contează, doar pretențiile și promisiunile lui Dumnezeu. Ceea ce a lăsat scris (BIBLIA), nu e negociabil, caut să spun cum e mai corect. Posibil să zic greșit, de aceea …mergeți și vedeți ce scrie, pe ce vă bazați? Că a spus cutare sau cutare preot de renume (Cleopa, Arsenie Papacioc…) sau vă bazați pe ceea ce a spus și făcut Iisus Hristos (omul și Dumnezeu)?
Da, și eu doresc binele celor care au murit. Dar nu mai e nimic de făcut. Cum și-a așternut calea (în viață fiind), așa va “dormi” veșnicia. Schimbarea, ca și consolidarea, depinde de ceea ce fac acum. Nici în rău, nici în bine, nimeni nu mai poate schimba nimic dup moartea mea. Dumnezeu nu e om care să mai schimbe ceva. El e același ieri, azi și în veci. (Evrei 13:8).
Ați putea crede că nu contează viața trăită de cineva? Că nu contează ce vreau și ce doresc? Că alții pot hotărâ pentru mine, prin rugăciunile lor? Că după moarte, se va rezolva prin rugăciunile…altora?
Deci pot fi un păcătos incurabil, toată viața, deci, însă rugăciunile altora îmi pot rezolva veșnicia cu Dumnezeu, chiar împotriva a ceea ce doream eu cu tot dinadinsul?
Conștiința omului, acest cântar lăsat de Dumnezeu pentru el, de a putea singur să decidă, nu e suficient?
Da, Sfântul cuvânt zice: “Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morți…” (Fapt.17:30)
Un Remus Cernea, presedinte la partidul verde, fost canditat la președiția României în 2009 etc, un om cu o judecată indubitabilă, dar care îl reneagă pe Dumnezeu ca și creator… și implicarea Sa plenară în istorie prin Iisus Hristos, dacă …moare subit (acum- presupunem), vor rezolva rugăciunile sincere și insistente ale altora…de-a fi în odihnă veșnică cu Dumnezeu?